11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

Data: 11 mai 2014

Text: Coloseni
Titlu: Îmbrăcarea omului nou
Vorbitor: Filip Fărăgău

I. Introducere
În ultimele duminici am stat lângă ceea ce am putea numi garderoba creştinului; sau, dacă ar fi să
spun altfel, cum arată un creştin bine îmbrăcat, despre cum îmbrăcăm omul dinlăuntru, acea parte a
fiinţei noastre reprezentate de caracter, personalitate, gândire, sau ceea ce Biblia numeşte într-un
cuvânt: inima. Cum îmbrăcăm inima omului? Bineînţeles că ceea ce avem în inimă după aceea se
va revărsa şi în exterior, prin faptele noastre.

În Coloseni cap.3 am văzut că Pavel aşează înaintea noastră nişte liste, nişte descrieri; le-am putea
numi liste cu virtuţi şi vicii, cu lucruri pe care trebuie să le evităm, de care trebuie să ne lăsăm şi cu
alte lucruri pe care trebuie să le facem, pe care trebuie să le căutăm, pe care trebuie să ni le dorim.
De fapt, astfel de liste nu erau deloc străine de literatura secolului I; atât în şcoala rabinică tinerii
creşteau memorând liste cu viturţi şi dimpotrivă liste cu vicii, cât şi în literatura greacă găsim astfel
de liste în scrierile filosofilor antici. Ce este interesant e că ele nu prea diferă între ele; ceea ce avem
în Coloseni am putea găsi într-o oarecare măsură şi în alte descrieri ale virtuţilor pe care omul
trebuie să le caute.

Haideţi să ne uităm rapid peste aceste liste. Mai întâi lista neagră, ca s-o numim aşa, ce trebuie să
evităm, ce trebuie să lăsăm deoparte, sau cum spune Pavel „să dăm morţii”. Să dăm morţii tot ce
aparţine de firea pământească: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie,
adaugă Pavel. Sau după aceea, într-o altă listă, spune să ne lăsăm de: mânie, furie, răutate,
blasfemie, cuvinte murdare, după care adaugă – şi de minciună – Nu vă minţiţi unii pe alţii. Deci
aceasta este lista neagră.

Pe de altă parte este şi o listă a virtuţilor, o listă a valorilor pe care trebuie să le căutăm, cu care
trebuie să ne îmbrăcăm inimile: îndurarea, bunătate, smerenie, blândeţe, răbdare, iar în relaţiile
noastre să dăm dovadă de îngăduinţă unii faţă de alţii, iertare – iertaţi-vă unul pe altul, spune Pavel
– de dragoste – îmbrăcaţi-vă cu dragostea. Şi trebuie să căutăm pacea lui Hristos, care să
stăpânească în inimile noastre, trebuie să ne învăţăm unii pe alţii şi să lăsăm Cuvântul lui Hristos să
locuiască din belşug în noi.

Şi tot data trecută am înţeles că nu sunt liste opţionale. Nu ne aflăm în faţa unui raft pe care ai o
groază de bunătăţi sau de lucruri şi îţi alegi: ăsta-mi place, ăsta nu, ăsta îl las, ăsta-l iau; nu, ci sunt
toate lucruri pe care trebuie să le facem, trebuie să le căutăm, respectiv trebuie să le evităm.

II. Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos ...

În această dimineaţă aş dori să ne întoarcem puţin la aceste lucruri şi să ne ridicăm deasupra
textului. Şi aş începe cu o întrebare aparent banală: de ce trebuie? De ce trebuie să facem aceste
lucruri? Şi poate mă veţi întreba: „Cum adică de ce? Pentru că trebuie, pentru că aşa este bine; sunt
lucruri bune, vrednice de urmat, respectiv sunt lucruri rele, vrednice de lepădat.”

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-1-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

Şi totuşi, eu aş vrea să vă întreb: dar de ce? Ce m-ar motiva pe mine ca, într-o situaţie limită, o
situaţie critică, o situaţie realmente dificilă din viaţa mea să aleg una sau alta? Sau dacă ştim atât de
bine că trebuie să facem unele şi nu trebuie să le facem pe altele, atunci de ce nu ne ţinem de ceea
ce ştim? De ce nu împlinim întocmai, de ce nu trăim întocmai după lista albă şi de ce nu evităm
întotdeauna lucrurile de pe lista neagră? De ce falimentăm?

