Set de Cateheze 2007-2008, Copii PDF

„Vegheaţi
pentru că nu ştiţi ziua în care

va veni Domnul” (Mt 24,44)
RUGĂCIUNE: Ps 121
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Mt 24, 37-44
PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Veghează:
Cel se teme sau aşteaptă şi doreşte o persoană care e absentă în acest
moment.
Cel care veghează este foarte atent la zgomotele din noapte.
ISUS
Reevocă întâmplări concrete.
Vorbeşte din interiorul istoriei, nu e străin.
UCENICUL
E pus ca o strajă. Acesta este funcţia sa profetică.
Nu doarme ca ceilalţi, are un comportament aparte: se comportă ca
fiu al lumini, aducând roadele luminii.
SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE

- se cere veghere constantă, căci nu se cunoaşte momentul venirii.
Cristos nu e o joacă, e de luat în serios.
- Viaţa nu e o rutină sau o obişnuinţă. Fiecare avem o datorie ce
ne-a fost încredinţată pentru binele comun.
- A-ţi face datoria sârguincios este o aşteptare de veghe: eşti
conştient că aştepţi pe cineva.
1
DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:
PROPUNERE
DE LUCRU
SECRETUL ESTE SIMPLU...
Odată, cineva mi-a spus: „Încearcă să te gândeşti la viaţa

ta astfel: o bandă lungă care alunecă în faţa ta şi care
transportă un şir de lumânări stinse. Obiectivul tău este
să aprinzi cât mai multe lumânări, dar cu o singură
condiţie: nu poţi aprinde mai multe de-odată, cu acelaşi
pai de chibrit, iar cea pe care o aprinzi trebuie să fie
tocmai lumânarea ce trece prin faţa ta. Văzând mulţimea de
lumânări dispuse pe banda din faţa ta poţi să simţi cum te descurajezi şi să-
ţi spui: nu voi reuşi niciodată să le aprind pe toate!
În timp ce te laşi intimidat de ceea ce se poate întâmpla, îţi scapă lumânarea
pe care ai fi putut s-o aprinzi. Sau mândru de acţiunile tale şi de cum ai ştiut
să-ţi organizezi viaţa, poţi fi ispitit să te opreşti şi să priveşti înapoi, ca să te
complaci în tine însuţi: ia uite câte am aprins!
Trăieşte la maxim prezentul!!!

Fii atent la lumânarea care, în acest moment trece:
este singurul mod prin care le poţi aprinde pe toate...
• Ce înseamnă pentru tine, în afară de faptul că este

o imagine, să aprinzi o lumânare?
• E posibil să-ţi trăieşti prezentul chiar în orice
situaţie? Când îţi este mai uşor, când îţi este mai
greu?
• În care din situaţiile subliniate în povestioară re
regăseşti mai mult? Să te opreşti şi să-ţi revezi
viaţa la ce punct se află este totdeauna o ocazie
pierdută pentru a trăi prezentul sau nu?
2
„Convertiţi-vă
pentru că împărăţia cerurilor
este aproape” (Mt 3, 1-12)
RUGĂCIUNE: Ps 71

A se converti
înseamnă să-ţi schimbi calea,
să te laşi fascinat de Cristos,
să priveşti lucrurile cu ochi noi.
ISUS
Se lasă vestit. Cu venirea lui s-a terminat timpul de aşteptare. Pentru
a putea fi primit, e necesară o dispoziţie particulară a fiecăruia. Isus
nu vine oricum, chiar dacă vine independent de noi.
UCENICUL
Trebuie să îşi schimbe ideile şi capul, să-şi schimbe inima şi direcţia
picioarelor.
Devine imediat responsabil pentru răspunsul pe care trebuie să îl dea.

Mulţime multă vine la Ioan, dar nu e suficient să vrei... trebuie să te
schimbi: să-ţi schimbi modul de viaţă. Întâlnirea cu Isus trebuie să îl
schimbe pe om, altfel nu se realizează întâlnirea cu adevărat. Ioan
este sever peste măsură...cu Dumnezeu nu se glumeşte.
3
Convertirea are un punct iniţial care corespunde cu
încredinţarea în mâinile lui Dumnezeu, dar care durează, apoi, toată
viaţa şi constă în orientarea paşilor mei pe urmele sale, o lungă ieşire
din minciună la adevăr, de la întuneric la lumină, de la moarte la
viaţă, fără să mă descurajez niciodată.
- Aminteşte-ţi un moment din viaţa ta în car ţi-ai schimbat
atitudinea sau ideea pentru că aşa ţi se părea mai bine...
Cuvântul lui Dumnezeu nu e scris pentru ca eu să îi acuz pe alţii, ci
pentru ca eu să mă îndrept.
- Ai simţit vreodată prezenţa lui Dumnezeu, care te invita la aceste
schimbări? Ce motive interioare te îndemnau s-o faci?
PROPUNERE
DE LUCRU
Sticla cu apă
Temă: egoism, lăcomie, dăruire.
Într-un supermarket era o sticlă cu apă foarte egoistă. Voia
totdeauna ceea ce era mai bun pentru sine: locul cel mai
bun în raft, eticheta cea mai frumoasă, să fie cea mai
limpede şi transparentă, să stea în rândul din faţă. Nu făcea niciodată
nimic pentru alţii şi nu dădea niciodată nimic celorlalţi
Într-o zi, un client a cumpărat-o şi a dus-o acasă. Sticla cu apă s-a supărat
foarte tare. Nu voia să lase raftul şi locul său altei sticle. Pe când stătea aşa
supărată, cineva a venit să ia apă, turnând în pahar. Forate furioasă nu a
vrut să dea din apa ei nimănui. S-au chinuit mult timp să o deschidă, dar tot
n-au reuşit. Atunci, au luat-o şi au dus-o înapoi la magazinul de unde au
cumpărat-o Au aşezat-o din nou pe raft, şi dând din coate, a ajuns iarăşi în
faţă unde putea fi privită şi admirat de toţi.
A fost cumpărată din nou...dara acelaşi lucru s-a întâmplat...
Nereuşind nimeni s-o deschidă, a fost dusă din nou la magazin. Astfel sticla
noastră şi-a petrecut viaţa venind şi plecând...
Însă, cu trecerea timpului, apa s-a deteriorat. A început să miroase şi să fie
tulbure. Vânzătorii văzându-i aspectul atât de urât, şi-au dat seama că
expirase. Au luat-o şi au pus-o la coşul de gunoi.
4
Sticla aceea nu folosea la nimic. Nimănui nu i-a dat din apa ei ca să
potolească setea. De-acum era prea târziu. Acoperită de gunoi până la gât,
se plângea de tot ceea ce se întâmplase...însă nu mai putea face nimic. Nu
mai putea să îşi schimbe comportamentul, era prea târziu!. Prea târziu şi-a
dat seama că tot ceea ce nu e oferit la timp, se pierde cu siguranţă.
„Dai puţin când dăruieşti ceea ce ai. Când te

dăruieşti pe tine, numai atunci dai cu adevărat!”
(Gibran)
• Cum ne-am dat seama că sticla era egoistă?

• Ce se întâmpla când cineva o ducea acasă?
• De ce voia să stea mereu în primele rânduri
• De ce au aruncat-o la gunoi?
• Ce a înţeles sticla, însă era prea târziu?
• După părerea ta, cum crezi că e persoana
egoistă?
• Ce i se poate întâmpla dacă nu îşi schimbă
comportamentul?
• Ce sfaturi i-ai da pentru ca să înceteze a mai fi
egoistă?
• Ce înseamnă expresia: tot ce nu e dat la timpul
potrivit, se pierde?
Fiecare copil este un farmacist (se poate lucra în grup) care

trebuie să inventeze medicamente împotriva egoismului. Va inventa
şi numele medicamentului şi va scrie prospectul cu indicaţii de
folosire, explicând la ce anume poate fi folosit medicamentul şi cum
trebuie administrat, cum trebuie luat, ce trebuie făcut când se ia,
care sunt efectele, durata tratamentului, etc. Pentru a evita cazurile
5
generale, fiecare medicament trebuie să vindece o manifestare
concretă de egoism, de exemplu: a se gândi numai la sine, a spune
mereu „eu”, a vrea totul pentru sine etc.
Instrucţiunile medicamentului vor indica atitudini concrete pe
care bolnavul le va lua zilnic, de exemplu: a împrumuta lucrurile
sale colegilor,a ajuta la pregătirea mesei seara la cină,, a aduce apă
în casă, a face două favoruri zilnic..
Dacă bolnavul va respecta indicaţiile prescrise la
medicament, se va vindeca sigur de boala sa...
Cu toate medicamentele se va deschide o farmacie. Se vor citi
numele medicamentelor şi instrucţiunile pentru folosire. Fiecare va
pleca acasă cu o reţetă cumpărată spre tratarea egoismului.
„Acesta este Fiul meu preaiubit!” (Mt 3, 17)
RUGĂCIUNE: Ps 149

Botezul are un caracter „pasional”.
Ne revelează pasiunea lui Dumnezeu pentru noi care se face con-
pasiune şi nu ne mai abandonează niciodată. Este un sâmbure care
conţine deja copacul cel mare al împărăţiei: Crucea!
ISUS
• Este „cel mai puternic” pe care îl aşteptăm.
6
• Vine cu puterea lui Dumnezeu care, fiind Iubire, este slăbiciune
extremă.
• Iubirea se dezbracă şi dăruieşte totul până la dăruirea de sine,
• Este Cristos, Mântuitorul nostru pentru că alege să fie în toate
solidar cu noi.
• Cunoaşte iubirea Tatălui, vrea s-o manifeste tuturor prin
fraternitatea sa.
UCENICUL
• Botezat cu acelaşi botez, primeşte acelaşi duh de fiu, care îl
face fratele tuturor.
• Nu face mari şi copioase discursuri; alege ca şi Isus, acţiuni
adevărate, concrete, asumând un stil care să-i conducă viaţa.
PROPUNERE
DE LUCRU DE LA CUVÂNT LA VIAŢĂ:
Joc de interacţiune:
UNDE MĂ LOCALIZEZ?
OBIECTIVE ~
Structura acestui joc permite copiilor şi adolescenţilor să-şi asume, în faţa
altor membri din grup, o opinie specifică cu privire la o temă controversă, s-o
apere ca pe o încercare şi eventual s-o modifice. În acelaşi timp li se face
cunoscut că pentru majoritatea problemelor şi a deciziilor există multe şi
diferite ipoteze., soluţii şi puncte de judecată, aşa încât nu mai e destul să
tragi concluzia generală: adevărat/fals.
7
adaptare atentă pentru vârste i de la 30 la 60 MINUTE
PARTICIPANŢI TIMP
INSTRUCŢIUNI *
Aveţi posibilitatea acum să vă susţineţi opinia, s-o confruntaţi cu cea a altora şi
eventual s-o modificaţi, pentru a descoperi mai apoi, într-un mod cât mai precis dacă
e posibil, ce ideea aţi vrea să susţineţi pentru moment.
(se propune pentru grup o temă care poate fi dezbătută cu păreri complet diferite,
sau contrare: «Isus trebuie cunoscut pentru ca noi să fim fericiţi»).
Împărţiţi-vă de la început în grupuri a câte nouă…
Acum fiecare grup să-şi aşeze scaunele în linie… veţi trata această temă: (…). Tema
admite diferite răspunsuri. Răspunsurile radicale sunt totdeauna un da sau un nu fără
excepţii, adică ceva asemănător: «Ar fi mai bine dacă Isus ne-ar obliga să-l
cunoaştem, fără să ţină cont de dispoziţia noastră, pentru că El ştie că acest lucru este
bine pentru noi», sau «În nici un caz Isus nu trebuie să forţeze pe om pentru ca să se
facă cunoscut». Cei care au o părere atât de irevocabilă şi clară se vor aşeza pe
scaunele de la margine, de la început şi de la sfârşit. Celelalte şapte scaune centrale
înseamnă poziţia mai calmă, iar cea din mijloc pe cea mai nehotărâtă care oscilează
între da şi nu.
Aţi înţeles cum funcţionează această scară? Acum aşezaţi-vă pe scaunul care vi se
potriveşte cel mai bine, apoi discutaţi cu participanţii din stânga şi din dreapta voastră
de ce această hotărâre. Căutaţi să vă daţi seama dacă sunteţi pe locul cel mai potrivit
punctului vostru de vedere.
Dacă cineva îşi dă seama că nu e locul potrivit, atunci va trebui să trateze cu
posesorul scaunului ce i s-ar potrivi şi cu vecinii din dreapta şi din stânga. Cine ştie că
stă pe locul bun, va asculta discuţiile celorlalţi, fără să intervină. Tratativele trebuie
duse până când fiecare stă pe locul potrivit.
(o altă metodă este să se dea o limită de timp potrivit sau să se întrerupă la un
moment dat, când se observă că scade energia de discuţie din grup).
Acum ocupaţi locul vostru şi căutaţi să vă examinaţi poziţia…
Să ne aşezăm din nou în cerc pentru a putea discuta.
APROFUNDARE
Mi-a plăcut jocul?
Când m-am simţit cel mai „fierbinte”?
Când am ştiut să-mi formulez opinia cu claritate şi s-o exprim şi celorlalţi?
Am reuşit să mă pun de-acord cu ceilalţi membri din grupul meu?
Pot eu să accept părerea celorlalţi şi s-o tolerez?
Cum pot eu să preţuiesc părerea celorlalţi dar s-o păstrez şi pe a mea?
Cât mă las stimulat de părerea celorlalţi şi cât învăţ pentru părerea mea?
Cine din grup a mai susţinut o părere asemănătoare cu a mea?
Ce aş mai vrea să adaug?
Acum discutăm concluzia cea mai potrivită din mai multe puncte de
vedere.
8
OBSERVAŢII 0
Acest joc foarte vioi poate fi îmbogăţit şi mai mult în structura sa dacă
animatorul recită partea de „avocat al diavolului”, după ce toţi participanţii
şi-au găsit locul potrivit şi îi sfidează pe fiecare să-şi motiveze cel mai bine
poziţia de faţă cu tot grupul.
Se pot de asemenea reuni cei cu aceeaşi poziţie din diferitele grupuri, pentru
a se putea confrunta.
(IDENTITATEA LUI ISUS)
„Iată Mielul lui Dumnezeu care ia

asupra sa păcatele lumii” (In 1, 29)
RUGĂCIUNE: Ps 39
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU In 1, 29-34

