CURS 4 EPURAREA ŞI AUTOEPURAREA APELOR UZATE.

METODE ŞI INSTALAŢII
DE EPURARE A APELOR.

4.1 Epurarea şi autoepurarea apelor uzate

Epurarea apelor uzate este un proces complex de reţinere şi/sau neutralizare prin diferite
mijloace a substanţelor poluante aflate în apele uzate sub formă de suspensii, în stare coloidală
sau în stare dizolvată, în scopul reintroducerii acestora în circuitul hidrologic, prin deversare în
emisari, fără ca prin aceasta să se aducă prejudicii atât florei şi faunei acvatice cât şi omului [1].
În urma procesului de epurare a apelor uzate rezultă două produse:
- apa epurată, în diferite grade de epurare, care se deversează în receptor, sau poate fi
valorificată la irigaţii sau alte activităţi;
- substanţele poluante extrase, care poartă denumirea generică de nămoluri.
În cadrul procesului tehnologic de epurare, metodele şi procedeele de extragere a
substanţelor poluante din apele uzate sunt de natură mecanică, biologică şi chimică. Alegerea
unei anumite structuri de flux tehnologic este determinată atât de caracteristicile apelor uzate
prelucrate cât şi de gradul de epurare care se urmăreşte să fie atins, determinat din raţiuni atât
ecologice, dar şi economice.
Pe parcursul procesului tehnologic de epurare, poluanţii extraşi din apele supuse
procesului sunt concentrate în nămoluri foarte nocive, care dacă sunt evacuate ca atare, constituie
un pericol deosebit pentru mediul înconjurător, compromiţând instalaţia de depoluare prin
nerealizarea integrală a scopului său principal, acela de protejare a mediului. Procesul tehnologic
de prelucrare a nămolurilor în scopul neutralizării potenţialului deosebit de poluant al acestora,
deţine o pondere importantă în procesul tehnologic general al staţiilor de epurare (costuri de
investiţii şi exploatare mari, comparabile, dacă nu superioare celor pentru epurarea apelor uzate),
şi trebuie să fie subordonat cerinţelor de evacuare finală sau valorificare a nămolurilor.
Procesul tehnologic general al staţiilor de epurare a apelor uzate cuprinde deci două mari
grupe succesive de operaţii şi anume:
- reţinerea şi/sau neutralizarea încărcării poluante din apele uzate, rezultând nămoluri;
- prelucrarea nămolurilor în scopul valorificării sau evacuării acestora în siguranţă în
mediul înconjurător, fără pericol de contaminarea acestuia.
De menţionat că din punct de vedere al activităţii de protecţie a calităţii apelor [2], într-o
primă etapă s-a crezut că protecţia calităţii apelor ar putea fi rezolvată numai prin epurarea apelor
uzate şi s-au depus eforturi pentru conectarea cât mai rapidă a producătorilor de ape uzate la
staţii de epurare. În prezent s-a constatat că oricât de evoluate ar fi procedeele de epurare acestea
prezintă limitări, cu toate că eforturile pentru perfecţionarea acestora pe plan mondial sunt
deosebit de intense. De aceea se admite că nu există premise absolut sigure conform cărora s-ar
ajunge la o stare satisfăcătoare a calităţii apelor numai prin intermediul epurării apelor uzate, ci
se impun şi o serie de măsuri aplicate atât la nivelul surselor de producere a apelor uzate cât şi la
nivelul cursurilor de apă receptoare în care sunt deversaţi efluenţii staţiilor de epurare, care
împreună cu folosirea unor procedee moderne de epurare, deosebit de eficiente, se constituie
într-un sistem optimizat de protecţie a calităţii apelor.
Dintre măsurile care pot fi aplicate surselor de apă poluată se pot menţiona:
- introducerea şi utilizarea în unităţile economice a unor tehnologii de producţie, cu
consum redus de apă sau total neconsumatoare, puţin poluante sau total nepoluante;
- recircularea apelor uzate evacuate, care este un procedeu care poate diminua
semnificativ debitele de apă uzată deversate în receptori, degrevându-i astfel;
- folosirea la irigaţii a unor categorii de ape uzate, direct sau după un tratament adecvat.
Dintre măsurile care pot fi aplicate cursurilor de apă receptoare se pot menţiona:
 - aerarea intensă a râurilor sau lacurilor poluate folosind aeratoare speciale, prin aceasta
asigurându-se o oxigenare suplimentară, rezultând o reducere, uneori spectaculoasă, a gradului
de poluare cu materii organice;
- destratificarea termică a apelor stătătoare, care constă în înlocuirea apei de la adâncime,
care prin stagnare îşi înrăutăţeşte uneori considerabil calitatea, cu apă de bună calitate de la
suprafaţă;
- creşterea debitelor minime ale cursurile de apă receptoare ale apelor uzate, prin
