FACULTATEA CONSTRUCŢII DE MAŞINI

Master: INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL RESURSELOR TEHNOLOGICE

ÎN INDUSTRIE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Masterand:
Ing. Paula Tătar

An 2012-2014

-0-
-1-
 ŞCOALA MASTERALĂ

MATERIALE COMPOZITE
ÎN CONSTRUCŢII

Conducător ştiinţific: Masterand:

Prof.univ.ing: Hancu Liana Ing. Paula Tătar

An 2014

-2-
-3-
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA CONSTRUCŢII DE MAŞINI

Vizat, Aprobat,
DECAN ŞEF DEPARTAMENT

LUCRARE DE DISERTAŢIE

Absolvent: Tătar F. Paula Helga

Specializarea: Ingineria şi managementul resurselor tehnologice în industie
Promoţia: 2014
Forma de învatământ: Master zi
Tema propusă: Materiale compozite în construcţii

Tema a fost propusă de:a) facultate;

b) societate comerciala;
c) institut de cercetare-proiectare.
d) alte situaţii

Scurtă descriere a stadiului actual al temei:

Se studiază materialele compozite, în special materialele compozite care se folosesc la
reabilitarea construcţiilor.

Originalitatea temei: a) la prima abordare;

b) îmbunătăţirea soluţiei existente;
c) a mai fost dată la examenul de diplomă;
d) brevet de invenţie.

Oportunitatea rezolvării temei:

Tema este oportună deoarece se pune un accent mare pe folosirea de materiale
compozite, iar studiul actual nu este atât de complex ca şi la materialele uzuale.

Data primirii temei: 01.10.2012

Locul de documentare:

Conducător ştiinţific: Prof.ing.Liana Hancu

Consultanţi: -
Data susţinerii lucrării: iulie 2014
Nota: Absolventul trebuie să justifice ponderea contribuţiei proprii în lucrare.

Conducător ştiintific, Absolvent,

Prof.univ.ing. Liana Hancu Paula Helga Tătar

-4-
-5-
UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA CONSTRUCŢII DE MAŞINI

FIŞA DE APRECIERE a lucrării de disertaţie

Absolvent: Tătar F. Paula Helga

Specializarea: IMRTI

Promoţia: 2014

Forma de învătământ: Master zi

Tema abordată: Materiale compozite în construcţii

Concordanţa între continutul lucrării şi tema:a) Foarte Bună; b) Bună; c) Medie; d) Slabă; e)
Foarte Slabă;

Corectitudinea soluţiilor: a) Foarte Bună; b) Bună; c) Medie; d) Slabă e) Foarte Slabă;

Corectitudinea utilizării bibliografiei: a) Foarte Bună; b) Bună; c) Medie; d) Slabă e) Foarte

Slabă;

Ritmicitatea în elaborarea lucrării: a) Foarte Bună; b) Bună; c) Medie; d) Slabă e) Foarte

Slabă;

Nivelul ştiinţific al lucrării: a) Înalt; b) Mediu; c) Slab;

Calitatea documentaţiei întocmite: a) Foarte Bună; b) Bună; c) Medie; d) Slabă e) Foarte

Slabă;

Execuţie practică/sau dezvoltare software: a) Da; b) Nu.

Originalitatea soluţiilor propuse: Autorul lucrării a sistematizat soluţiile de reabilitarea unei

construcţii, punând accentul pe folosirea materialelor compozite.

Utilizarea tehnicii de calcul la: a) redactare; b) proiectare; c) total;

Aplicabilitatea lucrării în: (a) societăţi comerciale; b) institute de cercetare; c) nu au

aplicabilitate;

Contribuţia absolventului în ansamblul lucrării este de: a) 0 – 25 %; (b) 25 - 50%; c) 50 –

75%; d) 75-100%.

Decizia conducătorului stiintific care a analizat lucrarea este de:a) Acceptare; b) Refacere;
c) Respingere.

Conducător ştiinţific: Absolvent:

Prof. univ. ing. Liana Hancu Paula Helga Tătar
Data iunie2014 Data iulie 2014

-6-
-7-
 Declaraţie pe proprie răspundere privind
autenticitatea lucrării de licenţă/diplomă/disertaţie

Subsemnata Tătar F. Paula Helga, legitimat cu CI seria SM nr. 209498, CNP

2880211303937, autorul lucrării: Materiale compozite în construcţii, elaborată în
vederea susţinerii examenului de finalizare a studiilor de Master la Facultatea
Construcţii de maşini, Specializarea Ingineria şi managementul resurselor
tehnologice în industrie din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, sesiunea
iulie a anului universitar 2014, declar pe proprie răspundere, că această lucrare este
rezultatul propriei activităţi intelectuale, pe baza cercetărilor mele şi pe baza
informaţiilor obţinute din surse care au fost citate, în textul lucrării, şi în bibliografie.
Declar, că această lucrare nu conţine porţiuni plagiate, iar sursele bibliografice
au fost folosite cu respectarea legislaţiei române şi a convenţiilor internaţionale
privind drepturile de autor.
Declar, de asemenea, că aceasta lucrare nu a mai fost prezentată în faţa unei
alte comisii de examen de disertaţie.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea de disertaţie să fie
verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalităţii, consimţind
inclusiv la introducerea conţinutului său într-o bază de date în acest scop.

Nume, prenume
Tătar F. Paula Helga
Data
13.07.2014 Semnătura

-8-
-9-
 Cuprins

Rezumat …………………………………………………………………….12

1.Materiale compozite ………………………………………………………..…..14

1.1.Scurt istoric ………………………………………………………..…..14
1.2.Definiţii, caracteristici, structură, clasificări …..………………..…..15
1.2.1.Definiţii ……………………………………………………………15
1.2.2.Caracteristici ……...………………………………………….…...16
1.2.3.Structură …..……...……………………………………………....17
1.2.4.Clasificări .……...………………………………………….………20

2.Proprietăţi, avantaje şi tendinţe de cercetare …….…………………….……..24

2.1.Proprietăţi fizice ……………….…………………………………..….24
2.1.2.Proprietăţi termice …….……………………………….…….24
2.1.2.Proprietăţi electrice …..……………………………………..25
2.1.3.Proprietăţi optice ……..…………………………………….26
2.1.4.Proprietăţi magnetice ..………………………….………….26
2.1.5.Proprietăţi acustice …...……………………………………..26
2.2.Avantaje ………………………...………………………………….…...27
2.3.Tendinţe de cercetare şi dezvoltare …………………………………....27

3.Principii generale de consolidare ………...…………………………………..…..30

3.1.Analiza tipurilor de structuri inginereşti şi soluţii de consolidare a acestora
3.1.1.Aspecte de durabilitate ………...……………………………………..…..31
3.1.2.Evaluări nedistructive ………...…………….…………………….….…..32
3.1.3.Structuri de zidărie portantă ………...…….……………………..……..33
3.1.4.Structuri de zidărie ………...…………………..……………………..…..33
3.1.5.Structuri în cadre………...…………………………………………….…..34
3.1.6.Structuri în diafragme din beton armat …………………………….…..35
3.1.7.Structuri mixte ………...………………………………..…………….…..35
3.2.Procedee generale de consolidare …………………………..……………….....37
3.2.1.Consolidarea cu panouri din beton armat sau din zidărie …………..…39

- 10 -
 3.2.2.Consolidare cu sisteme de contravânturi de oţel ………………..……...41
3.2.3.Consolidare prin refacerea capacităţii portante a elementelor
structurale ……………………………………………………………………..…..42
3.2.4.Consolidare folosind produse din CPAF …………………………..……43

4.Produse compozite pentru reabilitarea structural …………………………..…46

4.1.Materiale compozite uzuale ……………………………………………46
4.2.Fibra de carbon ……………………………………………………..…..48
4.3.Reabilitarea cu fibra de carbon ………………………………….….…50

5.Soluţii de consolidare folosind compozite polimerice armate cu fibre ………..52

5.1.Principalele avantaje şi dezavantaje ….…………………………….…53
5.2.Consolidarea structurilor de zidărie ……………………………….…55
5.3.Consolidarea elementelor din lemn ………………………………...…57
5.3.Consolidarea stâlpilor din beton armat ……………………………….58
5.4. Consolidarea grinzilor şi plăcilor ……………………………..………65

6.Calcului planşeului compus lemn-beton ………………..………….…..…….…70

6.1.Calculul la starea limită de rezistenţă ……………………..………….72
6.2.Verificarea la starea limită de exploatare …………………...……..…73
6.3.Reabilitarea cu fibră de carbon ……………………..……………..…74
6.4.Calculul lemtului reabilitat ……………………..………………….…75

Concluzii ……………………………………………………..…………………....78

Bibliografie ……………………………..…………………..…………………..…..80

Opis ……………………………..…………………..…………………………..…..82

- 11 -
 Rezumat

Scopul lucrării este de a realiza o analiză a stadiului actual al cercetărilor în domeniul

structurilor din materiale compozite şi de a aduce contribuţii teoretice pentru folosirea
materialelor compozite în reabilitarea structurală.
Lucrarea detaliază soluţii moderne de reabilitare şi consolidare a clădirilor existente
prin utilizarea unor materiele cu performanţe superioare celor deja existente – materialele
compozite.
În urma acţiunii de documentare în capitolul 1 si 2 am făcut o prezentare generală a
materialelor compozite, caracteristicile şi proprietăţile acestora. În capitolul 3 am făcut o
analiză a tipurile de construcţii, modul general de consolidare a acestora, cât şi procedee de
consolidare cu diferite materiale ca beton, lemn, oţel. În capitolul 4 am prezentat produsele
compozite care se folosesc la reabilitarea construcţiilor, iar în capitolul următor am prezentat
soluţii de consolidare folosind compozite polimerice.
În ultimul capitol am făcut un calcul al planşeului compus lemn-beton şi modul de
reabilitare a acestuia, folosind fibre de carbon.
Pe lângă realizarea de construcţii noi, apare tot mai frecvent necesitatea conservării şi
reabilitării clădirilor existente. Evaluări recente arată că o mare parte din acestea vor avea
nevoie de reparaţii capitale în viitorul apropiat. Din acest motiv, interesul pentru dezvoltarea
în domeniul reabilitării şi consolidărilor este justificat.

Iulie 2014 Ing. Tătar Paula Helga

- 12 -
 The purpose of the project is to analyze the actual status of research in composite
structure materials and to bring theoretical contribute to application of the composite
materials in structural rehabilitation.
The project details modern solutions of rehabilitations and consolidation on existing
buildings trough application of some materials with superior existing performances -
composite materials.
After the documentation action from the chapter 1 and 2 we made a general presentation
for the composite materials, characteristic and their properties. In chapter 3 we made an
analyze an all types of constructions, the general consolidation for them, as also the
procedures of consolidations with different materials as concrete, wood, steel. In chapter 4 we
presented the composite products which are used for constructions rehabilitations and in the
next chapter we presented consolidation solutions using polymeric composite.
In the last chapter we made the calculation for the wood-concrete composite floor and
the rehabilitation method of it using carbon fiber.
Beside the achievement of new constructions, the conservation necessity and the
rehabilitation of existing buildings appears more frequent. Recent evaluations show that a side
of these will need capital restorations in the near future. For this reason the interest for
developing in the rehabilitation and consolidation field is justified.

Iuly 2014 Ing. Tătar Paula Helga

- 13 -
 1.Materiale compozite

1.1 Scurt istoric

Crearea de noi materiale care să acopere o paletă mai largă de exigenţe, impuse de
dezvoltarea în noi parametri a domeniilor de utilizare, este o necesitate de permanent
actualitate.
Conceptul de material compozit este vechi şi nou în acelaşi timp. Este vechi pentru că
materialele compozite au fost utilizate încă din antichitate, cunoscându-se faptul că prin
combinarea mai multor materiale se obţin materiale cu proprietăţi superioare. Este nou pentru
că dorinţa explorării spaţiului a readus problema în actualitate, pe altă spirală a dezvoltării şi
cu implicaţii în mult mai multe domenii [23]
Conceptul de material compozit este foarte vechi:
-in Egiptul antic cărămizile de argilă erau întărite cu paie; la Muzeul Britanic din Londra, este
expus un vas de depozitare din perioada merovingienilor 900 d.H de pe teritoriul Scoţiei,
realizat dintr-un material format din fibră de sticlă întărită cu o răşină, ceea ce ar corespunde
astăzi unui compozit de tip răşină epoxidică întărită cu fibră de sticlă.
-in secolul al XIX-lea vergelele de fier erau folosite pentru zidărie punându-se bazele
materialelor armate pentru construcţii.
-prima ambarcaţiune din fibră de sticlă a fost realizată în 1942 şi de asemenea, la acel timp,
acest material a fost utilizat în aeronautică şi pentru componentele electrice.
-primele fibre de bor şi de carbon, cu rezistenţă mare la rupere, au apărut la sfârşitul anului
1960 fiind aplicate în materialele avansate folosite la componente de avion, prin 1968.
-materialele compozite cu matrice metalică au fost introduse în 1970. Dupont a realizat fibrele
de Kevlar (sau aramid) în 1973.
-la sfârşitul anilor ‘70 materialele compozite s-au extins în aeronautică, la automobile, articole
sportive şi medicină.
-sfârşitul anilor 1980 a marcat o creştere semnificativă în utilizarea materialelor cu fibre
având modul de elasticitate ridicat, astfel, s-au dezvoltat materiale care să răspundă cerinţelor
funcţionării, deci s-a introdus conceptul de proiectare a materialului plecând de la cerinţele
tehnice ale produsului.

- 14 -
1.2.Definiţii, structură, clasificări
1.2.1 Definiţii
Materialele compozite au cunoscut o gamă largă de definiţii, fără a se putea spune că
există una unanim valabilă şi acceptată. Unele şcoli încearcă să definească aceste structuri ca
materiale care au drept matrice o fază continuă ce înconjoară materialul de umplutură, în
timp ce alţii accept ca materiale compozite sunt toate structurile care sunt neomogene şi
formate din mai multe faze.
Materialul compozit
este sistem multifazic obţinut pe cale artificială, prin asocierea a cel puţin două
materiale, chimic distincte, cu interfaţa de separare clară între cele două componente,
în scopul obţinerii unor performanţe superioare în raport cu cele ale componentelor
de plecare (Agarwal şi Broutman1990).

este un material format din mai multe componente, a căror organizare şi elaborare,
permit folosirea celor mai bune caracteristici ale componentelor, astfel încât acestea
să aibă proprietăţi finale în general superioare componentelor din care sunt alcătuite
(Lee 1989).

reprezintă aranjamente de fibre- continue sau nu -din materiale rezistente

(elemente de armare) care sunt acoperite cu o matrice a cărei rezistenţă mecanică
este cu mult mai mică. Matricea menţine dispunerea geometrică dorită a fibrelor şi le
transmite solicitările la care este supusă piesa. (DanielGAY-Matériaux composites)

este un material format din mai multe elemente componente distincte, a căror
asociere conferă ansamblului proprietăţi pe care nici unul dintre elementele
componente luate separat nu le posedă. (Le Petit Larousse Illustré)

este o combinaţie între două sau mai multe materiale diferite din punct de vedere
chimic, cu o interfaţă între ele. Materialele constituente îşi menţin identitatea separată
(cel puţin la nivel macroscopic) în compozit, totuşi combinarea lor generează
ansamblului proprietăţi şi caracteristici diferite de cele ale materialelor componente
în parte (P.Mallick)

- 15 -
 este un ansamblu de materiale distincte, care are caracteristici pe care nu le au
materialele constituente in parte
Concepţia de bază a materialelor compozite este folosirea asociată a unor materiale cu
proprietăţi cunoscute pentru obţinerea unui material nou cu proprietăţi superioare şi
posibilitatea de dirijare a acestor proprietăţi.