CINE ESTE ISUS?
Isus este Mielul lui Dumnezeu.
Ce înseamnă Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele lumii?
Isus este Mielul lui Dumnezeu care cu venirea sa ascultătoare şi
opera sa ispăşitoare, rod al dragostei, ia păcatele ispăşindu-le
personal, închide timpul de păcat şi realizează promisiunile lui
Dumnezeu în timpul mântuirii.
ISUS
- Vine spre Ioan care îl proclamă cu voce puternică;
- Vine de la Tatăl: „Mielul lui Dumnezeu care ia asupra sa păcatele
lumii”;
9
- Nu e Mesia politic-triumfător, ci Mesia umil-suferind, care nu
cunoaşte doar succese şi nu e înţeles de oameni;
- Este personajul necunoscut de care vorbeşte Ioan Botezătorul;
- Este superior lui Ioan pentru că era înainte de el, în preexistenţa
sa divină şi în afara timpului şi a spaţiului.
UCENICUL (Ioan-noi)
- este singurul care îl recunoaşte ca Mesia;
- proclamă cu voce tare, în public cum l-a văzut pe Duhul Sfânt
coborându-se peste Isus;
- are misiune cu valoare nu în ea însăşi, ci depinde de misiunea
celui pe care îl mărturiseşte, al cărui înainte-mergător este.

Duhul coboară pe Isus şi „rămâne”, posedându-l, ca şi dar al lui
Dumnezeu în mod deplin şi stabil.
„Precum Fiul, care îşi are existenţa de la tatăl, îl manifestă pe Tatăl
tot la fel, Duhul Sfânt, care îşi are existenţa de la Fiul, îl manifestă pe
Fiul” (Sf. Toma).
Fiecare dintre noi este un credincios, asupra căruia se aşează Duhul
Sfânt.
PROPUNERE
DE LUCRU
Povestea pe care o prezentăm are o
semnificaţie foarte simplă: în comportamentul unor
oameni putem, uneori, descoperi semnificaţii şi
motivaţii care ne pot ajuta să trăim mai bine, sau
chiar ne pot apropia de marile semnificaţii
religioase ale existenţei umane. Bine-nţeles, acest
lucru, se întâmplă dacă noi avem răbdare şi
capacitatea de a ne da seama de „secretul” profund
pe care oamenii ăl poartă. Fără îndoială, mai există
mulţi profeţi. Să ne întrebăm cu sinceritate şi loialitate dacă ştim să
le percepem mesajul.
10
SECRETUL UNEI MORŢI
Într-o zi urâtă, în Împărăţia „Nu-Se-Spune” a venit un balaur oribil.
Era sălbatic şi puternic. Fără milă a început să distrugă tot oraşul.
Tuturor le era teamă, nimeni nu mai ieşea din casă noaptea şi nici
ziua. Uşile erau ferecate, copii nu mai mergeau la şcoală şi nici la
joacă.
Aceasta era o împărăţie de oameni simpli. Nu au avut niciodată
probleme complicate de rezolvat. Au trăit întotdeauna în bună-
înţelegere, aşa încât nu avuseseră nevoie să organizeze o armată.
Împăratul îi adună pe consilierii săi ca să le ceară un sfat. Toţi erau
bătrâni şi înţelepţi, dar cazul era complicat. Se scărpinau pe cap, sub
pălărie...ca să găsească o soluţie. Chiar nu ştiau ce să facă.
În sfârşit unul din consilieri îşi dădu cu părerea: „Sire, de ce nu
trimiteţi împotriva balaurului armata dumneavoastră nobilă, armată
de cavaleri?”
Regele răspunse: „Dar voi sunteţi armata mea nobilă, armată de
cavaleri!”
„Oh, răspunse consilierul, înţeleg problema!”
„Să luăm în serviciul nostru cavaleri din armata altui rege”, adăugă
altul.
„Nu avem nici un ban ca să-i plătim”, răspunse dezamăgit regele.
„Am găsit” strigă marele Demnitar al curţii, care se credea cel mai
inteligent dintre toţi. „să ne organizăm o armată din poporul nostru”.
„Dar nu sunt decât câţi va oameni simpli, liniştiţi şi paşnici, bieţi
ţărani obişnuiţi, câţiva meşteşugari şi vânzători”, răspunse regele.
„Stimulaţi de curajul dumneavoastră egal, vor alcătui o armată
minunată”.
Zis şi făcut. Împărăţia „Nu-Se-Spune” putea avea de-acum o armată
care să combată pe balaurul răutăcios.
Un ţăran tânăr
Decizia regală a fost anunţată în toate satele şi oraşele, casele şi
câmpurile din împărăţie. Toţi oamenii,care nu erau împiedicaţi de
dificultăţi particulare, nici prea bătrâni, nici prea tineri, trebuia să-şi
lase familiile şi să se înroleze în armata cea mare a regelui. Regele
declară război împotriva balaurului. Poporul a răspuns cu hotărâre şi
11
mult curaj. Toţi oamenii, înarmaţi până la gât,se îndreptau să lupte
din răsputeri împotriva duşmanului fioros.
Toţi în afară de unul. Un tânăr ţăran, a refuzat să se înroleze în
armată. Îi scrisese o scrisoare regelui, foarte plină de respect, în care
sublinia că era o onoare foarte mare să fie invitat la o aşa demnitate,
dar era nevoit să refuze. Era, zicea el, o fiinţă pacifică. Nu putea să
lupte niciodată cu armele, nici măcar împotriva unui balaur. Spera ca
Maiestatea Sa, să-l înţeleagă, îi ura multă sănătate şi o viaţă lungă şi
fericită.
Regele se înfurie. „Nimeni!”, a explodat, „nu poate să refuze să intre
în armata mea. Dacă toţi ar începe să gândească precum acest tânăr,
nu ar mai fi nici o armată regală”. Şi a dat poruncă să fie adus acest
nesupus. Când l-a văzut, nu a putut să-şi ascundă mirarea în faţa
tinereţii atât de minunate a acestui om.
„De ce refuzi să lupţi împotriva balaurului?” l-a întrebat regele.
„V-am explicat deja. Eu nu pot să lupt cu armele împotriva nimănui.
Sunt un om pacific”.
„Dar pacea cere ca noi să ne înarmăm împotriva balaurului celui
rău”.
„Domnia Ta, eu am jurat să nu mă înarmez niciodată şi să lupt
împotriva oricărei fiinţe vii!”
„Ai jurat? Dar cui ai jurat?”
„Zânei mele Bune”, răspunse tânărul roşind, dar fără teamă.
„Cui?”
„Zânei mele Bune. Este Regina Înţelepciunii şi trăieşte într-o colibă
lângă râu. Ea m-a învăţat totul, în copilăria mea. Eu o respect
profund şi nu ucid nici o fiinţă vie”.
Regele nu se gândea decât la armata sa şi luă hotărârea foarte repede:
„Duceţi-l afară, şi-l ucideţi imediat!”.
Soldaţii au ascultat porunca. Când a fost cunoscută fapta, nimeni nu
mai îndrăznea să se opună sau să refuze să intre în armata regelui.
Cum să oprim războiul?

Ceea ce a fost numit „războiul cu balaurul”, a durat ani şi ani şi nu se
mai termina. Împărăţia întreagă a fost distrusă. Războiul a durat atât
de mult că au fost chemaţi să lupte şi fiii primilor soldaţi ai regelui.
12
La început, soldaţii traversau împărăţia căutându-l pe balaur, dar n-au
reuşit să-l găsească. Pur şi simplu a dispărut. Şi nimeni nu mai auzea
vorbindu-se despre asta.. dar soldaţii au simţit gustul armelor.
Petreceau mult timp răzbunându-se cu violenţă dacă era vreo
neînţelegere între ei, soldaţii se luptau între ei. Până la urmă o parte a
armatei se răsculă împotriva regelui, unindu-se cu Marele Demnitar
care voia să fie rege. Mulţi oameni au murit.
După mulţi ani de luptă, regele şi Marele Demnitar, bătrâni amândoi,
de-acum, se întrebau „cum putem pune capăt acestui război?” Pentru
că e mult mai uşor să începi un război decât să-l opreşti.
Astfel, regele şi Marele Demnitar, într-o zi, s-au întâlnit ca să
găsească o soluţie pentru oprirea teribilului masacru.
Un consilier bătrân, unul dintre puţinii rămaşi în viaţă, spuse:
„Maiestate, îmi amintesc că am auzit vorbindu-se despre o zână care
trăieşte într-o colibă, lângă râu. Dacă mergem s-o vizităm, poate ne
spune cum să oprim războiul”.
Zis şi făcut. Serviciul secret al regelui, au găsit coliba mică şi
ascunsă. Au bătut politicos la uşă, care numai uşă nu era şi au
aşteptat cu răbdare. După un sfert de oră apare o femeie minunată cu
părul de aur şi cu o haină colorată ca un curcubeu.
„Pe cine căutaţi?”, întrebă zâna cu o voce deosebit de caldă.
„O zână a înţelepciunii”, spune regele, „noi căutăm un mijloc care să
ne ajute să punem capăt războiului”.
„Dar eu am dat deja acest secret”, răspunse zâna. Nu-l pot descoperi
decât o singură dată. Întrebaţi-l pe omul căruia i l-am încredinţat”.
„Cine-i acest om, ca să mergem să-l întrebăm?”.
„E un tânăr ţărănel, un om pacific. Mi-a jurat să-mi respecte secretul
pe care i-l încredinţasem. Nu ştiu cum se cheamă”.
Marele Demnitar se aprinse de ură şi strigă: „Eu ştiu de cine
vorbeşte, e acel ţăran pe care dumneavoastră l-aţi condamnat la
moarte! De tânărul care nu voia să se supună şi să se înroleze
împotriva balaurului”.
Regele rămase tăcut. Nu-l uitase pe acel tânăr plin de dorinţe nobile
şi frumoase.
13
Marele Demnitar urlă şi mai tare împotriva regelui: „Ce aţi făcut,
acum, noi nu o să mai ştim cum să oprim războiul. Noi n-o să mai
cunoaştem secretul!”.
Regele îşi scoase sabia şi el furios, apoi îl privi pe Demnitar:
„Greşeşti. Greşeşti cu-adevărat secretul său, tânărul l-a descoperit,
dar noi nu l-am înţeles. Cu moartea sa, el ne-a descoperit secretul
vieţii”.
Spunând acestea, regele a lăsat să-i cadă sabia la pământ şi a
plecat calm şi încetişor.
INDICAŢII CATEHETICE
Experienţa ascunsă a poveştii

orice persoană este în acelaşi timp o valoare şi un mister. În
fiecare dintre noi există ceva ca un secret: suntem cu toţii
purtătorii unui mesaj. Oamenii cu-adevărat mari, poartă, scris în
însăşi viaţa lor, un mesaj. Oamenii lui Dumnezeu devin chiar
«TRANSPARENŢA» lui Dumnezeu.
În povestea noastră secretul vital a fost încredinţat unui om care l-
a «transmis» cu viaţa sa, prin coerenţa şi mai ales prin moartea sa.
Alţii nu l-au înţeles, dar mai târziu, când au avut ocazia să se
gândească mai bine, cineva a primit şi a înţeles mesajul.
Şi Dumnezeu s-a folosit totdeauna de oameni ca să «vorbească»
oamenilor, pentru ca să trimită mesaje oamenilor. Aceasta este
misiunea profeţilor. Şi mulţi profeţi au mărturisit cu viaţa şi cu
moartea lor secretul pe care îl duceau altora din partea lui
Dumnezeu.
Acesta a fost şi destinul lui Isus: omul drept, Fiul lui Dumnezeu,
care purta în sine secretul vieţii, şi l-a descoperit celor mici, celor
care nu apelau la putere, ci la bunătate şi sinceritate. Isus ne-a
descoperit secretul său cu discursul fericirilor: un discurs care
răsturna logica celor puternici. Dar din acel moment mesajul său a
devenit forţă irezistibilă şi Isus a înviat pentru că El însuşi era
cuvântul vieţii. Iar cei care îl urmează devin mărturisitorii vieţii şi
ai vieţii veşnice.
14
Balaurul este tot ceea ce tulbură viaţa. Este păcatul care există, şi
care umblă şi intră în interiorul oricărui tip de viaţă, impunând
dezordine şi pierderea păcii. Regele care nu vede şi nu înţelege
suntem noi, când nu vrem să-l ascultăm pe Isus care ne arată care
este calea de urmat şi care ne oferă un model de viaţă.
Toată viaţa lui Isus este cuvântul lui Dumnezeu spus oamenilor.
Viaţa şi cuvântul lui Isus formează o unitate inscindibilă, de
neseparat: mesajul lui Dumnezeu oamenilor. Viaţa şi cuvintele lui
Isus sunt vestea cea bună, Evanghelia, alianţa pe care Dumnezeu
nu a încheiat-o numai cu poporul lui Israel, ci, acum, cu întreaga
omenire. Războiul este lipsa de pace în relaţiile de toate zilele (la
şcoală, acasă, în grup, deci invidiile, dominarea, geloziile). Odată
începută viaţa discordiei este greu să te întorci înapoi. Secretul
este să-l privim pe Isus şi să să-l luăm ca model. Acum, oriunde
vedem un om, de orice popor şi orice religie să aparţină, îi putem
spune: Dumnezeu a spus pentru tine un cuvânt, un secret de viaţă:
Isus care a trăit, a murit şi a înviat pentru tine este cuvântul lui
Dumnezeu pentru tine.
Pentru dialog
Catehetul trebuie să se asigure că copiii au înţeles
bine desfăşurarea poveştii, mai ales finalul. Gestul
regelui este foarte important.
Faza a doua o constituie actualizarea poveştii:
- de ce regele si-a alcătuit o armată?
- De ce refuză tânărul să se înroleze şi să lupte cu
armele?
- Care era secretul care făcea să se termine războiul?
- Mai cunoaşteţi persoane care se comportă precum
acest tânăr? Cine, de exemplu?
- Mai sunt şi astăzi persoane care poartă ascuns un
secret? Ceilalţi îl recunosc?
- Care este secretul lui Isus?
- Care este secretul unui preot, a unei surori, pe care voi îi
cunoaşteţi, a lui Papa? Îl mărturisesc cu viaţa?
- Voi aveţi un secret? Care? Cărui război aţi putea pune capăt?
15
Nu e suficient să eviţi răul, dar trebuie să faci binele pe care îl
poţi face.
Povestea poate fi pusă în scenă, actualizând pe cât posibil mesajul.

