Sunteți pe pagina 1din 3

PRINCIPALELE DOCUMENTE CURRICULARE – CARACTERISTICI

Curriculum desemnează ansamblul structurat al experiențelor de predare și învățare


(obiective, conținuturi, material didactic, activități de predare-învățare-evaluare) planificate,
oferite sub îndrumarea unei instituții de învățământ (în interiorul și în afara ei) în vederea
atingerii obiectivelor prestabilite.
Curriculum școlar poate fi analizat și interpretat din trei perspective: procesuală,
structurală și cea a produselor / documentelor curriculare.
Din perspectiva produselor curriculare, acestea pot fi:
A) Principale – planul de învățământ;
– Programa școlară;
– Manualul școlar.
B) Auxiliare – ghiduri metodice pentru cadre didactice;
– Caiete de muncă independenta;
– Seturi multimedia;
– Soft-uri educaționale.
C) Produse curriculare pentru cadru didactic, rezultate din proiectarea activității de către acesta:
– Planificarea calendaristică;
– Proiectarea unităților de învățare;
– Proiectarea la nivelul lecției.
Planul de învățământ este un document oficial prin care se structurează conținutul
învățământului pe niveluri și profiluri de scoli. Sunt stabilite numărul de ore (minim și maxim)
pe diferite discipline sau arii curriculare.
Planul cadru pentru învățământul preuniversitar este structurat astfel:
– Disciplinele sunt grupate pe arii curriculare;
– Sunt prezente, curriculum-ul nucleu “și, curriculum-ul la decizia școlii “;
– Asigurarea continuității în cadrul aceluiași ciclu, a interdependentei dintre disciplinele școlare.
Principiile care au stat la baza elaborării Planului de învățământ sunt:
1) Principii de politica educaționala:
– Principiul descentralizării și al flexibilizării;
– Principiul descongestionării programului de studiu;
– Principiul eficienței;
– Principiul compatibilizării sistemului românesc de învățământ cu standardele europene.
2) Principii de generare a noului plan de învățământ:
– Principiul selecției și al ierarhizării culturale;
– Principiul funcționalității;
– Principiul coerentei;
– Principiul egalității șanselor;
– Principiul flexibilității și al parcursului individual;
– Principiul racordării la social.
Programa școlară este actul oficial care reda sintetic conținuturile învățământului pe ani
școlari sau pe cicluri de învățământ. Ea poate fi plasată pe următoarele planuri:
A) Programa ideală este definită de cei care o elaborează;
B) Programa formală este cea care primește adeziunea oficială a statului și a comisiilor școlare;
C) Programa aparenta – care dă părinților și profesorilor sentimentul că ea reflectă punctul lor de
vedere cu privire la ceea ce trebuie să se învețe;
D) Programa operațională – cea care este predată elevilor;
E) Programa trăită – cea care este trăită de elevi.
Structura programei este următoarea:
– Obiectivele;
– Structura tematica a conținutului;
– Alocarea orientativă a numărului de ore pe teme;
– Indicații metodice privitoare la realizarea predării, învățării și evaluării.
O programă modernă cuprinde:
1) Nota de prezentare – obiectivele cadru și obiectivele de referință;
2) Conținuturile;
3) Exemple de activități de învățare;
4) Standarde curriculare de performanţă.
         În elaborarea structurii tematice a unui obiect de învățământ se ţine seama de perspectiva
științifică (cea care urmărește corespondenta dintre conținutul disciplinei științifice și conținutul
obiectului de învățământ) și de cea psihopedagogica (transpunerea conținutului într-o structură
adecvată cerințelor psihopedagogice).
         Cerințele psihopedagogice în elaborarea structurii tematice a unei discipline sunt: relevantă,
secvențialitatea, coerentă sau consistentă. Programele școlare sunt componente de bază ale
Curriculumului național. Ele reprezintă instrumentul didactic principal care descrie condițiile
învățării, precum și criteriile dezirabile pentru reușita învățării, condiții exprimate în termeni de
obiective, conținuturi, activități de învățare și standarde curriculare de performanță.
Programele reprezintă oferta educațională a unei anumite discipline pentru un parcurs școlar
determinat.
Manualele școlare concretizează programele școlare în diferite unități didactice, sau
experiențe de învățare, operaționalizabile în relația didactică învățător – elev. Conținuturile
învățării sunt structurate pe capitole, subcapitole, teme, lecții.
Manualele îndeplinesc mai multe funcții:
A) Funcția de informare ce vizează: selecția cunoștințelor în concordanță cu programa școlară și
accesibilizarea acestora;
B) Funcția de structurare și de organizare a învățării: de la practică la teorie, de la teorie la
exerciții practice, de la exerciții practice la elaborarea teoriei, teorie – ilustrări, ilustrări –
observare și analiză.
C) Funcția de dirijare a învățării cu două alternative:
– Repetarea, memorizarea, imitarea modelelor;
– Activitatea deschisă și creativă a elevilor.
În elaborarea manualelor se are în vedere trei formule: concepția originală, adaptarea
manualelor existente și manuale traduse.
În procesul de modernizare a învățământului, manualul școlar a fost supus unor
transformări esențiale, menite să transpună pe elev din postura lui de, a înțelege”, de a memora
cunoștințele elaborare și sistematizate, de-a gata”, în subiect activ, parcurgând drumul
cunoașterii, redescoperind informațiile.
Manualul devine un instrument de lucru care permite elevului strângerea, selectarea,
sistematizarea datelor și faptelor, prelucrarea acestora prin acțiuni și operații cognitive care să
asigure dezvoltarea personalității elevului.
            Manualele alternative  (elaborarea și difuzarea simultană a mai multor manuale pentru
aceeași disciplina sau arie curriculară) dau posibilitatea cadrului didactic să-și aleagă manualul
care i se potrivește cel mai bine elevilor săi. Acesta nu mai trebuie parcurs integral, ci numai
unitățile de conținut obligatorii.
Ele propun moduri diferite de abordare și însușire a cunoștințelor unice, prevăzute în
programa școlară, alegerea lor realizându-se în funcție de caracteristicile psiho-comportamentale
ale elevilor, dar și de aptitudinile și stilurile didactice ale educatorilor.
Mai presus de orice stă realizarea obiectivelor și a performanțelor care depind în primul
rând de educator, de talentul său, de dragostea să pentru copii, de modul creator de abordare al
temelor, prin punerea în valoare a posibilităților și resurselor de care dispune clasa de elevi.