Şi aş duce lucrurile mai departe, să vă întreb: Cum ţinem aceste lucruri? Cum facem să respectăm
toate virtuţile? Şi ca să complic poate şi mai mult lucrurile: ce ar fi dacă ne-am imagina că fiecare
de aici trăim de nota zece, cu alte cuvinte, luăm toate virtuţile şi le trăim în viaţa noastră, le
manifestăm în orice ocazie, respectiv niciodată nu ne atingem de lucrurile care sunt de lepădat? La
ce ne-ar ajuta?

Nu ştiu dacă v-aţi gândit la faptul că Isus Hristos când a fost în lume mai mult a condamnat sau s-a
mâniat pe cei care se credeau de partea bună a baricadei sau de cei care credeau că bifează fiecare
punct din lista virtuţilor. În acelaşi timp, cu cei care se înfruptau din fructele interzise, am putea
spune, Isus stătea la masă, petrecea timp cu ei. Bineînţeles că nu era de acord cu ce făceau, dar a
fost mult mai dur faţă de cei care suţineau că trăiesc, cum spuneam, de nota zece.

Îmi vine în minte, spre exemplu, întâlnirea dintre Isus şi un tânăr, un tânăr bogat ni se spune; şi ni se
mai spune şi că Isus iubea acest tânăr, cu alte cuvinte, a văzut ceva special în viaţa lui. Şi cred că
acest tânăr, dacă ar fi fost să parafrazeze textul nostru, ar fi spus: „Doamne, eu sunt blând, sunt
smerit, sunt răbdător, sunt iertător, sunt împăciuitor”, şi ar fi bifat fiecare virtute; şi probabil cu
sinceritate a făcut lucrul acesta.

Dar Isus se uită în inima lui şi i se rupe inima de durere pentru starea în care se afla acest tânăr: era
atât de departe de ceea ce Isus ar fi aşteptat. Şi ne întrebăm: Doamne, dar de ce? El chiar a bifat,
chiar a împlinit; de mic copil trăia o viaţă morală. Nici asta nu e suficient? Păi atunci, chiar aşa, de
ce? De ce să ne chinuim, să ne abţinem de la anumite lucruri sau să facem alte lucruri, când, până la
urmă, nu e suficient?

Şi pentru a răspunde la aceste întrebări, cum spuneam, aş vrea să facem un pas în spate şi să privim
aceste liste în contextul lor; pentru că există un risc deosebit de grav în a căuta să ne îmbrăcăm cu
virtuţi, să urmărim anumite virtuţi, fără să fi rezolvat problema inimii. Putem trăi ca oameni morali,
chiar foarte morali, dar acest lucru nu este suficient, pentru că Dumnezeu se uită la inima noastră şi
la ceea ce motivează moralitatea noastră. Oare nu cumva e frica? spre exemplu. Frica de a nu fi
acceptat într-un club select, poate chiar în Biserică; frica de a nu fi respins de prieteni. Sau poate
mândria; mândria de a fi apreciat, mândria de a fi urmat de alţii.

Poate că pentru tânărul bogat, de care aminteam, motivaţia era frica, pentru că atunci când i s-a
cerut să renunţe la anumite lucruri, nu a fost dispus să le lase din mână. Mă gândesc că poate pentru
fariseii despre care Isus vorbea atât de dur, motivaţia moralităţii lor era mândria. Şi tocmai pentru a
combate această atitudine fariseică, elitistă, în care ne evaluăm neprihănirea prin capacitatea de a
împlini anumite ritualuri sau a urma anumite virtuţi, respectiv a ne feri de vicii, cred că pentru a
combate acest lucru Pavel începe cap.3 prin câteva versete deosebit de importante, câteva principii
fundamentale, dacă vreţi o temelie. Dacă nu zideşti pe această temelie, moralitatea ta nu are nicio
valoare; este ca un castel de nisip foarte frumos făcut, dar la primul val se şterge în întregime.

