ÎNGRIJIREA PACIENTEI

CU VAGINITĂ

1
 Cuprins
I. Argument............................................................................................................................pag. 1
II. Îngrijirea pacientei cu vaginită..........................................................................................pag. 2
Obiectiv 1 - Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie...................................................pag. 2
Anatomia aparatului genital feminin.............................................................................pag. 2
Fiziologia aparatului genital feminin..............................................................................pag. 3
Obiectiv 2 – Prezentarea generală a afecţiunii................................................................pag. 5
Definiţie..........................................................................................................................pag. 5
Clasificarea vaginitelor...................................................................................................pag. 5
Etiologia..........................................................................................................................pag. 5
Simptomatologie............................................................................................................pag. 5
Diagnostic.......................................................................................................................pag. 6
Evoluţie şi prognostic.....................................................................................................pag. 7
Tratament.......................................................................................................................pag. 7
Complicaţii......................................................................................................................pag. 8
Obiectiv 3 - Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea pacientei cu vaginită. .pag. 8
Fişa tehnică nr.1 – Toaleta organelor genitale..............................................................pag. 9
Fişa tehnică nr.2 – Alimentarea activă.........................................................................pag. 12
Fişa tehnică nr.3 – Comunicarea terapeutică..............................................................pag. 14
Obiectiv 4 - Rolul delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientei cu vaginită...pag. 17
Fişa tehnică nr.4 – Recoltarea secreţiilor vaginale......................................................pag. 19
Fişa tehnică nr.5 – Administrarea medicamentelor pe cale vaginală..........................pag. 21
Fişa tehnică nr.6 – Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice..........pag. 23
Obiectiv 5 – Procesul de îngrijire al unui pacient cu vaginită........................................pag. 24
Interviu.........................................................................................................................pag. 24
Nevoile fundamentale după Virginia Henderson........................................................pag. 26
Plan de îngrijire............................................................................................................pag. 27
Obiectiv 6 - Educaţia pentru sănătate............................................................................pag. 29
III. Bibliografie......................................................................................................................pag. 31
IV. Anexe Scheme, Fotografii..............................................................................................pag. 32

2
 I. Argument

Vaginita reprezintă din punct de vedere medical o iritaţie şi/sau o inflamaţie a vaginului. De
fapt, vaginul se apără în mod normal de microorganismele nocive cu ajutorul florei bacteriene. Dacă
echilibrul este deranjat, apare vaginita.

Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru o

pacientă cu vaginită.

Problemele pe care le prezintă un bolnav cu vaginită şi de care trebuie să ţină seama asistentul
medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: probleme de dependenţă, obiective de îngrijire,
intervenţii autonome şi delegate aplicate, evaluarea intevenţiilor aplicate.

Obiectivele prezentului proiect sunt:

Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:
1. Urmărirea şi notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale şi vegetative.
2. Cunoaşterea şi aplicarea regimurilor dietetice în diferite boli.
3. Cunoaşterea stilului de viaţă a condiţiilor de trai şi de muncă, a efectelor asupra stării de
sănătate.
4. Asigurarea mediului adecvat odihnei şi supravegherea bolnavului.
5. Cunoaşterea metodelor de administrare a medicamentelor.
6. Acordarea de îngrijiri pentru prevenirea complicaţiilor.
7. Cunoaşterea pregătirii bolnavilor şi a materialelor necesare pentu recoltări de produse
biologice, patologice.
8. Explorări funcţionale, examen radiologic.
9. Acordarea de îngrijiri în situaţii de urgenţă.
10. Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor şi menţinerea unui grad de sănătate.

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţii cu vaginită s-a finalizat prin analiza unui caz cu
vaginită micotică – caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat
probleme de dependenţe specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului
Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la o pacientă cu vaginită respectând obiectivele
generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate problemele de dependenţă, obiective de îngrijire,
intervenţii autonome şi delegate aplicate, precum şi evaluarea intervenţiilor aplicate.

3
 II. Îngrijirea pacientei cu vaginită

Obiectiv 1 - Noţiuni generale de anatomie şi fiziologie

Reproducerea este o caracteristică fundamentală a oricărei fiinţe şi se realizează prin

participarea a doua organisme de sex diferit. Ea este rezultatul fecundării gametului feminin (ovul) de
către gametul masculin (spermatozoid). Oul rezultat se grefează în cavitatea uterină, unde continuă să
crească şi să se dezvolte până ce fătul devenit viabil este expulzat din uter prin actul naşterii.
Diferenţierea sexuală este prezența încă din momentul fecundării oului, dar diferenţierea
intersexuală somatopsihică are loc lent în timpul copilăriei și se realizează după pubertate ca urmare a
activităților gonadelor. În copilarie, hormonii sexuali secretați în cantități reduse contribuie, împreună
cu ceilalți hormoni, la creșterea și dezvoltarea armonioasă a organismului, iar dupa pubertate, acești
hormoni secretați în cantități crescute la femei cu anumite caracteristici ciclice, întrețin funcția
sexuală.
Organizarea morfofuncțională a sistemului reproducător la ambele sexe este extrem de
complexă, gonadele avand atât funcția de a produce gameţi (ovule și spermatozoizi) cât şi pe cea de a
secreta hormoni sexuali, care prin diferitele lor activitati asupra organelor genitale şi asupra întregului
organism, asigura condiţii optime pentru reproducere.

Anatomia aparatului genital feminin

Aparatul genital feminin este format dintr-o parte externă - vulvă - şi un grup de organe
interne localizate in pelvis: vaginul, uterul, trompele Faloppe (salpinge) şi ovarele.
Glandele mamare constituie anexe ale aparatului genital.
Evoluţia şi starea morfologică a organelor genitale sunt în strânsă interdependenţă cu starea
hormonală, diferită în fiecare din perioadele de dezvoltare.
VULVA – reprezintă deschiderea în afara organelor genitale.
Este constituită din:
 muntele lui Venus
 labiile mari
 labiile mici
 clitorisul
 himenul
 glandele Bertholin
 glandele Skene
 bulbii vestibulari
 glandele anexe regionale
 perineul

