Baltagul - roman realist, tradițional

Scris în numai câteva zile, romanul "Baltagul", apărut în anul 1930, constituie, în creația
lui Mihali Sadoveanu, un punct de echilibru, vizând deopotrivă compoziția, tematica și limba
folosită.

O primă caracteristică a romanului realist este aceea a ilustrării obiceiurilor tradiționale

românești. În aceste mișcări largi ale transhumantei, cu
regularitatea lor de ceasornic străvechi se încadrează momentele existențiale ale obștii: ritualurile
sărbătorilor de iarnă, botezul, nunta, înmormântarea.
În roman sunt evidențiate două dintre aceste momente : primul, evocând o nunta, iar al
doilea,descriind ritualul înmormântării osemintelor lui Nechifor. La Cruci, unde Vitoria "a dat de
nunta", drumeții sunt invitați să bea "în cinstea feciorului de împărat" . Ritualul înmormântării
constituie mobilul lungului drum al Vitoriei care știe că Nechifor trăise asemenea visul ei
prevestitor: trecuse călare o apă neagră, întors cu fața spre apus. Cuvintele muntencei :"fac toate
slujbele rânduite, ca să i se liniștească sufletul". o apropie de personajul antic Antigona ,din
tragedia lui Sofocle. Detaliile ritualului funerar :carul cu boi, cetina, bocitoare, pânza care
semnifică "podurile" din "drumul" mortului,țin de un timp străvechi si emană din fondul spiritual
autohton.

O altă caracteristică este aceea a prezentării veridice a muntenilor. Romanul “Baltagul”

prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaica a păstorilor din Măgura
Tarcăului. Existenta Vitoriei Lipan se desfășoară pe fundalul unei vieți pastorale de specific
național, cu așezări sociale, economice si cu deprinderi specifice oierilor. Ipostaza de munteancă
este considerată un corolar al tuturor celorlalte, mai ales dacă pornim de la premisa că oamenii
de la munte împrumută în felul lor de a fi și în caracter ceva din tăria stâncilor pe care își duc
traiul. O neclintită voință a ordinii și o liniște deplină conduc toate acțiunile Vitoriei, o înțelegere
superioară a lumii, explicabilă prin apropierea satului ei de pe măgură de înaltul cerului, face ca
faptele lumii acesteia să se integreze unui rost.

Acțiunea,un prim element de construcție al romanului, se desfășoară pe un singur fir

narativ și este prezentată cronologic, cu rare abateri în analepse, menite să recupereze figura
memorabilă a celui dispărut. Romanul este structurat în șaisprezece capitole, iar acțiunea
urmărește momentele subiectului. Prima parte ( capitolele I- al VI-lea), frământările Vitoriei în
așteptarea soțului și pregătirile de drum, include expozițiunea și intriga. În cadrul acestora se
prezintă satul Măgura Tarcăului și se schițează portretul fizic al Vitoriei, care este surprinsă
torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la Dorna să cumpere oi. Intriga
cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține
post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de le mănăstirea Bistrița, anunță
autoritățile de dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe
Minodora o lasă la Mănăstirea Văratic, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit. Partea
a doua (capitolele al VII-lea – al XIII-lea) conține desfășurarea acțiunii și relevă drumul parcurs
de Vitoria și de fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Partea a treia (capitolele al
XIV-lea – al XVI-lea) prezintă sfârșitul drumului: ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui
Nechifor Lipan și pedepsirea ucigașului.

În roman exista doua tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor.
Primul, cel interior, se prefigurează la începutul romanului și este marcat de neliniștea Vitoriei,
care nu înțelege absența prelungită a lui Nechifor Lipan si nu știe ce atitudine să adopte. De
aceea, oscilează intre mai multe posibilități: fie întârzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers
al afacerilor, fie s-a oprit ța o femeie cu ochi verzi (situație sugerata de vrăjitoarea satului,
Maranda), fie i s-a întâmplat o nenorocire. Deși primele supoziții sunt greu de crezut, Vitoria
care își cunoaște foarte bine bărbatul, le preferă în schimbul unei alternative sumbre. Acest
conflict dispare în momentul în care femeia acceptă nefirescul atitudinii soțului ei și
conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă acasă după atâta timp. Al doilea
tip de conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza
si Ion Cuțui. Ca un veritabil detectiv, aceasta reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan și îi
identifică pe cei doi răufăcători. În absența oricărei dovezi concrete care să-i confirme intuițiile,
ea creează o stare de tensiune crescândă asupra celor bănuiți. Punctul de maxima intensitate al
acestui conflict îl constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la care fuseseră
supuși, mărturisind singuri crima comisă