intermediul unor lucrări hidrotehnice (acumulări sau derivaţii), prin care să se reducă
semnificativ gradul de diluţie al apelor uzate în apele rectoare, fapt cu o contribuţie deosebită în
calitatea amestecului ;
- crearea pe cursurile de apă receptoare ale apelor uzate a condiţiilor deautoepurare,
proces care dirijat corespunzător poate crea un minim de condiţii care duc la îmbunătăţirea
naturală a calităţii apelor de suprafaţă.
Autoepurarea este un proces natural complex (fizico-chimic, biologic şi bacterilogic) prin
care impurificarea unei ape de suprafaţă receptoare, curgătoare sau stătătoare, se reduce treptat
odată cu îndepărtarea de sursa de impurificare.
Îndiferent de receptor şi de natura impurificării, procesele de autoepurare sunt
asemănătoare, însă diferă desfăşurarea lor ca durată, ca amploare, ca ordine de succesiune sau ca
măsură în care iau parte toate felurile de procese specifice, sau numai unele dintre acestea,
depind de caracteristicile receptorului şi ale poluanţilor introduşi în acestea. Capacitatea de
autoepurare a apelor receptoare nu este nelimitată, aceasta putând varia în timp chiar dacă
caracteristicile apelor receptoare rămân relativ constante.
Procesul de autoepurare se realizează, în esenţă, prin îndepărtarea din masa de apă supusă
procesului a materiilor solide în stare de suspensie, sau prin transformarea pe cale chimică sau
biochimică a unor substanţe poluatoare.
Factorii care intervin în procesul de autoepurare sunt foarte numeroşi şi sunt de natură
fizică, chimică, şi bilogică sau factori de mediu. Aceştia pot interveni în proces simultan sau într-
o anumită succesiune, însă între acţiunile acestor factori există anumite interdependenţe, astfel
încât momentul în care intră în acţiune un anumit factor şi intensitatea cu care acţionează este de
regulă condiţionat de acţiunile altor factori.
Factorii fizici care intervin în procesul de autoepurare sunt: sedimentarea, lumina,
temperatura şi miscarea curenţilor de apă.
Factori chimici joacă un rol foarte important în procesul de autoepurare , contribuind
direct şi/sau indirect la crearea condiţiilor de viaţă a organismelor din apa supusă procesului.
Dintre aceştia, factorii chimici cu cea mai mare importanţă sunt oxigenul (de concentraţia
acestuia depinzând intensitatea de descompunere a materialelor organice poluante, oxidarea unor
substanţe minerale poluante şi popularea cu organisme a sistemelor acvatice) şi bioxidul de
carbon (care constituie sursa principală de carbon pentru sistetiazrea substanţelor organice de
către plante). Procesul de autoepurare mai este influenţat şi de alţi componenţi chimici din apă,
care contribuie la crearea condiţiilor de viaţă ale organismelor acvatice sau favorizează unele
reacţii chimice sau biochimice, cum ar fi: fierul, manganul, azotul, fosforul, potasiul, sulful,
siliciul, magneziul, aluminiul şi unele oligoelemente.
Factorii biologici care intervin în procesul de autoepurare sunt organismele acvatice şi
anume: bacteriile, protozoarele, macrovertebratele şi plantele clorofiliene.
Dintre aceşti factori, rolul principal în autoepurare îl au bacteriile, restul organismelor, cu
puţine excepţii, continuând transformările iniţiate de bacterii, eventual stimulând unele dintre ele.
Unele dintre bacteriile din apă (împărţite în autotrofe şi heterotrofe, după modul de nutriţie) se
dezvoltă în prezenţa oxigenului molecular, dizolvat în apă, şi poartă numele de bacterii aerobe,
acestea având rolul principal în procesul de autoepurare a apei. Alte bacterii din apă utilizează în
procesele metabolice oxigenul combinat chimic din apă (din sulfaţi, azotiţi, etc.) şi poată numele
de bacterii anaerobe, acestea având un anumit rol şi în procesul de autoepurare a apei, dar mai
ales în procesele din interiorul sedimentelor de pe fundul apelor. Având în vedere că principala
caracteristică a bacteriilor este capacitatea extraordinară de adaptare, există bacterii care se
dezvoltă atât în prezenţa oxigenului molecular liber din apă, cât şi în prezenţa oxigenului legat
chimic, acestea purtând numele de bacterii facultativ aerobe.
În general toate procesele biologice bacteriene se produc într-o multitudine de trepte
susccesive, care dacă se desfăşoară în echlibru, descompun materia organică (poluatoare) din apă,
în bioxid de carbon şi apă, în cazul proceselor aerobe, şi în bioxid de carbon şi metan, în cazul
proceselor anaerobe.

