Sunteți pe pagina 1din 9

LIMBA EBRAICĂ ACTUALĂ ŞI VIŢELUL DE

AUR AL LIMBILOR EUROPENE


Octavian Liviu Logigan

Introducere
Câteva statute bine definte sociolingvistic au conlucrat la
fenomenul general acceptat ca renaştere a limbii ebraice. Ca limbă
cunoscută, limba ebraică a fost limba de cult şi limba savantă a literarturii
religioase şi laice a evreilor pentru o perioadă cronologică situată în linii
mari între distrugerea celui de al doilea Templu şi recunoaşterea, în 1919,
a limbii ebraice ca limbă terţă de guvernare (alături de engleză şi arabă) a
mandatului britanic în Palestina (fapt care pentru cercetătoarea Renée
Neher Bernstein se situează ca magnitudine pe aceeaşi treaptă importantă
ca declaraţia Balfour). Ca limbă vorbită, limba ebraică a fost intermediul
comunicaţional al evreilor în momentele de confluenţă comunitară
(momente diverse, care merg de la consultaţii rabinice, la diseminarea
literaturii mistice, la conlucrarea primilor khaluţim). Ca limbă curentă,
limba ebraică a fost unul dintre catalizatorii conştiinţei naţionale israeliene
(spre exemplu, în concepţia lui Paul Johnson, armata de apărare şi limba
ebraică au fost ingredientele care au creat coeziunea internă a evreităţilor
pentru a putea produce un stat Israel). În spatele acestor trei spaţii
lingvistice se află poate un fenomen continuu de conservare şi flexibilizare
a fondului lingvistic ebraic, a cărui studiere este indispensabilă pentru a
putea aprecia gradul actual de solicitare al limbii.
Angel Saenz-Badillos este unul dintre cercetătorii care acordă
acestui ultim fenomen o mai mare importanţă decât activităţii lexicografice
a lui Eliezer ben Iehuda şi a Va’ad ha-Laşon (înfiinţată la Ierusalim în anul
1889), care au consemnat în mare măsură eforturi lingvistice anterioare şi
care se înscriu în linia post-iluministă de recuperare a evreităţii într-un
sens identitar modern. Eliezer ben Iehuda, apărător al limbii ebraice ca
soluţie unică pentru multilingvismul palestinian care a precedat

40
independenţa statului Israel, a avut de întâmpinat opoziţia semnficativă a
mediilor religioase ortodoxe care vedeau în exercitarea colocvială a limbii
ebraice, a laşon ha-kodeş, receptacol ideal a unui Sens, trecerea acesteia
de partea cealaltă a baricadei, alături de leşonot ha-khol, limbile profane.
În plus, seriile neologice ebraice şi internaţionale incluse de tatăl renaşterii
limbii ebraice în voluminosul său Tezaur al limbii au fost văzute iniţial ca o
formă de idolatrie, care aliena specificul ebraic către un spaţiu
destabilizator pentru monoteism. Situaţia a devenit tolerabilă în virtutea
principiului răului necesar odată cu decretarea în Knesset a Academiei de
limbă ebraică, în 1953. Când un stat fondează o astfel de academie,
acţiunea este în genere motivată de existenţa unei limbi locale vii şi
susţinute prin utilizare atât colocvială cât şi literată. Academia de limbă
ebraică a venit, în schimb, pe un teritoriu lingvistic virtual, în care
necesităţile şi nu faptele comunicaţionale trebuiau defrişate şi saturate.
Primele Reşumot (sau gazete oficiale) ale Academiei, din 1954, stabileau
trei scopuri statutare: primele două fiind în mare măsură consonante cu
noţiunea de laşon ha-kodeş (anume, efectuarea de cercetări lexicografice
pentru colectarea fondului limbii ebraice din toate timpurile şi toate
nivelurile discursive, precum şi de cercetări structurale, sincronice şi
diacronice ale ebraicei), iar un al treilea marcând trecerea ebraicei
moderne în interschimbul, ritmul de dezvoltare şi statutul de limbă
didactică al leşonot ha-khol. În plus, acest ultim scop este unul de natură
orientativă, care încorsetează în mare măsură dezvoltarea naturală a
limbii, propunând în schimb rigoarea şi uneori intransigenţa
nomenclaturilor academice. Propuneri apar şi din partea vorbitorilor de
limbă ebraică, un astfel de caz antologic fiind al unui jurnalist care pentru
a reda termnul anglo-american de hit a utilizat, pornind de la o rădăcină
ebraică antică, vocabula lahit, propunere ratificată ulterior de către
Academie. Nu se poate vorbi despre o reticenţă faţă de neologizarea limbii
ebraice în cadrul activităţilor Academiei. Este poate grăitor faptul că
pentru a se auto-desemna, Academia de limbă ebraică foloseşte cuvântul
akademiah, la fel cum instituţia evreiască cea mai importantă din perioada
celui de al doilea Templu se desemna prin adaptarea vocabulei greceşti
synhedrion.
Este interesant de observat că mare parte din resorturile
îmbogăţirii vocabularului limbii ebraice actuale corespund unor scheme
tacit adoptate de mare parte din limbile europene în procesul de racordare
la terminologii globalizante. Trecând peste impedimentul unui ideal purist

