Sunteți pe pagina 1din 11

Relatia natiune-stat este cea in care natiunea precede statul si are un rol esential in

nasterea acelui stat. Iar scopul fiecarui stat este de a exprima si de a proteja natiunea, iar la randul
ei, natiunea asigura o identitate puternica pe arena internationala si o puternica baza de
legitimare pe plan intern.

Captiloul I: Ce este natiunea ?

Noţiunile naţiune, identitatea naţională, stat naţional, naţionalism sunt termenii de bază
ai unei idei care de la începutul secolului al XIX-lea până azi determină modul în care este
organizată lumea.

Prin publicarea lucrărilor celor mai importanţi teoreticieni ai conceptului de naţionalism,


ale lui Benedict Anderson, Eric Hobsbawm şi Ernest Gellner, la începutul anilor 1980, a fost
învins aşa numitul curent primordial în dezbaterea despre aceea ce este, cum este, când a fost, de
ce este NAŢIUNE. Până la începutul anilor 1980, naţiunea şi naţionalismul au fost termeni
consideraţi naturali, în acelaşi timp şi orânduirea socială ideală. Încercarea de a lega naţiunea ca
un concept, societatea este înţeleasă ca un sistem care se bazează pe comunicare (Karl Deutsch)
şi pe principiul solidarităţii (Max Weber). În interiorul acestui sistem se găsesc definiţiile de bază
ale unei naţiuni.
Ceea ce este caracteristic pentru aceste prime definiţii ale naţiunii, este ideea că naţiunea
există, societatea nu poate exista altfel decât ca o naţiune. Oamenii trebuie, în acest caz, să
creadă că sunt apartenenţii acestei naţiuni (Hugh Seton – Watson). Naţiunea care este înţeleasă
ca o comunitate solidară, şi este conştientă de trecutul ei comun, dar în primul rând de prezentul
său, trebuie să fie dorită (Ernest Renan).1

O întrebare care rămâne după multe dezbateri publice fără de răspuns este: ce este, de
fapt, o naţiune?. Dacă alăturăm definiţiilor amintite la început, şi definiţiile lui Hobsbawm,
Anderson şi Gellner, vom vedea că definiţiile aceluiaşi concept se diferenţiază. Pentru
Hobsbawm, naţiunea este fiecare comunitate de oameni destul de mare, ai cărei membrii se văd
ca apartenenţi ai unei naţiuni. Naţiunea nu este, pentru el, nici un fel de unitate socială originară
şi statornicită, ci aparţine unei anumite epoci istorice, care este, în acel timp modernă. Ea poate
să existe doar în funcţie de concepţia de stat naţional. Gellner defineşte naţiunea în felul următor:
1
Nacija kao problem ili rešenje, Editura Futura, Novi Sad, 2008, pp. 9-10

3
(1) oamenii aparţin aceleiaşi naţiuni dacă împart aceeaşi cultură (în sensul unui sistem de idei,
semne, asociaţii şi feluri de comportare şi comunicare). Aparţinând acestei culturi, individul
apaţine şi naţiunii;
(2) oamenii aparţin aceleiaşi naţiuni, dacă unii recunosc pe alţii ca apartenenţi ai aceleiaşi
naţiuni. Această recunoaştere implică şi recunoaşterea anumitor drepturi şi oblgaţii reciproce.
Anderson vorbeşte despre o naţiune ca şi despre o comunitate politică imaginară, care este
imaginată în acelaşi timp ca una limitată şi suverană. Aceasta înseamnă că naţiunea are şi
frontierele sale, adică doar anumite persoane sunt membrii acelei naţiuni, apoi ea este suverană
în relaţie cu altele şi se înţelege ca o comunitate solidară indiferent de toate inegalităţile care
existentă în interiorul acestei naţiuni.2

Capitolul II: Statul si securitatea nationala


O definitie mentionata de Buzan (1991), inspirata de Joel S. Migdal (1988), abordeaza
statul in sensul unui ideal-tip (un model generic) ca fiind "o organizatie compusa din mai multe
agentii, conduse si coordonate de o conducere de stat (o autoritate executiva), care are abilitatea
sau autoritatea de a elabora si aplica regulile generale pentru toti cetatenii si parametrii de
functionare pentru alte organizatii sociale, pe cuprinsul unui teritoriu anume, utilizand chiar forta
daca ar fi necesar". Acesta este o prima definitie, "ingusta", pentru ca are in vedere aspectele
interne, ale statului inteles ca institutii ale guvernarii centralizate.3