Daţi-mi voie să recitesc, aşadar, primele patru versete din cap.3: Dacă deci aţi înviat împreună cu
Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la
lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos
în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-2-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

slavă. De aceea – şi aici urmează lista lucrurilor care trebuie omorâte. Am vrea să privim cu atenţie
la aceste lucruri şi în special la motivaţia pe care Pavel o aduce pentru ceea ce urmează.

Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos – începe el – atunci umblaţi după lucrurile de sus, gândiţi-
vă la lucrurile de sus. Pavel, aşadar, ia această înviere împreună cu Hristos şi o pune ca motivaţie,
ca sursa de unde urmează îndemnul urmăririi lucrurilor de sus. Mai apoi întăreşte acest principiu
spunând: voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu – de aceea omorâţi
mădularele voastre.

III. Hristos, viaţa noastră

Haideţi să ne uităm cu atenţie la aceste afirmaţii pe care le face Pavel, prin care motivează pe
coloseni la o trăire după voia lui Dumnezeu. El spune câteva lucruri: unu, aţi înviat împreună cu
Hristos; apoi, aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Apoi continuă: Când
se va arăta Hristos, viaţa voastră... El afirmă, în esenţă: Hristos este viaţa voastră şi când se va
arăta El în slavă, vă veţi arăta şi voi împreună cu El.

Citind aceste lucruri nu avem cum să nu observăm că Hristos este peste tot, literalmente, fiecare
propoziţie Îl are pe El în centru, şi nu doar în aceste versete. Dacă aţi citit Coloseni veţi vedea că
poate că nu este frază care să nu-L aibă în centru pe Hristos, în care Pavel să nu-L înalţe pe Hristos
înaintea noastră. El este începutul, El este plinătatea, împlinirea tuturor lucrurilor; El este totul. Şi
chiar dacă începând din cap.3 Pavel devine mai practic, nu ezită să insereze în foarte multe locuri
adevăruri despre Hristos, ca să sublinieze că motivaţia noastră ţine de ceea ce a făcut El, de ceea ce
este El.

Aş vrea doar să punctez câteva afirmaţii pe care Pavel le face cu privire la Hristos în epistola după
Coloseni. Dacă este să ne uităm în cap.1, un binecunoscut text, atât de frumos, un text
cristologic poate mai frumos ca oricare altul: Hristos este chipul Dumnezeului celui nevăzut. El este
cel întâi născut din toată zidirea. Prin El au fost făcute toate lucrurile. El are autoritate peste orice
lucru, fie că este pe pământ, în ceruri sau sub pământ. Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El
este mai înainte de toate lucrurile. El este Capul Bisericii. El este începutul, pentru ca în toate
lucrurile să aibă întâietate. Toată plinătatea locuieşte în El.

Când dăm pagina în cap.2, Pavel subliniază acelaşi adevăr. În El locuieşte trupeşte toată plinătatea
Dumnezeirii. Noi avem totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. El este
începutul vieţii noastre, e prezentul vieţii noastre şi El va fi viitorul nostru.

Viaţa noastră de creştin începe atunci când murim şi înviem împreună cu El, şi după aceea ne trăim
viaţa noastră de creştini făcând din El viaţa noastră. Şi aş vrea mai târziu să ne uităm în special la
această expresie: Hristos este viaţa noastră. Omul nou nu ţine de ceea ce facem noi, ci de ceea ce a
făcut Isus Hristos pentru noi. Aceasta diferenţiază un creştin de un om moral. Unul se bazează pe
ceea ce face el, celălalt, respectiv creştinul, se bazează pe ceea ce i s-a făcut.

Când devii creştin, ceea ce te face creştin nu este dorinţa ta de a trăi altfel, de a trăi mai frumos, de a
trăi mai bine, şi nici măcar faptul că reuşeşti acest lucru. Ceea ce te face creştin este faptul că-ţi pui
încrederea, nădejdea, în ceea ce a făcut Hristos. Şi aici aş vrea să mă adresez în special unora dintre
noi care poate vin de multă vreme între noi, care poate dezamăgiţi de modul în care trăiesc viaţa
alţii din jur sau poate chiar de propria lor viaţă şi eşecurile lor, au venit aici şi s-au simţit încurajaţi
să trăiască altfel, s-au simţit motivaţi să facă binele, au găsit oameni în jurul lor care sunt modele

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-3-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

pentru ei, pentru o viaţă nouă; şi probabil continuă să vină aici tocmai pentru acest lucru, pentru
încurajarea pe care o primesc pentru a trăi viaţa altfel.