Se poate folosi o planşă mare pe care să se găsească scrise cuvinte şi
collages, «profeţii» timpului nostru cu secretul lor şi marile secrete
ale publicităţii (secretul frumuseţii, secretul prospeţimii, etc). În
centru va fi aşezat, cu o evidenţă corespunzătoare, secretul lui Isus.
„Iar ei, îndată, lăsând mrejele, au

mers după el” (Mt 4, 19).
RUGĂCIUNE: Ps 26

Chemare.
În toate religiile este omul cel care îl caută pe Dumnezeu...în
creştinism este Dumnezeu cel care îl caută pe om.
El,din iniţiativa iubiri, mă cheamă să-l urmez. Dacă vreau să-l urmez,
acesta este răspunsul pe care îl pot da. Acest răspuns este continuu şi
durează o viaţă.
16
ISUS
- Cheamă şi nimeni nu poate chema în locul lui;
- „Trece”, în căutarea noastră, „ne vede” şi „ne cheamă”;
- Este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a făcut trup, luminează ochii
şi înveseleşte inima.
UCENICUL
- Nimeni nu poate răspunde în locul lui. Credinţa se joacă fără
mijloace intermediare în raportul direct dintre mine şi el;
- Unde nu se ajunge zburând, se ajunge şchiopătând: drumul după
Isus este anevoios şi în urcuş, comportă adesea neînţelegeri şi
întârzieri. Trădări şi fugă;
- Are viaţa împlinită cu cea a învăţătorului;
- Este cel care exclamă: «am fost prins de Isus Cristos şi de aceea
alerg şi eu ca să îl pot câştiga»;
- Îl ascultă, îl priveşte şi îl urmează pentru că îl iubeşte şi vrea să îl
atingă şi să fie cu El.
PROPUNERE
DE LUCRU
CEI TREI FRAŢI
Poveste
Un tată foarte bolnav, i-a adunat pe cei trei copii ai săi

în jurul patului sau ca să le vorbească. Cu mare
greutate, a luat o cutiuţă ce conţinea trei seminţe, pe
care le dădu fiecăruia, spunând:
«Tot ceea ce veţi face acestor seminţe, vi se va face
vouă!». Spunând acestea, a murit. Ce trei fii nu au înţeles
ultimele cuvinte ale tatălui lor. Credeau că delirează şi nu ştie ce
vorbeşte. Fiecare, deci, şi-a luat bobul de sămânţă, şi s-a întors acasă.
Cel mai mare dintre fraţi a luat bobul de sămânţă, l-a pus într-o vază
de cristal şi aşezat-o în camera cea mai frumoasă din casă. De fiecare
dată când îl privea, îşi amintea de tatăl său iubit. Fratele mijlociu a
17
pierdut bobul pe drum în timp ce se întorcea spre casă şi n-a fost prea
îngrijorat din această cauză, deci nici nu l-a căutat. Fratele mai mic a
vrut să ştie ce fel de sămânţă i-a dat tatăl său înainte să moară. A luat
un vas, l-a umplut cu pământ şi a pus sămânţa acolo. Se îngrijea
foarte mult de această sămânţă şi nu după mult timp a răsărit un
trandafir.
Au trecut anii, şi fără să ştim cum, fiecăruia dintre fraţi i s-a
întâmplat exact ce se întâmplase cu bobul de sămânţă. Fratele cel
mare s-a îmbolnăvit de o boală ciudată care l-a ţinut la pat fără să
mai poată ieşi din casă. Cel mijlociu s-a pierdut într-o pădure, pe
când era într-o excursie şi nu a mai fost găsit niciodată. În schimb,
cel mic, o ducea foarte bine. Făcea multe lucruri care îi plăceau cel
mai mult, unul dintre ele era pasiunea pentru pictură. A făcut multe
tablouri devenind renumit în toată lumea pentru frumuseţea lor.
Operele lui au fost expuse în cele mai renumite muzee. Toate erau
semnate cu un mic bobocel de trandafir, pus într-un colţ. Fratele cel
mic, a fost singurul care a cultivat bobul de sămânţă încredinţat de
tatăl înainte de moarte. De a ceea i s-a întâmplat şi lui ceea ce i se
întâmplase seminţei: a înflorit!
Pentru dialog
¾ Ce le-a spus tatăl înainte de a muri?
¾ Ce a făcut fiecare copil cu sămânţa pe care tatăl le-o
încredinţase fiecăruia?
¾ Ce s-a întâmplat cu fiecare fiu?
¾ De ce îi mergea atât de bine fratelui mai mic?
¾ Ce li s-ar fi întâmplat fraţilor mai mari dacă ar fi ascultat de
sfatul tatălui şi ar fi cultivat sămânţa?
¾ Dumnezeu a dat fiecăruia dintre noi o sămânţă pe care să o
cultivăm. Ce fel de sămânţă ai tu? Ce fel de capacităţi sau
înclinaţii ai tu? Ce te atrage cel mai mult? Ce ai prefera să
faci?
¾ Ce li se întâmplă celor care neglijează sămânţa oferită?
Eşti ceea ce cultivi!
18
Printre altele, se face lista cât mai completă cu toate capacităţile
pe care le pot avea persoanele. Printre cele exprimate, fiecare copil
va căuta să individualizeze ce anume are el, apoi le va pune în
comun. Ceilalţi ar putea adăuga capacităţile care, colegului lor, le-a
scăpat. La sfârşit, nu are importanţă numărul capacităţilor, ci
calitatea lor. Copiii vor putea apoi elabora un buletin de identitate în
care vor pune capacităţile şi caracteristicile ce îi identifică. Pe verso
vor scrie cum trebuie cultivate aceste capacităţi ca să nu se piardă şi
să aducă multe roade.
Se reprezintă material conţinutul acestei poveşti. Fiecărui copil i
se dă un bob de sămânţă, diferit dacă e posibil, simbolul calităţi, a
talentelor şi a vocaţiei pe care Dumnezeu a dat-o fiecăruia. I se va da
fiecăruia un vas (pahar de plastic) sau se caută un vas mare pentru
toţi în care să planteze diferitele bobiţe. Apoi trebuie să se informeze
de tratamentul necesar şi de grija pe care s-o acorde plantei pentru ca
aceasta să crească bine. Toate acestea îi va ajuta să constate că
procesul este lent şi cere multă grijă, statornicie şi răbdare. Apoi li se
va spune că şi cu persoanele este la fel. Catehetul-animator va scrie
pe foi separate diferite vocaţii (medic, infirmieră, învăţător, profesor,
artist, scriitor, mamă, tată, persoană consacrată: preot, soră, muncitor,
conducător auto...). fiecare copil va trage unul din bileţele ca şi cum
ar fi sămânţa lui şi apoi va explică cum trebuie să se îngrijească de
această sămânţă pentru ca ea să crească, să înflorească şi să ajungă
ceea ce e chemată să fie.
19
„Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă căci
răsplata voastră este mare în
ceruri!” (Mt 5, 12).
RUGĂCIUNE:

FERICIRILE
ne fac să ne gândim la vârfuri înalte.
Alcătuiesc un discurs revoluţionar
ISUS
Este autoritar. Pronunţă acest discurs concret, ca pe o propunere,
chiar dacă angajant şi decis revoluţionar, pentru toţi nu doar pentru
un grup elită şi, el, în primul rând le-a transformat în viaţă.
UCENICUL
Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor.
Sărac nu din punct de vedere economic. Sărac din punct de vedere
biblic este cel care se goleşte de sine însuşi şi de pretenţiile de a-şi
construi viaţa în mod autonom, pentru ca să lase spaţiu şi intereselor
lui Dumnezeu şi planului său. Sărac înseamnă umil.
Fericiţi cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi.
Este problema ucenicilor care au la inimă cauza Împărăţiei şi suferă
pentru Biserică pentru că nu e sfântă precum ar trebui să fie, e
împărţită sau chinuită. Plâng pentru păcatele lor care încetinează sau
împiedică o reînnoire profundă.
Fericiţi cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.
E vorba de persoane care nu domină, oprimă sau profită, care renunţă
să-şi facă dreptate singuri cu violenţa şi pun totul în mâna lui
20
Dumnezeu. Sunt persoane supuse nu resemnate, simple, nu
prostuţe. Realizarea acestei fericiri cere curaj, ca Isus, care de blând
ce era, a fost dus la moarte, dar nu a iertat dezvăluirea falselor situaţii
inventate de farisei cu privire la trăirea valorilor religioase, dar fără
violenţă.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează pentru dreptate, căci ei se
vor sătura.
Dreptatea este căutarea voinţei lui Dumnezeu. Trebuie, deci,
cunoscută, căutată şi făcută vie în timpul zilei. Există o foame pe
care omul nu o poate stăpâni singur. Este foamea spiritului şi a
inimii, foamea de a fi aşa cum Dumnezeu ne vrea. Sunt activi în viaţa
socială şi civilă.
Fericiţi cei milostivi, căci aceia vor avea parte de milă.
Mila este numele propriu a lui Dumnezeu. Cu milostivirea sa este
definit angajamentul lui Dumnezeu pentru omenire care îl face să
încheie o alianţă cu acesta. Milostivirea este legătura divină pentru ca
oamenii să poată găsi în ei înşişi imaginea de la început pe care
păcatul a şters-o. mila s-a făcut trup în persoana lui Cristos.
Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.
Inima este centru persoanei, scaunul inteligenţei, a voinţei, a
afecţiunilor. Puritatea inimii face transparentă privirea. Răsplata este
atingerea marii dorinţe de a-l vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, căci ei se vor chema fiii lui Dumnezeu.
Pacea este cel mai mare bine al omului. Acolo unde lipseşte, omul e
sărac. Pacea este o concepţie vastă care îl are pe Dumnezeu la origine
şi a fost încredinţată oamenilor ca să fie apărată.
Pacea este împăcarea cerului cu pământul şi această împăcare a fost
realizată de Isus cu învierea sa. Cel care se bucură de pace nu o poate
ţine doar pentru sine.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, căci a lor este împărăţia
cerurilor.
Seamănă cu a patra fericire: dacă acolo se caută dreptatea care
corespunde cu voinţa lui Dumnezeu, aici se rezistă pentru ca această
dreptate şi voinţă să devină primară (Mt 10, 16-20).
Răsplata acestei fericiri este de o valoare deosebită: cerească.
21
PROPUNERE
DE LUCRU
1. Ce idee am eu despre fericire? Pot spune că sunt o
persoană fericită? De ce? Dacă nu, care e cauza? Ce
îmi sugerează discursul lui Isus?
2. Care este fericirea în care mă regăsesc cel mai
bine? De ce? În care nu mă regăsesc? De ce?
3. Mă simt constructorul fericirii altora? Cum realizez
acest lucru în familie? La şcoală?
4. Am vreo reţetă proprie pentru fericire, pe care aş
putea s-o comunic? De la cine am învăţat-o?
5. Ce am învăţat astăzi?
.
„Aşa să lumineze lumina voastră
înaintea oamenilor, încât să vadă
faptele voastre bune şi să îl
preamărească pe Tatăl vostru din ceruri” (Mt 5, 16).
RUGĂCIUNE: 111
Context: de fericiri şi persecuţii.