O a doua definire se poate face din perspectiva internationala, prin care statul este inteles
ca o entitate politico-teritoriala suverana. Este, in principiu, actualul inteles al statului, asa cum
este reflectat de politica internationala si documentat prin carta ONU.
O a treia definitie are in vedere o perspectiva largita a statului, ca entitate politica,
teritoriala si sociala. Buzan propune o abordare a statului ca o "suprapunere intre teritoriu,
guvernare si societate" (op. cit. p. 60). Statele sunt, pe de o parte, o constructie, un produs al
dinamicii interne si, pe de alta parte, un produs al competitiei internationale. Motivele externe
pentru care se poate naste un stat sunt, de multe ori, cel putin la fel de relevante precum cele
interne.

2
Ibidem, p. 13
3
Conf. Univ. Dr. IONEL NICU SAVA, TEORIA ŞI PRACTICA SECURITĂŢII - suport de curs. Bucuresti, 2007, p. 22

4
Pentru securitate, dinamica interna si presiunea externa asupra statului sunt ambele
relevante. Literatura de specialitate in domeniul relatiilor internationale plaseaza "momentul"
crearii actualului model al sistemul de state suverane in anul 1648, o data cu incheierea pacii de
la Westphalia. Henry Kissinger arata ca sistemul international s-a constituit ca urmare a unei
tensiuni geopolitice intre Franta si Principatele Germane. Centralizarea statala a Frantei s-a putut
face in conditiile mentinerii faramitarii politice a Germaniei. Intr-un fel, securitatea interna a
Frantei s-a realizat prin sacrificarea securitatii externe a Germaniei. Asadar, sistemul
international s-a nascut, ne avertizeaza Kissinger, ca urmare a
unei probleme de securitate: securitatea Frantei s-a obtinut prin "sacrificarea" securitatii
Germaniei. Este un fapt cunoscut, principatele germane vor fi unificate politic abia la 1871 prin
actiunile militare ale cancelarului Bismarck.
Din cele trei definitii (intelesuri) ale statului rezulta o componenta fizica (teritoriu,
geografie, demografie) si o componenta social-politica (forma de organizare, institutii, cultura).
Statul este "un corp" (body) si un "suflet", o stare de spirit (mind). La palestinieni, de pilda, statul
este o stare de spirit, o idee sau reprezentare politica in cautarea unei forme fizice. In ce ne
priveste, dupa aceasta definitie minimala a statului, interesul nostru se orienteaza catre ceea ce
este relevant pentru securitate, adica legatura dintre stat si securitate.4
Marimea statului (populatie, teritoriu) este considerata o variabila cheie in obtinerea si
recunoasterea statalitatii. Totusi, aspectul principal care separa statele de toate celelelte unitati
sociale este suveranitatea. Suveranitatea este inteleasa ca fiind capacitatea statului de auto-
guvernare. Prin intermediul suveranitatii partile componente - teritoriu, guvernare, societate -
sunt unificate intr-o singura entitate. In intelesul clasic, suveranitatea presupune refuzul oricarei
autoritati superioare asupra statului, de natura interna sau externa.
Principalele functii ale statului sunt: asigurarea ordinii civile (politica), furnizarea de bunuri
colective (piata, educatie, sanatate, taxe, infrastructura) si apararea.
Sursele pentru definirea ideei de stat se gasesc la nivelul natiunii si al ideologiilor
aferente. Securitate nationala implica la modul direct ca obiectul securitatii este natiunea, ceea ce
ne indica legatura dintre stat si natiune.
In actualul sistem international, natiunile reprezinta un model care acopera intreaga umanitate.
Umanitatea este organizata pe state-natiuni.