1.2.2 Caracteristici ale materialelor compozite

Proprietăţile compozitului sunt puternic influenţate de proprietăţile materialelor
constituente, de distribuţia lor, şi de interacţiunea dintre ele. Astfel, în descrierea materialului
compozit ca sistem, în afară de specificarea materialelor constituente şi ale proprietăţilor lor,
este necesar să se specifice geometria armăturii în ansamblul sistemului, aceasta din urmă
putând fi descrisă de formă, mărime (proporţii), distribuţie (ca mărime şi concentraţie)
(Agarwal şi Broutman 1990). Sistemele care conţin armături cu geometria identică pot fi
diferenţiate prin concentraţie, distribuţia concentraţiilor şi orientarea armăturilor.
Forma unităţii discrete a fazei discontinue poate fi aproximată prin sfere sau cilindri,
iar în general pentru armături naturale sau obţinute pe cale industrială, forma poate fi
asemănată cu a unor secţiuni prismatice.
Mărimea şi distribuţia armăturii controlează textura materialului. Împreună cu
fracţiunea volumică se poate determina aria zonei de interfaţă, care joacă un rol important în
determinarea interacţiunii dintre armătură şi matrice.
Concentraţia unui component se apreciază, în general, în fracţiune volumică sau
masică. Contribuţia unui singur constituent la toate proprietăţile compozitului se determină
prin acest parametru. De asemenea concentraţia este o variabilă uşor de controlat şi utilizat în
timpul execuţiei pentru a modifica proprietăţile compozitului.
Omogenitatea este o caracteristică importantă care determină măsura în care un volum
reprezentativ de material poate diferi prin proprietăţile mecanice şi fizice faţă de proprietăţile
medii ale materialului. Neuniformitatea sistemului ar trebui evitată pentru că aceasta reduce
proprietăţile care sunt guvernate de legăturile cele mai slabe din material.
Orientarea armăturii afectează izotropia sistemului. Acolo unde armătura se prezintă
sub forma de particule, care au dimensiunile aproximativ egale, compozitul se comportă ca un
material izotrop, ale cărui proprietăţi sunt independente de direcţie. Dacă dimensiunile
particulelor reprezentative sunt inegale, compozitul se comportă ca un material cvasiizotrop
dacă particulele sunt orientate aleator, ca şi în cazul armării cu fibre scurte. In cazul
compozitelor armate cu fibre lungi, continue, cum ar fi compozitele unidirecţionale,

- 16 -
anizotropia devine o caracteristică principală. Mai mult decât atât, un avantaj important al
acestor compozite este abilitatea în controlul anizotropiei prin proiectare şi fabricaţie.
Distribuţia concentraţiei particulelor se referă la relaţia spaţială dintre ele şi este o
măsură a omogenităţii sau a uniformităţii sistemului. Particulele trebuie să fie uniform
dispersate în compozit astfel încât să formeze o reţea cu trasee continue ce conectează toate
particulele. Situaţia este posibilă în cazul unei concentraţii mult scăzute, iar aceste reţele au o
influenţă semnificativă asupra proprietăţilor electrice ale compozitelor.
1.2.3. Structura materialului compozit
Fazele constituente ale materialului compozit
Materialul compozit, este alcătuit din:
faza discontinuă, cunoscută sub denumirea de armătură sau ranforsant (fibre,foiţe, solzi,
particule);
faza continuă, cunoscută sub denumirea de matrice sau masă de bază;
adaosurile tehnologice.

[23]
Fig 1.1.Compoziţia materialului compozit

Fazele componente ale compozitelor

Matricea
Matricea este masa de bază, identificată cu un “continuu” al compozitului. Funcţie de
natura materialului folosit, matricea poate fi (fig.1.3.):

[12]
Fig.1.2 Natura matricei

- 17 -
Funcţiunile matricei
Matricea îndeplineşte în compozit următoarele funcţiuni [22]
stabileşte forma definitivă a produsului realizat din materialul compozit;
înveleşte fibrele astfel încât să le protejeze atât în fazele de formare ale produsului cât şi pe
durata de serviciu;
păstrează armăturile la distanţe corespunzătoare transmiterii eforturilor între faze prin
adeziune, frecare sau alte mecanisme de conlucrare;
împiedică flambajul fibrelor, deoarece fără mediul de susţinere armătura nu este capabilă să
preia eforturi de compresiune;
matricea constituie mediul de transmitere a eforturilor prin compozit astfel că, la ruperea
unei fibre, reîncărcarea celorlalte fibre se poate realiza prin contactul de la interfaţă;
asigură contribuţia principală la stabilirea rezistenţei şi rigidităţii în direcţia normală pe
fibre;
permite redistribuirea concentrărilor de tensiuni şi deformaţii evitând propagarea rapidă a
fisurilor prin compozit;
stabileşte continuitatea transversală dintre lamelele ansamblului stratificat;
Armătura
Armatura este faza discontinuă constituită din elemente insolubile în masa matricei şi
dispuse mai mult sau mai puţin uniform în matrice. Armarea masei de bază se prezintă sub
mai multe forme:

ARMĂTURA

particule lamele
pulberi

solzi

discontinue fibre
continue
aleatorii

unidirecţionale
bidirecţionale

unidirecţionale
tridirecţionale
[12]
Fig.1.3 Tipuri de armare

- 18 -
 Distribuţia efortului în masa compozitului necesită existenţa posibilităţilor de transfer
a tensiunilor dintre componenţi prin interfaţa fibră-matrice.
Alegerea cuplului fibră-matrice ţine seama de posibilitatea apariţiei unor compuşi între
cele după materiale.
O cerinţă esenţială ce apare la utilizarea fibrelor este ca matricea să adere cât mai bine
la suprafaţa materialului de armare fără să apară procese importante de coroziune.
Efectul distructiv al unor reacţii chimice poate fi limitat şi prin adoptarea unor anumite
tehnologii de producere a compozitului, ce evită desfăşurarea intensă a acestor reacţii.

Funcţiunile armăturii
Principalele aspecte care trebuie reţinute în legătură cu folosirea fibrelor şi rolul lor în
armarea compozitelor (Ţăranu 1978) sunt:
armătura (datorită naturii unidimensionale a fibrelor) contribuie la creşterea rigidităţii şi
rezistenţei compozitului în principal după direcţia fibrelor, deşi nu sunt excluse unele
contribuţii "laterale";
creşterea rigidităţii şi a rezistenţei compozitului este proporţională cu fracţiunea volumetrică
de fibră dispusă paralel cu direcţia efortului aplicat, atâta vreme cât matricea polimerică
asigură învelirea corectă a fibrelor şi transferul eforturilor între componente;
în cazul unor anumite fracţiuni volumetrice de fibră şi dispuneri geometrice ale armăturii,
rezistenţa şi rigiditatea la tracţiune a compozitului cresc prin sporirea rigidităţii relative a
armăturii faţă de matrice;
fibrelor li se cere să aibă variaţii reduse ale rezistenţelor individuale, caracteristici
geometrice uniforme şi stabilitatea proprietăţilor în timpul operaţiunilor de manipulare şi
punere în operă.
Dintre cele mai utilizate fibre folosite la armarea matricelor sunt:

[22]
Fig.1.4 Tipuri de fibre

- 19 -
Interfaţa fibră-matrice
Analiza unui material compozit nu se poate face fără cunoaşterea fenomenelor care au
loc la interfaţa fibră-matrice. Interfaţa fibră-matrice este o regiune de tranziţie cu o evoluţie
gradată a proprietăţilor.
Transferul eforturilor la interfaţă este posibil numai dacă între componenţi se
realizează un contact molecular intim prin distanţe comparabile cu cele din materialul
obişnuit.
Regiunea de contact fibră-matrice poate fi tratată ca o a treia fază a compozitului;
cedarea la interfaţă este adesea critică pentru proprietăţile compozitului, iar conlucrarea este
asigurată mai ales în măsura în care se realizează pe cale chimică (Agarwal şi Broutman 1990).

1.2.4. Clasificări
Datorită faptului că materialul compozit este realizat din două faze, apare naturală
clasificarea acestora având la baza natura matricei, geometria unei unităţi reprezentative a
armăturii, orientarea armăturii, numărul de straturi .
O clasificare foarte importanta a materialelor compozite se face în funcţie de modul de
orientare al fibrelor, materialele compozite fiind grupate în trei categorii:
a. materiale compozite durificate cu fibre;
b. materiale compozite durificate cu particule (disperse);
c. materiale compozite obţinute prin laminare (stratificate).

a. materiale compozite armate cu fibre

Se obţin astfel materiale compozite cu caracteristici foarte bune de rezistenţă, rigiditate şi
raport ,,rezistenţă – densitate”.
Comportamentul mecanic al unui asemenea compozit depinde de:
- proprietăţile fiecărui component;
- proporţia dintre componenţi;
- forma şi orientarea fibrelor în raport cu direcţia de solicitare;
- rezistenţa mecanică a interfeţei matrice - fibră.

b. materiale compozite durificate cu particule (disperse)

b.1. materiale compozite durificate prin dispersie
În cazul acestor compozite, particulele de dimensiuni foarte mici (100 ÷ 2500 Å)

- 20 -
(1 ångström = 10-7 mm ), blochează deplasarea dislocaţiilor. Astfel, deşi sunt necesare
cantităţi mici de material dispers, efectul de durificare este foarte mare.
Faza dispersată este, de regulă, un oxid stabil dur (Al2O3 – alumina, ThO2 – torianit,
ZrO2 – dioxid de zirconiu, BeO – oxid de beriliu, etc.). Această fază trebuie să aibă o anumită
dimensiune, formă, cantitate şi distribuţie pentru obţinerea celor mai bune proprietăţi pentru
materialul compozit. Totodată particulele dispersate trebuie să aibă solubilitate scăzută în
materialul matricei şi să nu apară reacţii chimice între particule şi matrice.
b.2. materiale compozite armate cu macroparticule
Armarea acestor compozite se face cu particule mari, care nu mai au rol de blocare a
deplasării dislocaţiilor. În funcţie de proporţia dintre cantităţile de macroparticule şi cea de
liant se obţin combinaţii neobişnuite de proprietăţi.
Carburile metalice pot fi privite ca fiind astfel de materiale compozite, carbura de wolfram
(CW) este înglobată într-o masă de cobalt, sculele aşchietoare rezultate având combinate
avantajele date de duritatea şi rezistenţa la creşterea temperaturii de aşchiere a CW şi cele date
de rezistenţa bună la impact a cobaltului.
Pietrele abrazive formate din macroparticule de carbură de siliciu (SiC), nitrură de bor
sau diamant, înglobate într-o matrice de sticlă sau polimeri, pot fi considerate tot material
compozite armate cu macroparticule.

c. materiale compozite stratificate

Sunt obţinute prin aplicarea, la suprafaţa materialului de bază, a unui strat din alt
material. Aplicarea acestui strat din alt material cu proprietăţi diferite de cele ale materialului
de bază se realizează cel mai des prin turnare, sudare sau laminare.
Principalul avantaj al acestor materiale este de ordin economic şi de ordin calitativ,
deoarece prin utilizarea lor se economisesc importante cantităţi de materiale scumpe sau
deficitare, îmbunătăţindu-se, în acelaşi timp, calităţile produselor şi mărindu-se durata lor de
funcţionare în condiţiile unor performanţe ridicate.
Dacă se ia în considerare natura componenţilor din sistem şi modul de obţinere,
compozitele polimerice pot fi împărţite în patru subgrupe:
− sisteme poroase impregnate cu polimeri;
− compozite macroscopice;
− polimeri şarjaţi;
− sisteme cu două sau mai multe unităţi monomere.

- 21 -
a.Sisteme poroase impregnate cu polimeri
În subgrupa sistemelor poroase impregnate cu polimeri se include compozitele
polimerice care au la bază materiale ceramice, beton sau lemn, impregnate sau amestecate cu
polimeri. Această subgrupă de compozite polimerice, deşi utilă în numeroase sectoare de
activitate, nu prezintă interes în industria de prelucrare a materialelor plastice.

[9]
1.5 Principalele tipuri de compozite polimerice din subgrupa sistemelor poroase impregnate cu polimeri

b.Compozite macroscopice
Din subgrupa compozitelor macroscopice interes deosebit prezintă filmele aplicate pe
suport, laminatele şi materialele cu structură celulară.
În această categorie se includ:
− materiale plastice metalizate;
− materiale stratificate cu suport (hârtie, folii metalice, celofan, ţesături etc.);
− materiale plastice constituite din mai multe straturi de polimeri (folii, plăci, profile).
Alte criterii de clasificare a materialelor compozite:
a) După numărul fazelor continue:
monomatriceale; când au o singură fază continuă ;
polimatriceale când au mai multe faze continue şi fiecare fază continuă conţine una sau mai
multe faze disperse.
b) După numărul materialelor de armare:

- 22 -
compozite monotip, compozite care se caracterizează prin faptul că au armătura dintr-un
singur material şi sub o singură formă;
compozite hibride care au armătura dintr-un singur material dar sub mai multe forme, fie
două sau mai multe materiale sub una sau mai multe forme.
c) După starea de agregare a matricei şi a materialului dispersat:
compozite de tip lichid-solid (suspensii, barbotine);
compozite de tip lichid-lichid (emulsii);
compozite de tip gaz-solid (structuri „fagure”, aerodispersii);
compozite solid-solid (metal-carbon, metal-fibre, carbon-carbon, polimer-fibre etc).
d) După modul de distribuţie a materialului complementar:
compozite izotrope, care conţin elemente disperse de tip particule, granule metalice
sau fibre scurte, uniform repartizate;
compozite anizotrope (cu proprietăţi variabile cu direcţia, la care materialul
complementar este sub formă de fibre continue (inserţii, împletituri), orientate
unidirecţional în plan sau în spaţiu sau fibre scurte repartizate liniar;
compozite stratificate, în cazul cărora elementele componente sunt bidimensionale;
compozite cu o distribuţie dirijată a materialului dispersat, obţinute prin solidificarea
unidirecţională sau deformare plastică la rece.
e) După modul de realizare a suprafeţei de contact:
compozite integrate chimic, la care interacţiunile din suprafaţa de contact sunt de
natură chimică (vitroceramul gama silicioasă, masele refractare fosfatice, cermeţii);
compozite obţinute prin agregare, la care predomină forţele de adeziune şi coeziune
între componenţi;
compozite cu armură dispersă, care constau dintr-o matrice rigidă (ceramică) sau
deformabilă (metale, aliaje polimeri), în care se înglobează materialul complementar,
constituit din fibre sau particule, forţele de legătură fiind de natură fizică şi/sau chimică.
f) După mărimea materialului complementar:
microcompozite la care materialul dispers este la scară microscopică sub forma de
fibre continue (aliniate sau împletite), fibre scurte (aliniate sau nealiniate), (sferice,
plate, elipsoidale, alte configuraţii), microparticule, structuri lamelare, reţele spaţiale,
componente multiple;
macrocompozite, categorie în care se încadrează compozitele stratificate macroscopic,
materiale acoperite, materiale cu elemente de armare la scară macro.

- 23 -
 2.Proprietăţi, avantaje şi tendinţe de cercetare
ale materialelor compozite

2.1. Proprietăţi fizice ale materialelor compozite

Proprietăţile compozitelor sunt puternic influenţate de:
caracteristicile componentelor;
distribuţia acestora;
interacţiunea dintre ele.
adeziunea
proprietăţile fibrei chimică şi fizică

Proprietăţile interacţiunea
structura compozitului fibră-matrice
fibrelor

proprietăţile matricei compatibilitatea

fizică, chimică

[7]
Fig. 2.1 Parametrii care influenţează proprietăţile compozitului

Gama principalelor proprietăţi ale materialelor sau combinarea acestora este

determinantă în stabilirea domeniului de utilizare. Deşi proprietăţile mecanice au stat în centrul
atenţiei cercetătorilor privind posibilităţile de aplicare ale materialelor compozite polimerice,
alte proprietăţi care pot fi incluse în domeniul larg al proprietăţilor fizice si chimice sunt de mare
interes.
Dintre proprietaţile fizice, cele mai importante sunt cele termice, electrice, optice,
magnetice si acustice..
Dintre proprietăţile chimice interesează, în mod special, rezistenţa la atacul agentilor
chimici ce includ apa şi O2, cât si modificările chimice care pot surveni în condiţiile aplicării
unor eforturi mecanice sau a unor câmpuri electrice.

2.1.1 Proprietăţi termice

Dilatarea termică. Polimerii şi compozitele lor suferă adesea schimbări mari de volum în funcţie
de temperatura din cursul procesului de fabricaţie. De asemenea, materialele polimerice sunt folosite
în aplicaţii, într-o gamă largă de temperaturi.

- 24 -
 La răcirea unui compozit la care exista o adezivitate bună sau mai putin bună între faze,
pot avea loc modificari semnificative care au un efect considerabil asupra proprietăţilor
mecanice. Uneori, aceste modificari se manifesta sub forma, unor ruperi la interfaţă sau în
aproprierea acesteia, pregătind astfel compozitul pentru o rupere prematură.
Între coeficientul de dilatare liniara,  l , si cel de dilatare în volum  v , există
urmatoarele relaţii pentru un material izotrop (2.1) şi pentru sisteme tridimensionale (2.2)
v
l  (2.1)
3
 v  l 1   l 2   l 3 (2.2)

unde l1, l 2 , l 3 reprezintă coeficienţii de dilatare termică pe cele trei direcţii principale 1, 2, 3.
Dilatarea termică a materialelor compozite este influenţată de mai mulţi factori:
-natura compozitelor, posibilitatea existenţei microfisurilor,
-natura legăturii la interfaţa, forma şi orientarea agentului de umplutură,
-tranziţiile termice care pot apare în polimer. [11]

Conductivitatea termică
Această proprietate este în strânsă legătură cu utilizarea polimerilor ca izolatori. Unele
materiale polimerice folosite ca matrice au conductivităţi termice scăzute, dar prin ranforsarea
lor cu filamente metalice sau de carbon se înregistrează o creştere importantă a acestei
caracteristici.
În cazul armării cu fibre orientate, conductivitatea termică pe direcţia fibrelor poate fi
foarte diferită faţă de conductivitatea pe direcţia transversală. În cazul fibrelor continue
conductivitatea este mai mare decât la cele discontinue.