Un alt element de construcție al romanului este perspectiva narativă. Narațiunea se

realizează la persoana a III-a, iar naratorul omniscient și omniprezent reconstituie în mod
obiectiv, prin tehnica detaliului, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei. Deși naratorul
omniscient este unic , la parastasul soțului, Vitoria preia rolul acestuia. Inteligentă și calculată, ca
un "Hamlet feminin", ea reconstituie crima pe baza propriilor deducții și o povestește veridic
celor prezenți, ceea ce îi determină pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și a
autorităților.

Un alt element de construcție al romanului este reprezentat de relațiile temporale și

spațiale. Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: "aproape de Sf.
Andrei ","în Postul Mare","10 Martie". Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona
Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist,
pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe urmele lui Nechifor,
conține toponime existente pe hartă. Scriere ficțională cu valențe mitice, romancierul își
imaginează însă satul Lipanilor, Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice: satul Doi
Meri, râul Neagra.

În relația cu cei doi copii, Vitoria se dovedește tolerantă cu Gheorghiță, pe care îl vede
"sfios și nesigur" și pe care îl "apără și ocrotește de câte ori în ochii lui Lipan erau nouri de
vreme rea", iar cu Minodora este mai aspră și neîndurătoare deoarece vrea să o educe în spiritul
tradiției. Iubirea este considerată "motorul" care mișcă lumea, care determină voința zămislirii,
ordinea și conștiința datoriei. Minodora și Gheorghiță sunt rodul iubirii și oglinda părinților lor,
nu doar urmașii lor în linie biologică. Fata este inițiată cu severitate de către Vitoria în datoriile
zilnice, de viitoare nevastă la casa ei și strunită în respectarea regulilor până în cele mai mici
detalii. Când femeia se opune vehement eventualei căsătorii a Minodorei cu feciorul dăscăliței,
ea se împotrivește, de fapt, unei abateri de la ordine. Opoziția față de modă ( coc, valț) nu este
expresia unui conservatorism sterp, ci a convingerii că, dacă "rânduiala " este perfectă, nu există
motive de a o modifica. Educația lui Gheorghiță se realizează cu alte mijloace, în aparență mai
blânde și mai permisive. E drept că feciorul este blând că feciorul este blând și supus poruncilor
mamei, dar este posibil ca Vitoria să vadă în el "oglinda" bărbatului ei, moștenitorul numelui său
secret și al caracterului puternic. Numeroasele virtualități zac în tânărul pe care munteanca îl ia
ca sprijin în călătorie și căruia îi predă mandatul de cap de familie în finalul romanului
În opinia mea, roman al unui suflet de munteancă" (Perpessicius), "Baltagul"
construiește un personaj feminin de o forță impresionantă. Vitoria Lipan întrunește toate valorile
fundamentale, imuabile de la începutul lumii. Conștiința datoriei vine din certitudinea că lumea
este expresia ordinii. Traseul ei urmează pas cu pas drumul lui Nechifor și o conduce la
descoperirea criminalilor, într-un demers care justifică eticheta de "Hamlet feminin", pe care i-a
dat-o G. Călinescu. Personajele trăiesc sub zodia bucuriei de a fi găsit sensul rânduielii, iar
numele lor susține această idee: Vitoria este biruitoare în fața greutăților vieții, Nechifor -
purtător de victorie , învingător în fața morții prin înfăptuirea "marii treceri", Gheorghiță este
botezat după sfântul care a ucis balaurul și Minodora. Al cărei nume înseamnă "dar al zeiței
Selena", protectoarea iubirii. Vitoria Lipan nu se reprezintă pe sine și familia ei, ci o întreagă
lume cuprinsă de melancolia apusului.

În concluzie,având în vedere trăsăturile romanului realist , elementele de structură ale

acestuia ,cât și relația dintre Vitoria și Gheorghiță, putem afirma că romanul Baltagul de Mihail
Sadoveanu este "probabil singurul roman obiectiv"(Nicolae Manolescu) al scriitorului, care
aduce o formulă românească inedită în peisajul epicii interbelice:polimorfismul structurii, adică
"amestecul de roman realist și narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist"(Carmen Matei
Mușat).