4
Ibidem, p. 23

5
Buzan identifica patru modele de state-natiune:
a) natiunea-stat, in care natiunea precede statul si joaca un rol esential in
nasterea acestuia. Sunt natiuni care au ajuns la constiinta de sine (cultura
nationala) inainte de a avea stat. Exemple: Germania, Japonia, Romania. Scopul statului este de a
exprima si de a proteja natiunea. Natiunea asigura statului o identitate puternica pe arena
internationala si o baza puternica de legitimare pe plan intern.
b) statul-natiune, in care statul joaca un rol important in definirea natiunii.
Statele Unite, Australia sunt exemple de state-natiuni.
c) natiunea-stat divizata. Aici este vorba despre natiuni divizate intre mai
multe state. Am putea enumera Germania-Austria, Romania-Moldova, Corea de Nord-Corea de
Sud.
d) statul multinational. Se refera la acele state care cuprind mai multe
natiuni. Se pot mentiona statele federale si cele imperiale. Rusia de astazi si Uniunea Sovietica
din trecut sunt exemple, la indemana, ale acestui caz.5
A defini natiunea ca obiect al securitatii presupune, ne avertizeaza Buzan, un demers
subiectiv, prin care valori si identitati sunt protejate. Institutiile statului cuprind intreaga
masinarie a guvernarii, din care fac parte executivul, legislativul, structura administrativa si
judiciara, la care se adauga legislatia, procedurile si normele cu care aceasta masinarie opereaza.
Prin mecanisme politice, juridice si administrative, institutiile sunt desemnate sa gestioneze
securitatea nationala, ca unul dintre actele fundamentale ale guvernarii.6

Capitolul III: Amenintarile si riscurile statului

5
Ibidem, p. 24
6
Ibidem, pp. 24-25

6
Agresiunea pe scară largă îndreptată împotriva statelor membre esteimprobabilă în
prezent. În schimb, Europa se confruntă cu amenințări mai diverse, mai puțin vizibile și mai
puțin previzibile.

Terorismul: terorismul reprezintă un risc pentru viață; acesta presupune costuri


semnificative; terorismul are drept scop subminarea deschiderii și a toleranței societăților noastre
și reprezintă o amenințare strategică crescândă pentru întreaga Europă. Din ce în ce mai mult,
mișcările teroriste dispun de resurse importante, sunt conectate prin rețele electronice și sunt gata
să recurgă la o violență nelimitată pentru a produce daune masive.

Cel mai recent val de terorism este global ca arie de acoperire și este legat de un extremism
religios violent. Acesta este rezultatul unor cauze complexe. Acestea includ presiunea
modernizării, crizele culturale, sociale și politice, precum și alienarea tinerilor care trăiesc în
societăți străine. Acest fenomen face parte, de asemenea, din propria noastră societate.
Europa este atât o țintă, cât și o bază pentru un asemenea tip de terorism: statele europene sunt
ținte și au fost atacate. Baze logistice ale Al Qaida au fost descoperite în Regatul Unit, Italia,
Germania, Spania și Belgia. 7

Proliferarea armelor de distrugere în masă: este probabil cea mai mare amenințare la
adresa securității. Regimurile tratatelor internaționale și acordurile privind controlul exportului
au încetinit răspândirea Armelor de Distrugere în Masă și a vectorilor acestora. În această
perioadă crește posibilitatea producerii unei curse a înarmărilor cu ADM, în special în Orientul
Mijlociu.

Evoluțiile înregistrate în științele biologice pot conduce la sporirea potențialului armelor


biologice în anii care urmează; atacurile cu materiale chimice și radiologice reprezintă, de
asemenea, o posibilitate serioasă. Răspândirea tehnologiei rachetelor adaugă un element
suplimentar de instabilitate și poate reprezenta un risc tot mai mare pentru Europa.

7
Consiliul Uniunii Europene, Strategia Europeana de Securtate, Oficiul pentru Publicatii al Uniunii Europene, 2009.
pp.30-31

7
Cel mai înfricoșător scenariu este acela în care grupurile teroriste intră în posesia armelor de
distrugere în masă. În această situație, un grup de talie mică ar putea fi capabil să producă daune
la o scară anterior posibilă numai pentru state sau armate.
Conflictele regionale: probleme precum cele din Cașmir, din regiunea Marilor Lacuri și
din Peninsula Coreei influențează în mod direct și indirect interesele europene, ca și conflictele
mai apropiate de casă, în special conflictul din Orientul Mijlociu. Conflictele violente sau cele
înghețate, care se mențin, de asemenea, la frontierele noastre, amenință stabilitatea regională.
Acestea distrug vieți omenești și infrastructuri sociale și fizice; amenință minoritățile, libertățile
fundamentale și drepturile omului. Conflictul poate conduce la extremism, la terorism și la
eșecul statal; acesta oferă oportunități pentru criminalitatea organizată. Insecuritatea regională
poate alimenta cererea de Arme de Distrugere în Masă. Modul cel mai practic de abordare a
noilor amenințări, deseori dificile, va fi , uneori, acela de abordare a problemelor mai vechi ale
conflictului regional.8

