Sunteți pe pagina 1din 4

TEORIA REDUCERII INCERTITUDINII

Teoria reducerii incertitudinii caută să explice cum comunicăm când noi suntem nesiguri
de mediile din jurul nostru (Berger şi Bradac, 1982). Teoria este dezvoltată de Berger şi
Calabrese (1975) şi a fost de pionierat în două moduri: o dată pentru că a fost una dintre
primele teorii care îşi are orginea în câmpul comunicării interpersonale şi care nu provine
strict din alte discipline precum psihologie sau sociologie şi, în al doilea rând, pregăteşte
drumul pentru generaţii ulterioare de teoreticieni care verifică, perfecţionează, extind,
schimbă şi, adesea, resping premisele ei (Kramer, 2004).

Obiectivul teoriei

În forma originală, teoria reducerii incertitudinii s-a concentrat pe modul în care


comunică persoanele care nu se cunosc între ele motiv pentru care a fost limitată pe
comportamentul din cadrul interacţiunii iniţiale (Berger şi Calabrese, 1975). Alţi autori au
aplicat-o în diferite contexte precum relaţiile romantice (Knobloch, 2006) interacţiunea
interculturală (Gudykunst, 1995), mediul organizaţional (Kramer, 2004) şi domeniul sănătăţii
(Albrecht şi Adelman, 1984). Teoria evidenţiază incertitudinea ca forţă cauzală care
formează comportamentul de comunicare şi avansează predicţii cuantificabile despre cum se
comportă oamenii când sunt în incertitudine.

Trăsăturile teoriei

Teoria lui Berge şi Calabrese porneşte de la premisa conform căreia persoanele sunt
motivate să reducă incertitudinea privind mediul social astfel încât indivizii caută să prezică
şi să explice mediul înconjurător. În demersul definirii incertitudinii, teoria se bazează pe mai
vechiul model al informaţiei, inspirat din cibernetică, a lui Shannon şi Weaver din 1949 şi
construieşte ideea de incertitudine ca o funcţie a numărului şi a probabilităţii de alternative
care se pot întâmpla (Berger şi Bradac, 1982).
Autorii teoriei consideră că incertitudinea este crescută când diferite rezultate sunt egal
plauzibile şi este scăzută când doar un rezultat este posibil. Per ansamblu, incertitudinea creşte
când persoanelor le lipseşte informaţia despre sine şi despre ceilalţi.
Teoria identifică două tipuri de incertitudine care apar în cadrul unei interacţiuni
diadice :
- Incertitudinea cognitivă se referă la îndoiala pe care o persoana o experimentează
cu privire la propria credinţă şi credinţele altora;
- Incertitudinea comportamentală se referă la întrebările pe care oamenii le au despre
acţiunile proprii şi ale altora.
Conform teoriei respective, incertitudinea este caracterizată ca sentiment nesigur
privind interacţiunea (Berger şi Bradac, 1982) diferită de ambiguitate care este o stare
obiectivă care apare din cauza faptului că mesajele sunt doar reprezentări parţiale sau
conflictuale de semnificaţie (Sillars şi Vangelisti, 2006). Incertitudinea, în schimb, este o stare
subiectivă care provine din conştientizarea ambiguităţii. De exemplu, când un prieten îţi
spune: „Te voi vedea curând”, mesajul conţine ambiguitatea pentru că nu şti când, cum şi
unde îţi vei petrece timpul cu prietenul dar nu semnifică şi nu se experimentează incertitudine
în acest caz, cu excepţia cazului în care este conştientizată ambiguitatea.
Teoria are în vedere trei parametrii situaţionali despre care se consideră că participă la
dorinţa persoanei de a reduce incertitudinea (Berger, 1997):
- deviaţia – suntem curioşi când un individ violează expectaţiile noastre;