4.2 Metode şi instalaţii de epurare a apelor uzate

Metodele de epurare a apelor uzate se pot împărţi în trei mari categorii şi anume:
- metode de epurare mecanice;
- metode de epurare chimice;
- metode de epurare biologice.
Dintre cele mai frecvent utilizate metode mecanice utilizate în epurarea apelor uzate se pot
enumera:
- sitarea apei în scopul separării împurităţilor grosiere din apele supuse procesului de
epurare;
- sedimentarea sau decantarea în scopul separării suspensiilor solide decantabile din apele
supuse procesului de epurare sau îngroşării nămolurilor;
- flotarea în scopul separării împurităţilor uşoare cu structură ramificată sau a impurităţilor
coloidale hidrofobe din apele supuse procesului de epurare;
- filtrarea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau dezhidratării
nămolurilor;
- centrifugarea în scopul dezhidratării nămolurilor;
- evaporarea şi infiltrarea în scopul dezhidratării nămolurilor
- procedee termice în scopul condiţionării, pasteurizării, uscării şi incinerării nămolurilor;
- iradierea cu raze UV în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
Dintre cele mai frecvent utilizate metode chimice utilizate în epurarea a apelor uzate se pot
enumera:
- neutralizarea în scopul corectării pH-ului apelor supuse procesului de epurare;
- coagularea -flocularea în scopul clarificării apelor supuse procesului de epurare sau
îngroşării nămolurilor;
- schimbul ionic în scopul demineralizării sau a îndepărtării unor compuşi chimici din apele
supuse procesului de epurare;
- oxidarea chimică în scopul îndepărtării unor substanţe organice biorezistente sau a unor
substanţe minerale nedorite din apele supuse procesului de epurare sau dezhidratării nămolurilor;
- clorinarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
- ozonizarea în scopul dezinfectării apelor supuse procesului de epurare apelor;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul condiţionării chimice a nămolurilor;
- tratarea cu reactivi chimici în scopul recuperării de metale sau substanţe toxice din
nămoluri.
Principalele metode biologice utilizate în epurarea a apelor uzate sunt:
- fermentarea aerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor;
- fermentarea anaerobă în scopul epurării biologice a apei sau a stabilizării nămolurilor.
Instalaţiile în care se realizează procesul de epurare a apelor uzate poartă denumirea
generică staţii de epurare a apelor uzate.
 Staţiile de epurare a apelor uzate se pot clasifica după mai multe criterii şi anume: după
destinaţie, după structură, după calitatea efluentului evacuat, după configuraţia fluxului
tehnologic, după natura procedeelor de epurare utilizate şi după modul de distribuţie a obiectelor
tehnologice componente.
După destinaţie staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare generale (denumite şi urbane sau orăşeneşti), care sunt plasate la capătul
(ieşirea) sistemelor centralizate de canalizarea a localităţilor, şi care realizează epurarea apelor
uzate care sunt captate şi transportate prin acestea; de regulă, apele din sistemele centralizate de
canalizare pot fi compuse din diferite categorii de ape uzate, în proporţii variabile şi anume: ape
uzate menajere şi sociale, ape uzate industriale şi agrozootehnice, ape meteorice, ape de drenaj,
etc.; efluenţii rezultaţi din staţiile de epurare generale sunt deversate în receptori naturali, de regulă,