Eșecul statal: proasta guvernare – corupția, abuzul de putere, instituțiile slabe și lipsa
responsabilității – și conflictul civil slăbesc statele din interior. În anumite cazuri, aceasta a
condus aproape la colapsul instituțiilor statului. Somalia, Liberia și Afganistanul sub talibani sunt
cele mai cunoscute exemple recente. Colapsul statului poate fi asociat cu amenințări evidente,
precum criminalitatea organizată sau terorismul. Eșecul statal reprezintă un fenomen alarmant,
care subminează guvernanța globală și contribuie la instabilitatea regională.

Criminalitatea organizată: Europa este o țintă principală pentru criminalitatea


organizată. Această amenințare internă la adresa securității noastre are o dimensiune externă
semnificativă: traficul transfrontalier de droguri, femei, migranți ilegali și arme reprezintă o parte
semnificativă a activităților grupărilor criminale. Acestea pot avea legături cu terorismul.

Asemenea activități criminale sunt deseori asociate cu statele slabe sau cu cele aflate în
prăbușire. Veniturile provenite din droguri au alimentat slăbirea structurilor statului în mai multe
țări producătoare de droguri. Veniturile provenite din comercializarea pietrelor prețioase, a
cherestelei și a armelor de calibru mic alimentează conflicte în alte părți ale globului. Toate
aceste activități subminează statul de drept și ordinea socială în sine. În cazuri extreme,

8
Ibidem, p. 31

8
criminalitatea organizată poate ajunge să domine statul. 90 % din heroină din Europa provine din
macul cultivat în Afganistan – unde comerțul cu droguri finanțează armate private. Cea mai mare
parte din aceasta este distribuită prin intermediul rețelelor criminale din Balcani care sunt
responsabile și pentru aproximativ 200 000 din cele 700 000 de femei victime ale comerțului
sexual la nivel mondial. O nouă dimensiune a criminalității organizate care va necesita o atenție
suplimentară este reprezentată de creșterea numărului de acte de piraterie maritimă.
Punând laolaltă aceste elemente diferite – terorismul angajat în direcția violenței maxime,
disponibilitatea armelor de distrugere în masă, criminalitatea organizată, slăbirea sistemului
statal și privatizarea forței – am putea fi confruntați, într-adevăr, cu o amenințare radicală.9

Capitolul IV: Combaterea amenintarilor statele

9
Ibidem, p. 32

9
Datorită ameninţărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană, aceasta are 3 obiective
strategice de prevenire şi combatere.

1.Abordarea ameninţărilor statale

Acestea sunt apropiat dar şi îndepărtate, dar sunt la fel de periculoase pentru securitatea
fiecarei tari Activităţile nucleare ale Coreei de Nord, riscurile nucleare din Asia de Sud şi
proliferarea din Orientul Mijlociu sunt surse de îngrijorare pentru securitatea lumii. Teroriştii şi
criminalii sunt capabili să acţioneze la nivel mondial, iar activităţile acestora reprezintă o
ameninţare pentru cetăţenii europeni. Odată cu noile ameninţări, prima linie de apărare se
situează în afara graniţelor. Aceste ameninţări sunt dinamice. Riscurile proliferării sporesc în
timp, în lipsa unei acţiuni ferme, iar reţele teroriste vor deveni şi mai periculoase. Eşecul statal şi
criminalitatea organizată se răspândesc dacă sunt neglijate. Conflictele şi ameninţările trebuiesc
prevenite şi trebuie acţionat înainte de apariţia unor crize. Niciuna dintre noile ameninţări nu este
strict militară, deci nu se poate face faţă strict prin mijloace militare. Feicare ameninţare necesită
o combinaţie de instrumente.

- Proliferarea poate fi urmărită prin controlul exporturilor şi poate fi atacată prin exercitarea de
presiuni politice, economice şi de altă natură.

- În statele aflate în derivă, pot fi necesare instrumente militare pentru restabilirea ordinii.

2. Construirea securităţii în vecinătatea noastră

Geografia este încă un element important. Este în interesul european ca ţările de la


granita să fie bine guvernate, iar vecinii care sunt angajaţi în conflicte violente, statele slabe în
care criminalitatea organizată prosperă, reprezintă probleme pentru Europa. Integrarea statelor
candidate ne sporeşte securitatea, dar în acelaşi timp duce UE mai aproape de regiunile cu
probleme.