4
 La nivelul vulvei se află şi orificiul extern al uretrei (meatul urinar) cu glandele Skene.

Fiziologia aparatului genital feminin

Menstruaţia: consecinţă colorațiilor neuro-hormonale la femeie, este reprezentată de o
hemoragie asociată cu necroza superficială a mucoasei uterine, care se produce ciclic, începând cu
pubertatea şi sfârşind cu menopauza, constituind expresia activităţii genitale feminine.
În realitate sunt mai multe cicluri, care converg si se conditioneaza reciproc: ciclul hiptalmo-
hipofizar, ciclul ovarian cu ciclul exocrin şi endocrin, ciclul uterin (endometrial), ciclul vaginal, ciclul
mamar şi ciclul genital.
Ciclul endometrial:
Modificări ciclice ale endometrului. Mucoasa uterină este divizată în două straturi cu
caracteristici anatomice şi evolutive diferite:
Stratul profund sau bazal, ce nu suferă nici o modificare de-a lungul ciclului menstrual,
este format din partea profundă a tubilor glandulari şi a corionului.
Stratul superficial, numit și funcţional, care prezintă importante modificări în cursul
ciclului menstrual.
Ciclul menstrual se poate împărţi in 3 faze: proliferativă, secretorie și menstruală.
Faza proliferativă
Spre a 10-a zi a ciclului, glandele care au fost îngustate rectilinii, devin treptat hipotrofice, iar
lumenul lor se lărgeşte. În celule nu se mai găsesc nici mucus, nici glicogen. Spre ziua 13 – 14, glandele
sunt mai mari, epiteliul lor este mai ondulat, sub influența mucoasei F.S.H.-ului se secretă estrogeni cu
acțiune proliferativă asupra mucoasei.
Faza secretorie (progesteronică sau pregravidică)
În cea de-a 15 –17-a zi, la baza celulelor apar vacuole de glicogen, glandele devin dantelate,
glicogenul se deplaseaza spre partea apicală a celulei, pentru a excreta către ziua a 25-a. În acest
moment partea spicală a celulei se încarcă cu mucus. Arterele spiralate se diferenţiază în zilele 25 –
27, tot acum stroma se micșorează în grosime prin resorbţia edemului.
Determinismul fazei secretorie este: L.H. – progesteron – faza secretorie.
Faza menstruală
Durează în medie 4 zile. Stratul superficial măsoară 8 – 10 cm în grosime şi se elimină.
Menstruaţia apare ca un clivaj hemoragic al mucoasei uterine, realizat prin jocul modificărilor
vasculare.
Ciclul vaginului
În mod normal mucoasa vaginală, la femeile în plină activitate sexuală are patru zone de celule
care se modifica in cursul ciclului menstrual.
Acestea sunt:
- zona superficială
- zona intermediară
- zona parabazală
- zona bazală

5
 În timpul fazei estrigenice, epiteliul marginal creşte şi atinge maximum de dezvoltare înainte
de evoluție. Celulele zonei parabazale devin cilindrice, de asemenea şi cele din zona intermediară,
care se stratifică și cresc în volum. Această creştere rezultă din dezvoltarea celulelor şi proliferarea lor.
Conţinutul celular în glicogen creşte în aceasta fază. Spre sfârşitul fazei estrogenice (avansată),
straturile zonei superficiale se multiplică (conificare).
Ovulaţia se caracterizează prin debutul modificărilor regresive care se manifestă prin oprirea
dezvoltării epiteliului vaginal. Celulele se turtesc şi sunt eliminate în placarde. Pe masură ce faza
estrogenică avansează, activitatea epiteliului încetează iar descuamarea lui se continuă.
Faza estrogenică se caracterizează printr-o proliferare a celulelor şi o creștere a acidofilei şi a
indicelui picnotic.
Faza progesteronică se caracterizează prin descuamarea celulelor care se plicaturizează şi se
elimină în cantitate foarte mare.

6
 Obiectiv 2 – Prezentarea generală a afecţiunii

Definiţie

Vaginita este o afecţiune a vaginului inflamat fără a se face referire la o cauză anume. De fapt,
vaginul se apără în mod normal de microorganismele nocive cu ajutorul florei bacteriene. Dacă
echilibrul este deranjat apare vaginita.

Clasificarea vaginitelor:
 vaginita atrofică
 vaginita bacteriană
 vaginita cu protozoare
 vaginita micotică

Etiologia
Vaginita atrofică. Este o afecţiune a mucoasei vulvei şi vaginului, cauzată de deficitul
estrogenic. Vaginita atrofică poate apărea la orice vârstă, dar nu afecteaza toate femeile. Cel mai
frecvent apare la femeile aflate la menopauză şi la femeile a căror ovare nu produc estrogen. De
asemenea, afecteaza femeile care alaptează, care fac tratament cu medroxiprogesteron sau care sunt
ovarectomizate (ovarele au fost extirpate chirurgical). Scăderea nivelului de estrogen poate determina
modificări la nivelul mucoasei vulvare şi vaginale, la fel ca şi la nivelul mucoasei uretrale şi vezicii
urinare. Aceste modificări constau în subţierea mucoasei care astfel pot fi mai uşor lezată.
Vaginita bacteriană. La nivelul vaginului trăiesc în echilibru mai multe tipuri de bacterii.
Înmulţirea excesivă a unei bacterii poate duce la o infecţie vaginală, denumită vaginita bacteriană. În
trecut, era numită vaginita Haemophilus non-specifica sau vaginita Gardenerella.
Vaginita cu protozoare. Trichomoniaza este o boală cu transmitere sexuala cauzată de un
parazit microscopic, numit Trichomonas vaginalis. Acest parazit se poate transmite în timpul
raporturilor sexuale cu un partener infectat. La barbaţi, parazitul infectează de obicei tractul urinar,
dar deseori nu provoaca simptome specifice. 70% dintre barbati se infecteaza de la femeia care
prezintă boala dupa o singura expunere. La femei, infecţia se dezvolta în general la nivelul vaginului.
Vaginitele micotice sunt determinate de un exces de creştere a ciupercilor în vagin. Infecţiile
micotice sunt foarte frecvente la femeile de vârstă fertilă, dar pot sa apara la orice alta vârstă. Deşi
crează disconfort, vaginitele micotice determină rareori probleme grave de sănătate.

Simptomatologie

7
 În cazul vaginitelor atrofice semnele și simptomele frecvente sunt disfuncţii urinare (poliurie,
arsuri la urinat, senzaţie imperioasă de micţiune, incontinenţa urinara), dureri suprapubiene prurit
(mâncărimi) şi/sau arsuri vulvare, sângerări dispareunie (dureri la contactul sexual).
Vaginita bacteriană prezinta următoarele simptome: un miros vaginal neplăcut, anormal care
adesea se intensifica dupa actul sexual, o cantitate crescuta de secreție lăptoasă, gri-albicioasă.
Nu sunt frecvente simptome ca : pruritul (mâncărime), senzația de arsură sau iritație, dar pot apare
până la 1/3 din femeile cu vaginită bacteriană. Unele femei pot fi complet asimptomatice.
Pentru vaginita cu protozoare boala poate fi frecvent asimptomatică. Simptomatologia
obisnuită include secreție purulentă profuză, cu miros fetid și care se poate insoți de prurit vulvar,
eritem vaginal neregulat (la pacientele cu concentrații mari de parazit).
PH-ul secreției vaginale este > 5.0, iar examenul microscopic al secreției vaginale evidențiază paraziți
mobili și un număr crescut de leucocite. Celule clue apar dacă se asociază vaginita nespecifică.
Testul Whiff poate fi de asemenea pozitiv. Aceleași complicații care insoțesc vaginita nespecifică pot
apărea în cazul trichomoniazei vaginale. Femeile care prezintă această complicație trebuie testate și
pentru alte boli cu transmitere sexuală.
În cazul vaginitelor micotice pot apărea următoarele simprome: scurgere anormală sau în
cantități mari, mâncărimi, miros neplăcut, iritații, urinări dureroase,
sângerări vaginale.

