Sunteți pe pagina 1din 10

Introducere

În decembrie 2003, Consiliul European a adoptat Strategia europeană de securitate (ŞES).


Aceasta a stabilit, pentru prima dată, principii și obiective clare pentru promovarea intereselor
UE în materie de securitate, pe baza valorilor noastre principale. Are o abordare cuprinzătoare
și rămâne pe deplin relevantă.1
Securitatea reprezintă o condiție prealabilă pentru dezvoltare. Conflictele nu numai că
distrug infrastructura, inclusiv infrastructura socială; acestea încurajează, de asemenea,
criminalitatea, deteriorează investițiile și conduc la imposibilitatea derulării unei activități
economice normale.

Capitolul I: Ameninţările Uniunii Europene


ŞES a identificat o serie de amenințări și provocări la adresa intereselor noastre în materie
de securitate.
Proliferarea armelor de distrugere în masă
Proliferarea atât de către teroriști, cât și de către state a fost identifi cată în ŞES că „probabil cea
mai mare amenințare la adresa securității UE”. Acest risc a crescut în ultimii cinci ani, exercitând
presiune asupra cadrului multilateral. În timp ce Libia și-a desfi ințat programul privind armele
de distrugere în masă (ADM), Iranul și Coreea de Nord trebuie încă să câștige încrederea
comunității internaționale. O posibilă renaștere a energiei nucleare civile în următoarele decenii
dă naștere, de asemenea, unor provocări la adresa sistemului de neproliferare, dacă nu este
însoțită de măsuri de siguranță corespunzătoare.
Pe baza Strategiei de Securitate privind Armele de Distrugere în Masă, adoptata în 2003,
UE a fost foarte activa în forurile multilaterale şi a fost în centru eforturilor internaţionale de
rezolvare a problemelor programului nuclear al Iranului. Această strategie a acţionat prin
intermediul ONU şi al acordurilor multilaterale, în calitate de donator-cheie şi a consolidat
capacităţile tarilor de a preveni proliferarea.

1
Consiliul Uniunii Europene, Strategia europeană de securitate, O europă sigură într-o lume mai bună, 2009, p. 10

3
Terorismul și criminalitatea organizată
Pentru Europa, dar şi pentru ţărilor, o mare ameninţare o reprezintă terorismului. Acesta
ameninţa mijloacele cetăţenilor de trai. Ca exemple de atacuri teroriste putem da ( Madrid şi
Londra, Paris ). Criminalitatea organizată continuă să amenințe societățile noastre, cu traficul de
droguri, de ființe umane și de arme, alături de frauda internațională și de spălarea banilor.
Din 2003, UE a făcut progrese în abordarea ambelor probleme, luând măsuri
suplimentare în interiorul Uniunii, în cadrul Programului de la Haga din 2004 și adoptând, în
2005, o nouă strategie pentru dimensiunea externă a justiției și a afacerilor interne. Acestea au
facilitat desfășurarea anchetelor la nivel transfrontalier și coordonarea urmăririlor în justiție.
Strategia UE de combatere a terorismului, adoptată, de asemenea, în 2005, se bazează pe
respectarea drepturilor omului și a dreptului internațional. Aceasta prezintă o abordare
cvadridimensională:
· prevenirea radicalizării și a recrutării și factorii care le cauzează;
· protejarea țintelor potențiale;
· urmărirea teroriștilor;
· răspunsul în urma unui atac.
Deși acțiunea la nivel național rămâne de o importanță vitală, numirea unui coordonator
al luptei împotriva terorismului a reprezentat un important pas înainte la nivel european.2
În cadrul UE, am luat multe măsuri pentru a proteja societățile noastre împotriva terorismului. Ar
trebui să consolidăm măsurile de coordonare pentru a acționa în cazul unui incident terorist
major, în special dacă se utilizează materiale chimice, radiologice, nucleare și de bioterorism, pe
baza dispozițiilor existente, precum planurile de coordonare a crizelor și mecanismul de protecție
civilă. Sunt necesare eforturi suplimentare în ceea ce privește finanțarea terorismului, precum și
o politică europeană eficientă și cuprinzătoare privind schimbul de informații, ținând seama în
mod corespunzător de protecția datelor cu caracter personal.
În ceea ce privește criminalitatea organizată, parteneriatele existente din vecinătate și cu
partenerii-cheie, precum și cele din cadrul ONU, ar trebui să fi e aprofundate, pentru a aborda
circulația persoanelor și cooperarea polițienească și judiciară. Implementarea instrumentelor