Este descris cum comunitatea creştină poate fi comunitate creştină
chiar şi în timp de dificultăţi, refuz, opoziţie.
«voi sunteţi sarea pământului» sarea este pentru masă, pentru
mâncare: ce înseamnă sarea pământului?...
«Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce se va mai săra?»
22
Sarea nu poate fi înlocuită cu nimic. Apelul este un ultimat al
prezenţei ucenicilor în lume: sau sărează sau sunt călcaţi în picioare.
O există o altă stare, o stare neutră a sării pentru această parabolă a
lui Isus: sau îşi desfăşoară funcţia sau nimeni nu este capabil s-o dea
din exterior, şi atunci este aruncată afară.
Un discipolat „nesărat”, fără gust este privat de sens, condamnabil,
de dispreţuit. «Voi sunteţi lumina lumii». Ce este lumina lumii?
Nicidecum soarele. În viziunea biblică, lumina este creată înainte de
soare. În concepţia biblică, fără lumină nu este viaţă. Ucenicii sunt
cei care dau sens lumii, existenţei. Şi Isus a spus despre sine: «Eu
sunt lumina lumii» (In 8, 12).
«nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă». Ca şi mai
sus, lipseşte paralela, nu este spus ce luminează dacă lumina s-ar
stinge.
Ucenicii lucrează binele sau răul. Sunt binecuvântare sau blestem: nu
pot spune că stau deoparte deoarece ei sunt raportaţi cu lumea şi cu
istoria.
«nici nu aprind o făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic şi luminează
tuturor celor din casă». Ce sens are obrocul şi lumina de sub obroc?
Obrocul este o măsură, un fel de vas care conţine circa opt litri şi
folosea la cântărirea grâului sau a orzului. Nimeni nu s-ar fi gândit
vreodată să pună sfeşnicul sub obroc. Dar această expresie derivă de
la cea de mai înainte: «Voi sunteţi lumina lumii». Cei din casă sunt
toţi aceia care sunt aproape de ucenici, în raza acţiunii lor... e o
anticipare a finalului misionar: „Faceţi lumină celor din
casă!”...”Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia!” (Mc 16,
15).
«Aşa - ca sarea, oraşul pe munte, lumina, făclia – să strălucească
lumina voastră, pentru ca să vadă faptele voastre bune şi să-l
slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri».
Faptele bune înseamnă să fii sarea, lumina, cetatea de pe munte,
făclia, viaţa bună a ucenicilor
23
PROPUNERE
DE LUCRU Lanţul infinit
Poveste
Într-o zi, un copil se juca în casă. Mama îi interzisese,

dar a cesta nu a ascultat...şi astfel s-a întâmplat ceea
ce nu ar fi trebuit să se întâmple: a spart vaza
preferată a mamei cu mingea. Când s-a întors acasă
mama, copilul a spus o minciună pentru ca să scape de
pedeapsă. I-a spus că fratele mai mic a spart-o. Mama
s-a supărat foarte tare, a adunat cioburile de pe jos şi căuta să le
lipească la loc. ocupată şi îngândurată, a uitat să amestece mâncarea
de pe foc, şi aceasta s-a ars. Când a venit tata acasă, nu mai era nimic
de mâncare căci a trebuit s-o arunce. După ce s-a certat cu soţia din
această cauză, a plecat la bar să-şi cumpere acolo ceva. Nervos cum
era, s-a purtat urât cu vânzătorul de la bar. Sărmanul barman, s-a
enervat şi, fără să vrea, a răsturnat ceaşca de cafea pe hainele unei
doamne, murdărind-o. doamna a urcat în maşină şi a pornit nervoasă
spre casă ca să se schimbe, dar plângea atât de tare încât i se
împăienjeneau ochii, şi, la un moment dat s-a tamponat cu o altă
maşină. Şoferul nervos de tot, după ce s-a certat din plin cu femeia,
luându-i toate datele pentru a le prezenta la poliţie, s-a îndreptat
dezgustat spre locul său de muncă. Era profesor, şi, ca să vezi
coincidenţă, era tocmai profesorul copilului neastâmpărat care a
declanşat tot acest lanţ de neplăceri. Fiind deranjat de gălăgia
copiilor,a pedepsit pe primul care i-a ieşit în cale. Şi cine să fie?
Tocmai copilul neastâmpărat. Fără să se aştepte măcar, copilul
neascultând de mama şi minţind, a dat început unui lanţ de certuri şi
supărări. Acum plătea preţul consecinţelor a ceea ce făcuse.
24
Pentru dialog
• Cum a declanşat copilul lanţul de neplăceri?
• Câte persoane suferă din cauza neascultării lui?
• În ce mod suferă consecinţe din ceea ce a declanşat? Când
se termină acest lanţ? În ce mod s-ar opri?
• Cum ai explica acest sfat: „Răspunde la rău cu bine!”
• Te-ai gândit vreodată la consecinţele răului pe care le are
acţiunile tale rele?
• De ce începe un astfel de lanţ?
• S-ar putea începe un lanţ de fapte bune?
• Dacă tu ai fi un personaj din poveste, cum ai întrerupe
acest lanţ de rele pentru ca răul provocat să nu mai atingă
şi pe alţii?
Răul este ca o procesiune: se întoarce întotdeauna acolo de

unde a plecat
1. Pe o foiţă de hârtie, fiecare copil va scrie acţiunile rele pe care le

poate face un coleg de-al său. Apoi se vor lipi făşiile, formând un
lanţ de inele. Unul din grup va alege un inel, îl va citi cu voce tare, şi
va trebui să spună ca va face dacă cineva i-ar face acea faptă bună.
Dacă răspunde cu un alt rău, va lăsa lanţul aşa cum era, dacă va
răspunde cu o faptă bună, atunci va rupe inelul. Toţi copiii din grup
vor face acest lucru.
2. Variantă: în loc să scrie fapte rele, vor scrie acţiuni bune pe care i
le pot face colegilor lor astfel se va forma un lanţ de fapte bune. La
sfârşit se vor lipi pe o planşă cu titlul: „Schimbă răul cu forţa
binelui!”
3. În grupuri mici, pot fi invitaţi să compună o poveste asemănătoare:
,,un lanţ de fapte bune”.
4. se poate adăuga un personaj în povestioară care să schimbe cursul
răului făcând un bine.
25
„Atunci Isus a fost dus de Duhul în
pustiu, ca să fie ispitit! (Mt 4, 1).
RUGĂCIUNE: Ps 50

Ispita
Trimite imediat la imaginea de slăbiciune, faliment. Există pericolul
ca ispita să fie confundată cu lenea mintală şi cu sărăcia interioară.
Însă nu e chiar aşa. Ispita a devenit un test pozitiv care a favorizat
maturitatea şi creşterea persoanei pe toate planurile. Ispitirea stă la
începutul vieţi publice a lui Isus: foloseşte ca un „buletin de
identitate” prin care este prezentată persiana care se face cunoscută
puţin câte puţin. (Buletin de identitate completat de mărturia Tatălui
la botezul lui Isus). Ispita e mereu aceeaşi în substanţa ei proprie: să
te cauţi pe tine însuţi şi ceea ce ţi-e bine numai ţie, independent de
Dumnezeu.
ISUS
Devine centrul atenţiei evanghelice. Înainte de a se prezenta în public
este supus unei seri de ispite. Este însoţit de Duhul Sfânt, un personaj
cunoscut de la naşterea lui Isus şi de la botez. Duhul este forţa şi
26
înţelepciunea lui Dumnezeu care animează şi însufleţeşte pe Isus şi îi
comunică o adeziune fără rezerve faţă de tatăl. Duhul este semnul
prezenţei divine în omul Isus, gata să înfrunte lupta. Cele trei ispitiri
sunt o fotocopie a cele de la începuturi: „Veţi fi ca Dumnezeu!”.
Ispita pleacă totdeauna de la pozitiv Dacă tu eşti Fiul lui Dumnezeu
– spus în mod provocator şi dubios, care ar putea fi identic cu: Arată
că eşti fiul lui Dumnezeu, făcând o minune. (minunea ar fi fost un
mare avantaj pentru Isus: potolirea foamei e un lucru bun).
Ispititorul, la a doua ispită, se leagă de cuvântul lui Dumnezeu folosit
chiar de Isus. Răspunsul nu se lasă aşteptat. Raportul cu Dumnezeu
se bazează pe iubire, pe încrederea sinceră în bunătatea sa şi nu pe
probe de încercare. În cea de-a treia ispită, stana îi arată tot
antagonismul său cu Dumnezeu şi se proclamă rival. Răspunsul lui
Isus este un imperativ hotărât: Dispari! Pleacă!care corespunde cu o
mărturisire profundă de credinţă.
UCENICUL
E invitat să fie părtaş la cel ce are să urmeze pentru viaţa sa. Ispitirea
lui Isus înseamnă victorie pentru ucenic.
PROPUNERE
DE LUCRU
- Sunt convins că ispita este parte integrală
din viaţa mea de creştin? Ce este de fapt ispita?
- Am avut ispite din care să învăţ ceva: să-mi
demonstrez puterea de caracter, alegerea de
viaţă, moment de actualizare a propunerilor
bune?
- Am avut şi momente în care am cedat ispitelor?
Cum începe o ispită? Cum continuă? Cum se
propune? Exemple concrete.
- Am ispite care se repetă des?
27
Oridecâteori se aseamănă viaţa creştină cu un drum, ar
trebui să se pună problema obstacolelor care împiedică
atingerea ţintei. În orice domeniu, să reuşeşti să rezişti la
ceea ce e uşor. Te pregăteşte la ceea ce e mare şi preţios, să
renunţi la micile plăceri imediate pentru a câştiga pe cele
mari. Tot ce e frumos, face parte din planul educativ. Ce e
frumos, mare şi preţios, se câştigă, de obicei cu mari
sacrificii şi mare preţ. Credinţa este o comoară preţioasă.
Ispitele fac să licărească mirajele fericirilor imediate şi uşoare
care rod voinţa şi distrag de la marele angajament la care
ne-am înscris: Dumnezeu.
Muntele de piatră
Poveste
Totul a început într-o oază la hotarele deşertului din Hogar, la poalele

munţilor arşi de soare. Acolo erau ridicate corturile triburilor tuareg,
nomazii cei mai mândri din deşert, care se îmbrăcau cu mantii uriaşe
albastre. În acel sat, Amenokal, şeful de trib, s-a hotărât să-şi însoare fiul
care se chema Inner, cu o tânără frumoasă care se numea Mellala. Dar
inima Mellalei bătea pentru un alt tânăr luptător, Ileg, care locuia foarte
departe, dincolo de deşert. Mellal nu putea să nu asculte de Amenokal şi
plângând se pregătea de nuntă. Dar fratele său Audi, şmecher şi vioi, i-a
făcut o propunere care să împiedice căsătoria: „Ascultă-mă Mellila, dă-mi
inelul tău. Eu o să fug, prefăcându-mă că l-am furat şi tu o să ţipi. Toţi mă
vor urmări, deci căsătoria va trebui amânat. A doua zi vei veni după mine
pe vârful muntelui de piatră şi apoi vom merge împreună la Illeg”. Totul s-a
petrecut aşa cum prevăzuse Audi. Când era destul de departe, Mellila a
început să strige: „Hoţii! Hoţi!”. Toţi înarmaţi cu ce au apucat mai repede,
au început să-l urmărească pe hoţ. Dar Audi sprinten cum era, ajuns pe
munte, a dispărut imediat din ochii urmăritorilor. Noaptea pe când dormeau
28
cu toţii, Mellala s-a dus şi ea pe muntele de piatră. „Audi, sunt aici! Audi,
sunt aici! A început ea să strige.
Linişte. Inima Mellalei bătea puternic...În sfârşit Audi a răspuns: „Sunt aici,
în spatele tău!” Muntele de piatră era un loc înfricoşător şi greu de
străbătut. Mulţi dintre cei care au cutezat să urce pe el nu s-au mai întors.
Mellala şi Audi au început drumul greu şi anevoios care îi ridica tot mai
spre vârf, până când au descoperit un cort singuratic.
„Bine aţi venit! Aşezaţi-vă! Aveţi nevoie de odihnă. Eu sunt Talagina”.
Vocea unei femei care a părut dintr-o dată din negrul stâncilor i-a speriat pe
fraţi.
„Eu ştiu cine sunteţi şi ce vreţi să faceţi. Dar pentru ca să puteţi traversa
deşertul trebuie să urmaţi principiul supravieţuirii. Dacă vă e sete eu vă ofer
lapte proaspăt şi rece. Dacă vă e foame, mâncaţi doar fructele cele mai
coapte, iar pe cele mai puţin coapte ţine-ţi-le pentru mai târziu. Învăţaţi să
ţineţi ceva şi de rezervă, luptaţi împotriva voastră, deoarece deşertul Hogar
înghite pe cei slabi şi salvează pe cei care rezistă”.
După aceste cuvinte, Talagaina dispăru ca prin minune. Zi după zi, noapte
după noapte, stâncă după stâncă, vale după vale, Mellala şi Audi se
apropiau din ce în ce mai mult de iubitul Ileig.
Au ajuns, în sfârşit , lângă un cort de nomazi. Părea să fie în toate pământul
lui Ileig. În faţa cortului era un preş pe care stăteau aşezate vase şi coşuri cu
mâncare, fructe şi băuturi. Audi nu reuşi să-şi ia ochii de la bunătăţile
prezentate.
„E totul pentru voi, haide, nu ezitaţi, haide! Vă aştept de mult timp!”
răsună o voce. Ochii omului care tocmai pronunţase această invitaţie,
străluceau cu o scânteiere foarte crudă. „Mellala, vezi că îţi cunosc numele,
ia din aceste fructe atât de bune!”.
Dar Mellala îşi aminti de sfaturile primite de la Talagaina. A refuzat toate
fructele proaspete şi nu le-a luat decât pe cele stricate. Audi, în schimb, s-a
aruncat cu lăcomie la tot ce i se oferise.
Omul zâmbea dispreţuitor. Spre lăsatul serii le-a spus drumeţilor:
„Rămâneţi cu mine. Dormiţi în cortul meu!” Audi a acceptat imediat.
Mellala însă, a rămas afară, neliniştită şi veghetoare. Nu se putea mulţumi
cu această fericire atât de aparentă. Ea dorea cu orice preţ să-l găsească pe
Ileig. Îi părea rău pentru Audi. Poate uitase principiile supravieţuirii în
deşert. Dimineaţa următoare, Mellala l-a trezit pe fratele ei ca să-şi continue
drumul, dar acesta nu avea chef de nimic, nici nu mai voia să audă de
drumuri. Mellala a plecat singură, plângând, în timp ce omul ispititor striga
după ea „rămâi, aici cu noi” îţi voi da tot ce vrei. Rămâi cu mine!”
29
Când Mellala dispăru din ochii lor, omul s-a adresat băiatului cu un ton
crud şi nemilos: „Acum o să vezi ce le fac eu celor slabi pe care îi capturez
în oaza mea!” Făcu un gest spre Audi şi acesta a fost transformat...în timp
ce două coarne îi ieşeau pe frunte, omul îi spunea: „Vei deveni o antilopă
proastă care u ştie să se controleze, dar în acelaşi timp vei rămâne băiatul
fără voinţă de mai înainte. Vei fi jumătate băiat şi jumătate antilopă!”
Audi nu mai putea vorbi. Nu scotea decât nişte sunete ciudate şi oribile.
Omul l-a legat cu o funie groasă şi l-a lăsat acolo.
În zilele următoare, Mellala îşi continuă drumul până când se simţi
terminată. Era atât de slăbită, încât nu auzi paşii unui tânăr care se apropie
de ea, chemând-o pe nume: „Mellala, Mellala, sunt eu Ileig, mă recunoşti?”
Vocea tânărului o făcu pe Mellala să tresare...l-a găsit. A ştiut să reziste
ispitelor deşertului. Apoi i-a povestit tot ce se întâmplase.
„Nu te teme, Audi va fi salvat. Voi lupta eu pentru el. deşertul Hogar
răsplăteşte pe toţi cei care luptă ca să supravieţuiască ispitelor pe care i le
oferă”.
Când au ajuns în locul în care ar fi trebuit să fie Audi, nu au găsit decât
nişte săbii înfipte în pământ. În mijloc a apărut de-odată spiritul ispititor,
omul cu privirea crudă, îmbrăcat în alb. La picioarele lui gemea Audi.
„Ileig” spune spiritul ispititor, „trebuie să învingi toate săbiile mele dacă
vrei să-l ai pe Audi. E al meu, de-acum crezi că eşti destul de puternic ca să
mă învingi?” „Spirit ispititor, eşti un nemernic. Tu îi ataci doar pe cei
slabi!” #Dcacă eşti atât de puternic ca să mă poţi înfrunta, vino la atac!”
Bătălia a durat zile întregi. Ispititorul era puternic, dar Ileig era obişnuit cu
viaţa din deşert. Aşa că, la un moment dat, l-a pus pe fugă pe cel ce profita
de slăbiciunile umane. Audi a redevenit băiat ca mai înainte, dar a înţeles
care este preţul libertăţii şi preţul sclaviei. A mai înţeles că atunci când cei
slabi primesc ajutor de la cei puternici, pot fi siguri de victorie.
INDICAŢII CATEHETICE
¾ Viaţa creştină este un drum spre fericirea veşnică a întâlnirii cu