ape de suprafaţă, după ce sunt aduşi la un grad de epurare admisibil, corespunzător evacuării
acestora în siguranţă, corespunzător condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de
evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA 001/1997;
- staţii de epurare locale, care sunt aferente unei unităţi economice, industrială sau
agrozootehnică şi care prelucrează apele uzate rezultate din procesul tehnologic al acesteia, având
caracteristici specifice; staţiile de epurare locare au de regulă următoarele roluri: reţin din apele
uzate substanţe valoroase în scopul reutilizării în cadru procesului tehniologic; reţin substanţe
toxice (periculoase pentru mediu) în scopul neutralizării acestora; aduc apele prelucrate la grade de
epurare admisibile pentru evacuarea acestora în siguranţă; uniformizarea debitelor de apă uzată şi
efluenţilor; efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în sistemele centralizate de canalizarea a localităţilor,
caz în care acest tip de staţii de epurare locale poartă denumirea de staţii de preepurare apelor
uzate, caz în care calitatea efluentului trebuie să corespundă condiţiilor stipulate în Normativul
privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor NTPA
002/1997, sau efluenţii rezultaţi pot fi deversaţi în receptori naturali, caz în care acest tip de staţii
de epurare locale poartă denumirea de staţii de epurare specializate a apelor uzate, caz în care
calitatea efluentului trebuie să corespundă condiţiilor stipulate în Normativul privind condiţiile de
evacuare a apelor uzate în receptori naturali NTPA 001/1997.
După structură staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare într-o singură treaptă;
- staţii de epurare în două trepte;
- staţii de epurare în trei trepte.
Staţiile de epurare într-o singură treaptă sunt de regulă staţii de epurare în care se
prelucrează ape uzate având un conţinut redus de poluanţi organici, adică ape uzate cu încărcare
preponderent minerală (mai ales suspensii solide), în mare majoritate obiectele tehnologice ale
acestor staţii bazându-şi procesele tehnologice pe principii mecanice şi din această cauză această
categorie de staţii purtând de regulă denumirea staţii de epurare mecanice. Schema fluxului
tehnologic al unei staţii de epurare mecanice este prezentată în figura 4.1. De menţionat că acest tip
de staţii de epurare reţin din apele uzate prelucrate 40 – 60% din suspensiile solide, 10 – 20% din
încărcarea cu nutrienţi (azot şi fosfor) şi reduc cu 20 – 40% încărcarea cu CBO5 (materie organică).
Staţiile de epurare în două trepte sunt staţii mai complexe care se regulă utilizează două
categorii de procedee distincte pentru realizarea procesului tehnologic de epurare a apelor uzate.
În această categorie de staţii de epurare pot fi încadrate staţiile de epurare mecano-chimice şi
staţiile de epurare mecano biologice. Staţiile de epurare mecano-chimice sunt staţii de epurare
formate din două trepte, o treaptă mecanică, de regulă similară cu cea prezentată în cazul staţiilor
de epurare mecanică, şi o treaptă chimică, de regulă de coagulare –floculare pentru eliminarea
coloizilor, dar şi pentru alte tratamente chimice aplicate apelor tratate cum ar fi: neutralizare,
schimb ionic, oxidare chimică, dezinfecţie, etc. În figura 4.2 este prezentat un exemplu structură
de staţie de epurare mecano - chimică a apelor uzate, cu treaptă chimică de coagulare – floculare,
 INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare

