Sunteți pe pagina 1din 13

Introducere

După sfârşitul perioadei bipolare, în lume s-au produs trei conflicte


internaţionale majore – în Iugoslavia, în Afganistan şi în Irak. Dintre care
ultimele două, au avut cel mai mare impact, consecinţele cărora încă nu pot fi
evaluate şi conştientizate pe deplin. Ambele conflicte s-au produs în centrul
lumii islamice – în Orientul Mijlociu, şi în ambele cazuri s-au confruntat şi se
confruntă în prezent două forţe, confruntare care produce efecte la nivel
mondial. Acestea sunt Statele Unite ale Americii pe de o parte şi terorismul
islamic internaţional.
Punctul de pornire al ambelor conflicte din Orientul Mijlociu au fost atacurile
teroriste din 11 septembrie 2001 din New York şi Washington. Dacă aceste
evenimente nu s-ar fi produs, probabil că nu ar fi avut loc intervenţia americană
în Afganistan, de asemenea şi războiul din Irak. Evenimentele din 11 septembrie
2001 au produs o stare psihică şi emoţională care, au facilitat mult elitelor
politice şi economice de la Washington să declanşeze intervenţia americană în
Afganistan, dar mai ales războiul din Irak, neglijând poziţia Consiliului de
Securiate ONU şi opinia publică internaţională. Războiul, oficial este încadrat în
conceptul mai general de luptă împotriva terorismului internaţional, care mai
corect se defineşte ca complexul de operţiuni al „activizmului” (proactive
policy)american împotriva terorismului islamic.[4, p. 77-83]
Războiul din Irak, a fost nu doar cel mai mediatizat eveniment de importanţă
internaţională în perioada 2003-2010 influenţează şi va influenţa şi pe viitor
procesele politice regionale şi globale pe termen lung, inclusiv interacţiunile
dintre marile puteri, perspectivele ordinii internaţionale şi rolul Organizaţiei
Naţiunilor Unite, neproliferarea armelor de distrugere în masă şi lupta împotriva
terorismului internaţional.

1
I. Cauzele războiului
Problema intervenţiei americane în Irak, a fost vehiculată de către
administraţia republicană imediat după consumarea evenimentelor din 11
septembrie 2001. Publicistul american Robert Kagan este convins: „Bush încă
de la început se gândea la Irak. Eu cred ca Irak era mereu în mintea lui [13].” Alt
autor american George Packer în cartea „The Assasins‘ Gate”, menţionează încă
din ianuarie 2002, G. W. Bush a inclus Irakul în „axa răului”, iar în februarie i-a
ordonat generalului Tommy Franks, şeful comandamentului central, să înceapă
dislocarea a unei părţi a trupelor americane din Afganistan în regiunea Golfului.
Concentrarea forţelor americane şi a celor aliate, în golful Persic, au continuat
aproape un an.
Cauza proximă a invadării Irakului de către armatele americane în 2003, a
fost atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 (aici este necesar de menţionat
că noţiunea de „cauză” unii autori o consideră pretext). De la începutul anilor
1990, relaţiile dintre Washington şi Saddam Husein s-au deteriorat complet, în
urma războiului din Golf din 1991. Irakul a devenit unul din cei mai consecvenţi
promotori ai antiamericanismului. Cu toate că anterior Saddam Husein era unul
din favoriţii SUA în regiune [5, p.71-89]. Aceasta sa datorat, în primul rând,
faptului că în 1979, în Iran a avut loc revoluţia islamică, venind la putere un
regim politic ostil Statelor Unite. Iar Irakul a declanşat un război împotriva
Iranului. În acest context, Statele Unite au susţinut regimul de la Bagdad,
totodată facându-se abstracţie de configuraţia sa de regim dictatorial.
Statele Unite ale Americii şi aliaţii săi fiind net superiori trupelor irakiene, în
razboiul din Golf, nu au continuat ofensiva împotriva regimului lui Saddam
Husein. Aici sa vadit incapaciatea Americii de a transforma o victorie militară
într-o victorie politică. [1, p.165] Regimul lui Saddam a supravieţuit, cu toate că
a fost înfrânt militar categoric. Pe parcursul anilor 1990 Irakul a continuat să fie
privit ca un stat ostil şi o posibilă ţintă. Principalii susţinători ai ideii
intervenţionismului au fost neoconservatorii, în frunte cu Richard Cheney, Paul
Wolfowitz şi Donald Rumsfeld şi alţii, inclusiv un şir întreg de think-tank-uri.