2
Ibideim, p. 13

4
ONU existente privind criminalitatea este esențială. Ar trebui să consolidăm în continuare
parteneriatul cu Statele Unite pentru combaterea terorismului, inclusiv în materie de schimb și
protecție a datelor. De asemenea, ar trebui să consolidăm capacitatea partenerilor noștri din
Asia de Sud, Africa și vecinătatea sudică. UE ar trebui să sprijine eforturile multilaterale, în
principal ale ONU.
Trebuie să îmbunătățim modalitățile de reunire a dimensiunilor internă și externă. O mai
bună coordonare, transparență și fl exibilitate ale diferitelor agenții sunt necesare, la nivel
național și european. Această necesitate a fost deja identificată în ŞES, acum cinci ani.
Progresele au fost lente și incomplete.

Securitatea cibernetică
Economiile moderne se bazează foarte mult pe infrastructura critică, inclusiv transportul,
comunicațiile și aprovizionarea cu energie, dar și pe internet. Strategia UE pentru o societate
informațională sigură, adoptată în 2006, abordează criminalitatea bazată pe internet. Cu toate
acestea, atacurile împotriva sistemelor IT private sau guvernamentale din statele membre ale UE
i-au conferit acesteia o nouă dimensiune, aceea de posibilă armă economică, politică și militară.
Sunt necesare mai multe eforturi în acest domeniu, pentru a explora abordări
cuprinzătoare la nivelul UE, pentru a crește gradul de sensibilizare și a spori colaborarea
internațională.3

Securitatea energetică
Preocupările legate de dependența de energie au crescut în ultimii cinci ani. Producția în
scădere în Europa înseamnă că, până în 2030, până la 75 % din necesarul de petrol și gaze vor
trebui să fie importate. Acestea vor fi furnizate de un număr limitat de țări, dintre care multe se
confruntă cu amenințări la adresa stabilității. În consecință, ne confruntăm cu o serie de
provocări în materie de securitate, care implică responsabilitatea și solidaritatea tuturor statelor
membre.
Răspunsul nostru trebuie să fi e o politică energetică a UE care să combine dimensiunile
interne și externe. Raportul comun al Înaltului Reprezentant și al Comisiei din iunie 2006 a
stabilit principalele elemente. În interiorul Europei, avem nevoie de o piață mai unificată a

3
Ibidem, p.14

5
energiei, cu o mai mare interconectare, acordând o atenție deosebită celor mai izolate țări și
mecanismelor de criză pentru a rezolva problema întreruperilor temporare în aprovizionare.
O mai mare diversificare a combustibililor, a surselor de aprovizionare, precum și a
rutelor de tranzit, este esențială, după cum sunt și bună guvernanță, respectarea statului de drept
și investițiile în țări-sursă.
Politica UE sprijină aceste obiective prin angajamentul cu Asia Centrală, Caucazul și
Africa, precum și prin Parteneriatul estic și Uniunea pentru Mediterana. Energia reprezintă un
factor major în relațiile dintre UE și Rusia. Politica noastră ar trebui să abordeze rutele de tranzit,
inclusiv prin Turcia și Ucraina. Cu partenerii noștri, inclusiv China, India, Japonia și SUA, ar
trebui să promovăm sursele regenerabile de energie, tehnologiile cu conținut scăzut de carbon și
eficiența energetică, precum și piețele mondiale transparente și bine reglementate.

Schimbările climatice
În anul 2003, ŞES a identificat deja implicațiile schimbărilor climatice în materie de
securitate. Cinci ani mai târziu, acestea au devenit un aspect și mai urgent. În martie 2008, Înaltul
Reprezentant și Comisia au prezentat un raport către Consiliul European, în care schimbările
climatice erau descrise ca un factor care multiplică amenințările. Dezastrele naturale, degradarea
mediului și concurența pentru resurse exacerbează confl ictele, în special în situații de sărăcie și
de creștere a populației, cu consecințe umanitare, medicale, politice și de securitate, inclusiv o
migrație sporită. Schimbările climatice pot să conducă și la dispute asupra rutelor comerciale,
zonelor maritime și resurselor inaccesibile anterior.
Am consolidat prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor, dar trebuie să ne
îmbunătățim capacitățile de analiză și de alertă timpurie. UE nu poate acționa singură. Trebuie să
ne intensifi căm eforturile împreună cu țările cele mai expuse riscurilor, prin întărirea capacității
acestora de a face față situației. Cooperarea internațională, cu ONU și organizațiile regionale, va
fi esențială.4

