Sunteți pe pagina 1din 24

Capitolul - 8

CONICE

Conicele reprezintă o clasă de curbe plane cu proprietăţi


caracteristice remarcabile , întâlnite în aplicaţii din diverse domenii.
Geometrii perioadei eleniste au obţinut conicele nedegenerate ca
intersecţia dintre un con de rotaţie şi un plan. In cărţile lui Apollonius
(262-200 î.e.n.) apar pentru prima dată denumirile de elipsă, hiperbolă,
parabolă şi numeroase proprietăţi ale lor.
Vom prezenta pe scurt conicele pe ecuaţia redusă apoi vom face
clasificarea izometrică a curbelor de ordinul doi. Folosind rezultatele
capitolelor precedente, obţinem că locul geometric al punctelor planului
euclidian, caracterizat într-un reper ortonormat printr-o ecuaţie algebrică de
gradul doi, reprezintă intersecţia unui con circular cu un plan sau mulţimea
vidă.
Proprietăţile generale ale conicelor ,prcum şi conice prin condiţii
iniţiale vor fi studiate în finele acestui capitol.

§1. Conice date prin ecuaţii reduse


Fie E2 spaţiul punctual euclidian bidimensional şi R (O, .i, j ) un
reper cartezian ortomormat . O curbă plană este caracterizată , într-un reper
cartezian,de o ecuaţie în două nedeterminate F ( x,y ) = 0. Un caz particular
de curbe plane îl reprezintă conicele . Vom prezenta în acest paragraf
definiţiile geometrice şi caracterizările algebrice ale conicelor într-un reper
ales preferenţial de la caz la caz.

1.1 Elipsa : este locul geometric al punctelor din planul euclidian a căror
sumă a distanţelor la două puncte fixe distincte F1 şi F2 este
constantă.

Daca xOy este un reper ortogonal în planul euclidian E2 , a∈ R şi


punctele F1 (-c,0) , F2 (c,0) atunci, mulţimea punctelor M(x,y) ∈ E2 cu proprietatea
MF1 + MF2 = 2a este caracterizată algebric de ecuaţia:

149
x2 y2
+ −1 =0 , c = a 2 −b 2
a2 b2
(1.1)

B M(x,y)

A′ Ooo A x

a2 a2
x=- B’ x=
c c
fig.1

Pentru elipsa (1.1) avem următoarele noţiuni uzuale (fig.1) :


• F1, F2 se numesc focarele elipsei ,iar F1F2 = 2 c – distanţa focală
• a -semiaxa mare, iar b- semiaxa mică
• A(a,0) , A’(-a,0) , B(b,0), B’(-b,0) – vârfurile elipsei
a2
• Dreptele x = ± , drepte directoare ale elipsei
c
c
• e = < 1 - excentricitatea elipsei
a

Axele Ox ,Oy ale reperului cartezian sunt axe de simetrie ale elipsei,
originea reperului este centrul elipsei . Din acest motiv reperul ortonormat
R(O, .i, j ) se numeşte canonic iar ecuaţia (1.1) se numeşte redusă .

Elipsa (1.1) reprezintă locul geometric al punctelor M(x,y) care


satisfac una din relaţiile:

MF 1 MF 2
=e sau =e
δ( M , d 1) δ( M , d 2 )

Elipsa de semiaxe a , respectiv b poate fi caracterizată parametric


de ecuaţiile x = a cosϕ , y = b sin ϕ , ϕ ∈ [0,2π ] .

150
Se demonstrează fără dificultate că : perpendiculara pe tangenta într-
un punct oarecare al elipsei este bisectoare a unghiului razelor focale în
acest punct (proprietatea optică a elipsei) .
1.2 Hiperbola : este locul geometric al punctelor din planul euclidian E2
pentru care valoarea absolută a diferenţei distanţelor la
două puncte fixe, distincte F1 şi F2 este constantă .

Daca xOy este un reper ortogonal în planul euclidian E2 , a∈ R


şi punctele F1 (-c,0) , F2 (c,0) atunci, mulţimea punctelor M(x,y) ∈ E2 cu
proprietatea MF1 - MF2 = 2a este caracterizată algebric de ecuaţia:

x2 y2
− −1 =0 , c = a2 +b2
a2 b2
(1.2)
y

F1 A’ O A F2

Fig.2
• F1(-c,o), F2 (c,o) – focarele hiperbolei
• A’(-a,0) , A(a,0) – vârfurile hiperbolei
• a ,b - semiaxele hiperbolei
b
• dreptele y = ± x - asimptotele hiperbolei care reprezintă
a
geometric diagonalele dreptunghiului cu laturile de lungimi 2a şi
respectiv 2b, cu centrul în O şi laturile patralele cu axele de simetrie.
a2
• dreptele x = ± - directoarele hiperbolei
c
c
• e= > 1 - excentricitatea hiperbolei
a
151
Axele Ox , Oy ale reperului R(O, .i, j ) sunt axe de simetrie ale
hiperbolei iar originea reperului este centru de simetrie al hiperbolei, deci
ecuaţia (1.2) reprezintă ecuaţia redusă a hiperbolei .
Hiperbola caracterizată de ecuaţia (1.2) reprezintă şi locul
geometric al punctelor M(x,y) ∈ E2 , care satisfac una din relaţiile :
MF 1 MF 2
=e sau =e ,
δ( M , d 1) δ( M , d 2 )
unde dreptele d1 şi d2 sunt directoarele hiperbolei.
Ecuaţiile parametrice ale hiperebolei sunt date de : x = ± a ch t ,
y = b sh t , t∈ R
Tangenta la hiperbolă , într-un punct al ei ,este bisectoarea
unghiului razelor focale ( proprietratea optică a hiperbolei )

1.3 Parabola : este locul geometric al punctelor egal depărtate de un punct


fix F (focar) şi o dreaptă fixă ∆ (directoare) .