DEZNISIPATOR Reţineri dezhidratate

şi compactate
Nisip proaspăt

INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat

SEPARATOR
DE GRĂSIMI

Separator de grăsimi

DECANTOR
PRIMAR Gaz de fermentaţie
Nămol proaspăt

INSTALAŢIE DE
FERMENTARE A NĂMOLULUI
(METANTANC)
Nămol fermentat

PLATFORMĂ PENTRU
USCAREA NĂMOLULUI

Ape drenate
Nămol dezhidratat
EFLUENT

EMISAR

Fig. 4.1 Schema unei staţii de epurare mecanică (într-o singură treaptă)

care reduc încărcările cu suspensii solide şi coloizi, cu eficienţe de 60 – 85%.

INFLUENT

TREAPTA
MECANICĂ

BAZIN DE STAŢIE DE DOZARE ŞI

AMESTEC ŞI REACŢIE PREPARARE A REACTIVILOR

EFLUENT
EMISAR

Fig. 4.2 Schema unei staţii de epurare mecanico-chimică, cu treaptă chimică

de coagulare – floculare

Staţiile de epurare mecano biologice sunt staţii de epurare formate tot două trepte, o treaptă
mecanică şi o treaptă biologică, această categorie de staţii de epurare constituindu-se în structura
clasică a staţiilor generale de epurare a apelor uzate urbane, cu o foarte largă răspândire în
practică. În figura 4.3 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-biologice, la care treapta
biologică este dotată cu bazine de aerare cu nămol activ (varianta de staţii cel mai răspândită în
lume), iar în figura 4.4 este prezentată schema structurii unei staţii mecano-biologice, la care
treapta biologică este dotată cu biofiltre.

INFLUENT

INSTALAŢIE DE
SITARE
Reţineri tocate
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare
Reţineri dezhidratate
DEZNISIPATOR şi compactate
Nisip proaspăt
INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat
PRELUCRAREA
SEPARATOR DE
NĂMOLURILOR
GRĂSIMI
CENTRALĂ
Grăsimi separate TERMICĂ
Coagulanţi
BAZIN DE AMESTEC Gaz de
CU COAGULANŢI fermentare
GAZOMETRU
CAMERA DE REACŢIE Gaz de
(FLOCULARE) fermentare
INSTALAŢIE DE
DECANTOR EPURARE MECANICĂ FERMENTARE A
PRIMAR A APEI NĂMOLULUI
(METANTANCURI)
Nămol primar
Nămol
EPURARE fermentat
Nămol
BIOLOGICĂ îngroşat
CAMERĂ DE INSTALAŢIE DE
A APEI CONDIŢIONARE
AMESTEC ŞI ÎNGROSĂTOR
BAZIN DE AERARE DISTRIBUŢIE A DE NĂMOL A NĂMOLULUI
●
CU NĂMOL ACTIV NĂMOLULUI Nămol FERMENTAT
amestecat Nămol
condiţionat
DECANTOR
Nămol INSTALAŢIE DE
SECUNDAR
secundar DEZHIDRATARE
în exces A NĂMOLULUI
Nămol secundar
recirculat Apă drenată

INSTALAŢIE DE BAZIN DE CONTACT Nămol dezhidratat

DEZINFECTARE Clor, ozon,
A APEI raze UV EFLUENT
EMISAR

Fig. 4.3 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată
cu bazine de aerare cu nămol activ