Diagnostic

Diagnosticul se stabilește de către un medic ginecolog. Acesta va examina vulva și vaginul

femeii şi va recolta o probă de secreţii vaginale. Medicul va examina proba de secreţii şi va diagnostica
vaginita atrofică daca va găsi semnele caracteristice acesteia.
Vaginita bacteriana se diagnostichează pe baza simptomelor, a unui examen pelvin și a unei
examinari la microscop a unei mostre prelevate din secreția vaginală. Atunci când la microscop se
găseşte un număr mic de lactobacili şi un număr mai mare de alte bacterii, se pune diagnosticul de
vaginită bacteriană.
Medicul poate pune diagnosticul de infecție vaginăla pe baza istoricului medical și al
examenului vaginal. Dacă simptomatologia nu este tipică vaginitelor micotice atunci medicul poate
recomanda efectuarea unui frotiu (lame) din secreţia vaginală. În cazul unor vaginite recurente sau
severe, ce nu au fost determinate de consumul de antibiotice sau de sarcină, medicul poate
recomanda analize suplimentare pentru a identifica afecţiunea favorizantă sau un eventual diabet
zaharat nediagnosticat. Deşi o infecţie vaginală poate fi diagnosticată printr-un test Babeş -
Papanicolau, acesta nu este folosit de rutină în diagnosticul acestor afecțiuni.
Diagnostic clinic, bolnava acuză jenă locală, prurit, usturime, leucoree, de obicei specifică
pentru un anumit tip de infecţie.
Diagnostic paraclinic: examenele microscopice (FCB, examen în contrast de fază), cultura şi
antibiograma din secreţiile vaginale pun un diagnostic de certitudine.
8
 Evoluţie şi prognostic

Adeseori vaginita bacteriană dispare de la sine, dar la unele femei persistă în timp.
Tratamentul cu antibiotice folosit în mod curent poate fi eficace la unele femei, dar ineficient la altele.

- circa 25% din femeile cu vaginită bacteriană se vindecă spontan, fără medicație, după o săptămână
- vaginita bacteriană reapare la aproximativ 30% din femeile care au fost tratate.

Tratament

Tratamentul poate include oricare din urmatoarele:

Terapia de substituție estrogenică – restabilește nivelul seric al estrogenului. Poate fi făcută în
două moduri :
 estrogeni orali (cu administrare per os) – se administreaza zilnic o tabletă cu estrogen;
 plasturele transdermic – se aplică pe piele de 1-2 ori pe săptămână, de obicei în partea
superioara a corpului, estrogenul fiind absorbit prin piele.
În condițiile în care femeile nu sunt histerectomizate (nu le-a fost extirpat chirurgical uterul), li
se recomanda terapia de substituție progesteronică.
Dieta bogata in fitoestrogeni. Fitoestrogenii (denumiți și izoflavone) sunt estrogeni vegetali. În
unele cazuri, suplimentarea dietei cu alimente bogate în fitoestrogeni este eficientă.
Sursele de fitoestrogeni sunt alimentele pe baza de soia.
Substituția estrogenică topică – se face cu preparate medicamentoase care se aplică la nivelul
vaginului și vulvei. Este un alt mod de a restabili nivelul estrogenic la nivelul mucoasei vulvare și
vaginale. Crema topică se aplică ca atare la nivelul vulvei și cu un aplicator special la nivelul vaginului.
O alta recomandare a medicilor specialiști este de a folosi lubrefiante în timpul contactului sexual
pentru a ameliora dispareunia.
Pentru tratamentul vaginitei bacteriene se utilizează antibiotice care pot fi prescrise sub
urmatoarele forme:
 tablete administrate oral ;
 gel sau crema care se aplică în interiorul vaginului.
Medicația poate fi prescrisă doar de către un medic specialist (ginecolog). Produsele tipizate
cum ar fi cremele, spray-urile sau spălăturile nu sunt de folos.
Spălăturile pot distruge echilibrul bacterian normal sau pot produce alte probleme. De obicei,
partenerii sexuali nu sunt tratați. Se recomandă și tratamentul partenerului sexual atunci când femeia
prezintă infecții repetate. Este cel mai bine ca pacienta sa evite contactul sexual în timpul
tratamentului. În cazul în care exista totusi un contact sexual, partenerul ar trebui sa foloseasca un
prezervativ.
Metronidazolul este antibioticul de elecție. Se administrează pe cale orală, în doza unică de 2g
sau regimul cu 500 mg de 2x/zi timp de 7 zile. Metronidazolul gel este ineficient.
Femeile care nu răspund la terapia inițială pot repeta tratamentul folosind
aceeași schemă; în caz că aceasta este ineficientă se impune administrarea
zilnică a unei doze de 2g timp de 3-5 zile.

9
 Pacientele care nu răspund la tratamentul repetat cu metronidazol și la care posibilitatea
reinfecției a fost exclusă trebuie să li se efectueze antibiograma cu determinarea sensibilității
parazitului la metronidazol. Tratarea partenerului sexual este obligatorie !
De multe ori aceasta afecțiune nu este ușor de tratat. Unele femei au frecvente recidive, altele
nu răspund la tratament etc. Tratamentul poate dura, după caz, chiar luni de zile. Redobândirea
stabilitații echilibrului florei vaginale poate reprezenta un proces de lunga durată și, chiar dacă pe
moment va simțiți bine, veți observa că dacă renunțați la tratament candidoza recidivează.
În general tratamentul pentru candidoză constă în administrarea unor ovule ce conțin
antibiotice/antifungice specifice pentru germenii care au ieșit la analiza secrețiilor. Se pot administra
antimicotice și oral, pentru un tratament mai intens.
Împotriva candidozei există multe preparate antimicotice sub forma de ovule, gel, creme cu
aplicare locala, spumă, capsule cu gelatină etc. Tratamentul adecvat va fi prescris numai de un medic
ginecolog. Este posibil ca tratamentul local sa fie completat cu pastile ce se administrează pe cale
orală.
La inceputul tratamentului pacientelor li se recomandă și dușuri vaginale cu bicarbonat
medical si ceaiuri (de galbenele de ex.) care au rolul de a reduce senzațiile de mâncărime și usturime.
În cazul in care trebuie tratat și partenerul, terapia constă în creme, unguente și pastile administrate
pe cale orală.

Complicaţii

Riscul de apariție a complicațiilor vaginitei bacteriene crește:

În timpul sarcinii. Femeile care au vaginită bacteriană in timpul sarcinii au un risc mai mare de
avort spontan, de naștere prematură (înainte de termen) și de infecție uterină dupa naștere față de
femeile care nu au vaginita bacteriană.
Dupa intervenții chirurgicale ginecologice. Femeile care au vaginită bacteriană în momentul în
care se face o procedura invazivă intravaginală au un risc crescut de a dezvolta o infecție sau o
inflamație mai serioasă, cum ar fi boala inflamatorie pelvina, endometrita sau infecția de tract urinar
(infecția urinară). Procedeele chirurgicale care pot duce la apariția de infecții legate de vaginita
bacteriană includ biopsia endometrială, avortul chirurgical, histerectomia, introducerea dispozitivului
intrauterin, operația cezariană, dilatarea și chiuretarea și testul radiologic care examineaza interiorul
uterului, trompele uterine, si zonele din jur (histerosalpingografie)
O data cu expunerea la infecția HIV sau la alte boli cu transmitere sexuala. Femeile care au
vaginită bacteriană au un risc mai mare de a se infecta și de a face boli cu transmitere sexuală (inclusiv
HIV) atunci cand sunt expuse la aceste infecții.

