Sunteți pe pagina 1din 4

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Specializarea: Inginerie Economica

Medicină Veterinară - Bucureşti

Departamentul de Studii pentru Student:


Învăţământ la Distanţă
Anul II

MACROECONOMIE

Concepte și teorii macroeconomice fundamentale

Macroeconomia constituie astăzi una dintre cele mai dinamice şi complexe discipline din
cadrul ştiinţelor economice. Răspunsurile pe care încearcă ea să le dea unor întrebări
fundamentale privind viaţa economică a unei naţiuni sau a lumii întregi interesează nu numai
pe oamenii de ştiinţă sau pe politicieni dar şi pe oamenii de afaceri ca şi pe oamenii obişnuiţi,
confruntaţi cu tot mai multe probleme cu rezonanţă macroeconomică.
Inflaţia şi şomajul, creşterea economică, deficitul bugetar, evoluţia ratelor de schimb ş.a.
nu mai sunt de mult timp probleme care să preocupe doar un cerc restrâns de indivizi,
deoarece prin efectele pe care le au asupra fiecăruia, au ajuns în centrul atenţiei unor categorii
tot mai largi ale populaţiei unei ţări sau alteia.
Problemele macroeconomiei nu afectează numai starea economică a unei naţiuni sau
situaţia economică a indivizilor ce o compun dar îşi exercită influenţele şi asupra altor
domenii cum ar fi cele politice, sociale, militare ş.a., regăsindu-se, într-o formă implicită sau
explicită, în întreaga viaţă economico-socială a unei ţări. Iată de ce, studiul sistematic şi
permanent al proceselor şi fenomenelor macroeconomice constituie o condiţie importantă a
adoptării unor decizii economice cât mai bune, începând cu deciziile consumatorilor
individuali şi până la deciziile de la nivel guvernamental.
Întrebări legate de evoluţia ratei şomajului, de influenţa inflaţiei asupra veniturilor
populaţiei, de efectele pe care le are o creştere sau o scădere a salariilor asupra inflaţiei şi
şomajului, de posibilităţile de sporire a outputului economiei naţionale, etc., sunt deosebit de
frecvente şi actuale, mai ales într-o economie aflată în tranziţie. La aceste întrebări se poate
răspunde din ce în ce mai exact pe măsură ce deciziile de politică macroeconomică sunt
adoptate conform unor principii şi reguli decurgând din abordarea ştiinţifică globală a
problemelor pe care le ridică fiecare tip de politică, a raportului dintre efectele avute în vedere
şi cele care se obţin într-un mediu economic dinamic şi incert cum este economia naţională.
Cartea de faţă, făcând parte dintr-un proiect mai larg de abordare a problemelor teoretice şi
practice ale macroeconomiei prin prisma teoriei sistemelor încearcă să detalieze, într-un stil
accesibil unei categorii cât mai largi de cititori, problematica de bază a teoriei politicilor
macroeconomice precum şi a principalelor tipuri de politici macroeconomice care se aplică în
economie.

Ce este macroeconomia?

Termenul de “macroeconomie” provine din alăturarea grecescului “macro” cuvântului de


“economie”. Altfel spus, macroeconomia s-ar ocupa cu studiul şi explicarea proceselor şi
fenomenelor economice agregate, privite la nivelul întregii economii naţionale.
Macroeconomia reprezintă, evident, o parte intrinsecă a ştiinţei economice şi anume acea
parte preocupată, în principal, de studiul comportamentului economiei considerată ca un
întreg, ca un tot unitar.