41
lingvistic de origine iluministă sau sionistă, împrumuturile lingvistice
neologice, calchierile, resemantizările, derivările şi compunerile lexicale
fac parte din spectrul strategic al Academiei de limbă ebraică şi implicit al
vorbitorilor de limbă ebraică. Analiza lingvistică a fondului lexical actual,
fie că se desfăşoară la un nivel pragmatic, fie lexico-semantic, permite
evaluarea unor concepte cheie ale viabilităţii şi vitalităţii unei limbi, astfel,
coeziunea, flexibilitatea morfemică, sau gradul de recognoscibilitate a
noilor vocabule şi structuri idiomatice. În acelaşi timp, vitalitatea limbii nu
este o valoare sondabilă doar prin acceptul, sau dimpotrivă, respingerea
grefelor lingvistice, ci şi printr-o departajare teoretică între modalităţi
interne şi externe de dezvoltare a vocabularului.

Modalităţile interne de dezvoltare a vocabularului


Modalităţile interne de dezvoltare a vocabularului ebraic sunt cele
care au ca bază de derivare sau neologizare item-uri lingvistice interne,
care fie sunt resemantizate, fie sunt aplicate pe scheme generative de tipul
binyianim sau mişkalim, fie, în cele din urmă, sunt integrate în colocaţii de
tipul smikhut cu grad sporit de coeziune. De asemenea, indexarea de afixe
este o modalitate proeminentă în scopul resemantizării. Din această familie
de modalităţi interne se desprind mai multe posibilităţi, fiecare dintre ele
cu specializare şi cu productivitate diferită.
1. O primă modalitate care conservă unităţi lingvistice ebraice în
vederea creării de noi termeni este, după cum am mai menţionat, aplicarea
schemelor de tipul binyanim şi mişkalim la rădăcini care nu au cunoscut,
într-un stadiu anterior al limbi, fie tanakhic, fie mişnaic, o flexiune
completă sau o utilizare foarte bine specializată. Este vorba de
subparadigme care permit, prin actualizare, introducerea de noi valenţe,
mai degrabă decât de sensuri inedite. Dacă binyianim-urile ebraicei zise
clasice sunt specializate pentru exprimarea intensităţii, stării reflexive, sau
acţiunii cauzative, acelaşi fenomen se poate observa şi în cazul mişkalim-
urilor nominale, producând astfel variaţii de sens. Un asemenea exempu,
foarte productiv, este grupa haph’alah, derivată de la cauzativul hiph’il,
care se află la baza foarte multor unităţi lingvistice noi: ha’avakah
(polenizare), he’khenah (parcare), hal’amah (naţionalizare), hamtakah
(desalinizare), hasratah (filmare) etc. Este interesant că acest tip de
derivare urmăreşte direcţia verb-nume, apariţia acestor termeni fiind în
strictă conexiune cu verbul cauzativ aferent.