4
Ibideim, pp. 14-15

6
Capitolul II: Răspunsul la aceste provocări
Pentru a face faţă acestor fenomene, statele membre ale UE dispun de propriile politici și
strategii naţionale de securitate și, drept răspuns la deplasarea infractorilor între ţări învecinate,
au fost instituite modele de cooperare între statele membre la nivel bilateral, multilateral și
regional. Cu toate acestea, întrucât aceste eforturi nu sunt suficiente pentru a preveni și a
combate astfel de grupări criminale și activităţile acestora, care depășesc cu mult frontierele
noastre, necesitatea unei abordări la nivelul UE este din ce în ce mai evidentă.
Statele membre trebuie să depună în permanenţă eforturi pentru a elabora instrumente astfel încât
frontierele naţionale, diferitele legislaţii, diferitele limbi și modalităţi de lucru să nu împiedice
progresele în prevenirea criminalităţii transfrontaliere.

Capitolul III: Strategia de securitate a României


Securitatea naţională a României trebuie să respecte principiile Uniunii Europene de
securitate, adoptate de Strategia de Securitate Europeană (ŞES) şi de Securitatea Internă a
Uniunii Europene, în care securitatea şi dezvoltarea statelor sunt direct proproportionale.
Securitatea naţională asigura şi întărirea infrastructurii statului, dar şi infrastructura socială în
faţa unor situaţii de criză.
Constituţia României prevede ca Strategia naţională de apărare a României este
principalul instrument care realizează planificarea apărării la nivel naţional, dar asigura şi cadrul
strategic pentru a organiza şi coordona activităţile care au scop apărarea ţării şi securitatea
naţională, prin Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.5
Regiunea din care România face parte a fost caracterizată de existenţa unor conflicte
îngheţate, dar astăzi, conflictele au degenerat şi sunt active şi slăbesc relaţiile dintre NATO şi
Rusia. Dar orice conflict, apropiat de ţara noastră sau depărtat, are consecinţe asupra securităţii
noastre.
O ameninţare global este terorismul. Acest fenomen este din ce în ce mai aproape de
statul nostru. Atacurile teroriste
În plan global, terorismul a căpătat noi dimensiuni, nefiind un fenomen îndepărtat, ci unul
aproape de spațiul nostru, iar cetăţenii romani pot fi afectaţi de acest lucru.

5
Ibideim

7
Deoarece ameninţările la adresa statelor au evoluat, statele nu îşi mai pot asigura
securitatea individual, iar noile provocări impun statelor o cooperare efectivă şi eficientă.
Domeniul securităţii are nevoie de resurse şi pentru acest lucru este nevoie de o economie
de piaţă robustă. Strategia are ca scop consolidarea credibilităţii României în domeniul securităţii
datorită apartenenţei la organizaţiile NATO şi Uniunea Europeană, dar şi consolidarea
parteneriatelor strategice pe care România le are cu alte state.
Standardele militare dar şi cele civile trebuiesc mentinunte la cel mai ridicat nivel pentru
a putea preveni şi apăra orice agresiune asupra României. Ţara noastră este membru activ la
apărarea colectivă a NATO şi a susţinut implementarea unei clauze de solidaritate şi asistenta
reciprocă conform Tratatului de la Lisabona, dar şi dezvoltarea Politcii europene de Securitate şi
Aprare Comună.
Interese naţionale de securitate
Interesele naţionale de securitate respecta prevederile Constituţiei potrivit cărora
România, este un stat naţional, independent, suveran şi indivizibil.
Interesele naţionale de securitate sunt:
· garantarea caracterului naţional, a suveranităţii, independenţei, unităţii şi
indivizibilităţii statului
· apărarea integrităţii şi inalienabilităţii teritoriale a ţării
· apărarea şi consolidarea democraţiei constituţionale şi a statului de drept
· protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale tuturor cetăţenilor şi garantarea
siguranţei lor
· garantarea dreptului la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice,
culturale, lingvistice şi religioase persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale
· valorificarea resurselor şi a poziţionării geo-strategice ale ţării noastre în vederea
atingerii nivelului de bunăstare la care cetăţenii sunt îndreptăţiţi
· reducerea decalajelor de dezvoltare şi reconstrucţia marilor sisteme publice
· asigurarea ireversibilităţii aprtenentei la sistemul de apărare colectivă transatlantic
· consolidarea Uniunii Europene şi participarea activă la procesele de integrare în
interiorul acesteia6