Dar daţi-mi voie să vă spun că, deşi e un lucru extraordinar de frumos, asta nu e suficient. Dacă
doar la atâta ne rezumăm, dacă doar pentru asta venim, dacă doar pentru asta Îl căutăm pe
Dumnezeu, nu facem altceva decât să înlocuim un stil de viaţă cu un altul, anumite fapte cu altele,
dar problema inimii noastre rămâne nerezolvată. Şi de aceea, pentru fiecare dintre noi, trebuie să
existe acel început, început al unei vieţi, în care înţelegem ceea ce Hristos a făcut pentru noi, în care
ne identificăm cu lucrarea lui Hristos.

Şi daţi-mi voie, doar în câteva cuvinte, să detaliez cum se întâmplă acest lucru, cum este acest
început. În primul rând, la nivel personal, la nivel subiectiv, trebuie să fie un moment în care ne
recunoaştem starea noastră, recunoaştem nevoia noastră de iertare, de salvare, pentru că simţim
povara păcatelor care apasă pe sufletul nostru. Şi cu o atitudine smerită, simţind această povară,
strigăm către Dumnezeu: Doamne, ai milă de mine, păcătosul! Nu este ceva care poţi forţa, ci este
un moment în care Duhul lui Dumnezeu te conştientizează de aceste lucruri; când pune degetul pe
rană şi în acel moment simţi realitatea păcatelor tale, presiunea vieţii trăite fără Dumnezeu.

După ce-ţi recunoşti starea, urmează al doilea punct în care recunoşti nevoia ta de Hristos, recunoşti
nevoia ta de un Salvator. Îl recunoşti pe Hristos ca fiind soluţia gândită de Dumnezeu ca să rezolve
problema păcatelor tale. Şi nu avem acum timpul de a detalia planul extraordinar de mântuire a lui
Dumnezeu prin Hristos. Dar viaţa de creştin începe în momentul în care îţi recunoşti starea ta
păcătoasă, îţi recunoşti nevoia ta de un Salvator. Asta la nivel subiectiv.

La nivel obiectiv, când noi facem asta, de fapt Biblia spune aici, în Coloseni, că ne unim cu Hristos.
Noi suntem ascunşi cu Hristos, murim cu Hristos, înviem cu Hristos. El face aceste lucruri pentru
noi, iar noi, prin credinţă, suntem parte din lucrarea Lui. Iar la final, când Hristos va fi descoperit
întregului Univers, ca fiind Fiul lui Dumnezeu, ca fiind Domnul domnilor, va sta la dreapta lui
Dumnezeu, iar noi, cei ascunşi cu El, cei uniţi în El, vom sta şi noi acolo, nu datorită a ceea ce
facem noi, ci datorită faptului că suntem în El, ascunşi în El.

O imagine care poate ne va ajuta să înţelegem asta mai bine este cea a unui împărat care-şi trimite
fiul la luptă. Şi fiul, plin de curaj, merge şi înfruntă duşmanii şi dă dovadă de extraordinar curaj şi
eroism în bătălie, iar la finalul bătăliei iese victorios. Se întoarce înspre palat şi în uralele întregului
popor intră şi ajunge în sala tronului. Împăratul, când îl vede, îl invită să şadă la dreapta lui, pentru
că şi-a dovedit vrednicia în luptă şi a dovedit faptul că merită să fie acolo. Iar când fiul vine spre
locul său, nu vine singur, ci vine cu toţi prietenii săi, cu toţi cei care au crezut în el, care l-au ales ca
şi campionul, ca şi eroul lor, ca şi căpetenia lor.

