Simona-Mariana CREŢU

MECANISME
CU
ROŢI DINŢATE
Teorie şi aplicaţii
2
 Simona-Mariana CREŢU

MECANISME
CU
ROŢI DINŢATE

Teorie şi aplicaţii

Editura SITECH
CRAIOVA, 2018

3
Referenţi ştiinţifici:
Conf. dr. ing. Alina DUŢĂ, Universitatea din Craiova,
Conf. dr. ing. Ionuţ GEONEA, Universitatea din Craiova.
Corectura aparţine autorului.
© 2018 Autor

Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorului. Orice reproducere integrală sau
parţială, prin orice procedeu, a unor pagini din această lucrare, efectuate fără autorizaţia
autorului este ilicită şi constituie o contrafacere. Sunt acceptate reproduceri strict rezervate
utilizării sau citării justificate de interes ştiinţific, cu specificarea respectivei citări.

© 2018 Autor

All rights reserved. This book is protected by copyright. No part of this book may be
reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted in any form or by any means, electronic,
photocopying, recording or otherwise, without written permision from the copyright owner.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CREŢU, SIMONA-MARIANA
Mecanisme cu roţi dinţate/ Simona-Mariana Creţu – Craiova: Sitech, 2018
104 p.
Contine bibliografie
ISBN 978-606-11-6805-7
621.833

Editura SITECH face parte din lista editurilor româneşti acreditate de CNCSIS şi de asemenea
face parte din lista editurilor cu prestigiu recunoscut de CNCS, prin CNATCDU, pentru Panelul 4.

Editura SITECH Craiova, România

Aleea Teatrului, nr. 2, Bloc T1, parter
Tel/fax: 0251/414003
E-mail: editurasitech@yahoo.com; office@sitech.ro

ISBN 978-606-11-6805-7

4
 PREFAŢĂ

Lucrarea se adresează atât studenţilor facultăţilor care au în programul de

studiu disciplina Mecanisme, cât şi inginerilor mecanici.
Conţinutul acestei cărţi prezintă aspecte teoretice şi aplicaţii referitoare la
mecanismele cu roţi dinţate, parte integrantă din Ştiinţa Mecanismelor şi a
Maşinilor.

Craiova, 2018
Prof. univ. dr. ing. Simona-Mariana CREŢU
Universitatea din Craiova, Facultatea de Mecanică

5
 CUPRINS

1 Noţiuni generale ............................................................................... 8

2 Clasificări ale roţilor dinţate şi ale angrenajelor……......................... 17
3 Centroidele mişcării .......................................................................... 19
3.1 Două corpuri în mişcare de rotaţie în sensuri opuse, în
jurul a două axe paralele. ............................................................ 19
3.2 Două corpuri în mişcare de rotaţie în acelaşi sens, în jurul
a două axe paralele…...………………....................................... 21
3.3 Un corp în mişcare de rotaţie şi altul în mişcare de
translaţie ........................................................................................... 23
3.4 Aplicaţii.................................................................................... 24
4 Legea fundamentală a angrenării...................................................... 26
5 Geometria angrenării......................................................................... 31
5.1 Ecuaţia evolventei. Raport de transmitere.......................... 31
5.2 Aplicaţii.................................................................................... 43
6 Gradul de acoperire..................................................................... 51
7 Cremaliera de referinţă şi cremaliera generatoare...................... 54
8 Cercul de divizare (cerc primitiv de prelucrare)......................... 58
9 Profil normal. Profil deplasat...................................................... 60
9.1 Dantură normală, dantură deplasată....................... ................... 60
9.2 Aplicaţie................................................................................ 62
10 Arcul dintelui pe un cerc de rază oarecare.................................. 66
11 Interferenţa. Subtăierea............................................................... 67
11.1 Generalităţi. Condiţii pentru evitarea interferenţei şi 67
subtăierii……………………………………………………….
11.2 Aplicaţii............................................................................... 73
12 Corijarea roţilor din angrenaje.................................................... 77
12.1 Metode de corijare pentru evitarea interferenţei………………. 77
12.2 Metode speciale de corijare……………………………… 81
13 Angrenajul general în evolventă................................................. 82
14 Limitele şi criteriile pentru alegerea deplasărilor de profil ........ 87
6
15 Mecanisme planetare şi biplanetare............................................ 90
15.1 Consideraţii teoretice.......................................................... 90
15.2 Aplicaţii............................................................................... 91
Bibliografie ................................................................................ 97
Anexă-Standardul internaţional EN ISO 3952................................. 98

7
1 NOŢIUNI GENERALE (STAS 915/2-81, 915/3-81)

Transmisia mecanică este un sistem de elemente cinematice construit în scopul

transmiterii mişcării şi energiei mecanice.
Mişcarea se transmite direct sau indirect, de la arborele conducător la arborele
condus. Când distanţa dintre axele celor doi arbori nu este foarte mare, se pot folosi
transmisii directe cu: roţi de fricţiune, roţi dinţate, sau şurub-piuliţă. Pentru distanţe
mari între axele arborilor conducător şi condus se folosesc transmisii indirecte cu:
lanţuri, curele, cabluri, sau pârghii.
Roata dinţată este un organ dinţat, destinat a pune în mişcare un alt organ
dinţat, sau a fi pus în mişcare de către acesta, prin acţiunea dinţilor aflaţi
succesiv şi continuu în contact (Fig. 1.1).

suprafata de cap
flanc

linia flancului

suprafata de picior
p
r

ra rf

O
profiluri omoloage

piciorul dintelui capul dintelui

Fig. 1.1

Suprafeţele laterale ale dinţilor, cuprinse între suprafaţa de cap şi suprafaţa de

picior, se numesc flancuri. Un dinte are un flanc de dreapta şi un flanc de
stânga, şi astfel angrenarea este posibilă în ambele sensuri.
Două sau mai multe flancuri de dreapta, respectiv de stânga, se numesc
flancuri omoloage. Un flanc de dreapta, considerat în raport cu un flanc de
stânga, se numesc flancuri opuse.
Profilul dintelui reprezintă intersecţia dintre un dinte cu o suprafaţă dată.
8
 Dacă suprafaţa care se intersectează cu un flanc este coaxială cu axa roţii,
profilul se numeşte linia flancului (exemple: linia de cap a flancului, linia de
picior a flancului). Forma liniei flancului defineşte şi forma dintelui: dacă este o
dreptă, dintele se numeşte drept; dacă este o elice cilindrică sau conică, sau o
dreaptă înclinată - la cremalieră sau la roata dinţată plană -, dintele se numeşte
înclinat; dacă linia flancului este o altă curbă, dintele se numeşte curb.
Prin intersectarea dintelui cu un plan perpendicular pe axa roţii se obţin
profiluri frontale de dreapta şi de stânga. Cea mai utilizată curbă matematică
pentru profilul frontal este evolventa, care se obţine ca loc geometric al unui
punct A0, fixat pe o dreaptă  , care se rostogoleşte fără alunecare pe un cerc
numit cerc de bază, de rază rb (Fig. 1.2a).
n x t
y '
F
x
A'0 A
v

A0
t
x
n
rx rb
rb

M
x
O O
a b
Fig. 1.2
Intersecţia unui flanc cu o suprafaţă ortogonală pe liniile flancurilor se numeşte
profil normal iar intersecţia cu un plan care conţine axa roţii se numeşte profil axial.
Linia dintelui reprezintă linia mediană a liniilor flancurilor unui dinte.
Cercul de divizare al unei roţi dinţate este cercul pe care se rostogoleşte fără
alunecare dreapta primitivă (de rostogolire) a cremalierei generatoare, paralelă
cu linia de referinţă (medie) a cremalierei, adică este centroida roţii dinţate din
timpul procesului de prelucrare; cercul de divizare este unic determinat pentru o
roată dinţată; raza cercului de divizare este notată r (Fig. 1.1).
Pasul pe un cerc de rază oarecare al unei roţi dinţate este arcul de cerc de pe
cercul respectiv, între două profiluri omoloage succesive. De exemplu, în Fig. 1.1
s-a notat pasul pe cercul de divizare de rază r cu p.
Unghiul de presiune într-un punct de pe profil este unghiul dintre tangenta la
curbă şi raza vectoare, duse prin acel punct. Acest unghi se mai poate defini ca
fiind unghiul dintre direcţia forţei şi direcţia vitezei într-un punct curent.
În Fig. 1.2b s-a reprezentat unghiul de presiune  x conform celor două definiţii
anterioare, într-un punct curent A de pe evolventă, pe cercul de rază rx dar şi
unghiul la centru  x , egal cu unghiurile descrise anterior (unghiuri cu laturile
paralele, respectiv perpendiculare).
9
 Angrenajul este un mecanism elementar, format din două roţi (sectoare) dinţate
mobile în jurul a două axe, având poziţie relativă invariabilă, una dintre aceste roţi
antrenând-o pe cealaltă prin acţiunea dinţilor aflaţi succesiv şi continuu în contact.
Cele două roţi ale unui angrenaj se numesc roţi conjugate. Flancurile în contact se
numesc flancuri conjugate, sau flancuri de înfăşurare reciprocă.
Orice mecanism compus din mai multe angrenaje se numeşte tren de angrenaje.
Angrenarea este procesul prin care se transmite continuu mişcarea de la dinţii
unei roţi la dinţii altei roţi, prin intermediul forţei.
Raportul de transmitere în sens cinematic dintre două elemente cinematice, x,
respectiv y, între care se transmite mişcarea de rotaţie prin intermediul unui lanţ
cinematic, este definit de Ec. 1.1.
def
 n
i xy   x   x , (1.1)
y ny
unde:
nx, ny = turaţia roţii x, respectiv turaţia roţii y [rot/min],
 x ,  y = viteza unghiulară a roţii x, respectiv a roţii y [rad/s].
Semnul plus sau minus arată faptul că elementele se rotesc în acelaşi sens,
respectiv în sensuri opuse. Se poate vorbi de rotirea în acelaşi sens sau în
sensuri opuse a două elemente cinematice, numai dacă acestea se află în acelaşi
plan, sau în plane paralele; sensurile de rotaţie pot fi în sensul mişcării acelor de
ceas, sau în sens invers orar, acesta din urmă fiind şi sensul utilizat în
trigonometrie.
În mod analog, raportul de transmitere în sens cinematic dintre două elemente
cinematice, x, respectiv y, între care se transmite mişcarea de translaţie prin
intermediul unui lanţ cinematic se poate determina cu Ec. 1.2 (în caz particular
elementele pot fi cremaliere, adică roţi dinţare cu raze infinite, iar lanţul
cinematic poate fi format din angrenaje).
def
v
i xy   x , (1.2)
vy
unde:
vx, vy = viteza liniară a elementului cinematic x, respectiv y [m/s].
În acest caz semnul plus sau minus arată faptul că elementele se deplasează în
acelaşi sens, respectiv în sensuri opuse. Se poate vorbi de acelaşi sens al
vitezelor, sau de sensuri opuse, numai dacă elementele cinematice au aceeaşi
direcţie de translaţie, sau dacă direcţiile sunt paralele.
Se poate determina raportul de transmitere dintre două elemente cinematice,
x, respectiv y, între care se transmite şi se transformă mişcarea, de exemplu din
mişcare de rotaţie în mişcare de translaţie (în caz particular elementul cinematic
x poate fi o roată dinţată, iar elementul y o cremalieră), sau invers, prin
intermediul unui lanţ cinematic, folosind Ec. 1.3, respectiv Ec. 1.4.

10
 def

i xy  v yx , sau (1.3)

def
v
i xy  xy , (1.4)

unde:
 x ,  y = viteza unghiulară a roţii x, respectiv a roţii y [rad/s],
vx, vy = viteza liniară a unui element cinematic x, respectiv y, aflate în mişcare de
translaţie [m/s].
În acest caz semnul raportului de transmitere nu este relevant referitor la mişcările
elementelor.
Raportul de transmitere al unui angrenaj este raportul dintre viteza unghiulară
a roţii dinţate conducătoare şi viteza unghiulară a roţii dinţate conduse.
Cilindri de rostogolire
Mişcarea relativă a două corpuri se poate reproduce prin rostogolirea fără
aluneacare (rulare) a axoidelor relative, una peste alta, de-a lungul axei
instantanee a mişcării relative. Pentru angrenaje, axoidele se numesc corpuri de
rostogolire. Ele sunt acele corpuri fictive descrise de axa instantanee a mişcării
relative a roţii conjugate în raport cu roata considerată, care realizează acelaşi
raport de transmitere ca şi angrenajul real. Aceste axoide sunt cilindri pentru
angrenajele cilindrice, conuri – pentru angrenajele conice-, hiperboloizi cu o
singură panză – pentru angrenajele hiperboloidale, sau cilindru şi plan pentru
angrenajul roată dinţată - cremalieră.
Cercurile de rostogolire (centroidele) se obţin prin secţionarea cilindrilor de
rostogolire (axoidelor) cu plane transversale pe axele roţilor. Ele sunt nişte
cercuri imaginare, asociate roţilor dinţate dintr-un angrenaj, totdeauna tangente
într-un punct şi se rostogolesc fără alunecare unul peste altul, asigurând acelaşi
raport de transmitere ca şi angrenajul real. Razele cercurilor de rostogolire sunt
determinate de cinematica angrenajului. Pentru angrenajul cilindric cercurile de
rostogolire se calculează în funcţie de vitezele unghiulare ale roţilor şi de
poziţia relativă a axelor roţilor; razele cercurilor de rostogolire se notează cu
rw1, respectiv rw2 (Fig. 1.3). În cazul angrenajului roată dinţată – cremalieră,
există un cerc de rostogolire pentru roată şi o dreaptă de rostogolire pentru
cremalieră, adică cele două centroide mobile din timpul angrenării.
Linia angrenării reprezintă locul geometric al punctelor de contact ale
profilurilor frontale conjugate în timpul procesului de angrenare (pentru
angrenajul cilindric exterior, linia angrenării este dreapta  , tangentă interior
la cercurile de bază, care trece prin punctele K1 şi K2 - Fig. 1.3).
Unghiul de angrenare  este unghiul dintre linia angrenării şi o perpendiculară
pe axa centrelor roţilor dinţate (în Fig. 1.3 unghiul de angrenare  este între axa
centrelor O1O2 şi perpendiculara pe aceasta, DE).

11
 Polul angrenării (punctul de rostogolire, C) este punctul de tangenţă dintre
cercurile de rostogolire; în acest punct de pe profilurile celor două roţi în
angrenare nu există alunecare, decât rotaţie pură. Acest punct este fix pentru un
angrenaj cilindric şi anume se află la intersecţia dintre axa centrelor celor două
roţi conjugate şi linia angrenării, deci poziţia polului angrenării pe axa centrelor
este invariabilă (Fig. 1.3).

rw2

O2 r b2

2
K2

C aw
D E

linia angrenarii
1
K1
r w1 r b1

O1

Fig. 1.3
Linia angrenării K1K2, pentru un angrenaj exterior, se obţine rotind tangenta
interioară comună la cercurile de rostogolire, DE, în jurul polului angrenării, C,
în sens invers sensului de rotaţie al roţii conducătoare (Fig. 1.4). În funcţie de
sensul de rotaţie al roţii conducătoare, sens trigonometric sau sens orar, se
obţine linia angrenării, care face unghiul de angrenare  cu perpendiculara
O1O2 pe axa centrelor (Fig. 1.4a, respectiv Fig. 1.4b). Cercurile de bază ale
evolventelor se determină ca fiind tangente la linia angrenării. Din acest motiv,
razele cercurilor de bază sunt perpendiculare pe linia angrenării, în punctele K1,
respectiv K2.
12
 r w1
r w1
r b1 O1
O1 r b1

1 1
K1 K1

1 C
D E D E
C
1

2
2
K2 K2

r w2 O2 r w2 O2
2
rb
rb2

a b
Fig. 1.4
În cazul angrenajului cilindric interior, linia angrenării este tot o dreaptă, tangentă
exterior la cercurile de bază ale celor două roţi (direcţia ei se obţine după aceeaşi
procedură ca şi la angrenajul exterior). Pentru angrenajul conic cu dantură octoidală,
linia angrenării este o curbă pe sferă, ca un opt, numită lemniscată sferică.
Distanţa între axele de referinţă – a – reprezintă, la angrenajele exterioare, suma
razelor cercurilor de divizare ale celor două roţi dinţate (Ec. 1.5), iar la angrenajele
interioare este diferenţa dintre raza cercului de divizare a roţii cu dantură interioară
şi raza cercului de divizare a roţii cu dantură exterioară (Ec. 1.6).
d d
a  1  2  r1  r2 , (1.5)
2 2
unde:
d1, d2 = diametrul cercului de divizare al roţii 1, respectiv al roţii 2 pentru
angrenajul exterior, iar r1, respectiv r2 reprezintă razele acestora .
d d
a  1  2  r1  r2 , (1.6)
2 2
unde:
13
 d1, d2 reprezintă diametrul cercului de divizare al roţii interioare 1, respectiv al
roţii extrerioare 2, în cazul unui angrenaj interior, iar r1, respectiv r2 reprezintă
razele acestora.
Distanţa între axele de referinţă ale angrenajului tehnologic (pinion/cuţit-
roată sau roată /cuţit-roată) se notează cu a 0 .
Distanţa între axe a angrenajului se notează a w (Fig. 1.3). La reductoarele de
turaţie distanţa dintre axe se alege conform STAS 6055-82.
Distanţa între axe a angrenajului tehnologic (pinion/cuţit-roată sau roată
/cuţit-roată) se notează cu a w0 .
Segmentul de angrenare AB reprezintă un segment din linia angrenării, descris
efectiv de punctele succesive de contact a două profiluri frontale active conjugate.
Pentru un angrenaj exterior, el se obţine prin intersectarea cercurilor de cap ale
celor două roţi dinţate, de raze ra1, respectiv ra2, cu linia angrenării, K1K2 (Fig. 1.5).

r a2

r w2
r b2

O2
2

K2

B
C

segmentul angrenarii A

K1
r w1 r b1

O1 1
ra1

Fig. 1.5
14
 Arcul de angrenare corespunde arcului de pe cercul de rostogolire din momentul
intrării în angrenare şi până în momentul ieşirii din angrenare. Arcele de angrenare
ale roţilor unui angrenaj sunt egale, deoarece cercurile de rostogolire se
rostogolesc fără alunecare unul peste celălalt, deci şi arcele corespunzătoare din
momentului intrării în angrenare şi până în momentului ieşirii din angrenare au
acelaşi tip de mişcare.
De exemplu, pentru angrenajul cilindric exterior din Fig. 1.6 s-au reprezentat
profilurile conjugate în momentul intrării în angrenare, în punctul A, şi în
momentul ieşirii din angreanre, în punctul B. Arcele de angrenare ale roţilor
 
angrenajului exterior, a1b 1 , respectiv a 2 b2 , sunt egale (Ec. 1.7).
 
a1b 1  a2 b2 (1.7)

ra2

r w2
rb
2

O2

K2

arcul angrenarii B
b2 C a2
b1 a1
arcul angrenarii A

K1
r w1 r b1

O1
ra1

Fig. 1.6

15
 Angrenarea a două roţi dinţate se realizează atât timp cât există doi dinţi
conjugaţi în angrenare. Pentru a se asigura continuitatea angrenării în plan
frontal trebuie ca, până să iasă din angrenare doi dinţi conjugaţi, următoarea
pereche de dinţi conjugaţi să intre în angrenare. În concluzie, arcul de angrenare
trebuie să fie mai mare decât pasul de pe cercul de rostogolire.
Gradul de acoperire reprezintă raportul între arcul de angrenare şi pasul pe
cercul de rostogolire (Ec. 1.8).
 
ab ab
 1 1  2 2, (1.8)
p w1 pw2
unde:
p w  p w1  p w 2 - pasul pe cercul de rostogolire,
 
a1b 1  a2 b2 - arcul de angrenare.
Gradul de acoperire dă indicaţii despre numărul de perechi de dinţi care se află
în angrenare la un moment dat.
În timpul angrenării, între flancurile dinţilor conjugaţi există o mişcare relativă
de alunecare, proporţională cu distanţa de la punct la polul angrenării şi cu
diferenţa algebrică a vitezelor unghiulare ale roţilor. În polul angrenării s-a
demonstrat că mişcarea relativă este nulă.
Jocul între flancuri j n reprezintă cea mai mică distanţă între flancurile
nelucrătoare ale celor două roţi, când flancurile lucrătoare sunt în contact.
Jocul de rostogolire jt este lungimea arcului de cerc pe cercul de rostogolire,
cu care se poate roti una din roţi până când flancurile sale nelucrătoare ajung în
contact cu cele ale roţii conjugate, aceasta din urmă rămânând într-o poziţie
nemişcată.
Pasul pe un cerc de rază rx reprezintă arcul de cerc de pe cercul respectiv,
între două profiluri omoloage succesive.
Pasul la o roată dinţată variază în funcţie de raza cercului pe care se măsoară.
Deoarece cercurile de rostogolire ale roţilor unui angrenaj se rostogolesc fără
alunecare în timpul angrenării, pasul pe cercurile de rostogolire este acelaşi.
Analog, în timpul procesului de prelucrare, o linie a cremalierei generatoare,
paralelă cu linia de referinţă, se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de divizare
al roţii dinţate, deci pasul pe cercul de divizare va fi identic cu pasul cremalierei
generatoare. Cum două roţi dintr-un angrenaj se prelucrează cu un set de două
cremaliere generatoare congruent complimentare, deci care au acelaşi pas,
rezultă că paşii pe cercurile lor de divizare sunt egali între ei, şi egali cu pasul
cremalierei generatoare.
De asemenea, paşii de pe cercurile de bază ale două roţi conjugate sunt egali,
deoarece aceeaşi linie a angrenării generează în planele roţilor cei doi dinţi
conjugaţi, iar pasul unic de pe linia angrenării se va regăsi pe cercurile de bază.