1
- anticiparea interacţiunii viitoare – suntem motivaţi pentru a reduce incertitudinea
când ne aşteptăm să interacţionăm cu cineva din nou;
- controlul asupra resurselor – dorim să reducem incertitudinea când un individ
determină recompensele şi costurile pe care le primim.
De asemenea, teoria propune următoarele axiome – sau relaţii cauzale considerate
adevărate – care accentuează corespondenţa dintre incertitudine şi comunicare (Berger şi
Calabrese, 1975, Berger şi Gudykunst, 1991):
1. incertitudinea este negativ asociată cu tot ce înseamnă comunicarea verbală;
2. incertitudinea este negativ asociată cu expresivitatea nonverbală;
3. incertitudinea este pozitiv asociată cu comportamentul de căutare a informaţiei;
4. incertitudinea este negativ asociată cu strategia de căutare a informaţiei;
5. incertitudinea este negativ asociată cu gradul de similaritate dintre parteneri;
6. incertitudinea este pozitiv asociată cu reciprocitatea autodezvăluirii;
7. incertitudinea este negativ asociată cu atracţia.
Cea de-a opta axiomă a fost adaugată de Parks şi Adelman în 1983 şi sună astfel:
incertitudinea este negativ asociată cu împărtăşirea informaţiei în reţelele de comunicare.
Redăm un exemplu după Berger (1997). Două persoane care nu se cunosc îşi încrucişează
drumurile la magazinul din cartier pe care ambele îl frecventează. Ele stau la o şuetă
superficială şi abordează teme precum preţul la cereale (Axioma 4), se autodezvăluie
reciproc privind băuturile preferate (Axioma 5) şi îşi pun întrebări una alteia privind
ocupaţia (Axioma 3). Cu cât vorbesc mai mult cu atât experimentează mai puţin
incertitudinea (Axioma 1), se plac (Axioma 7) îşi adaptează gesturile, se privesc în ochi
(Axioma 2). Incertitudinea lor este redusă când descoperă că ambelor persoane le place
acelaşi local (Axioma 6) şi au câţiva prieteni în comun (Axioma 8).
Cele mai pregnante situaţii de incertitudine sunt considerate următoarele: în
interacţiuni iniţiale, în situaţii cross-culturale şi în stabilirea de relaţii. De pildă, s-a
demonstrat că în aceste situaţii, anxietatea şi incertitudinea cognitivă cresc când individul
interacţionează cu persoane din modele diferite cultural. Acest lucru l-a facut pe
Gudykunst (1995) să argumenteze că anxietatea şi incertitudinea ghidează modul în care o
persoană comunică.

Implicarea conceptului de comunicare în teoria reducerii incertitudinii

Teoria identifică două roluri ale comunicării în cadrul situaţiilor interpersonale


(Berger şi Calabrese, 1975). În primul rând, noi căutăm să prezicem şi să explicăm
comunicarea. Comunicarea funcţionează când ne întrebăm: ce ar trebui să spun? sau, de ce
face ea, asta? Ce se întâmplă, aici? În al doilea rând, comunicarea furnizează informaţia
care ne ajută să prezicem şi să explicăm. Comunicarea operează în acest mod când primim
răspunsuri la întrebări sau surprindem informaţii din dezvăluiri. Aici, teoria reducerii
incertitudinii propune comunicarea drept cauză şi efect al incertitudinii.
Deoarece un anumit grad de ambiguitate este întotdeauna prezent în interacţiunile
sociale, indivizii trebuie să găsească modalităţi de a produce mesaje în condiţii de
incertitudine. Berger, Karol şi Jordan (1989) au identificat trei strategii prin care oamenii
pot face faţă incertitudinii: 1. căutarea informaţiei prin strategii pasive, active şi
interactive (Berger şi Kellerman, 1994). Strategiile pasive implică observarea ţintei de la
distanţă. Spre deosebire de strategiile active caracterizate prin faptul că indivizi sunt
activti în achiziţionarea de informaţii dar nu interacţionează cu persoana ţintă ci, de pildă,
doar interoghează pe alţii despre persoana ţintă. Strategiile interactive se referă la
înterogarea directă a ţintei permiţând astfel individului să descopere asemănări, să
câştige informaţie, deşi normele de politeţe limitează numărul de întrebări (Berger şi