Dumnezeu. Acest drum este încetinit de obstacolele multor fericiri
parţiale pe care „deşertul” vieţii le oferă în mod continuu. E
important să ştim să facem diferenţa dintre bucuriile legitime care
consimt continuarea drumului spre scopul final şi cele care distrag
în mod complet pe creştini de la planul iniţial.
30
¾ Creştinii, încă de mici, trebuie să ştie care sunt pericolele care
caută să oprească pe drum şi trebuie să se antreneze ca să fie
puternici.
Pentru dialog
Ce înseamnă, după voi, deşertul pe care trebuie să
îl traversăm?
Mellala şi Audi pornesc la drum cu un scop: să-l
găsească pe Ileig. Noi avem un scop? Vreo persoană la
care trebuie să ajungem?
Ce face Talagaina? De ce îi ajută pe Mellala şi
Audi? Avem noi persoane, prieteni care ne dau sfaturi
bune prin care să ne ajute să traversăm deşertul?
Mai sunt şi alte lucruri care ne fac puternici? Ştiţi
voi care este semnificaţia uleiului sfânt cu care suntem „unşi” la
botez şi la mir? Cunoaştem noi vreo „hrană” care ne ajută să
răzbatem pe cale şi ne face puternici?
Care sunt ispitele cele mai insistente şi periculoase din viaţa
unui creştin? Dar pentru vârsta voastră?
Voi credeţi că, dacă vreţi să fiţi un creştin bun, trebuie să faci
unele renunţări? De ce?
S-ar putea spune că Postul Mare este o perioadă de antrenament
pentru creştini? Ce vă aminteşte?
SUGESTII ŞI PROGRAM PENTRU POSTUL MARE: RENUNŢĂRI SAU MICI
SACRIFICII. CEEA CE SE HOTĂRÂŞTE POATE FI OFERIT LA OFERTORIU
LA SF LITURGHIE DE DUMINICĂ
31
)
„Doamne, ce bine ne
simţim aici!” (Mt 17, 4).
RUGĂCIUNE: Ps 32

VICTORIA:
Nu e o întrecere, ci o continuă învingere de sine. Dintotdeauna omul
caută să devină din ce în ce mai bun şi vrea să ajungă la desăvârşire
şi perfecţiune.
ISUS
Nu se prezintă ca un superman care face vizibilă diferenţa sa de alţii.
Ci anticipează şi arată în persoana sa destinul final al oricărui om.
Schimbarea sa la faţă devine un mesaj de certitudine pentru toţi cei
care acceptă să împărtăşească experienţa lui Cristos.
Se prezintă diferit: trans-figurat, adică dincolo (trans) de aspectul
obişnuit. Este prezentarea lui Isus profund, ceea ce nu poate fi
cunoscut. De obicei, Isus este întâlnit ca om, pentru că dumnezeirea
sa este învăluită de umanitate. Transfigurarea ia vălul umanităţii de
pe chipul lui Isus şi lasă să transpară divinitatea. Am putea spune că
e un moment de confidenţialitate intimă. Poate şi de aceea nu sunt
prezenţi toţi...Pentru a-l descrie astfel pe Isus se apelează la imagini:
faţa strălucitoare, hainele ca lumina. Lumina învăluie atât chipul cât
şi hainele, adică toată realitatea lui Isus, adică şi înăuntru şi în afară.
32
UCENICUL
E o prezenţă redusă de ucenici, doar trei. Şi asta a fost alegerea lui
Isus.
Ar vrea să rămână mereu cu Isus, pare generos, cu gândul la alţii, dar
de fapt se gândeşte la sine şi la propriul său grupuleţ. Se gândeşte
numai la timpul prezent pe care ar vrea să îl reţină în formă stabilă şi
exclusivă.
DUMNEZEU TATĂL
Parcă i-ar asculta, în parte, rugăciunea lui Petru şi vine ca o colibă
deasupra lor nu omul îi construieşte locuinţă lui Dumnezeu, ci
Dumnezeu construieşte locuinţă omului în care să-l acopere, să-l
protejeze. Nu omul trebuie să vorbească lui Dumnezeu, ci Dumnezeu
trebuie să vorbească omului şi să-i dezvăluie sensul istorie şi vieţii
sale.
Cad la pământ: omul în faţa lui Dumnezeu adoră. Din acest
moment, Petru şi prieteni lui nu mai trebuie să dea un răspuns verbal
, ci existenţial: să înceteze a mai schimba programul lui Isus cu
privire la suferinţă şi să-l urmeze chiar dacă drumul este dur şi greu.
Apoi totul se întoarce la normal.
PROPUNERE
DE LUCRU
Joc de interacţiune:
DACĂ AŞ FI DUMNEZEU
OBIECTIVE ~
A cest joc de proiecţie îi ajută pe copii să identifice atitudini importante din
viaţa lor la orice vârstă.
adaptare atentă pentru vârste

PARTICIPANŢI
i aproximativ 40 min
TIMP
33
MATERIALE
Modulul „Dacă aş fi Dumnezeu”
Dacă aş fi Dumnezeu
Imaginează-ţi să fii Dumnezeu atotputernic şi atotştiutor. Completează următoarele
fraze folosind, unul după altul verbele indicate.
Aş accepta ca........................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş renunţa la........................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş respecta faptul că...........................................................................................
.............................................................................................................................
Aş înţelege că......................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş menţine mai departe......................................................................................
.............................................................................................................................
Aş uita.................................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş schimba..........................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş înlocui.............................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş termina...........................................................................................................
. .............................................................................................................................
Aş exclude............................................................................................................
.............................................................................................................................
Aş lupta împotriva...............................................................................................
.............................................................................................................................
m-aş recunoaşte....................................................................................................
.............................................................................................................................
aş avea respect pentru..........................................................................................
.............................................................................................................................
aş apăra................................................................................................................
.............................................................................................................................
aş începe cu.........................................................................................................
.............................................................................................................................
Pune apoi aceste afirmaţii în ordinea ta preferată numerotând cu 1 afirmaţia cea

mai importantă, cu 2 pe cea de-a doua, etc, în ordinea importanţei.
34
INSTRUCŢIUNI *
Iată un joc în care vă puteţi pune la dispoziţie toată imaginaţia pentru a descoperi ce
gândiţi voi despre lumea în care trăiţi, ce vă interesează cel mai mult şi ce nu vă
place.
Am pregătit un modul; aveţi la dispoziţie 15 minute ca să completaţi acest tabel...
Acum căutaţi-vă colegi cu care să lucraţi în grupuri mici ( cel mult patru persoane) şi
să vă împărtăşiţi ideile elaborate. Aveţi la dispoziţie 20 minute.
Acum ne adunăm în cerc ca să discutăm. Unul după altul veţi povesti ce aţi pus pe
primul loc şi ordinea pe care aţi ales-o.
APROFUNDARE
Mi-a plăcut jocul?
Care sunt valorile cel mai importante pentru mine?
Ce fel de Dumnezeu aş fi? Ce adjectiv m-ar caracteriza cel mai bine?
Pentru care din valori mă angajez din toate puterile în fiecare zi?
Cum ar arăta lumea pe care aş guverna-o eu în calitate de Dumnezeu?
Mai e cineva care are aceeaşi valoare pe primul loc?
Care sunt valorile ce determină atmosfera din grupul nostru?
Ce aş putea să fac pentru ca valorile mele să aibă o relevanţă majoră?
Ce ar spune mama sau tata de alegerile mele?
Aş vrea să mai adaug ceva?
35
„Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi
da eu nu va mai înseta niciodată, căci apa
pe care i-o voi da eu se va face în el izvor
de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (In 4, 14).
RUGĂCIUNE: Ps 9450
Isus se prezintă ca unul care dăruieşte apa vieţii, cea care curge
curată şi limpede, în opoziţie cu apa de la cisternă sau bazin, care nu
totdeauna este curată şi limpede.
Apa vieţii e o metaforă care arată un bine foarte mare...nu e vorba
doar de o apă naturală, aici, pentru că e pusă în strânsă legătură cu
viaţa veşnică sau cu darul Duhului Sfânt.
Femeia nu înţelege cuvintele misterioase ale lui Isus, dar înţelege că
poate avea un avantaj şi cere: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-
mi mai fie sete şi să vin aici!” Mai înainte era Isus cel care cerea apă,
acum este femeia. Isus continuă să propună şi să intre în viaţa morală
a acestei persoane. De ce această trecere? Dialogul de mai înainte era
o introducere, acum Isus îşi poate prezenta identitatea progresiv. Îi
face o radiografie în realitatea sa cea mai intimă cu multă precizie
încât femeia exclamă: „Doamne, văd că eşti profet!” Profeţii sunt
oamenii lui Dumnezeu. Isus revelează marele mister: „Va veni
timpul, ba chiar a şi venit, în care Tatăl va fi adorat în Duh şi
adevăr”. Duhul este începutul unei vieţi interioare, iar adevărul este
însuşi Isus Cristos, care ni-l face cunoscut pe Tatăl.
Când cineva îl descoperă pe Cristos, simte nevoia şi urgenţa de a-l
vesti dacă nu-l vesteşte înseamnă că nu l-a descoperit încă. Mărturia
36
femeii a provocat întâlnirea locuitorilor cu Isus. Acum sunt ei cei îl
întâlnesc personal pe Isus. Iată adevăratul spirit misionar; femeia se
poate retrage de-acum, pentru că ea a făcut experienţa prezenţei lui
Isus. Lăsându-l să intre în viaţa ei, el îi dăruieşte ce are cel mai bun:
Duhul Sfânt.
PROPUNERE
DE LUCRU
PINGUINUL COLORAT
Poveste
Chiar când şi-a scos căpuşorul din ou a fost primit cu

