Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Specializarea: Inginerie Economica

Medicină Veterinară - Bucureşti

Departamentul de Studii pentru Student:


Învăţământ la Distanţă

Anul II

MACROECONOMIE

Modelul fluxului circular al economiei

Modelul de determinare a venitului/ outputului de echilibru, surprinde doar una dintre


relaţiile fundamentale de echilibru din cadrul economiei, şi anume echilibrul dintre cererea
agregată şi oferta agregată.
Această relaţie determină echilibrul pe piaţa bunurilor şi serviciilor, dar nu poate
asigura echilibrul pe celelalte pieţe importante ale economiei: piaţa factorilor de producţie
(inputurilor), piaţa financiară sau în ce priveşte raporturile cu restul lumii (sectorul extern).
Pentru a lua în considerare şi aceste relaţii de echilibru se poate utiliza modelul fluxului
circular al economiei.

Modelul economiei cu două sectoare

Un sistem simplificat al economiei de piaţă include acele subsisteme (agenţi


economici, pieţe) şi fluxurile dintre acestea care permit desfăşurarea logică a unui proces
fundamental într-o astfel de economie, şi anume fluxul circular al venitului şi produsului
naţional.
Figura 1 prezintă schematic fluxul circular într-o economie cu două sectoare: firme şi
gospodării. Fluxurile reale se deplasează în sensurile acelor de ceasornic şi ele includ bunuri
şi servicii, factori de producţie etc.
În schimb fluxurile de venituri şi cheltuieli se deplasează în sens invers acelor de
ceasornic şi ele reflectă valoric mărimea fluxurilor economice reale. Evident că fluxurile de
bunuri şi servicii sunt echilibrate de fluxurile de venituri şi cheltuieli.
Pentru a asigura transmiterea fluxurilor între cele două sectoare, ele sunt conectate prin
intermediul a trei pieţe generice: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa financiară şi piaţa
factorilor de producţie (inputurilor).
Gospodăriile plătesc pentru produsele pe care le cumpără de pe piaţa bunurilor şi
serviciilor o parte din venitul obţinut, iar cealaltă parte, reprezentând economiile, o investesc
pe piaţa financiară.
Firmele fac cheltuieli pentru a plăti serviciile factorilor pe care îi închiriază de pe piaţa
factorilor de producţie şi cheltuieli pentru bunurile de investiţii pe piaţa bunurilor şi serviciilor
utilizând ca surse veniturile obţinute din vânzarea produselor lor pe piaţa bunurilor şi
serviciilor şi fondurile de investiţii împrumutate de pe piaţa financiară.
Prin convenţie, când firmele utilizează muncă, capital sau resurse naturale pe care le
au ele însele în proprietate, se consideră că ele “cumpără” aceşti factori de la gospodării, care
sunt, de fapt, ultimii lor proprietari.

1
Figura 1

Costurile de producţie pot fi interpretate, deci, ca plăţi ale factorilor. Dacă firmelor le mai
rămâne ceva după ce scad costurile de producţie din veniturile totale obţinute în urma vânzării
produselor lor, atunci acesta se numeşte profit.
Profiturile sunt considerate fluxuri directe către gospodăriile care deţin în proprietate
firme, chiar dacă o firmă poate să reţină o parte din profit pentru a creşte valoarea propriilor
acţiuni (valoarea firmei) în loc să o plătească sub formă de dividende. Deci profitul este cuprins în
fluxul circular împreună cu plăţile pentru serviciile celorlalţi factori de producţie.
Relaţia fundamentală de echilibru pentru economiile cu două sectoare se scrie în modul
următor:

Cheltuieli Cheltuieli Cheltuieli


pentru Produsul = pentru bunuri + pentru bunuri =
Naţional Brut de consum de investiţii

= Consum + Economii = Venit Naţional

Pornind de la această relaţie de echilibru, se poate asocia sistemului economiei de


piaţă cu două sectoare următorul model matematic:
D=C+I (2.7)
C = cYY 0 <cy <1 (2.8)
I = I* (2.9)
Y=D (2.10)

2
unde D reprezintă cererea agregată, C - cheltuielile pentru bunuri de consum; I - cheltuieli
pentru bunuri de investiţii, iar Y - venitul / outputul de echilibru.
Se poate observa că, în forma sa cea mai simplă, modelul fluxului circular este similar
cu modelul de determinare a venitului de echilibru.