2.1.2. Proprietăţi electrice

Conductivitatea electrică
Majoritatea sistemelor compozite pe bază de polimeri au un nivel scăzut al conductivităţii
electrice. Mecanismul exact al acestui fenomen nu este bine cunoscut. Astfel o impuritate bună
conducătoare poate produce o creştere a conductivitatii electrice a materialului compozit de câteva
ori.
Este cunoscut faptul că prin adăugarea unui agent de umplutură conductivitatea creşte.
Spre exemplu, pentru compozitele pe bază de polipropilenă la adăugarea pulberii de nichel are loc
o creştere considerabilă a conductivităţii electrice.

- 25 -
Permitivitatea electrică
În ce priveşte permitivitatea electrică, s-a stabilit că ea este influenţată de temperatură şi de
frecvenţă. Unul din efectele adăugării unui material de ranforsare este acela de a produce
polarizare la interfaţă.
În general, materialele de ranforsare minerale şi metalice tind să crească permitivitatea
globală, în timp ce materialele organice o scad.

2.1.3 Proprietăţi optice

Utilizarea materialelor de ranforsare infuenţează proprietăţile optice ale polimerilor. În
cazul polimerilor de tip polimetilmetacrilat, polistiren, policarbonaţi şi polivinilbutiral, (care
permit transmiterea a până la 90% din lumina vizibilă) ranforsarea se face cu multă atenţie
pentru că are ca efect o scădere a indicelui de transmisie. Difuzia luminii de către materialele
compozite se caracterizează prin indicele de reflexive: [11]
1 n  n n2
R  (1  ) (2.3)
2 n  n n
Unde R = indice de reflexie;
n,n’= indicii de reflexie ale celor două faze din materialul compozit.

2.1.4 Proprietăţi magnetice

Polimerii au proprietăţi fizice bine definite, dar nu au caracter magnetic intrinsec. Prin
adăugarea unor materiale magnetice, cum ar fi ferita, se pot obţine proprietăţi magnetice ale
materialelor composite. Polimeri ca nylon, polietilenă, răşini epoxidice, polipropilenă,
împreună cu adausuri de materiale cu proprietăţi magnetice conduc la obţinerea de
componenete magnetice, flexibile, uşoare, ce pot fi folosite în televiziune şi telecomunicaţii.

2.1.5 Proprietăţi acustice

Când o undă sonoră atinge o suprafaţă, o parte este reflectată şi o parte este absorbită.
Partea care este transmisă depinde de modul de recepţionare a energiei sonore prin impact,
direct sau prin intermediul aerului. Materialele plastice dure prezintă o reflexie avansată a
sunetului conducând la persistenţa undelor sonore.
Un avantaj recent descoperit la materialele compozite, faţă de cele convenţionale, este
cel al polimerilor armaţi din care se realizează conductele de apă, în care zgomotul curgerii
este mult mai mic, pocniturile şi loviturile apei fiind mai silenţioase.

- 26 -
2.2. Avantajele materialelor compozite
Particularităţile de alcătuire, proiectare, fabricare şi utilizare ale materialelor
compozite asigură acestor sisteme avantaje importante faţă de materilele tradiţionale, cum ar
fi:
comportarea globală a materialului compozit poate fi dirijată şi prognozată;
oferă posibilitatea de a se proiecta simultan materialul şi structura piesei;
numărul mare de variabile permite optimizarea din mai multe condiţii deodată prin procese
de analiză foarte complexe [20]
elementele realizate din materiale compozite au o siguranţă mai mare de funcţionare ;
au caracteristici mecanice ridicate atât la acţiuni statice cât şi la acţiuni dinamice cu raportul
dintre rezistenţă şi greutatea specifică superior majorităţii materialelor tradiţionale [7]
unele materiale compozite se pot proiecta şi realiza astfel încât să poată funcţiona timp
îndelungat în medii agresive [6]
elementele realizate din materiale compozite au o capacitate ridicată de amortizare a
vibraţiilor
fibrele au de obicei tenacitate mică, dar care este compensată de ductilitatea matricei şi de
disiparea la interfaţă a energiei caracteristice solicitării
stabilitate chimică şi rezistenţa mare la temperaturi ridicate (ex.:fibrele de Kevlar rezistă
până la 5000C, iar fibrele ceramice tip Al2O3,SiC între 1400-20000C) [20]
densitate redusă în raport cu cea a metalelor [12]
rezistenţă ridicată la fisurare, uzură si coroziune;
coeficient de dilatare ce poate fi dirijat;
materialele compozite au o rezistenţă deosebit de ridicată la acţiunea proceselor determinate
de agenţii atmosferici.

2.3 Tendinţe de cercetare si dezvoltare

Pe plan mondial direcţiile de cercetare-dezvoltare, în domeniul materialelor
compozite, rezultă din strategia economică a fiecărei ţări sau a comunităţi economice.
Direcţiile de cercetare-dezvoltare în domeniul materialelor compozite sunt diferenţiate
pentru multitudinea de materiale noi performante. Dintre aceste direcţii amintim: [20]
obţinerea de noi tipuri de sisteme multifazice care să satisfacă cerinţe din ce în ce mai
exigente ale diverselor domenii de aplicabilitate;

- 27 -
elaborarea de studii teoretice şi experimentale privind transformările structurale şi defectele,
în materialele supuse acţiunilor de deformare plastică sau radiaţiilor nucleare (compozite
metalice);
modelarea matematică a modificărilor proprietăţilor materialelor în funcţie de parametrii
proceselor tehnologice;
stabilirea bazelor teoretice privind fenomenele fizico-chimice care au loc la limita de
separare a fazelor;
dezvoltarea tehnicilor de control nedestructiv al acestor materiale;
elaborarea de noi studii teoretice şi experimentale pentru stabilirea comportării materialelor
armate cu structuri textile de diverse arhitecturi;
generare de noi dispozitive specifice pentru prelucrare şi control;
stabilirea principiilor fizice de prognozare a uzurii materiale anizotrope;
analiza tridimensională a acumulării uzurii în materialele compozite metalice stratificate;
noi materiale de inaltă complexitate care să aiba o componentă constitutivă la nivel nano;
dezvoltarea de noi materiale de înaltă performanţă şi multifuncţionale utilizând
nanotehnologiile şi nanoprocesele;
dezvoltarea de noi procese şi procedee de producţie pentru o industrie ce combină ştiinţa
materialelor definită la nivel nano, tehnologiile de producţie clasice cărora li se adaugă
tehnologiile informatice, biotehnologiile etc;
noi nano-materiale, bio-materiale şi materiale hibride, incluzând proiectarea şi controlul
proprietăţilor acestora.

- 28 -
- 29 -
 3.Principii generale de consolidare

Consolidarea construcţiilor existente din beton armat reprezintă o problemă care creşte
în amploare foarte mult odată cu trecerea anilor, mobilizând resurse umane şi material
comparabile cu cele folosite la investiţiile noi.
[1]
Principalele cauze care conduc la degradarea elementelor din beton armat se pot
datora:
 Proiectării: - stabilirii incorecte a încărcărilor alegerii necorespunzătoare a materialelor
stabilirii incorecte a condiţiilor de exploatare dimensionării necorespunzătoare a elementelor
 Executiei: - punerii în lucrare a unor material de calitate sau dimensiuni
necorespunzătoare nerespectării regulilor tehnice şi a tehnologiei de executie
 Exploatării: -normale, prin punerea încărcărilor peste valoarea stabilită în proiect,
schimbarea destinaţiei şi respectiv a condiţiilor de exploatare, menţinerea unei
umidităţi excesive, întreţinerea necorespunzătoare execepţionale, datorate seismelor,
incendiilor, exploziilor, agresivităţii chimice, bombardamentelor, tasărilor etc
 Uzurii normale

Reabilitarea structurală poate fi realizată prin [1]:

-schimbarea destinatiei clădirii: este posibilă numai în cazul în care sistemul structural nu este
puternic afectat, iar prin trecerea într-o clasa inferioară de importanţă sunt satisfacute cerinţele
de siguranţă.
-înlocuirea sau modificarea parţială a construcţiei poate însemna eliminarea definitivă a unei
părţi a construcţiei (de ex. reducerea nr de niveluri, păstrarea numai a faţadelor etc) sau, dacă
sistemul structural permite, refacerea integrală a unor părţi din construcţia avariată.
-refacerea structurală locală (consolidarea): este aplicabilă în situaţia în care numai anumite
elemente ale structurii sunt avariate şi pot fi aplicate măsuri obisnuite de intervenţie. In aceste
mod schema statică a structurii nu se modifică, iar prin intervenţie se reface capacitatea
portantă a elementelor avariate.
Modificarea structurală: poate fi înteleasă în mai multe moduri:
 introducerea unor elemente constructive adiacente care împreuna cu structura existentă
formează un alt sistem structural
 schimbarea conceptului structural prin alte procedee care pot conduce la creşterea
siguranţei în exploatare, cum ar fi izolarea bazei pentru structurile în zone seismice.

- 30 -
 În reabilitarea structurală trebuie parcurse o serie de etape[10]:
i.Expertizarea clădirii, care constă în:
- relevarea stării sistemului structural
- diagnosticarea stării materialelor utilizate
- diagnosticarea experimentală
- diagnosticarea analitică a structurii
ii. Stabilirea masurilor de intervenţie şi proiectarea lor
iii. Execuţia reabilitărilor structurale (consolidării)
iv. Diagnosticarea experimentală a sistemului reabilitat.
O parte din aceste etape nu sunt totdeauna obligatorii, ele fiind determinate de starea
construcţiei, de importanţa acesteia, de măsurile de intervenţie stabilite de specialişti şi
propunerile acestora.

3.1.Analiza tipurilor de structuri inginereşti şi soluţii de consolidare a acestora

3.1.1 Aspecte de durabilitate
Durabilitatea[10] este însuşirea construcţiilor de a-şi menţine toate funcţiunile ce i-au
fost atribuite încă din faza de proiectare, aspectul exterior trebuind să rămână satisfăcător, pe
întreaga durata de exploatare, în condiţii normale de mediu şi fără a necesita alte cheltuieli
suplimentare, decât cele obişnuite de întreţinere. Durabilitatea construcţiilor reprezintă o
componentă a conceptului de calitate, prin capacitatea de a-şi conserva performanţele pentru
care a fost conceputa.
Modificările şi intervenţiile în elementele structurale, executate fără o analiză
prealabilă a capacităţilor portante ale elementelor şi a structurii în ansamblu, pot afecta
rezistenţa şi stabilitatea unor elemente sau/şi a structurii în ansamblu.
Prăbuşirea unei structuri este starea ultimă, critică, sub sarcinile ce o acţionează la un
moment dat. Primele semne ale colapsului sunt apariţia articulaţiilor plastice în elementele de
construcţie cele mai slabe. După cedarea acestora, eforturile din structură se redistribuie,
supraîncărcând elementele rămase. Pentru a îmbunătăţi performanţele unei structuri la
comportarea sub sarcini şi în special la cele seismice, este important să se
înţeleagă moda itatea de cedare progresivă a unei structuri.
Datorită acestui tip de cedare, dictate de elementele vulnerabile, nu se ajunge niciodată
ca elementele mai solide să intre în lucru la adevărata lor capacitate. În cazul în care sunt
identificate şi consolidate corect elementele subdimensionate, capacitatea anti-prăbuşire a
structurii va fi îmbunătăţită în mod eficient.

- 31 -
3.1.2.Evaluări nedistructive
Cercetarea nedistructivă a elemenetelor unei structuri, reprezintă o componentă
importantă în determinarea capacităţilor de rezistenţă şi stabilitate în care se află construcţia la
acel moment. Aceasta, pune în evidenţă, pe lângă caracteristicile geometrice ale elementului,
şi calitatea materialelor din care acesta este realizat. Criteriile de cercetare nedistructivă sunt,
pentru orice tip de material, de la cea simplă la complex, de la metode aproximative, la
metode exacte.
a.Cercetarea betonului
Metoda de duritate superficială
Metoda se bazează pe măsurarea reculului pe care un corp mobil îl suferă, în urma
impactului cu suprafaţa betonului, din elemental încercat.
Metoda ultrasonică de impuls
Metoda se utilizează în scopul determinării proprietăţilor elasto-dinamice a betonului,
defectelor din elementele de structură, stabilirea rezistenţelor betonului, îndeosebi rezistenţa
la compresiune, modificarea structurii betonului în timpul întăririi sub acţiunea agenţilor
chimici sau fizici, omogenitatea betonului din lucrare.
Metoda nedistructivă combinată
Metoda se bazează pe legătura care există între combinaţia celor două mărimi
măsurate: viteza longitudinală a ultrasunetelor şi indicele de recul pe de o parte, şi rezistenţa
betonului la compresiune, pe de altă parte.
b.Cercetarea armăturilor
Cea mai simplă metodă de cercetare a armăturilor o reprezintă îndepărtarea stratutului
de acoperire cu beton pe o fâşie de lăţime limitată.

c.Cercetarea îmbinărilor sudate

Examinarea vizuală
Procedeul presupune: controlul aspectului pe ambele feţe ale îmbinării sudate,
degradările laminatelor produse prin coroziune, măsurarea dimensiunilor geometrice şi
determinarea abaterilor de la forma prescrisă.
Examinarea ultrasonică combinată cu radiaţii penetrante
Se examinează ultrasonic numai îmbinările sudate cap la cap.
Examinarea cu radiaţii penetrante
Se admit la examinarea cu radiaţii penetrante numai îmbinările sudate pentru care e
cunosc cel puţin: forma şi dimensiunile îmbinării, modul de prelucrare a materialului.

- 32 -
Examinarea cu lichide penetrante şi examinarea cu pulberi magnetice-constituie operaţiuni
de control complementare şi au scopul punerii în evidenţă a defectelor de suprafaţă sau din
imediata apropiere a suprafeţei.

3.1.3. Structuri de zidărie portantă

Structuri de zidărie portantă fără sâmburi şi centuri din beton armat.
Acest tip de construcţii, în general au o vechime mare. Caracteristic sunt pereţii de
grosime considerabilă; în general în grosimea pereţilor sunt practicate golurile coşurilor de
fum. Regimul de înăltime este maxim subsol, parter, etaj şi pod (mansardă). Planşeele dintre
nivelele suprastructurii pot fi realizate din: grinzi de lemn, sau grinzi metalice şi bolţişoare de
cărămidă.Şarpanta este din lemn. Elementele şarpantei, au secţiuni considerabile, şi sunt
îmbinate prin chertare şi cuie din lemn.
Subsolul (acolo unde există) este realizat cu pereţi din zidărie de cărămidă sau
cărămidă cu bolovani, în general având un liant din mortar de var-nisip. Planşeele de peste
subsol sunt realizate de obicei cu bolţi de cărămidă pe o direcţie, sau pe ambele direcţii, fie cu
şine metalice cu bolţişoare de cărămidă între ele.
O caracteristică a acestor clădiri este lipsa hidroizolaţiei orizontale şi verticale la
nivelul infrastructurii, fapt ce favorizează apariţia şi accentuarea în timp a igrasiei, ceea ce
conduce la deteriorarea cărămizilor şi a liantului.
Din punct de vedere arhitectural, faţadele acestor clădiri sunt caracterizate de goluri mari,
dispuse relativ uniform, ce reduc rigiditatea peretelui.

3.1.4.Soluţii de consolidare a structurilor din zidărie

Clădiri parter
Pentru clădirile parter fără subsol, unde fundaţiile sunt de mică adâncime, în general se
recomandă subfundare; cu această ocazie se realizează şi o mărire a lăţimii tălpii de fundaţie;
în cazul în care în anumite zone este necesară şi consolidarea peretelui, din lărgirea fundaţiei
pornesc mustăţi pentru continuitate cu armătura din pereţi, rezolvată de obicei cu plase sudate.
Cel mai adesea pereţii se consolidează prin cămăşuire cu plase sudate peste care se aplică un
mortar.
Planşeul existent din lemn se repară local, prin înlocuirea sau dublarea elementelor
slabe, deteriorate; se pot introduce tiranţi metalici de legare a pereţilor la nivelul planşeului,
sau imediat sub acesta.

- 33 -
 În cazul în care se solicită etajarea unei construcţii parter, apar ca necesare, pe lângă
măsurile de consolidare amintite, şi introducerea unor elemente structurale noi: sâmburi,
centuri şi/sau planşee din beton armat. In acest caz planşeele existente din lemn, se recomandă
a fi înlocuite cu planşee din beton armat.

Clădiri etajate
În principiu, lucrările de consolidare sunt similare cu cele ale clădirilor parter, din
punct de vedere al fundaţiilor, pereţilor infra şi suprastructurii, planşeelor din lemn,
şarpantelor. De subliniat este faptul că o consolidare trebuie să aibă un caracter unitar, atât pe
înălţime cât şi în plan, astfel încât comportarea ansamblului să fie relativ uniformă, fără a
concentra eforturi pe anumite zone.