2
Odată cu câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2000 de către G. W. Bush,
neoconservatorii au obţinut acces la putere.
În perioada imediat următoare atentatelor din 11 septembrie, a fost declanşat
războiul împotriva terorismului internaţional. Preşedintele Bush declarând
oficial că America se află în război. În anul 2002, la 20 septembrie a fost lansată
noua strategie de securiate a SUA, în care se prevedea dreptul Statelor Unite de
a interveni militar şi de a schimba regimurile politice care prezintă un potenţial
sau presupus pericol la adresa Americii, chiar dacă acest pericol nu este direct.
Astfel se ligitima din punctul de vedere al SUA politica intervenţionismului.
Regimul lui Saddam Husein era acuzat că este dictatorial, nu respectă
drepturile omului, şi aici se aduceau argumente că Saddam a ucis în masă mii de
kurzi, din Nordul Irakului, cu arme chimice. De asemenea, populaţia trăieşte în
nevoi, teroare şi sărăcie.
Totodată, regimul de la Bagdad era acuzat că susţine terorismul internaţional,
şi în primul rând, organizaţia terorista Al-Qaeda, oferind refugiu şi resurse
financiare liderior ei. Saddam era acuzat că s-ar fi aflat în spatele organizării
atentatelor teroriste din 11 septembrie.
Dar probabil că cea mai gravă acuzaţie adusă regimului Saddam Hussein era
că întreprinde acţiuni de producere a armelor de distrugere în masă şi în special
a armelor nucleare, pe care intenţionează să le utilizeze împotriva Statelor Unite
ale Ammericii şi a aliaţilor săi. În acest sens seviciile secrete oferind probe –
fotografii din satelit ale unor presupuse instalaţii unde se produc arme de
distrugere în masă. [2, p.95]
Acestea au fost motivele oferite publicului larg, pentru a justifica intervenţia
militară. Însă cauzele ascunse au fost altele, şi anume de ordin politic şi ecomic.
Importanţa petrolului după Al Doilea Război Mondial a crescut vertiginos. Pe
lângă petrol s-au mai adăugat şi gazele naturale, iar Orientul Apropiat a devenit
cea mai importantă sursă de hidrocarburi din lume. Regiunea dispune de 61,7%
de rezerve de petrol şi 40,6% de gaze naturale din totalul mondial. Doar Arabia
Saudită dispune de 26%, Iranul circa 9% iar Irakul ceva mai puţin, din rezervele

3
mondiale de petrol. Statele din Golf exportă 20% din totalul mondial de petrol,
veniturile constituind 600 mln. $ pe zi. [2, p.107]
Cantitatea de petrol importată de SUA din zona Golfului a scăzut, şi
constituie 17,6%, iar din Canada, Mexic şi Venezuela importul constituie
41,3%. În timp ce Europa Occidentală, Japonia, India şi China depind într-o
măsură mult mai mare de importul de petrol. Rolul petrolului din zona Golfului,
consumat în cantităţi mari de către principalii aliaţi ai Washingtonului (Europa
Occidentală şi Japonia) dar şi rivali geopolitici (China), este foarte important din
variate motive, politice, geostrategice etc.
De declanşarea unei intervenţii militare în Irak erau interesaţi şi unii oameni
apropiaţi ai preşedintelui Bush. Printre ei se numără şi Dick Cheney, fostul şef al
„Halliburton”, companie care avea interese în Irak, în special în industria
extractivă a petrolului.[2, p.134]
În atare mod, au existat un complex de factori psihologici, politici, economici
etc., care au dus la declanşarea războiului din Irak.