2
Kellerman, 1994). O altă strategie interactivă este căutarea de dezvăluiri reciproce.
Strategiile interactive pot fi cea mai bună metodă de reducere a incertitudinii, dar pe de
altă parte, ele pot produce şi anxietate şi disconfort. 2. planificarea – apare când indivizii
intră în acţiune pentru a achiziţiona informaţia dar nu interacţionează cu persoana ţintă.
Un plan este o reprezentare cognitivă a acţiunilor prin care o persoană poate să-şi propună
să atingă un scop. Pentru a fi eficient, individul trebuie să-şi construiască un nivel optim
de complexitate deoarece acest lucru îi asigură flexibilitatea comportamentală (Berger et
al, 1989); şi c. Eschivarea sau apărarea împotriva rezultatelor negative care ar putea
apare când sunt produse mesaje în condiţii de incertitudine (Berger, 1997).

Direcţii ulterioare de lucru

Direcţiile de viitor sunt trasate chiar de fondatorii teoriei (Berger şi Calabrese, 1975)
care considerau că unul din scopurile de care merită să se ocupe investigaţiile ulterioare
este modul în care operează incertitudinea în diferite medii de lucru, în contexte de boală
şi sănătate (Brasher, 2001). O a doua sarcină este de a investiga asocierea dintre
incertitudine şi procesarea de mesaje, mai exact cum incertitudinea formează procesarea
de mesaje.

Bibliografie

1. Albrecht, T.I., Adelman, M.B., Social support and life stress: new directions for
communication research, Human communication research, 11, 1984, p. 3-32
2. Berger, C.R, Producing messages under uncertainty, în J. O Greene (ed.),
Message production. Advances in communication theory, Mahwah, NJ, Erlbaum,
1997, p. 221-244
3. Berger, C.R., Bradac, J.J., Language and social knowledge: uncertainty in
interpersonal relationships, London, Edwarld Arnold, 1982
4. Berger, C.R., Calabrese, R.J., Some explorations in initial interaction and beyond:
toward a developmental theory of interpersonal communication, Human
communication research, 1, 1975, p. 99-112
5. Berger, C.R., Gudykunst, W.B., Uncertainty and communication, în B. Dervin, şi
M.J. Voigt (eds.) Progress in communication sciences, vol.10., p. 21-66, Norwood,
New Jersey, Ablex, 1991
6. Berger, C.R., Kellerman, K.A., Acquiring social information, în J.A. Daly şi J.M.
Wiemann (eds.), Strategic interpersonal communication, (p.1-31), Hillsdale, NJ,
Erlbaum, 1994
7. Berger, C.R., Karol, S.H., Jordan, J.M., When a lot of knowledge is a dangerous
thing. The debilitating effects of plan complexity on verbal fluency, Human
communication research, 16, 1989, p. 91-119
8. Brashers, D.E., Communication and uncertainty management, Journal of
communication, 51, 2001, p. 147-157
9. Knobloch, Relational uncertainty and message production within courtship:
features and appraisals of date request messages, Human communication
research, 32, 2006, p. 244-273
10. Kramer, M.V., Managing uncertainty in organizational communcation, Mahwah,
NJ, Erlbaum, 2004

3
11. Gudykunst, W.B., Anxiety/uncertainty management (AUM) theory: current status,
în R.L. Wiseman (ed.,) Intercutlrual communcaiton theory (p. 8-58), Thousand
Oak, Sage, 1995
12. Parks, M.R., Adelman, M.B., Communcation networks and the development of
romantic relationships: an exapansion of uncertainty reduction theory, Human
communication research, 19, 55-79, 1983
13. Shannon, C.E., Weaver,W., The mathematical theory of communcation,
Champaing, II, University of Illinois 1945
14. Sillar, A.L., Vangelisti, A.L., Communication: basic properties and their
relevance to relationship research în A.L. Vangelisti şi D. Perlman (eds.) The
Cambridge handbook of personal relationships (p. 331-352), New York,
Cambridge, University Press

Experimentăm incertitudine în fiecare moment al vieţii noastre.

S-ar putea să vă placă și