3.1.5.Soluţii de consolidare a structurilor în cadre -prezintă pe lângă avantajul creării de

construcţii cu deschideri mari, posibilităţi variate în ceea ce priveşte alcătuirea arhitecturală.
Sistemul constructiv permite un regim de înălţime ridicat.
Subsolul (acolo unde există) se prezintă sub formă de cutie rigidă, având pereţii din
beton armat, iar în dreptul stâlpilor evazări sub formă de rezaliţi.
Suprastructura din beton armat, este realizată din stâlpi şi grinzi pe ambele direcţii.
Acest tip de structură se comportă foarte bine la sarcini gravitaţionale.
După cutremurul din 1977, în urma analizei comportării acestor clădiri, s-a constatat
că prezintă deformaţii de nivel importante, datorită flexibilităţii sistemului. Din aceste
considerente, în normative s-au introdus restricţii privind limitarea deformaţiilor.
Sistemul prezintă dezavantajul unei vulnerabilităţi în rezolvarea detaliilor constructive
în nodurile de cadru, mai ales în ceeace priveşte execuţia. Planşeele sunt din beton armat:
monolit sau prefabricat.

Structură în cadre cu diafragme din zidărie

În scopul rigidizării structurii, pe lângă mărirea secţiunilor elementelor de rezistenţă
(stâlpi şi grinzi), în planul anumitor stâlpi se introduc pereţi din zidărie.

Structură în cadre cu diafragme din beton armat

Pentru creşterea rigidităţii, se înlocuiesc diafragmele de zidărie cu cele din beton
armat, sistemul devenind astfel uniform şi omogen. Execuţia diafragmelor se realizează în
aceeaşi etapă cu stâlpii.

- 34 -
3.1.6.Structuri în diafragme din beton armat
Folosite la blocurile înalte, diafragmele au rol atât portant cât şi de compartimentare.
La pereţii turnaţi în cofraje glisante, planşeele se execută ulterior, rezemând în goluri lăsate în
diafragme. In vederea creşterii productivităţii, s-au creat sisteme de pereţi din panouri
prefabricate, monolitizate pe verticală şi orizontală. Planşeele reazemă pe panourile
prefabricate, de care se monolitizează, creând astfel şaiba rigidă. Acest sistem constructiv s-a
aplicat pe scară largă la blocurile de locuintecu regim de înălţime parter şi 4nivele, şi s-a
extins apoi şi pentru cele cu mai multe nivele (maxim 8 nivele).
În general structurile în diafragme au avut o comportare bună la sarcini gravitaţionale
şi la seismele pe care le-au suportat.
Punctele vulnerabile ale acestui tip de structură îl reprezintă zonele grinzilor de
cuplare (buiandrugii de deasupra golurilor). Cămăşuirile locale sau totale (cu beton armat sau
corset metalic) pot îmbunătăţi comportarea structurii.

3.1.7.Structuri mixte
Structura se rezolvă în general cu stâlpii şi grinzile din profile metalice,sau profile
realizate din table sudate, şi planşee din beton armat. Sistemul permite un regim de înălţime
foarte ridicat. Rigidizarea structurii se realizează prin introducerea de contravântuiri verticale
pe înălţimea unui nivel, sau pe mai multe niveluri. In zona centrală, se poate realiza un nucleu
din diafragme de beton armat, sau cu rigidizări tip portal.
Structura de rezistenţă astfel alcătuită este vulnerabilă la acţiunea focului.
Planşeele sunt din beton armat monolite sau prefabricate. La construcţiile moderne,
pentru planşeele monolite se utilizează sistemul mixt de tablă cutată şi beton.
O altă soluţie de structură mixtă este cea cu stâlpi din beton armat şi grinzi metalice.
Acest tip de alcătuire este folosit în general pentru construcţii industriale.

Analizele efectuate asupra posibilităţilor de creştere a performanţelor structurilor

existente, mai ales la acţiunea seismică, au condus la o serie de măsuri de reabilitare
condiţionând cresterea capacităţii portante şi a rigidităţii orizontale cu cea a ductilităţii
elementelor structurale. Acest lucru se poate realiza, la structurile în cadre din beton armat,
prin mai multe procedee [7]:
i. introducerea unor panouri de rigidizare sau creşterea capacităţii portante a celor existente,
fig.1.a - panourile pot fi din beton armat sau zidărie;

- 35 -
ii. introducerea de contravântuiri din oţel, cu caracter local în ochiurile cadrelor, sau cu
caracter general, cuprinzând zone din structură;
iii. introducerea unor structuri adiacente- rolul acestora poate fi divers, plecând de la
rigidizarea şi diminuarea eforturilor structurii, la uniformizarea modului de comportare a
ansamblului prin diminuarea efectelor din torsiune etc.;
iv. refacerea capacităţii structurii prin creşterea capacităţii portante a elementelor structurale:
stâlpi, grinzi sau nodur.

La clădirile cu pereţi structurali din beton armat principiile de reabilitare se limitează

în general la refacerea capacităţii portante a elementelor structurale prin închiderea fisurilor
utilizându-se injectări cu mortar sau cu raşini epoxi. Creşterea capacităţii portante a structurii
se poate realiza prin [7]:
i. introducerea de pereţi structurali cuprati la cei existenţi, frg.2, (pereţii noi se pot realiza pe o
parte a peretelui existent sau pt ambele părţi);
ii. cămăşuieli din beton armat pe o parte sau pe ambele părţi a peretelui existent (prin
torcretare);
iii. bordări pe contur cu conectarea elementelor la intersecţii, fig.3;
` iv. introducerea unor structuri adiacente.

[4]
Fig 3.1. Procedee de consolidare a structurilor în cadre din beton armat

- 36 -
 [4]
Fig.3.2 Consolidarea pereţilor structurali din beton armat cu pereţi noi

[4]
Fig.3.3 Bordarea pereţilor structurali din beton armat

3.2.Procedee generale de consolidare

Reabilitarea structurilor din beton armat se poate realiza prin mai multe procedee.
Performanţele noului sistem creat sunt încă condiţionate de o serie de factori[21], cum ar fi:
- compatatibilitatea dintre performaţele sistemului vechi şi a celui cu care se realizează
consolidarea la nivelul fiecărui element structural
- realizarea unei conectări cat mai bune între cele două elemente (cel nou şi cel vechi), astfel
încât să se asigure un bun transfer al încărcărilor
- modelarea corectă a noului sistem creat
- dezvoltarea unor procedeee de evaluare a performanţelor şi comportarii noului sistem creat.
Analizele efectuate asupra posibilităţilor de creştere a performanţelor structurilor
existente, mai ales la acţiunea seismică, au condus la o serie de măsuri de reabilitare

- 37 -
condiţionând cresterea capacităţii portante şi a rigidizării orizontale cu cea a ductilităţii
elementelor structurale. Aceste lucru se poate realiza, la structurile în cadre din beton armat,
prin mai multe procedee:
 introducerea unor panouri de rigidizare sau creşterea capacităţii portante a celor
existente
 introducerea unor structuri adiacente- rolul acestora poate fi divers, plecând de la
rigidizarea şi diminuarea eforturilor structurii, la uniformizarea modulului de
comportate a ansamblului prin diminuarea din torsiune
 introducerea de contravântuiri din otel
 refacerea capacităţii structurii prin cresterea capacităţii portante a elementelor
structurale: stâlpi, grinzi sau noduri.

[7]
Fig.3.4 Procedee de consolidare a structurilor în cadre din beton armat

La clădirile cu pereţi structurali din beton armat principiile de reabilitare se limitează

în general la refacerea capacităţii portante a elementelor structurale prin închiderea fisurilor
utilizându-se injectări cu mortar sau cu raşini epoxi. Creşterea capacităţii portante a structurii
se poate realiza prin:
-introducerea de pereţi structurali cuplaţi la cei existenţi
-cămăşuieli din beton armat pe o parte sau pe amble părti a peretelui existent
-bordări pe contur cu conectarea elementelor la intersecţii
-introducerea unor structuri adiacente.

- 38 -
 În toate cazurile va trebui să se realizeze o conectare la interferenţa dintre elementele
vechi şi cele noi, astfel încât să se asigure conlucrarea dintre acestea, care să conducă la un
singur sistem structural omogen.
Chiar dacă acest domeniu ocupă un loc important în preocupările cercetătorilor şi a
studiilor de specialitate, nu se pot contura “reţete”optime, fiecare sistem reprezentând un caz
aparte. Mai mult, utilizarea unuia sau altui procedeu este condiţionată de posibilităţile
tehnologice şi mai ales de cele economice.

3.2.1.Consolidarea cu panouri din beton armat sau din zidărie

Procedeul se utilizează pentru rigidizarea şi cresterea capacităţii portante la acţiuni
laterale a sistemului structural. Amplasarea acestora se face pe cât posibil în zone fără uşi şi
ferestre, păstrându-se, în acelaşi timp, continuitatea pe verticală pentru a nu crea zone cu
modificări bruste de rigiditate.
În practica curentă, atunci când este vorba de zone fără goluri de fereastră, datorită
simplităţii în execuţie, sunt utilizate panourile din zidărie împănate în ochiul cadrului.
Împănarea se poate realiza cu piese metalice sau elemente de zidărie dispuse înclinat.

[8]
Fig.3.5 Procedee de împănare a panourilor din zidărie.
Împănare cu piese metalice
Împănare cu zidărie

În zonele cu goluri de ferestre sunt indicate panourile din beton armat care trebuie
ancorate în elementele adiacente, grinzi şi stâlpi. Conexiunea se poate realiza cu bare de oţel
beton introduse în găuri ce străpung sau cu elementele structurale sau cu conectori de tip
conexpand. Prin acest procedeu se asigură o bună conlucrare între elementele structurii

- 39 -
existente şi cele nou introduse, evitându-se astfet concetrările de tensiuni la conturile
panourilor de rigidizare.

Fig.3.6 Procedeu de conectare a panourilor din beton armat

[8]
introduse în ochiul cadrului

Atunci când grosimea grinzii este mult mai mică decât laţimea stâlpului, amplasarea
panoului din beton armat se poate realiza lateral prinzii, cu ancorarea la nivelul planşeului cu
sau fără conexiuni în elementele verticale adiacente.

Fig.3.7 Procedeu de conectare a panourilor din beton armat

[8]
introduse lateral grinzii

Ambele procedee, prezentate anterior, implică realizarea unei bune conlucrări dintre
structură şi panoul de rigidizare, asftel încât în cazul unor solicitări mari să nu se poată
produce expulzarea panoului şi să se evite concentrări de tensiune din zonele de contact, de la

- 40 -
colţuri, dintre panou şi structură. În unele cazuri, atunci cand rigidizările se efectuează pe
perimetrul exterior al construcţiei, pot fi utilizate panouri prefabricate cu legaturi de tip
conector şi matarea rosturilor cu mortar.

3.2.2.Consolidarea cu sisteme de contravântuiri de oţel

Utilizarea contravântuirilor din oţel la reabilitarea structurilor în cadre din beton armat
este din ce în ce mai utilizată. Cauza principală este legată de raportul greutate-rigiditate şi de
unele aspecte tehnologice.
Sistemele de contravântuiri se realizează sub forma unor rame metalice în interiorul
carora se amplasează contravântuirile. Prinderea ramei în ochiul cadrului se poate realiza în
mai multe moduri:
 cu conectori, spirale şi mortar
 cu conectori de tip conexpland şi matare cu mortar
 prin intermediul unor elemente metalice fixate pe conturul golului cu conexpanduri, de
care se cuplează cu suruburi elementele de contravântuire
 prin lipire cu raşini epoxi

Fig.3.8 Procedee de conectare a panourilor de contravântuire.

[7]
a.cu conexpanduri şi matarea rosturilor, b şi c cu piesă intermediară

- 41 -
3.2.3Consolidarea prin refacerea/creşterea capacităţii portante a elementelor structurale
Cel mai frecvent porcedeu întalnit în practica consolidării structurilor din beton armat
este cel bazat pe utilizarea cămăşuielilor din beton armat, care are o serie largă de
aplicabilitate la stâlpi, grinzi, diafragme, pile de pod, piloti ai infrastructurilor, fundaţii etc,
Cămăşuirea constă în creşterea secţiunii unui element de construcţie prin care se
încorsetează cu o cămasă din beton armat, intim legată de elementul iniţial.
Introducerea de cămăşuieli este valabilă atât pentru a împiedica deteriorarea în
continuare a unui element de construcţie cât şi pentru cresterea capacităţii portante iniţiale.
Pe lângă aceste sisteme de consolidare, în momentul de faţă sunt din ce in ce mai
utilizate diferite alte procedee dintre care fac parte şi cele cu materiale compozite care au pe
lângă avantajul introducerii rapide în opera şi posibilitatea evitării creşterii greutăţii
construcţiei.
Cele mai practicate sisteme de consolidare locală pentru stâlpi sunt:
 cămăşuieli din beton armat
 carcase din table, la care se injectează cu mortar pe bază de ciment interspaţiul dintre
element şi carcasa
 carcase din profile metalice
 fretări cu platbande
 fretări cu cabluri
 tole din tablă lipite cu raşini epoxi.

[13]
Fig.3.9 Procedee utilizate la consolidarea stâlpilor din beton armat

- 42 -
 Cele mai uzuale procedee de consolidare a grinzilor din beton armat sunt cu armatură
flexibilă. Astfel, dispunerea etrielor se poate realiza prin străpungerea plăcii sau a inimii
grinzii. Perforaţiile la nivelul plăcii se pot da pentru grupuri de etrieri, iar cele de la nivelul
inimii numai pentru etrierii independenţi.

[13]
Fig.3.10 Procedee utilizate la consolidarea grinzilor din beton armat prin cămăşuieli din beton armat

Un procedeu de consolidare “uscat” a grinzilor din beton armat este cel cu profile
metalice sau carcase fixate de structură existentă prin elemente de asamblare cu filet.
Profilele metalice şi carcasele pot fi tasate grinzilor din beton armat cu prezoane sau
conexpanduri, iar pentru a se asigura un contact cât mai bun între elemente se poate practica
procedeul injectării cu mortat pe bază de coment. In felul acesta pot fi corectate toate
neuniformităţile rezultate din turnarea elementului din beton armat.
Întrucât între beton şi metal se poate reliza o bună conlucrare prin lipre cu răşini de tip
epoxi, acest sistem este de întâlnit în practica consolidării grinzilor. Procedeul este utilizat atât
pentru creşterea capacităţii portante la moment încovoietor, la forţa tăietoare, cât şi pentru
situaţii combinate. În cel de-al treilea caz, elemetelele verticale pentru preluarea forţei
tăietoare pot fi dispuse continuu sau discontinuu sub forma unor platbande. Aplicarea acestui
procedeu necesită o prelucrare specială a suprafeţei din beton pentru a se asigura planeitatea şi
reducerea grosimii stratului de adeziv.

3.2.4.Consolidarea cu produse din CPAF

Compozitele cu matrice polmerice armate cu fibre (CPAF) au inceput să fie utilizate la
reabilitarea structurilor din beton armat în situaţiile în care soluţiile convenţionale de
consolidare s-au dovedit deficitare sub anumite aspecte.
Una din soluţiile cele mai aplicate pentru consolidarea elementelor din beton armat
este placarea cu platbande din oţel, dezavantajele acestui procedeu au condus la introducerea
placării cu fâşii din CPAF. O altă metodă clasică, cămăşuirea elemetelor structurale s-a
dovedit eficientă în privinţa consumului de manopera, sporirea rigidităţii şi întreruperea
inerentă a exploatării construcţiei pe durata efectuării lucrărilor.

- 43 -
 CPAF ofera o gamă de proprietăţi convenabile: rezistenţa la coroziune, densitate
redusă, modul de elasticitate ridicat, caracteristici mecanice “dirijate” în raport cu cerinţele de
rezistenţă şi rigiditate, deformabilitate acceptabilă şi posibilitatea fabricării unor produse
adecvate soluţiilor de consolidare.
Alte argumente în spijinul folosirii CPAF la consolidarea structurilor din beton armat
se referă la: aplicarea soluţiilor de consolidare în spaţiile limitate, eliminarea structurilor
provizorii pentru sprijiniri temporare, reducerea semnificativă a costului manoperei şi
micşorarea până la anulare a întreruperilor în funcţionarea construcţiei.
Până în prezent s-au utilizat aceste soluţii mai ales la:
-consolidarea grinzilor şi plăcilor degradate din încovoiere
-consolidarea grinzilor şi stâlpilor degradate din forfecare
-confinarea stâlpilor
-consolidarea coşurilor industiale

Componentele soluţiillor de consolidare bazate pe CPAF

Soluţiile de consolidare bazate pe CPAF se pot realiza folosind combinaţii variate de
fibre şi matrice polimerice. Cele mai utilizate constituente ale CPAF pentru consolidarea
structurilor din beton armat sunt raşinile epoxidice, poliesterice şi vinilesterice ca matrice,
respectiv fibrele din carbon, sticla sau aramidice pentru armături.
Raşinile polimerice utilizate la sistemele de consolidare bazate pe materiale compozite
se pot regăsi în urmatoarele componente [9]:
grund, utilizat la amorsarea suprafeţei betonului pentru îmbunatatirea aderenţei cu raşini
utilizate la impregnarea armăturii sau a stratului adeziv
chit, folosit ocazional pentru umplerea eventualelor goluri la suprafaţa betonului şi netezirea
suprafeţei la care se ataşează platbanda compozită.
matrice, pentru impregnarea fibrelor, având rolul de a menţine armăturile în poziţia impusa de
tipul compozitului şi de a se asigura mediul de transmitere a tensiunilor prin produsul
compozit
adezivi, utilizaţi pentru asigurarea conlucrării dintre platbanda compozită şi beton, stratul
adeziv permite transferul tensiunilor între elementul de beton armat şi produsul compozit
folosit la consolidare
acoperire protectoare, ce asigură protecţia exterioară a armăturii produsului compozit faţă de
agenţii agresivi din mediul înconjurător

- 44 -
fibrele ca materiale de armare, realizate din sticlă, carbon sau aramide se utilizează sub forma
unor filamente continue sau sub forma de ţesături.