În general complicațiile vaginitei pot fi:

 infertilitate
 nașteri premature
 ruperea prematură a membranelor
 infecții intra-amniotice
 endometrioze
10
  neoplazii cervicale intra-epiteliale
 infecții ginecologice post-operatorii

Obiectiv 3 - Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea pacientei cu vaginită

Una din sarcinile importante ale asistentului medical este colaborarea şi examinarea clinică a
pacientului. Asistentul ajutând medical pacientul creeaza un climat favorabil pentru relaţia medic-
pacient-asistent.
Rolul asistentului este de a explica modul de transmitere sexuala a unor boli, implicaţia
acestora asupra starii de sanătate prezente sau viitoare.
Obiectivele de îngrijire autonome acordate de asistentul medical în îngrijirea unei paciente cu
vaginită sunt;

 informează pacienta despre principalele manifestări ale bolii transmise sexual

 prevenirea infecţiilor prin igiena locală şi generală
 importanța consultării medicale, protecția partenerului ,tratarea ei și a partenerului
 prevenirea pacientei asupra metodelor contraceptive şi de protecţie sexuală

1. Îngrijiri igienice

 asistenta se spală pe mâini şi îmbracă mănuşi sterile

 asistenta efectuează toaleta externă vulvo-perineala de cel puţin 2/zi
 îndepărtează labiile mari şi mici
 recoltează cu ansa sau cu tamponul fixat în port tampon din urmatoărele locuri de
elecţie; orificiul gandelor Bartolin; orificiul colului uterin; meatul urinar;
 recoltarea se face cu valve şi specule sterile evitând atingerea vulvei sau a pereţilor
vaginului
 asistenta efectuează câte 2 frotiuri pentru fiecare produs recoltat pentru examen
citologic şi pentru examen bacteriologic se recoltează cu ansa din eprubetă sterilă

2. Asigurarea confortului

 aerisirea salonului
 diminuarea surselor de iritaţie fizică
 atenuarea durerii, pruritului
 asigurarea unei bune igiene corporale
 adoptarea unei poziții comode, pe saltele comfortabile
 sfatuirea pacientei să-şi golească vezica urinară înainte de culcare

3. Ingrjiri dietetice

 încurajarea consumării unei mari cantităţi de lichide (2-3 litri/zi) sub orice formă
 cu participarea familiei pacienta este încurajată să consume ceaiuri
 regimul alimentar al pacientei cu vaginită este predominant bazat pe cereale şi lactate
11
  pacienta este atenţionată să nu consume: gălbenuş de ou, organe animale, conserve,
ciocolata, cafea, băuturi alcoolice
 mesele principale nu vor fi servite nici o dată înaintea aplicării tratamentului

În cadrul proiectului „Îngrijirea pacientei cu vaginită” voi prezenta 3 fişe tehnice care reflectă rolul
autonom al asistentului medical în aplicarea îngrijirilor.
Fişa tehnică nr.1: Toaleta organelor genitale
Fişa tehnică nr.2: Alimentarea activă
Fişa tehnică nr.3: Comunicarea terapeutică

12
 Fişa tehnică nr.1 – Toaleta organelor genitale

Definiţie introducerea unui curent de lichid – apă sau soluţie medicamentoasă în

vagin, care, după ce spală pereţii vaginali, se evacuează pe lîngă canulă.

Scop terapeutic: - îndepărtarea conţinutului vaginal, dezilipirea exsudatelor patologice de pe

mucoasă
- dezinfecţia locală înaintea intervenţiilor chirurgicale
- calmarea durerilor
- reducerea proceselor inflamatoare

Pregătirea - de protecţie
instrumentelor şi o paravan, prosoape
materialelor: o traversă, muşama
o învelitori de flanelă
- sterile
o canulă vaginală
o irigator, vată
- nesterile
o stativ pentru irigator
o bazinet
- medicamente
o 2 l soluţie medicamentoasă (apă oxigenată, soluţie cloramină,
permanganat de K 1/2000, oxicianură de mercur 1/4000, soluţie
sublimat 1%)
- pacienta
o psihic: se anunţă şi se explică necesitatea efectuării examenului
o fizic:
 se izolează patul cu paravan (dacă nu se efectuează în sala de
tratamente)
 se protejează patul cu muşama şi aleză
 se aşează pacienta în poziţie ginecologică
 se introduce bazinetul sub bazinul pacientei
 se spală organele genitale cu apă şi săpun
 se acoperă regiunea vulvei cu un strat subţire de vaselină (pentru
spălăturile calde)

Execuţie - începe cu spălarea şi dezinfectarea măinilor

- se adaptează canula la tubul irigatorului, se elimină aerul
- se aşează irigatorul la 50, 75 cm înălţime faţă de simfiza pubiană
- se verifică temperatura soluţiei
- se reperează orificiul de intrare în vagin, se deschide robinetul şi se

13
 introduce canula odata cu curentul de lichid până în fundul de sac
posterior al vaginului
- se spală bine fundul de sac posterior şi apoi se plimbă canula pe toată
suprafaţa vaginului
- se retrage canula înainte ca irigatorul să se golească, se pensează tubul şi
se depune în tăviţa renală
Îngrijirea ulterioară a - se usucă regiunea genitală cu vată şi prosoape
pacientei - se îndepărtează materialele folosite
- se ajută să se îmbrace
- se aşează comod în pat
- se aeriseşte salonul
Pregătirea produsului - se examinează lichidul de spălătură, care poate conţine: flocoane de
pentru laborator mucus, puroi,cheaguri de sange
- se trimite la laborator la solicitarea medicului
Reorganizarea locului -
de muncă

Notarea în foaia de -
observaţie

14
 Fişa tehnică nr.2 – Alimentarea activă

Definiţie În funcţie de starea generală, pacientul manâncă singur, fără ajutor,

alimentele oferite.
Alimentarea activă se poate face: în sala de mese, în salon, la masă sau la pat.

Pregătiri materiale - tavă, tacâmuri, farfurii, şerveţele, cană pentru supă, pahar de apă, feţe
de masă, coşuleţ de pâine.

Condiţii de mediu Sala de mese:

- curăţenia desăvârşită în sala de mese
- aerisirea
- se aranjează estetic pe mese mici (4 persoane) tacâmurile,
paharele, cana cu apă, şerveţelele, flori, numărul regimului
- se crează o atmosferă cât mai intimă
- se anunţă bolnavii să vină la masă
- se invită să se spele pe mâini

Servirea mesei
- servesc felurile de mâncare pe rând
- se ridică imediat vesela folosită
- nu se ating alimentele cu mâna
- se observă dacă pacientul a consumat alimentele în
intregime, în caz contrar se solicită motivul şi se iau măsuri
de înlocuire
- se transportă vesela la oficiu
- se aeriseşte şi se curăţă sala de mese

Condiţii de mediu în salon, la masă

- se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul
pacientului (tăviţă, scuipători, ploscă)
- se separă cu paravan pacienţii cu aspect dezagreabil
pentru ceilalţi
- se pregăteşte masa bolnavului: se aşează faţă de masă
curată, tacămuri, cană cu apă, şerveţele, sarea (după caz)
- se invită pacientul să se spele pe mâini
- pacientul este ajutat să se aşeze la masă
- asistenta îmbracă halatul de protecţie, îşi prinde părul sub
bonetă (să nu se atingă de alimente)
- se spală pe mâini – servirea mesei se face la fel ca în sala
de mese
Alimentarea activă în - se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă
salon, la pat - se aşează pacientul în poziţie confortabilă, semişezând sau şezând cu