Staţiile de epurare în trei trepte sunt cel mai frecvent staţii de epurare formate dintr-o
structură mecano-biologico clasică la care se adaugă o treaptă terţiară de epurarea avansată. În
prezent, în lume, performanţele staţiilor mecano-biologice clasice nu mai sunt suficiente şi de
aceea acestea sunt completate cu o treaptă distinctă, terţiară, care de regulă asigură prin diferite
metode şi procedee de epurare (artificiale sau naturale) atât eliminarea avansată din apele uzate a
suspensiilor solide şi a materiilor organice, cât şi eliminarea nutrienţilor, substanţelor greu
biodegradabile şi substanţelor toxice din apele uzate, realizându-se grade superioare, cu valori
înalte, de epurare ale acestora.
 INFLUENT

INSTALAŢIE DE
Reţineri tocate SITARE
GRĂTAR
(SITĂ)
DEZINTEGRATOR TRANSPORTOR-
Reţineri COMPACTOR
umede
Apă rezultată din dezhidratare

DEZNISIPATOR Reţineri dezhidratate

şi compactate
Nisip proaspăt

INSTALAŢIE DE
SPĂLARE A NISIPULUI
Nisip spălat

JGHEABURI DE
DRENAJ
Apă drenată Nisip dezhidratat

SEPARATOR DE
GRĂSIMI

Grăsimi separate

DECANTOR
PRIMAR
Nămol EPURARE MECANICĂ
primar A APEI

EPURARE
BIOLOGICĂ
A APEI Recirculare
apă PRELUCRAREA
NĂMOLURILOR
CAMERĂ DE Nămol PLATFORMĂ DE
BIOFILTRU AMESTEC ŞI amestecat DEZHIDRATARE
DISTRIBUŢIE A A NĂMOLULUI
●
NĂMOLULUI
DECANTOR
SECUNDAR Nămol
secundar Ape drenate Nămol dezhidratat

INSTALAŢIE DE BAZIN DE CONTACT

DEZINFECTARE Clor, ozon,
A APEI EFLUENT
raze UV EMISAR

Fig. 4.4 Schema unei staţii de epurare mecanico-biologică, cu treaptă biologică dotată cu biofiltre

Astfel după calitatea efluentului evacuat, staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică în:
- staţii de epurare clasice, în care se obţine o calitate satisfăcătoare a efluentului evacuat,
cu valori ale gradului de epurare de 60 - 80%;
- staţii cu epurare avansată, în care se obţine o calitate superioară a efluentului evacuat, cu
valori ale gradului de epurare de 95 – 99,9%.
De asemenea după configuraţia fluxului tehnologic, staţiile de epurare a apelor uzate se
clasifică în:
- staţii de epurare cu flux tehnologic convenţional;
- staţii de epurare cu flux tehnologic neconvenţional.
După natura procedeelor de epurare utilizate staţiile de epurare a apelor uzate se clasifică
în:
 - staţii de epurare intensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc
numai în condiţii artificiale;
- staţii de epurare extensive, la care procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc
numai în condiţii naturale;
- staţii de epurare mixte, la care unele procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc
în condiţii artificiale, iar celelalte procedele de epurare utilizate în cadrul staţiei au loc în condiţii
naturale.
După modul de distribuţie a obiectelor tehnologice componente, staţiile de epurare a apelor
uzate se clasifică în:
- staţii de epurare cu structură dispersată, la care obiectele tehnologice sunt distincte şi
independente şi ocupă diferite poziţii pe suprafaţă arondată staţiei de epurare, situaţie întâlnită în
cazul staţiilor de epurare urbane de medie şi mare capacitate;
- staţii de epurare compacte, la care obiectele tehnologice sunt dispuse într-o structură
unitară de tip monobloc, situaţie întâlnită mai ales în cazul staţiilor de epurare de mică capacitate
care deservesc consumatori individuali (de exemplu, locuinţe independente sau grupuri mici de
locuinţe).

Bibliografie

1. Florea Julieta, Robescu D. – Hidrodinamica instalaţiilor de transport

hidropneumatic şi de depoluare a apei şi aerului - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1982.

2. Rojanschi V., Ognean Th. – Cartea operatorului din staţii de epurare a apelor uzate
- Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.