- 45 -
 4.Produse compozite pentru reabilitarea structurală

La consolidarea structurilor inginereşti se folosesc platbande şi membrane din CMP

armate unidirecţional sau bidirecţional.
Elementele se obţin prin procedee specifice fabricării produselor din materiale
compozite cu materiale polimerice: pultrudere, procesare cu vacuumare şi prin contact.

Compozite polimerice armate cu fibre din sticlă CPAFS

CPAFS au proprietăţi mecanice moderate. În cazul armării cu fibre unidirecţionale şi
fracţiunea volumetrică de fibră Vf=0,65, compozitele au modulul de elasticitate EL=45 GPa şi
rezistenţa la întindere longitudinală RtL=1300 MPa. În direcţia normala pe fibre, adică în
direcţia transversală, modulul de elasticitate este ET=4 GPa, iar rezistenţa la întindere RtL=50-
100MPa. Compozitele stratificate armate cu ţesătură din fibră din sticlă au fracţiunea
volumetrică de fibră aproximativ Vf=0,40, iar modulul de elasticitate la întindere
corespunzător acestui procent de armare este EL=ET=14 GPa.

Compozite polimerice armate cu fibre din carbon CPAFC

CPAFC unidirecţionale cu matricea epoxidică sau vinilesterică şi cu fractiunea
volumetrică Vf=0,65-0,70 au modulul de elasticitate la întindere EL=155-165 GPa, rezistenţa
la întindere în direcţia longitudinală RtL=2500-3000 MPa şi alungirea specifică la rupere
suL=1,2-1,3%. Prin pultrudere se obţin în prezent platbande şi membrane cu caracteristici
geometrice şi mecanice uniforme.

Compozitele polimerice armate cu fibre aramidice CPAFA

CPAFA unidirecţionale au densitate mica şi rezistenţa la întindere cuprinsa între 1200-
1400MPa. Rezistenţa la compresiune mult mai redusă (230MPa) nu recomandă folosirea
CPAFA la elementele supuse la compresiune sau în zona comprimată a elementelor
încovoiate. Modulul de elasticitate al acestor compozite în direcţia longitudinală este
EL=75GPa, iar in direcţia transversală ET=5GPa. Se apreciază că proprietăţile mecanice ale
CPAFA sunt cuprinse în intervalul limitat inferior CPAFA şi superior CPAFC.
Cele mai uzuale produse compozite[5] folosite în sistemele de consolidare sunt:
-platbande cu fibre unidirecţionale sau cu ţasături neechilibrate, cu armătură dirijată
proponderent pe direcţie longitudinală.

- 46 -
-ţesături bidirecţionale echilibrate, neimpregnate
-platbande preimpregnate unidirecţionale, în stare neintarită
-fascicule din fibre unidirecţionale, neimpregnate folosite pentru înfăşurarea elementelor din
materiale tradiţionale
-fascicule din fibre unidirecţionale prepregnate pentru înfăşurare
-platbande prefabricate şi întărite, care se ataşează de elementele consolidate cu ajutorul
adezivilor.

Consolidarea cu platbande[4] are avantajele:

 platbandele din CMP sunt mai puţin vulnerabile la acţiunea agresivă a agenţilor
chimici, de aceea costul întreţinerii după instalare este mult mai redus
 platbandele compozite se pot proiecta şi realiza cu proprietăţi presatabilite pe baza
alegerii elementelor sistemului multifazic, fracţiunilor volumetrice de fibră si matrice,
orientării fibrelor şi procedeului de fabricaţie
CMP sunt izolatoare electrice, nemagnetice şi neconductive termic platbandele şi
membranele din CMP au greutate proprie redusă şi sunt usor de transportat, manipulat şi
instalat, adaugând valori mici la greutatea proprie elementele de consolidare din CMP se pot
produce cu lungimi mari, fiind posibilă livrarea şi in rulouri reabilitarea structurală nu
necesită decât rareori şi pe durate minime întreruperea funcţionării structurii aflate în procesul
de consolidare costul total al aplicării la platbande din oţel şi la cele compozite este aproape
acelaşi, dar dacă se consideră întreruperile în functionare şi costurile de întreţinere,
economiile în cazul folosirii platbandelor compozite ajung la 18-20% platbandele compozite
sunt recomandate în mod special în cazul clonării betonului în toate situaţiile în care există
agenţi corozivi şi lungimile necasare ale platbandelor depăşesc 8m soluţiile cu platbandele din
materiale polimerice armate cu fibre sunt mai economice
Dezavantajele consolidării cu platbande din CMP
 consolidarea cu platbande din CMP este sensibilă la schimbări bruste ale secţiunii
elementelor consolidate- denivelările pot conduce la iniţierea unor forme de cedare
cauzate de tensiunile locale de întreţinere normală pe platbande
 materialele se comportă liniar elastic până la rupere dar există pericolul unor cedări
fragile

- 47 -
  fibrele, mai ales cele din carbon, sunt de 4-5 ori mai scumpe decat oţelul, dar
manopera este mult mai ieftină, diferenţa dintre costuri se reduce pe masură ce creste
volumul de activitate şi apar ofertanţi noi
 platbandele compozite sunt mai vulnerabile la deteriorări cauzate de corpuri dure, dar
deteriorările sunt localizate şi se pot repara usor.

4.2.Fibra de carbon
Fibra de carbon este considerata fibra cu un continut de cel putin 90% carbon. Pentru
descrierea fibrei cu un continut mai mare de 99% carbon se foloseste termenul de fibră
grafitică.
Fibrele de carbon sunt materiale compozite inventate în a doua jumatate a secolului
XX, mult timp punerea lor în practică fiind problematică, iar reţeta producerii lor fiind în
continuă perfecţionare. Fibrele de carbon au aparut ca înlocuitor pentru fibra de sticlă ca
armatură pentru o serie de materiale întrebuinţate în multe domenii datorită proprietăţilor lor:
densitate mica, rezistenţa chimică, rezistenţa mecanică, usurime de a fi puse în operă şi de a se
mula pe orice formă. Principalul dezavantaj al fibrei de sticlă este modulul lor de elasticitate
relativ mare, ceea ce face ca o grindă din fibră de sticlă să se înconvoaie de patru ori mai mult
decat una similară din oţel.
Astăzi, fibra de carbon este fibra domninată în industria materialelor compozite
avansate. În ultimile două decenii, proprietăţile fibrelor de carbon au crescut spectaculos ca
rezultat al cererii de materiale cât mai rezistente şi cat mai usoare, mai ales din partea
industriei aerospaţiale. Ca şi raport rezistenţă/greutate, fibra de carbon reprezintă cel mai bun
material ce poate fi produs la scara industrială în acest moment.
Fibrele de carbon au o paletă mare de proprietăti mecanice, fiind rezistente din punct
de vedere chimic, la variaţii de temperatură şi având densitate redusă. Sunt recomandate,
îndeosebi, pentru armarea compozitelor cu performanţe ridicate, a maselor plastice şi a
metalelor.
Materia primă[24] este diversă, întâlnindu-se la toate formele de agregare, în care se
găsesc substanţele bogate în carbon:
-solidã: cărbune amorf, asfalt de petrol, fibre organice (celuloza, fibre acrilonitriile sau
acrilice, reziduri de la distilarea gudroanelor);
-lichidă: petrol, uleiuri aromatice, gudroane;
-gazoasă: hidrocarburi, acetilenă.

- 48 -
 Fibrele de carbon sunt obtinute prin piroliză controlată la 1000-1700`C în atmosfera
inertă, a unor materiale organice (celuloză, fibre acrilonitrilice, reziduri distilarea gudroanelor
şi în unele cazuri chiar a gudronului).
În aplicări simultane a unor tratamente termice şi mecanice se ajunge la realizarea
unor armături sub formã de fire, benzi, tesături, pături preimpregnate sau cristale orientate
preferenţial.

Structura fibrei de Carbon

Ca si grafitul, fibra de carbon are la bază o structură atomică plană cu legături foarte
puternice între atomii de carbon, covalente. În cazul grafitului, planurile sunt paralele,
legăturile dintre ele fiind de tip Van der Walls ce pot fi uşor rupte. În locul straturilor plane de
atomi din carbon, care se găsesc în grafit, fibra de carbon este formată din panglici de atomi
de carbon, spiralate, aliniate paralel cu axa fibrei.

[23]
Fig.4.1.Structura fibrei de carbon

Utilizarea fibrelor de carbon în construcţii

Printre materialele ne-conventionale care s-au impus tot mai mult în ultimul timp se
numără şi fibrele de carbon. Acestea şi-au găsit de mult o paletă largă de utilizări, printre
altele în construcţia de masini şi de avioane.
Constructorii de poduri cred că fibrele de carbon ar putea revoluţiona acest sector
tehnic. Primul pod de autostradă construit în Europa care foloseşte module sandwich din
fibre de carbon sşi din fibre de sticla, se întinde deasupra noii autostrazi a aeroportului din
Asturia, în nordul Spaniei.
În prezent, costurile de fabricare a unui pod cu fibre de carbon sunt de câteva ori mai
mari decât cele ale unui pod conventional. Dar, pe de-o parte, modul rapid şi simplu de
montare economiseşte costurile colaterale. Iar pe de altă parte, întretinerea, renovările si
înbunătăţirile ce se impun neîntrerupt în cazul podurilor cu armături de metal, fiind extrem de

- 49 -
costisitoare. Comparaţia este în ultimă instanţă în favoarea noului pod high-tech, în timp,
acesta amortizând eficient costurile.

4.3 Reabilitarea cu fibre de carbon

Structurile de beton armat existente în numar mare sunt, multe dintre ele, proiectate
corespunzator la acţiuni gravitaţionale dar având o capacitate portantă insuficienta la acţiuni
orizontale de tip seism. Aceste structuri au fost proiectate conform standardelor în vigoare la
data execuţiei lor, standarde care s-au modificat şi îmbunătăţit de-a lungul anilor. Multe
construcţii existente au depăsit durata de exploatare proiectată fiind încă în exploatare datorită
costurilor mari de înlocuire. Normele de proiectare mai vechi nu au inclus măsuri antiseismice
sau au specificat nivele reduse ale acţiunii seismice. Comportarea structurilor proiectate la
acţiuni gravitaţionale este neductilă şi implicit prezintă moduri de distrugere inacceptabile.
Proiectarea s-a facut în scopul realizării unei rezistenţe adecvate la acţiuni orizontale.
Normele recente, pe plan naţional şi internaţional, au început să pună accentul pe detaliile de
alcătuire şi armare ale elementelor structurale în scopul comportării ductile generale în paralel
cu asigurarea cerinţelor de rezistenţă.
De asemenea structurile ductile existente, având o alcătuire şi armare buna, se pot
comporta deficitar la încărcări orizontale datorită acţiunilor seismice reale mai mari decât cele
de proiectare, modificărilor destinaţiei clădirilor, factorului de importanţă, deteriorărilor de
durabilitate în timp. S-a observat recent, la cutremurele din Hanshin-Awaji (Kobe, Japonia -
1995) si Kocaeli (Turcia - 1999), că structurile de beton armat existente, proiectate conform
normelor mai vechi la încărcări gravitationale sau forţe seismice reduse, s-au comportat
nesatisfăcător.
Evaluarea comportării structurilor existente la acţiuni seismice a fost recent luată în
considerare. La ora actuală, cu excepţia Normelor japoneze pentru evaluarea capacităţii
seismice a clădirilor existente de beton armat şi a unor îndrumătoare de proiectare, există
putine specificaţii în normative cu privire la determinarea rezistenţei la acţiuni seismice a
construcţiilor existente. Câteva normative, cum ar fi EUROCODE 8, au început să cuprindă
indicaţii pentru reabilitarea şi consolidarea structurilor existente.

Pânza din fibră de carbon, ţesută, pentru consolidări structurale[8]

Utilizări
Consolidarea structurilor din beton armat, din caramidă şi lemn, pentru a creşte
capacitatea de preluare a încovoierii şi forţei tăietoare.

- 50 -
Motive:
 Performanţa seismică îmbunătăţită a zidăriilor
 Înlocuieşte barele de armătură
 Rezistenţa şi ductilitatea stâlpilor
 Creşterea capacităţii portante a elementelor structurale
 Schimbarea utilizării clădirilor
 Defecte de proiectare structurală a construcţiei
 Miscare seismică
 Serviciu îmbunătăţit
 Îmbunătăţire structurală constructivă, pentru a se conforma standardelor curente
Caracteristici / Avantaje
 Fabricat cu fibre ţesute pentru a menţine ţesătura stabilă (proces de fixare la cald)
 Utilizare multifunctonală pentru fiecare tip de consolidare
 Flexibilitatea geometriei suprafeţei(grinzi, stâlpi, pereti, silozuri, cosuri, etc)
 Ţesătura disponibilă în diverse lătimi pt. utilizare optimă
 Densitate redusă pt. greutate aditională minimă
 Convenabil, comparativ cu metodele tradiţionale de consolidare
Aspecte privind folosirea materialelor compozite pe bază de fibră de carbon în
reabilitarea structurală a elementelor din beton armat[18]
Se reţin urmatoarele aspecte:
-plăcile din beton armat consolidate cu benzi de fibre de carbon; s-a demonstrat o creştere
medie de sarcină, ducând la o creştere a capacităţii maxime de aprox 31% peste cea a plăcii de
control
-grinzile din beton armat deteriorate; s-a dovedit ca folosirea materialelor compozite pe bază
de fibră de carbon este eficientă, capetele grinzilor consolidate ramânând intacte dupa
repararea cu aceste materiale compozite, comparativ cu zonele iniţiale deteriorate
-stâlpii din beton armat consolidate cu materiale pe bază de fibră de carbon; s-a demonstrat că
utilizarea acestor material compozite măreste capacitatea lor portantă, cu min 24%
-cadrele din beton armat, consolidate cu materiale compozite pe bază de fibră de carbon; s-a
demonstrat ca utilizarea acestor materiale compozite măreşte capacitatea portantă, la acţiunea
forţei orizontale, cu maxim 6%.

- 51 -
 5.Soluţii de consolidare folosind
compozite polimerice armate cu fibre

CPAF se pot realiza folosind combinaţii variate de fibre şi matrice polimerice. Cele
mai utilizate constituente ale CPAF pentru consolidarea structurilor din beton armat sunt
răşinile epoxidice, poliesterice şi vinilesterice ca matrice, respectiv fibrele din carbon, sticlă
sau aramidice pentru armături.
Răşinile polimerice utilizate[4] la sistemele de consolidare bazate pe materiale
compozite se pot regăsi în următoarele componente:
i. grund, utilizat la amorsarea suprafeţei betonului pentru îmbunătăţirea aderenţei cu răşinile
utilizate la impregnarea armăturii sau a stratului adeziv. Se aplică folosind procedeele de
pulverizare, roluire, pensulare;
ii. chit, folosit ocazional pentru umplerea eventualelor goluri la suprafaţa betonului şi
netezirea suprafeţei la care se ataşează platbanda compozită;
iii. matrice, pentru impregnarea fibrelor, având rolul de a menţine armăturile în poziţia
impusă de tipul compozitului şi de a se asigura mediul de transmitere a tensiunilor prin
produsul compozit;
iv. adezivi, utilizaţi pentru asigurarea conlucrării dintre platbanda compozită şi beton -stratul
adeziv permite transferul tensiunilor între elementul de beton armat şi produsul compozit
folosit la consolidare;
v.acoperire protectoare, ce asigură protecţia exterioară a armăturii produsului compozit faţă
de agenţii agresivi din mediul înconjurător;
vi. fibrele ca materiale de armare, realizate din sticlă, carbon sau aramide se utilizează sub
forma nor filamente continue sau sub formă de ţesături.