6
Strategia nationala de aparare a tarii pentru perioada 2015-2019, Bucuresti, 2015, p.8

8
Obiective naţionale de securitate
Promovarea intereselor naţionale de securitate se realizează prin stabilirea unor
repere ale efortului statal, concretizate în obiective naţionale de securitate.
Din perspectiva internă:
· consolidarea capacităţii naţionale de apărare menită să asigure integritatea teritorială,
suveranitatea şi independentă României, precum şi securitatea poporului român;
· promovarea şi asigurarea exercitării neîngrădite a drepturilor şi libertăţilor
fundamentale;
· buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept;
· înlăturarea deficientelor care afectează bună guvernanta, întărirea capacităţii
administrative, protejarea procesului decizional faţă de de influenţe şi/sau acţiuni
nelegitime sau netransparente;
· asigurarea eficienţei sistemelor naţionale de prevenire şi gestionare a situaţiilor de
criză, interne şi externe, militare sau de natură civilă;
· consolidarea securităţii şi protecţiei infrastructurilor critice-energetice, de transport şi
cibernetice, precum şi a securităţii alimentare şi a mediului;
· dezvoltarea capabilităţilor de combatere a ameninţărilor asimetrice;
· asigurarea unui mediu economic performant, dinamic şi competitiv, în plan
investiţional şi antreprenorial, precum şi a stabilităţii financiar-bugetare a statului;
· dezvoltarea consolidată, durabilă şi adaptată schimbărilor sociale a marilor sisteme
publice (sănătate, educaţie, protecţie socială);
· prevenirea reacţiilor şi tendinţelor radicale sau extremiste, prin respectarea
pluralismului în societate şi cultivarea tolarantei la nivelul societăţii civile;
· promovarea identităţii naţionale, inclusiv prin prezervarea şi valorificarea
patrimoniului cultural şi natural, precum şi prin încurajarea responsabilă a domeniilor
de excelentă;7

7
Ibidem, p.9

9
Din perspectiva politicii externe: România trebuia să urmărească conturarea unui profil
de ţara care să corespundă nivelului de ambiţie asumat la nivel politic, ponderii demografice şi
capacităţii de dezvoltare economică
· consolidarea profilului României în NATO şi Uniunea Europeană, prin contribuţii atât
conceptuale, cât şi operaţionale;
· respectarea principiilor şi valorilor fundamentale ale Uniunii Europene;
· consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, inclusiv în domeniul economic şi
comercial;
· asigurarea securităţii în regiunea Marii Negre;
· aprofundarea cooperării cu statele vecine şi cu cele din flancul estic al NATO;
· intensificarea cooperării regionale, inclusiv domeniul apărării;
· susţinerea parcursului european al Republicii Moldova;
· promovarea intereselor politice, economice şi de securitate în regiuni de relevanţă
strategică pentru ţara noastră8;

8
Ibidem, p. 10

10
Concluzie
Cetăţenii europeni vor să trăiască în condiţii de securitate și să se bucure de libertăţile lor:
securitatea constituie, în sine, un drept fundamental. Valorile și principiile stabilite în tratatele
Uniunii și enunţate în Carta drepturilor fundamentale au inspirat Strategia de securitate internă a
UE:
– politici în materie de justiţie, libertate și securitate care se consolidează reciproc, respectând
totodată drepturile fundamentale, protecţia internaţională, statul de drept și viaţa privată;
– protecţia tuturor cetăţenilor, în special a celor mai vulnerabili, cu un accent pe victimele
unor forme de infracţionalitate precum traficul de fiinţe umane sau violenţa bazată pe gen,
inclusiv pe victimele actelor de terorism care necesită de asemenea o atenţie deosebită, sprijin și
recunoaștere socială;
– transparenţa și asumarea responsabilităţii în cadrul politicilor de securitate, astfel încât să
poată fi ușor de înţeles de cetăţeni și să ţină seama de preocupările și de opiniile acestora;
– dialogul, ca modalitate de eliminare a diferenţelor conform principiilor de toleranţă, respect
și libertate de exprimare;
– integrarea, incluziunea socială și combaterea discriminării, ca elemente-cheie ale securităţii
interne a UE;
– solidaritatea între statele membre în faţa dificultăţilor care nu pot fi soluţionate de statele
membre printr-o acţiune separată sau în cazul în care acţiunea concertată este în avantajul UE în
ansamblu;
– încrederea reciprocă, ca principiu fundamental pentru o cooperare
reușită.9

9
Strategia de securitate interna a Uniunii Europene, 2010, pp.20-21

11
Bibliografie

 Strategia de securitate interna a Uniunii Europene, 2010


 Strategia nationala de aparare a tarii pentru perioada 2015-2019, Bucuresti, 2015
 Consiliul Uniunii Europene, Strategia europeană de securitate, O europă sigură într-o
lume mai bună, 2009

12