Daca xOy este un reper ortogonal în planul euclidian E2 , p∈ R +


p p
punctul F ( 2 ,0) şi dreapta (∆ ): x = - 2 atunci, mulţimea punctelor
M(x,y) cu proprietatea δ (M,F) = δ (M, ∆ ) este caracterizată algebric de
ecuaţia:

y2 = 2px , ( p > 0 ) (1.3)

∆ y

M(x,y)

p
O F( ,0) x
2

Fig.3
152
Definim următoarele noţiuni asociate unei parabole :
p p
• F( ,0) – focarul parabolei, iar cantitatea - distanţa focală
2 2
• O(0,0) - vârful parablei
• Ox - axa transversală a parabolei,axa de simertie
• Oy - axa tangentă la parabolă
p
• dreapta ∆ de ecuaţie x = - , este directoarea parabolei
2
Este clar că excentricitatea parabolei este e = 1.

§2. Curbe de ordinul al doilea în planul euclidian

Fie în spaţul punctual euclidian, referit la un reper afin, funcţia


polinomială ( forma afină ) f :R2→ R , dată de

f (x,y) = a x2 + 2a xy + a y2 + 2a x + 2a y + a ,
11 12 22 13 23 33 a 2+ a 2+ a 2≠ 0.
11 12 22

In cele ce urmează vom demonstra că, mulţimea punctelor planului


E2 , ale căror coordonate (x,y) anulează funcţia f, reprzintă din punct de
vedere geometric o conică sau mulţimea vidă ,cea ce justifică următoarea
definiţie:
Definiţia.2.1 Se numeşte conică sau curbă algebrică de ordinul doi ,
mulţimea punctelor planului E2 ale căror coordonate
satisfac ecuaţia:

a x2 + 2a xy + a y2 + 2a x + 2a y + a = 0 , a 2+ a 2+ a 2≠ 0.
11 12 22 13 23 33 11 12 22 (2.1)

Dacă considerăm coordonatele omogene (x1,x2,x3) ale unui punct


M(x,y) ,legate de coordonatele (x,y) ,numite coordonate neomogene,prin
x1 x2
relaţiile : x = , y= , obţinem
x3 x3
f(x1,x2,x3) ≡ a x 2 + 2a x x + a x 2 + 2a x x + 2a x x + a x 2 = 0
11 1 12 1 2 22 22 13 1 3 23 2 3 33 3
3

sau ∑a x x
i , j =1
ij i j = o , în care aij = aji (2.2)

Matricea simetrică A = (aij) o vom numii matricea conicei ( γ )


Să considerăm numerele :
a11 a12
∆ = det.A , δ = a 21 a 22
, I = a11 + a22 .
 
Dacă efectuăm transformarea ortogonală T : V2→ V2 , T ( i ) = i ' ,
153
 
T( j )= j ' , adică o transformare izometrică în spaţiul punctual euclidian E2,
trecând  de la reperul ortonormat R (O, i , j ) la reperul ortonormat
R ′ (O, i ' , j ' ) - conica ( γ ) va fi caracterizată analitic de ecuaţia
3

∑a '
i , j =1
ij xi ' xj ' =0 , cu ∆ ′ , δ ′ , I′ - calculate în noul reper .
Teorema 2.2 Cantităţile ∆ , δ , I sunt invarianţi ortogonali ai
conicei
( γ ), adică : ∆ ′ = ∆ , δ ′ = δ , I′ = I .

Aceşti invarianţi vor fi numiţi: ∆ -invariantul cubic, δ - invariantul


pătratic,
I – invariantul liniar .
Demonstraţie. Demonstrăm mai întâi invarianţa lui δ şi I . Fie forma
pătratică
ϕ (x,y) = a x2 + 2a xy + a y2
11 12 22

(2.3)
Formei biliniare simetrice, asociată formei pătratice ϕ , îi corespunde în
mod unic o transformate liniară simetrică T : E2 → E2 având aceeaşi matrice
asociată ca şi forma pătratică (2.3). Ecuaţia caracteristică a transformării T

a11 −λ a12
a 21 a 22 −λ
=0 ⇔ λ 2 – I λ +δ = 0,
este invariantă la o schimbare de bază şi deci δ ′ = δ , I′ = I .
Folosind scrierea conicei ( γ ) în coordonate omogene (2.2) şi repetând
raţionamentul pentru forma pătratică f(x1,x2,x3) ,avem invarianţa ecuaţiei
caracteristice
a11 −λ a12 a13
a 21 a 22 −λ a 21 =0 ⇔ λ 3- J1λ 2 + J2λ - ∆ = 0,
a 31 a 32 a 33 −λ
ceea ce ne conduce la invarianţa lui ∆ .
Locul geometric al punctelor din plan de pe conica ( γ ) poate avea
sau nu un centru de simetrie.
Definiţia 2.3 Se numeşte centru al conicei ( γ ) un centru de simetrie al
mulţimii punctelr de pe conica ( γ ) .

Dacă conica ( γ ) ar fi caracterizată analitic de o ecuaţie de forma


a x + 2a xy + a y2+ k = 0, atunci originea reperului ar fi centru de simetrie
11
2
12 22

al conicei, f(x,y) = f (-x,-y) . Să determimnăm condiţiile în care conica ( γ )


admite centru şi ,în caz afirmativ, să găsim

acest centru.
Efectuând translaţia reperului R (O, i , j ) în punctul C(xo,yo), adică:
154
x =xo +x '
 (2.4)
y =yo + y '
ecuaţia (2.1) se exprimă sub forma
a x’2 + 2a x’y’ + a y’2 + 2(a xo + a yo + a )x’ +
11 12 22 11 12 13

+ 2(a xo + a yo + a )y’ + f(xo,yo) = 0


21 22 23

Impunând condiţia de simetrie, f(x’,y’) = f(-x’,-y’) obţinem:


a11 xo +a12 yo +a13 = 0 fx ' ( xo, yo ) = 0
 sau 
a 21 xo +a 22 yo +a 23 = 0 fy ' ( xx, yo ) = 0
(2.5)
Ecuaţiile (2.5) reprezintă ecuaţiile centrului unei conice,dacă acesta există.
Avem cazurile:
a11 a12
a) δ=a 21 a 22
≠0 , sistemul (2.5) are soluţie unică ,punctul
C(xo,yo) este centrul conicei ( γ ).
a11 a12
b) δ=a 21 a 22
=0 , sistemul (2.5) nu are soluţie sau admite o
infinitate de soluţii, cea ce înseamnă că, conica ( γ ) nu are centru unic la
distanţă finită.
Pentru a recunoaşte ce reprezintă geometric ecuaţia (2.1) , printr-o
transformare izometrică, vom determina reperul în raport cu care această
ecuaţie să aibă cea mai simplă formă. Această formă va fi numită forma
canonică a conicei ( γ ).Demonstrăm astfel că ecuaţia (2.1) este echivalentă
cu una din ecuaţiile reduse descrise în paragraful precedent sau mulţimea
vidă. Vom trata diferit această problemă după cum δ ≠ 0 sau δ = 0 .