15
 ajutorul rezemătorului de pat sau cu perne
- se protejează lenjeria de pat cu muşama
- se aşează peste muşama un lighean
- i se oferă pacientului săpunul şi i se toarnă apa să se spele
- i se oferă prosopul să-şi şteargă mâinile
- se îndepărtează materialele folosite
- se adaptează masa specială la pat acoperită cu faţă de masă sau o tavă
acoperită cu şerveţele, se aşează pe genunchii pacientului, peste pătura
acoperită cu aleză
- se aşează în jurul gâtului un prosop
- asistenta îmbracă halatul de protecţie
- se spală pe mâini şi serveşte masa la fel ca în salon la masă

Alimentarea activă la - se aşează pacientul în decubit lateral stâng cu capul sprijinit pe o pernă
pat în decubit lateral - se spală pe mâini
stâng - se protejează lenjeria de pat cu aleză, iar cea a bolnavului cu un prosop
curat
- se aşează tava pe marginea patului sau pe un taburet la înălţimea patului
- se servesc alimentele pe rând, se taie cele solide
- lichidele se servesc în căni speciale cu cioc sau cu ajutorul unor tuburi
transparente, curate, fierte
- se ridică vesela utilizată, se îndepărtează materialele folosite, se spală
pacientul pe mâini

16
 Fişa tehnică nr.3 – Comunicarea terapeutică

Definiţie - componentă a relaţiilor interpersonale asistentă – pacient

- un act planificat, deliberat şi profesionist

Scop - stabilirea unei relaţii umane pozitive, care va permite atingerea

obiectivelor de îngrijire
- se realizează prin tehnici de comunicare terapeutică, ce au la bază
comunicarea verbală şi nonverbală

Condiţii pentru o - sa se ţină cont de factorii fiziologici şi socio-culturali, care pot influenţa
comunicare eficace comunicarea
- asigurarea unui confort fizic şi psihic al pacientului
- câştigarea încrederii pacientului
- respectarea pacientului
- mesajul transmis să fie scurt şi clar
- vocabularul utilizat să fie pe înţelesul pacientului
- debitul verbal să fie potrivit
- tonul adecvat
- intonaţia să nu fie influenţată de emoţiile sau de oboseala asistentei
- să fie ales momentul potrivit
- mimica, gesturile să accentueze cuvântul, să-l clarifice sau să ilustreze
ideea
- să se manifeste solicitudine faţă de pacient
- atingerea pacientului (de ex. Prinderea mâinii unui pacient trist sau cu
dureri) să fie utilizată în măsura în care acesta înţelege bine semnificaţia
şi o acceptă ca pe un mesaj de încurajare, tandreţe, susţinere afectivă

17
 - ascultarea activă: asistenta îşi mobilizează întreaga atenţie pentru a
Tehnici de înţelege mesajul pacientului, respectând următoarele reguli:
comunicare o stă în faţa pacientului când vorbeşte
terapeutică şi rolul
o îl priveşte în ochi pentru a-i demonstra dorinţa de a-l asculta
asistentei
o adoptă o atitudine decontractată
o nu face mişcări care ar putea distrage interlocutorul
o îl aprobă când spune lucruri importante
- acceptarea: este voinţa de a asculta mesajul unei persoane, fără a
manifesta îndoială sau dezgust, chiar dacă sunt divergenţe de idei
o asistenta va manifesta toleranţă faţă de pacient
o îl va asculta fără să-l întrerupă
o îi va da o retroacţiune verbală pentru a-i arăta că înţelege ce spune
o se va asigura că mesajele sale nonverbale corespund mesajelor
verbale
- întrebările: sunt un mijloc direct de comunicare şi sau tonul unei
interacţiuni verbale
o vor fi legate de subiectul discutat
o vor fi puse intr-o ordine logică
o asistenta va fi atentă să epuizeze un subiect înainte de a trece la
altul
o asistenta va alege întrebările în funcţie de răspunsurile pacientului
- parafrază: redarea mesajului pacientului în cuvintele ei pentru a se
asigura de înţelegerea lui corectă
- clarificarea: când intervine o neînţelegere asistenta poate întrerupe
discuţia pentru a clarifica sensul mesajului
- focalizarea: centrarea mesajului pe o anumită problemă de sănătate
o asistenta va ajuta pacientul să nu descrie în termeni vagi
problemele sale
- informarea pacientului:
o informaţiile vor fi date cu regularitate şi la momentul oportun
o vor fi transmise într-o manieră favorabilă de comunicare cu
pacientul
o nu se vor divulga date pe care medicul nu doreşte să le cunoască
pacientul
- liniştea: va permite asistentei şi pacientului să-şi organizeze gîndurile
- asistenta care asigură liniştea în comunicarea cu pacientul dovedeşte că
este gata să asculte cu răbdare
- recapitularea: este o revizuire a principalelor idei discutate
o asistenta începe o discuţie rezumând-o pe precedenta pentru a
ajuta pacientul să-şi amintească subiectele abordate
- a-ţi spune părerea are următoarele consecinţe:
Stiluri de comunicare o inhibă personalitatea pacientului
ineficace
o întârze rezolvarea problemei
o nu-i dă pacientului posibilitatea de a lua decizii
18
- a da asigurări false:
o împiedică avansarea comunicării
- a adopta o atitudine de apărare:
o a răspunde criticilor printr-o atitudine defensivă înseamnă a-i nega
dreptul pacientului la părerile proprii
- a manifesta aprobarea sau dezaprobarea excesiv:
o o aprobare excesivă presupune că acesta este singurul lucru
acceptabil
o o dezaprobare excesivă poate face pacientul să se simtă respins şi
să evite interacţiunea
- a generaliza prin stereotipi:
o orice persoană este unică şi o generalizare ar nega aceasă unicitate
- a schimba subiectul:
o este o impoliteţe
o împiedică comunicarea terapeutică să progreseze
o pacientul îşi pierde firul ideilor şi spontaneitatea
o mesajul poate deveni confuz