Modelul economiei cu trei sectoare


Modelul prezentat mai sus poate fi dezvoltat prin introducerea unui nou sector, şi
anume a sectorului public (guvernamental). Guvernul, cum vom denumi în continuare acest
sector, este legat de restul economiei de piaţă prin trei fluxuri principale: impozite şi taxe,
cheltuieli guvernamentale şi împrumuturi guvernamentale.
În figura 2 sunt reprezentate aceste conexiuni în cadrul modelului economiei cu trei
sectoare.

Figura 2

Mai întâi, impozitele şi taxele reprezintă un flux de bani care se scurge de la


gospodării către guvern. Ele constituie, deci, o pierdere de venit pentru gospodării, pierdere
care este, în parte, compensată de un flux de bani de la guvern către gospodării, numit plăţi
transferabile sau transferuri (ajutoare sociale, de şomaj ş.a.). Scăzând din fluxul de impozite şi
taxe fluxul de plăţi transferabile obţinem impozitele şi taxele nete, reprezentate în figura 2 ca
un flux de la gospodării la guvern.

3
În al doilea rând, guvernul utilizează venitul net din impozite şi taxe pentru a
achiziţiona diferite produse (cheltuielile salariaţilor bugetari, bunuri de investiţii ş.a.). Toate
acestea formează cheltuielile guvernamentale.
În sfârşit, guvernul poate utiliza pentru aceste cheltuieli mai mulţi bani decât primeşte
din impozitele şi taxele nete. Apare, astfel, un deficit bugetar care este acoperit din
împrumuturi guvernamentale pe piaţa financiară.
De regulă, banii necesari împrumuturilor guvernamentale se obţin prin vânzarea către
populaţie şi agenţii economici a unor bonuri de tezaur şi/sau obligaţiuni guvernamentale prin
intermediul băncilor şi al altor intermediari financiari.
În fiecare an, împrumutul guvernamental repetat se adaugă la datoria publică. Datoria
publică se acumulează ca un stoc ce corespunde deficitului bugetar, care constituie un flux.
În anii în care se realizează un excedent bugetar, deci veniturile guvernului depăşesc
cheltuielile guvernamentale, acesta returnează împrumuturile făcute anterior, creându-se,
astfel, un flux de la guvern către piaţa financiară (linia punctată din figura 2).
Relaţia fundamentală de echilibru în cazul modelului economiei cu trei sectoare, se
scrie:
Cheltuieli Cheltuieli + Cheltuieli Cheltuieli
pentru = pentru bunuri pentru + guvername
Produsul de consum bunuri de ntale
Naţional Brut investiţii

= Consum + Economii + Taxe nete

= Venit Naţional

Pe lângă notaţiile deja cunoscute, au mai fost introduse G - cheltuieli guvernamentale;


Yd - venit disponibil; TR - plăţi transferabile; T - impozite şi taxe.
Modelul matematic corespunzător economiei cu trei sectoare este atunci:
D=C+I+G (2.11)
C =C0 + cyYd 0 <cy <1; C0 > 0 (2.12)
I = I* (2.13)

G = G* (2.14)
Yd = Y + TR -T (2.15)
T =T0 + tyY 0  ty1; T0 0 (2.16)
TR = TR* (2.17)
D=Y (2.18)
În modelul de mai sus se observă faptul că piaţa financiară nu îndeplineşte nici un rol
în orientarea fluxurilor de bani de la gospodării (economii) către firme sau către sectorul
guvernamental.
Se poate extinde modelul prezentat introducând în cadrul acestuia şi relaţii care
descriu funcţionarea pieţei financiare. Obţinem, astfel, următorul model matematic:
D=C+I+G (2.19)