4
II. Evoluţia războiului
Înainte de declanşarea propriu-zisă a războiului, preşedintele Statelor Unite a
înaintat un unltimatum lui Saddam de 48 de ore. Cerinţele ultimatumului nu au
fost îndeplinite. Astfel, în noaptea de 19 spre 20 martie 2003 a demarat
operaţiunea militară, „Enduring Freedom” de către Statelor Unite ale Americii şi
a Aliaţilor lor, inclusiv şi din interiorul Irakului, împotriva regimului lui Saddam
Hussein.
Partea militară a operaţiunii, aşa după cum prognozase unii comentatori, a
fost îndeplinită de către SUA la cel mai înalt nivel al artei militare moderne,
utilizând cele mai noi şi mai performante tehnologii militare. Desigur, cum se
întămlă de obicei la orice operaţiune militară, nu au lipsit surprizele: Umm- Kasr
şi Basra au opus o rezistenţă înverşunată, spre deosebire de Bagdad, unde
Saddam Hussein promisese să-l transforme într-un nou Stalingrad, a fost cucerit
practic fără lupte de către coaliţia în frunte cu Statele Unite. Armata şi miliţiile
nu s-au împrăştiat din primele zile, după cum presupuneau americanii, dar au
opus rezistenţă. Însă mult lăudata gardă naţională, de la care se aştepta cea mai
mare rezistenţă, dimpotrivă, sa dizolvat intempestiv. [6, p 79-89]
Chiar în comparaţie cu operaţiunea „furtună în deşert” „războiul electronic”
american a fost mult mai eficient. Astfel dacă în 1991era nevoie de trei zile
pentru a se determina exact ţinta într-un oraş irakian pentru o rachetă de
croazieră, atunci în 2003 acest interval de timp sa redus la 45 de minute. În
operaţiunile terestre intervalul de timp dintre detectarea ţintei şi deschiderea
focului asupra ei sa redus la 11 secunde. În toată perioada războiului a fost o
singur luptă unde au fost implicate masiv tancurile, atunci când o duzină de
tancuri T-72 ai gardei republicane au ieşit în cale tancurilor americane Abrams,
forţele irakiene au fost distruse în câteve minute, iar americanii nu au pierdut
nici un tank. În toate celelalte cazuri, tancurile irakiene care apăreau pe câmpul
de luptă erau imediat distruse de către elicopterele speciale antitanc –
tankbuster. Nu a fost nici o luptă aeriană, nici un avion de luptă irakian n-a
decolat, nu din cauza lipsei de curaj a piloţilor, ci din cauza faptului că

5
comandamentul irakian era conştient că avioanele sunt condamnate din start, vor
fi imediat distruse, fără a cuza careva pirderi inamicului.
A fost dejucată intenţia comandamentului irakian de a atrage forţele aliate în
lupte de stradă, unde superioritatea trupelor aliate ar fi fost redusă la minim. Nu
sa reuşit nici începerea unui război de guerilla „populară” în spatele frontului
(asemenea război a demarat doar după căteva luni de la încetarea operaţiunilor
militare propri-zise). Irakienii nu s-au ridicat la un război popular general, cu
toate că sentimentele lor naţionale au fost insultate de apariţia trupelor străine pe
teritoriul naţional. Atitidunea populaţiei faţă de regim – în acel moment a fost
indiferenţa. Nu exista motivaţia necesară de a lupta şi muri pentru regim, de la
care oamenii nimic bun nu aşteptau.
Către jumătatea lunii martie, atunci când a devenit clar că Consiliul de
Securitate nu putea preveni războiul, Saddam, posibil că a înţeles că a pierdut
totul. Va fi război, şi va fi dezastru; regimul nu mai poate fi menţinut. Dorinţa de
rezistenţă a dispărut. Organizarea apărării în mod clasic nu mai era posibilă. Iar
un plan militar strategic, serios defensiv nu fusese conceput: până în ultimul
moment se miza pe neînţelegerile din cadrul ONU şi NATO, sperându-se că
aceste dificultăţi îl vor determina pe G. Bush să renunţe. Din această cauză,
Saddam nici nu sa pregătit serios de război .[8, p.75-84]
Nu sa adeverit nici o variantă catastrofală de evoluţie a războiului. Nu a avut
loc nici o catastrofă ecologică, Israelul nu a fost atacat de rachetele israeliene,
populaţia Irakului nu sa refugiat în masă în statele vecine, care ar fi generat crize
umanitare colosale. Nu au avut loc valuri de atacuri teroriste în întrega lume ca
răspuns la invazia Irakului, sau convulsii în lumea arabă care ar fi putut duce la
destituirea regimurilor pro occidentale. Preţurile la petrol n-au crescut şi nici n-
au scăzul vertiginos. Dacă e să privim toate aceste evenimente din punctul de
vedere al intersului poporului irakian, atunci trebuie de menţionat că operţiunea
militară americană a avut consecinţe pozitive. Indiferent de intersele
administraţiei Bush, de faptul că sa recurs la mijloace ilegale, au minţit opinia
publică, aliaţii şi-au îndeplinit misiunea de eliberare a poporului irakian de un
regim dictatorial. Fără îndoială că aceasta s-a făcut cu încălcarea dreptului
6
internaţional, însă exact prin aceleaşi metode a fost pus capăt regimului lui Pol
Pot în 1978, intervenţia Tanzaniei în Uganda în 1979 [9, p.40-51]. Regimul lui
Saddam nu a fost mai bun.
Aşa după cum se şi presupunea, instaurarea păcii şi a ordinii s-a dovedit a fi
mult mai dificil de îndeplinit decât operaţiunile militare. Despre ordine şi
stabilitate nu se poate vorbi nici în prezent.
După intervenţia americană din 2003, practic s-a dechis o adevărată cutie a
Pandorei. Diferite facţiuni, în special sunniţii şi şiiţii au declanşat lupta pentru
putere, influenţă. În timpul regimului lui Saddam Hussein, şiiţii care constituie
60% din populaţia Irakului erau marginalizaţi, iar sunniţii care constituie 20%
deţineau toate funcţiile importante în administraţie. Acum odată cu răsturnarea
regimului baasist, şiiţii au simţit că a venit timpul lor. Dar nu e chiar atât de
simplu, comunitatea şiită, la rândul ei este divizată în două facţiuni. Prima din
ele este usuli (origini) – adepta unui regim cu tentă teocratică, asemenea celui
din Iran. Liderii ei s-au format în Iran. A doua facţiune o constituie ahbari , este
mai liberală şi nu este adepta instaurării unei teocraţii. Unii din liderii ei s-au
format în Occident. Această stare de confruntare intestină a diferitor facţiuni şi
totodată împotriva prezenţei militare străine, continuă şi în prezent.