2.1 Reducerea la formă canonică a conicelor cu centru , δ ≠ 0


Fie o conică ( γ ) ,reprezentată analitic de ecuaţia (2.1)
 
cu centrul în
punctul C(xo,yo).Efectuând translaţia reperului R (O, i , j ) în punctul
C(xo,yo) ,dată de ecuaţiile (2.4),se obţine

a x’2 + 2a x’y’ + a y’2 + k = 0 ,


11 12 22 k = f(xo,yo) (2.6)
Să considerăm forma pătratică ϕ( x ' , y ' ) = a x’2 + 2a x’y’ + a y’2
11 12 22

şi transformatea asociată T : E2 → E2 având aceeaşi matrice ca forma


pătratică ϕ . Se cunoaşte faptul că, există un reper ortonormat,format din
vectorii proprii {e1,e2} ai transformării T, în raport cu care forma pătratică
ϕ poate fi scrisă ca o sumă de pătrate :
ϕ( x ' , y ' ) = λ 1X2 + λ 2 Y2,
(2.7)

155
unde λ 1 şi λ 2 sunt valorile proprii ale transformării T ,soluţii ale
ecuaţiei caracteristice :

a1 1− λ a1 2
=0 sau λ 2 –I λ + δ = 0 (2.8)

a2 1 a2 2− λ
Ecuaţia (2.8) o vom numii ecuaţia seculară, aceasta va avea întotdeauna
rădăcini reale întrucât matricea (aij), i,j=1,2 este simetrică .
 
Ambele repere fiind ortonormate - trecerea de la reperul R ′ (C,
i, j )
 
cu axele Cx′ şi Cy′ la reperul R ′ ′ (C, e , e ) cu axele CX şi CY – se
1 2

face printr-o transformare izometrică cu C punct fix.



Notând (ξ 1,ξ 2 ) şi(η 1,η 2) coordonatele vectorilor proprii e şi 1

e în reperul R ′ (C, i , j ) , transformarea de coordonate este dată de
2

 x '  ξ1 η  X 
1

 y'  =
 
  ,
  ξ 2 η 
 Y 
2

(2.9)
ξ η  1 1

în care matricea transformării R =  ξ η   este ortogonală ,det.R = ±


  2 2

1,
adică trecerea de la reperul R ′ la reperul R ′ ′ se face printr-o rotaţie, când
det,R = 1,urmată eventual de o simetrie dacă det.R =-1. 
In reperul determinat de vectorii proprii e şi e , având centrul
1 2

conicei ca origine, ecuaţia conicei (2.1) se scrie

λ 1X2 + λ 2 Y2 + k = 0 (2.10)

Dacă ţinem seama de invarianţa lui ∆ la transformările ortogonale şi îl


calculăm pentru sistemul cartezian XCY, obţinem ∆ = k λ 1λ 2 = k δ

( δ =λ 1λ din ecuaţia seculară) din care rezultă k = . Astfel, în
2
δ
) ecuaţia conicei ( γ ) se scrie
 
reperul R ′ ′ (C, e 1, e 2

156

( γ ): λ 1X2 + λ 2 Y2 + =0 (2.11)
δ
şi este numită forma canonică a ecuaţiei conicei .
Observaţii :
1. In cazul conicelor cu centru, forma canonică (2.11) se poate scrie
cunoscând numai învarianţii ortogonali ai acesteia: ∆ ,δ şi I .
2. In reducerea la formă canonică a ecuaţiei unei conice cu centru
nu contează ordinea efectuării izometriilor : translaţiei în centrul conicei şi
respectiv a izometriei cu un punct fix .
3. Axele de coordonate CX şi CY sunt axe de simetrie pentru
 
conica (γ ), adică reperul R ′ ′ (C, e , e ) este reperul în care conica este
1 2

caracterizată printr-o ecuaţie redusă , deci conica poate fi recunoscută.


Pantele acestor axe de simetrie pot fi determinate folosind 
exprimarea în coordonate a vectorilor proprii. De observat că, dacă e şi 1

e sunt vectorii proprii normaţi,corespunzători valorilor proprii λ 1 şi λ 2
2
 
atunci reperul R ′ ′ (C, e , e ) se obţine printr-o rotaţie de unghi α∈
1 2

[0,2π ],   
din reperul R (O, i , j ) , dacă şi numai dacă , pentru e 1 = (ξ 1,ξ 2) avem

e 2 =( −ξ2, ξ1) . Tinând cont de acest fapt, scriem ecuaţiile care ne
determină aceşti vectori proprii :
a11ξ1 + a12ξ2 = λ1ξ1 −a11ξ2 + a12ξ1 = −λ2ξ2
 şi 
a12ξ1 + a 22ξ2 = λ1ξ2 −a12 ξ2 + a 22 ξ1 = λ2ξ1
ξ 2
şi notând cu m = tg α = ξ1 obţinem
a 21 + a 22 m a11 m − a12
= , ecuaţie echivalentă cu
a11 + a12 m − a 22 m + a 22

a11 m2 + (a11 – a22 ) m – a12 = 0 , (2.12)

numită ecuaţia pantelor axelor de simetrie ale unei conice nedegenerate cu


centru la distană finită . Pot fi scrise ecuaţiile axelor conicei ,ca drepte care
trec prin centrul C(xo,yo) şi au pantele m1 şi m2 ,soluţii ale ecuaţiei (2.12) .
4. Pentru a ajunge la reperul canonic printr-o translaţie urmată
de o rotaţie vom alege convenabil ordinea vectorilor proprii sau semnele
acestora aşa încât det.R = 1.
 