42
2. O a doua modalitate internă este cea a generatorilor interni
specializaţi semantic, cea a mişkalim care nu au o bază verbală vizibilă,
reprezentând o actualizare a unei rădăcini. O astfel de modalitate este cea
care poate fi numită generic pa’elet şi care, ca spectru semantic, este
generatoare de nume de boli, astfel: daleket (inflamaţie), kalevet (rabie),
sukeret (diabet), ‘agevet (sifilis), dar şi de conduite şi stări psihice
conotate negativ: daberet (logoree), nayieret (birocraţie), kahelet
(alcoolism) etc. Evident, pentru o specializare dublă, multe dintre aceste
produse lingvistice funcţionează ca bază ulterioară de compunere de tip
smikhut, de exemplu daleket_ha-aznayim (otită), daleket_ha-garon
(laringită), daleket_ha-prakim (artrită), producând astfel o specializare
suplimentară. Este intersant faptul că motivaţia etiologică nu este
întotdeauna evidentă, sau este nuanţată ironic; astfel termenul pentru
sifilis, şi anume ‘agevet este derivat de la o bază triconsonantică a cărui
sens iniţial este de a iubi, a fi pasionat.
3. O a treia modalitate este specializarea semantică a unor sufixe.
Diferenţa între această modalitate şi schemele prezentate anterior este
absenţa schimbării clasei gramaticale, afixarea fiind doar un mijloc de
introducere a unei relaţii de tip clasem (sau nume de clasă) – semem
(membru de clasă). Sufixul –it este astfel component de derivare care, în
funcţie de baza de derivare, poate produce nume de limbi străine şi alte
limbaje specializate: ţarfatit (franceză), ‘italkit (italiană), hamonit (argou),
makhşevit (limbaj de programare); forme diminutive: ulpanit (ulpan de
durată scurtă), tavit (etichetă), kapit (linguriţă); nume de subclase: ‘orit
(piele sintetică), ‘oznit (microreceptor), khilufit (amibă); mijloace de
locomoţie: khalalit (navă spaţială), khaşmalit (tramvai), monit
(taximetru), ma’alit (lift) etc. Un alt sufix productiv este -on (cu varianta -
ion), care prin indexare la baze substantivale conduce la crearea de nume
de rezultat al acţiunii: kişron (aptitudine), nisayion (experienţă); tipuri de
publicaţi şi documente: khidyion (quiz), khtivon (îndreptar ortografic),
sikhon (ghid de conversaţie), şemon (listă de nume), şnaton (anuar); stări
naturale şi medicale conotate negativ: ‘ivaron (cecitate), şigiyion (idee
fixă), şig’aon (manie), diminutive: pilon (elefănţel), sfalon (ceşcuţă),
ţlavon (crucifix ornamental); recipiente: teyion (ceainic), ‘eţba’on
(degetar), sau obiecte de dimensiuni reduse, fără a fi vorba despre
diminutive: ‘iparon (creion), takliton (dischetă floppy) etc.