16
2 CLASIFICĂRI ALE ROŢILOR DINŢATE ŞI ALE ANGRENAJELOR

Clasificarea roţilor dinţate

Se clasifică în continuare roţile dinţate în funcţie de anumite criterii.
a) După forma suprafeţei de danturare o roată dinţată poate fi:
- cilindrică,
- conică,
- melcată,
- de altă formă de revoluţie, sau
- necirculară.
b) După direcţia dinţilor deosebim roţi cu dinţi:
- drepţi,
- înclinaţi,
- în V sau W,
- curbi.
c) După poziţia danturii în raport cu corpul pe care se află plasată, pot fi roţi
cu dantură:
- interioară, sau
- exterioară.
d) În funcţie de profilul dinţilor, pot fi roţi cu profil:
- evolventic, sau
- în arc de cerc.
Clasificarea angrenajelor
a) După direcţia axelor, pot fi angrenaje cu axe:
- paralele (ex. angrenajul cilindric exterior, Fig. 2.1a, respectiv interior, Fig. 2.1b),
- concurente (ex. angrenajul conic, Fig. 2.1c), sau
- neparalele - încrucişate în spaţiu (ex. angrenajul melcat, Fig. 2.1e).
Prin intersectarea angrenajului paralel cu un plan perpendicular pe axe se
obţine angrenajul plan, la care cilindrii de cap şi cei de picior devin cercuri, iar
flancurile devin profiluri.

a b c d e
Fig. 2.1
b) În funcţie de transformarea mişcării pot fi angrenaje ce transformă o
mişcare circulară:
- tot într-o mişcare circulară (Fig. 2.1a, Fig. 2.1b, Fig. 2.1c, Fig. 2.1e), sau
- într-o mişcare de translaţie (ex. angrenajul roată dinţată-cremalieră, Fig. 2.1d).
c) În funcţie de sensul de rotaţie al roţilor pot fi angrenaje:
17
 - exterioare - roţile se rotesc în sens diferit – (Fig. 2.1a) şi
- interioare - roţile se rotesc în acelaşi sens (Fig. 2.1b).
d) În funcţie de numărul de roţi care se află în angrenare, pot fi:
- angrenaje - două roţi (Fig. 2.1),
- trenuri de angrenaje - mai mult de două roţi (Fig. 2.2).

a b
Fig. 2.2
e) În funcţie de mobilitatea axelor, pot fi mecanisme cu roţi dinţate:
- ordinare - cu axe fixe (Fig. 2.2) şi
- planetare - cel puţin un element are axa de rotaţie mobilă (Fig. 2.3).
Pot fi mecanisme planetare simple - cu gradul de mobilitate egal cu unu, M=1 -,
sau mecanisme diferenţiale, cu M>1.

a b
Fig. 2.3
f) În funcţie de constanţa raportului de transmitere, pot fi angrenaje cu raport
de transmitere:
- constant (ex. angrenajul cilindric), sau
- variabil (ex. angrenajul eliptic).
g) După tipul contactului dintre flancurile dinţilor, pot exista angrenaje cu
contact:
- liniar, sau
- punctiform.
18
3 CENTROIDELE MIŞCĂRII

Deoarece angrenajul paralel poate fi format din roţi exterioare care se rotesc în
sensuri opuse, sau dintr-o roată exterioară şi o roată interioară, ambele rotindu-se
în acelaşi sens, sau poate fi un angrenaj format dintr-o roată în mişcare de
rotaţie şi o cremalieră în mişcare de translaţie, se vor considera trei cazuri:
- două corpuri aflate la distanţă constantă, care se rotesc în plan în sensuri
opuse, cu vitezele unghiulare 1 , respectiv  2 ,
- două corpuri aflate la distanţă constantă, care se rotesc în plan în acelaşi
sens, cu vitezele unghiulare 1 , respectiv  2 ,
- un corp care se roteşte cu viteza unghiulară 1 şi altul care translatează în
acelaşi plan cu viteza liniară v2 ,
determinându-se centrul instantaneu de rotaţie şi centroidele mişcării pentru
fiecare caz.
Centrul instantaneu de rotaţie (C) reprezintă punctul în care vitezele liniare
absolute ale celor două corpuri sunt egale, adică viteza relativă este zero.
Centroida i este locul geometric al centrului instantaneu de rotaţie în raport cu
un sistem de referinţă ataşat corpului i.

3.1 Două corpuri în mişcare de rotaţie în sensuri opuse, în jurul a două axe
paralele
Corpurile 1 şi 2 sunt în mişcare de rotaţie în sensuri opuse, cu vitezele unghiulare
1 , respectiv  2 (Fig. 3.1), deci viteza vx a unui punct oarecare x al corpului i
(i=1,2), aflat la distanţa rx de centrul de rotaţie, se calculează cu Ec. 3.1.
v x  i  rx (3.1)
v x  rx .
Distribuţia de viteze pentru punctele de pe axa centrelor O1O2, pentru oricare
din corpuri, este liniară - O1A1, respectiv O2B1 (Fig. 3.1). Pe axa centrelor există
un singur punct C în care vitezele celor două puncte sunt egale.
Poziţia punctului C este determinată de intersecţia dintre O1A1 cu O2B1, şi
anume punctul C0.
Punctul C este centrul instantaneu de rotaţie, deoarece vitezele liniare absolute
sunt egale ( vC 1  vC 2 ), deci se poate scrie Ec. 3.2.
1  rw1  2  rw2 (3.2)
unde:
rw1 , rw 2 – reprezintă distanţele O1C, respectiv O2C.
Ec. 3.2 este echivalentă cu Ec. 3.3.
1 rw2
 (3.3)
2 rw1

19
 O1
1
1

B VB
B1
C VC C 0

A1
A VA
2
O2
2

Fig. 3.1

Dacă cele două corpuri reprezintă roţile conjugate ale unui angrenaj exterior, razele
cercurilor de rostogolire, rw1 , respectiv rw 2 , se determină din Ec. 3.4 (Fig. 3.2).
rw1  rw2  a w
  r
 , (3.4)
1
 w2
  2 rw1
unde s-a notat cu aw distanţa dintre axele roţilor angrenajului, O1O2 .
1
reprezintă chiar raportul de transmitere în sens cinematic i12 dintre roţile 1
2
şi 2, deci se poate rezolva sistemul de ecuaţii 3.4 în funcţie de distanţa dintre
axe şi raportul de transmitere, şi se determină rw1 şi rw 2 (Ec. 3.5).
a i
rw1  w , rw2  12  aw . (3.5)
1  i12 1  i12
Raportul de transmitere poate să fie constant, caz în care centrul instantaneu
de rotaţie, C, este un punct fix pe axa centrelor, iar centroidele mişcării sunt
cercurile cu razele rw1 , respectiv rw 2 (ex. angrenajul exterior cu roţi cilindrice -
Fig. 3.2), dar poate fi şi variabil, când centrul instantaneu de rotaţie se mişcă pe
axa centrelor (ex. angrenajul exterior cu roţi eliptice).
20
 r w1
1
O1
1

B VB
C
VC
A
VA

r w2 2

O2 2

Fig. 3.2
3.2 Două corpuri în mişcare de rotaţie în acelaşi sens, în jurul a două axe paralele
Se consideră corpurile 1 şi 2 în mişcare de rotaţie în acelaşi sens, cu vitezele unghiulare
1 , respectiv 2 (Fig. 3.3). Distribuţia de viteze pentru punctele de pe axa verticală
(O2B), pentru oricare din corpuri, este liniară (O1A1, respectiv O2B1 ). Pe segmentul
O2B există un singur punct în care vitezele celor două puncte suprapuse sunt egale, şi
anume punctul C; punctul C este determinat de intersecţia dintre O1A1 cu O2B1, şi
anume punctului C0. Punctul C este centrul instantaneu de rotaţie, deoarece vitezele
liniare absolute ale celor două corpuri, în acest punct, sunt egale ( vC 1  vC 2 ).
În cazul angrenajului interior cu axe paralele, centroidele mişcării sunt două
cercuri de raze rw1 , respectiv rw 2 (Fig. 3.4), şi este valabilă Ec. 3.2 şi Ec. 3.3.
Din sistemul de ecuaţii 3.6 se determină rw1 şi rw 2 (Ec. 3.7).
 rw2  rw1  aw

i  1  rw 2 (3.6)
 12 2 rw1
a i
rw1  w , rw 2  12  aw . (3.7)
i12  1 i12  1

21
 B VB B1
A VA
C VC A1 2
1 C 0
1 O1

2
O2

Fig. 3.3

B VB
A
C VA 2
1 VC
O1
r w1 1

2
O2
r w2

Fig. 3.4
22
3.3 Un corp în mişcare de rotaţie şi altul în mişcare de translaţie
Se consideră corpul 1 în mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară 1 , şi corpul 2 în
mişcare de translaţie cu viteza liniară v2 (Fig. 3.5).
Distribuţia de viteze pentru punctele de pe segmentul de dreaptă O1 B al
corpului 1 este liniară (extremităţile vitezelor se află pe segmentul de dreaptă
O1 B1 ), iar toate punctele elementului 2, în mişcare de translaţie, au aceeaşi
viteză liniară v2 (extremităţile vitezelor se află pe segmentul de dreaptă A1D1).
Pe segmentul O1 D există un singur punct în care vitezele celor două puncte
sunt egale, şi anume punctul C. Acest punct este determinat de intersecţia dintre
O1B1 cu A1D1, şi anume punctul C0. Punctul C este centrul instantaneu de
rotaţie, deoarece vitezele liniare absolute ale punctelor de pe cele două elemente
cinematice, 1 respectiv 2, sunt egale (Ec. 3.8).
vC 1  vC 2 (3.8)
D V2 D1 2

V2 B VB B1
C VC
C0

A V2 A1
1 1
O1

Fig. 3.5
În cazul angrenajului roată dinţată - cremalieră, centroidele mişcării sunt cercul de
rază rw1 , respectiv dreapta Lw2 (Fig. 3.6).
În punctul C se poate scrie Ec. 3.9.
1  rw1  v2 (3.9)
Din Ec. 3.9 se determină rw1 (Ec. 3.10).
v
rw1  2 (3.10)
1
Pentru a asigura unei roţi dinţate, în timpul prelucrării, un cerc de divizare
(cercul de rostogolire din timpul prelucrării) de rază r1, trebuie să se respecte
Ec. 3.10 de dependenţă între viteza liniară a cremalierei generatoare şi viteza

23
unghiulară a roţii care se va genera. Scula aşchietoare determină pe cercul de
divizare, prin pasul ei, un anumit număr de dinţi.
D V2 2

V2 B VB
Lw2 C VC

A V2
r w1 1 1
O1

Fig. 3.6

3.4 Aplicaţii
Aplicaţia 1
Se consideră un angrenaj cilindric exterior ale cărui roţi dinţate au cercurile de
rostogolire de raze rw1=200 mm, respectiv rw2=300 mm şi turaţia roţii
conducătoare este n1=600 rot/min.
Să se determine:
a) raportul de transmitere,
b) turaţia roţii conduse,
c) viteza polului angrenării.

Rezolvare
a)
n r
i12  1   w 2
n2 rw1
r 300 3
i12   w2   
rw1 200 2
b)
n 600 3
i12  1  
n2 n2 2
600  2
n2    400 [rot/min]
3
Valoarea turaţiei roţii 2 este de 400 rot/min şi roata se roteşte în sens invers
roţii 1.
c)
vC 1  vC 2  1  rw1   2  rw 2

24
 Pentru exprimarea vitezei unghiulare a unui element în funcţie de turaţia
acestuia, se porneşte de la analiza unităţilor de măsură. Turaţia se măsoară în
rot/min, iar viteza unghiulară în rad/s.
2   rad   n
n rot / min  n   rad / s
60 s 30
În concluzie, viteza unghiulară a unui element, exprimată în rad/s se
determină cu Ec. 3.11, unde turaţia roţii, n, este introdusă în [rot/min].
 n
 [rad/s], (3.11)
30
Pentru cazul analizat se calculează vitezele unghiulare.
  n1   600
1      20 [rad/s]
30 30
  n2   400 40
2     [rad/s]
30 30 3
Se calculează vitezele liniare ale celor două puncte suprapuse în polul
angrenării.
vC 1  1  rw1    20  0,2=12,56 [m/s]
40
vC 2  2  rw 2     0 ,3 =12,56 [m/s]
3

Aplicaţia 2
Se consideră un angrenaj cilindric exterior ale cărui roţi dinţate au distanţa
dintre axe aw=210 mm şi numerele de dinţi z1 =17 şi z2 =25 .
Să se determine razele cercurilor de rostogolire, rw1, respectiv rw2.

Rezolvare
Razele cercurilor de rostogolire, rw1 , respectiv rw 2 , se determină rezolvând
sistemul 3.12 (Ec. 3.13, Ec. 3.14).
rw1  rw2  a w
  r
 (3.12)
1
 w2
  2 rw1

aw 210
rw1    85 [mm] (3.13)
1  i12 25
1
17
25
i12
rw 2   a w  17  210  125 [mm] (3.14)
1  i12 25
1
17
25
4 LEGEA FUNDAMENTALĂ A ANGRENĂRII

Se prezintă în continuare legea fundamentală a angrenării pentru angrenajul

general, angrenajul paralel şi concurent şi pentru angrenajul paralel plan.
a) În cazul angrenajului general, pentru ca flancurile conjugate să fie de
înfăşurare reciprocă (adică să nu se îndepărteze şi să nu se întrepătrundă)
trebuie ca viteza relativă dintre cele două puncte suprapuse în punctul de
contact al profilurilor conjugate să fie situată pe direcţia tangentei în punctul de
contact, deci pe direcţie perpendiculară pe normala comună.
b) La angrenajele paralele şi concurente legea angrenării enunţată mai sus
devine: în orice punct de contact al flancurilor conjugate, normala geometrică
comună intersectează axa instantanee a mişcării de rotaţie relativă.
Considerând un angrenaj cu axe paralele, prin secţionarea lui cu un plan
perpendicular pe axe se obţine angrenajul plan.
c) La angrenajul paralel plan pentru ca profilurile conjugate să fie de
înfăşurare reciprocă, trebuie ca profilurile dinţilor să fie astfel realizate încât
axa normală în orice punct de contact să treacă prin polul angrenării (centrul
instantaneu de rotaţie).
Dacă se doreşte ca angrenajul paralel plan să asigure un raport de transmitere
constant, trebuie ca centrul instantaneu de rotaţie să fie un punct fix pe axa centrelor.
a) Se consideră un plan frontal al unui angrenaj cilindric exterior (1-2) şi doi
dinţi conjugaţi, cu vitezele unghiulare 1 şi 2 (Fig. 4.1).

O1 t
n 1
1

VP1
C
P VP2 VP2P1
  
n n
VP1 ,VP2
n
t 2
2
O2

Fig. 4.1

26
 Vitezele liniare ale punctelor P1 şi P2, care se suprapun în punctul curent de
contact P al profilurilor conjugate, sunt perpendiculare pe razele O1P (rx1),
respectiv O2P (rx2), deoarece roţile 1 şi 2 sunt în mişcare absolută de rotaţie.
Se exprimă vitezele liniare ale celor două puncte suprapuse cu Ec. 4.1,
respectiv Ec. 4.2.
vP1  1  rx1 , v P1  O1 P (4.1)
vP 2  2  rx 2 , v P 2  O2 P (4.2)
Viteza relativă dintre cele două puncte suprapuse, P1 respectiv P2, v P 2 P1 , se
determină cu Ec. 4.3.
vP 2  vP 1  vP 2 P1 (4.3)
Pentru ca profilurile să fie de înfăşurare reciprocă, adică să nu se întrepătrundă
şi nici să nu se îndepărteze, legea fundamentală a angrenării impune ca viteza
relativă dintre cele două puncte suprapuse în punctul curent de contact să fie
situată pe direcţia tangentei comune la profilurile conjugate, dusă în punctul
respectiv.
Se construieşte normala comună în punctul de contact, perpendiculară pe
tangenta la profiluri. Considerăm viteza relativă vP 2 P1 pe direcţia tangentei
comune la pofiluri în punctul de contact; se observă că în această situaţie
proiecţiile celor două viteze ( vP1 , vP 2 ) pe normala comună la profiluri sunt
egale (Ec. 4.4).
vPn 1  vPn 2 (4.4)
Componentele vitezelor pe direcţia normalei fiind egale, înseamnă că cele
două puncte suprapuse în punctul de contact efectuează, în lungul acestei
direcţii şi în acelaşi sens, spaţii egale, adică profilurile conjugate nu se
întrepătrund şi nici nu sunt depărtate unul de altul.
În general, cele două puncte suprapuse nu au componentele vitezelor de pe
direcţia tangentei egale (excepţie în polul angrenării), ceea ce nu prezintă nici un
inconvenient din punct de vedere al înfăşurării reciproce a profilurilor conjugate,
deoarece sunt pe direcţia tangentei comune la profiluri, deci nu provoacă
depărtarea sau apropierea profilurilor pe direcţia normală.
Proiecţiile vitezelor pe normala comună se calculează cu Ec. 4.5 şi Ec. 4.6.
vPn 1  vP1  cos  1 (4.5)
vPn 2  vP 2  cos  2 (4.6)
unde  1 şi  2 reprezintă unghiurile de presiune în punctul curent de contact
pentru cele două profiluri.
În Ec. 4.4 se substituie expresiile proiecţiilor vitezelor pe normala comună,
din Ec. 4.5 şi Ec. 4.6, şi se obţine Ec. 4.7.
vP1  cos  1  vP 2  cos  2 (4.7)
Aceeaşi lege se mai poate exprima matematic şi prin Ec. 4.8.
27
 v21  n  0 (4.8)
b) Se consideră un punct oarecare P de contact, de pe flancurile conjugate ale
dinţilor. Pentru angrenajele paralele şi concurente, se scrie Ec. 4.9.
v21  v2 - v1  2  O2 P - 1  O1 P (4.9)
Razele vectoare în punctul curent se exprimă ca sumă de vectori şi Ec. 4.9 se
transformă în Ec. 4.10.
v21   2  ( rw 2  CP ) - 1  ( rw1  CP ) (4.10)
unde:
rw1  O1C ,

rw 2  O2 C .
Deoarece în polul angrenării, punctul C, vitezele liniare ale punctelor suprapuse
de pe profilurile conjugate sunt egale, se poate scrie Ec. 4.11, care se substituie în
Ec. 4.10 şi se obţine astfel Ec. 4.12.
 2  rw 2 - 1  rw1  0 (4.11)
v21  2  CP - 1  CP  21  CP (4.12)
Ec. 4.12 justifică faptul că normala comună în orice punct de contact
intersectează axa instantanee a mişcării relative.
c) Se consideră în continuare angrenajul paralel plan, unde legea angrenării
impune ca în orice punct de contact al profilurilor conjugate, normala
geometrică comună să treacă prin centrul instantaneu de rotaţie relativă. Se
consideră un punct curent de contact P a două profiluri conjugate (Fig. 4.2).
Se construieşte mecanismul echivalent cinematic al mecanismului real, prin
înlocuirea cuplei superioare din P printr-un lanţ cinematic format dintr-un element,
3, orientat pe direţia normalei comune în punctul de contact şi două cuple de
rotaţie plasate în centrele de curbură ale profilurilor, A respectiv B. Lungimea
elementului 3 este egală cu suma razelor de curbură ale profilurilor în punctul de
contact.
Dacă se consideră trei corpuri în mişcare relativă, teorema lui Kennedy
defineşte o proprietate fundamentală a acestora. Cele trei centre instantanee de
rotaţie dintre trei corpuri rigide, care se află în mişcare relativă unul faţă de
altul, sunt colineare. Într-un centru instantaneu de rotaţie cele două puncte
suprapuse ale celor două corpuri au vitezele absolute egale.
Centrul instantaneu de rotaţie dintre corpul 1 şi bază, I10, se află în O1, punct în
care vitezele absolute ale celor două corpuri sunt egale cu zero.
Centrul instantaneu de rotaţie dintre corpul 2 şi bază, I20, se află în O2, şi cele
două puncte suprapuse de pe elementele 2 şi 0 au vitezele absolute egale cu zero.
Centrele instantanee de rotaţie corespunzătoare mecanismului echivalent, I13, I23,
se află în cuplele de rotaţie A, respectiv B, care se află pe desfăşuratele celor două
profiluri.