Ce urmează după acest moment? Urmează o viaţă în care suntem chemaţi să trăim ca prinţi, o viaţă
în care suntem chemaţi să trăim în baza acestei identităţi care ni s-a oferit. Şi când înţelegi cu
adevărat mesajul Evangheliei, înţelegi cine eşti tu, cine ai fost tu, ce har ţi s-a oferit şi unde ai fost
ridicat, ce identitate extraordinară ţi s-a dat, atunci vei fi gata să începi acel proces de dezbrăcare şi
îmbrăcare, de care vorbeşte Pavel în Coloseni. Dar dacă nu începi aşa, va fi doar un efort în care să
încerci să trăieşti o viaţă morală, dar departe de Dumnezeu.

Acesta este începutul; în timpul vieţii noastre de creştini, cred că o expresie care rezumă ce va fi să
se întâmple, sunt aceste trei cuvinte pe care Pavel le foloseşte în v.4: Hristos, viaţa voastră. Sunt
nişte cuvinte simple şi poate de multe ori, citindu-le, trecem repede peste ele. Eu când le-am citit
mi-am adus aminte de o binecunoscută cântare pe care o cântăm: „Isus, viaţa noastră, noi pe Tine
Te slăvim”; şi o cântăm poate aşa, mulţi dintre noi, în fugă, fără să ne gândim de fapt la ce spunem.

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-4-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

Ce înseamnă că Hristos este viaţa noastră? El este centrul, El este totul. Şi pentru ca să înţelegem aş
vrea să vă dau două ilustraţii, două exemple, care cel puţin pe mine mă ajută să înţeleg mai mult ce
înseamnă asta. Una s-a întâmplat chiar recent. Am avut bucuria de a petrece timp cu nişte prieteni
din Irlanda; nişte oameni simpli, de vârsta a doua, hai să zic vârsta a doua târzie, care au hotărât să-
şi lase treburile de pe acasă şi să vină în România să construiască un acoperiş la o bătrânică într-un
sat uitat de lume, pe banii lor, pe cheltuiala lor.

Şi la un moment dat, în vizita lor aici, într-o seară, nişte oameni de afaceri, auzind că au venit aici i-
au invitat la o discuţie pentru că voiau să le pună o întrebare; şi întrebarea a fost simplă: „Ce vă
motivează? De ce faceţi aceste lucruri? De ce vă lăsaţi lucrurile de acasă ca să veniţi aici, şi fără să
aveţi nicio obligaţie, să ajutaţi pe cineva? mai ales pe banii voştri. Păi, banii ăia nu puteaţi să-i
folosiţi, nu ştiu, poate pentru copiii voştri, pentru o excursie?” Şi m-a surprins, într-un fel, răspunsul
lor; cu atâta simplitate au spus: „Facem acest lucru pentru că suntem datori să facem; nu pentru că
am fi noi cineva, nu pentru că suntem altruişti sau darnici, ci pentru că astfel înţelegem noi să-L
onorăm pe Dumnezeu şi să răspundem dragostei pe care El şi-a arătat-o faţă de noi.” Înţelegeţi
diferenţa? Nu facem lucrurile bune ca să mai bifăm o virtute, ci facem aceste lucruri pentru că am
înţeles inima lui Dumnezeu; facem acest lucru ca răspuns la Evanghelia lui Hristos.

Şi răspunsul lor m-a dus cu gândul la un text din 2Corinteni, un pasaj bine cunoscut în care Pavel
motivează creştinii la dărnicie, să-şi ajute fraţii din Ierusalim care treceau printr-o grea încercare. Şi
în cap.8 sunt trei versete pe care aş vrea să le citim ca să vedem cum îi motivează Pavel. În
2Corinteni cap8, începând cu v.7 el spune: După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în
cuvânt, în cunoştinţă, în orice râvnă şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în
această binefacere. Nu spun lucrurile acestea ca să vă dau o poruncă, ci pentru râvna altora şi ca
să pun la încercare curăţia dragostei voastre. Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos.
El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.

Vedeţi cum motivează aici Pavel această virtute a dărniciei, făcând apel la modelul, la exemplul
Domnului Isus Hristos? de fapt la Evanghelie. ... cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El,
măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
Dacă voi aţi primit cel mai important lucru, viaţa, o viaţă în Hristos, o viaţă cu Hristos, harul de a fi
aşezaţi la dreapta lui Dumnezeu, oare nu se cuvine ca la rândul vostru să dăruiţi, tocmai aşa cum a
dăruit Dumnezeu prin Hristos? Şi motivaţia la dărnicie nu vine în baza unei virtuţi care trebuie
bifate, ci în baza Evangheliei, în baza exemplului Domnului Hristos.