7
III Consecinţele războiului
În context global, consecinţele războiului din Irak sunt destul de
controversate, însă se poate spune cu certitudine că sunt câteva consecinţe
majore care nu pot fi neglijate.
Pe de o parte SUA au reuşit să iasă din relativa izolare diplomatică, în care se
pomenise-ră când au decis să nu ţină cont atât de opinia publică internaţională,
cât şi de poziţiile aliaţilor şi partenerilor. Aşa după cum era şi de aşteptat nu s-a
produs nici o ruptură cu Franţa, Germania sau Rusia, iar Consiliul de Securitate
ONU de fapt a legitimat intervenţia în Irak şi a deschis calea cooperării
internaţionale pentru restabilirea Irakului.[10, p.68-75]
Proiectul administraţiei Bush de a instaura democraţia în Irak, după modelul
Germaniei şi al Japoniei în perioada postbelică, a eşuat. Mentalitatea şi tradiţiile
irakienilor nu au nimic în comun cu cele ale germanilor sau japonezilor, chiar şi
finisarea razboiului este diferit, irakienii nu au senzaţia catastrofei, pedepsei
meritate, dimpotrivă, de toate problemele sunt acuzaţi americanii. În ceea ce
priveşte Arabia Saudită, Egipt, Iordania – Statele Unite se confruntă cu o situaţie
paradoxală: schimbarea regimurilor autoritare, trecerea la democraţie poate duce
la îndepărtarea acestor state de SUA, state care în prezent fidele Americii.
Alegerile democratice adevărate pot aduce la putere islamiştii, care ideologic,
spiritual sunt apropiaţi de acei fundamentalişti şi teroroşti, împotrivă cărora au
luptat SUA şi aliaţii săi. [7, p.89-97]
Pe de altă parte, nu sunt vizibile rezulatele victoriilor militare din Irak, victorii
care ar fi trebuit să slăbească din puterea şi influenţa organizaţiilor teroriste. Al-
Qaeda activează fără mari dificultăţi. Au loc atentate. Teroriştii se acomodează
noilor realităţi, utilizănd cele mai noi tehnologii. După cum scriau doi experţi în
problemela date în revista „The World Today”, „Al-Qaeda tinde să utilizeze
mijloacele de comunicare modernă – internetul – pentru globalizarea
fundamentalismului islamic. Ea intenţionează să iasă din în afara graniţelor
naţionale, cu scopul de a crea o reţea, care ar fi capabilă să dezorganizeze,
paralizeze şi terorizeze regimurile instabile. Această structură flexibilă a devenit
8
şi mai mult descentralizată din momentul în care aliaţii au distrus în mare parte
bazele lor din Afganistan... Acest fenomen globalizat şi-a demonstrat rezistenţa
şi puterea de a-şi realiza proiectele în perspectivă”.[3, p.17]
Şi ce rezulate a adus războiul din Irak în sensul anihilării fenomenului
terorismului internaţional? Numărul teroriştilor potenţiali nu s-a micşorat,
dimpotrivă, s-a majorat, deoarece sentimentele antiamericane dar şi
antioccidentale în lumea islamică, în ultima perioadă s-au inteţit, radicalizat,
găsim aderenţă în rândul a tot mai multora. În Indonezia, procentajul
persoanelor care au o atitudine pozitivă faţă de Statele Unite ale Americii, a
scăzut de la 61% la 15%, în Turcia de la 52% la 15% (probabil că după votarea
de către Camera Reprezentanţilor a documentului privind genocidul armean,
procentul va scădea şi mai mult), în Iordania de la 25% la 1%.[11, p.71-77] De
menţionat că acestea sunt state care se bucură de încrederea Washingtonului.
Totodată, guvernele statelor ararbe au devenit mai conştiente de pericolul
fundamentalismului islamic şi a terorismului.
Costurile financiare ale războiului din Irak din 2003, până în prezent este de
710688000000 $; [18] circa 100000 de civili şi 4205 soldaţi şi ofiţeri americani
au murit din 2003 până în prezent [19]
Combinaţia dintre „războiul de tip nou” din Irak şi consolidarea terorismului,
fundamentalismului islamic în alte state nu poate să nu ducă la concluzia că
unilateralismul american şi-a demonstrat ineficienţa în lupta cu terorismul
internaţional. Criticile care au fost aduse anturajului neoconservator a lui Bush,
a dus la pierderea alegerilor prezidenţiale de către candidatul republican. Dar
aceasta este cea mai neînsemnată consecinţă, în comparaţie cu celelate.

