Sunteți pe pagina 1din 1

Încălzirea globală și efectele sale negative

Încălzirea globală, cunoscută și ca ,,efectul de seră”, are multe efecte


negative asupra vieții pe Pământ așa cum o știm noi. Dar cum se produce
încălzirea globală? Prin distrugerea stratului de ozon care ne protejează de
radiațiile soarelui și de valurile imense de căldură emise de acesta.

Poluarea aerului afectează încontinuu acest strat subțire de gaz,


distrugându-l și expunându-ne la călduri extreme de peste 300 de grade Celsius.
Deși mulți dintre noi ne gândim că acest strat este gros și nu avem de ce să ne
temem, însă nu este precum credem. Întreaga atmosferă are o grosime de 90 km,
iar stratul de ozon reprezintă doar 25 km, ceea ce ne face vulnerabili la
dezastrele spațiale care ne pot afecta umila planetă.

Pe lângă poluare, multe produse cosmetice care conțin diferiți izotopi ai


halogenilor pot subția această parte din atmosferă. Într-un final, încălzirea
globală o să ducă la dispariția formelor de viață, exceptând unele tipuri de
bacterii, în două moduri:

1.Dacă oamenii nu realizează că acest fenomen este o amenințare, Pământul se


va încălzi treptat, până când niciun om nu o să mai poată rezista căldurii imense
și o să se deshidrateze într-un timp foarte scurt, acest eveniment ducând la
dispariția vieții umane.

2.Ca o consecință a creșterii temperaturii, toate plantele o să rămână fără apă,


ofilindu-se. Astfel, fără plante nu există fotosinteză, fără fotosinteză nu există
oxigen, iar fără oxigen nu există viață.

Prin urmare, dacă nicio țară nu ia încălzirea globală în serios, într-un


sfârșit o să realizeze ce greșeală imensă au făcut, dar o să o facă doar când o să
fie prea târziu.

S-ar putea să vă placă și