- 52 -
 Fig 5.1 Componentele soluţiei de consolidare cu platbandă din CPAF
a. acoperire protectoare; b. strat de răşină; c. platbandă compozită;
d . strat de răşină; e. chit; f. grund; g. beton. [4]

5.1 Principalele avantaje şi dezavantaje în folosirea compozitelor polimerice armate cu

fibră la reabilitarea şi consolidarea structurilor ingineresti.
5.2.1 Consolidarea cu platbande:
A. Avantaje:
 platbandele din CMP sunt mai puţin vulnerabile la acţiunea agresivă a agenţilor
chimici, de aceea costul întreţinerii după instalare este mult mai redus;
 platbandele compozite se pot proiecta şi realiza cu proprietăţi prestabilite pe baza
alegerii elementelor sistemului multifazic, fracţiunilor volumetrice de fibră şi matrice,
orientării fibrelor şi procedeului de fabricaţie;
 CMP sunt izolatoare electrice, nemagnetice şi neconductive termic;
 platbandele şi membranele din CMP au greutate proprie redusă şi sunt uşor de
transportat, manipulat şi instalat, adăugând valori mici la greutatea proprie;
 elementele de consolidare din CMP se pot produce cu lungimi mari, fiind posibilă
livrarea şi în rulouri;
 reabilitarea structurală nu necesită decât rareori şi pe durate minime întreruperea
funcţionării structurii aflate în procesul de consolidare;
 costul total al aplicării la platbandele din oţel şi la cele compozite este aproape acelaşi,
dar dacă se consideră întreruperile în funcţionare şi costurile de întreţinere, economiile
în cazul folosirii platbandelor compozite ajung până la 18-20 %;
 platbandele compozite sunt recomandate în mod special în cazul clorinării betonului;
 în toate situaţiile în care există agenţi corozivi şi lungimile necesare ale platbandelor

- 53 -
 depăşesc 8m soluţiile cu platbandele din compozite polimerice armate cu fibre sunt
mai economice.
B. Dezavantaje:
o consolidarea cu platbande din CMP este sensibilă la schimbări bruşte ale secţiunii
elementelor consolidate - denivelările pot conduce la iniţierea unor forme de cedare
cauzate de tensiunile locale de întindere normală pe platbande;
o materialele se comportă liniar elastic până la rupere dar există pericolul unor cedări
fragile;
o fibrele, mai ales cele din carbon, sunt de 4-5 ori mai scumpe decât oţelul, dar
manopera este mult mai ieftină - diferenţa dintre costuri se reduce pe măsură ce creşte
volumul de activitate şi apar ofertanţi noi;
o platbandele compozite sunt mai vulnerabile la deteriorări cauzate de corpuri dure, dar
deteriorările sunt localizate şi se pot repara uşor.

5.2.2. Consolidarea cu ţesături:

Avantajele:
 proprietăţi mecanice excelente;
 se pot folosi ţesături armate unidirecţional, bidirecţional sau multidirecţional;
 eventualele distrugeri mecanice locale sunt uşor de reparat.
Dezavantaje:
 nu sunt compatibile cu o serie de răşini.

5.2.3. Consolidarea cu bare compozite:

Avantajele:
 sunt mai rezistente ca oţelul;
 nu sunt conductive;
 reprezintă 1/4 din greutatea oţelului;
 sunt testate experimental într-o serie de centre universitare;
 sunt disponibile în diverse forme şi dimensiuni;
 pot fi produse şi la cererea clientului (în diverse forme şi dimensiuni);
 există norme după care se pot proiecta şi executa construcţii inginereşti din beton cu
armături din CPAF.
B. Dezavantaje:
 cost ridicat în comparaţie cu barele de oţel;

- 54 -
  manipularea armăturilor trebuie făcută cu grija pentru a nu se distruge mecanic
armătura;
 cârligele (sau porţiunile curbe ale cârligelor) de la capetele barelor nu se pot realiza în
situ.

5.2. Principalele soluţii de consolidare a structurilor din zidărie folosindu-se materiale

compozite
De exemplu consolidarea structurilor din zidărie prin cămăşuire cu beton armat este
destul de eficientă, întrucât măreşte capacitatea portantă, rigiditatea şi ductilitatea, dar această
soluţie este însoţită de unele dezavantaje[2] :
-cămăşuielile grele sporesc mult greutatea proprie adăugând încărcări permanente destul de
mari, uneori imposibil de transmis la terenul de fundare mai ales când la parter sunt bolţi sau
arce;
-încărcările suplimentare din greutatea proprie modifică răspunsul dinamic al structurii fiind
posibilă suplimentarea încărcării seismice;
-grosimile cămăşuielilor pot altera aspectul estetic şi reduc spaţiul util din clădiri;
-soluţia este mare consumatoare de manoperă şi pe durata realizării lucrărilor este
obstrucţionată utilizarea normală a clădirii.

Aceste dezavantaje au stimulat căutarea unor soluţii de consolidare bazate pe

folosirea materialelor compozite armate cu fibre. O primă variantă de consolidare folosind
materiale compozite polimerice armate cu fibre (CPAF) în care o ţesătură din fibre (din sticlă,
carbon sau aramidice) este preimpregnată cu o răşină polimerică şi lipită pe suprafaţa zidăriei
cu un strat adeziv.
La consolidarea zidăriilor este mai eficientă utilizarea fâşiilor compozite înguste,
orientate aproximativ după direcţiile tensiunilor normale decât acoperirea întregului perete cu
membrane compozite continue.

- 55 -
 Fig.5.2 Consolidarea zidurilor din cărămidă cu fâşii din CPAF [2]
a. şi b. fâşii lipite pentru creşterea capacităţii portante la încovoiere şi forfecare,
[21]
c. fâşii (tendoane) nelipite dispuse pe contur pentru confinarea zidăriei

De asemenea, din programele de cercetare–dezvoltare organizate în acest domeniu s-

au formulat şi alte concluzii:
- în cazul în care solicitarea predominantă este încovoierea normală pe planul peretelui, este
recomandată folosirea fâşiilor compozite orizontale pentru creşterea momentului capabil;
- dacă zidul de cărămidă este încovoiat în planul său este necesară distribuirea armăturilor
exterioare compozite în zonele solicitate preponderent la întindere.

Eficienţa corespunzătoare a consolidării cu fâşii compozite se obţine doar dacă este

asigurată ancorarea corespunzătoare a armăturii compozite la capete, prin lungimi de ancorare
suficiente sau prin sisteme de strângere (fixare).
Dacă nu se asigură aceste condiţii pot apare desprinderi ale fâşiilor compozite şi
moduri de cedare similare celor de la elementele din beton armat. Tiranţii realizaţi din
composite polimerice armate cu fibre se folosesc mai ales la consolidarea monumentelor
istorice realizate din zidărie.
Folosirea tendoanelor compozite respectă două condiţii principale:
- intervenţiile structurale sunt puţin vizibile şi nu alterează “personalitatea” construcţiei;
- soluţiile propuse sunt “reversibile” şi pot fi demontate dacă performanţele pe termen lung nu
sunt satisfăcătoare.

- 56 -
 Structurile din zidărie pot fi consolidate folosind tiranţi dispuşi perimetral. Tiranţii sub
forma unor bare rotunde sau fâşii plate din compozite polimerice se aplică perimetral prin
exteriorul zidurilor şi apoi se pretensionează pentru realizarea confinării orizontale.
Compozitele folosite ca tiranţi sunt cu armare unidirecţională având rezistenţe
longitudinale foarte bune dar mult mai mici în direcţie transversală. De asemenea,
compozitele cu armare unidirecţională care folosesc matrice polimerice termorigide sunt
fragile şi sensibile la operaţiile de filetare sau aşchiere şi de aceea trebuiesc realizate sisteme
speciale de înnădire în câmp sau de fixare la capete.
Întrucât tiranţii din materiale compozite polimerice armate cu fibre (CPAF) nu pot fi
îndoiţi după raze mici de curbură este imposibilă trecerea acestor elemente după colţuri şi se
impune ancorarea separată a tendoanelor. Sistemul de fixare şi ancorare la colţul unui zid este
realizat dintr-un colţar din oţel şi o pereche de reazeme care permit ancorarea fâşiei
compozite. Tendonul compozit se lipeşte pe o pereche de eclise metalice.
Transferul forţelor de pretensionare din tiranţi la structură se realizează prin contactul
dintre colţarul metalic şi zidărie. Cele două tendoane compozite ancorate la acelaşi colţ se
pretensionează progresiv prin strângerea alternativă a piuliţelor din capătul pieselor, astfel
încât să se echilibreze momentele încovoietoare. Înnădire tendoanelor compozite, dispuse
perimetral, se face prin intermediul unor eclise metalice şi un manşon strângere.
Folosirea materiale compozite polimerice armate cu fibre (CPAF) la consolidarea
structurilor din zidărie, deşi în stadiu iniţial, oferă rezolvări corespunzătoare în cazurile în care
soluţiile tradiţionale prezintă unele dezavantaje inacceptabile datorită necesităţii dezvoltarii
unor soluţii speciale de prindere şi fixare astfel încât să fie utilizat în întregime potenţialul
structural al CPAF.

5.3 Soluţii de consolidare a elementelor din lemn folosindu-se materiale compozite

Conceptul consolidării grinzilor şi stâlpilor din lemn folosind CPAF este relativ nou.
O serie de metode folosite la consolidarea grinzilor din lemn sunt asemănătoare cu metodele
de consolidare aplicate grinzilor din beton armat. Prin urmare, se extinde ideea de consolidare
a grinzilor din lemn cu CPAF în vederea sporirii capacităţii de rezistenţă la forfecare şi
încovoiere. De asemenea stâlpii din lemn cu secţiune circulară şi rectangulară vor fi confinaţi
în vederea creşterii capacităţii portante.
Aceste tehnici de consolidare folosind CPAF se pot aplica la construcţiile de
importanţă istorică (castele, mănăstiri, muzee), poduri din lemn, grinzile cu zăbrele, arce, etc.

- 57 -
 Consolidarea stâlpilor din lemn folosind CPAF presupune mai întâi un studiu
economic pentru a analiza dacă este rentabil ca stâlpii din lemn să fie confinaţi cu CPAF sau
este mai economic înlocuirea acestora cu stâlpi noi, tot din lemn.
În cazul secţiunilor rectangulare înlăturarea porţiunii afectate (de putrezire, insecte,
etc) se realizează folosind un fierăstrău electric, porţiunea decupată având o formă regulată
pentru a uşura înlocuirea cu altă bucată de lemn “sănătoasă”. (de aceeaşi esenţă sau o esenţă
mai tare). Confinarea se poate realiza folosind ţesături din fibre de sticlă sau fibre de carbon
preimpregnate cu răşini epoxidice.

5.4. Consolidarea stâlpilor din beton armat folosind CPAF

Principalele argumente[2] în folosirea materialelor compozite polimerice armate cu
fibre (CPAF) la consolidarea stâlpilor din beton armat sunt:
- produsul compozit se poate alcătui şi optimiza în funcţie de încărcările specifice
cazului concret;
- posibilitatea suplimentării necesarului de armătură transversală şi longitudinală
utilizând CPAF sub diferite forme (ţesături, membrane, benzi, bare);
- se reduce încărcarea permanentă din structură prin creşterea rezistenţei şi uctilităţii
- elementelor structurii;
- CPAF cresc rigiditatea şi rezistenţa stâlpilor din beton armat;
- din punct de vedere seismic este recomandată folosirea CPAF la repararea şi
consolidarea stâlpilor din beton armat;
- folosirea CPAF la consolidarea stâlpilor din beton armat menţine secţiunea aparentă
egală cu cea iniţială;
- proiectarea consolidării stâlpilor din beton armat folosind CPAF este relativ simplă;
- reducerea costurilor privind întreţinerea structurilor, ca motive principale fiind
imunitatea acestor materiale compozite la atacul agenţilor corozivi şi săruri;
- transportul materialelor, nu implică costuri mari;
- în cazul confinării pasive a stâlpilor din beton armat, costul manoperei nu este ridicat;
- pentru o instalare eficientă se poate recurge şi la varianta automată de consolidare a
elementelor;
- execuţia lucrărilor de consolidare cu CPAF se realizează în timp scurt;
- rezistenţă la coroziune;
- densitate redusă;
- modul de elasticitate ridicat;

- 58 -
 - caracteristici mecanice dirijate în raport cu cerinţele de rezistenţă şi rigiditate;
- deformabilitate acceptabilă;
- posibilitatea fabricării unor produse adecvate soluţiilor de consolidare, abilitatea
- benzilor de a fi pretensionate;
- aplicarea soluţiilor de consolidare în spaţii limitate, eliminarea structurilor
- provizorii pentru sprijiniri temporare;
- reducerea semnificativă a costului manoperei şi micşorarea până la anulare a
- întreruperilor în funcţionarea construcţiei;
- risc redus la îngheţ;
- rezistenţă la foc (benzile din CPAF sunt slab conducătoare de căldură în comparaţie cu
benzile metalice).
Folosirea compozitelor armate cu fibre la repararea şi consolidarea stâlpilor din beton
armat este considerat în prezent una din căile cele mai eficiente de aplicare a compozitelor
moderne în construcţii. Prin înfăşurarea fâşiilor compozite flexibile preimpregnante cu răşină
polimerică sau prin lipirea unor membrane compozite pe suprafaţa betinului, se obţine o
armare exterioară cu rezultate benefice atât la sporirea efortului axial capabil cât şi la
îmbunătăţirea ductilităţii stâlpilor.
Consolidarea stâlpilor din beton armat cu ajutorul CPAF se realizează usor, deoarece
aplicarea straturilor compozite se poate face de către lucrători cu o calificare medie, nu sunt
necesare dispozitive complicate, iar răşinile polimerice utilizate se pot întări la temperaturi
obişnuite.

[10]
Fig.5.3 Variante de aplicare a armăturii exterioare din CPAF

- 59 -
 a.înfasurarea ţesăturii primpregnate, b.fâşii preimpregnante sau lipite cu adezivi
c.cămăşuieli prefabricate aplicate prin lipire, d.înfăşurarea cablurilor compozite preimpregnate
e.sistem automat de înfăşurarea, f.injectarea raşinilor sub presiune

Prin aplicarea unor corecţii se poate îmbunătăţi modul de lucru al secţiunii consolidate
a stâlpilor şi implicit performanţele structurale ale acestor.
Eficienţa confinării stâlpilor cu secţiune pătrată (dreptunghiulară) se îmbunătăţeşte
prin rotunjirea colţurilor. De altfel colţurile ascuţite trebuie evitate în aplicaţiile practice în
care se folosesc înfăşurări sau cămăşuieli din CPAF.
În fig.5.4 este prezentată soluţia de consolidare a zonei de rezemare a unei grinzi de
pod pe un stâlp. La partea superioară a stâlpului se suplimentează înfăşurarea compozită. De
asemenea, grinda este înfăşurată cu membrane compozite la care fibrele sunt orientate
perpendicular pe axa grinzii către zona de rezemare şi orientate la 45° în regiunea de
intersecţie a stâlpului cu grinda .
Cedarea îmbinării consolidate are loc in momentul atingerii capacităţii de rezistenţă la
întindere a sistemului compozit de pe capătul grinzii şi de asemenea prin strivirea betonului
din zonele comprimate ale îmbinării.
Aceste materiale oferă avantaje remarcabile prin proiectare, asigurând soluţii eficiente
acolo unde soluţiile convenţionale sunt mai greu de realizat.
Cu toate acestea, costul CPAF este încă relativ ridicat, iar sensibilitatea acestor
material necesită măsuri de protecţie mai ales în cazul unor radiaţii ultraviolete şi de absorbţia
umezelii.

- 60 -
 [10]
Fig.5.4 Consolidarea zonei de rezemare a grinzii pe stâlp

Folosirea CPAF la consolidarea stâlpilor din beton armat este argumentată de

următoarele:
– posibilitatea suplimentării necesarului de armătură transversală şi longitudinală utilizând
CPAF sub diferite forme (ţesături, membrane, benzi, bare);
– CPAF cresc rigiditatea şi rezistenţa stâlpilor;
– este recomandată folosirea CPAF la repararea şi consolidarea stâlpilor din zone seismice;
– se menţine secţiunea aparentă a stâlpilor egală cu cea iniţială;
– proiectarea consolidării stâlpilor folosind CPAF este relativ simplă;
– transportul materialelor nu implică costuri mari;
– în cazul confinării pasive a stâlpilor, costul manoperei nu este ridicat;

Confinarea stâlpilor din beton armat cu materiale compozite.