O altă ilustraţie, de data aceasta dintr-o relatare a lui Tim Keller. Tim Keller este pastorul unei
biserici prezbiteriene din New York şi un bine cunoscut autor. Şi el redă mărturia unei femei pe care
a întâlnit-o cu mai mulţi ani în urmă în biserica pe care o păstorea. Această femeie a avut o viaţă
foarte grea, în special datorită relaţiilor cu mai mulţi bărbaţi, care au fost abuzivi; şi din relaţie în
relaţie viaţa ei a ajuns un dezastru. Şi la un moment dat, în disperarea ei, văzând că se repetă acest
ciclu în viaţa ei, a spus: mă voi duce la un consilier să văd ce pot să fac ca să ies, ca să scap.

Şi consilierul a pus, spune ea, degetul pe rană foarte bine. El i-a spus: „Problema ta este că tu îţi legi
valoarea, îţi legi stima de sine de bărbaţii din viaţa ta, şi simţi că dacă nu există ei în viaţa ta, chiar
şi dacă sunt abuzivi şi aşa cum sunt ei, tu nu ai valoare, nu poţi să-ţi trăieşti viaţa cu adevărat, viaţa
ta nu mai are sens.” După care consilierul a spus: „Soluţia pentru tine este să devii independentă, să
te gândeşti care este lucrul pe care poţi să-l faci cât mai bine, să-ţi cauţi o carieră şi să devii un om
de succes. Astfel nu vei mai avea nevoie de alţii, nu va mai trebui să cauţi să te împlineşti prin alţii,
vei putea fi de sine stătătoare.”

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-5-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

Şi, plecând spre casă, ea mărturiseşte că s-a gândit că de fapt ceea ce i s-a propus nu este altceva
decât să înlocuiască un idol cu un altul: în loc de bărbaţi să pună cariera. Dar asta nu schimbă cu
nimic problema adâncă a inimii ei, frica ei de a rămâne singură, de a fi respinsă, de a nu fi
valorizată de ceilalţi. Şi ca să treacă peste această frică, consilierul îi spunea: „prin propriile tale
forţe încearcă să dovedeşti lumii cine eşti.” Şi ea mărturisea la final că eliberarea pentru ea a venit
tocmai citind aceaste versete din Coloseni. Când ea a înţeles mesajul Evangheliei, şi-a dat seama că
viaţa ei este Hristos, sursa vieţii ei este Hristos, valoarea ei, frumuseţea ei, scopul ei, derivă din
Hristos, din adevărul Evangheliei şi nu din cei din jur. Viaţa ei este Hristos acum, şi nu mai este
dependentă de ce spun alţii sau ce cred alţii despre ea.

Şi mă întrebam de multe ori dacă nu cumva, chiar şi noi aici, în biserică, nu facem altceva decât să
înlocuim un idol cu un altul? Dacă noi ne găsim valoarea în cât de bine Îl slujim pe Dumnezeu, cât
de mult bine facem altora, cât de darnici suntem, cât de... oare nu sunt aceştia idoli pe care-i punem
în viaţa noastră în locul, poate, faptelor rele pe care le făceam înainte?

Oare nu este riscul să cădem în pericolul punerii listelor înaintea motivaţiei? Hristos este viaţa
noastră. M-am gândit: cum ar fi să iau acest principiu şi să-l duc cu mine zilnic în deciziile morale
pe care trebuie să le iau? Cum mă ajută El să fac binele, să trăiesc ca un om nou, aşa cum sunt
îndemnat?