28
 Conform teoremei colinearităţii a trei centre de rotaţie, centrul instantaneu de
rotaţie I12 este coliniar cu I10 şi I20, respectiv cu I13 şi I23, deci I12 se va afla la
intersecţia liniei centrelor cu normala comună.

rw
1 1

O1 = I10

I13 1

C = I12
P= P 1 =P 2

I 23 2
2
rw 2 n
O 2 = I20

Fig. 4.2

29
 În centrul instantaneu de rotaţie dintre elementele cinematice 1 şi 2, I12, viteza
relativă dintre cele două puncte suprapuse în punctul de contact este zero. În
concluzie, în acest punct, numit polul angrenării, C, vitezele liniare ale punctelor de
pe cele două profiluri care se află în contact sunt egale (Ec. 4.13).
vC 1  vC 2 (4.13)
Ec. 4.13 se poate verifica şi cu Ec. 4.7. În punctul curent de contact dintre
două profiluri conjugate, unghiurile de presiune ale celor două roţi sunt
diferite,  1 şi  2 . Aceste unghiuri de presiune devin egale când razele sunt în
prelungire, în polul angrenării, şi capătă denumirea de unghi de angrenare
(  1   2   ). În concluzie, unghiul de angrenare este unghiul de presiune de
pe cercul de rostogolire.
Deoarece punctul P ales a fost un punct curent, s-a ajuns la concluzia că
pentru orice punct de contact dintre două profiluri conjugate trebuie ca normala
comună să treacă prin centrul instantaneu de rotaţie relativă.
În continuare ne interesează ce condiţii trebuie să îndeplinească profilurile
pentru ca raportul de transmitere instantaneu să fie constant.
Ec. 4.13 se scrie sub forma Ec. 4.14.
1  rw1   2  rw 2 (4.14)
Raportul de transmitere dintre două roţi ale unui angrenaj se exprimă cu Ec. 4.15,
Ec. 4.16, Ec. 4.18, Ec. 4.19.
 r
i12  1  w 2 (4.15)
 2 rw1
r r
i12  1  w2 w1 (4.16)
rw1
O1O2  a w  rw1  rw2 (4.17)
aw
i12  1  (4.18)
rw1
aw
i12  1 (4.19)
rw1
Deoarece distanţa dintre axele roţilor a w este constantă, din Ec. 4.19 se
deduce că i12 este constant dacă rw1 este constant. Iar rw1 este constant dacă
punctul C este fix.
În concluzie, i12 este constant dacă axa normală la profiluri în orice punct de
contact trece prin polul angrenării, care este pentru angrenajul paralel plan un
punct fix pe axa centrelor.
Profilurile evolventice analizate în continuare vor asigura această cerinţă.

30
5 GEOMETRIA ANGRENĂRII

5.1 Ecuaţia evolventei. Raport de transmitere

Un număr mare de curbe plane reciproc înfăşurate pot să satisfacă legea
fundamentală a angrenării. Pentru a se utiliza în construcţia roţilor dinţate,
acestea trebuie să satisfacă şi condiţiile:
- să poată fi executate cu scule ce au profiluri simple (drepte);
- mişcările sculei să fie simple (translaţii şi rotaţii);
- alunecări cât mai reduse (uzură mică);
- raportul de transmitere să rămână constant la erori tehnologice (de exemplu
la variaţia distanţei dintre axe).
Cea mai utilizată curbă pentru profilul roţilor dinţate este evolventa.
a) Ecuaţiile evolventei
Evolventa este locul geometric descris de un punct fix A0 de pe o dreaptă
() care se rostogoleşte fără alunecare peste un cerc numit cerc de bază, de rază
rb (Fig. 5.1).
y '
t
t A'0

A0
rb

M
x
O
Fig. 5.1
Deoarece dreapta generatoare () se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de
bază, în fiecare moment punctul ei de tangenţă cu cercul de bază, M, este centru
de curbură instantaneu; asta înseamnă că punctul fixat pe dreaptă (notat A0 în
poziţia iniţială şi A0' într-o poziţie curentă - Fig. 5.1) se roteşte instantaneu în
jurul punctului M; deci A0' M reprezintă raza de curbură pentru punctul curent
A0' de pe evolventă, iar evolventa se va afla sub perpendiculara pe dreaptă în
punctul curent, adică tangenta ( tt ).
Raza de curbură în punctul de rebrusment A0 are valoarea 0 şi creşte cu cât
punctul de pe evolventă se îndepărtează de poziţia de pornire.
În Fig. 5.2 s-au reprezentat, pentru două puncte de pe evolventă, A1 şi A2:
drepta generatoare ( nn ), tangenta la profil ( tt ), centrul de curbură, M1 respectiv
M2, şi unghiul de presiune  x , respectiv  y .
31
 y t
x t
n t A2
A1
n
t
n
y
rx x M1
M2

rb
n
ry
O
Fig. 5.2
Razele de curbură sunt normale la profilul evolventic şi perpendiculare atât pe
raza cercului de bază cât şi pe tangenta la curba evolventă. Pentru o poziţie
curentă din timpul procesului de generare, dreapta generatoare ( nn ) se poate
considera solidară cu perpendiculara pe ea în punctul fixat de pe dreaptă, şi
anume tangenta ( tt ). Concluzionând, profilul evolventic se poate defini şi ca
înfăşurătoarea tangentelor succesive în timpul rostogolirii. De aceea, ele pot fi
prelucrate şi cu o sculă aşchietoare cu muchiile tăietoare drepte, care în secţiune
reprezintă o cremalieră generatoare.
Unghiul de presiune în punctul de pe profilul evolventic, la intersecţia cu cercul
de bază,  b , are valoarea 0, deoarece raza vectoare curentă se suprapune peste
tangenta la profilul dintelui (Fig. 5.3). Unghiul de presiune îşi măreşte valoarea
cu cât ne îndepărtăm de cercul de bază, către cercul de cap. În Fig. 5.2 este
reprezentat unghiul de presiune în două poziţii oarecare,  x ,  y , iar în Fig. 5.3
 b este unghiul de presiune pe cercul de bază de rază rb şi  a unghiul de
presiune pe cercul de cap de rază ra .
a
t
t
t
b
n

n n

a n ra
rb

O
Fig. 5.3
32
 Deoarece dreapta () se rostogoleşte fără alunecare pe cercul de bază, pentru
o poziţie curentă a dreptei ( ' ) se poate scrie Ec. 5.1 (Fig. 5.4).
y '

x
A t
t

A0

rx

ev
rb
M

x
x
x
O
Fig. 5.4

A0 M  AM (5.1)

Se notează cu ev x sau inv x unghiul polar în raport cu axa Oy al unui punct
curent A de pe evolventă, A0 Ô A , numit unghi de îndepărtare.
Mărimea segmentului AM se determină din triunghiul dreptunghic OAM cu
Ec. 5.2.
AM  rb  tg x , (5.2)
unde unghiul  x este unghiul de presiune în punctul curent A de pe evolventă
(în Fig. 5.4 s-au figurat două unghiuri cu laturile paralele,  x ).

Mărimea arcului A0 M se calculează cu Ec. 5.3.

A0 M  rb  (  x  inv x ) (5.3)

În Ec. 5.1 se substituie expresiile arcului A0 M (Ec. 5.3) şi segmentului
AM (Ec. 5.2) şi se obţine Ec. 5.4.
inv x  tg x   x (5.4)
Ecuaţiile evolventei în coordonate polare sunt date de unghiul ( inv x sau
ev x ) şi raza polară (OA) pentru un punct curent A de pe evolventă (Ec. 5.5).

33
 inv x  tg x   x

 rb , (5.5)
  OA 
 cos  x
unde  x [rad] este unghiul de presiune al punctului curent de pe evolventă.
Pentru exprimarea coordonatelor carteziene ale unui punct curent de pe o
evolventă se determină unghiul  cu Ec. 5.6 (Fig.5.5).
y '

x
A t
t

A0

rx

ev
rb

M
x
N
x
x
O M0
Fig. 5.5

  OM̂M 0  AM̂N  ev x   x (5.6)

Ecuaţiile parametrice ale evolventei se determină cu Ec. 5.7.
 x A  rb [sin( ev x   x )  ( ev x   x )  cos( ev x   x )]
 (5.7)
 y A  rb [cos( ev x   x )  ( ev x   x )  sin( ev x   x )]
Evolventa se poate trasa experimental după procedeul matematic prezentat
anterior, legând un creion de capătul unei aţe care este înfăşurată pe un mosor
fix. Aţa o ţinem permanent întinsă şi va fi tangentă la mosor, acesta din urmă
putând fi asociat cu cercul de bază. În timp ce desfăşurăm aţa de pe mosor,
vârful creionului descrie o evolventă într-un plan fix, ca în Fig. 5.6.

evolventa

Fig. 5.6
34
 Aceeaşi evolventă se poate obţine într-un plan solidar cu cercul de
bază/mosorul, dacă rotim cercul de bază şi tragem numai de aţă (translaţie).
În timpul prelucrării roţilor dinţate cilindrice, evolventa se generează ca
înfăşurătoarea unei familii de drepte, tangentele la curbă, care reprezintă
poziţiile relative ale muchiilor aşchietoare ale sculei de danturat în raport cu
semifabricatul. Dreapta generatoare este normală la evolventă, deci muchia
aşchietoare a sculei trebuie să fie perpendiculară pe dreapta generatoare.
Mişcarea relativă de rostogolire fără alunecare a dreptei generatoare peste
cercul de bază se substituie prin rotirea semifabricatului şi deplasarea dreptei
generatoare de-a lungul propriei direcţii.
Cercul de bază reprezintă desfăşurata evolventei.
Pasul pe un cerc de rază rx reprezintă arcul de cerc de pe cercul respectiv între
două profiluri evolventice omoloage succesive.
Pasul unghiular  este unghiul la centru între axele a doi dinţi consecutivi.
Dinţii roţilor dinţate fiind dispuşi echidistant se poate scrie Ec. 5.8.
2
 (5.8)
z
Pasul unghiular la o roată circulară este unic. De exemplu, în Fig. 5.7, pasul
unghiular este figurat de două ori, dar are aceeaşi valoare (Ec. 5.9). Pasul
circular la o roată dinţată variază însă în funcţie de raza cercului pe care se va
măsura.
2
b   x    (5.9)
z

px

pb

x
rx b

rb O1

Fig. 5.7

35
 Se exprimă pasul unghiular al roţii (unghi la centru) în funcţie de pasul
circular corespunzător unei raze. De exemplu, în Ec. 5.10 se exprimă pasul
unghiular în funcţie de raza cercului de bază, rb şi în funcţie de raza rx a unui
cerc oarecare.
p p
 b  x (5.10)
rb rx
r
În Ec. 5.10 se substituie valoarea lui b - care se determină cu Ec. 5. 11 (Fig. 5.8) -,
rx
şi se obţine Ec. 5.12.
r
cos  x  b (5.11)
rx
r
pb  p x  b  p x  cos  x (5.12)
rx

x
A

A0

rx
rb

M
x

O
Fig. 5.8

În concluzie, produsul dintre pasul la o rază oarecare rx şi cosinusul unghiului

de presiune corespunzător este constant şi este egal cu pasul pe cercul de bază.
Enunţul anterior este valabil şi pentru o rază oarecare curentă: produsul dintre
o rază polară a unui punct curent de pe evolventă, rx, şi cosinusul unghiului de
presiune corespunzător este constant şi este egal cu raza cercului de bază, rb
(Ec. 5.13).
rb  rx cos  x (5.13)
Se observă din Ec. 5.13 că la creşterea razei curente rx, scade cos  x ,
deoarece rb este constant, deci creşte unghiul de presiune.
b) Raportul de transmitere
Raportul de transmitere în sens cinematic dintre două elemente cinematice
între care se transmite mişcarea prin intermediul unui lanţ cinematic este definit
de Ec. 5.14.
36
 def
 nx
i xy    xy 
ny
(5.14)

Pentru un angrenaj format din roţile 1 şi 2, raportul de transmitere se

calculează conform definiţiei cu Ec. 5.15.

i12  1 (5.15)
2
Deoarece în polul angrenării vitezele liniare ale punctelor de pe cele două
profiluri conjugate sunt egale ( vC 1  vC 2 ), se poate scrie Ec. 5.16
1  rw1   2  rw2 (5.16)
Ec. 5.16 se substituie în Ec. 5.15 şi rezultă Ec. 5.17.
 r
i12  1  w2 (5.17)
 2 rw1
În cazul profilurilor evolventice, pentru situaţia când punctul de contact de pe
profilurile conjugate este chiar polul angrenării, se poate scrie Ec. 5.18 şi Ec. 5.19.
rb1  rw1  cos  , (5.18)
rb 2  rw 2  cos  , (5.19)
unde  este unghiul de angrenare.
Prin împărţirea Ec. 5.19 la Ec. 5.18 se obţine Ec. 5.20.
rb 2 rw 2
 (5.20)
rb1 rw1
Pentru cercurile de rostogolire se scrie Ec. 5.21, respectiv Ec. 5.22.
2    rw1  p w1  z1 , (5.21)
2    rw2  p w2  z 2 , (5.22)
unde z1 ,z 2 reprezintă numerele de dinţi ale roţilor conjugate, iar pw1 , pw 2
sunt paşii pe cercurile de rostogolire ale roţilor conjugate.
Deoarece cercurile de rostogolire se rostogolesc fără alunecare unul pe celalalt,
paşii pe aceste cercuri sunt egali (Ec. 5.23).
p w1  p w 2 (5.23)
Prin împărţirea Ec. 5.22 la Ec. 5.21 se obţine Ec. 5.24.
rw2 z 2
 (5.24)
rw1 z 1
În concluzie, pentru un angrenaj (ex. Fig. 5.9) cu profilurile dinţilor
evolvente, raportul de transmitere este constant şi se poate calcula cu Ec. 5.25.
n1 1 rw2 rb 2 z
i12      2 (5.25)
n 2  2 rw1 rb1 z1
Semnul “+” este pentru angrenajul interior (Fig. 5.9b), iar semnul “–” pentru
cel exterior (Fig. 5.9a) şi indică faptul că roţile se rotesc în acelaşi sens,
respectiv în sens invers.
37
 Se recomandă ca numerele de dinţi ale roţilor conjugate, z1, respectiv z2, să fie
numere prime între ele (numere prime între ele, sau co-prime, care admit ca
divizor comun numai pe 1, sau, altfel spus, cel mai mare divizor comun al lor
este 1), astfel încât la o rotaţie completă a roţii mari, doi dinţi conjugaţi să se
întâlnească o singură dată, pentru a limita contactul aceloraşi dinţi conjugaţi,
deci şi transmiterea anumitor defecte de la roata conducătoare la roata condusă.

1 1

2
a b
Fig. 5.9

Transmisia în serie se caracterizează prin faptul că pe fiecare arbore din

transmisie există o singură roată dinţată (ex.: Fig. 5.10a).

1
1 4

2
2 3

a b
Fig. 5.10
Raportul de transmitere pentru transmisia în serie din Fig. 5.10a se determină
cu Ec. 5.26.
n n n z z z
i13  1  1  2  i12  i23  (  2 )(  3 )  3 (5.26)
n3 n 2 n3 z1 z2 z1

38
 Roata 2 este o roată parazită; numărul ei de dinţi nu influenţează valoarea
raportului de transmitere total, dar introducerea acestei roţi schimbă sensul de
rotaţie al roţii conduse.
Transmisia în cascadă se caracterizează prin faptul că pe un arbore există mai
mult de o roată dinţată (ex.: Fig. 5.10b). Raportul de transmitere pentru
transmisia în cascadă din Fig. 5.10b se determină cu Ec. 5.27.
n n n z z
i14  1  1  3  i12  i34  (  2 )  (  4 ) , (5.27)
n4 n 2 n4 z1 z3
unde: n2=n3.
La un tren de angrenaje ordinar cu n roţi dinţate, raportul de transmitere total
este egal cu produsul rapoartelor de transmitere parţiale (Ec. 5.28).
n z z z
i1n  1  i12  i2' 3  ...in 1' n   2  '3    ' n (5.28)
nn z1 z 2 z n 1
Semnul plus sau minus arată faptul că elementele se rotesc în acelaşi sens,
respectiv în sens diferit.
Pentru un angrenaj conic nu se poate vorbi de semn, deoarece roţile nu se
rotesc în acelaşi plan sau în plane paralele.
La o transmisie cu roţi conice, în care roata conducătoare şi roata condusă
ajung în plane paralele (ex. Fig. 5.11), se poate stabili semnul raportului de
transmitere cu regula punctului cel mai apropiat de ochiul observatorului.

1 3
2

Fig. 5.11
Se desenează o săgeată pe roata conducătoare, care reprezintă sensul vitezei
liniare al punctului cel mai apropiat de ochiul observatorului de pe roata
respectivă. Regula care se aplică pentru celelalte săgeţi este următoarea: săgeţile
dintr-un pol al angrenării fie sunt ambele convergente, fie ambele divergente.
Regula anterioară se poate extinde şi la celelalte tipuri de angrenaje, în sensul
că se poate face o analiză a vitezelor liniare ale celor mai apropiate puncte de
ochiul observatorului de pe roţile dinţate.
Pentru angrenajul cilindric exterior, punctele cele mai apropiate de ochiul
observatorului vor avea sensurile vitezelor liniare opuse, deoarece roţile se
39
rotesc în sens invers; se păstrează deci regula de la angrenajul conic: săgeţile
dintr-un pol al angrenajului exterior sunt fie ambele convergente (Fig. 5.12a),
fie ambele divergente (Fig. 5.12b).

a b
Fig. 5.12

Pentru angrenajul cilindric interior, punctele cele mai apropiate de ochiul

observatorului vor avea vitezele liniare de acelaşi sens, în funcţie de sensul de
rotaţie al roţii conducătoare, deoarece roţile se rotesc în acelaşi sens (Fig. 5.13a
sau Fig. 5.13b).

a b
Fig. 5.13

Dacă două roţi sunt asamblate rigid pe un arbore, sensurile vitezelor liniare ale
celor mai apropiate puncte de ochiul observatorului vor avea acelaşi sens (ex. în
Fig. 5.14 roţile 2 şi 3 vor avea acelaşi sens de rotaţie, deci vitezele liniare vor fi
orientate în acelaşi sens).
Semnul raportului de transmitere al unei transmisii cu roţi dinţate va rămâne
acelaşi indiferent dacă roata conducătoare se roteşte în sens orar sau în sens
trigonometric.