Efectul de confinare a elementelor comprimate
În urma experienţei consolidarilor construcţiilor de beton s-a constatat că soluţiile
clasice de consolidare (beton şi oţel) suferă şi ele la rândul lor deteriorări similare celor care
au impus intevenţia.
Ca mecanisme de deteriorare s-au studiat în principal urmatoarele patru tipuri:
- coroziunea pietrei de ciment,
- coroziunea armăturilor,
- distrugerea prin îngheţ-dezgheţ,
- reacţiile chimice alcali-agregate.
Asa cum s-a evidentiat, materiale compozite cu matrice polimerice armate cu fibre
(CPAF) prezintă o serie de avantaje care suplinesc neajunsurile materialelor clasice. Folosirea

- 61 -
lor în consolidarea structurilor de beton este puternic argumentată de imunatea acestora la
atacul agresiv al agenţilor chimici, la şocurile mecanice, la acţiunea focului sau variaţiilor
mici de temperatură.
De asemenea, CPAF au rezistenţe mecanice şi constante elastice cu valori foarte
ridicate în direcţia fibrelor. Prezintă proprietăţi mecanice ce pot fi dirijate şi controlate în
raport cu direcţiile de solicitare, precum şi posibilitatea realizării unor înfăşurări sau
cămăşuieli compozite folosind personal cu o calificare medie.
Astfel, se creşte capacitatea portantă şi ductilitatea elementului de beton, se reduce sau
chiar se va stopa viteza mecanismelor de deteriorare posibile în exploatarea structurii.
Prin confinarea stâlpilor din beton armat cu etrieri din oţel sau frete circulare, se
generează o stare triaxială de tensiune in jurul unui punct care duce la o creşterea a rezistenţei
betonului.
Această stare de compresiune triaxială a betonului confinat, conduce la o creştere
semnificativă a rezistenţei acestuia, de circa 1,6 până la 4,0 ori mai mare decât rezistenţa la
compresiune monoaxială.
Stâlpii din beton sunt elemente principale ale structurii de rezistenţă iar cedarea
acestora este extrem de dăunătoare pentru integritatea şi funcţionalitatea structurii.
Principalele moduri de cedare a stâlpilor [10] sunt:
– cedarea datorată forfecării stâlpului caracterizată prin apariţia fisurilor înclinate, detaşarea
acoperirii betonului de armătură, ruperea sau deschiderea etrierilor, toate acestea conducând la
distrugerea casantă. Acest mod de cedare este cel mai defavorabil.
– cedarea confinării datorită următorilor factori: cedarea etrierilor (ruperea sau desfacerea),
formarea articulaţiilor plastice la capetele stâlpilor din beton armat, strivirea acoperirii cu
beton, flambajul armăturii longitudinale, etc.;
– cedarea stâlpilor confinaţi cu compozite prin dezlipirea materialului compozit cu matrice
polimerică armat cu fibre. Apariţia fisurilor verticale conduce la creşterea deformaţiilor
transversale şi strivirea acoperirii cu beton a armăturii. Sporirea rezistenţei la încovoiere a
stâlpului din beton armat poate fi realizată prin creşterea lungimii de suprapunere a
materialului compozit şi a numărului de straturi de CPAF.
Ductilitatea secţiunilor din beton armat depinde de o serie de parametri cum ar fi:
cantitatea de armătura pentru preluarea forţei tăietoare, modul de ancorare a armăturii,
procentul de armare longitudinală, confinarea laterală.

- 62 -
 Datorită confinării laterale betonul cedează la valori mult mai mari ale deformaţiei
axiale decât în cazul în care acesta nu ar fi confinat, iar creşterea numărului de straturi de
CPAF conduce la o creştere semnificativă a rezistenţei şi ductilităţii stâlpului confinat.

[11]
Fig.5.4 Curba caracteristica a betonului simplu neconfinat şi confinat sub efort monoaxial

Rolul confinării laterale este de a creşte rezistenţa şi ductilitatea betonului la

compresiune, dar şi de a limita expansiunea transversală a betonului, ajungându-se astfel la o
stare triaxială de tensiuni principale σ1, σ2, σ3, efectul confinării îmbunătăţind comportarea
stâlpilor în zonele plastice.
Confinarea laterală se poate realiza prin folosirea armăturii transversale (etrieri
rectangulari şi circulari, spirale, agrafe, frete circulare), cămăşuiri folosind platbande metalice
sudate, material compozite cu matrice polimerice armate cu fibre (fâşii, membrane subţiri,
ţesături).
Cea mai eficientă cale de confinare este în cazul secţiunilor circulare, utilizând frete
circulare sau în spirală. Folosirea lor conduce la creşterea deformaţiei limită, a ductilităţii şi
rezistenţei stâlpului din beton armat solicitat la compresiune.
La o secţiune pătrată sau dreptunghiulară a unui stâlp din beton armat, aria
neconfinată, devine arie confinată în cazul consolidării cu membrane din CPAF. Efectul
fretării la stâlpi este proporţional cu mărimea efortului radial exercitat asupra miezului de
beton.
Majorarea rezistenţei de calcul a stâlpului din beton armat la compresiune se poate
exprima prin expresia:

- 63 -
 (5.1)

unde: - rezistenţa de calcul la compresiune a betonului confinat cu etrieri sau cu frete

circulare din oţel, [N/mm2];
Rc - rezistenţa de calcul la compresiune a betonului neconfinat, [N/mm2];

- coeficientul volumetric de armare transversală; (5.2)

As - aria secţiunii transversale a fretei, [mm2];
s - pasul fretei, [mm];
ds - diametrul sâmburelui de beton confinat, [mm];
Ras - rezistenţa de calcul a armăturii din fretă, [N/mm2];

- excentricitatea iniţială, [mm].

Normele de calcul din ţara noastră cer respectarea limitării superioare a mărimii efortului
axial de compresiune capabil, după cum urmează:

în care: (5.3)

- aria sâmburelui de beton confinat, [mm2];

Principala diferenţă între confinarea cu oţel şi confinarea cu CPAF este presiunea de
confinare. Fretele de oţel provoacă creşterea presiunii de confinare până la limita de curgere
(confinare activă) după care presiunea devine constantă (confinare pasivă).
Comportamentul CPAF este diferit şi se poate vorbi de confinare activă până la rupere.

- 64 -
 [2]
Fig.5.5. Curbe tensiuni-deformaţii specific la materiale armate

CPAFC – compozit armat cu fibre de carbon;

CPAFS – cu fibre de sticlă;
CPAFA – cu fibre aramidice.

5.5.Consolidarea grinzilor şi a plăcilor din beton armat se bazează pe o soluţie relativ

simplă din punct de vedere conceptual, dar eficienţa acesteia este determinată de capacitatea
zonei compozit-beton de a prelua şi transmite stările de tensiune dintre component.
Proprietăţile cele mai uniforme se obţin prin utilizarea platbandelor şi membranelor
compozite prefabricate lipite de beton printr-un adeziv puternic, având caracteristici fizico-
mecanice compatibile atât cu stratul de beton, cât şi cu produsul compozit.
Procedeul prin contact este cel mai convenabil aplicării "in situ", atât ca flexibilitate a
procesului, cât şi ca preţ de cost. Totuşi proprietăţile sistemului rezultat au o mare împrăştiere,
consumul de răşină este relativ ridicat, iar membrane compozită rezultată dupa întărire are
proprietăţi mecanice mai reduse.
Infuzia de răşină în mediu vacuumat conduce la un element compact cu proprietăţi
superioare la care rezultă o dispunere corectă a stratului de armare.

Eficacitatea sistemului este influenţată de modul în care se realizează produsul

compozit folosit la consolidare şi se aplică pe suprafaţa betonului. Această relaţie depinde de:
i. lipirea unor platbande din materiale compozite polimerice armate cu fibre (obţinute prin
pultrudere, prin contact sau prin vacuumare) şi aplicarea acestora pe suprafaţa de beton,
utilizând un adeziv cu proprietăţi fizico – mecanice adecvate;

- 65 -
ii. aplicarea unor membrane compozite realizate la locul de punere în operă, folosind
tehnologia uzuală de formare a stratificatelor compozite prin procedeul ,,de contact” – după
dispunerea unui strat de răşină se aplică succesiv straturile de armătură sub forma unor benzi
din ţesătură care se presează cu rulouri, obţinând astfel simultan elementul compozit şi
aderenţa cu suprafaţa de beton;
iii. dispunerea armăturii şi a răşinii într-un mediu vacuumat, constă din plasarea armăturii
alcătuite din ţesătură peste zona ce trebuie consolidată şi infuzia răşinii sub vacuum –
procesul se desfăşoară într-un mediu închis, infuzia de răşină umectează stratul de armătură şi
umple fisurile din beton.

Proiectarea şi realizarea consolidării elementelor din beton armat solicitate la

încovoiere cuprinde următoarele faze iniţiale [7]:
a) Alegerea unui compozit cu modulul de elasticitate suficient de mare (preferabil compozite
realizate din fibre de carbon şi matrice epoxidice) pentru a folosi platbande subţiri cu
proprietăţi stabile în timp.
b) Stabilirea secţiunii transversale a platbandelor compozite pentru obţinerea unei creşteri a
capacităţii portante astfel încât să se realizeze un mecanism de cedare convenabil. În literatura
de specialitate sunt prezentate următoarele moduri specifice de cedare:
b1. curgerea armăturii din oţel urmată de strivirea betonului în zona comprimată;
b2. curgerea armăturii însoţită de ruperea la întindere a platbandei compozite şi apoi
strivirea betonului din zona comprimată;
b3. desprinderea platbandei în zona fisurilor marginale;
b4. cedarea la forfecare a betonului în zonele de capăt ale platbandelor;
b5. desprinderea platbandei în regiunea fisurată cu momente încovoietoare mari;
b6. desprinderea platbandei datorită denivelărilor betonului;
b7. cedarea aderenţei ,,platbandă – adeziv”;
b8. cedarea legăturii ,,platbandă – adeziv” sau ,,adeziv – beton”;
b9. forfecarea interlamelară a platbandei compozite stratificate.
Se consideră convenabile mecanismele b1 şi într-o oarecare măsură b2.
c) Gradul de consolidare (raportul dintre momentul capabil al elementului consolidat şi cel
dinaintea consolidării) se recomandă să nu depăşească valoarea 2.0. Astfel, în cazul extrem în
care platbanda de CPAF devine neoperaţională se menţine un coeficient de siguranţă sub
încărcări de exploatare de ordinul a 1.15 ÷ 1.20.

- 66 -
d) Verificarea posibilităţii de cedare prematură prin mecanisme de desprindere a platbandelor
compozite.
e) Prevederea unor mijloace de ancorare, în special la capetele platbandelor compozite, dacă
se anticipează desprinderi premature.
f) Execuţia corectă a tuturor operaţiilor, sub un control riguros.

Proiectarea şi realizarea consolidării elementelor din beton armat solicitate la

încovoiere cuprinde următoarele faze:
Alegerea unui compozit cu modulul de elasticitate suficient de mare (preferabil
compozite realizate din fibre de carbon şi matrice epoxidice) pentru a folosi platbande subţiri
cu proprietăţi stabile în timp.

[19]
Fig.5.7 Soluţii curente de consolidare a unor elemente încovoiate,folosind platbande compozite

Stabilirea secţiunii transversale a platbandelor compozite pentru obţinerea unei creşteri

a capacităţii portante astfel încât să se realizeze un mecanism de cedare convenabil. Moduri
specifice de cedare:
 Curgerea armăturii din oţel, urmată de strivirea betonului în zona comprimată
 Curgerea armăturii însoţită de ruperea la întindere a platbandei compozite şi apoi
strivirea betinului în zona comprimată
 Desprinderea platbandei în zona fisurilor marginale

- 67 -
  Cedarea la forfecare a betonului în zonele de capat ale platbandelor
 Desprinderea platbandei în regiunea fisurată cu moment încovoietoare mari
 Desprinderea platbandei datorită denivelărilor betonului
 Cedarea aderenţei platbanda-adeziv
 Cedarea legăturii platbandă-adeziv sau adeziv-beton
 Forfecarea interlaminară a platbandei compozite stratificate.

Gradul de consolidare (raportul dintre momentul capabil al elementului consolidate si cel

dinainte consolidării) se recomandă să nu depăşească valoarea 2. Astfel, in cazul în care
platbanda de CPAF devine neoperaţională se mentine un coeficient de siguranţă sub încărcări
de exploatare de ordinul a 1,15, 1,2.
Verificarea posibilităţii de cedare premature prin mecanisme de desprindere a
platbandelor compozite.
Prevederea unor mijloace de ancorare, în special la capetele platbandelor compozite, daca
se anticipează desprinderi premature.
Execuţia corecta a tuturor operaţiilor, sub un control riguros.

[19]
Fig.5.8.Dispunerea fâşiilor compozite pentru consolidarea plăcilor

- 68 -
 [19]
Fig.5.9. Sisteme de consolidare la forţa tăietoare cu CPAF

- 69 -
 6. Calculul planşeului compus lemn-beton

Planşeele compuse lemn-beton reprezintă o soluţie constructivă usor de realizat şi,

totodată, o variantă eficientă de reabilitare a unor planşee vechi din lemn.
În cadrul cercetărilor experimentale efectuate până în prezent asupra elementelor
compuse lemn–beton, s-a constatat că cedarea elementelor compuse are loc prin degradarea
grinzilor de lemn. În acest context, se pune problema reabilitării grinzii de lemn ce intră în
alcatuirea planşeului compus.
Acest capitol îşi propune studierea posibilităţii reabilitării planşeelor compuse lemn –
beton cu fibra carbon.
Reabilitarea a constat în aplicarea pe faţa întinsă a grinzilor de lemn a sistemului de
consolidare pe bază de ţesătură din fibră carbon Sika Wrap Hex. Prin aplicarea acestui sistem
de reabilitare se urmareşte aducerea elementelor rupte la performanţele iniţiale

Acest calcul se reduce de fapt la grinzile de lemn ale planşeului care conlucrează cu o
anumită lăţime din placă de beton. Conlucrarea este realizată cu holşuruburi înclinate la
45grade, alternant în crucis.

Fig.6.1. Schiţă grindă de lemn cu planşeu de beton

Caracteristicile materialelor componente
Lemnul grinzilor : brad, calitatea I
- rezistenţa de calcul la încovoiere statică : Ril = 14.1 N/mm2
- rezistenţa de calcul la compresiune în lungul fibrelor : Rcl = 10.2 N/mm2
- modulul de elasticitate paralel cu fibrele : El = 11300 N/mm2
Betonul plăcii :
- rezistenţa de calcul la compresiune : Rcb = 12.5 N/mm2
- rezistenţa de calcul la întindere : Rtb = 0.95 N/mm2

- 70 -
 - modulul de elasticitate al betonului la compresiune : Eb = 27000 N/mm2
Armătura plăcii : OB37
- rezistenţa de calcul la tracţiune: Ra = 210 N/mm2.
Caracteristicile secţiunilor transversale ale elementelor componente
Grinzile de lemn : secţiunea (15x15) cm
- momentul de inerţie : Il = 4219 cm4 ;
- aria secţiunii transversale : Al = 225 cm2 .
Placa de beton : hp = 6 cm
Lăţimea de conlucrare a plăcii[16] se determină pe baza unei relaţii simplificate, pentru
planşee compuse lemn-beton cu rigiditate mare în rosturile de legatură încărcate cu sarcini
uniform distribuite, astfel :

b1=[1-1.4(b/l)2]*b (6.1)

Pentru exemplul considerat rezulta b1 = 66 cm, caracteristicile secţiunii de calcul a plăcii de

beton având urmatoarele valori :
- momentul de inerţie : Ib = 1193 cm4
- aria secţiunii transversale : Ab = 398 cm2
Elementele de legătură: holşuruburi 8 mm
- modulul de rigiditate la lunecare al unui şurub se consideră G = 21315 N/mm (În
contextul cercetărilor efectuate până în prezent, se consideră ca această valoare poate fi luată
în considerare la calculul planşeelor compuse lemn-beton la care conlucrarea este asigurată
prin şuruburi înclinate la 45, alternant în cruciş, diametrul 8 mm)

- distanţa dintre elementele de legatură se apreciază: e’= 9 cm

Încărcări şi solicitări
Încărcări permanente şi cvasipermanente de calcul: g = 3.29 kN/m
Încărcări utile de calcul: p= 1.47 kN/m
q= g + p= 4.76 kN/m
Momente încovoietoare de calcul : Mg= 5.33 kNm
Mp= 2.38 kNm
M= 7.71 kNm
Forţe tăietoare de calcul maximă: T= 8.57 kN

- 71 -
6.1. Calculul la starea limită de rezistenţă

La calculul planşeelor compuse lemn-beton trebuie luată în considerare comportarea

diferită a materialelor componente sub sarcini de lungă durată. Fenomenele de contracţie şi
curgere lentă se deosebesc la lemn şi beton în funcţie de condiţiile climatice.
Caracteristicile secţiunii compuse
- momentul de inerţie al secţiunii compuse se calculează pentru o secţiune echivalentă
din lemn, astfel :
Ic=Ib*n+II+γ*n*Ab*a12+A1*a22 (6.2)

unde: - coeficientul de echivalenţă al lemnului;

- coeficient al rigiditătii conlucrării dintre lemn-beton;

cm

cm
Momentul de inerţie rezultă : Ic=19145 cm4
Verificarea eforturilor unitare normale
- la faţa inferioară a grinzii de lemn:

daN/cm2 (6.3)
li=5.08 N/mm2 < Ril=14.1 N/mm2;
- în centrul de greutate al secţiunii de lemn :

daN/cm2
Gl = 2.06 N/mm2 < Rcl=10.2 N/mm2 (6.4)
- la faţa superioară a plăcii de beton

daN/cm2 (6.5)
bs= -4.05 N/mm2 < - Rc = 12.5 N/mm2;
- la faţa inferioară a plăcii de beton