4
C = C0 + cy Yd 0 < cy <1; C0 >0 (2.20)
I = I0 + iyY + irr ir < 0 < iy; Io > 0 (2.21)

G = G* (2.22)
Yd = Y-T (2.23)
T =T0 + tyY 0  ty  1; T0 >0 (2.24)
MD = myY + mrr + m0 mr <0 <my; mo >0 (2.25)
MS = M* (2.26)
Y=D (2.27)
MS = MD (2.28)
unde r este rata nominală a dobânzii pe piaţa financiară; MD - cererea de bani (nominală); mo
este o componentă autonomă pozitivă, care reprezintă stocul de bani aflat la populaţie; M S -
oferta de bani (nominală).
Coeficienţii indexaţi din acest model (iy, ir, my, mr) exprimă intensitatea (senzitivitatea)
legăturii dintre variabila rezultativă şi cea cauzală. Astfel, iy arată senzitivitatea investiţiilor I
la modificările outputului / venitului Y iar i r senzitivitatea aceloraşi investiţii la modificări ale
ratei dobânzii. În schimb, my arată senzitivitatea cererii de bani la modificările outputului /
venitului şi mr - senzitivitatea cererii de bani la variaţia ratei dobânzii.

Modelul economiei de piaţă deschise


Până acum am presupus că economia este un sistem închis, deci nu are conexiuni cu
restul economiilor aflate în mediul extern. În continuare, să extindem acest model al fluxului
circular la o economie deschisă, adăugând un al sector, denumit sectorul extern.
Drept urmare, apar trei noi fluxuri ce se adaugă fluxurilor descrise anterior, şi anume:
fluxul importurilor de bunuri şi servicii, fluxul exporturilor de bunuri şi servicii şi tranzacţiile
financiare internaţionale, fluxuri ce sunt reprezentate în figura 3.
Primul flux, importurile de bunuri şi servicii, este o relaţie de la economia internă
către sectorul extern, deci o scurgere de venit în afara economiei interne. Aceasta apare
deoarece fluxului de bunuri importate îi corespunde un flux de plăţi către sectorul extern.
Al doilea flux, exporturile, este o relaţie de la sectorul extern către economia internă,
constituind, deci, o injecţie care sporeşte venitul din cadrul economiei interne.
În sfârşit, al treilea flux, tranzacţiile financiare internaţionale, include împrumuturi
pe piaţa financiară internaţională, precum şi vânzări şi cumpărări de instrumente financiare pe
această piaţă. Ca şi exporturile şi importurile, tranzacţiile financiare dau naştere unor fluxuri
de intrare şi de ieşire de venit în şi dinspre economia internă.
În cazul economiilor deschise, relaţia fundamentală de echilibru se scrie în modul
următor:

Cheltuieli pentru Cheltuieli Cheltuieli Cheltuieli


Produsul Naţional = pentru bunuri + pentru + guverna-
Brut de consum bunuri de mentale
investiţii

+ Export - Import
= Consum + Economii + Taxe nete

5
= Venit Naţional

Figura 3

Sistemului economiei de piaţă deschise îi putem asocia următorul model matematic:


D=C+I+G (2.29)
C = C0 + cyYd 0 <cy < 1; C0 > 0 (2.30)
I = I0 + iyY + irr ir < 0 < iy I0 > 0 (2.31)
G = G* (2.32)
NX = X-Im (2.33)
X = X* (2.34)
Im = Im0 + mY 0 <m <1 (2.35)
Yd = Y-T (2.36)

6
T =T0 + tyY 0  ty 1 T0 >0 (2.37)
MD = myY + m rr + m0 mr<0<my mo >0 (2.38)
MS = M* (2.39)
Y=D (2.40)
MS = MD (2.41)
În acest model, în ecuaţia cererii agregate apare variabila NX, denumită export net şi
calculată ca diferenţă între venitul provenind din export, X şi venitul utilizat pentru plata
importurilor, Im.
Exportul X se consideră constant şi egal cu X*, în timp ce importul I m depinde de
venitul / outputul Y realizat; m reprezintă propensitatea marginală pentru import.
Cu ajutorul variantelor anterior prezentate ale modelului fluxului circular al economiei
se pot analiza efectele unei game variate de politici macroeconomice, atât în economii închise,
cât şi în economii deschise.
Un avantaj deosebit al acestor modele este acela că se pot uşor dinamiza, deci relaţiile
lor pot fi scrise în raport cu variabila timp. Acest lucru face posibilă analiza efectelor
politicilor macroeconomice nu numai într-o stare staţionară (deci atunci când efectul
temporal este neglijat), dar şi în procesul de trecere dintr-o stare staţionară în alta (de
exemplu, procesele de ajustare ale economiei la echilibru).