19
 Obiectiv 4 - Rolul delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientei cu vaginită

1. Pregătirea generală a pacientei pentru colposcopie

 constă în examenul clinic, praclinic, pregătirea psihică, îngrijiri igienice,
urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative, observarea schimbărilor în starea
pacienţilor
2. Scopul pregătirii colposcopiei
 este de a descoperi din timp leziuinile precanceroase precum şi a altor
leziuni benigne ale colului uterin
 menajarea pacientei faţă de traumatismele psihice, lămurirea ei asupra
modului cum se va desfăşura intervenţia
 stabilirea intervenţiei în funcţie de starea pacientei
 efecuarea toaletei pacientei
 pregătirea pentru intrarea în sala de intervenţie
3. Examen clinic
 este realizat de către medic cu ajutorul asistentei medicale
 se pune în evidenţă starea fiziologică a pacientei dând posibilitate depistării
unor deficienţe ale organismului şi altor boli însoţitoare
4. Pregătirea psihică
 are mare importanţă pentru pacientă
 asistenta nu va da informaţii despre tipul intervenţiei
 asistenta va încuraja pacienta (medicul va lămuri pacient asupra necesităţii
intervenţiei
 este indispensabilă o conversaţie asupra intervenţiei a scopurilor ei
insistându-se asupra beneficiilor ei
5. Pregătirea materialelor şi a instrumentelor
 materiale necesare efectuării toaletei organelor genitale externe
 masa ginecologică va oferi un confort corespunzător şi condiţii pentru
expunerea colului uterin
 specul vaginal bivalv
 pense vaginale lungi
 tampoane mici de vată
 comprese şi meşe
 soluţii necesare colposcopiei lărgite: acid acetic 3% în soluţie apoasă, soluţie
Lugol, soluţie de nitrat de argint 5%
 materiale pentru recoltarea frotiurilor vaginale: lame, spatule, cuburi de
burete cu latura de 0,5 cm şi fixatori
 instrumentar pentru biopsie (biotom, bisturiu, foarfece, pense Pozzi, chiurete
Volkman, pense pentru extirparea polipilor) şi fixatori: formol
 instrumente pentru distrucţie tisulară: electrocauter, criocoagulator sau
modul laser
20
6. Efectuarea tehnicii
 educaţie sanitară înaintea examinării pentru acceptarea acestei examinări
 aşezarea pacientei pe masa ginecologică în poziţie corepunzătoare
 toaleta organelor genitale externe
 evidenţierea colului uterin cu ajutorul unui specul (valve) nelubrefiate şi care
să evite traumatizarea ţesutului
 în primul timp se observă aspectul secreţieii vaginale şi se recoltează
frotiurile citologice
 după îndepărtarea mucusului şi a depozitelor celulare de pe colul uterin
acesta se badijonează cu o soluţie de acid acetic 3%
 asigură în următoarele 15 20 sec. O individualizare a imaginilor cu o durată
de 2 - 4 minute
 ştergerea apoi a colului uterin cu un tampon uscat şi badikonarea lui cu
soluţie Lugol, aceasta colorează mucoasa normală în castaniu; leziunile
colului nu fixează iodul
 în continuare, medicul examinează colul uterin şi vaginul
7. Examenul paraclinic
 asistenta recoltează frotiuri citologice la indicaţia medicului
8. Îngrijirea pacientei după tehnică
 pacienta va fi ajutată să coboare de pe masa ginecologică
 ea nu necesită o îngrijire deosebită după examinare
9. Se va face obligatoriu
 Probele recoltate (frotiurile din secreţia vaginală şi de pe colul uterin, piesele
de biopsie etc) se etichetează şi se transportă la laborator, împreună cu
buletinul pentru examenul histopatologic (acesta din urmă se competează de
către medic)

21
 Fişa tehnică nr.4 – Recoltarea secreţiilor vaginale

Definiţie Secreţia vaginală reprezintă un transsudat al mucoasei vaginale

- conţine celule epiteliale de descuamare şi germeni a căror varietate este
în funcţie de diferiţi factori (vârstă, stări fiziologice sau patologice) li de
conţinutul în glicogen (condiţionat la rândul lui de ciclul menstrual)
- glocogenul favorizează ca flora microbiană să fie reprezentată de
germeni din grupul lactobacillus
- prezenţa glocogenului, a acidului lactic şi lactobacillus dau secreţiei
vaginale un Ph acid cu rol de apărare contra infecţiilor
- perturbarea acestei prezenţe determină apariţia inflamaţiilor
(vaginitelor)
- examenul bacteriologic al sectreţiei este dificil şi fidelitatea rezultatelor
este condiţionată de: prelevare, transport, examinare, interpretare
- preleverea se face în primele zece zile după ciclul menstrual
Pregătire - de protecţie
o mănuşi sterile de cauciuc
Materiale - sterile
o specule vaginale, ansă de platină
o pipete Pasteur, eprubete
o lame de sticlă
- nesterile
o lampa de spirt
o creion dermatograf
- pacient
o psihic
 se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării
examinării
o fizic
 cu două zile înainte de recoltare se recomandă
repaos terapeutic şi sexual
 se aşează pacienta în poziţie ginecologică pe masa
ginecologică
 se efectuează toaleta organelor genitale externe cu
apă sterilă călduţă, fără soluţii dezinfectate sau săpun
Execuţie - asistenta se spală pe mâini
- îmbracă mănuşi sterile
- îndepărtează labiile mari şi mici
- recoltează cu ansa sau cu tamponul fixat în pottampon din
următoarele locuri de elecţie:
o orificiul glandelor Bartolin
o orificiul colului uterin
o meatul urinar
- recoltarea se face cu valve şi specule sterile evitând atingerea
22
 vulvei sau a pereţilor vaginului
- se efectuează câte două frotiuri pentru fiecare produs recoltat
pentru examen citologin iar pentru examenul bacteriologic se
recoltează cu ansa din eprubeta sterilă
- la fetiţe se recoltează cu ansă iar în caz de suspiciune de difterie
vulvară se prelevează trei tampoane: vaginal, nazal, faringian
Interpretarea La examenul microscopic, apar patru imagini:
examenului - tipul I – epitelii şi lactobacili (secreţie normală)
- tipul II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram-negativi sau leucocite
- tipul III – epitelii, foarte rari lactobacili, foarte frecvenţi bacili gram-
negativi, coci gram-pozitivi şi negativi, frecvente leucocite
- tipul IV – rare epitelii lactobacili absenţi, foarte frecvente leucocite,
foarte abundentă floră mixtă, trichomonas prezent
Reorganizarea
locului de muncă
Notarea în foaia de
observaţie

23
 Fişa tehnică nr.5 – Administrarea medicamentelor pe cale vaginală

Definiţie Se pot administra medicamente pe mucoasa nazală, conjunctivală,

bucală, în conductul auditiv extern, pe mucoasa vaginală.
Scop - dezinfecţia
- decongestionarea mucoaselor
Forme de - soluţii
prezentare a - unguente
medicamentelor - pulberi
Aplicarea Soluţiile medicamentoase sau unguentele se aplică pe mucoasa
tampoanelor vaginală sub forma tampoanelor vaginale. Tamponul este confecţionat
vaginale din vată presată, acoperit de tinfon, care se prelungeşte cu 20 – 25 cm
de la tampon.
Pregătirea aplicării - materiale
tampoanelor o pentru protecţia mesei de tratament
vaginale  muşama
 aleză
o instrumentar steril
 valve vaginale
 pensă lungă porttampon
 mănuşi chirurgicale sterile
- pacienta
o pregătirea psihică
 se informează cu privire la scopul acestei forme de
tratament
 i se explică durata de menţinere a tamponului
o pregătirea fizică
 se aşează în poziţie ginecologică
Executarea -
tehnicii

- asistenta I - asistenta II
- îşi spală mâinile, îmbracă mănuşile
- introduce valvele vaginale - ..
- preia pensa porttampon în - serveşte pensa porttampon
mâna dreaptă, menţinând cu în condiţii aseptice
stânga valva vaginală - ..
- preia tamponul în pensa - Serveşte tamponul
porttampon - ..
- introduce tamponul prin - toarnă soluţia
lumenul format de valve medicamentoasă
până în fundul de sac
posterior al vaginului, lăsând
să atârne capetele tifonului
- îndepărtează valvele
24
 vaginale
- ajută pacienta să coboare de pe masa ginecologică şi să meargă la pat

