Sunteți pe pagina 1din 6

REFERAT

MANAGEMENTUL SERVICIILOR

Dimensiunile sectorului servicii in cadrul


economiei nationale

Oana Ioana-Ana
Seria D,Grupa 149
Dimensiunile sectorului serviciilor în cadrul economiei naţionale

Serviciile sunt imateriale, intangibile, nestocabile(perisabile), nedurabie, inse-


parabile de persoana prestatorului si a utilizatorului,eterogene(variabile), productia si
consumul lor sunt simultane,iar pretul serviciului este un pret al cererii. Aceste
caracteristici isi pun amprenta asupra productiei si comercializarii serviciilor.
Serviciile reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi
modernizării producţiei. Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum
ale populaţiei. Satisfacerea acestor nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor
servicii strict legate de activitatea umană, dar şi a serviciilor adiacente (curăţenie,
transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie etc.). Ca urmare trebuie evidenţiat faptul că
dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt
împărţite în 2 categorii:
a. serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare
de muncă manuală.
b. servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.
Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat prin contribuţia acestora la
valorificarea superioară a burselor naturale – materiale. Serviciile contribuie de asemenea
la conservarea bunurilor materiale, la ridicarea randamentului de consum ,la sporirea
eficenţei întregii activităţi desfăşurate în economie etc.
Ca modalitate de caracterizare a sectorului serviciilor se utilizeaza anumiti
indicatori. Deoarece exista un numar foarte mare de ramuri ale economiei cuprinse in
sfera serviciilor, se utilizeaza o serie de indicatori considerati mai expresivi in ceea ce
priveste caraterizarea dimensiunilor si evolutiei acestui sector.Acesti indicatori sunt:
1.Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de
totalul populaţiei. Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi
distribuţiei pe sectoare a populaţiei, tentinţa este de creştere de la an la an;
2.Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul
acestui indicator se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului
serviciilor. Proporţia participării serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă
potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei şi totodata dovedeşte
eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.
3.Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a
dimensiunilor sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi
raportul acestora cu cele din alte sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi
celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile, iar dezvoltarea serviciilor este
influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa activităţilor
desfăşurate în celelalte sectoare.

Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică

În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care


însoţesc orice încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor
naţionale contemporane, evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează că
importanţa relativă a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în
ultimele trei decenii, fapt reflectat în creşterea ponderii acestui sector,atât în produsul
intern brut, cât şi în forţa de muncă activă în majoritatea economiilor naţionale.
În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura
de specialitate pentru evidenţierea locului sectorului de servicii în cadrul economiilor
naţionale, se poate aprecia că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei
mutaţii structurale care caracterizează toate economiile naţionale, intensitatea acestui
fenomen prezentând, totodată, unele variaţii în funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.
În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest
abordării serviciilor în contextul economiei naţionale, se poate aprecia că investigarea
serviciilor în contextul relaţiilor economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai
redusă.
La inceputul anilor `80 interesul acordat schimbului international de servicii in
literatura de specialitate sau in cadrul agendei de dezbateri din diferite foruri
internationale s-a rezumat ,in principal, la abordarea rolului acestora ca factor de
impusionare a comertului cu bunuri materiale si ca mijloc de realizare a incasarilor
valutare.
Anii `90 au adus o schimbare radicala a modului cum erau percepute aceste
schimburi,atat pe plan national,cat si international.
Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu
servicii trebuie pusă, desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică
care au stat la originea declanşării, la începutul anilor '80, a preocupărilor de
reglementare şi de liberalizare în plan multilateral a acestor schimburi.
Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere începând din această
perioadă în jurul problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie privită înainte
de toate ca o reacţie în lanţ la încercările de a conferi un suport teoretic preocupărilor
concrete de liberalizare în acest domeniu.
Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au
avansat şi susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor
comun străduinţa de a demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor
convenţionale din sfera comerţului cu bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor
comparative bazate pe înzestrarea cu factori primari de producţie, fie a variantelor mai
moderne şi extinse ale acesteia - şi de a furniza astfel guvernelor ţărilor respective
fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii şi, respectiv, a necesităţii
liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi în interesul
expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest
comerţ.
Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic,
sunt utilizaţi o serie de indicatori care exprimă atât mărimea şi ponderea resurselor atrase
în acest sector, cât şi volumul şi contribuţia efectelor produse de activitatile de servicii la
propulsarea economică şi socială de ansamblu.
Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor şi interdependenţelor
sectorului de servicii în economia şi societatea româneasca, se poate evalua stadiul actual
al realizărilor acestui sector şi se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea lui de
perspectivă.
Ţinând cont de contribuţia notabilă a factorului uman la producţia serviciilor, unul
dintre cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului terţiar este
reprezentat de ponderea populaţiei ocupate în acest sector în totalul populaţiei active a
României.
Întrucât ponderea forţei de muncă ocupată în agricultura este foarte ridicată, nu
numai în raport cu ţările dezvoltate ci şi faţă de celelalte ţări din Europa aflate în tranziţie,
putem aprecia ca această tendinţă anacronică plasează România într-o poziţie unică,
reprezentând o exceptie.
Desi în ultimii ani ponderea populaţiei ocupate în agricultură s-a redus (cu 5,3%
între 2003-2008), aceasta continua sa fie de peste 7 ori mai mare decât media UE.
Dezvoltarea serviciilor în economia naţională poate contribui la realizarea
obiectivului de relansare a procesului de creştere economică. În acest sens, trebuie să
menţionăm că „Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013” al României are în vedere
ajustarea şi consolidarea structurilor economice pentru apropierea de nivelurile de
competitivitate din ţările U.E.
Un alt indicator care caracterizeaza dimensiunile sectorului serviciilor la nivel
naţional este reprezentat de contribuţia sectorului terţiar la crearea produsului intern
brut - fiind exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.
Dupa anul 1990, PIB a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere
neasigurând recuperarea scăderilor de valoare adaugată din perioadele de declin. În anul
2008 PIB a crescut - în termeni reali cu 2,1% faţă de 1990 – fiind primul an de creştere
economică după o perioada de trei ani de reducere a activităţii economice
Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi cele
pentru întreprinderi - au înregistrat un progres notabil în anul 2008, condiţionate direct de
îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei
Bibliografie
1.Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi
orizonturi”, Ed. Expert, Buc. 2000
2.Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”
3.Maria Ioncica, Economia serviciilor.Teorie si practica, Ed.
Uranus, Bucuresti, 2003