Pentru determinarea unghiului de rotaţie, în trecerea de la reperul R
 
′ (C, i , j ) la reperul R ′ ′ (C, e , e ), vom scrie ecuaţiile ce determină
1 2

vectorii proprii :
157
( a11 − λ1)ξ1 + a12ξ2 = 0 ( a11 −λ2 )η1 + a12η2 = 0
 şi  .
a 21ξ1 + ( a 22 − λ1)ξ2 = 0 a 21η1 +( a 22 −λ2 )η2 = 0
(2.13)
π   
Notând cu θ ∈ (0, ) unghiul dintre e si i , alegem sensul lui e
1 2
2
 
astfel ca unghiul dintre e şi j să fie θ , avem
2

ξ η −1
= tg θ =
2 2

ξ 1
şi η tg θ
1

Din releţiile (2.12) obţinem :


a11 − λ1 a11 − λ2 1
= − tg θ şi = , din care rezultă
a12 a12 tg θ
1 2a11 − (λ1 + λ2) a11 − a 22
− tg θ = = , adică
tg θ a12 a12

2a12
tg 2θ = a 11 −a 22
(2.14)

1 + tg 2θ λ1 − λ2
Din aceleaşi relaţii obţinem : = , adică
tg θ a12
sign(λ 1-λ 2) = sign (a12) .

5. Tinând cont de caracterizările analitice ale transformărilor


izometrice (cap.6,§5), reducerea la forma canonică a ecuaţiei unei conice
poate fi făcută folosind metoda roto-translaţiilor. Se efectuiază rotaţia
x = x ' cos ϕ − y ' sin ϕ
 (2.15)
y = x' sin ϕ + y ' cos ϕ

şi determinăm unghiul ϕ , impunând condiţia de nulitate a coeficientului


monomul x′ y′ ,după care grupând termenii în sumă de pătrate determinăm
translaţia în centrul conicei .

6. Pentru a reprezenta grafic conica (γ ) parcurgem etapele:


- se reduce conica (γ ) la forma canonică (2.11)
- reprezentăm, in planul raportat la reperul cartezian xOy, centrul
C(xo,yo) şi axele reperului canonic , CX şi CY (cu direcţeşi sens), 
determinate de reprezentanţii în punctul C ai vectorilor proprii e şi e1 2

.
- în reperul cartezian XCY desenăm conica (γ ) dată de forma
canonică (2.11)
Revenind la forma canonică (2.11), să analizăm următoarele cazuri:
158
Cazul 1o ∆ ≠ 0
a) δ > 0 ⇒ λ 1λ 2 = δ > 0 , ecuaţia (2.11) poate fi pusă sub
una din formele :
X2 Y2 X2 Y2
+ 2 −1= 0 sau + 2 +1= 0 ,
a2 b a2 b
(2.16)
adică suntem în prezenţa unei elipse reale sau mulţimea vidă.

b) δ < 0 ⇒ λ 1λ 2 = δ < 0 , ecuaţia (2.11) poate fi pusă sub


una din formele :
X2 Y2 X2 Y2
− 2 −1= 0 sau − 2 +1= 0 ,
a2 b a2 b
(2.17)
adică conica (γ ) reprezintă o hiperbolă. Dacă I = a + a = 0 ⇔λ
11 22 1 =
-λ 2 ,
adică a = b şi hiperbola (2.16) este echilateră .

Cazul 2o ∆ = 0
a) δ > 0 ⇒ λ 1λ 2 = δ > 0 , ecuaţia se scrie sub forma

α 2 X2 + β 2Y2 = 0 , (2.18)
caz în care conica se reduce la un punct, centrul C(xo,yo) .

b) δ < 0 ⇒ λ 1λ 2 = δ < 0 , ecuaţia (2.11) poate fi pusă sub


forma

α 2
X2 - β 2Y2 = 0 ⇔ (α X - β Y) (α X + β Y) = 0 ,
(2.19)
deci conica reprezintă două drepte concurente .

Prin urmare , invariantul cubic ∆ ne oferă informaţii despre


natura conicei , iar invariantul pătratic δ ne dă informaţii despre genul
conicei (γ ). Astfel,vom spune:

dacă ∆ ≠ 0 - avem o conică nedegenerată


∆ = 0 - avem o conică degenerată ,
159
iar pentru
δ > 0 - conica (γ ) este de gen elipsă
δ < 0 - conica (γ ) este de gen hiperbolă .
2.2 Reducerea la forma canonică a conicelor fără centru (unic) , δ = 0

Reamintim că în cazul δ = 0 sistemul (2.5) este incompatibil sau


admite o infinitate de soluţii, adică conica (2.1) nu admite un unic punct
de simetrie (conica admite o dreaptă de centre). In acest caz, nu există o
translaţie care să ne conducă la o ecuaţe de gradul al doilea fără termeni de
gradul întâi. Astfel,vom efectua mai înâi o transformare izometrică cu
originea O ca punct fix (de preferat o rotaţie) după care efectuăm o
translaţie , convenabil aleasă.
Pentru δ = 0 , ecuaţia seculară se scrie sub forma λ 2 - Iλ

=0 cu rădăcinile λ 1 = 0 şi λ 2 = I . Dacă versorii : e =(ξ , ξ ) şi
1 1 2

e = ( µ ,η ) , sunt vectorii proprii corespunzători acestei transformări ,


2 1 2
 
atunci în noul reper R ′ (O, e , e ), efectuând schimbările de
1 2

coordonate :
 x  ξ1 η  x' 
1

y  =
 
 
  ξ2 η 
 y ' 
2

(2.20)

ecuaţia (2.1) se scrie sub forma

λ 2 y′ 2 + 2 a′ 13x′ + 2a′ 23y + a′ 33 = 0 , λ 2 = I .