Îngrijirea - la ora fixată de medic, tamponul se îndepărtează

ulterioară a
pacientei
Reorganizarea
locului de muncă
Administrarea - globulele (ovulele) vaginale sunt preparate solide, ovoide sau
globulelor sferice, produsul medicamentos fiind înglobat în substanţe care se
vaginale topesc la temperatura vaginală
- pregătirea ginecopatei pentru administrarea globulelor constă în
efectuarea unei spălături vaginale înaintea administrării
- administrarea globulului se face cu mâna îmbracată în mănuşă de
cauciuc

25
 Fişa tehnică nr.6 – Recoltarea sângelui venos pentru examene hematologice

Pregătire pentru VSH

Materiale - sterile
o seringă de 2 ml. uscată
o soluţie de citrat de Na 3,8%
o ace pentru punţia venoasă
- nesterile
o stativ şi pipete Westergreen
o pernuţă, muşama, eprubete
o tăviţă renală, garou, vată
- soluţii dezinfectante
o alcool 70%
Pacient - pregătirea psihică
o i se explică cu 24 ore înainte, necesitatea efectuării examinării
- pregătirea fizică
o se anunţă să nu mănînce
o să păstreze repaos fizic
Execuţie - asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun
- îmbracă mănuşi de cauciuc sterile
- aspiră în seringă 0,4 ml citrat de Na 3,8%
- puncţionează vena fără garou şi aspiră sânge până la 2 ml. (1,6 ml.)
- retrage acul şi alică tampon cu alcool
- scurge amestecul sânge – citrat în eprubetă şi omogenizează lent
- aşează eprubeta în stativ
- îngrijeşte pacientul
Pregătirea produsului - se completează buletinul
pentru laborator - se etichetează produsul
- se aspiră cu pipeta Westerngreen până la gradaţia 200 şi se aşează în
stativ pe dopul de cauciuc, în poziţie strict verticală (cand examenul se
face la patul bolnavului)

26
 Obiectiv 5 – Procesul de îngrijire a pacientei cu vaginită

Interviu

1. Informaţii generale:
a. Numele şi prenumele: V.I.
b. Vărsta: 35 ani
c. Starea civilă: căsătorită
d. Copii: 1
e. Profesia: cadru didactic
f. Localitatea de domiciliu: Hîrlău
g. Diagnosticul la internare: observaţii vaginită
h. Data internării: 09.02.2010

2. Obişnuinţe de viaţă:
a. Consumatoare de:
 Alcool - ocazional,
 cafea -zilnic,
 tutun - nu,
 drog - nu
b. Dieta / regim alimentar:
 cură de slăbire
c. Alergii cunoscute:
 nu

3. Probleme de sănătate:
a. Antecedente medicale personale:
 HTA 2007
b. Antecedente heredocolaterale:
 mama cu diabet zaharat,
 tata cardiac
c. Motivele internării actuale:
 prurit vaginal ce poate deveni sever,
 leucoree albă, brânzoasă fără miros,
 vulva este iritată şi roşie,
 durere la micţiune, dispareunie.
d. Istoricul stării actuale:
 prurit,
 leucoree,
 dureri la micţiune.
27
4. Examenul clinic general
a. Tegumente şi mucoase: iritaţii şi sângerări vaginale;
b. Greutate: 78 kg
c. Înălţime: 1,68 m
d. Ţesut celular subcutanat: normal;
e. Sistem ganglionar şi limfatic: normal;
f. Aparat loco-motor: bine reprezentat;
g. Aparat respirator: dispnee;
h. Aparat cardio-vascular: puls – 82 bătăi/min., TA -135/70 mm/Hg ;
i. Aparat digestiv: deficitar;
j. Aparat uro-genital: micțiuni dureroase;
k. Sistem nervos şi organe de simţ: în limite normale;

5. Investigaţii:
a. Examenul sângelui: HLG;
 Hb=11,2 g%
 GA=7600/mmc
 TR=286000/mm
 PN=36%
 L=61%
 E=3%

b. Examenul urinei:
 sumar de urină: albumină absent, glucoză absent, sediment cu rare
leucocite, rare celule epiteliale;
c. Alte examene de specialitate: frotiu;

6. Tratament:
a. Tratament medicamentos:
 ungvent, Clotrimazol – 10 zile
 ovule, Miconazol 1 gr/zi – 7 -10 zile
 Miconazol ¼ comprimat oral 4 ori/zi – 7 zile
 antalgice

7. Epicriza şi recomandări la externare : Pacientă în vârstă de 35 de ani se internează cu

prurit, sângerări vaginale, dureri la micţiune, dispareunie. În urma tratamentului cu ???
evoluţie favorabilă. Se externează ameliorat. Se recomandă igiena organelor genitale.
Repaus sexual 20 de zile. Evitarea lenjeriei intime inadecvate. Revine la control în termen
de 30 de zile.

28
 Nevoile fundamentale după Virginia Henderson

Nevoi fundamentale Manifestări de Manifestări de Sursa de

independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a avea o bună - respiră normal
circulaţie.
2. A bea şi a mînca. - se alimentează normal
3. A elimina. - are scaun zilnic - prurit - boala
- micţiuni dureroase
- diureză 1000 ml/24h
- sângerări vaginale
4. A se mişca şi a păstra o bună - are temperatura în limite
postură. normale
5. A dormi, a se odihni. - doarme agitat - prurit - boala
6. A se îmbrăca şi dezbrăca. - se îmbracă şi se dezbracă
7. A menţine tegumente - prurit - boala
curate şi integre. - iritaţii
-micţiuni
dureroase
-miros neplăcut
-sângerări vaginale
8. A păstra temperatura - are temperatura în limite
corpului în limite normale. normale
9. A evita pericolele. - prurit - boala
- internare în
spital
10. A comunica. - comunică bine
11. A se realiza. - pe perioada - boala
spitalizării este - internarea în
inactivă din punct spital
de verere
profesional
12. A se recrea. - se recrează citind cărţi şi
ascultând radio şi tv
13. A învăţa. - are acces la surse de
informaţii privind boala de
care suferă
14. A-şi practica religia. - greco-catolic - nu-şi poate - boala
practica religia - internarea în
spital