multă bucurie de toţi ei prezenţi. Primul său sunet a fost
puternic, aşa încât toţi pinguinii l-au aplaudat. „E un
semn bun. E nerăbdător să înfrunte problemele vieţii!”
Chiar aşa şi era. Imediat ce Filip, căci aşa se chema, a
reuşit să stea în picioare, a şi plecat prin împrejurimi să
descopere noutăţile comunităţii de pinguini. Toţi erau
mai bătrâni decât el, dar parcă nimeni nu era mai puternic. Într-o zi
Filip stătea întins pe plajă şi admira, plictisit, „muşuroiul” de pinguini. Toţi
păreau fericiţi, doar el se simţea deosebit de amărât.
„Ce plictiseală! Nu mai pot, totul e alb, negru şi gri...fiecare se gândeşte
doar la ale sale...trebuie să găsesc undeva o localitate mai colorată...aş
putea deveni şi eu mai plin de culori!...”
Şi, impulsiv cum era, s-a lăsat încetişor jos pe stâncă alunecând în apă
lăsându-se purtat de valuri departe de insula Albastră în care s-a născut.
„Acum sunt liber, pot să fac ce vreau” îşi spuse Filip al nostru. S-a oprit pe
o insulă, pe o altă plajă. O puternică bătaie de aripi l-a scuturat, dar puternic
cum era a rezistat. Zburau penele în toate direcţiile. Era o pasăre pe care nu
o mai văzuse niciodată.
„Ah!”, exclamă Filip, umflându-şi pieptul de satisfacţie. Câteva picături de
sânge îi pătaseră penele albe. „Bine, încep să mă colorez!”
„Ei, prietene!” se auzi o voce de pescăruş „te-am urmărit cum luptai. Eşti
tare nu glumă!”. „Sigur că da!” „Te invit la un prânz!” „Ce vrei să spui?”
„Mergem să furăm nişte ouă de la rândunele, ce spui? Dacă suntem doi, nu
ne pot face nimic!”
37
Şi uite aşa fu că Filip s-a luptat şi cu rândunelele, sărmanele! La sfârşit
Filip şi-a privit pieptul: era pătat cu galben-portocaliu de la gălbenuşurile
de ou.
„Alte culori. Asta da, viaţă!”
În urma lui nu se auzea decât ciripitul trist şi îndurerat al rândunelelor. Pe
lângă culoarea roşie, galbenă, pieptul lui Filip mai avea şi verdele de la
iarbă, chiar pete albastre, unele dungi argintii...Dar ce conta? Era primul
pinguin colorat şi ce păcat că nu putea fi văzut de prietenii săi. Chiar dacă
nu voia să recunoască, îi era tare dor de insula lui Albastră şi de pinguinii
de acolo.
„Să ai o viaţă colorată nu e chiar aşa cum am crezut eu!”.
Într-o dimineaţă s-a hotărât să se întoarcă acasă. Primii pinguini pe care i-a
întâlnit erau cei mai mici care se jucau pe gheaţa spartă. Imediat ce l-au
văzut au început să strige „Un monstru! Un monstru!”. Cei mari s-au
apropiat, dar nu i-au dat nici o importanţă... „De ce, idioţilor, nu mă
recunoaşteţi, sunt eu Filip!”. „Filip, eram sigură că te vei întoarce...!” dar
nu voia să îl îmbrăţişeze „Ia uite cum arăţi!” pe la spate se auzeau voci care
şopteau „Sărmanii lui părinţi!!!”
Pentru prima oară îi venea să plângă cu toată puterea. A înţeles că culorile
lui continuau să îl ţină la distanţă de prietenii lui adevăraţi. A mai înţeles că
numai aici putea fi fericit. „Tată, aş vrea să şterg aceste pete de culori, e
posibil?” „Există un singur mijloc: să te arunci în cascada cea mare. Acolo
apa e foarte iute şi nici o pată nu îi rezistă. Dar ai nevoie de mult curaj. Te
crezi în stare?” „Da, tată!”
Imediat s-a răspândit această veste. În câteva minute, cu toţii, mari şi mici,
s-au adunat în jurul cascadei. N-au reuşit să reţină un prelung „OOOHH!”
general când, sus la gura cascadei a apărut Filip. Părea atât de mic acolo
sus! A aşteptat o clipă, apoi s-a aruncat cu un salt minunat. În vârtejul
necontrolat al apei, micuţul pinguin a dispărut fără nici o urmă. Toţi au
rămas cu sufletul la gură. Apoi , dintr-o dată apare Filip. Însăşi forţa apei l-
a proiectat afară şi toţi au văzut că penele sale erau nepătate ca la naştere,
fără nici o urmă de culori. Atunci au explodat toţi într-un fastuos
„UURRRAAA!” care a acoperit până şi zgomotul cascadei.
38
Pentru dialog
De ce a decis pinguinul Filip să plece de acasă?
Vi s-a întâmplat şi vouă vreodată să vă plictisiţi? De
ce? Când?
După voi, ce sunt culorile pe care le caută Filip?
Are vreo legătură cu voi?
De ce fel sunt culorile pe care le găseşte Filip? Vă
aminteşte ceva?
De ce Filip nu e recunoscut de comunitatea sa?
Isus e apa vietii
Copiii pot face examenul de conştiinţă cu o planşă pe care se găsesc

„culorile greşite” (roşu pentru ură, galbenul pentru invidie, violet
pentru vorbele urâte, rozul pentru lene, verde pentru mânie, albastru
pentru violenţă, maro pentru lăcomie, portocaliu pentru mândrie...
39
„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?...Dar
cine este, Doamne ca să cred în el?”
(In 9, 35-36).
RUGĂCIUNE: Ps 22
VEDEREA
În cazul nostru este drumul spiritual al orbului. Un drum de la
întuneric la lumină. Pericopa evanghelică se deschide cu un singur
orb şi se încheie cu scena plină de orbi, incurabili şi vinovaţi. Orbul
nostru se va bucura la sfârşit de o întâlnire privilegiată cu Isus care îi
umple existenţa.
ISUS-UCENICUL-SITUAŢIA
Ambientul şi minunea (1-7)