(2.21)

Deoarece trecerea la noul reper s-a făcut printr-o transformare


ortogonală, ∆ este un invariant şi are valoarea ∆ = - λ 2 (a′ 13)2 , dată de
matricea asociată formei (2.20) , din care obţinem

−∆ −∆
a′ 13 = ± λ 2
=± I
(2.22)
Să considerăm cazurile :

Cazul 1o ∆ ≠ 0 ⇒ a′ 13 ≠ 0 şi efectuăm translaţia :

160
x ' = xo + X
 ,
y ' = yo +Y
(2.23)
alegând punctul (xo,yo) astfel încât ecuaţia conicei să aibă forma cea mai
simplă. Se obţine

λ 2Y2 + 2a′ 13X + 2(λ 2yo + a′ 23)Y +


+ λ 2yo2 + 2a′ 13 xo + 2 a′ 23 yo + a′ 33 = 0 (2.24)

Determinăm (xo,yo) impunând condiţiile :


λ2 yo +a '23 =0

λ2 yo +2a '13 xo +2a '23 yo +a '33 =0
2

(2.25)
Sistemul (2.25) are soluţie unică ,iar ecuaţia (2.24) se scrie sub forma

−∆
Y2 =2pX , p=± (2.26)
I3
′′  
Conica (2.26) ,raportată la reperul R (V, e , e ) , este o parabolă
1 2

cu vârful în punctul V(xo,yo) ,având axa de simetrie axa VX şi tangenta în


vârful ei ,axa VY .

Cazul 2o ∆ = 0 ⇒ a′ 13 = 0,. iar ecuaţia (2.21) are forma

λ 2 y′ 2 + 2a′ 23y + a′ 33 = 0 , λ 2 = I .
(2.27)

Ecuaţia (2.27) reprezintă un polinom de gradul al doilea în y′ cu


rădăcinile k1 , k2 , reale sau comlexe .

a) dacă k1, k2 ∈ R , pentru k1≠ k2 , forma canonică a ecuaţiei (2.27)


este
2
 a '23  ( a '23 ) 2 −4λ2 a '33
 y ' +  − =0 ,
 2λ2  4(λ2 ) 2
a '23
Efectuând translaţia y ' + =Y şi notând termenul liber cu - k2 , în
2λ2
noul reper conica se scrie sub forma canonică

Y 2 - k2 = 0 , (2.28)
161
adică două drepte strict paralele.
Pentru k1 = k2 , după efectuarea translaţiei obţinem
Y2 = 0, (2.29)
adică două drepe paralele.

b) dacă k1, k2 ∉ R , ecuaţia (2.27) este echivalentă cu mulţimea


vidă, adică conica (γ ) este reprezentată în plan de către mulţimea vidă .
Vom spune că acele conice pentru care δ = 0 sunt de gen
parabolă.

Observaţii :1. In cazul δ = a11a22 – (a12 )2 = 0 , grupul termenilor de gradul


al doilea este un pătrat perfect şi ecuaţia (2.1) reprezintă o parabolă.
2. Pentru a reprezenta grafic o parabolă nedegenerată, parcurgem
etapele:
-determinăm

valorile proprii

λ 1=0, λ 2= a11 + a22 şi vectorii proprii
corespunzători e =(ξ , ξ ) , e = ( µ,η )
1 1 2 2 1 2

- se efectuiază rotaţia
 x  ξ1 −ξ2  x ' 

y =  
 
  ξ2 ξ1  
 y ' 
- se restrâng pătratele şi se determină translaţia în vârful V(xo,yo)
- se desenează conica dată de forma canonică Y2 =2pX în
reperul având originea vârful parabolei şi axele cu direcţia şi sensul
 
determinate de vectorii prprii e şi e . 1 2

Pentru o parabolă degenerată, efectuând substituţia


t = a x ± a y , (a11 ⋅ a22 > 0 ) se determină rădăcinile t1 , t2 şi se
11 22

reprezintă grafic, 
in sistemul xOy , cele două drepte (reale) .
3. Dacă e =(ξ , ξ ) este vectorul propriu corespunzător valorii
1 1 2

proprii λ 1 = 0, avem
a11 ξ1 +a12 ξ2 =0
 , (2.30)
a 21 ξ1 +a 22 ξ2 =0
 
şi notând cu θ unghiul dintre e şi i , obţinem 1

a11 a12
tg θ = − =− , (2.31)
a12 a 22
formulă care ne oferă panta axei parabolei .
In concluzie, folosind invarianţii orogonali ai unei conice suntem în
măsură să dăm următoarea clasificare izometrică :

162
∆ δ (genul) Discuţie
(natura)
∆ ≠ 0 δ> 0
elipsă reală , pentru I ∆ < 0
conice mulţimea vidă , pentru I ∆ < 0
nedegenerate δ =0 parabolă
δ< 0 hiperbolă
∆ =0 δ> 0 punct dublu
conice δ =0 pereche de drepte (paralele sau confundate)
degenerate sau mulţimea vidă
δ< 0 pereche de drepte concurente
2.3 Intersecţia dintre o dreaptă şi o conică

Fie conica

(γ ) : a x2 + 2a xy + a y2 + 2a x + 2a y + a = 0 , a 2+ a 2+ a 2≠ 0,
11 12 22 13 23 33 11 12 22


şi dreapta prin punctul M(xo,yo) cu direcţia dată de v = (l,h)

(d) : x = xo + lt , y = yo = ht , t∈ R .

A studia poziţia relativă a dreptei (d) în raport cu conica (γ )


înseamnă a studia mulţimea soluţiilor sistemului format din ecuaţiile
dreptei şi ecuaţia conicei . Inlocuind coordonatele unui punct de pe
dreaptă în ecuaţia conicei ,rezultă ecuaţia de gradul al doilea în
nedeterminata t ∈ R :

ϕ (l,h) t2 + 2 ( l ⋅ fx
o
+ h⋅ fy ) t + f ( xo, yo ) = 0
o

(2.32)
unde:
ϕ( x, y ) = a11 x 2 + 2a12 xy + a 22 y 2
1 ∂f
fx =
o ( xo, yo ) =a11 xo + a12 yo + a13
2 ∂x
(2.33)
1 ∂f
fy =
o ( xo, yo ) =a 21 xo +a 22 yo +a 23
2 ∂y

Este clar că o dreaptă intersectează o conică în cel mult două puncte.


Avem următoarele cazuri :

Cazul 1o dacă ϕ (l,h) ≠ 0 , pentru


163
a) ( l ⋅ fx + h⋅ fy )2 - ϕ (l,h) f ( xo, yo ) > 0, ecuaţia (2.32) are
o o

două rădăcini reale t1 ≠ t2 şi dreapta intersectează conica în două puncte


M1≠ M2.

b) ( l ⋅ fx + h⋅ fy )2 - ϕ (l,h) f ( xo, yo ) = 0, ecuaţia (2.32)


o o

are două
rădăcini reale egale ,t1=t2 şi dreapta intersectează conica în două puncte
confundate M1=M2 ,adică dreapta (d) este tangentă la conică în punctul M1.

c) ( l ⋅ fx + h⋅ fy )2 - ϕ (l,h) f ( xo, yo ) < 0 , ecuaţia (2.32)


o o

nu are rădăcini reale,deci dreapta (d) nu intersectază conica (γ ) .