1
Economia, la o primă analiză, apare ca fiind alcătuită dintr-o multitudine de unităţi
elementare - firme, consumatori, pieţe, fluxuri dintre acestea ş.a. - fiecare dintre aceste
elemente având comportamente economice specifice, diferite de ale celorlalte unităţi cu care
intră sau nu în relaţie sau chiar cu care se aseamănă structural sau funcţional. La nivelul
întregii economii, însă, comportamentele individuale şi particulare se consideră că definesc un
comportament unic, caracterizând totalitatea agenţilor sau unităţilor economice de acelaşi tip.
Vorbim, astfel, despre comportamentul firmelor, comportamentul consumatorilor, structura
pieţei bunurilor sau a pieţei financiare etc., fără să mai fie nevoie să specificăm despre care
firmă, consumator sau piaţă este vorba.
Macroeconomia studiază, deci, acele comportamente de ansamblu ale agenţilor economici
de acelaşi tip precum şi raporturile de interdependenţă care se stabilesc între aceste
comportamente la nivelul întregii economii naţionale.
Definiţiile macroeconomiei în decursul timpului exprimă, în esenţă, preocuparea acesteia
pentru procesele globale, de ansamblu care au loc în economie. Atfel, Allen (1967) defineşte
macroeconomia ca “studiul relaţiilor dintre principalele agregate economice”. Boulding
(1966) arată că macroeconomia este “acea parte a economiei care studiază agregatele şi
mărimile medii cele mai importante din sistem”, evident din sistemul economic.
Evident că nici una dintre aceste definiţii, precum şi alte definiţii care s-au dat
macroeconomiei nu poate fi considerată satisfăcătoare, fiecare dintre ele având anumite
limite. Totuşi, idee de bază a tuturor definiţiilor date este că macroeconomia abordează
economia ca un întreg, încercând să explice cum se formează outputul total, de exemplu, şi
care sunt cauzele pentru care acesta fluctuează, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru celelalte
variabile agregate ale economiei cum ar fi cererea şi oferta agregată, nivelul preţurilor,
şomajul, inflaţia, deficitul bugetar ş.a.m.d.
Conceptele cu care operează macroeconomia sunt, datorită acestui fapt, de cea mai mare
generalitate. Nivelul outputului total al economiei, indicele general al preţurilor, rata
dobânzilor, datoria publică ş.a. sunt variabile care se referă la economie în ansamblul său şi
nu la o parte a acesteia. Domeniul de interes al macroeconomiei se extinde atât asupra
cauzelor care determină mărimea acestor variabile cât şi a modului în care aceste variabile se
modifică în timp.
Inflaţia, şomajul, recesiunea, creşterea economică, deficitul bugetar, rata de schimb etc.
sunt noţiuni macroeconomice care au intrat de mult timp în vorbirea curentă. Guvernele, dar
şi populaţia, sunt preocupate de reducerea şomajului şi temperarea inflaţiei, parlamentele
aprobă legi ale bugetelor anuale, oamenii obişnuiţi fac previziuni privind evoluţia cursului
valutar sau a preţurilor. Firmele urmăresc cu îngrijorare efectele inflaţiei asupra profiturilor
lor iar muncitorii sunt preocupaţi de perspectiva şomajului sau de scăderea puterii de
cumpărare a salariilor primite.
Toţi suntem, într-o formă sau alta, confruntaţi cu probleme macroeconomice. Acestea ne
influenţează viaţa de zi cu zi. Datorită acestui fapt, macroeconomia reprezintă un domeniu
ştiinţific de cel mai mare răspuns, de multe ori, este determinant nu numai pentru omul de pe
stradă dar şi pentru politicienii şi guvernele care conduc economia.
Problemele macroeconomice joacă un rol central în dezbaterile politice. Popularitatea unui
om politic sau credibilitatea unui partid pot să cunoască perioade de creştere sau de scădere
după cum economia este într-o perioadă de avânt sau de recesiune. Voturile acordate sunt
strâns dependente de evenimente macroeconomice iar politicienii sunt conştienţi de
importanţa politicilor macroeconomice.
Aceste probleme sunt, de asemenea, importante şi în contextul relaţiilor internaţionale.
Comerţul mondial, finanţarea externă, fluxul internaţional de capital au constituit întotdeauna
surse de dispute politice şi chiar militare.

2
Iată de ce răspunsul la întrebarea “Ce este macroeconomia?” nu este deloc simplu. După
cum vom vedea în continuare, acest răspuns este chiar extrem de greu de formulat. Mai mult,
domeniul de studiu al macroeconomiei este în continuă modificare, apărând probleme şi
situaţii noi, în raport cu care teoria ştiinţifică însăşi se transformă. Astfel, tranziţia la
economia de piaţă a determinat apariţia unei noi clase de probleme macroeconomice a căror
rezolvare necesită elaborarea de noi teorii şi metode studiu, adaptate specificului problemelor
ridicate de trecerea timpului de la un tip de economie la altul.

Obiectivele şi instrumentele macroeconomiei

Principalele obiective ale macroeconomiei, general acceptate, sunt următoarele :