40
 4

2 3

Fig. 5.14

Pentru angrenajul melcat, sensurile de rotaţie ale melcului şi roţii melcate se

determină în funcţie de înclinarea dintelui melcului, pe dreapta (Fig. 5.15) sau
pe stânga (Fig. 5.16).

2
2

2 v2

1
v1 1
1

a b
Fig. 5.15

În Fig. 5.15a se prezintă un angrenaj melc–roată melcată, iar în Fig. 5.15b este
reprezentat acelaşi angrenaj în vedere laterală (vederea din stânga a
angrenajului).
1 şi  2 sunt vitezele unghiulare ale roţilor 1, respectiv 2, iar v1 şi v 2 , sunt
vitezele liniare ale punctelor cele mai apropiate de ochiul observatorului, de pe
roţile 1, respectiv 2.
Sensul lui 1 (Fig. 5.15b) determină sensul lui v1 (Fig. 5.15a), iar sensul lui
 2 (Fig. 5.15a) impune sensul lui v 2 (Fig. 5.15b).

41
 În Fig. 5.16 se reprezintă acelaşi angrenaj melc-roată melcată, cu acelaşi sens
de rotaţie al melcului ca şi în Fig. 5.15, dar dinţii melcului sunt înclinaţi în sens
invers faţă de cazul anterior.

2 2

v2
2

1
v1 1
1

a b
Fig. 5.16
Pentru determinarea sensului de rotaţie al roţii conduse,  2 , când se cunoaşte
sensul de rotaţie al roţii conducătoare, 1 , şi înclinarea dinţilor melcului, pe stânga
sau pe dreapta, se descompune viteza liniară v1 a punctului periferic de pe melc după
două direcţii, una orizontală, şi a doua paralelă cu direcţia dintelui melcului.
Componenta vitezei liniare de pe direcţia orizontală, vt (Fig. 5.17), va determina
sensul de rotaţie al roţii conduse,  2 .
De exemplu, în Fig. 5.17a s-a determinat sensul de rotaţie al roţii melcate din
angrenajul melcat cu schemna cinematică din Fig. 5.15, cu dintele melcului înclinat
spre dreapta, iar în Fig. 5.17b se determină sensul de rotaţie al roţii melcate din Fig.
5.16, cu dintele melcului înclinat spre stînga.

v1 v1
v 12 v 12

vt vt
a b
Fig. 5.17

Se observă în cele două cazuri că s-au obţinut sensuri diferite pentru vt , ceea
ce implică sensul vitezei unghiulare  2 diferit la roata condusă.

42
 Roata Marlborough
Dacă se impune ca cei doi arbori ai unui angrenaj să fie la o distanţă foarte
mică, roţile dinţate exterioare vor rezulta neacceptat de mici dacă se plasează în
acelaşi plan. În acest caz roţile dinţate exterioare se pot monta în plane paralele
şi se pot cupla printr-un lanţ cinematic, în cel mai simplu caz printr-o singură
roată dinţată, numită în anumite zone din Marea Britanie şi roata Marlborough.
Roata Marlborough este o roată parazită, cu lăţimea mai mare decât suma
lăţimilor roţilor conducătoare şi condusă, şi se cuplează în serie cu roţile
dinţate.
În Fig. 5.18 se prezintă cele două roţi dinţate cu axe paralele, aflate la distanţă
foarte mică, roata conducătoare 1 şi roata condusă 2, precum şi roata
Marlborough 3 cu lăţime mai mare.
rw3 3

rw1
rw2
aw

Fig. 5.18

5.2 Aplicaţii
Aplicaţia 1
Se consideră mecanismul cu roţi dinţate ordinar din Fig. 5.19.
Se cunosc numerele de dinţi ale roţilor – z1, z2, z3, z4, z5, z6, z7, z8, z9, z10, z11 -,
turaţia roţii conducătoare - n1 şi distanţele dintre axe, aw1 şi aw2 .
aw1 este distanţa dintre axele roţilor 10 şi 11, precum şi dintre axele roţilor 8
şi 9, adică roţile 8 şi 11 sunt colineare.
aw2 este distanţa dintre axele roţilor 1 şi 2, precum şi dintre axele roţilor 3 şi
5, adică roţile 1 şi 5 sunt colineare.
Să se determine:
a) raportul de transmitere dintre roata conducătoare şi roata condusă,
rapoartele de transmitere parţiale, turaţiile roţilor;
b) razele de rostogolire ale tuturor roţilor;
c) viteza polului angrenării dintre roţile 10 şi 11.
43
 10

rw10
2 9

rw11
3

aw1
8
4
aw2

11

1 5 6

Fig. 5.19

Rezolvare

a)
n1
i1 11   i12  i35  i69  i10 11 (5.29)
n11
n z z z z
i1 11  1  (  2 )  (  5 )  (  9 )  (  11 ) (5.30)
n11 z1 z3 z6 z 10
z z z z
n11  n1  1 3 6 10 (5.31)
z 2  z 5  z 9  z 11
30  1
n1  (5.32)

30  11
n11  (5.33)

z z z z
11  1  1 3 6 10 (5.34)
z 2  z 5  z 9  z 11
n z
i12  1   2 (5.35)
n2 z1
z
n 2   1  n1 (5.36)
z2

44
   n2
2  (5.37)
30
n3  n 2 (5.38)
3   2 (5.39)
n3 z
i34   4 (5.40)
n4 z3
z
n4   3  n3 (5.41)
z4
  n4
4  (5.42)
30
n z
i45  4   5 (5.43)
n5 z4
z
n5   4  n4 (5.44)
z5
  n5
5  (5.45)
30
n6  n5 (5.46)
6   5 (5.47)
n  r z
i67  6  6  w7   7 (5.48)
n7 7 rw6 z6
z6
n7    n6 (5.49)
z7
  n7
7  (5.50)
30
n7 7 rw8 z
i7 8     8 (5.51)
n8  8 rw7 z7
z
n8   7  n7 (5.52)
z8
  n8
8  (5.53)
30
n  r z
i8 9  8  8  w 9   9 (5.54)
n9  9 rw8 z8
z
n9   8  n8 (5.55)
z9

45
   n9
9  (5.56)
30
n10  n9 (5.57)
  n10
10  (5.58)
30
n  r z
i10 11  10  10  w11  11 (5.59)
n11 11 rw10 z 10

b)

rw1  rw2  a w 2

i  1  rw 2 (5.60)
 12  2 rw1
a w2
rw1  (5.61)
1  i12
i
rw 2  12  a w2 (5.62)
1  i12
 rw11  rw10  a w1
 10 rw11
i (5.63)
10 11  
 11 rw10
a w1 a w1
rw10   (5.64)
i10 11  1 z 11
1
z10
z 11
i10 11 z10 z 11
rw11   a w1   a w1   a w1 (5.65)
i10 11  1 z 11 z 11  z 10
1
z 10
rw8  rw9  a w1

i   8  rw9 (5.66)
 89  9 rw8
a w1
rw8  (5.67)
1  i8 9
i8 9
rw9   a w1 (5.68)
1  i8 9

46
 z7
rw7  rw8  (5.69)
z8
z
rw6  rw7  6 (5.70)
z7
n  r z
i3 5  3  3  w5  5 (5.71)
n5  5 rw3 z 3
rw3  2  rw4  rw5  a w 2 (5.72)
n3  3 rw4 z
i3 4     4 (5.73)
n4  4 rw3 z3


rw3  2  rw4  rw5  a w2
 rw5 z 5
  (5.74)
 r w3 z3
 r z

w4
 4
 rw3 z 3
 rw3 , rw4 , rw5

d)

vC 10  vC 11  10  rw10  11  rw11 (5.75)

  n1 z1  z 3  z 6  z 10
11   (5.76)
30 z 2  z 5  z 9  z 11
z11
rw11   a w1 (5.77)
z 11  z 10
  n1 z1  z 3  z6  z10 z11
vC 11     a w1 (5.78)
30 z 2  z 5  z 9  z11 z11  z10
 z1  z 3  z6  z10
vC 11    a w1  n1 (5.79)
30 z 2  z 5  z 9  ( z11  z10 )

47
 Aplicaţia 2
Să se proiecteze un angrenaj cu distanţa dintre axele roţilor aw=10mm. Se
impune raportul de transmitere i12  1,5 . Să se calculeze turaţia roţii conduse
pentru o turaţie a roţii conducătoare n1=300rot/min. Să se determine razele
cercurilor de rostogolire ale roţilor, astfel încât acestea să aibă valori mai
mari de 10 mm.

Rezolvare
Dacă se alege un angrenaj exterior se obţin razele de rostogolire ale celor
două roţi dinţate, rw1  4 mm (Ec. 5.80) şi rw 2  6 mm (Ec. 5.81), care nu
respectă condiţiile impuse (nu sunt mai mari de 10mm).
a 10
rw1  w   4 mm (5.80)
1  i12 1  1,5
i 1,5
rw2  12  aw   10  6 mm (5.81)
1  i12 1  1,5
300
i12   1,5 (5.82)
n2
300
n2   200 rot/min (5.83)
1,5
Dacă se alege un angrenaj interior se obţin razele de rostogolire ale celor
două roţi dinţate, rw1  20 mm (Ec. 5.84) şi rw2  30 mm (Ec. 5.85), care
corespund condiţiilor impuse.
a 10
rw1  w   20 mm (5.84)
i12  1 1,5  1
i 1,5
rw2  12  aw   10  30 mm (5.85)
i12  1 1,5  1
Se analizează şi situaţia când se introduce o roată parazită Marlborough, care are
o lăţime mai mare, astfel încât să angreneze cu ambele roţi, 1 şi 2 (Fig. 5.18).
n r r a
i12  1  w2  w1 w (5.86)
n2 rw1 r w1
300 rw1  10
i12    1,5 (5.87)
n2 rw1
300
n2   200 rot/min (5.88)
1,5
Din Ec. 5.87 se obţine Ec. 5.89 şi valoarea lui rw1 (Ec. 5.90).
1,5  rw1  rw1  10 (5.89)
0 ,5  rw1  10
48
 rw1  20 mm (5.90)
Utilizând raportul de transmitere se determină rw 2 (Ec. 5.91).
rw 2  i12  rw1  1,5  20  30 mm (5.91)
n r
i13  1  w3 (5.92)
n3 rw1
300 rw3
i13   (5.93)
n3 20
n3  rw3  300  20  6000 (5.94)
n r
i32  3  w 2 (5.95)
n2 rw3
n 30
i32  3  (5.96)
200 rw3
n3  rw3  200  30  6000 (5.97)
S-a obţinut Ec. 5.94 identică cu Ec. 5.97.
Deoarece raza cercului de rostogolire a roţii parazite 3 nu influenţează raportul de
transmitere total, aceasta se poate adopta şi se determină turaţia ei din Ec. 5.97.
Se observă că angrenajul interior şi transmisia cu roata parazită Marlborough
asigură aceleaşi valori pentru razele cercurilor de rostogolire.

Aplicaţia 3
Se consideră mecanismul cu roţi dinţate ordinar din Fig. 5.20.

4
5
A
7 8
8

2 3

Fig. 5.20
49
 Se cunosc numerele de dinţi ale roţilor – z1, z2, z3, z4, z5, z6, z8 -, turaţia roţii
conducătoare - n1.. Melcul 7 are 3 începuturi.
Să se determine:
a) raportul de transmitere total
b) turaţia şi viteza unghiulară a ultimei roţi, precum şi sensul ei de rotaţie.

Rezolvare
n
i1 8  1  i12  i34  i56  i7 8 (5.98)
n8
Deoarece melcul are trei începuturi, numărul lui de dinţi este trei (Ec. 5.99).
z7  3 (5.99)
n z z z z z z z z
i1 8  1  2  4  6  8  2 4 6 8 (5.100)
n8 z 1 z 3 z 5 z7 z1  z 3  z 5  3
z1  z 3  z 5
n 8  3  n1  (5.101)
z 2  z 4  z6  z 8
  n8
8  (5.102)
30
 z1  z 3  z 5
8   3  n1  (5.103)
30 z 2  z 4  z6  z 8
 z1  z 3  z 5
8   n1  (5.104)
10 z 2  z 4  z6  z 8
Sensul de rotaţie al roţii conduse, 8, s-a stabilit ţinând cont de sensurile de
rotaţie ale roţilor fiecărui tip de angrenaj, precum şi de înclinarea dinţilor
melcului, şi este redat în Fig. 5.20.
Roţile 1 şi 2 au săgeţile figurate în acelaşi sens, deoarece în angrenajul interior
roţile se rotesc în acelaşi sens.
Roţile 2 şi 3 au săgeţile în acelaşi sens, deoarece sunt asamblate rigid pe
acelaşi arbore.
Roţile 3 şi 4 au săgeţile divergente, deoarece în angrenajul exterior roţile se
rotesc în sens invers.
Roţile 4 şi 5 au săgeţile în acelaşi sens, deoarece sunt asamblate rigid pe
acelaşi arbore.
Roţile 5 şi 6 au săgeţile convergente, conform regulii punctului cel mai
apropiat de ochiul observatorului: deoarece săgeata de pe roata 5 se îndreaptă
către polul angrenării în angrenajul conic 5-6 şi roata 6 va avea săgeata tot către
acel pol. Roţile 6 şi 7 sunt solidare, deci vitezele liniare au acelaşi sens.
Se descompune viteza liniară a roţii 7 pe două direcţii: direcţia de înclinare a
dintelui melcului şi o direcţie paralelă cu arborele, rezultând sensul de rotaţie al
roţii melcate 8.

50
6 GRADUL DE ACOPERIRE

În Fig. 6.1 se prezintă două roţi conjugate cilindrice, cu razele cercurilor de bază rb1
şi rb2, distanţa dintre axe aw, unghiul de angrenare  , razele cercurilor de
rostogolire rw1 şi rw2, iar razele cercurilor de cap ra1 şi ra2. S-a desenat linia
angrenării K 1 K 2 şi s-au marcat: segmentul angrenării, AB şi arcele de angrenare
 
a1b 1 şi a 2 b2 . S-au desenat cele două profiluri conjugate în momentul începerii
angrenării, punctul A, şi în momentul ieşirii din angrenare, punctul B.
Gradul de acoperire reprezintă raportul dintre arcul de angrenare şi pasul pe
cercul de rostogolire (Ec. 6.1). El dă indicaţii despre continuitatea mişcării,
reprezentând numărul de perechi de dinţi care se află în angrenare la un moment
dat.
 
ab ab
 1 1  2 2 (6.1)
p w1 pw2
unde:
p w  p w1  p w 2 - pasul pe cercul de rostogolire,
 
a1b 1  a2 b2 - arcul de angrenare (Fig. 6.1).
Gradul de acoperire mai poate fi descris şi ca raportul dintre arcul descris pe
cercul de bază din momentul intrării în angrenare şi până în momentul ieşirii
 
din angrenare ( c1 d 1 pentru roata 1 şi c 2 d 2 pentru roata 2) şi pasul pe cercul de
bază, pb1, respectiv pb2 (Ec. 6.2).
 
c1 d 1 c2 d 2
  (6.2)
pb1 pb 2
Arcele de pe cercurile de bază ale roţilor unui angrenaj descrise în timpul
procesului de angrenare sunt egale, deoarece aceeaşi dreaptă AB se poate
înfăşura şi pe cercul de bază rb1 şi pe cercul de bază rb2, iar punctele A şi B, de
început, respectiv de sfârşit al angrenării, descriu în cele două plane mobile ale
roţilor câte două evolvente de înfăşurare reciprocă (Ec. 6.3).
 
c1d 1  c2 d 2  AB (6.3)
Pentru ca două roţi dinţate să angreneze trebuie să aibă acelaşi pas pe cercul
de bază, pb (Ec. 6.4).
pb  pb1  pb 2 (6.4)
Ec. 6.4 şi Ec. 6.3 se substituie în Ec. 6.2 şi se obţine Ec. 6.5.
 
cd cd AB AC  CB
 1 1 2 2   (6.5)
pb1 pb 2 pb pb
51
 r b2
r w2
O2

ra2
2
K2
a2 c2
d2
B
b2 C a2 aw
b1 a1
A
c1
d1
a1 K1
r b1
r w1 O1

ra1

Fig. 6.1

Segmentul de angrenare AB s-a descompus în segmentul de intrare în

angrenare, AC şi segmentul de ieşire din angrenare, CB .
Mărimea segmentului de intrare în angrenare, AC , se determină din
triunghiurile O2K2A şi O2K2C, iar mărimea segmentului de ieşire din angrenare,
CB , se exprimă din triunghiurile O1K1B şi O1K1C (Ec. 6.6, Ec. 6.7).

52
 AK 2  K 2 C  BK 1  K 1C
 (6.6)
pb
ra22  rb22  rw2  sin   ra21  rb21  rw1  sin 
 (6.7)
pb
Distanţa dintre axele roţilor, a w , se exprimă ca suma razelor de rostogolire
(Ec. 6.8).
a w  rw1  rw 2 (6.8)
Ec. 6.8 se substituie în Ec. 6.7 şi rezultă Ec. 6.9.
ra22  rb22  ra21  rb21  aw  sin 
 (6.9)
pb
unde  este unghiul de angrenare.
Segmentele de intrare şi de ieşire din angrenare se pot exprima din aceleaşi
triunghiuri ca şi anterior, dar în funcţie de alte mărimi şi se obţine o altă ecuaţie,
Ec. 6.10, pentru calculul gradului de acoperire.
r  tg a 2  rb 2  tg  rb1  tg a1  rb1  tg
  b2 , (6.10)
pb
unde  a1 şi  a 2 reprezintă unghiule de presiune pe cercurile de cap ale roţilor
1, respectiv 2.
Din expresia pasului unghiular  (Ec. 6.11), se determină pasul pe cercul de
bază pb (Ec. 6.12).
2 p
  b (6.11)
z rb
2
pb   rb (6.12)
z
Se substituie Ec. 6.12 particularizată pentru roata 1 şi pentru raota 2, în Ec. 6.10 şi
se obţine Ec. 6.13.
z  ( tg a 2  tg ) z1  ( tg a1  tg )
 2  (6.13)
2 2
unde z1, z2 reprezintă numerele de dinţi ale roţilor 1, respectiv 2.
Pentru ca angrenajul să funcţioneze trebuie ca   1 , adică să existe cel puţin
o pereche de dinţi în angrenare în orice moment. O valoare recomandată este
  1,2 .
De exemplu, pentru un grad de acoperire   2 ,9 , un interval de timp sunt
două perechi de dinţi în angrenare şi un interval de timp mai mare ca primul
sunt trei perechi de dinţi în angrenare (zecimala indică procentajul de timp).
La un grad de acoperire mai mare se va asigura o repartiţie mai bună a
sarcinilor, reducând astfel solicitările dinţilor.
53
 7 CREMALIERA DE REFERINŢĂ ŞI CREMALIERA
GENERATOARE