Înainte de a fi ales preşedinte al Statelor Unite, Barak Obama a promis că, dacă
va caştiga alegerile, va conclude războiul „neinspirat” din Irak. În 2010, el a
ordonat retragerea trupelor combatante americane din Irak. Astfel, la sfârşitul
lunii august, din 150.000 de militari americani au mai rămas în Irak numai
50.000. Oficial, misiunea celor rămasi se va limita la instruirea, dotarea şi
asistenţa armatei şi serviciilor de securitate irakiene. Operaţia Iraqi Freedom

9
(Libertatea Irakului), demarată în 2003, s-a încheiat. Operatia New Dawn
(Orizonturi Noi) a fost inaugurată. Anunţând sistarea aparentă a misiunii
unităţilor combatante americane, Obama a omagiat „sacrificiile şi tenacitatea
poporului irakian care s-a opus tiraniei, terorismului şi extremismului şi care a
decis să-şi făurească propriul destin ca stat democratic”. Discursul a fost
sumbru, rezervat şi sobru. Nu a fost un eveniment triumfal. Rezultatul final
continuă să fie incert. Rămâne de văzut dacă Irakul va persevera ca stat relativ
democratic, secular şi aliat cu democratiile occidentale sau va plonja în
confruntări sectariene virulente, anarhie politică şi dezmembrare.[20]

Administraţia de la Washington a semnalat tranşant irakienilor că vor fi obligaţi


să-şi rezolve singuri conflictele interne. Conform unui acord bilateral existent,
retragerea trupelor americane rămase în Irak ar urma să fie completată pâna la
finele anului 2011. Acordul permite noului guvern irakian să solicite ca trupele
americane să-si continue prezenţa în Irak şi dupa 2011 ca să asigure securitatea
ţării şi să prevină intervenţii militare străine