29
 Plan de îngrijire

Problema de Obiective de Intervenţiile Evaluarea

Data
îngrijire îngrijire aplicate îngrijirilor
09-02 - prurit - combaterea - psihoterapia - în urma
accentuat durerii - urmărirea administrării
- usturime în - prevenirea funcţiilor vitale medicamentelor
timplul micţiunii complicaţiilor - toaleta organelor starea pacientei
- scurgeri - supravegherea genitale s-a amelioirat
- înroşirea şi funcţiilor vitale - recoltarea
inflamarea probelor biologice
labiilor mici - se administrează la
indicaţia medicului
10-02 - dezhidratată - hidratare - administrare de - bolnavă parţial
suficientă lichide pentru a dependentă în
impiedica satisfacerea
deshidratarea nevoilor de a bea
- toaleta organelor
genitale şi
administrarea
medicaţiei la
indicaţia medicului
11-02 - incapacitatea - asigurarea - crearea unui - pacienta nu
12-02 de a se odihni odihnei climat doarme datorită
suficiente corespunzător anxietăţii,
- psihoterapie pruritului,
- administrarea necesită îngrijiri
medicaţiei la pentru
indicaţia medicului satisfacerea
nevoii de a dormi
13-02 - usturimi la - combaterea - toaleta organelor - pacientă, parţial
14-02 micţiune usturimii genitale dependentă în
- lenjerie satisfacerea
corespunzătoare nevoii de a
- administrarea elimina
medicaţiei la
indicaţia medicului
15-02 - anxietate - combaterea - psihoterapie - inacesibilitatea
anxietăţii la informaţie
30
16-02 - lipsa de - combaterea - educaţia pentru - pacienta
cunoaştere a lipsei de sănătate dependentă de
stării sale de cunoaştere a nevoia de a
sănătate stării sale de învăţa
sănătate

31
 Obiectiv 6 - Educaţia pentru sănătate

Educaţia pentru sănătate este o preocupare de maximă importanţă a medicinei omului

sănătos care constă în dezvoltarea nivelului de cultură sanitară al diferitelor grupuri de populaţie,
precum şi mijloacelor şi procedeelor educativ-sanitare necesare formării unui comportament
sanogenic.
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolii se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului.
Dealtfel cuvântul sănătate care provoacă o strare atât de preţioasă fiecăruia aparte frecvent în
vorbirea curentă nelipsind aproape niciodată cu ocazia urărilor de bine. Scrisorile strămoşilor noştri
romani se încheiau de obicei cu urarea: Vale (fii sănătos).
Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte tot atât de mult societatea în
întregime „Sănătatea nu este totul, dar fără sănnătate totul este nimic” (Schopenhauer).
Obiectivul de bază al educaţiei pentru sănătate constă în formarea şi dezvoltarea în rândul
populaţiei, începând de la vârstele cele mai fragede, a unei concepţii şi a unui comportament igienic
sanogenic, în scopul păstrării sănătăţii, dezvoltării armonioase şi fortificării organismului, adaptării lui
la condiţiile mediului ambiental şi social, cât şi al participării active a acesteia la opera de ocrotire a
sănătăţii populaţionale. În acest sens, este necesară formarea unei opinii de masă , fundamerntată
ştiinţific faţă se igiena individuală şi colectivă, faţă de alimentaţie, îmbrăcăminte, muncă şi odihnă,
faţă de utilizarea raţională a timpului liber şi a factorilor naturali de călire a organismului, faţă de
evitarea factorilor de risc, precum şi a modului de solicitare a asistentei medicale şi a diferitelor
mijloace de investigaţie şi tratament.

Pentru prevenirea vaginitei se recomanda:

 sa consumaţi cel putin 250 g de iaurt care conţin culturi vii, active de L. acidophilus în
cursul alimentaţiei din cursul fiecărei zile. Într-un studiu se arată că femeile care au
consumat iaurturi cu L. acidophilus timp de 2 luni au avut o diminuare a vaginitei
bacteriene;
 să folositi medicamente anticoncepţionale orale, care diminueaza modificarile
hormonale la nivelul vaginului care ar putea duce la apariţia vaginitei bacteriene. De
asemenea daca aveţi mai mulţi parteneri sexuali, folositi prezervative pentru a reduce
riscul de boala cu transmitere sexuală;
 să limitaţi numărul partenerilor sexuali. Un numar mai mare de parteneri sexuali creşte
riscul de a se dezvolta vaginita bacteriană prin modificarea mediului normal din vagin;
 sa folositi un tampon intravaginal sau o diafragmă doar pentru o perioadă limitată de
timp. Întrebaţi doctorul în legatură cu utilizarea corecta a diafragmei pentru prevenirea
atât a sarcinii, cât şi a riscului de infecţie vaginală;
 evitarea duşurilor intravaginale;
 să luaţi în considerare folosirea de spermicid nonoxynol-9, care pare să reducă riscul de
vaginită bacteriană.
Vaginita bacteriană nu se transmite de la o persoana la alta şi nu este considerata o boala cu
transmitere sexuală. Totuşi, daca sunteti expusă la o boală cu transmitere sexuala în timp ce aveţi
vaginiă bacteriană, exista un risc mai mare de a face această boală.
32
Este întotdeauna importantă protecţia în timpul actului sexual pentru prevenirea bolilor cu
transmitere sexuală, chiar daca aveti sau nu vaginită bacteriană. Prevenirea unei boli cu transmitere
sexuală este mai usoară decat tratarea unei infecţii odată ce aceasta a apărut.
În cazul vaginitei micotice profilaxia poate cuprinde:
 evitarea folosirii tampoanelor interne la menstruaţie;
 evitarea duşurilor vaginale mai des decat o data pe saptamană, spălaturile dese
accelereaza descuamarea mucoasei vaginale şi totodata “spala” flora cu rol protector;
 spălarea organelor genitale externe se face din fata in spate pentru a evita
contaminarea cu bacterii din zona anală. Aceleaşi mişcări sunt indicate şi la toaletă;
 nu se vor urma diete drastice care pot scadea imunitatea;
 tratamentele cu antibiotice se vor asocia cu o metodă de protecţie pentru flora
vaginală, astfel se va evita candidoza;
 nu se va purta pantaloni stramţi sau lenjerie intima din materiale sintetice;

33
 III. Bibliografie

1. Carol Moyeş, Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura Medicală, 1997

2. Lucreţia Titircă, Ghid de Nursing, Editura Viaţa Medicală Românească, 1995

3. Maricica Păvăleanu, Curs de obstetrică şi Ginecologie, Editura Apolonia, 2001

4. Georgeta Balta, Antoaneta Metaxatos, Aglaia Kyovski Tehnici de îngrijire generală a bolnavilor,
Editura Didactică şi pedagogică Bucureşti, 1983

5. Lucreţia Tigtircă, Breviar de explorări funcţionale şi de înggrijiri speciale acordate bolnavilor,

Editura Viaţa medicală românească, 1994

6. Stanciu Maria, Proceduri de nursing, Editura EX Ponto, Constanţa, 2007

7. N.N. Gheorghiu, Ion Lemnete, Ion Rădulescu, Manual de ostretică şi ginecologie pentru cadre
medii, Editura Medicală, 1975

8. Angelescu M. Ghid practic de antibioticoprofilaxie. Bucureşti, 1998. p.54 – 63

9. Niţescu V. Ostretică şi ginecologie, Manual pentru şcoli sanitare postliceale, Ed.D.P. Bucureşti
1996

10. Iagnov Z., Papadopol E. Anatomia şi fiziologia omului, Editura de stat didactică şi pedagogică
Bucrueşti, p.207 – 219

11. Rădulescu I., Operaţia cezariană. Bucureşti, 1982, p.182

12. Marin Fl. C. Popescu, Explorări funcţionale, ed. Medicală, Bucureşti, 1978

34
 IV. Anexe

Aparatul genital feminin – secţiune transversală

35
Aparatul genital feminin – reprezentare internă

Clasificarea infecţiilor vaginale microbiene după Schroder

36