O întâlnire din întâmplare care permite ucenicilor să întrebe cine e de
vină pentru boala acestui orb. Isus se opune mentalităţii timpului:
orice boală e consecinţă a păcatului şi trece de la cauză la scop
„până este ziuă” – e vorba de timpul existenţei sale pe pământ, pe
când, încă nu este victima puterii întunericului (duşmanii săi).
Gestul său este o declaraţie că este lumina lumii. Astfel faptele şi
cuvintele fac credibilă persoana lui Isus. Ne-am aştepta la o primire
unanimă a persoanei sale, aşa cum ar fi normal în faţa adevărului,
dar... Se foloseşte de elemente aparent ilogice: pământul obţinut din
amestecul cu salivă. Pământul pe ochi nu ar putea, în mod normal
decât să înrăutăţească situaţia. Cu siguranţă nu e această pastă cauza
minunii. Aceasta, în cel mai rău caz, stă la baza credinţei pe care
orbul o are în cuvântul lui Isus. Pe baza acestei credinţe, aşa cum se
întâmplă de obicei, urmează minunea. Isus, însă nu e interesat de
40
minune, ci de poziţia fiecăruia în faţa persoanei Lui: cine e
împotrivă, cine de partea lui.
1. Prima reacţie (interes superficial):
minunea şi curioşii (8-12)
categoria persoanelor care nu ştiu să treacă de la cele întâmplate la
stabilirea identităţii cerşetorului de ieri la vindecatul de azi.
Pentru rezolvarea enigmei apelează direct la mărturia bolnavului.
„Eu sunt” scoate în evidenţă că, deşi este acelaşi om, de fapt este
altul. Existenţa sa prezintă deja noutatea întâlniri cu Isus în care a
descoperit o forţă extraordinară despre care nu cunoaşte nimic: „Acel
om care se cheamă Isus!”
2. A doua reacţie (problema):
fariseii şi minunea (13-17)
această categorie este condiţionată de prejudecăţi. Ca să pregătească
tina, Isus s-a folosit de o acţiune interzisă de severitatea legii în zi de
sâmbătă. Din această cauză în faţa sa se găsesc două grupări de
farisei:
- „Acest om nu vine de la Dumnezeu pentru că nu ţine sâmbăta!”
- -„Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni?”
Unii farisei se află pe drumul bun, au trecut de la faptă la persoana
care a făcut fapta. Pe această persoană nu sunt de acord. Intervine
vindecatul şi le zice :”E UN PROFET!”.
3. A treia reacţie (laşitate):
fariseii şi părinţii bolnavului (18-23)
fariseii preferă să susţină mai departe ideea şi convingerea lor nu se
lasă provocaţi de eveniment. Părinţii sunt chemaţi să răspundă la trei
întrebări: îl identifică pe fiul lor cu minunea? Garantează că s-a
născut orb? Cum explică situaţia actuală? La primele întrebări
răspund fără dificultate pentru că sunt evidente, însă a treia întrebare
îi angajează în mod personal. Recunoscând şi pronunţând numele lui
Isus riscau să-şi piardă drepturile religioase şi civile. Paralizaţi de
această teamă, nu se pot bucura de noua situaţie a fiului lor şi nici nu-
şi pot exprima gratitudinea faţă de Isus. Se retrag în spatele unei
rezerve care devine tăcere vinovată. Părinţii nu vor să fie diferiţi de
părerea altora.
4. A patra situaţie (ceasul adevărului)
41
farisei şi minunea (24-34)
tot fariseii în scenă, de această dată fără mască, într-o ediţie revăzută
şi de astă dată înrăutăţită. Ei cer de la cel vindecat o mărturie că Isus
este un păcătos (24). Dispare incertitudinea iniţială dintre ei, sunt de-
acord cu toţii că Isus este un păcătos.
„Dacă e un păcătos sau nu, eu nu ştiu. Un singur lucru ştiu: că am
fost orb şi acum văd!”. Răspunsul se bazează pe un bun simţ popular.
Opţiunea sa e clară: Isus vine de la Dumnezeu. El dă o mărturie
curajoasă şi foarte frumoasă el nu-l cunoaşte încă bine pe Isus, însă
alegerea făcută îl localizează în categoria celor care aleg să stea de
partea sa chiar cu riscul martiriului. Acum mai mult ca niciodată
omul nostru este singur.
5. A cincia reacţie (diferenţa răsplătită):
Isus şi vindecatul (35-41)
Din iubire pentru adevăr păstrează distanţa faţă de ceilalţi, refuză
compromisul, apelează mai degrabă la bunul simţ care urmăreşte
logica faptelor nu pe cea a părerilor. El a urmat cel mai pur şi natural
instinct al adevărului pentru care a dat mărturie până la sfârşit. Isus
preţuieşte această persoană şi vrea să-i facă darul cel mai mare pe
lângă vedere: credinţa-ochiul lui Dumnezeu asupra evenimentelor.
Vindecarea orbului din naştere ne învaţă că credinţa cere o ruptură cu
lumea care se închide la Lumina şi la mărturisirea eroică în favoarea
celui care este Adevărul. Numai trecând peste teamă, respectul uman
şi prejudecăţile oamenilor, ase ajunge la libertatea autentică pentru
Dumnezeu şi pentru oameni.
PROPUNERE
DE LUCRU
PRINŢUL FERICIT
Poveste
Povestitorul: În piaţa principală a unui vechi oraş se înălţa
pe o imensă coloană statuia prinţului fericit. Era acoperită
de fire subţiri de aur. Avea pe ochi doi zefiri luminoşi şi o
piatră preţioasă strălucitoare pe mânerul sabiei. Toţi
42
admirau statuia. Dacă un copil plângea mama, pentru a-l linişti, îi zicea:
Mama: De ce nu eşti ca prinţul fericit? Prinţul fericit nu plânge niciodată.
Copilul: Ce bine că există în lume cineva fericit…! Pare un înger acea
statuie.
Mama: De unde ştii? Ai mai văzut tu îngeri?
Copilul: Da, eu visez.
Povestitorul: Într-o noapte, sosi în acel oraş o rândunică. Lăsase să plece
spre Egipt toate colegele ei şi de câteva săptămâni făcea să întârzie
momentul când trebuia să abandoneze acea minunată ţară. Sperând să
găsească un locuşor unde să-şi petreacă noaptea se întreba:
Rândunica: Unde voi dormi?
Povestitorul: Atunci se îndreptă spre statuia de pe imensa coloană şi
mulţumită strigă: Rândunica: Iată un loc minunat, cu mult aer proaspăt.
Povestitorul: Se aşeză între picioarele prinţului fericit şi privind în jur
murmură:
Rândunica: Am o cameră aurită. Mai bine decât atât nici că se putea.
Povestitorul: Dar tocmai în timp ce se pregătea să-şi pună căpuşorul sub
aripioară simţi căzând peste ea o picătură de apă.
Rândunica: Ce straniu! Nu e nici un nor pe cer. Stelele sunt strălucitoare
şi clare. Şi totuşi plouă…!
Povestitorul: Şi cade o altă picătură. Deranjată de aceste picături se gândi
să lase acel loc şi să plece în altă parte.
Rândunica: Dar atunci la ce foloseşte o statuie dacă nici măcar nu apără
de ploaie. Trebuie să-mi găsesc un alt loc.
Povestitorul: Dar, înainte de a-şi întinde aripile, căzu o a treia picătură.
Atunci privi în sus. Şi ce să vadă? Ochii prinţului fericit erau plini de
lacrimi care curgeau pe obrajii aurii. Avea chipul atât de frumos la lumina
lunii încât rândunica se emoţionă şi întrebă:
Rândunica: Cine sunteţi?
Prinţul: Sunt prinţul fericit.
Rândunica: Atunci de ce plângeţi? M-aţi udat de tot?
Prinţul: Când eram viu şi aveam inimă omenească nu ştiam ce înseamnă
lacrimile pentru că locuiam în palatul „Alungă gândul”, acolo unde
durerea nu intră niciodată. În timpul zilei mă jucam în grădină şi seara
dansam în marele salon. În jurul grădinii se înălţa un zid mare dar nu m-
am întrebat niciodată ce era dincolo. Oamenii de la curte mă numeau
prinţul fericit. Şi eram fericit cu adevărat dacă fericirea constă în
distracţii. Aşa am trăit şi aşa m-a luat moartea. Acum că sunt mort şi că m-
au pus atât de sus văd bine toate mizeriile oraşului meu şi deşi am inima de
43
plumb totuşi nu pot să plâng. De exemplu, departe, departe, este o străduţă
şi pe acea străduţă o căsuţă mică de tot. Pe o fereastră deschisă văd o
femeie aşezată la o măsuţă. Are chipul palid şi e îmbătrânit. Mâinile
muncite şi roase de acul cu care a lucrat pentru că a brodat. Într-un colţ al
camerei este un pătuţ cu un copil bolnav. E ars de febră şi cere o portocală
dar mama nu-i poate da decât apă de la râu. Şi plânge… Rândunică, n-ai
vrea să-i duci piatra preţioasă a sabiei mele? Eu am picioarele fixate pe
coloană şi nu mă pot mişca”.
Rândunica: Sunt aşteptată în Egipt. Şi apoi nu-mi plac copiii. Anul trecut
locuiam pe un râu şi erau doi copii care aruncau mereu în mine cu pietre.
Binenţeles, nu voiau să mă privească dar era şi o lipsă mare de respect.
Povestitorul: Dar prinţul fericit se întristă atât de mult încât rândunica
simţi o profundă părere de rău.
Rândunica: E foarte frig, dar voi mai rămâne încă o noapte şi-i voi duce
darul acelei mame nefericite.
Prinţul: Îţi mulţumesc rândunică. Dumnezeu să te răsplătească!
Povestitorul: Atunci rândunica dezlipi piatra preţioasă de la sabia prinţului
şi ţinând-o în cioculeţ zbură peste acoperişurile caselor şi trecu prin faţa
turnului catedralei unde erau sculptaţi îngeri din marmură albă. În sfârşit, a
ajuns la căsuţă. Copilul cu febră mare se agita continuu în pat. Şi mama
adormise. Era foarte obosită. Rândunica zbură înăuntru şi aşeză rubinul pe
masă. Apoi, înconjură pătuţul copilului înfierbântat făcând puţin vânt. Iar
acesta exclamă:
Rândunica: Ce bine! Mi se pare că mă simt mai bine...
Povestitorul: Şi adormi profund. Atunci rândunica se întoarse la prinţ şi se
aşeză în palma aurită a acestuia.
Rândunica: Ce curios! Mi-e atât de cald şi, de fapt, e atât de frig...
Prinţul: Aceasta pentru că ai făcut o faptă bună, rândunico!
Povestitorul: Rândunica a început să reflectez dar curând însă, adormi.
Când se făcu dimineaţă rândunica zbură la râu ca să se spele. Tocmai atunci
trecu peste pod un domn care, văzând-o, exclamă:
Profesorul: Ce fenomen extraordinar! O rândunică pe timpul iernii…!
Povestitorul: Şi cum era profesor a scris pentru acest fapt un articol foarte
mare în ziare aşa încât toţi au aflat despre această veste. Când răsări luna
rândunica se întoarse la prinţ strigând:
Rândunica: Ai să trimiţi ceva pentru Egipt pentru că plec?
Prinţul: Rândunico, rândunico, nu pleca! Mai rămâi cu mine încă o
noapte.
Rândunica: Nu pot. Mă aşteaptă în Egipt.
44
Prinţul: Rândunico, rândunico, departe, departe, pe partea cealaltă a
oraşului văd un tânăr. Stă la masă şi trebuie să dea o lucrare de teatru pe
care trebuie să o termine până mâine. Dar pentru că e frig nu mai poate
scrie. Şi îi este tare foame.
Rândunica: Ei bine, mai stau încă o noapte cu tine.
Prinţul: Trebuie să-i mai duc un rubin. Aoleu…! Nu mai am pietricele. Îmi
rămân numai ochii. Sunt foarte rari. Sunt aduşi din India de mai bine de o
mie de ani. Scoate-mi unul şi du-i-l! El îl va vinde şi va putea să-şi cumpere
lemne şi de mâncare.
Rândunica: Dragă prinţule, eu nu pot face aceasta.
Prinţul: Rândunico, te rog!
Povestitorul: Atunci, rândunica luă un ochi şi-l duse tânărului. Intră pe
deschizătura geamului spart. Tânărul era atât de absorbit în lectură încât nu
a auzit zborul rândunicii. Dar când ridică ochii văzu alături zefirul minunat.
Nu-i venea să creadă.
Tânărul: Încep să fiu „de preţ”. Acest zefir trebuie să fie darul vreunui
mare admirator. Acum pot termina comedia.
Povestitorul: A doua zi rândunica zbură la port. Se aşeză pe un copac mare
şi privea marinarii care trăgeau cu funii o încărcătură mare. Când se ridică
luna se întoarse la prinţul fericit.
Rândunica: Am venit să-ţi zic adio, prinţule. Trebuie să plec.
Prinţul: Rândunico, rândunico dragă. Nu vrei să mai rămâi cu mine încă o
noapte? Rândunica: Suntem deja în plină iarnă. Curând va cădea zăpada.
E prea târziu pentru mine!
Prinţul: Jos în piaţă este o fetiţă care vinde chibrituri. I-au căzut toate
chibriturile în noroi. Dacă nu duce banii acasă tatăl o va bate tare. De
aceea plânge. Scoate-mi celălalt ochi şi dă-i-l! Astfel tatăl nu o va bate.
Rândunica: Ei bine, voi mai rămâne încă o noapte. Dar nu-ţi pot scoate şi
celălalt ochi. Vei rămâne complet orb!
Prinţul: Rândunică, rândunică, ascultă!
Povestitorul: Atunci rândunica scoase şi celălalt ochi şi zbură jos. Trecând
pe lângă fetiţă lăsă să-i cadă zefirul pe jos aproape de ea.
Fetiţa: Ce pietricică frumoasă!
Povestitorul: Exclamă fetiţa. O luă şi alergă acasă.
Rândunica: Acum că eşti orb voi rămâne pentru totdeauna cu tine.
Prinţul: Nu, rândunică, nu-ţi poţi permite. Tu trebuie să pleci în Egipt.
Rândunica: Voi rămâne pentru totdeauna cu tine, prinţule. M-am hotărât.
45
Povestitorul: Şi adormi la picioarele statuii. Toată ziua următoare aşezată
pe umărul prinţului rândunica îi povesti tot ceea ce văzuse în ţările
îndepărtate.
Prinţul: Draga mea prietenă, tu îmi povesteşti cu adevărat ceva minunat.
Dar suferinţa omenească e cea mai minunată din lume. Nu mai e nici un
mister atât de mare ca această sărăcie. Zboară deasupra oraşului meu şi
spune-mi ceea ce vezi!
Povestitorul: Rândunica zbură deasupra oraşului şi-i văzu pe cei bogaţi
care se distrau în palatele lor şi cerşetorii aşezaţi în faţa porţilor. Zbură şi pe
străzile cele mai sigure şi văzu multe chipuri palide ale copiilor bolnavi şi
înfometaţi. Sub arcul unui pod doi copii căutau să se încălzească. Un
gardian ce trecea din întâmplare pe acolo le strigă:
Gardianul: Hei! Nu puteţi sta acolo! Ieşiţi afară imediat!
Povestitorul: Şi ei ieşiră şi începură să meargă pe ploaie. Atunci rândunica
se întoarse la prinţ şi-i povesti tot ce văzuse. Prinţul s-a întristat foarte mult
când a auzit ce povesteşte rândunica.
Prinţul: Sunt acoperit de aur. Dezlipeşte-l, firicel cu firicel, şi împarte-l la
săracii mei! Muritorii cred că aurul face fericiţi.
Povestitorul: Rândunica dezlipi foiţele de aur una după alta până când
prinţul deveni gri şi opac. Le împărţi la săraci. Chipurile copiilor surâdeau
acum şi alergau pe străzi jucându-se şi strigând:
Copiii: E aur! Acum pâinea nu ne va mai lipsi.
Povestitorul: Apoi veni zăpada şi după zăpadă gerul. Străzile păreau de
argint. Atât erau de strălucitoare. De la ferestrele caselor atârnau lungi
ţurţuri de gheaţă asemănătoare cu nişte pumnale de cristal. Sărăcuţa
rândunică simţea din ce în ce mai mult frigul dar îl iubea atât de mult pe
prinţ încât nu-l mai putea lăsa acum. Zbură pentru ultima dată la picioarele
prinţului. Şi cu un ciripit sughiţat voia să spună:
Prinţul: Voi sta aici, prinţule fericit, mereu cu tine.
Povestitorul: Şi căzu moartă la picioarele prinţului. În acel moment se auzi
în interiorul statuii un zăngănit. Era inima de plumb care se sfărâmiţa de
durere. Dimineaţa următoare, primarul şi consilierii comunali, trecând prin
faţa monumentului au privit statuia.
Consilierii: Ce trist a devenit prinţul fericit!
Povestitorul: Consilierii se apropiară pentru a vedea mai bine. Apoi
exclamară:
Consilierii: Ce straniu! E adevărat! E chiar aşa! Rubinul a căzut de la
sabie, nu mai are ochi, nu mai e aurit! E ca un nebun! Are până şi o
păsărică moartă la picioare! Va trebui să publicăm un decret prin care să
46
interzicem păsărelelor să moară aici. Povestitorul: Aşa veni hotărârea de a
lua statuia prinţului fericit. Statuia este topită într-un cuptor şi primarul ţine
consiliu pentru a hotărî cum să fie folosit metalul.
Primarul: Va trebui să facem o altă statuie şi de data aceasta va fi a mea.
Povestitorul: Atunci consilierii începură să se certe pentru că fiecare dintre
ei voia ca acel loc al prinţului fericit să fie propriu. Între timp, în topitorie
era recuperat tot metalul statuii. Totul se topise. Doar inima rezista
împietrită şi nu se topi nici la temperatura cea mai ridicată.
Consilierii: Ce straniu! Această inimă de plumb nu vrea să se topească.
Înseamnă că trebuie să o aruncăm.
Povestitorul: Şi o aruncă pe o grămadă de gunoi unde era şi rândunica
moartă. Dar Dumnezeu care de sus văzuse totul chemă un înger şi-i zise:
Dumnezeu: Coboară pe pământ şi adu-mi cele mai valoroase lucruri pe
care le găseşti acolo, cele mai de preţ. Şi îngerul se întoarse imediat
aducând inima de plumb şi rândunica moartă.
Dumnezeu: Bravo! Ai ales bine pentru că rândunica va cânta veşnic şi în
oraşul meu de aur prinţul fericit va proclama lauda mea.
INDICAŢII CATEHETICE:
- Sunt multe cheile de lectură pentru acest text. Cea mai

evidentă este aceea a generozităţii dusă până la sacrificiu. În
lumea atât de mare, dar rece şi indiferentă, lucrurile cele mai
preţioase sunt inima prinţului şi rândunica. Adică com-
pasiunea şi bunătatea plină de slujire şi dezinteresată.
- Altă temă este „fericirea”. Există o fericire falsă, rod al

indiferenţei la suferinţa celorlalţi: reprezentată de statuia
prinţului splendidă, dar imobilă şi rece, inutilă în toată
frumuseţea sa. Şi mai e o fericire care constă în participarea
la suferinţa celorlalţi dând şi altora ceea ai: aceasta e
fericirea lui Dumnezeu însuşi.
47
Pentru dialog
Mai găsim noi prinţi prin ziare sau la televizor?
Cum este reprezentată viaţa lor? Şi prinţii de prin
basme, cum e viaţa lor de obicei?
Pe lângă bogăţiile făcute din bani, obiecte preţioase,
palate...mai sunt şi alte tipuri de bogăţii?
Ce fel de bogăţii avem noi? (existenţa noastră,
sănătatea, inteligenţa, daruri particulare, prietenia,
credinţa, valorile...)
Cum folosim noi această bogăţie? Cum le putem
folosi pentru ca să îi facem fericiţi pe alţii?
Cunoaştem noi persoane în jurul nostru care să aibă nevoie de
noi? Cum le recunoaştem?
Copiii pot fi lăsaţi să interpreteze liber tot textul şi să facă legături

spontane cu textul biblic şi cu persoana lui Isus.
Eu sunt lumina lumii. A te lăsa vindecat de Isus înseamnă

să începi să vezi cu ochii lui.
48
„Doamne, dacă ai fi fost aici,
fratele meu nu ar fi murit!” (In 11, 32).
RUGĂCIUNE: Ps 129
PROPUNERE
DE LUCRU
Se continuă argumentul de la întâlnirea

anterioară
• Povestea poate fi transformată şi într-un joc.