Organ de referinţă (cremaliera de referinţă, roată plană de referinţă, melc de

referinţă) este un organ fictiv, în mod frecvent de formă particulară (cremalieră,
roată plană, melc) şi având dantura cu dimensiuni determinate, care serveşte la
definirea geometrică a danturilor unei mulţimi sau sistem de roţi dinţate prin
metoda înfăşurării de către organul generator (definit şi el prin organul de referinţă)
(definiţie conform - STAS 915/2 - 81).
Cremaliera de referinţă este cremaliera fictivă, cu dantura având forma şi
dimensiunile determinate, folosită ca organ de referinţă pentru definirea unor
danturi sau sisteme de danturi cilindrice (definiţie conform STAS 915/3 - 81).
Ea este roata dinţată plană care se obţine dintr-o roată dinţată dată, prin
creşterea la infinit a numărului de dinţi.
Profilul de referinţă stabilit de STAS 821-82 este profilul în secţiunea
normală (conturul secţiunii) al cremalierei de referinţă folosit la definirea
danturii roţilor cilindrice cu dantură dreaptă sau înclinată, exterioară sau
interioară, în evolventă, utilizate în industria constructoare de maşini (angrenaje
de uz general şi angrenaje pentru maşini grele), cu modulul cuprins între 1 mm
şi 50 mm. La angrenajele cilindrice, profilul de referinţă prezintă porţiuni
rectilinii (Fig. 7.1).
Dreapta medie a cremalierei, numită linie de referinţă, împarte dintele în cap
şi picior, cu următoarea proprietate: grosimea dintelui este egală cu lărgimea
golului; această caracteristică este valabilă numai pe această linie (Fig. 7.1).
p linie de referinta
p/2

o
hoa
o 20
profil de referinta hoa ho

co=0,25m rof=0,38m hof

Fig. 7.1

Distanţa între două profiluri omoloage consecutive, măsurată pe linia de referinţă,

sau pe orice paralelă la aceasta, se numeşte pasul cremalierei de referiţă, p.
Modulul reprezintă raportul dintre pasul cremalierei de referinţă şi numărul
 (Ec. 7.1).
m p/ (7.1)

54
Gama modulilor pentru angrenaje cilindrice în evolventă şi angrenaje conice cu
dinţi drepţi se adoptă conform STAS 822-82.
Valorile modulului m indicate în continuare (în mm) reprezintă modulul
normal pentru angrenaje cilindrice şi modulul pe conul frontal exterior pentru
angrenajele conice cu dinţi drepţi:
I-0,05; 0,06; 0,08; 0,1; 0,12; 0,15; 0,2; 0,25; 0,3; 0,4; 0,5; 0,6; 0,8; 1; 1,25;
1,5; 2; 2,5; 3; 4; 5; 6; 8; 10; 12; 16; 20; 25; 32; 40; 50; 60; 80; 100;
II- 0,005; 0,07; 0,09; 0,11; 0,14; 0,18; 0,22; 0,28; 0,35; 0,45; 0,55; 0,7; 0,9; 1,125;
1,375; 1,75; 1,75; 2,25; 2,75; 3,5; 4,5; 5,5; 7; 9; 11; 14; 18; 22; 28; 36; 45; 55; 70; 90.
Dimensiunile caracteristice ale profilului de referinţă sunt definite în raport cu
linia de referinţă (Fig. 7.1).
Profilul de referinţă se defineşte prin următorii parametri: unghiul de presiune de
referinţă  0 , înălţimea capului de referinţă h0 a , înălţimea piciorului de referinţă h0 f ,
înălţimea dintelui h0 , raza de racordare la piciorul dintelui r0 f şi pasul p.
Unghiul de profil  0 al cremalierei, denumit unghi de presiune de referinţă,
în România este de 20 0 .
Înălţimea capului de referinţă se determină cu Ec. 7.2.
h0 a  h0*a  m  1  m (7.2)
Înălţimea piciorului de referinţă se determină cu Ec. 7.3.
h0 f  h0 a  c0  h0*a  m  c0  1  m  0 ,25  m  1,25  m , (7.3)
unde:
c0 reprezintă jocul de referinţă la picior cu profilul conjugat, asigurat de valorile
parametrilor care definesc profilul de referinţă şi se calculează cu Ec. 7.4.
c0  c0*  m  0 ,25  m (7.4)
Înălţimea dintelui de referinţă se calculează cu Ec. 7.5.
h0  h0*  m  2 ,25  m (7.5)
Raza de racordare de referinţă la piciorul dintelui se determină cu Ec. 7.6.
r0 f  r0* f  m  0 ,38  m (7.6)
Coeficienţii anteriori pot avea valori diferite, de exemplu coeficientul de
*
înălţime al capului dintelui h0a poate fi egal cu 0,8 sau 0,75, când se obţin dinţi
scurtaţi, mai robuşti, deci mai rezistenţi la şocuri; astfel de dinţi se folosesc în
construcţia cutiilor de viteze.
Organ generator (cremalieră generatoare, roată plană generatoare, melc
generator, …) - este organul dinţat fictiv sau real (cu dantură definită
independent sau printr-un organ de referinţă), care serveşte la generarea prin
înfăşurare a unei danturi sau a unei mulţimi de danturi (definite direct prin
organul generator sau prin mijlocirea organului de referinţă) (definiţie conform
STAS 915/2 - 81).

55
 Organul generator poate fi real – scula aşchietoare - dacă prelucrarea se face
prin metoda copierii (scula aşchietoare are în acest caz profilul golului) şi
fictiv, dacă prelucrarea se face prin aşchiere, servind la generarea danturii roţii
dinţate cu dantură exterioară prin metoda rostogolirii (numită şi metoda rulării).
Într-un proces de prelucrare prin metoda rostogolirii, în condiţii cinematice şi
geometrice determinate, flancurile dinţilor roţii generate rezultă ca suprafeţe
înfăşurătoare ale poziţiilor succesive ale flancurilor dinţilor organului generator
în mişcarea relativă faţă de roata generată.
Cremaliera generatoare este negativul cremalierei de referinţă, adică dinţii
uneia umplu exact golul dinţilor celeilalte (Fig. 7.2, Fig. 7.3).
cremaliera generatoare 1

p
p/2

o 20° hoa
ho

hof
co=0,25m
rof=0,38m
linie de referinta

cremaliera de referinta 1

Fig. 7.2

cremaliera de referinta 2
linie de referinta

p
co=0,25m
p/2 rof=0,38m
o hof
o 20
ho
hoa

cremaliera generatoare 2

Fig. 7.3

56
 Roţile dinţate ale unui angrenaj paralel sau concurent cu raport de transmitere
constant se pot prelucra prin rostogolire cu o pereche de cremaliere
generatoare congruent-complimentare, care se consideră fără mişcare relativă
între ele în timpul procesului de angrenare. Perechea de cremaliere generatoare
ale flancurilor conjugate ale dinţilor roţilor, congruent-complimentare, se
intersectează pe porţiunile corespunzătoare jocului radial dintre dinţii conjugaţi
(Fig. 7.4).

Fig. 7.4

Portiunea rectilinie a cremalierei generatoare determină profilul evolventic al

dintelui roţii, şi se numeşte profil de bază (zona activă a profilului), iar
porţiunea de racord a cremalierei generatoare determină profilul de racord al
dintelui roţii dinţate.
Profilurile de bază ale unei perechi de cremaliere generatoare congruent-
complimentare se prezintă ţn Fig. 7.5.

Fig. 7.5

Angrenarea unei roţi dinţate cu dantură interioară cu o cremalieră este

imaginară, motiv pentru care roata nu poate fi generată de o cremalieră
generatoare reală, generarea prin rulare realizându-se cu cu o roată generatoare.

57
8 CERCUL DE DIVIZARE (cerc primitiv de prelucrare)

Considerăm prelucrarea unei roţi prin rostogolire, în angrenarea plană roată

dinţată-cremalieră generatoare (cuţitul pieptene din timpul prelucrării), în care
roata dinţată se roteşte cu viteza unghiulară 1 , iar cremaliera generatoare
translatează cu viteza liniară v2 (Fig. 8.1); ele se află în relaţia dată de Ec. 8.1.
v 2  1  r (8.1)

p V2
2
C

1
centroida cutitului pieptene (L w2)
r 1
O1

Fig. 8.1

Cercul de rază r, care în timpul prelucrării se rostogoleşte fără alunecare peste

o dreaptă a cremalierei generatoare, LW 2 , se numeşte cerc de divizare al roţii.
Cercul de divizare şi dreapta tangentă la acesta, LW 2 , reprezintă centroidele
mişcării.
Centroida LW 2 poate fi linia de referinţă a cremalierei, sau o paralelă la
aceasta, în funcţie de poziţionarea sculei faţă de centrul roţii dinţate. Dacă linia
de referinţă a cremalierei generatoare este tagentă la centroida roţii, atunci linia
de referinţă este chiar centroida ei, LW 2 . În caz contrar, dacă linia de referinţă a
cremalierei generatoare este secantă faţă de centroida roţii, sau nu o
intersectează, atunci centroida LW 2 este o paralelă la linia de referinţă.
Cercul de divizare şi cercul de bază sunt două cercuri bine determinate şi
constante ale unei roţi. Cercurile de rostogolire se definesc pentru angrenajul
format prin asamblarea a două roţi dinţate.
Cercul de divizare se mai numeşte şi cerc primitiv de prelucrare, tocmai
pentru că angrenarea cu cremaliera stă la baza prelucrării prin rostogolire a
roţilor dinţate.
Deoarece cercul de divizare şi dreapta tangentă la acesta reprezintă centroidele
mişcării (nu există alunecare între cele două curbe, numai rostogolire pură), pasul
pe cercul de divizare este egal cu pasul cremalierei generatoare, respectiv pasul
58
cremalierei de referinţă (însă grosimea dintelui - s d - şi lărgimea golului - e d -
măsurate pe cercul de divizare pot fi egale sau diferite).
Pentru ca două roţi dinţate să angreneze, având în vedere că se pot prelucra
prin rostogolire cu o pereche de cremaliere generatoare congruent-
complimentare, cu acelaşi pas, trebuie ca cele două roţi dinţate să aibă acelaşi
pas al cremalierei de referinţă, respectiv acelaşi modul.
Pentru calculul diametrului cercului de divizare se exprimă lungimea cercului
de divizare în două moduri: în funcţie de diametru, respectiv în funcţie de
numărul de dinţi al roţii (Ec. 8.2 ).
d  pz (8.2)
Din Ec. 8.2 se determină diametrul de divizare cu Ec. 8.3.
pz
d  mz (8.3)

În consecinţă, diametrul de divizare se calculează cu Ec. 8.4.
d  mz , (8.4)
unde: m reprezintă modulul pe cercul de divizare (adică modulul cremalierei de
referinţă), iar z reprezintă numărul de dinţi al roţii.
Modulul este standardizat pe cercul de divizare (m).
Unghiul de presiune în punctul de pe profil, la intersecţia cu cercul de
divizare, este egal cu unghiul de presiune de referinţă  0 al cremalierei
generatoare; în restul punctelor de pe profil unghiul de presiune este diferit de
cel de referinţă.

59
 9 PROFIL NORMAL. PROFIL DEPLASAT

Deplasarea de profil (e) este distanţa măsurată pe perpendiculara comună

între cilindrul de divizare al unei roţi şi planul de referinţă al cremalierei ei de
referinţă, atunci când cremaliera şi roata sunt suprapuse astfel încât flancurile
dinţilor roţii şi flancurile dinţilor cremalierei sunt tangente. Prin convenţie,
deplasarea este pozitivă dacă planul de referinţă este exterior cilindrului de
divizare şi este negativă dacă îl intersectează. În cazul danturilor interioare,
definiţia este valabilă dacă profilul considerat este cel al golului dintre dinţi.
Deplasarea de profil se calculează cu Ec. 9.1.
e=xm, (9.1)
unde:
x este deplasarea specifică, sau coeficient de deplasare, iar m este modulul.

9.1 Dantură normală, dantură deplasată

Dantură normală
Dantura/roata dinţată cilindrică în evolventă definită cu deplasare de profil nulă
se numeşte elementară, zero, sau nedeplasată. Dreapta primitivă a cremalierei
generatoare în acest caz este chiar linia ei de referinţă, deoarece aceasta din urma
este tangentă la cercul de divizare (în Fig. 9.1, dintele din mijloc)
Dantură deplasată
Dacă linia de referinţă a cremalierei nu mai este tangentă la cercul de divizare,
dantura se numeşte deplasată.
- dantură cu deplasare negativă
Dacă linia de referinţă se deplasează către axa roţii, fiind secantă cercului de
divizare, dantura se numeşte cu deplasare negativă iar roata negativă (dintele de
jos din Fig. 9.1).
Dintele roţii negative este mai subţire la bază şi mai gros la vârf faţă de dantura zero.
- dantură cu deplasare pozitivă
Dacă linia de referinţă a cremalierei se îndepărtează de axa roţii, şi nu mai
intersectează cercul de divizare, dantura se numeşte cu deplasare pozitivă, iar
roata pozitivă (dintele de sus din Fig. 9.2). Dintele roţii pozitive este mai gros la
bază şi mai subţire la vârf faţă de cel al roţii zero.
Indiferent dacă deplasarea este zero, pozitivă sau negativă, aşa cum s-a mai
menţionat, pasul pe cercul de divizare p d este acelaşi cu pasul p al cremalierei
de referinţă, deoarece cercul de divizare şi linia cremalierei, tangentă la acesta,
fiind centroide, se rostogolesc fără alunecare (Ec. 9.2).
pd  p (9.2)
Atât pentru dantura pozitivă, cât şi pentru cea negativă, grosimea dintelui s d
şi lărgimea golului ed sunt diferite pe cercul de divizare (Ec. 9.3).
s d  ed (9.3)

60
 sd
2mxtg o

E
o mx
G
F
-mx
H I

(+)
C mx
o B A D (0)

B' A' D' -mx

(-)

K1

so 2mxtg o

rb r

Fig. 9.1

Pentru dantura elementară, deoarece centroida cremalierei este chiar linia de

referinţă a acesteia, pe cercul de divizare grosimea dintelui este egală cu
lărgimea golului (Ec. 9.4).
s d  ed (9.4)
Pentru dantura pozitivă/negativă, se observă că prin deplasarea cremalierei cu
+xm/–xm (Fig. 9.1), se formează la vârful cremalierei un triunghi isoscel
(EFG/FHI); din acest triunghi se determină cu cât se măreşte (FG)/ micşorează
(HI) grosimea dintelui pe cercul de divizare (Ec.9.5/ Ec.9.6).

2mxtg o
E
+mx o

F E' G linie de referinta

(+)
mx sd
(0)
A D
so 2mxtg o

Fig. 9.2

61
 
AD  FG  A' D'  2 xmtg 0 (9.5)

AB  HI  A' B'  2 xmtg 0 (9.6)
Grosimea dintelui pe cercul de divizare pentru dantura deplasată pozitiv/negativ
se determină cu Ec. 9.7.
m
sd   2 xmtg 0 (9.7)
2
Prin deplasarea de profil nu se modifică cercul de divizare şi nici înălţimea
dintelui, dar se modifică cercul de cap şi cel de picior. Diametrul de picior df al
roţii pozitive/negative, se determină cu Ec. 9.8, iar diametrul de cap da cu Ec. 9.9
(semnul +/– este pentru corijarea pozitivă/negativă).
d f  d  2( h0*  c0* )m  2 xm (9.8)
d a  d  2 h0* m  2 xm (9.9)
ha  h0 a  mx  h0*a  m  mx (9.10)
h f  h0 a  c0  m  x  h0*a  m  c0*  m  m  x (9.11)
d a d f
h  ha  h f  h0 a  h0 f   2 ,25  m (9.12)
2
Deplasarea cremalierei este însă limitată, conform unor criterii prezentate în
continuare.

9.2 Aplicaţie
Se consideră o roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi, cu 20 dinţi (z=20), cu
modulul m=4 mm, unghiul de presiune de referinţă  0  20 0 şi deplasarea
specifică de profil x1  1 mm.
Să se determine:
a) pasul cremalierei de referinţă
b) pasul unghiular
c) înălţinea capului dintelui, înălţimea piciorului dintelui, înălţimea dintelui
d) diametrul de divizare
e) diametrul cercului de cap
f) diametrul cercului de picior
g) raza cercului de bază
h) grosimea dintelui/lărgimea golului pe cercul de divizare
i) unghiul la centru corespunzător unui dinte pe cercul de divizare
j) coordonatele polare pentru 3 puncte de pe profilul evolventic al dintelui, la
intersecţia cu cercul de cap, cu cercul de divizare, respectiv cu cercul
corespunzător începutului profilului evolventic
k) razele de curbură pentru punctele de pe profilul evolventic, aflate la
intersecţia cu cercul de cap şi cu cel de divizare.
62
Rezolvare
a)
p    m  4.3,141592  12 ,566 [mm]
b)
360 0 360 0
   18 0
z 20

c)
ha  h0*a  m  mx  1  4  4  1  8 [mm]
h f  h0 a  c0  m  x  1  m  0 ,25  m  m  x  1,25  m  m  x  1,25  4  4  1  1
h  h0  ha  h f  h0 a  h0 f  2 ,25  m  2 ,25  4  9 [mm]

d)
d  m  z  4  20  80 [mm]

e)
d a  d  2  m  2  m  x  80  2  4  2  4  1  96 [mm]

f)
d f  d  2 ,5  m  2  m  x  80  2 ,5  4  2  4  1  78 [mm]
Verificare
d a d f 96  78
h   9 [mm]
2 2

g)
rb  r  cos  0  40  cos 20  40  0 ,93969  37 ,587 [mm]

h)
p0 12 ,566
s div  s0  2  m  x  tg 0   2  m  x  tg 0   2  4  1  tg 20 0
2 2
s div  9 ,19494 [mm]
ediv  p0  s div  12 ,5663  9 ,1949  3 ,371 [mm]

i)
s div 9 ,19494
 div    0 ,22987 [rad]
r 40
180 0
 div  0 ,22987   13,1707 0

63
 j)
inv x  tg x   x

 r  rb (9.13)
 x
cos  x
Coordonatele polare ale punctului de pe profilul evolventic, la intersecţia cu
cercul de cap, se determină din Ec. 9.13, în care raza curentă rx ia valoarea
razei cercului de cap, iar unghiul de presiune curent,  x , devine unghiul de
presiune pe cercul de cap,  a (Ec. 9.14).
inv a  tg a   a

 r  rb (9.14)
 a
cos  a

Din ecuaţia a doua din sistemul 9.14 se determină unghiul  a (Ec. 9.15).
r 37 ,587
cos  a  b   0 ,783
ra 48
 a  arccos 0 ,783  38 ,4568 0 (9.15)

inv a  tg 38 ,4568  38 ,4568 0   0 ,7942  0 ,6711  0 ,123 [rad] (9.16)
180 0
180 0
inv a  0 ,123rad   7 ,0475 0 (9.17)
 rad
În concluzie, coordonatele polare ale punctului de pe evolventă, la intersecţia
cu cercul de cap, sunt cele din Ec. 9.18.
D( inv a , ra )=(7,045750, 48 mm) (9.18)
Coordonatele polare ale punctului de pe evolventă (Ec. 9.20), la intersecţia cu
cercul de divizare, sunt cele determinate din Ec. 9.19.
 
 inv 0  tg  0   0  tg 20  20 o
  0 ,3639  0 ,349  0 ,0149 rad
180 0 (9.19)
 rb
 r  40 mm
 cos  0
180 0
inv 0  0 ,0149 rad   0 ,8539 0
 rad
B( inv 0 , r )=(0,85390, 40 mm) (9.20)
Coordonatele polare ale punctului de pe evolventă, la intersecţia cu cercul
corespunzător începutului profilului evolventic, se determină din Ec. 9.21.