10
3. O ordine internaţională bazată pe multilateralismul eficient

Într-o lume a ameninţărilor globale, a pieţelor globale şi a mijloacelor globale de


exprimare în masă, securitatea şi prosperitatea depind tot mai mult de un sistem multilateral
eficient. Uniunea Europeană este angajată să apere şi să dezvolte dreptul internaţional. Cadrul
fundamental pentru relaţiile internaţionale este reprezentat de Carta ONU, iar Consiliul de
Securitate ale ONU are ca responsabilitate principală menţinerea păcii şi a securităţii
internaţionale.

Unul dintre elementele centrale ale sistemului internaţional este reprezentat de relaţiile
transatlantice, iar NATO reprezintă o ilustrare semnificativă a acestei relaţii.

Calitatea securităţii internaţionale depinde de calitatea guvernelor care reprezintă


fundamentul acesteia. Cea mai bună protecţie pentru securitatea noastră este reprezentată de o
lume formată din state democratice bine guvernate. Răspândirea bunei guvernante, susţinerea
reformelor sociale şi politice, combaterea corupţiei şi a abuzului de putere, stabilirea statului de
drept şi protecţia drepturilor omului reprezintă cele mai bune mijloace pentru consolidarea
ordinii internaţionale.

Concluzie

11
Securitatea şi apărarea naţională se cer consolidate în condiţiile globalizării, integrării
regionale, schimbărilor demografice şi a climei în lume, a diverselor crize mondiale, fenomene
ce afectează deopotrivă, dar diferit, toate ţările lumii. În conflictele viitoare, nu vor fi folosite
exclusiv acţiuni convenţionale sau asimetrice, ci o combinaţie a acestora. Practic, adversarii vor
folosi în mod abil combinaţii ale metodelor tradiţionale, asimetrice şi disruptive pentru a-şi
realiza avantajul operaţional şi strategic. Prin urmare, ameninţările asimetrice şi cele hibride
vorbesc despre evoluţia actorilor contemporani ai ameninţării, de necesitatea unui efort naţional
concertat pentru a da un r ăspuns oportun, eficace acestor ameninţări. Totodată, apreciem că
trebuie să sporească colaborarea regională a statelor pentru a-şi coordona eforturile în lupta
împotriva actorilor ce apelează la ameninţările asimetrice şi hibride pentru a-şi atinge obiectivele
ideologice, politice, religioase sau de altă natură. Pe de altă parte, diversitatea şi complexitatea
problemelor puse de ameninţările asimetrice şi cele hibride dovedesc că este necesar să se
meargă dincolo de răspunsurile tehnice sau sectoriale ce există actualmente. De aici, mai întâi,
necesitatea elabor ării unei strategii de securitate adecvate care s ă fac ă posibil ă lupta eficace
împotriva ameninţărilor asimetrice şi hibride, de o manieră eficace, operativă şi unitară. Apoi,
realizarea şi implementarea unor dispozitive de luptă împotriva modurilor de acţiune asimetrice.
Prin urmare, este necesară înfăptuirea programelor de înzestrare a armatei cu echipamente
moderne şi performante utile asigurării securităţii şi apărării naţionale, inclusiv în domeniul
contracarării ameninţărilor asimetrice şi hibride.10

Bibliografie

10
Dr. Petre Tutu, Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale pentru fundamentarea
securităţii şi apărării naţionale, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I” Bucureşti, 2013, p. 54

12
 Nacija kao problem ili rešenje, Editura Futura, Novi Sad, 2008 - Traducere din limba
sârbă: Virginia Popović
 IONEL NICU SAVA , TEORIA ŞI PRACTICA SECURITĂŢII - suport de curs.
Bucuresti, 2007
 Consiliul Uniunii Europene, Strategia Europeana de Securtate, Oficiul pentru Publicatii al
Uniunii Europene, 2009 -
https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/031208ESSIIRO.pdf
 Dr. Petre Tutu, Ameninţări asimetrice sau ameninţări hibride: delimitări conceptuale
pentru fundamentarea securităţii şi apărării naţionale, Editura Universităţii Naţionale de
Apărare „Carol I” Bucureşti, 2013

13