IV. Cum să nu mai falimentăm?

Şi aş vrea să închei gândindu-mă la răspunsul la această întrebare. Atunci când ne gândim la cum
putem să facem binele, cum să nu mai falimentăm, sunt mai multe răspunsuri posibile pe care le
primim. Cei mai religioşi poate ar fi tentaţi să pună accentul pe voinţă, spunând: Păi cum, încoardă-
te, trebuie să reuşeşti! Gândeşte-te de dimineaţa, pune-ţi mintea la asta şi vei reuşi. Trebuie, trebuie,
spune-ţi în fiecare dimineaţă „trebuie, trebuie, trebuie!” şi asta îţi va creşte şansele să reuşeşti să
trăieşti aşa cum trebuie.

Poate alţii vor spune: problema nu este la voinţă, problema este la emoţii; trebuie să te simţi bine
faţă de tine însuţi, şi pompează un pic stima de sine ca să simţi că ai valoare şi cumva asta te va
duce la a trăi o viaţă corectă, o viaţă bună.

Dar cred că în aceată dimineaţa cartea Coloseni ne invită spre un alt loc, ne invită nu pe tărâmul
voinţei, nici pe cel al emoţiilor, ci spre tărâmul închinării. Adevărata schimbare este posibilă doar în
închinare. Şi daţi-mi voie să mă explic. Prin închinare înţeleg acel moment, acel loc, în care stai
înaintea lui Hristos contemplându-L, gândindu-te şi meditând la cine este El, ce a făcut El, această
Evanghelie desăvârşită. Şi oglindindu-ţi viaţa în lumina ei, lăudându-l pe Hristos pentru ceea ce este
El, pentru ceea ce a făcut, acolo, în închinare, rugându-L să vină, prin Duhul Sfânt, şi să-ţi lumineze
viaţa prin prisma Evangheliei, când te ajută să vezi situaţia specifică în care te afli prin lumina
Evangheliei. Şi cred că doar în acest moment poate să apară schimbarea.

Nu la întâmplare cred că în încheierea textului pe care l-am citit la început Pavel subliniază:
Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi. Este tocmai această atitudine de închinare, în
care stai înaintea Cuvântului, te uiţi la Cuvânt, te uiţi la Hristos şi te umpli de acest adevăr, care mai
apoi îţi va lumina situaţia specifică în care te afli.

Poate stai în faţa unei decizii grele de luat; poate fi una personală, poate ţine de familia ta, de
raportarea la un soţ neiubitor, la o soţie neiubitoare; poate e o situaţie de serviciu, poate e o
dezamăgire. Cum ar fi ca, înainte să-ţi încorzi braţele, să te uiţi pe lista de valori şi să te gândeşti:

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-6-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

oare care trebuie să o aplic în situaţia asta? Înainte să te gândeşti la ce ai de făcut, să te opreşti şi să
te retragi pe tărâmul închinării.

Şi cum ar fi dacă, în prezenţa lui Dumnezeu, te-ai dezlipi pentru o clipă de problema ta concretă şi
ai reafirma adevărurile de căpătâi ale credinţei tale, dragostea lui Dumnezeu pentru tine manifestată
în Hristos. Ai recunoaşte că viaţa ta nu mai este a ta, că nu mai trăieşti pentru fricile tale, ambiţiile
tale, realizările tale. Acum Hristos este viaţa ta.

Şi acolo, în închinare, afirmând şi gândindu-te la aceste lucruri, rogi pe Duhul Sfânt să vină şi să-ţi
arate concret ce înseamnă să trăieşti în baza acestor lucruri, şi doar apoi să acţionezi. Mă întreb,
oare cum altfel au ajuns unii să-şi poată iubi torţionarii? Oare cum poate o soţie a cărui bărbat a fost
împuşcat de musulmani să le scrie mai apoi o scrisoare în care să le spună că îi iubeşte şi se roagă
pentru ei, dacă nu tocmai având înainte această atitudine de închinare înaintea lui Dumnezeu; şi
după ce se încarcă cu adevărul Evangheliei, care o eliberează, oferă acest răspuns. Mă întreb, oare
cum a putut Ştefan, cel din Faptele Apostolilor, care a fost dus în faţa Sinedriului şi mai-marilor lui
Israel, având singura vină de a le fi spus adevărul despre Hristos, cum a putut el să spună cu
seninătate, în timp ce pietrele veneau spre el: „Tată, nu le ţine în seamă păcatul acesta?”