64
 inv f 1  tg f 1   f 1
 rb
 (9.21)
rf 1 
 cos  f 1


d f 1  d  2  m  2  m  x  80  2  4  2  4  1  80 [mm]
S-a obţinut cazul particular în care cercul de pe care începe evolventa,
distanţat de cercul de picior cu 0,25m, este chiar cercul de divizare.
k)
 div  r 2  rb2  40 2  37 ,58 2  187 ,164  13 ,68 [mm] (9.22)
 a  ra2  rb2  48 2  37 ,58 2  621,743  24 ,9 [mm] (9.23)
S-a obţinut raza de curbură mai mare când ne îndepărtăm de centrul roţii (Ec.
9.24), la fel şi unghiul de presiune (Ec. 9.25).
 a   div ( 24 ,9  13 ,68 ) (9.24)
 a   0 ( 38 0 27 '  20 0 ) (9.25)

65
10 ARCUL DINTELUI PE UN CERC DE RAZĂ OARECARE

Se notează 2 unghiul la centru corespunzător unui dinte al roţii dinţate

(Fig.10.1). Unghiul  se exprimă în două moduri, în funcţie de inv  0 şi de
inv  y (Ec. 10.1).
sy

inv y y
0
inv 0
ry

O rb
r

Fig. 10.1

s sy
  inv 0   inv y  (10.1)
2r 2 ry
Arcul dintelui pe un cerc de rază ry se determină cu Ec. 10.2.
s ry
s y  2 ry ( inv 0  inv y  )  2 [ 2 r( inv 0  inv y )  s ] (10.2)
2r 2r
Substituind Ec. 10.3 în Ec. 10.2 se obţine Ec. 10.4.
mz rb rb
r , r , ry  . (10.3)
2 cos 0 cos y
cos  0 m
sy  [ mz( inv 0  inv y )   2mxtg 0 ]
cos  y 2
cos  0 
sy  m [  2 xtg 0  z( inv y  inv 0 )] (10.4)
cos  y 2

66
1 INTERFERENŢA. SUBTĂIEREA
11.1 Generalităţi. Condiţii pentru evitarea interferenţei şi subtăierii
Interferenţa la roţile dinţate din timpul procesului de angrenare se referă la
intersectarea profilurilor dinţilor conjugaţi.
Subtăierea se referă la procesul de interferenţă care apare în timpul procesului
de prelucrare, când una din roţi este sculă aşchietoare (sub formă de roată
dinţată sau cremalieră), iar roata de prelucrat va rezulta cu lipsă de material;
scula aşchietoare va îndepărta materialul dinţilor roţii de prelucrat care interferă
cu dinţii sculei aşchietoare.
Interferenţa la angrenare poate fi:
 interferenţă de înfăşurare reciprocă, când se intersectează flancurile
conjugate, sau
 interferenţă de racordare, când se intersectează un profil de racordare cu
capul profilului conjugat, dacă dinţii sunt nesubtăiaţi.
Interferenţa de înfăşurare reciprocă se manifestă prin blocarea angrenării
(dacă este angrenare fără joc), sau prin nerespectarea legii fundamentale a
angrenării (dacă este angrenare cu joc); de asemenea, se intensifică zgomotul,
creşte uzura şi posibilitatea ruperii dinţilor.
Pentru evitarea interferenţei de înfăşurare reciprocă a două roţi la
angrenare/prelucrare, este necesar ca cercurile de cap ale celor două roţi să
intersecteze linia angrenării în interiorul segmentului de pe linia angrenării
cuprins între picioarele perpendicularelor duse din centrele roţilor pe linia
angrenării (Ec. 11.1, Fig. 11.1).
AB'  K 1 K 2 , sau
 ra1  O1 K 2
 . (11.1)
r
 a 2  O K
2 1

Se presupune un fir care se desfăşoară fără alunecare de pe cercul de rază rb1 şi se

înfăşoară fără alunecare pe cercul de bază rb 2 (Fig. 11.1). Astfel vor fi descrise simultan
două evolvente în planele rotitoare ale cercurilor de bază de raze rb1 şi rb 2 (primul plan
se roteşte în jurul punctului O1, iar al doilea plan în jurul punctului O2), E1, respectiv E2.
Punctul de contact dintre profilurile evolventice conjugate se află pe normala
comună K1K2, care este chiar linia angrenării.
Continuând rotirea celor două roţi, când punctul de contact depăşeşte punctul B'' ,
de exemplu dacă ajunge în B''' , profilul evolventei 1 va fi în contact cu ramura
stângă a evolventei 2, iar evolventa care de fapt materializează dintele roţii 2, E 2'''d ,
intersectează profilul dintelui roţii 1, E1'''s , în zona D, la baza dintelui, producând
fenomenul de interferenţă.

67
 r w1

O1
r b1

ra 1
K1
1

B'
E1' s C E1''''s a w
E1'''s

A
E2' d E2'''' s
2 B''
''''
r w2 K2 B
E2''' d
O2 D
F E2'''' d
Detaliul F
rb2 E2''''s
ra 2
B'''' E1''''s

D E2''''d

Fig. 11.1
Deci, pentru a evita fenomenul de interferenţă, trebuie îndeplinită Ec. 11.1.
Se consideră un angreanj cilindric exterior (Fig. 11.2), cu distanţa dintre axe
a w , razele cercurilor de bază rb1 , respectiv rb 2 , şi unghiul de angrenare al
angrenajului,  . Se va exprima condiţia pentru evitarea interferenţei de
înfăşurare reciprocă a celor două roţi dinţate din angrenaj în funcţie de datele
cunoscute (Ec. 11.1).

68
 r w2

O2
r b2

ra 2
K2
2

C aw
D
A
1

r w1 K1
O1

r b1
ra 1

Fig.11.2

Se determină mărimea segmentului O1 K 2 din triunghiul dreptunghic

O1 K 1 K 2 (Ec. 11.2) iar segmentului O2 K 1 din triunghiul O2 K 1 K 2 (Ec. 11.3).
2
O1 K 2  rb21  K 1 K 2 (11.2)
2
O2 K 1  rb22  K 1 K 2 (11.3)
Se realizează o construcţie ajutătoare, utilizând Ec. 11.4, Ec. 11.5, Ec. 11.6 şi
Ec. 11.7.
69
 K 1 K 2  O2 D (11.4)
K 1 K 2 // O2 D (11.5)
K 1 D  O2 K 2 (11.6)
K 1 D // O2 K 2 (11.7)
Din triunghiul dreptunghic O1O2 D se determină O2 D (Ec. 11.8).
2 2
K 1 K 2  O2 D  O1O2  O1 D  a w2  ( rb1  rb 2 ) 2 (11.8)
Ec. 11.2 se transformă în Ec. 11.9, iar Ec. 11.3 în Ec. 11.10.
O1 K 2  rb21  aw2  ( rb1  rb 2 )2 (11.9)

O2 K 1  rb22  a w2  ( rb1  rb 2 ) 2 (11.10)

Pentru evitarea interferenţei trebuie respectată Ec. 11.11 şi Ec. 11.12.
ra1  rb21  a w2  ( rb1  rb 2 ) 2 (11.11)
ra 2  rb22  a w2  ( rb1  rb 2 ) 2 (11.12)
Dacă se cunosc razele cercurilor de bază, rb1 şi rb 2 , distanţa dintre axele
roţilor a w şi unghiul de angreanre,  , condiţiile pentru evitarea interferenţei se
transpun în Ec. 11.16 şi Ec. 11.17
Din triunghiul dreptunghic O1O2 D se determină O2 D (Ec. 11.13).
K 1 K 2  O2 D  a w  sin  (11.13)
Ca şi la varianta anterioară, se determină mărimea segmentului O1 K 2 din
triunghiul dreptunghic O1 K 1 K 2 (Ec. 11.14) iar segmentului O2 K 1 din
triunghiul O2 K 1 K 2 (Ec. 11.15).
O1 K 2  rb21  a w2  sin 2  (11.14)

O2 K 1  rb22  a w2  sin 2  (11.15)

ra1  rb21  a w2  sin 2  (11.16)

ra 2  rb22  a w2  sin 2  (11.17)
În Fig. 11.2, ra1  O1 B , iar ra 2  O2 A , segmentul de angrenare AB se află
în interiorul segmentului K 1 K 2 , deci nu se produce interferenţa de înfăşurare
reciprocă.

70
 În cazul angrenajului de prelucrare cu cremaliera (Fig. 11.3), interferenţa de
înfăşurare reciprocă se manifestă prin subtăierea dintelui şi poate fi evitată
dacă dreapta de cap a profilului de bază a cremalierei generatoare
intersectează linia de angrenare sub punctul de tangenţă al liniei de angrenare
cu cercul de bază, adică trebuie satisfăcută Ec. 11.18.
m  CH (11.18)

rb O
r
K
0
H
0

0
m
(0)
C

Fig. 11.3

În Fig. 11.3 s-a notat cu r raza cercului de divizare şi cu rb raza cercului de

bază; cercul de divizare este tangent la linia de referinţă a cremalierei
generatoare, pentru cazul prelucrării unei roţi normale.
Se exprimă sin  0 din triunghiul dreptunghic KHC (Ec. 11.19) şi din
triunghiul dreptunghic OCK (Ec. 11.20).
CH
sin  0  (11.19)
KC
KC KC
sin  0   (11.20)
OC r
Înmulţind Ec. 11.19 cu Ec. 11.20 se obţine Ec. 11.21.
mz 2
CH  sin  0 (11.21)
2
Substituind Ec. 11.21 în Ec. 11.18 se obţine Ec. 11.22 şi Ec. 11.23.
mz
m sin 2  0 (11.22)
2
71
 z
1 sin 2  0
2
2
z (11.23)
sin 2  0
Pentru cazul la limită (de egalitate), la dantura zero, când  0  20 0 şi
h0*a  1 , pentru evitarea interferenţei la angrenarea/prelucrarea cu cremaliera,
z min  17 (Ec. 11.24.)
2
zmin   17 (dinţi) (11.24)
sin 20 0
2

Totuşi, datorită unei porţiuni inactive din evolventa dinţilor unei roţi generată
de o cremalieră la limita subtăierii, se acceptă subtăiere la roata iniţială, dacă
aceasta angrenează cu o altă roată dinţată, acceptându-se numărul minim de
dinţi z  14 . Pentru corijare prin deplasare pozitivă de profil cu mx, Ec. 11.18
se transformă în Ec. 11.25 (Fig. 11.4).

rb
O
r
K
0
H m-mx
0

C
(0) m
mx
(+)

Fig. 11.4
mz
m - mx  sin 2  0 (11.25)
2
Ec. 11.25 rămâne valabilă şi pentru deplasarea negativă, daca se introduce x cu
semnul minus.
Substituind Ec. 11.24 în Ec. 11.25 se obţine Ec. 11.26.
z z
x  min (11.26)
z min

72
 Pentru z  17 (în cazul cremalierei de referinţă standardizate), din Ec. 11.26
se deduce z min  z  0 şi x>0. În concluzie, pentru z  17 , pentru a nu apărea
interferenţa de înfăşurare reciprocă, se impune o corijare pozitivă.
Pentru a se evita interferenţa şi ascuţirea dinţilor, folosind o corijare pozitivă,
numărul minim de dinţi este 8.
Pentru z  17 , din Ec. 11.28 se deduce z min  z  0 , deci deplasarea
specifică x, trebuie să fie mai mare decât un numar negativ.
În concluzie, corijarea prin deplasare pozitivă nu produce subtăiere pentru
număr de dinţi mai mare de 17, şi se poate realiza şi deplasare de profil
negativă, dar cu verificarea Ec. 11.26.
Dacă o roată cu număr de dinţi mai mic de 14 (dar nu mai mic de 8, pentru a
se evita ascuţirea dinţilor), prelucrată de o cremalieră sau roată sculă
aşchietoare, va angrena cu o altă roată dinţată, pentru a nu se produce
interferenţa, roata iniţială trebuie să se corijeze pozitiv, iar deplasarea de profil
se determină cu Ec. 11.26, respectiv Ec. 11.27.
14  z
x (11.27)
17
Pentru evitarea interferenţei de racordare, care este acoperitoare faţă de cea
de înfăşurare reciprocă, raza cercului de picior trebuie să fie mai mare decât
raza cercului de bază.

11.2 Aplicaţii

Aplicaţia 1
Se consideră un angrenaj cilindric exterior cu distanţa dintre axe a w  300
3
mm, raportul de transmitere i12  , şi unghiul de angrenare   25 0 .
2
Să se determine razele maxime ale cercurilor de cap astfel încât să nu se
producă interferenţa de înfăşurare reciprocă la acest angrenaj.

Rezolvare
Cunoscând distanţa dintre axele roţilor şi raportul de transmitere se pot
determina razele cercurilor de rostogolire, rw1 şi rw 2 .
 rw1  rw 2  a w

i  1  rw 2 (11.28)
 12  2 rw1
aw 300
rw1    120 mm
1  i12 1  1,5

73
 i12 1,5
rw 2   aw   300  180 mm (11.29)
1  i12 1  1,5
Se determină razele cercurilor de bază cu Ec. 11.30 şi Ec. 11.31, în funcţie de
razele cercurilor de rostogolire, rw1 şi rw 2 , şi unghiul de pe profilul evolventic
al fiecărei roţi dinţate, la intersecţia cu acest cerc, adică unghiul de angrenare,
.
rb1  rw1  cos   120  cos 25 0  120  0 ,906  108 ,7569 mm (11.30)
rb 2  rw 2  cos   180  cos 25 0  180  0 ,906  163 ,1354 mm (11.31)
Se poate aplica Ec. 11.11 şi Ec. 11.12, sau Ec. 11.16 şi Ec 11.17, pentru
verificarea interferenţei de înfăşurare reciprocă.
Cu Ec. 11.32 şi Ec. 11.34 se obţin aceleaşi valori ca şi cu Ec. 11.36 şi Ec.
11.37, adică raza cercului de cap la roata conducătoare să fie de maxim 167
mm, iar la roata condusă raza maximă să fie de maxim 206,6 mm.
ra1  108 ,7569 2  300 2  ( 108 ,7569  163 ,1354 ) 2 (11.32)
ra1  167 mm (11.33)
ra 2  163 ,1354 2  300 2  ( 108 ,7569  163 ,1354 )2 (11.34)
ra 2  206 ,61 mm (11.35)
ra1  108 ,7569 2  300 2  sin 2 25 0 (11.36)
ra1  167 mm (11.37)
ra 2  163 ,1354 2 300 2  sin 2 25 (11.38)
ra 2  206 ,61 mm (11.39)

Aplicaţia 2
Se consideră un angrenaj cilindric exterior „zero”, cu roata conducătoare
având z 1  16 dinţi, iar cea condusă având z 2  32 dinţi, unghiul de presiune
de referinţă   20 0 , şi modulul 6mm.
Să se verifice dacă roata dinţată interferă cu pinionul.

Rezolvare
Diametrele cercurilor de divizare se determină cu Ec. 11.40, respectiv Ec.
11.41.
d 1  m  z 1  6  16  96 mm (11.40)
d 2  m  z 2  6  32  192 mm (11.41)

74
 Deoarece angrenajul este angrenaj „zero”unghiul de angrenare  coincide cu
unghiul de presiune de referinţă  0 (Ec. 11.42), iar distanţa dintre axe coincide
cu distanţa dintre axe de referinţă.
   0  20 0 mm (11.42)
m  z 1 m  z 2 6  16 6  32
aw  a      144 mm (11.43)
2 2 2 2
Razele cercurilor de bază se determină cu Ec. 11.44 şi E.11.45.
d 96
rb1  1  cos  0   cos 20 0  45 ,105 mm (11.44)
2 2
d 192
rb 2  2  cos  0   cos 20 0  90 ,21 mm (11.45)
2 2
Se determină razele cercurilor de cap ale roţilor dinţate cu Ec. 11.46 şi Ec. 11.47.
d 96
ra1  r1  m  1  m   6  54 mm (11.46)
2 2
d 192
ra 2  r2  m  2  m   6  102 mm (11.47)
2 2
Se verifică inecuaţiile care atestă lipsa interferenţei celor două roţi dinţate (Ec. 11.48,
Ec. 11.49).
ra1  rb21  a w2  sin 2  (11.48)
ra 2  rb22  a w2  sin 2  (11.49)
rb21  a w2  sin 2   45 ,105 2  144 2  sin 2 20 0  66 ,784 (11.50)
rb22  a w2  sin 2   90 ,212  144 2  sin 2 20 0  102 ,778 (11.51)
Ec. 11.52 este îndeplinită, dar Ec. 11.53 este foarte aproape de limită, adică de
fenomenul de interferenţă de înfăşurare reciprocă.
ra1  54  rb21  a w2  sin 2   66 ,784 (11.52)
ra 2  102  rb22  a w2  sin 2   102 ,778 (11.53)
Razele cercurilor de picior ale celor două roţi dinţate se determină cu Ec.
11.54 şi Ec. 11.55.
d 96
r f 1  1  1,25  m   1,25  6  40 ,5 mm (11.54)
2 2
d 192
r f 2  2  1,25  m   1,25  6  88 ,5 mm (11.55)
2 2
Deoarece razele cercurilor de picior ale roţilor sunt mai mici decâr razele
cercurilor de bază (Ec. 11.56, Ec. 11.57), se va produce o interferenţă de
racordare la baza dinţilor. Pentru evitarea acestei interferenţe se pot scurta dinţii
roţilor dinţate sau se prelucrează roţile subtăiate.
75
 r f 1  40 ,5  rb1  45 ,105 (11.56)
r f 2  88 ,5  rb 2  90 ,21 (11.57)

Aplicaţia 3
Să se determine deplasarea de profil minimă pentru prelucrarea unei roţi
dinţate cu 9 dinţi fără subtăiere, cu modulul m=5, pentru cazul prelucrării cu
un cuţit pieptene sau cu o sculă aşchietoare tip roată dinţată. Să se calculeze şi
diametrul cercului de divizare.

Rezolvare
Prelucrarea cu cuţit pieptene
Pentru a se evita subtăierea la prelucrarea cu cremaliera la o roată dinţată cu
mai puţin de 17 dinţi, cum este cazul de faţă, trebuie realizată o deplasare de
profil pozitivă, astfel încât să fie îndeplinită Ec. 11.58.
z z
x  min (11.58)
z min
z min  17
Deplasarea specifică de profil (Ec. 11.59) se determină punând condiţia la
limită în Ec. 11.58.
17  9
xmin   0 ,47 (11.59)
17
Deplasarea de profil minimă pentru o roată cu 9 dinţi, cu modulul 5 mm,
prelucrată cu o cremalieră, pentru a nu fi subtăiată se determină cu Ec. 11.60.
m  x  5  0 ,47  2 ,35 mm (11.60)
Diametrul de divizare se determină cu Ec. 11.61.
d  m  z  6  17  102 mm (11.61)
Prelucrarea cu sculă aşchietoare tip roată dinţată
Pentru a se evita subtăierea unei roţi dinţate cu mai puţin de 14 dinţi, la
prelucrarea cu o sculă aşchietoare tip roată dinţată, trebuie realizată o deplasare
de profil pozitivă, astfel încât să fie îndeplinită Ec. 11.62.
14  z
x (11.62)
17
Deplasarea specifică de profil minimă (Ec. 11.63) se determină punând
condiţia la limită în Ec. 11.62.
14  9
x min   0 ,294 (11.63)
17
Deplasarea de profil minimă pentru o roată cu 9 dinţi, cu modulul 5 mm,
prelucrată cu o sculă aşchietoare tip roată dinţată, pentru a nu fi subtăiată, se
determină cu Ec. 11.64.
m  x  5  0 ,294  1,47 mm (11.64)
76
12 CORIJAREA ROŢILOR DIN ANGRENAJE

Pentru evitarea interferenţei, creşterea rezistenţei dinţilor, micşorarea uzurii,

îmbunătăţirea gradului de acoperire, reducerea zgomotului, realizarea unei
distanţe dintre axe impuse, egalarea vitezelor de alunecare dintre flancuri, se
impune ca forma danturii să se abată de la cea normală. Danturile a căror formă
diferă de cea normală se numesc danturi corijate sau corectate.

12.1 Metode de corijare pentru evitarea interferenţei

a) Prin mărirea unghiului de presiune de referinţă
Dacă se măreşte unghiul de presiune de referinţă se poate evita interferenţa,
numărul minim de dinţi necesar pentru evitarea interferenţei micşorându-se:
- pentru  0  220 30 / şi h0*a  1 ; zmin  14 dinţi,
- pentru  0  250 şi h0*a  1 ; z min  11 dinţi (pentru aceasta se folosesc scule
speciale).
b) Prin construirea profilului capului dinţilor roţii conduse după traiectoria
punctelor de pe piciorul dinţilor pinionului
Astfel se evită slăbirea dinţilor pinionului.
c) Prin construirea profilului piciorului dinţilor roţii conducătoare după
traiectoria punctelor capului dinţilor roţii conduse
Prin subţierea dinţilor se reduce rezistenţa pinionului.
d) Prin scurtarea dinţilor roţii conduse
Pentru evitarea interferenţei se poate reduce capul dinţilor roţii conduse, în
detrimentul gradului de acoperire (acesta scade).
Valoarea maximă a coeficientului capului de la care începe interferenţa se
determină cu Ec. 12.1.
z
h0*a  1 [ i12
2
 ( 1  2i12 ) sin 2  0  i12 ] (12.1)
2
De exemplu, numărul de dinţi minim pentru care să nu apară interferenţa
poate să scadă, zmin  14 dinţi, dacă  0  20 0 şi h0*a  0 ,8 .
e) Prin deplasare de profil (deplasarea sculei aşchietoare)
În funcţie de deplasările de profil ale roţilor conjugate pot exista trei tipuri de
angrenaje cu joc lateral: zero, zero deplasat, deplasat.