a) Reducerea şomajului
b) O rată satisfăcătoare a outputului
c) Menţinerea stabilităţii preţurilor
d) O rată de schimb şi o balanţă de plăţi echilibrată
Dacă aceste obiective sunt, în general, acceptate de majoritatea macroeconomiştilor,
problemele apar atunci când se doreşte atingerea efectivă a acestor obiective. Într-o societate
democratică, asupra sistemului economic nu-şi exercită influenţa doar guvernul, deci deciziile
acestuia nu pot asigura, singure, atingerea obiectivelor enunţate.
Definindu-se obiectivele macroeconomiei, se stabilesc de la început o serie de coordonate
în raport cu care economiştii apreciază eficienţa unei politici sau a unei măsuri recomandată
în urma efectuării de analize macroeconomice. Există o mare varietate de astfel de obiective,
care depind de nivelul de dezvoltare al economiei, de modalitatea concretă de înfăptuire a
politicilor etc.
Deoarece, în general, obiectivele politicilor macroeconomice nu pot fi influenţate în mod
direct, ci prin intermediul unui lanţ de variabile instrumentale, este necesară cunoaşterea cât
mai exactă a determinanţilor obiectivelor enunţate. În continuare, să detaliem aceste obiective
şi instrumentele care le afectează.
a) Reducerea şomajului
După cel de-al doilea război mondial, majoritatea guvernelor ţărilor industrializate au
înţeles că au o responsabilitate în ceea ce priveşte asigurarea utilizării cât mai complete a
forţei de muncă. Atingerea unui astfel de obiectiv presupune aducerea outputului naţional cât
mai aproape de nivelul său potenţial. Desigur, aceasta nu înseamnă un şomaj egal cu zero,
lucru care este imposibil în orice economie reală datorită mişcării naturale a forţei de muncă.
Unii muncitori îşi părăsesc slujbele în căutare de altele mai bune, alţii părăsesc forţa de muncă
datorită retragerilor, pensionărilor ş.a. Drept urmare, există continuu un grup de oameni care
sunt şomeri datorită faptului că se află între două slujbe sau îşi caută prima lor slujbă.
Făcând abstracţie de acest tip de şomaj, numit şomaj de fricţiune, definit ca acel şomaj care
există atunci când outputul se află la nivelul său potenţial, un scop major al oricărui guvern
este reducerea la minimum a numărului de şomeri existent la un moment dat în economie.
b) O rată satisfăcătoare a outputului
Creşterea economică constituie un obiectiv principal al oricărei economii reale şi aceasta
deoarece ea presupune, odată cu mărirea outputului total şi creşterea nivelului de trai al
populaţiei. De regulă, procesul de creştere economică se măsoară prin outputul per capita,
adică prin producţia ce revine la un locuitor al unei ţări. Pe măsură ce această producţie creşte,
populaţia poate consuma mai multe produse şi servicii ceea ce, în opinia unor economişti,
determină creşterea nivelului de trai.
Desigur că performanţele diferitelor ţări în privinţa creşterii economice variază foarte mult.
În plus, procesul de creştere economică dintr-o anumită ţară poate fi susţinut în condiţiile

3
utilizării intensive a factorilor de producţie, în principal a capitalului şi a forţei de muncă.
Toate acestea constituie un obiectiv major atât al analizei cât şi al politicilor macroeconomice.
c) Menţinerea stabilităţii preţurilor
Guvernele acceptă responsabilitatea pe care o au în menţinerea unui nivel al preţurilor
stabil sau, cel puţin, a unei rate a inflaţiei preţurilor cât mai scăzute. Preţurile diferitelor
bunuri şi servicii realizate într-o economie pot suferi modificări substanţiale într-o perioadă
dată de timp. În condiţiile în care aceste modificări sunt de natură să ducă la creşterea
preţurilor, cu o aceeaşi cantitate de bani va fi posibilă achiziţionarea unui volum mai redus de
bunuri şi servicii. Altfel spus, creşterea preţurilor, în condiţiile menţinerii veniturilor
populaţiei relativ constante, duce la scăderea nivelului de trai al acesteia.
O astfel de scădere este de natură să determine, în continuare, presiuni din partea
salariaţilor, organizaţi în sindicate, în vederea creşterii salariilor, deci a menţinerii nivelului de
trai anterior. Aceste creşteri salariale duc, însă, la noi creşteri de preţuri întrucât salariile sunt
elemente constitutive ale costurilor de producţie. Se declanşează ceea ce se numeşte inflaţie,
deci o creştere continuă a nivelului preţurilor.
Inflaţia duce la deteriorarea rapidă a nivelului de trai, ceea ce este de natură să atragă
efecte economice şi sociale mari (greve, şomaj ridicat, incertitudine, ş.a). Datorită acestor
efecte, orice guvern doreşte să menţină rata inflaţiei la un nivel cât mai scăzut şi, dacă se
poate, constant.
d) O rată de schimb şi o balanţă de plăţi echilibrată
De regulă, fluctuaţiile în ratele de schimb sunt de nedorit în orice economie reală. De
asemenea, guvernele multor ţări dezvoltate, deşi au optici oarecum diferite asupra balanţei de
plăţi, cred că este de dorit ca acestea să fie echilibrate, deci ca plăţile către sectorul extern să
fie egale cu încasările economie interne de la acest sector.
Mijloacele recomandate de macroeconomie pentru atingerea scopurilor definite anterior ca
şi a altor scopuri poartă denumirea de instrumente macroeconomice.
Printre instrumentele cele mai importante ale macroeconomiei sunt politicile
macroeconomice, adică ansamblul de măsuri prin care un guvern încearcă să determine
atingerea unui scop definit.
Există o mare varietate de politici macroeconomice, acestea fiind dependente de scopuri,
după cum s-a arătat dar şi de teoria macroeconomică ce le-a elaborat. Mai mult, într-o
economie reală nu este posibil ca la un moment dat să se aplice o singură politică
macroeconomică, elaborată conform unei singure concepţii sau teorii. Aceste politici sunt, de
fapt, rezultatul combinaţiilor complexe între mai multe politici, fiecare dintre ele având
anumite consecinţe în cadrul economiei reale. Studiul acestor consecinţe permite alegerea
acelei combinaţii de politici macroeconomice care conduce la îndeplinirea unui sau mai
multor scopuri dintre cele enunţate mai sus.