43
4. Tot în ceea ce priveşte indexarea de afixe, se pot distinge şi
cazuri în care o resemnificare a bazei este necesară în vederea obţinerii de
noi unităţi lexico-semantice: sakin’aut (banditism, de la sakin, cuţit),
gakhlit (antrax, de la gakhal, jăratic) etc. Relaţia între cuvântul sursă şi
cuvântul obţinut prin afixare este însă recognoscibilă.
5. O altă categorie este cea a cuvintelor obţinute prin compunere
omogenă (fără cratimă) între două item-uri lingvistice ebraice, indiferent
de categoria gramaticală căreia îi aparţin: ravsiakh (simpozion),
şmarkhom (termos), klatkol (reportofon). Foarte productive sunt
constituentele mad (reprezentând semantica măsurătorilor): madkhom
(termometru), madra’aş (seismograf), madkhen (parcometru) şi no’a
(reprezentând semantica mişcării): kolno’a (cinematograf), dragno’a
(scări rulante), ofano’a (motocicletă), krono’a (locomotivă Diesel) etc.
Alte exemple de astfel de compuneri sunt sporturile de tipul: kadursal
(basketball), kaduregel (fotbal), kadurbasis (baseball).
Ceea ce defineşte în mare parte aceste noi evenimente lingvistice
este punerea în evidenţă a posibilităţilor combinatorii a elementelor
ebraice, posibilităţi care sunt, după cum s-a putut observa, surse de serii
tematice. Indiferent dacă este vorba despre serii finite sau infinite,
solicitarea capitalului lingvistic ebraic este deosebit de importantă ca
modalitate de îmbogăţire lexicală şi semantică, deoarece, pe de o parte,
indicatorii categoriali de număr, gen, aspect şi număr sunt acceptaţi cu
uşurinţă, iar pe de altă parte, gradul de deschidere a sensului este vizibil,
cu micile excepţii de resemnificare de tipul celor menţionate mai sus.
Noile realităţi lingvistice ale lumii contemporane (una din acestea
fiind în fapt o supra-realitate, cea a globalizării limbajului) nu pot fi însă
saturate prin modalităţi interne de colonizare a limbajelor de disciplină.
Dacă modalităţile prezentate mai sus pledează în mare parte pentru o
atitudine de purism lingvistic, modalităţile externe, la fel de bine
reprezentate şi specializate în cadrul limbii ebraice actuale, pledează
pentru o uniformizare treptată cu spaţiile de împrumut.

Modalităţi externe de dezvoltare a vocabularului


Modalităţile externe de dezvoltare a vocabularului sunt în marea
lor majoritate productive, dar creează în mai mică măsură serii tematice,
fiind vorba mai degrabă de afilieri individuale la terminologia discursului
uneia sau alteia dintre discipline, dar transmiterea şi circulaţia noilor

44
elemente lingvistice rezultate prin modalităţi externe nu are loc
independent de elementele rezultate prin modalităţi interne, ceea ce
produce noi spaţii de schimb şi combinare.
1. O primă modalitate externă, aflată propriu-zis la bariera între
modalităţi interne şi modalităţi externe, este cea a calchierii lingvistice.
Implementarea unor astfel de termeni, în marea lor parte compuşi, fie
omogen, fie prin smikhut, este precedată de două mişcări: cea a
descompunerii etimologice, şi cea a alegerii terminologice literale sau
proxime. Astfel, ve’adat_pisgah (întâlnire de vârf, summit), se’irat
mokhot (brainstorming), plitat_kulmus (lapsus calami), sau ambat_miriam
(bain-marie) sunt traduceri literale şi proxime a idiomurilor de referinţă
din engleză, latină, şi respectiv franceză. Dusiakh (dialog), tat-hakarah
(subconştient), sau torat_ha-sibot (etiologie) implică în mai mare măsură
descompunerea etimologică şi apoi transpunerea semantică prin termeni ai
fondului ebraic. De asemenea sunt calchiate şi contexte de proporţii mai
mari, de exemplu: ‘iş khaşuv me’od (persoană foarte importantă),
megaleh kivun ve-makom (detector al direcţiei şi locului, radar), mas
erekh musaf (taxă pe valoare adăugată), tendinţa fiind însă de
acronimizare a construcţiilor de acest tip, precum şi flexionarea lor:
‘akham (VIP), cu pluralul akhamim, makam (radar), ma’am (TVA) etc.
Pe de altă parte, acronimizările pot fi la rândul lor sursă de rădăcini: asrfel
din sintagma din ve-kheşbon (proces verbal), acronimizată ca duakh,
rezultă verbul divekh (a face, a scrie un raport).
2. Calchierea lingvistică funcţionează în conjuncţie sau opoziţie cu
împrumuturile neologice propriu-zise. Începând cu fondul clasic grec şi
latin (doron, tiron, harmoniah, kharizmah, ad hok) şi terminând cu
vocabulele devenite intraductibile altfel decât prin ele însele (lunah park,
ar_deko, barkod, buldog, mafiah, moderato, nirvanah etc.), neologismele
limbii ebraice sunt integrate fondului iniţial şi primesc în mare parte
caracteristicile şi posibilităţile de inflecţie şi combinare ale fondului
principal ebraic. În favoarea acestui punct de vedere se pot face mai multe
observaţii:
− Cuvintele împrumutate sunt propriu-zis, din punct de vedere
grafic, transliterări fonetice şi nu etimologice, fiind astfel
consistente cu principiile grafice ale limbii ebraice.