10
Concluzii
Statele Unite au ieşit învingătoare din Războiul Rece, dipunând de cel mai
mare potenţial de a influenţa relaţiile internaţionale, într-o asemenea măsură,
cum nu a mai avut-o nici o putere până la ea şi probabil că nici după. Cu toate
acestea, SUA nu au avut parte decât de un deceniu de relativă linişte. Atentatele
din 11 septembrie 2001 (indiferent dacă a fost o înscenare sau nu), au deschis o
nouă perioadă a relaţiilor internaţionale. Periodă în care Americă dă semne de
oboseală, ea nu mai are aceeaşi vitalitate. Este probabil începutul sfârşitului
hegemoniei americane. Această stare de lucruri a fost excerbată de războiul
împotriva terorismului internaţional. Forma în care a fost conceput, metodele
utilizate pentru ducerea războiului, dar şi personalităţile care au stat în spatele
intervenţionismului, au contribuit la exacerbarea situaţiei deloc uşoare a
Americii.
Invadarea Irakului, fără aprobarea Consiliului de Securiate, fără consimţăntul
opiniei publice internaţionale, a generat repulsie faţă de Statele Unite. Dar cel
mai important fapt este că în însăşi conceperea războiului din Irak s-a pornit de
la premise greşite din start. Democratizarea Irakului după model occidental era
de la început sortită eşecului. Societatea arabă care de mii de ani a evoluat în
condiţii socio-culturale total diferite de cele europene a fost şi va fi incapabilă să
accepte valorile şi cultura politică europeană.
Cu siguranţă, războiul din Irak, a dus la deteriorarea imaginii, autorităţii
Statelor Unite în lume, dar mai ales în lumea arabă. Totodată lumea islamică,
mai ales elementele sale fundamentaliste s-au radicalizat. Războiul din Irak a
discreditat America ca garant al stabilităţii şi securităţii atât la nivel regional, cât
şi la nivel global. Eşecul SUA de a stabiliza Irakul post conflict a încurajat şi
mai mult regimul fundamentalist islamic să intensifice progaramul său nuclear.
America a început să fie acuzată tot mai vehement de imperialism.. Iar
perspective stabilizării Irakului par sumbre.

11
Bibliografie:

Monografii
1. Kissinger, H., Are nevoie America de o politică externă?, Bucureşti:
Editura Incitatus, 2002, 268 p.
2. Durandin, C., Statele Unite şi lumea moştenite de Obama, Bucureşti:
Editura Cartier, 2009, 176 p.

Articole
3. Jones D. M., Smith M., Jemaah Islamiyah in Southeast Asia, In: The
World Today, Nr. 10, 2003
4. Арбатов, А., Иракский кризис в мировой политике: предыстория и
перспективы, In: Мировая экономика и международные отношения,
Москва, № 9, 2004
5. Мирский, Г., Американская сверхдержава против исламисткого
терроризма, In: Мировая экономика и международные отношения,
Москва, № 10, 2004
6. Мирский, Г., Новый поворот в судъбе Ирака, In: Мировая экономика
и международные отношения, Москва, № 9, 2003
7. Мирский, Г., Новый поворот в судъбе Ирака, In: Мировая экономика
и международные отношения, Москва, № 10, 2003
8. Теребов, О. В., США-Ирак: триумф, провал или тупик?, In: США-
Канада: экономика, политика, культура, Москва, № 12, 2004
9. Шумилина, И. В., Ирак в информационной стратегии
администрации Буша, In: США-Канада: экономика, политика,
культура, Москва, № 8, 2006
10. Бэилс, А. Дж. К., Международная безопасностъ после Ирака, In:
Мировая экономика и международные отношения, Москва, № 10, 2005
11. Павлов, О., Алексеева, О., История одного проекта демократизации
на Ближнем Востоке, In: Международная жизнъ, Москва, № 5, 2007

12
Surse electronice
12. http://www.wpec.ru/text/200704171449.htm, accesat la 27.09.2011
13. http://www.rg.ru/2006/07/18/mirskiy.html, accesat la 27.09.2011
14. http://www.costofwar.com/, accesat la 27.09.2011
15. http://www.fulvioscaglione.com/index.php/medio-oriente/un-milione-di-
civili-morti-in-iraq-la-chiamano-missione-compiuta/,
16. http://www.acum.tv/articol/19824/

13