Nu vă sună familiare aceste cuvinte? De fapt erau chiar cuvintele lui Hristos de pe cruce. Hristos era
viaţa lui Ştefan. Ştefan era ascuns în Hristos. Nu mai trăia Ştefan, ci Hristos trăia prin el; şi-mi
imaginez pe Ştefan, deja poate sub pietre, uitându-se prin crăpăturile care mai erau, văzând cerul şi
văzându-l pe Hristos la dreapta lui Dumnezeu şi fiind sigur că el, cel ascuns în Hristos, în câteva
momente va fi şi el acolo.

Una din cântările care cred că exprimă atât de bine acest adevăr este o cântare pe care o cântăm şi
noi destul de des, şi daţi-mi voie să citez doar o strofă şi refrenul: „Când spre Tine îmi întorc
privirea, se preschimbă noaptea în lumini. Simt cum torni în adâncuri iubirea din cereşti fântâni. Tot
necazul meu o umbră devine şi descopăr bucurii de nespus. Înţeleg rostul meu tot mai bine,
preaiubit Isus.” Şi refrenul spune: „Mă închin, o, Doamne, şi Te slăvesc. De aceea trăiesc, doar ca
să Te slăvesc.” Când ajung să-mi înţeleg rostul meu tot mai bine, când îmi întorc privirea spre El,
când în închinare ÎL caut, înţeleg inima Lui.

V. Concluzii
Aş vrea să închei cu o ultimă ilustraţie. Este din mărturia lui Gracia Burnen. Gracia împreună cu
soţul ei Martin erau misionari în Filipine când o grupare asociată cu Al-Qaida Abu Sayyaf i-a răpit
pe ei împreună cu alţii. Şi întreaga răpire a durat peste un an. Scurtând povestea, la final sunt
eliberaţi în urma unei confruntări cu armata filipineză. În aceată confruntare, soţul, Martin, moare,
şi ea se întoarce acasă. După care scrie două cărţi, mărturia ei despre ce i s-a întâmplat. Şi
mărturiseşte despre un eveniment anume, când, după mai multe zile în care simţea că nu mai poate
şi ura în inima ei pentru aceşti oameni care i-au răpit creştea tot mai mult, văzând cum o tratează,
văzând ce indiferenţi sunt faţă de durerile şi problemele ei, pur şi simplu a simţit că îi urăşte şi nu-i
poate iubi.

Şi la un moment dat a vorbit cu soţul ei şi i-a spus: „oare de ce nu pot trăi în baza – dacă ar fi să
parafrazez – în baza virtuţilor la care suntem chemaţi: o inimă plină de îndurare, bunătate,
smerenie? De ce nu pot manifesta asta faţă de ei? De ce am atâta ură în mine?” Soţul ei a răspuns:
„Nu ai cum, pentru că în tine nu poţi găsi altceva acum. Dar cum ar fi dacă L-am ruga pe Dumnezeu
să toarne aceste lucruri în noi, prin Duhul Sfânt?”

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-7-
11 mai 2014, Biserica Iris, Cluj Vorbitor: Filip Fărăgău

Şi cred că ceea ce a urmat a fost exact această retragere în închinare de care vorbeam, acest moment
al reafirmării valorilor în care credem, şi să-L rugăm pe Dumnezeu să le facă reale în situaţia
specifică. Şi spunea ea cum încet-încet Dumnezeu a turnat dragoste în inima ei, chiar şi pentru cei
care au răpit-o. Iar, la final, întorcându-se acasă, ea a început o lucrare care includea şi vizitarea
acestor oameni care au răpit-o, care erau în închisoare; şi a început să dorească ca ei să fie mântuiţi,
să fie reabilitaţi.

Asta se întâmplă când înţelegem inima lui Hristos şi când Hristos este viaţa noastră. Fie ca
Dumnezeu să ne ajute să putem rosti şi noi, nu doar cu buzele, ci prin viaţa noastră, ca şi Pavel: nu
mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Amin

Pentru varianta audio a acestui mesaj (şi alte mesaje din serie) vă rugăm accesaţi www.ib-ro.org sau
contactaţi Fundaţia Istoria Binecuvântării, tel. 0264-439669, e-mail: fib@ib-ro.org
-8-