45
− Din punct de vedere al posibilităţilor combinatorii ulterioare,
elementele neologice permit crearea de noi compuşi: avtipus
(arhetip), komediah şel maţavim (comedie situaţională) etc.
− În cadrul compuşilor, neologismele sunt tratate ca şi elemente
ebraice, atrăgând de exemplu schimbările cerute de statul
construit: makhalat Alţheimer (boala lui Alzheimer),
mikhnasei Bermudah (pantaloni bermude), kernei Rentgen
(raze Roentgen) etc.
− Din neologisme neebraice se pot extrage rădăcini care se pot
actualiza lingvistic prin binyianim şi mişkalim: nitrel (a
neutraliza), hitamrek (a se americaniza), hirmun (tratament
hormonal), gilven (a galvaniza) etc.
− Neologismele sunt şi bază de derivare prin afixare: ‘i-
normaliut (anormalitate), takhsisan (tactician), kod’ai
(spărgător de coduri) etc.
− Foarte rare sunt cazurile de resemantizare a neologismelor
împrumutate: astfel, maksim înseamnă foarte simpatic, iar
roman, în expresia lenaheg roman ‘im mişehu înseamnă
relaţie amoroasă.
Împotriva gradului sporit de coeziune a neologismelor există
câteva fapte lingvistice, însă sunt mai puţine la număr şi mai puţin
convingătoare decât prima categorie de argumente:
− Specializarea grafică a unor consoane pentru transcrierea
neologismelor (tet, samekh, vav, kuf) şi delimitarea grafică
prin apostrof pentru sunete noi (dj, j, şi ch prin gimel, zayin, şi
ţade cu apostrof), precum şi apariţia cazului unui peh final
care nu este redat prin varianta sofit (de exemplu, în pop şi
kaleidoskop)
− Tendinţa de scriere plină a neologismelor (cu yud, vav, alef
sau ayin suplimentar pentru semnalarea vocalelor) – această
practică poate fi considerată o reminescenţă yiddish, unde
împrumuturile europene, şi în special cele germane vocalele
sunt marcate: ayin pentru sumnetul e, alef cu patakh pentru o,
alef cu kamaţ pentru a etc. În plus, în unele cazuri, scrierea
plină poate fi justificată pentru evitarea cazurilor omografe:
deoarece secvenţa de consoane peh-reş-kuf poate fi vocalizată