Fiecare copil va primi o foaie pe care scrie: „Dacă aş fi
prinţul fericit, aş vedea în localitatea noastră că... aş face...”
• Rezultatele vor fi discutate apoi împreună. În urma acestora se va
decide actualizarea unei propuneri mai semnificative.
• Copiii ar putea da o diplomă pentru persoana care, după ei este cea
mai generoasă din grupă, localitate, clasă...Şi apoi să organizeze o
mică ceremonie pentru înmânarea cestui premiu. Analog se poate
oferi un premiu pentru „cea mai mare ambasadoare a bunătăţi”.
Întrerupe răul, oricare ar fie el, făcând binele
49
„LUAŢI...FACEŢI ACEASTA ÎN AMINTIREA MEA”
PATIMA ŞI MOARTEA LUI ISUS

PREGĂTIREA ADORAŢIEI DE JOIA SFÂNTĂ
Fiecare grupă de copii vor pregăti o parte a adoraţiei pe care o vor

face în seara de Joia Sfântă, astfel, vor fi mai activi, iar participarea
lor va fi mai angajantă.
Se vor explica semnificaţiile momentelor specifice acestei sărbători:
ultima cină, Euharistia preoţia, rugăciunea în Grădina Măslinilor,
vinderea lui Isus, procesul.
Tot ceea ce dăruieşti sau oferi va deveni comoară în cer.
50
„Şi s-au deschis ochii lor şi l-au cunoscut!” (Lc 24, 31).
RUGĂCIUNE: Ps 15
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Lc 24, 13-15
INVIEREA
Noutatea vieţii de astăzi.
Nu se poate înţelege doar pe baza faptelor chiar dacă se pleacă de la
acestea, ci de la faptele credinţei. Nu e o înţelegere orizontală, vom
continua ceva care ne-a fost înmânat aici de cei care au trăit. Este un
dar vertical. Origine a credinţei nu e de pe pământ, ci în cer.
Timpul pascal trebuie să devină climatul vieţii noastre de zi cu zi:
bucuria, care nu e o bucurie a celor care nu au probleme, ci bucuria
care vine de la Patima lui Cristos, de la speranţă, de la cei care ştiu că
binele e mai mare decât răul.
ISUS se apropie, explică Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca cel care îl

trăieşte să nu mai fugă din faţa greutăţii, a crucii. Isus îi urmăreşte,
vrea să-i depăşească pe drum, îi provoacă la dialog. În faţa lui
găseşte persoane care nu sunt dispuse să întrerupă discuţia şi să
vorbească cu omul care le-ar fi făcut bine. Nu intră dacă nu e invitat.
51
O face pe stăpânul la masă: suntem noi cei care trebuie să ne
schimbăm, nu el
UCENICII îl „evanghelizează” pe Isus - Vestea cea Bună. Dacă ar

fi rămas lipiţi de experienţa făcută împreună cu el şi de comunitate,
nu s-ar fi îndepărtat atât de mult. Isus dispare din ochii lor, devine
invizibil, pentru că de acum ştiu unde îl pot găsi: în Cuvântul explicat
şi în Euharistie. Se întorc imediat la Ierusalim. Se conving că
Biserica nu e în mâna oamenilor, ci în mâna lui Isus Cristos cel
înviat! Atunci când simt în inima mea că Dumnezeu e un Tată şi mă
iubeşte, este fidel, atunci pot spune că înţeleg Scripturile toate.
Acestea sunt rodul învierii, e har, e dar venit de sus. Asta a venit să
ne facă cunoscut Isus cu viaţa sa.
PROPUNERE
DE LUCRU
•sunt invitate persoane care să povestească

experienţa întâlnirii lor cu Cristos, pentru a se
putea „confrunta” cu un martor care a trăit şi
trăieşte noutatea lui Isus, dar mai ales să
vestească această întâlnire. Poate fi un tânăr (elev,
student, muncitor) sau persoană adultă, angajată într-un câmp
de muncă sau în viaţa socială (mamă sau tată de familie, preot,
soră...). important e să se scoată în evidenţă cum întâlnirea cu
Isus schimbă viaţa şi nu poate fi reţinută doar pentru sine.
52
„...Şi când le scoate afară pe toate
ale sale, merge înaintea lor şi oile
merg după el, căci cunosc glasul lui”
(In 10, 4).
RUGĂCIUNE: Ps 22
VIZIONARE CASETA „Păstorul cel bun” şi discuţii libere
Se face o listă cu atitudinile cele mai frumoase ale

lui Isus evidente în acest film şi discutate.
Care din ele pot fi imitate?
Ce înseamnă să ai un păstor?
Cum ar arăta o turmă fără păstor?
Se explică modul de organizare a Bisericii.
53
„Unde mă duc eu, voi ştiţi şi
ştiţi şi calea! (In 12,4).
RUGĂCIUNE: Ps 32
IUBIREA
Isus face posibilă întâlnirea ucenicilor cu Tatăl, loc în circuitul
revelaţiei trinitare. Nu e uşor să fie înţeleasă această întâlnire şi
Toma obiectează: „Nu ştim!” Isus îi vine în ajutor cu o revelaţie şi un
program: „Eu sunt calea adevărul şi viaţa!” Cea mai importantă este
calea, condiţia este adevărul şi finalul este viaţa. Pistele preferate ale
întâlnirii sunt cuvintele şi faptele lui Isus. Apare, deci, tema
credinţei, primul pas pentru adeziunea la persoana lui Isus.
PROPUNERE
DE LUCRU
O SURPRIZĂ FOARTE FRUMOASĂ

Povestioară
Un tânăr călătorea şi străbătea un drum deosebit de prăfuit. Era spre

seară dar destul de departe de ţintele lui, de aceea a început să-şi
grăbească calul. Din cauza vitezei şaua a început să se rupă. Tânărul
a început să se simtă în pericol. Voia să se oprească însă calul nu-l
mai asculta deoarece îşi pierduse controlul. La o curbă şaua s-a rupt,
iar el a căzut la pământ. De pe câmp un ţăran a văzut ce se întâmplase şi
avenit să vadă cum se simte călăreţul: l-a găsit pe jumătate mort şi aproape
54
inconştient. L-a dus acasă şi l-a îngrijit cum a putut el mai bine. Când şi-a
mai revenit, omul care s-a îngrijit şi familia sa i-au povestit tot ceea ce se
întâmplase. Tânărul s-a simţit foarte recunoscător şi nu ştia cum să
mulţumească. Ţăranul însă i-a zis: „Nu fi îngrijorat prietene. Te-am îngrijit
aşa cum ne-ar fi plăcut să fim îngrijiţi şi noi. Şi eu am avut odată nevoie de
ajutor. Şi am primit acest ajutor de la o familie foarte generoasă”. „Ce s-a
întâmplat?” l-a întrebat tânărul. Ţăranul a povestit că în timpul unei
călătorii, a fost surprins de un vârtej de vânt şi de o ploaie deosebit de
violentă care a acoperit căruţa în întregime şi n-a mai putut să o scoată de
acolo. Era noapte şi nu mai vedea nimic, atunci a început să ceară ajutor cu
voce tare. O familie care locuia prin împrejurimi a venit la el, l-a ajutat să
îşi scoată căruţa din noroi şi l-a primit în casa lor. L-au îmbrăcat cu alte
haine, uscate şi i-au dat de mâncare, iar fiul cel mai mic din casă a
împrumutat patul lui pentru ca să poată dormi liniştit şi bine. La sfârşitul
poveştii ţăranul şi-a dat seama că tânărul nostru e cu ochii plini de lacrimi.
Atunci l-a întrebat de ce plânge. Tânărul i-a răspuns: „Familia care te-a
ajutat era familia mea. Iar copilul care ţi-a împrumutat patul sunt chiar eu”.
A fost deosebit de frumoasă surpriza pentru toţi. Fără să ştie nici să vrea, şi-
au făcut bine unul celuilalt.
Pentru dialog
Ce i se întâmplase tânărului?
Cine l-a ajutat? De ce l-a tratat astfel?
Ce fel de poveste aminteşte ţăranul?
Ce surpriză au cei doi?
Cum ai vrea să fi tratat în caz de nevoie? Şi tu cum îi
tratezi pe alţii?
Ai fost vreodată ajutat de alţii? De ce au făcut-o? cum
te-ai simţit?
Vreodată ai ajutat pe cineva? De ce ai făcut-o?
Ce ai spune despre o persoană care tratează rău alte persoane?
Ceea ce aţi văzut la mine să faceţi şi voi, iar ceea ce vreţi ca

alţi să vă facă vouă, faceţi-le voi lor!
55
1. Fiecare copil va scrie pe o foaie de hârtie şase lucruri care i-ar
place ca ceilalţi să îi facă sau cum ar vrea să fie tratat. Se vor
pune foile în comun. După care vor scrie şase lucruri pe care
ei le fac de obicei altora. Se vor citi, apoi se vor confrunta
pentru a se vedea dacă ele coincid cu cele de mai înainte, să
vadă dacă ei fac ceea ce cer de la alţii.
2. Pe o altă foaie vor scrie ceea ce nu le-ar place să li se facă.
Apoi, în grup de câte trei vor pune în scenă contrariul. După
fiecare reprezentare, colegii vor trebui să ghicească ceea ce ei
au ales.
„Eu sunt cu voi până lşa

sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 20).
RUGĂCIUNE: Ps 46
PROPUNERE
DE LUCRU
• se dă posibilitate copiilor să dea mici
explicaţii asupra textului (fără
pretenţii prea mari cu ajutorul sugestiilor
catehetului)
56
proiecţie diapozitive: „Să mori cu Isus pentru a învia cu El”
Pentru dialog
Moment de reflecţie personală:
• Ce v-a atins mai mult din ceea ce aţi văzut şi auzit?

Care imagine?
• Ce fel de emoţii au trezit în voi?
• Care sunt frazele care v-au rămas mai mult în minte?
• Care ar fi sinteza diapozitivelor? Aţi putea să o
formulaţi cu fraze scurte?
• S-a născut în voi vreo decizie, hotărâre pentru viaţa voastră de
viitor?
Moment de reflecţie în grup:
• Se pun în comun reflecţiile personale. Important să se păstreze

un climat religios şi de deschidere, de sinceritate. Dialogul nu
trebuie să devină un tratat teologic, nici abstract care să nu aibă
nimic comun cu viaţa.
57
„Pace vouă. Precum m-a trimis pe mine
Tatăl, tot aşa vă trimit şi eu pe voi”
(In 20, 21).
RUGĂCIUNE: Ps 103
PROPUNERE
DE LUCRU
• se dă posibilitate copiilor să dea mici
explicaţii asupra textului (fără
pretenţii prea mari cu ajutorul sugestiilor
catehetului)
Proiecţie diapozitive: „Să trăieşti noutatea în

Duhul Sfânt”
Pentru dialog
Moment de reflecţie personală:
• Ce v-a atins mai mult din ceea ce aţi văzut şi auzit?
Care imagine?
• Ce fel de emoţii au trezit în voi?
• Care sunt frazele care v-au rămas mai mult în minte?
58
• Care ar fi sinteza diapozitivelor? Aţi putea să o formulaţi cu fraze
scurte?
• S-a născut în voi vreo decizie, hotărâre pentru viaţa voastră de
viitor?
Moment de reflecţie în grup:
• Se pun în comun reflecţiile personale. Important să se păstreze

un climat religios şi de deschidere, de sinceritate. Dialogul nu
trebuie să devină un tratat teologic, nici abstract care să nu aibă
nimic comun cu viaţa.
59
60

Set de Cateheze 2007-2008, Copii PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Set de Cateheze 2007-2008, Copii PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

„Vegheaţi

pentru că nu ştiţi ziua în care

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE

Odată, cineva mi-a spus: „Încearcă să te gândeşti la viaţa

Trăieşte la maxim prezentul!!!

• Ce înseamnă pentru tine, în afară de faptul că este

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE

„Dai puţin când dăruieşti ceea ce ai. Când te

• Cum ne-am dat seama că sticla era egoistă?

Fiecare copil este un farmacist (se poate lucra în grup) care

„Acesta este Fiul meu preaiubit!” (Mt 3, 17)

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

(IDENTITATEA LUI ISUS)

„Iată Mielul lui Dumnezeu care ia

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

SITUAŢIA ŞI EVENIMENTELE ÎNCONJURĂTOARE

Cum să oprim războiul?

Experienţa ascunsă a poveştii

Povestea poate fi pusă în scenă, actualizând pe cât posibil mesajul.

„Iar ei, îndată, lăsând mrejele, au

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Un tată foarte bolnav, i-a adunat pe cei trei copii ai săi

Eşti ceea ce cultivi!

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Context: de fericiri şi persecuţii.

Într-o zi, un copil se juca în casă. Mama îi interzisese,

Răul este ca o procesiune: se întoarce întotdeauna acolo de

1. Pe o foiţă de hârtie, fiecare copil va scrie acţiunile rele pe care le

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

Totul a început într-o oază la hotarele deşertului din Hogar, la poalele

¾ Viaţa creştină este un drum spre fericirea veşnică a întâlnirii cu

PROPUNERE PENTRU REFLECŢII:

 adaptare atentă pentru vârste

Pune apoi aceste afirmaţii în ordinea ta preferată numerotând cu 1 afirmaţia cea

Chiar când şi-a scos căpuşorul din ou a fost primit cu

Isus e apa vietii

Copiii pot face examenul de conştiinţă cu o planşă pe care se găsesc

Ambientul şi minunea (1-7)

- Sunt multe cheile de lectură pentru acest text. Cea mai

- Altă temă este „fericirea”. Există o fericire falsă, rod al

Copiii pot fi lăsaţi să interpreteze liber tot textul şi să facă legături

Eu sunt lumina lumii. A te lăsa vindecat de Isus înseamnă

Se continuă argumentul de la întâlnirea

• Povestea poate fi transformată şi într-un joc.

Întrerupe răul, oricare ar fie el, făcând binele

PATIMA ŞI MOARTEA LUI ISUS

Fiecare grupă de copii vor pregăti o parte a adoraţiei pe care o vor

Tot ceea ce dăruieşti sau oferi va deveni comoară în cer.

ISUS se apropie, explică Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca cel care îl

UCENICII îl „evanghelizează” pe Isus - Vestea cea Bună. Dacă ar

•sunt invitate persoane care să povestească

VIZIONARE CASETA „Păstorul cel bun” şi discuţii libere

Se face o listă cu atitudinile cele mai frumoase ale

O SURPRIZĂ FOARTE FRUMOASĂ

Un tânăr călătorea şi străbătea un drum deosebit de prăfuit. Era spre

Ceea ce aţi văzut la mine să faceţi şi voi, iar ceea ce vreţi ca

„Eu sunt cu voi până lşa

Moment de reflecţie personală:

• Ce v-a atins mai mult din ceea ce aţi văzut şi auzit?

Moment de reflecţie în grup:

• Se pun în comun reflecţiile personale. Important să se păstreze

adaptare atentă pentru vârste