Cazul 20 dacă ϕ (l,h) = 0, pentru


a) ( l ⋅ fx + h⋅ fy ) ≠ 0, ecuaţia (2.32) are osingură soluţie şi
o o

dreapta intersectează conica într-un singur punct.

b) ( l ⋅ fx + h⋅ fy ) = 0 şi f ( xo, yo ) ≠ 0 , ecuaţia (2.23) nu


o o

are soluţii, deci dreapta nu intersectează conica .

c) ( l ⋅ fx + h⋅ fy ) = 0 şi f ( xo, yo ) =0 , ecuaţia (2.23) este


o o

identic satisfăcută, deci punctele dreptei aparţin conicei, situaţie posibilă


când conica degenerează în pereche de drepte .

Se numeşte direcţie asimtotică pentru conica (γ ) direcţia


Definiţia.2.4
v = (l , h) cu proprietatea
ϕ(l , h) ≡a11 l 2 +2a12 lh +a 22 h 2 =0
(2.35)

Din cazul 2o, rezultă că o dreaptă a cărei direcţie este asimtotică


intersectează conica în cel mult un punct .

Definiţia.2.5 Se numeşte asimptotă a conicei nedegenerate (γ ), o


dreaptă care nu intersectează conica şi a carei direcţie
este asimptotică .

h
Realizantul ecuaţiei (2.35), în nedeterminata m = , este dat de
l
(a12)2- a11a22 = - δ . Astfel, dacă
164
• δ > 0 , (γ ) este o elipsă şi nu are direcţii asimtotice

• δ = 0 , (γ ) este o parabolă şi admite o direcţie asimtotică dublă


iar aceasta este tocmai direcţia axei parabolei

• δ < 0 , (γ ) este o hiperbolă şi admite două direcţii asimtotice


,iar dreptele cu aceste direcţii care trec prin centrul conicei sunt asimtotele
hiperbolei ale căror pante sunt date de ecuaţia:

a22 m2 + 2a12 m + a11 = 0 (2.36)

2.4 Diametrul conjugat cu o direcţie dată . Pol şi polară

 Fie conica (γ ) dată de ecuaţia (2.1) şi o direcţie fixă, dată de vectorul


v =(l , h) . Dreptele familiei, paralele cu direcţia (l,h), intersectează conica
(γ ) în cel mult două puncte. Dacă M1 şi M2 sunt punctele de intersecţie
ale conicei cu o dreaptă de direcţie v , atunci avem următoarea

Teorema 2.6 Locul geometric al mijloacelor segmentelor M1M2,


determinate de dreptele secante conicei ( γ ), cu
direcţia

v , este o submulţime a unei drepte .

Demonstraţie. 
Considerăm dreapta (d) prin punctul Mo(xo,yo),de direcţie
neasimptotică v =(l , h)
 x = xo + l t
(d) :  ,
y = yo + h t
care intersectează conica în punctele M1(t1) şi M2(t2) . Valorile t1 şi t2
corespunzătoare punctelor de intersecţie M1 şi M2 sunt soluţiile ecuaţiei
(2.23).Fără a restrânge generalitatea, considerăm punctul Mo∈d ca fiind
mijlocul segmentului M1M2 . Coordonatele punctului Mo sunt
x1 + x 2 t1 + t 2 y1 + y 2 t1 + t 2
= xo + l respectiv = yo + h , ceea ce
2 2 2 2
înseamnă că t1 + t2 = 0 , adică lf x +hf y =0 .
0 0


Dacă Mo este mijlocul coardei arbitrare de direcţie v , coordonatele
mijloacelor segmentelor M1M2 satisfac ecuaţia :

lf x +hf y =0
(2.37)
165
sau
(la 11 + ha 12 ) x +(la 21 + ha 22 ) y +(la 13 + ha 23 ) =0 ,
(2.37)’

adică o dreaptă,c.c.t.d.

Definiţia.2.7 Se numeşte diametru conicei (γ ) conjugat direcţiei


neasimptotice v , dreapta dată de ecuaţia
l fx +h fy =0
(2.38)


Dacă δ ≠ 0 şi v =(l , h) arbitrar,ecuaţia (2.38) reprezintă
fascicolul de drepte prin centrul conicei (γ ),deci diametrul conjugat unei
direcţii date este o dreaptă prin centrul conicei .
Dacă δ = 0 şi ∆ ≠ 0, ecuaţia (2.38) se scrie fx+λ = 0, λ ∈ R,
care reprezintă o familie de prepte paralele cu direcţia w =( a12 ,−a11 ) ,
adică direcţia axei de simetrie a parabolei. Astfel, axa parabolei este un
diametru conjugat direcţiei perpendiculare pe axă, v =( a11 , a12 ) .
h
Diametrul conjugat direcţiei m= , din ecuaţia (2.38) , poate fi
l
scris sub forma :
( a11 +m a12 ) x +( a 21 +m a 22 ) y +( a13 +m a 23 ) =0
(2.39)

şi are panta m′ dată de


a11 + ma 12
m' =− , sau
a 21 + ma 22
(2.40)

a 22 m ⋅ m' +a12 ( m + m' ) + a11 = 0 (2.40)’


numită relaţia de conjugare .

Două drepte cu direcţii neasimptotice, prin centrul conicei (γ ) ,


(δ ≠ 0) ale căror pante m respectiv m′ satisfac ecuaţia (2.40) se numesc
diametri conjugaţi unul altuia.
Observaţii:

166
1. Diametrii conjugaţi ortogonali definesc axele de simetrie ale unei
conice cu centru. Impunând condiţia mm′ = - 1, în ecuaţia (2.40), obţinem
ecuaţia pantelor axelor de simetrie ale conicei (γ )
a12 m 2 + ( a11 − a 22 ) m − a12 = 0 ,
adică regăsim ecuaţia (2.12) .