46
deopotrivă perek (parte, capitol) şi park, neologismul este
ortografiat în majoritatea dicţionarelor ca peh-alef-reş-kuf.
− Neologismele europene păstrează în marea lor majoritate
accentuarea limbii de împrumut.
3. O a treia categorie de implanturi lingvistice provenite din limbi
europene este cea a formativelor şi a afixelor de provenienţă greacă şi
latină în special: anti-gibor (antierou), antişemiut (antisemitism), mikrogal
(cuptor cu microunde), şmonist (elev în clasa a opta), infrah-‘adom
(infraroşu) etc.
4. În fine, o ultimă categorie de unităţi lingvistice obţinute prin
modalităţi externe este cea a împrumuturilor acronimizate, dintre care
unele sunt preluate ca atare: n’ato (NATO), eids (SIDA), sau a
prescurtărilor: bi ‘ei (Bachelor of Arts), ‘el pi (long play) etc.
Importantă este coexistenţa, în cadrul limbii ebraice actuale, a
dublurilor: un împrumut neologic european şi o calchiere ebraică, de
exemplu: mukhlat şi absoluti, dukhayi şi amfibi, kaţeret şi astmah. În mod
practic, alegerea unuia sau celuilalt dintre termeni aparţine locutorului.
Conform unora dintre cercetătorii gradului de dezvoltare al ebraicii
actuale (de exemplu Şragah şi Rom Irmay de la Comitetul Central de
Terminologie Tehnologică din cadrul Technion-ului din Haifa), aceasta nu
este o alegere lipsită de consecinţe şi constituie, ca orice viţel de aur, un
motiv de dispută: în funcţie de mediu religios sau de percepţie a limbii,
termenul neologic, sau dimpotrivă, termenul ebraic este cel recomandabil.
O problemă lingvistică este şi gradul de recognoscibilitate a
vocabulelor împrumutate pentru vorbitorul nativ. O perspectivă
interesantă în cadrul studiilor lingvistice actuale este cea a teoriilor de
învăţare (language acquisition, sau language reinforcement în cazul
limbii învăţate altfel decât prin intermediul matern). Nu existenţa
dublurilor terminologice menţionată mai sus, care în ultimă analiză este
explicabilă în condiţiile de contact interlingvistic care erodează marginile
unei limbi, ci gradul de opacitate a neologismelor este cel care ar putea
juca un rol important în analiza coerenţei împrumuturilor. Un cuvânt
precum klasi (clasic) poate fi inteligibil în ebraică şi poate fi flexionat, dar
nu şi neyoklasi (neoclasic), deoarece pe de o parte se obscurează sensul
compus (şi relaţia cu termenul klasi), iar pe de altă parte, pentru că şi în
cazul în care sinapsia (deci recunoaşterea sensului cumulativ) este

47
posibilă, neyo- nu este un prefix productiv în ebraica actuală. La fel se
întâmplă şi în cazul altor cuvinte, precum postkoloni’alizm, hiperbolah,
anarkhizm etc. Aceeaşi lipsă de referinţă imediată, sau de recunoaştere
etimologică, este pregnantă în cazul împrumuturilor acronimizate sau
prescurtate, deoarece recunoaşterea lor de către vorbitor în momentul
învăţării ca actualizări de rădăcini este improprie limbii ebraice. Eids, sau
‘el pi nu trimit ca prescurtări la nici un sens ebraic, cu atât mai mult cu cât
sunt transliterări fonetice.

Concluzii
Fără îndoială, renaşterea limbii ebraice, a cărei planuri
sociolingvistice au fost detaliate la începutul lucrării, este una dintre cele
mai interesante şi inedite prelucrări lingvistice ale istoriei vorbite a
umanităţii. În afară de sondarea propriu-zisă a fondului ebraic actual,
stabilirea noilor posibilităţi stilistice şi pragmatice ale utilizării limbii este,
ca direcţie de studiu, deopotrivă fascinantă. Dezvoltarea limbii ebraice
păstrează o cale de mijloc între implementarea de vocabule străine şi
solicitarea creativă a fondului lingvistic autohton. Noile medii
comunicaţionale erodează în schimb limitele limbii ebraice şi, în mod
evident, rigoarea Academiei de limbă ebraică nu poate monitoriza orice
nouă descoperire şi orice nou termen internaţional cu putere de
contaminare, drept pentru care, după părerea mea, contribuţia geniului
popular ştie să intervină atunci când geniul calculat şi intelectual nu are un
răspuns prompt. Drumul spre o evoluţie naturală a limbii ebraice este
astfel deschis, poate pentru totdeauna.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Dicţionare
*** (2000). Concise Oxford Dictionary. Oxford: Oxford University Press.
Cohn, Marc M. (2000). Dictionnaire hebreu-francais. Paris: Larousse.
Levy, Ya’akov, ed. (1996). Oxford English-Hebrew, Hebrew-English Dictionary.
Ierusalim: Oxford University Press.
Sivan, Reuven et al. (1975). The New Bantam-Megiddo Hebrew & English Dictionary.
New York: Bantam Books.
Weinreich, Uriel (2000). Modern English-Yiddish, Yiddish-English Dictionary. New
York: Shocken Books.

48