- 72 -
 daN/cm2 (6.6)
bi = 1.72 N/mm2 > Rt = 0.95 N/mm2
- la faţa superioară a grinzii de lemn efortul se calculează din condiţii geometrice
ls=-0.96 N/mm2 < Rlc = -10.2 N/mm2 .
Armarea plăcii de beton
Placa se armează la volumul efortului unitar normal bi rezultând ~26/66 cm.
Verificarea efortului unitar tangenţial
Efortul unitar tangenţial maxim se calculează astfel:

daN/cm2 (6.7)
max =0.36 N/mm2 < al = 1.2 N/mm2
în care :
- momentul static al plăcii de beton în raport cu centrul de greutate al secţiunii

compuse : cm3
- momentul static al secţiunii de lemn :

cm3
– rezistenţa admisă la lunecare în lemn: al = 1.2 N/mm2
6.2.Verificarea la starea limită de exploatare
Verificarea deformaţiilor se face pe baza rigidităţii la încovoiere a lemnului, ţinându-
se seama de faptul că la sarcinile permanente intervine şi efectul curgerii lente (Elb x Ic,expl), în
timp ce la sarcini utile acest efect nu se ia în considerare (El x Ic,expl).
Eb = 27000 N/mm2; El=11300 N/mm2; n=2.39;
G0,expl,0 = 16758 N/
k = 4.4 ;  = 0.19 ; a1 = 5.86 cm ; a2 = 4.61 cm ;
Icexpl=17966 cm4
Calculul săgetii se face cu relaţia cunoscută pentru grinda simplu rezemată încărcată
cu o sarcină uniform distribuită :
- pentru încărcările permanente şi cvasipermanente :

cm ;
- pentru încărcările utile :

- 73 -
 cm ; (6.8)
Prin suprapunerea efectelor rezultă valoarea sageţii totale, care se compară cu sageata admisă:
f = 0.69 + 0.16 = 0.85 cm < fa=1/250=1,44cm

6.3.Reabilitarea cu fibra de carbon

Pe parcursul exploatării planşeelor compuse lemn–beton pot aparea situaţii în care, din
diferite motive (exploatare necorespunzatoare, modificarea destinaţiei construcţiei),
elementele de planşeu, respectiv grinzile de lemn, se degradează. În aceste cazuri, trebuie
intervenit pentru refacerea performanţelor planşeului în vederea exploatării acestuia în
continuare. Măsurile de intervenţie se aleg în funcţie de gradul de degradare al elementelor de
planşeu, astfel:
- în cazul grinzilor de lemn mai puţin avariate, se efectuează repararea locală a
defectelor (fisuri, desprinderi de lamele la grinzile lamelare încleiate) prin injectări de răşini
epoxidice;
- dacă grinzile de lemn prezintă degradări accentuate, atunci se poate realiza
reabilitarea acestora, utilizand diferite materiale performante (fibre de sticla, fibre carbon,
etc).
În cadrul prezentei lucrări se testează posibilitatea reabilitării elementelor compuse
lemn–beton cu ţesătură de fibra carbon tip Sika Wrap Hex–230C.
Procedeu de reabilitare a elementelor compuse lemn - beton
În vederea studierii posibilităţilor de reabilitare a planşeelor compuse lemn – beton s-
au utilizat cele două elemente compuse lemn – beton, încercate în regim static. [16 La ambele
elemente s-a degradat grinda de lemn, prin cedarea parţială la forţe de lunecare a legăturii
încleiate între lamele şi desfacerea îmbinării dinţi – pana din lamela extremă întinsă.
Pentru reabilitare, grinzile s-au îndreptat, iar apoi s-a lipit pe faţa întinsă a acestora
câte o fâşie de ţesătură de fibră carbon Sika Wrap Hex-230C. Lipirea s-a realizat cu adeziv
epoxidic Sikadur 330, fabricat tot de firma Sika.
Aplicarea ţesăturii pe suprafaţa de lemn parcurge anumite faze distincteve[8]:
- pregătirea stratului suport prin şlefuire şi îndepărtarea prafului cu ajutorul unui aspirator;

- urmărirea mărimii denivelărilor şi crăpăturilor locale, care nu trebuie să depăşească 0,5 mm;
denivelările şi crăpăturile mai mari se reprofilează cu un amestec de adeziv Sikadur-30 şi
nisip cuartos Sikadur 501 (raport de amestecare 1:1);

- 74 -
- aplicarea adezivului pe suprafaţa de lemn, cu mistria sau trafaletul;
- tăierea la dimensiunea necesara a ţesăturii de fibră carbon cu o foarfeca sau un cutit ascutit,
astfel încît integritatea fibrelor longitudinale să nu fie afectată;
- aşezarea ţesăturii Sika Wrap Hex 230-C pe stratul de răşina şi presarea acesteia cu ajutorul
unei role, până cand adezivul pătrunde printre fibrele ţesăturii ; direcţia de impregnare trebuie
să fie în lungul fibrei; bulele de aer de sub ţesătură sunt eliminate prin nivelarea cu ajutorul
unui şpaclu de plastic.
După efectuarea operaţiei de aplicare a fibrei carbon pe suprafaţa de lemn, grinzile
rezultate se păstrează în stare neîncărcată, până la întărirea compozitului (min. 7 zile), după
care, elementul compus reabilitat poate fi încărcat[8].

6.4.Calculul elementelor degradate, reabilitate cu fibra carbon

Verificarea elementelor compuse lemn-beton reabilitate cu ţesătura de fibra carbon
constă în:
- reducerea aportului secţiunii de lemn din punct de vedere al rigidităţii, în funcţie de
gradul de degradare al grinzii de lemn.
- luarea în considerare a aportului fibrei carbon.
În această etapă de cercetare, tinând seama de gradul diferit de degradare al secţiunilor
de lemn, în cazul elementelor reabilitate s-a luat rigiditatea diminuată a grinzii de lemn prin
considerarea activă doar a unei părţi din sectiunea iniţiala a acesteia, astfel:
- din observaţii vizuale rezultă o degradare mai ponderată a secţiunii de lemn: A10=0.5Al
În acest mod se reduc corespunzator momentele de inerţie ale grinzilor de lemn, deci
implicit rigiditatea acestora.
Caracteristicile lemnului, betonului şi ale armăturii plăcii sunt cele prezentate mai
sus. Pentru fibra carbon se consideră modulul de elasticitate: Ecf= 230000 N/mm2.
Caracteristicile secţiunilor transversale ale elementelor componente (grinzi de
lemn, placa de beton) se păstrează de la elementele iniţiale; pentru fibra carbon se consideră:

- momentul de inerţie cm4

- aria secţiunii transversale a ţesăturii Acf=0.2*15=3 cm2

Calculul la starea limita de rezistenţă

La calculul elementelor reabilitate se ia în considerare comportarea diferită a lemnului,
betonului şi a elementelor de legatura sub sarcini de lungă durată, în timp ce fibra carbon nu-

- 75 -
şi modifică proprietăţile de deformabilitate în timp. Fenomenele de contracţie şi curgere lenta
se deosebesc la lemn şi beton în funcţie de condiţiile climatice.
Caracteristicile secţiunii compuse
- momentul de inerţie al secţiunii compuse reabilitate Ic0 se calculează pentru o
secţiune echivalentă din lemn, astfel :

(6.9)
Al0- aria secţiunii transversale de lemn active:
- A10=0.5Al
Il0 - momentul de inerţie al secţiunii active de lemn:
- Il0=0.5Il
ncf=Ecf/El
a3 – distanţa de la centrul de greutate al fibrei carbon la centrul de greutate al secţiunii
reabilitate
Ic=10317cm4
Verificarea la starea limită de exploatare
Eb = 27000 N/mm2; El=11300 N/mm2; Ecf=230000 N/mm2; n=2.39; ncf=20.35
k = 4.4 ;  = 0.19 ; a1 = 4.01 cm ; a2 = 6.41 cm ; a3=13.91 cm
Icexpl=243445cm4
Calculul săgetii se face cu relaţia cunoscută pentru grinda simplu rezemată încarcată
cu o sarcină uniform distribuită.
Rezultă urmatoarele aspecte[18]:
- La valoarea teoretica a forţei de exploatare Pteor=17.14 kN, valorile corespunzătoare ale
forţelor experimentale au rezultat mai mari. Pe de alta parte, se constată ca modelul teoretic
adaptat (atat pentru elementele iniţiale cat si pentru cele reabilitate) este corespunzător.
- Săgetile experimentale au rezultat de asemenea comparabile cu cele calculate pe baza teoriei
propuse
- Modelul teoretic propus pentru calculul deformaţiilor elementelor reabilitate, constând în
diminuarea rigidităţii grinzii de lemn în concordanţă cu degradările observate, poate fi
considerat corespunzător.

- 76 -
 Planşeele compuse lemn–beton, asemenea altor elemente structurale, sunt supuse
deteriorării în timp, prin degradarea unora dintre grinzile de lemn.
În cazul unor degradări mici ale grinzilor de lemn (fisuri, dezlipiri parţiale ale
lamelelor la grinzile lamelare încleiate), se procedează la repararea locală a defectelor prin
injectări de răşini epoxidice.
În cazul unor degradări mai accentuate, care afectează integritatea secţiunii active a
lemnului, grinzile de lemn se pot reabilita prin utilizarea unor materiale performante, cum ar
fi ţesături din fibră de sticlă sau fibra carbon.
Ţesătura de fibra carbon se aplică prin lipire pe faţa întinsă a grinzilor de lemn. În
vederea obţinerii unor performanţe superioare ale reabilitării, se recomandă repararea
prealabilă locală a unora dintre defecte (injectarea cu raşini epoxidice a rosturilor dintre
lamelele de lemn dezlipite, sau a îmbinarilor dinti-pană din lamelele extreme întinse).

Calculul elementelor compuse lemn - beton reabilitate cu ţesătura de fibra carbon

constă în[17]:
 Reducerea aportului secţiunii de lemn din punct de vedere al rigidităţii, în funcţie de
gradul de degradare al grinzii de lemn. În funcţie de deteriorarea mai slabă sau mai
pronunţată a grinzii de lemn (pe baza unor constatări vizuale), se apreciază aria activă
de lemn a elementului compus reabilitat, prin reducerea înălţimii grinzii de lemn
 Luarea în considerare a aportului fibrei carbon în comportarea elementului compus. În
acest sens s-a luat în considerare un moment de inerţie compus, care ţine seama şi de
aportul fibrei carbon.
Prin reabilitare cu ţesătura de fibra carbon, elementele compuse degradate îşi refac, sau
chiar depăsesc capacitatea portantă iniţială cu cca 10%.

- 77 -
 Concluzii

Tema de cercetare în cadrul lucrării de disertaţie se referă la soluţii de consolidare

folosind material compozite. Principalele argumente care stau la baza folosirii materialelor
compozite pentru reabilitarea structurală sunt: raportul favorabil rezistenţă la
întindere/densitate si modul de elasticitate/densitate; proiectare dirijată a proprietăţilor – pot fi
proiectate şi fabricate astfel încât să raspundă unor cerinţe impuse; rezistenţă la foc
acceptabilă; rezistenţa la oboseală foarte bună; rezistenţa la coroziune; izolarea electrică;
prezintă o aderenţă ridicată la materiale cum ar fi beton, cărămidă, piatră, lemn;
formabilitatea - capacitatea materialului de a fi utilizat în forme şi elemente complicate;
transparenţa magnetică - se proiectează adaposturi pentru echipamentul radar, în medicina;
sunt materiale ecologice, uşor de transportat şi de instalat.
Dar cu toate aceste avantaje materialele compozite au şi unele dezavantaje care
trebuie luate în calcul şi se impune minimizarea lor pe cât posibil:
– sunt mult mai scumpe decât materialele tradiţionale
– comportare linear elastică până la rupere fără ductilitate;
– rezistenţa la foc - toate materialele organice ard, sunt combustibile. Pe lângă această
problemă apare şi cea a toxicităţii fumului pe care îl degajă. Se pot pune întârzietori de ardere,
dar aceştia modifică proprietăţile mecanice ale compozitului.

[2]
Fig 19. Comparaţie între caracteristicile oţelului şi a meterialelor compozite

Datorită condiţiilor de exploatare, de mediu, de natură fizică, chimică sau biologică, ce

nu au fost prevăzute iniţial, structurile se pot degrada timpuriu scurtându-şi durata de viaţă.
Acţiunea prioritară se îndreaptă în special asupra asigurării construcţiilor pentru a face
faţă unui seism sau după producerea acestuia readucerea construcţiei la un stadiu de rezistenţă
şi stabilitate astfel încât să poată fi folosit fără a pune în pericol activităţile zilnice.

- 78 -
 În contextul în care se pune un accent deosebit pe protecţia mediului înconjurator,
economia de resurse materiale şi umane prin crearea şi dezvoltarea unor tehnologii de
fabricaţie şi execuţie, care să fie folosite atât în cadrul noilor construcţii inginereşti cât şi la
reabilitarea şi consolidarea structurilor existente, folosirea materialelor compozite trebuie să
constituie o preocupare pentru toţi cei care lucrează în domeniul proiectării şi execuţiei
construcţiilor.
Această lucrare se adresează studenţilor, precum şi tuturor celor interesaţi de
informaţii referitoare la materialele de generaţie nouă utilizate în domeniul reabilitarii
construcţiilor.

- 79 -
 Bibliografie

[1] Alămoreanu, E., Negruţ, C., Gheorghiu, H., Hadăr, A., Studiul caracteristicilor şi
metodelor de calcul adecvate materialelor compozite , Contract M. C. T., 1991-1992
[2] Banu M., Tehnologia materialelor compozite, 2007
[3] BOB LIANA, GRUIN A. – Recomandări privind calculul şi alcătuirea planşeelor
compuse lemn - beton . Zilele Academice Timişene, Timişoara 2001.
[4] Budescu, M., Ciongradi, I., Ţăranu, N. ş. a. (2001). „Reabilitarea construcţiilor,” Ed.
Vesper Iaşi.
[5] Constantinescu, I.N., Picu, C., Hadăr, A., Gheorghiu, H., Rezistenţa materialelor pentru
ingineria mecanică, Editura BREN, Bucureşti, 2006
[6] Drăgulescu D., Popescu M., (2001), Materiale compozite metalice. Prezent cu perspective,
Ed.Orizonturi Universitare, Timişoara, ISBN 973-9400-48-5
[7] Dumitraş D., Opran C., (1994) Prelucrarea materialelor compozite, ceramice şi minerale,
Ed Tehnică, Bucurşti, ISBN 973-31-0602-X
[8] Fişa Tehnică Sika Wrap Hex 230-C / Sikadur – 330; Ediţia 1, 2003
[9] Ispas Ş, Materiale compozite, Editura Tehnică, 1987, Bucureşti
[10] Hadăr A., Probleme locale la materiale compozite, Universiatatea “POLITEHNICA”
Bucureşti, 1997
[11] Hubcă Gh., Iovu H., Tomescu M., Roşca Iosif D., Novac O., Ivănuş Gh., (2000),
Materiale compozite, Ed. Tehnică, Bucureşti, ISBN 973-31-1126-0
[12] Ispas St.C., (1987) Materiale compozite, Ed. Tehnică, Bucureşti
[13] Nagy T., Materiale compozite polimerice pentru consolidarea elementelor din zidărie şi
beton, Ed. Politehnica, Timişoara, 2007
[14] Negrut C., Jiga G.( 1993). ,,Calculul structurilor din material compozite”, Ed. Univ.
„Politehnica” Bucureşti
[15] NP 005-96 : „Cod pentru calculul şi alcătuirea elementelor de construcţii din lemn”
[16] STAS 10107/0-90 „Calculul şi alcătuirea elementelor structurale din beton, beton armat
şi beton precomprimat”

- 80 -
[17] Soluţii noi de proiectare privind structurile compuse, studiul imperfecţiunilor structurilor
metalice şi tehnologii eficiente de construcţii. Cercetări de laborator privind conlucrarea
lemn-beton. Contract INCERC –Timişoara 9/1996, faza A.115.2 ; noiembrie 1997.
[18] Studiu de sinteză asupra cercetărilor efectuate până în prezent asupra planşeelor compuse
lemn – beton. Grant Program A, cod CNCSIS 1397, Faza 1.1; septembrie 2002.
[19] Stoian V., Nagy T., Dan D., Gergely J., Dăescu C., Materiale compozite pentru
construcţii, Ed. Politehnica, Timişoara, 2004
[20] Ştefănescu T., Neagu G., Mihai A., (1996) Materialele viitorului se fabrică azi.
Materiale compozite, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,.ISBN 973-30-4628-0
[21] Teodorescu M., Bundan C, Tehnologia lucrărilor de ȋntreţinere, reparaţii şi consolidări,
UT Bucuresti, 1996
[22] Ţăranu N., Secu A., Decher E., Isopesu D., (1992) Structuri din materiale compozite şi
asociate, Rotaprint, Iasi
[23] www.wikipedia.ro
[24] www.compozite.net

- 81 -
 Opis

Lucrarea de faţă cuprinde:

 3 anexe
 rezumat, cuprins, concluzii
 6 capitole
 82 de pagini
 29 de schite
 24 de subpuncte de bibliografie

- 82 -