Angrenaj zero ( x1  x2  0 ) – Fig. 12.1.

Angrenajul zero prezintă următoarele particularităţi:
- cele două roţi sunt prelucrate fără deplasare de profil;
- cercurile de divizare sunt tangente (coincid cu cele de rostogolire);
- unghiul de angrenare este acelaşi cu unghiul de presiune al cremalierei de
referinţă (    0 );

77
 - distanţa dintre axele roţilor este distanţa elementară (distanţa dintre axele de
referinţă) Ec. 12.2
mz  mz 2
aw  a  1 (12.2)
2

rw2=r2
rb2
n O2

0
C aw = a

rb1 n
O1

rw1=r1

Fig. 12. 1

Angrenaj zero deplasat ( x1  x2  0 ) (compensat)

Angrenajul zero deplasat prezintă următoarele particularităţi:
- o roată este pozitivă şi alta este negativă, deplasarea relativă fiind însă
aceeaşi pentru cele două roţi (compensarea deplasărilor);
- cercurile de divizare sunt tangente;
- unghiul de angrenare este acelaşi cu unghiul de presiune al cremalierei de
referinţă (    0 );
- distanţa dintre axele roţilor este distanţa elementară Ec. 12.2.
- se modifică diametrul de cap şi cel de picior.

78
Angrenaj deplasat ( x1  x 2  0 )
 Pozitiv (Fig. 12.2)
Angrenajul deplasat pozitiv prezintă următoarele particularităţi:
- cercurile de divizare nu se intersectează;
- unghiul de angrenare este diferit de unghiul de presiune al cremalierei
de referinţă (    0 ):    0 ;
- distanţa ( a w ) (Ec. 12.4) dintre axele roţilor angrenajului deplasat, cu
joc lateral, este mai mare decât distanţa elementară (a) Ec. 12.3.
aw  a (12.3)
z1  z 2
a w  a x  a  m  ( x1  x 2 )  m   m  ( x1  x 2 ) (12.4)
2
Un angrenaj pozitiv poate avea două roţi pozitive (x1>0, x2>0), o roată
pozitivă şi una negativă (x1>0, x2<0) cu x1  x 2 , sau o roată pozitivă şi una
normală (x1>0, x2=0).

rw2 rb2

O2 r2

C aw

rw1 n

O1 rb1

r1

Fig. 12. 2
79
  Negativ
Angrenajul deplasat negativ, cu joc lateral, prezintă următoarele particularităţi:
- cercurile de divizare sunt secante;
- unghiul de angrenare este diferit de unghiul de presiune al cremalierei de
referinţă (    0 ,  <  0 );
- distanţa dintre axele roţilor angrenajului negativ, cu joc lateral, ( aw  ax - Ec. 12.4) ,
este mai mică decât distanţa elementară (a) Ec. 12.5.
aw  a (12.5)
- se modifică diametrele de cap şi de picior, menţinându-se înălţimea
dinţilor.
r2

rb2
rw2

O2

C aw

rb1
rw1
O1

r1

Fig. 12.3

80
 Un angrenaj negativ poate avea două roţi negative (x1<0, x2<0), o roată
pozitivă şi una negativă (x1>0, x2<0) cu x 2  x1 , sau o roată negativă şi una
normală (x1<0, x2=0).
Obs. Variaţia distanţei dintre axele roţilor în angrenare nu influenţează raportul
de transmitere (raportul dintre razele cercurilor de bază ale celor două roţi
rămâne constant).
Modificarea distanţei dintre axe modifică însă poziţia polului de angrenare şi
unghiul de angrenare.

12.2 Metode speciale de corijare

a) Degajarea dintelui
Deformarea elastică a unei perechi de dinţi conjugaţi produce o scurtare a pasului,
perechea succesivă de dinţi conjugaţi intrând anticipat în angrenare, cu şoc. Se
poate evita aceasta prin: scurtarea capului, creşterea unghiului de presiune de
referinţă (cu 50 ...150 ), flancarea la cap şi la picior a profilului dintelui, flancarea
extremităţii. Flancarea extremităţii reprezintă reducerea progresivă a grosimii
dinţilor la extremităţile lor, pe o porţiune mică din lungime, în scopul înlăturării
muchiilor vii.
Flancarea de cap (sau de picior) se referă la reducerea grosimii materialui
dintelui în zona capului (sau a piciorului) pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
contact a flancurilor conjugate în timpul angrenării sub sarcină.
În cazul flancării de cap, aceasta se realizează în mod uzual prin flancarea cu
un segment de dreaptă; aceasta este definită prin adâncimea de flancare a
capului dintelui şi înălţimea flancată a capului dintelui.
b) Bombarea flancului dintelui
Pe lăţimea danturii se produc repartiţii de tensiuni de contact neuniforme.
Pentru egalarea acestor tensiuni în vederea asigurării unor condiţii îmbunătăţite
de transmitere a sarcinii între flancurile conjugate se realizează bombarea
flancurilor, prin reducerea progresivă a grosimii dintelui în direcţie
longitudinală, dinspre partea lui mediană către extremităţi.

81
 13 ANGRENAJUL GENERAL ÎN EVOLVENTĂ

Se consideră un angrenaj format din două roţi dinţate evolventice fără joc
lateral între flancuri pe cercurile de rostogolire (Fig. 13.1).

rw2 rb2

O2 r2

C aw
my

rw1 n

O1 rb1

r1

Fig. 13.1

Deoarece nu există joc lateral între flancuri, pentru a fi posibilă angrenarea, pe

cercul de rostogolire lărgimea golului dintre doi dinţi ai unei roţi este egală cu
grosimea dintelui roţii conjugate (Ec. 13.1).
s w1  e w2 , s w2  e w1 , (13.1)
unde:
s w1 , s w 2 = grosimile dinţilor conjugaţi, pe cercul de rostogolire,
e w1 , e w 2 = lărgimile golurilor dinţilor conjugaţi, pe cercul de rostogolire.
Paşii pe cercurile de rostogolire ale celor două roţi dinţate conjugate sunt
egali, deoarece nu există alunecare pe aceste cercuri (Ec. 13.2).
82
 p w1  p w 2  p w  s w1  e w1  s w 2  e w 2 (13.2)
Se exprimă pasul de pe cercul de rostogolire, în funcţie de grosimile dinţilor
conjugaţi (Ec. 13.3), substituind Ec. 13.1 în Ec. 13.2 şi aplicând Ec. 10.4 pentru
grosimea dintelui pe acest cerc (Ec. 13.4).
p w  s w1  e w1  s w1  s w 2 (13.3)
cos  0 
pw  m [  2 x1  tg 0  z1  ( inv  inv 0 )] 
cos  2
cos  0 
m [  2 x 2  tg 0  z 2  ( inv  inv 0 )] (13.4)
cos  2
Se exprimă pasul pe cercul de rostogolire în funcţie de pasul pe cercul de
divizare (Ec. 13.6). Pentru aceasta se foloseşte Ec. 13.5 aplicată pentru cercul
de rostogolire şi pentru cercul de divizare.
pb  p x  cos  x (13.5)
pb p  cos  0   m  cos  0
pw    (13.6)
cos  cos  cos 
Se egalează cele două expresii ale pasului pe cercurile de rostogolire, stabilite
anterior (Ec. 13.4 şi Ec. 13.6) şi rezultă Ec. 13.7.
  m  cos  0 cos  0
 m [   2  ( x1  x 2 )  tg 0  ( z 1  z 2 )  ( inv  inv 0 )] (13.7)
cos  cos 
După reduceri, se obţine ecuaţia fundamentală a angrenajului (Ec. 13.8).
x  x2
inv  inv 0  2 1 tg 0 (13.8)
z1  z 2
În cazul angrenajului evolventic general cu deplasări de profil, deoarece
cercurile de divizare nu sunt tangente, ci se află la distanţa my (y = modificarea
specifică a distanţei axiale), distanţa axială aw se determină cu Ec. 13.9.
mz  mz 2
a w  r1  r2  my  1  my (13.9)
2
În continuare se demonstrează expresia distanţei axiale aw în funcţie de
unghiul de angrenare  (Ec. 13.16).
a w  rw1  rw 2 (13.10)
Între raza cercului de rostogolire şi cea a cercului de bază al unei roţi dintr-un
angrenaj se poate scrie Ec. 13.11.
r
rw1  b1 . (13.11)
cos 
Se cunoaşte Ec. 13.12 pentru un cerc de rază oarecare, rx.
pb rb
  cos  x (13.12)
p x rx
Pentru cazul particular al cercului de divizare, Ec. 13.12 devine Ec.13.13.
rb1  r1 cos  0 , rb 2  r2 cos  0 . (13.13)
83
 Se substituie Ec. 13.11 în Ec. 13.10 şi se obţine Ec. 13.14.
r r
a  rw1  rw 2  b1  b 2 (13.14)
cos  cos 
Înlocuind razele cercurilor de baza (Ec. 13.13) în Ec. 13.14, se obţine Ec.
13.16.
cos  0 cos  0 mz 1 cos  0 mz 2 cos  0
a w  rw1  rw2  r1  r2     (13.15)
cos  cos  2 cos  2 cos 
m( z 1  z 2 ) cos  0
aw   (13.16)
2 cos 
Ec.13.17, care determină distanţa axială de referinţă, se substituie în Ec.
13.16, şi se obţine Ec. 13.18.
mz 1  mz 2
a (13.17)
2
mz  mz 2 cos  0 cos  0
aw  1   a (13.18)
2 cos  cos 
Prin egalarea Ec. 13.9 cu Ec. 13.18 se determină modificarea specifică a
distanţei dintre axe, y (Ec. 13.20).
z  z 2 cos  0 z  z2
aw  m 1  m 1  my (13.19)
2 cos  2
z  z 2 cos  0
y 1 (  1) (13.20)
2 cos 
Se consideră două roţi conjugate şi cremalierele generatoare complimentare care
generează flancurile acestora cu deplasările specifice de profil x1 şi x2 (Fig. 13.2).
Linia de referinţă a cremalierei generatoare se află la distanţa mx1 de cercul de
divizare al roţii 1 şi la distanţa mx2 de cercul de divizare al roţii 2.
Cele două roţi dinţate vor angrena cu joc lateral.
În acest caz, distanţa axială ax dintre centrele celor două roţi dinţate care
angrenează cu joc lateral, se determină cu Ec. 13.21 (Fig. 13.3).
z  z2
ax  m 1  m( x1  x2 ) (13.21)
2
Pentru ca roţile să angreneze fară joc lateral ele trebuie apropiate, astfel încât
să se micşoreze distanţa dintre axe până ce roţile iau contact.

84
 O2

2 cremalierele generatoare

C2 mx2
ax aw

P2 B mx1
C1

P1
1

O1
Fig. 13. 2

rw2 rb2

O2 r2

C ax
mx1+mx2

rw1 n

O1 rb1

r1

Fig. 13.3

85
 Cremaliera generatoare generează roţile cu jocul radial 0,25m, deci pentru
eliminarea jocului lateral prin apropierea celor două roţi, jocul radial al roţilor
se va micşora, putând chiar să se intersecteze cercul de cap al unei roţi cu cercul
de picior al roţii conjugate.
Pentru a se evita această interferenţă, şi pentru ca angrenajul să funcţioneze cu
jocul radial 0,25m, înălţimea dinţilor se va scurta cu cât s-au apropiat centrele
celor două roţi (Ec. 13.22).
z  z2 z  z 2 cos  0
m  a x  a w  m 1  m( x1  x 2 )  m 1  (13.22)
2 2 cos 
Scurtarea specifică a înălţimii dinţilor se determină cu Ec. 13.23.
z  z 2 cos  0
  x1  x 2  1 (  1) (13.23)
2 cos 
Diametrul cercului de picior df şi diametrul cercului de cap da, ale unei roţi
dinţate cu deplasare de profil pozitivă sau negativă, care angrenează fără joc
lateral, şi cu scurtarea înălţimii dinţilor necesară pentru asigurarea jocului radial
de 0,25m, se determină cu Ec. 13.24, respectiv cu Ec. 13.25.
d f  d  2( h0*  c0* )m  2 xm , (13.24)
d a  d  2 h0* m  2 xm  2m , (13.25)
unde d este diametrul cercului de divizare, iar restul datelor au semnificaţia
prezentată anterior.
Înălţimea dintelui se determină cu Ec. 13.26.
d f1  df2
h  aw   c0* m (13.26)
2
Diametrul cercului de cap se mai poate determina şi cu Ec. 13.27.
da  d f  2  h (13.27)

86
14 LIMITELE ŞI CRITERIILE PENTRU ALEGEREA
DEPLASĂRILOR DE PROFIL

Adoptarea coeficienţilor deplasărilor de profil este o problemă de optimizare.

Deplasările de profil la un angreanj nu pot lua orice valori. La prelucrarea cu
cremalieră, deplasările de profil prea mari, pozitive sau negative, pot produce
ascuţirea, respectiv subtăierea dinţilor.
Pentru un angrenaj cu numerele de dinţi z1 , z 2 , şi pentru o anumită metodă
de prelucrare, se pot determina inecuaţii ce conţin deplasările specifice de profil
( f ( x1 , x 2 )  0 ), ţinând cont de restricţiile impuse pentru o funcţionare corectă
a angrenajului:
- evitarea subtăierii,
- evitarea interferenţei la angrenare,
- evitarea ascuţirii dinţilor,
- cel puţin o pereche de dinţi să fie în angrenare, adică  ( x1 , x 2 )  1 .
Restricţiile anterioare se scriu sub forma unui sistem de inecuaţii având
necunoscutele x1 şi x2 . Limitele restricţiilor sunt limitele inecuaţiilor, adică
funcţiile neliniare f ( x1 , x 2 )  0 . De exemplu, pentru restricţia de tip inecuaţie
 ( x1 , x 2 )  1 , limita este  ( x1 , x 2 )  1 .
În Fig. 14.1 s-au reprezentat graficele funcţiilor neliniare limită f ( x1 , x 2 )  0
pentru un angrenaj cu numerele de dinţi z1 , z 2 , aceste grafice fiind curbele 11,
12 2, 3, 41, 42; indicii 1, 2 se referă la roata 1, respectiv la roata 2.
În cadrul fiecărei funcţii f ( x1 , x 2 )  0 , pentru un x1 corespunde o valoare x2
unică. Aceste grafice determină un contur închis, numit contur de blocare.
Mulţimea soluţiilor unei inecuaţii este o mulţime de puncte ( x1 , x2 ), şi anume
punctele dintr-unul din cele două semiplane determinate de graficul funcţiei limită.
Mulţimea soluţiilor unui sistem de inecuaţii este intersecţia soluţiilor tuturor
inecuaţiilor, adică punctele de coordonate x1 şi x2 care verifică simultan
inecuaţiile, şi anume intersecţia semiplanelor soluţiilor inecuaţiilor. Această
mulţime de puncte reprezintă conturul de blocare şi interiorul acestuia.
Pentru un anumit angrenaj se realizează conturul de blocare, şi orice punct
situat în interiorul conturului de blocare, precum şi pe contur, are coordonatele
deplasările specifice de profil ( x1 , x 2 ) pentru care angrenajul funcţionează
corect.
Corijarea prin deplasare de profil la un angrenaj implică determinarea
deplasărilor specifice optime din interiorul sau de pe conturul de blocare, în
funcţie de anumite criterii impuse.
Există mai multe criterii de alegere a deplasărilor specifice din interiorul
conturului de blocare, rezultând astfel diferite sisteme de corijare prin deplasare
de profil.
87
 x2
3
12
f
e
x 2C C
d
41 A
xs
D c
x 2D
xs x1
x 1D x 1C

b a 11

11

B 21
42
Fig. 14.1
Se prezintă câteva criterii pentru alegerea deplasărilor de profil:
- micşorarea presiunii de contact prin mărirea razelor de curbură ale
profilurilor active;
- egalizarea rezistenţelor maxime la încovoiere;
- egalizarea alunecărilor specifice maxime de la piciorul profilurilor conjugate
evolventice;
- realizarea grosimii dintelui pe cercul de cap de 0,25m sau 0,4m;
- realizarea gradului de acoperire de 1,2.
Aceste criterii sunt funcţii de x1 şi x2 (ex.: curbele a, b, c, d, e, f ,   1,2 din Fig. 14.1).
Există două cazuri distincte de calcul: când nu se impune, sau când se impune
distanţa dintre axele roţiilor.
Dacă nu se impune distanţa dintre axe, se alege un punct din interiorul
conturului de blocare, care să corespundă unui anumit criteriu, sau unor anumite
criterii. Punctul C(x1C, x2C) din Fig. 14.1, stabilit din nomogramă, asigură o
funcţionare corectă a angrenajului, deoarece se află în interiorul conturului de
blocare şi satisface două criterii, cel al curbei d şi cel al curbei   1,2 .
Dacă se impune distanţa dintre axe aw, se va determina suma deplasărilor
specifice de profil x s în funcţie de aw.
Se exprimă suma deplasărilor specifice de profil xs, din ecuaţia fundamentală
a angrenajului (Ec. 14.1).
88
 z1  z 2
x s  x1  x 2  ( inv  inv 0 )  14.1
2  tg 0
Din Ec. 13.6 se determină  în funcţie de distanţa dintre axe aw (Ec. 14.2),
iar din Ec. 14.3 se determină inv , respectiv inv 0 , care se substituie în Ec.
14.1 pentru a obţine relaţia finală pentru xs.
a m( z 1  z 2 )
  arccos( 0  cos  0 )  arccos[ cos  0 ] 14.2
aw 2a w
inv  tg   [ rad ] ; inv 0  tg 0   0 [ rad ] . 14.3
 0   00  
 [ rad ]  ;  0 [ rad ]  . 14.4
180 0 180 0
Suma deplasărilor specifice de profil xs poate fi corectată numai printr-o
modificare cu 1 până la 3 dinţi ai roţilor.
Pentru acest caz, când se impune distanţa dintre axe, pentru calculul
deplasărilor specifice de profil se procedează astfel:
- se determină x s  x1  x 2 în funcţie de distanţa axială impusă aw (Ec. 14.1);
- se alege pe ambele axe de coordonate ale sistemului x1Ox2 valoarea lui
x s  x1  x 2 ;
- se trasează o dreaptă  prin aceste puncte (ex.: dreapta  din Fig. 14.1);
pentru orice punct de pe această dreaptă: x s  x1  x 2 ;
- se va alege un punct care se află la intersecţia dreptei  cu linia
caracteristică a unui anumit criteriu de corijare (de ex., în Fig. 14.1, punctul
D(x1D, x2D) se află la intersecţia dreptei  cu linia caracteristică a criteriului d).
- se citeşte o coordonată (de ex., pentru punctul D din Fig. 14.1 se citeşte din
nomogramă x1D);
- se calculează a doua coordonată din expresia x s  x1  x 2 (de ex., pentru
punctul D din Fig. 14.1 se calculează x 2 D  x s  x1D ).
Câmpul notat cu A în Fig. 14.1 se referă la angrenajele normale, iar cel notat
cu B se foloseşte pentru angrenajele extrapolare, la care există numai segment
de intrare în angrenare, sau numai segment de ieşire din angrenare, alunecarea
relativă dintre flancuri fiind de acelaşi sens, favorizând continuitatea filmului de
lubrefiant. Câmpul de corijare extrapolară B se foloseşte pentru roţile călite ce
funcţionează în băi închise de ulei.
Pe segmentul de intrare în angrenare straturile superficiale se încreţesc,
apărând fisuri şi gripări, iar pe segmentul de ieşire din angrenare straturile se
întind, apărând efectul de poleire. Din acest motiv se recomandă ca deplasările
de profil să se aleagă astfel încât porţiunea corespunzătoare segmentului de
intrare în angrenare să se elimine, deci polul angrenării va fi situat înaintea
punctului de intrare în angrenare.