2. Diametrii autoconjugaţi , m′ = m, definesc asimptotele conicei


(γ )
Din ecuaţia ecuaţia (2.40) obţinem ecuaţia pantelor asimptotelor unei
conice (hiperbolă), a 22 m 2 +2a12 m +a11 =0 , adică ecuaţia (2.36) .
Să considerăm,în cele ce urmează, un punct fix Mo(xo,yo) şi (d) o
dreaptă de direcţie variabilă v = (l , h) ,prin punctul Mo: x=xo+lt, y=yo+ht.
Fie punctele Mo , M1, M2 şi M pe dreapta (d) , caracterizate de
coordonatele paramatrice to, t1, t2 şi respectiv t .

Definiţia.2.8 Spunem că punctul M este conjugatul armonic al


punctului Mo în raport cu M1 şi M2 dacă
MoM 1 MM 1
=− , (2.41)
MoM 2 MM 2

MiMj desemnând un segment orientat.

Relaţia (2.41) se scrie în coordonate parametrice sub forma:


t 1 t 1 −t 2 1 1
+ =0 sau = + (2.42)
t 2 t 2 −t t t1 t 2

Dacă punctele M1 şi M2 sunt punctele de intersecţie ale dreptei (d) cu


conica (γ ) ,atunci are loc următoarea teoremă:

Teorema 2.9 Locul geometric al punctului M ,conjugatul armonic al


punctului Mo în raport cu punctele M1 şi M2 , este o
submulţime a dreptei de ecuaţie
a11 xx o + a12 ( xy o + xoy ) + a 22 yy o + a13 ( x + xo ) + a 23 ( y + yo ) + a 33 = 0 ,
(2.43)
Demonstraţie. Folosind relaţiile (2.42) şi (2.32) obţinem
2 t 1 +t 2 lf x +hf y
= =−2
o o

t t1 t 2 f ( xo, yo )
(2.44)
Eliminând parametrii t, l , h între ecuaţiile (2.44) şi ecuaţiile dreptei (d) se
obţine: ( x − xo ) fx + ( y − yo ) fy + f ( xo, yo ) =0 , din care rezultă (2.43)
o o

167
Ecuaţia (2.43) se obţine din ecuaţia generală a unei conice (2.1) prin
următoarele substituţii ,numite dedublări :
 1

x 2 → xx o  x → 2 ( x + xo )
 
  1
 y 2 → yy o şi y → ( y + yo )
 1  2
xy → ( xy o + xoy )  k ∈ R →k
 2 

Definiţia2.10 Dreapta de ecuaţie (2.43) se numeşte polara punctului Mo
în raport cu conica (γ ) sau dedublata conicei (γ ) .

Dacă avem o dreaptă (d), punctul Mo a cărei polară în raport cu


conica (γ ) este dreapta (d) se numeşte polul dreptei (d) .
Observaţia 3.
Dacă punctul Mo(xo,yo) aparţine conicei (γ ) , atunci f(xo,yo) = 0 şi
ţinând
 cont că direcţia tangentei în punctul Mo este dată de
v =( −fy , fx ) ,
o o
ecuaţia ( x − xo ) fx +( y − yo ) fy =0
o
esteo

echivalentă cu ecuaţia (2.43) ,


adică ecuaţia tangentei în punctul Mo .

2.5 Conice prin condiţii iniţiale

Fie conica (γ ) dată prin ecuaţia generală (2.1)


f (x,y) ≡ a x2 + 2a xy + a y2 + 2a x + 2a y + a = 0, a 2+ a 2+ a 2≠ 0.
11 12 22 13 23 33 11 12 22

Cei şase coeficienţi din ecuaţia conicei nu pot fi toţi nuli,deci această ecuaţie
este echivalentă cu o ecuaţie care depinde numai de cinci coeficienţi ,numiţi
parametrii esenţiali , obţinuţi prin împărţirea celor şase coeficienţi cu unul
dintre ei nenul . Deci pentru a determina în mod unic o conică avem nevoie
de cinci condiţii .De exemplu conica prin cinci puncte este dată de:
x2 xy y2 x y 1
x1 2 x1 y1 y1 2 x1 y1 1
x2 2 x2 y 2 y22 x2 y2 1
2 2
=0
x3 x3 y 3 y3 x3 y3 1
x4 2 x4 y 4 y42 x4 y4 1
x5 2 x5 y 5 y5 2 x5 y5 1
(2.45)

Să considerăm conicele (γ 1) : f(x,y) = 0 şi (γ 2) : g(x,y) = 0 .

Definiţia2.11 Mulţimea conicelor caracterizate de ecuaţia generală

168
(Γ ) α f ( x, y ) +β g ( x, y ) =0 , α + β ≠ 0
2 2
(2.46)
se numeşte fascicol de conice, determinat de conicele
fundamentale (γ 1) şi (γ 2) .

Conicele (γ 1) şi (γ 2) aparţin fascicolului (Γ ) ,dar ecuaţia (2.46)


nu reprezintă întotdeauna o conică (cazul dreptelor şi punctelor simple).
Cum α şi β nu sunt simultan nule putem scrie ecuaţia (2.46) sub forma
(Γ ) f ( x, y ) +m g ( x, y ) =0 , m∈R ,
fascicol care nu conţine conica (γ 2) .
Dacă (γ 1) şi (γ 2) se intersectează,atunci intersecţia acestora este
formată din cel mult patru puncte. Din consideraţiile anterioare rezultă că
prin patru puncte necoliniare trec o infinitate de conice. Dacă conicele
distincte (γ 1) şi (γ 2) sunt conice degenerate în câte două drepte, atunci
punctele de intersecţie determină în plan un patrulater sau un triunghi.
Notând cu (AB) membrul stâng al ecuaţiei dreptei prin A şi B avem
următoarele rezultate :
a) Fascicolul de conice circumscrise patrulaterului ABCD este dat
de ecuaţia
α (AB) (CD) + β (BC) (AD) = 0
(2.47)
In particular, ecuaţia generală a conicelor care trec prin intersecţia unei
conice f(x,y) = 0 cu două dreapte ∆ 1 = 0 , ∆ 2 = 0 este

α f(x,y) + β ∆ 1∆ 2 = 0
(2.48)

Dacă dreapta ∆ = 0 intersectează conica f(x,y) = 0 în două


puncte aceste puncte le putem gândi ca intersecţia dintre conica degenerată
∆ 2 = 0 şi conica f(x,y) = 0 , caz în care conicele fascicolului (2.47) devin
bitangente conicei f(x,y) = 0 , în punctele de intersecţie ale acesteia cu
dreapta ∆ = 0 şi avem
α f(x,y) + β ∆ 2 = 0 (2.48)

In particular, ecuaţia conicelor tangente dreptelor ∆ 1 = 0 , ∆ 2 = 0 în


punctele în care aceste drepte sunt intersectate de dreapta ∆ = 0 , adică cele
trei drepte fomează un triunghi, este

169
α ∆ 1∆ 2 +β ∆ 2=0
(2.49)

b) Dacă avem date conicele (γ 1) : f(x,y) = 0 , (γ 2) : g(x,y) = 0 şi


(γ 3) : h(x,y) = 0, atunci mulţimea conicelor date de ecuaţia

α f(x,y) + β g(x,y) +µ h(x,y) = 0

se numeşte fascicolul de conice determinat de conicele (γ 1) , (γ 2) şi (γ 3) .


Astfel, fascicolul de conice circumscrise triunghiului ABC este dat de

α (AB)(AC)+ β (BA)(BC) +µ (CA)(CB) = 0 . (2.50)

Probleme propuse

1. Să se scrie ecuaţia cercului cu centrul pe dreapta x- 2y + 1 = 0 ,


tangent axei Ox şi care trece prin punctul A(o,-1) .

2. Fie punctele A(2,3) , B(-2,-1) , C(4,1) .


a) Să se scrie ecuaţiile cercurilor : înscris, circumscris şi ecuaţia
cercul lui Euler pentru triunghiul ABC .
b) Să se determine tangentele la cercul circumscris triunghiului
ABC, paralele cu latura BC şi să se scrie ecuaţia tangentei la cercul
circumscris triunghiului în vârful A .
3. Se dau familiile de cercuri
(C1) x2 + y2 - 2λ x = 0 şi (C2) 2(x2 + y2) – 2(1 + 2λ )x + (1-2λ )y +4λ =
0,
a) Să se arate că pentru λ ∈ R , axele radicale corespunzătoare
celor două cercuri trec printr-un punc fix.
b) Să determine λ ∈ R astfel încât cercurile să fie ortogonale.
c) Să se determine locul geometric al punctelor de intersecţie.

170
4. Să se determine locul geometric al punctelor din plan cu proprietatea
x2 y2
că tangentele la elipsa + − 1 = 0 , prin aceste puncte fac un unghi
4 9
constant.
5. Să se arate că locul geometric al centrelor cercurilor tangente unui
cerc dat şi care trac printr-un punct fix,interior (exterior) cercului dat este o
elipsă (hiperbolă).
6. Să se determine cercul cu centrul în punctul C(1,0) tangent elipsei
4x2 + 8y2 – 25 = 0.
7. Să se arate că elipsa x2 + 2y2 – 2 = 0 şi hiperbola x2 – y2 –
1= 0 au aceleaşi focare şi sunt ortogonale.
8. Se se arate că tangentele la o hiperbolă formează cu asimptotele
triunghiuri de arie constantă.
9. Să se determie pe hiperbola 4x2 – 9y2 – 36 = 0 , punctul situat la cea
mai mică distanţă faţă de dreapta 2x – y + 2 = 0.
10. Să se stabilească natura şi genul conicelor :
a) 5x2 + 8xy + 5y2 – 18x – 18y + 9 = 0
b) 7x2 – 8xy + y2 – 6x –12y – 9 = 0
c) 2xy – 2x – 2y + 3 = 0
d) 4x2 – 4xy + y2 – 2x – 14y + 7 = 0
e) 4x2 – 4xy + y2 – 2x – 4y + 10 = 0
f) 5x2 + 6xy + 5y2 + 2x –2y + 2 = 0

11. Fie familia de conice : λ x2- (λ 2-1)xy - λ y2 - (λ 2 +1)y = 0 . Se


cere :
a) Să se determine natura şi genul conicelor
b) Să se găsească locul geometric al centrelor conicelor din
familie.
12. Să se discute natura şi genul conicelor fascicolului
x2 + 4xy + y2 + 2λ x + 4y + λ = 0 , λ ∈ R
şi să se găsească conicele degenerate ale fascicolului .
13. Să se reducă la formă canonică şi să se reprezinte grafic conicele :
a) 3x2 – 2xy + 3y2 + 4x +4y – 4 = 0
b) 7x – 8xy –y2 – 2x – 4y – 1 = 0
2

c) 9x2 – 6 xy + y2 + 20x = 0
d) 2xy – 2y + 1 = 0
e) 3x2 – 6 xy + 2x + 2y –1 = 0
171
f) x2 –4xy + y2 + 6 x – 12y + 8 = 0
g) 4x2 + 4xy + y2 – 4x – 2y + 1 = 0.
14. Fie punctele A(0,-1) , B(0,1) , C(-2,0) şi D(2,0) . Se cere :
a) Să se scrie ecuaţia fascicolului de conice care trec prin aceste
puncte.
b) Să se rep[rezinte grafic locul geometric al centrelor conicelor
din fascicolului.
c) Să se arate că polara punctului P(1,0), în raport cu conicele
fascicolului, trece printr-un punct fix.
d) Să se discute natura şi genul conicelor din fascicol .
15. Să se determine axele, asimptotele şi diametrul conjugat direcţiei
dreptei de ecuaţie x - y + 3 = 0 pentru conica
4xy – 3y2 + 4x – 14y –7 = 0 .
16. Să se scrie ecuaţia fascicolului de conice bitangente hiperbolei
x2 – 4 y2 – 4 = 0 în punctele de intersecţie ale acesteia cu dreapta y =
1. Să se reprezinte grafic conicele degenerate ale fascicolului .
17. Să se scrie fascicolul de conice circumscris triunghiului
determinat de punctele A(3,2) , B(-2,-1) , C(4,1) . Să se determine conicele
degenerate ale acestui fascicol.

172