89
15 MECANISME PLANETARE ŞI BIPLANETARE

15.1 Consideraţii teoretice

Mecanismele planetare au roţi dinţate cu axa mobilă în spaţiu, numite sateliţi.
Ele prezintă avantajul că asigură rapoarte de transmitere mari, având gabarite
mici şi au randamente ridicate.
Sateliţii se rotesc în jurul propriilor axe şi în jurul unor axe centrale.Un satelit
poate să angreneze cu roţi centrale exterioare şi/sau interioare, şi are arborele
purtat de un element cinematic numit braţ port-satelit.
Mecanismele planetare se pot complica pe verticală, prin transformarea
sateliţilor în mecanisme planetare, sau pe orizontală, prin înserierea
mecanismelor planetare sau prin închiderea lanţurilor cinematice de bază.
Una din metodele analitice de analiză cinematică a mecanismelor planetare este
cea a lui Willis, a inversării mişcării: se transmite fictiv, tuturor elementelor, o
mişcare inversă mişcării braţului port-satelit; asta înseamnă că viteza
unghiulară/turaţia braţului port-satelit se va scădea din vitezele unghiulare/turaţiile
tuturor elementelor, astfel încât braţul port-satelit să rămână fix.
Metodologia de lucru în cazul mecanismelor planetare înseriate se prezintă în [4].
Se calculează numărul de motoare care asigură desmodromia mecanismului.
Dacă M=1 se numeşte mecanism planetar, iar dacă M>1 se numeşte diferenţial.
Se identifică sateliţii (roţile cu axele mobile în spaţiu) şi braţele port-satelit
(elementele care rotesc axele sateliţilor în spaţiu).
Se separă din mecanism transmisiile cu roţi ordinare (roţile acestor transmisii
au axele fixe; roţile pot fi fixe sau au lagărele fixe); pentru acestea se calculează
raportul de transmitere conform metodologiei prezentată la transmisii ordinare.
Se separă transmisiile planetare, ţinând cont ca fiecare braţ port-satelit să se
afle într-o grupare planetară distinctă; într-o grupare intră braţul port-satelit,
satelitul sau sateliţii pe care îi deplasează acesta, şi toate roţile care angrenează
cu sateliţii respectivi.
Se aplică principiul inversării mişcării în fiecare grupare planetară, scăzând
din vitezele unghiulare/turaţiile tuturor elementelor viteza unghiulară/turaţia
braţului port-satelit respectiv.
Raportul de transmitere total este produsul rapoartelor de transmitere parţiale.
Mecanismele biplanetare au sateliţii sub formă de mecanisme planetare.
Sateliţii mici fac o mişcare complexă, rotindu-se în jurul a trei axe: axa proprie,
axa mecanismului planetar central şi axa mecanismului planetar de bază.
Pentru analiza cinematică a mecanismelor biplanetare se pot folosi metode
grafice, analitice şi vectoriale. Dacă se foloseşte metoda analitică a lui Willis, se
aplică principiul inversării mişcării de două ori, până se ajunge la un mecanism
fictiv echivalent cinematic, cu axe fixe. Se consideră mecanismul planetar care are
braţul port-satelit cuplat la bază; se imprimă tuturor elementelor o viteză unghiulară
egală şi de sens contrar braţului port-satelit amintit. Braţul port-satelit cuplat la bază
devine fix, şi se obţine un mecanism planetar fictiv obişnuit, în care satelitul are
90
numai două mişcări de rotaţie, în jurul unei axe centrale şi în jurul axei proprii, spre
deosebire de cazul real, când acesta avea trei mişcări de rotaţie în jurul a trei axe,
cum s-a precizat mai sus. În mecanismul ordinar fictiv echivalent cinematic se
calculează rapoartele de transmitere după procedura descrisă pentru transmisii
înseriate, ca fiind produsul rapoartelor de transmitere parţiale şi se exprimă
acestea în funcţie de numerele dinţilor roţilor.

15.2 Aplicaţii
Aplicaţia 1
Se consideră mecanismul biplanetar cu roţi dinţate din Fig. 15.1. Se cunosc
numerele de dinţi ale roţilor.
Să se determine:
a) gradul de mobilitate,
b) raportul de transmitere total.
Rezolvare
În mecanismul real (Fig. 15.1) se identifică sateliţii (roţile care nu sunt cuplate
prin rotaţie cu baza, deci au axa mobilă în spaţiu) şi braţele lor port-satelit (cele
care poartă şi deplasează axele sateliţilor în spaţiu).
Sateliţii sunt: 2+5, 6, 4.
Braţele port-satelit corespunzătoare sateliţilor amintiţi sunt: H1  7, H2  4,
respectiv H1  7.
Deci există două braţe port-satelit, H1 şi H2, H1 fiind cuplat prin rotaţie la
bază, iar H2 fiind cuplat prin rotaţie cu un element cinematic mobil, 2+5.
a) Calculul gradului de mobilitate
Gradul de mobilitate al mecanismului biplanetar se determină cu Ec. 15.1
M=3n-2C5-C4, (15.1)
unde:
n-numărul de elemente mobile,
C5 - numărul de cuple cinematice de clasa a V-a,
C4 - numărul de cuple cinematice de clasa a IV-a.
n=5 (1, 2+5, 7+H1,6, H2+4)
C5=5 [(1,0), (2,H1+7), (6,H2+4), (H2+4,2+5),( H1+7,0)]
C4=4 [(1,2), (5,6), (6,7), (4,3)]
M=1
Mecanismul biplanetar are un singur element conducător.
b) Calculul raportului de transmitere total
Se notează turaţiile elementelor cinematice absolute din mecanismul biplanetar
real (Fig. 15.1) ca mai jos.
Roata 1: n1
Roţile 2, 5: n2
Roata 3: 0
Elementele cinematice 4, H2: nH2
Roata 6: n6
91
 Elementele cinematice 7, H1: nH1.

7
6 3
H2
2

5 4

H1
1

Fig. 15.1
Raportul de transmitere total se determină cu Ec. 15.2.
n
i1H 1  1  i12  i5 H 1 (15.2)
nH 1
Rapoartele de transmitere parţiale din Ec. 15.2 ( i12 , i5 H 1 ) nu se calculează
direct din mecanismul real, în funcţie de numerele de dinţi, deoarece nici una
din transmisiile 1-2 sau 5-H1 nu este ordinară. Se aplică principiul lui Willis
pentru mecanismul iniţial (Fig. 15.1) scăzând din turaţiile tuturor elementelor,
turaţia braţului port-satelit H1. Se obţine mecanismul fictiv echivalent cinematic
din Fig. 15.2, care este un mecanism planetar obişnuit, cu satelitul 6 şi braţul
port-satelit H2.
În mecanismul echivalent 1, din Fig. 15.2, elementele au turaţiile indicate mai jos.
Roata 1: n1- nH1
Roţile 2,5: n2- nH1
Roata 3: 0- nH1 (roata 3 a devenit mobilă)
Elementele cinematice 4, H2: nH2- nH1
Roata 6: n6- nH1
Elementele 7, H1: devin fixe, deci au turaţiile 0.
Raportul de transmitere total în mecanismul echivalent 1 se calculează cu Ec. 15.3.
H1 n -n H1 H1 H1
i13  1 H1  i12  i5 H 2  i43 (15.3)
0 - nH1
H1 H1
Raporartele de transmitere parţiale i12 şi i43 se pot determina cu Ec. 15.4,
92
respectiv Ec. 15.5, în acest mecanism echivalent 1-2 şi 4-3 fiind angrenaje ordinare.

7
6 3
H2
2

5 4
H1
1

Fig. 15.2

H1 n1 - n H1 z
i12   2 (15.4)
n2 - n H1 z1
H1 n -n n -n n -n z
i43  4 H1  4 H1  H2 H1  3 (15.5)
n3 - n H1 0 - n H1 0 - n H1 z4
Se mai aplică o dată principiul lui Willis în gruparea planetară (5, 6, 7, H2)
din mecanismul planetar fictiv din Fig. 15.2, şi se scad din turaţiile tuturor
elementelor grupării, turaţia braţului port-satelit H2; se ajunge la un mecanism
fictiv ordinar (Fig. 15.3), în care braţul H2 a devenit fix (pentru simplitate s-a
desenat direct simbolul bazei, fără H2).
7
6

Fig. 15.3

În al doilea mecanism fictiv, echivalent cinematic (Fig. 15.3), elementele au

turaţiile indicate mai jos.
Roata 5: n2- nH1- (nH2- nH1)= n2- nH2
93
Elementele cinematice 4, H2: nH2- nH1- (nH2- nH1)=0
Roata 6: n6- nH1- (nH2- nH1)= n6-nH2
Elementele 7, H1: 0-(nH2- nH1)=-nH2+ nH1
H2 n -n z
i57  2 H2   7 (15.6)
- n H2  n H1 z5
n
Din Ec. 15.5 se determină i H 2 H 1  i47  H2 şi rezultă Ec. 15.7 şi Ec. 15.8.
n H1
n H2
-1
H1 n H1 z
i43   3 (15.7)
-1 z4
n z
i H 2 H 1  i47  H2   3  1 (15.8)
n H1 z4
Ec. 15.6 se mai poate scrie sub forma Ec. 15.9.
n2 n H2
-
H2 n H1 n H1 z
i57   7 (15.9)
n H2 z5
- 1
n H1
n
Ec. 15.8 se substituie în Ec. 15.9 şi se determină 2 (Ec. 15.11).
nH 1
n2 z n n z z z
  7  ( - H2  1 )  H2   7  ( 3  1  1 )  (  3  1 ) (15.10)
nH 1 z5 n H1 n H1 z5 z4 z4
n2 z z z
  7  3  3 1 (15.11)
nH 1 z5 z4 z4
Ec. 15.4 se mai poate scrie sub forma Ec. 15.12.
n1
-1
H1 n H1 z
i12   2 (15.12)
n2 z1
-1
n H1
Ec. 15.11 se substituie în Ec. 15.12 şi se obţine Ec. 15.14.
n1
-1
H1 n H1 z
i12   2 (15.13)
z7 z 3 z 3 z1
    1-1
z5 z4 z4

94
 n1
-1
H1 n H1 z
i12   2 (15.14)
z7 z 3 z 3 z1
  
z5 z4 z4
Din Ec. 15.14 se determină raportul de transmitere total al mecanismului
biplanetar iniţial (Ec. 15.16).
n1 z z z z
  2 (  7  3  3 )  1 (15.15)
n H1 z1 z5 z4 z4
n z z z
i1H 1  1  1  2  3 ( 1  7 ) (15.16)
n H1 z1 z 4 z5

Aplicaţia 2 (subiect dat la Olimpiada studenţească naţională de Mecanisme, Rusia,

2010 – Olympiad for Students of Russian Technical Universities, TMM 2010)
Se consideră mecanismul biplanetar cu roţi dinţate din Fig. 15.1. Se cunosc
numerele de dinţi ale roţilor: z1=20, z2=80, z4=20, z5=14, z6=38.
Toate roţile dinţate au aceleaşi modul, m, şi nu au deplasare de profil. Să se
determine raportul de transmitere total, i1 H 1 .
Rezolvare
Formula pentru determinarea raportului de transmitere total în funcţie de
numerele de dinţi ale roţilor s-a determinat în aplicaţia anterioară (Ec. 15.17).
n z z z
i1H 1  1  1  2  3 ( 1  7 ) (15.17)
n H1 z1 z 4 z5
Se observă că în calcul sunt necesare numerele de dinţi ale roţilor 3 şi 7, care
sunt necunoscute.
Roata 2 este coaxială cu roata 4 şi roata 1 cu roata 3, deci distanţele dintre
axele roţilor 1 şi 2, respectiv 4 şi 3 sunt egale (Fig. 15.1). Se scrie condiţia de
egalitate a distanţelor dintre axele roţilor respective (Ec. 15.18).
m  z1 m  z 2 m  z 3 m  z 4
   (15.18)
2 2 2 2
De asemenea, roata 5 este coaxială cu roata 7 şi se scrie a doua condiţie de
coaxialitate (Ec. 15.19).
m  z7 m  z 5
  m  z6 (15.19)
2 2
Înlocuind numerele de dinţi în Ec. 15.18 şi în Ec. 15.19, se obţine Ec. 15.20,
respectiv Ec. 15.21.
m  20 m  80 m  z 3 m  20
   (15.20)
2 2 2 2
m  z7 m  14
  m  38 (15.21)
2 2
95
 Numerele de dinţi rezultate sunt: z 3  120 şi z7  90 .
n1 80 120 90 1255
i1H 1   1  (1 ) (15.22)
n H1 20 20 14 7
Mai prezentăm două variante ale acestui mecanism biplanetar.
Mecanismul biplanetar din Fig. 15.4 diferă de cel din Fig. 15.1 prin roata
conducătoare 1, care este o roată cilindrică cu dantură interioară.

7
6 3
H2
2

5 4
1
H1

Fig. 15.4

Mecanismul biplanetar din Fig. 15.5 diferă de cel din Fig. 15.1 prin faptul că
roata cetrala fixă 3 este exterioară.

7
6
H2 4
2

5 3 H1

Fig. 15.5

96
 Bibliografie

1. Antonescu P., Mecanisme, Ed. Printech, Bucureşti, 2003.

2. Antonescu P., Antonescu O., Standardization of terminology of MMS and
graphical symbols, Lucrările celui de-al treilea Seminar naţional de Mecanisme,
Craiova, 2008.
3. Conţiu T., Culegere de probleme din Teoria Mecanismelor şi a Maşinilor,
Ed. Tehnică, Bucureşti, 1967.
4. Creţu S.M., Dumitru N., Lucrări de laborator la disciplina Mecanisme,
Specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, Ed. SITECH, Craiova,
2010.
5. Creţu S.M, Ghidul lucrărilor de laborator la disciplina Mecanisme, Vol. II,
Ed. Sitech, Craiova, 2017.
6. Drimer D., Oprean A., Dorin Al., Alexandru N., Paris A., Panaitopol H.,
Udrea C., Crişan I., Roboţi industriali şi manipulatoare, Ed. Tehnică, Bucureşti,
1985.
7. Handra Luca V., Stoica I. A., Introducere în teoria mecanismelor, Vol. I,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1982.
8. Handra Luca V., Stoica I. A., Introducere în teoria mecanismelor, Vol. II,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983.
9. Litvin F., Fuentes A., Gear Geometry and Applied Theory, Cambridge
University Press, 2004, traducere în limba română de Csibi V.-I., Sârbu M. L.,
Herciu D., Sudrijan M., Cluj-Napoca 2009.
10. Lovach E. C., Cărăbaş I., Principii de sinteză a mecanismelor cu roţi
dinţate şi came, Ed. Politehnica, Timoşoara, 2006.
11. Manolescu N., Kovacs Fr., Orănescu A., Teoria mecanismelor şi a
maşinilor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972.
12. Maroş D., ş.a., Teoria mecanismelor şi a maşinilor, Cinematica roţilor
dinţate, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1958.
13. Pelecudi, Chr., Maroş, D., Merticaru, V., Pandrea, N., Simionescu, I.,
Mecanisme, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
14. Popecu I., Mecanisme, Reprografia Universităţii din Craiova, 1995.
15. Tiplacov, I.,S., Mecanisme biplanetare.
16. Willis R., Principles of Mechanisms, London, 1841.
17. Catalogue of the Special Loan Collection of Scientific Apparatus at the
South Kensington Museum, 1876, Vol. I, Cambridge University.
18. STAS 915/2-81, 915/3-81
19. STAS 5013/1-82, STAS 5013/2-82, STAS 5013/3-82, STAS 5013/4-82
20. SR EN ISO 3952-2-2001

97
 ANEXA

STANDARDUL INTERNAŢIONAL EN ISO 3952

Standardul Internaţional EN ISO 3952 este structurat în patru părţi, şi anume:

EN ISO 3952-1:1994,
EN ISO 3952-2:2001,
EN ISO 3952-3:2001,
EN ISO 3952-4:2001,
şi stabileşte simbolurile grafice pentru elementele schemelor cinematice ale
produselor din ramurile industriei. Aceste simboluri trebuie utilizate în
schemele din documentaţiile tehnice, în literatura tehnică şi pedagogică.

Standardul internaţional este structurat astfel:

Partea 1
1 Mişcarea elementelor componente ale mecanismelor
2 Cuple cinematice
3 Elemente componente şi legăturile lor
4 Mecanisme articulate şi componentele lor

Partea 2
5 Mecanisme cu fricţiune şi cu dantură
6 Mecanisme cu camă

Partea 3
7 Mecanisme cu cruce de Malta şi cu clichet
8 Cuplaje, ambreiaje şi frâne

Partea 4
9 Mecanisme diverse şi componentele lor

98
 Extras din Standardul român SR EN ISO 3952-2
Martie 2001
Indice de clasificare U10

Scheme cinematice
SIMBOLURI GRAFICE
Partea 2

Standardul menţionat reprezintă versiunea în limba română a Standardului

European EN ISO 3952-2: 1994, Scheme cinematice –Simboluri grafice –
Partea 2

Este permis a se reprezenta jocul radial al roţilor, dacă contactul dintre roţile
conjugate este reprezentat de o linie (Fig. A1).

Fig. A1

Diferenţa dintre simbolul unei roţi dinţate şi simbolul unei roţi dinţate de
fricţiune constă într-o poziţie diferită a liniei care reprezintă coroana dinţată,
sau suprafaţa de fricţiune, în raport cu planul roţii.
De exemplu, în Fig. A2a este reprezentată o roată dinţată cilindrică, iar în Fig. A2b
o roată cu fricţiune cilindrică.

a b
Fig. A2

99
 În Fig. A3a se reprezintă o roată conică dinţată, iar în Fig. A3b o roată conică
cu fricţiune.

a b
Fig. A3

Dacă nu se indică tipul de dinte, roţile dinţate se reprezintă ca în Fig. A4: roată
dinţată cilindrică cu dantură interioară (Fig. 4a), roată dinţată cilindrică cu
dantură exterioară (Fig. A4b), roată dinţată conică (Fig. A4c), roată dinţată
flexibilă.

a b

c d
Fig. A4

100
 Reprezentarea tipului danturii este indicată în Fig. A5: roată cilindrică cu dinţi
drepţi (Fig. A5a), roată cilindrică cu dinţi înclinaţi (Fig. A5b), roată cilindrică
cu dinţi în V (Fig. A5c), roată conică cu dinţi drepţi (Fig. A5d), roată conică cu
dinţi înclinaţi (Fig. A5e), roată conică cu dinţi curbi (Fig. A5f).

a b c

d e f
Fig. A5

Reprezentarea transmisiilor cu roţi dinţate, fără indicarea danturii (Fig. A6):

angrenaj exterior cu roţi dinţate circulare (Fig. A6a), angrenaj interior cu roţi
dinţate circulare (A6b).

a b
Fig. A6
101
Transmisia cilindrică cu roţi necirculare este redată în Fig. A7.

Fig. A7

Transmisia conică (Fig. A8), transmisie hipoidă (Fig. A9).

Fig. A8

Fig. A9

102
 În Fig. A10 sunt reprezentate simbolizările pentru transmisia melcată -
transmisia melcată cu melc cilindric (Fig. A10a), transmisia melcată cu melc
globoidal (Fig. A10b) - şi transmisie cu roţi dinţate încrucişat cilindric (Fig.
A10c).

b c
Fig. A10
103
 Simbolizarea de bază a transmisiei cu cremalieră este redată în Fig. A11a şi
simbolul admisibil în Fig. A11b. Se permite reprezentarea roţii cu linie punct
subţire.

b
Fig. A11

Transmisia cu sector dinţat este redată în Fig. A12.

Fig. A12

104