Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul

RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

Încep prin a vorbi despre

I) Exegeză şi Hermeneutică.
Problema hermeneuticii s-a pus în limitele Exegezei, în cadrul unei discipline care îşi
propune să înţeleagă un Text plecând de la intenţiile lui pe baza a ceea ce vrea să spună.
Astfel că Exegeza este
a) Legată de un QUID adică scopul în vederea căruia acesta a fost scris
b) Se realizează în interiorul unei comunităţi, a unei tradiţii sau al unui curent de gândire
c) Dezvoltă presupoziţii şi exigenţe
d) Implică teoria SEMNULUI şi SEMNIFICAŢIA regasim aceste termene şi în „Despre
doctrina creştină” a Sfântului Augustin.
Exemplu:

Dacă un text poate avea mai multe sensuri – unul istoric şi unul spiritual, trebuie recurs la o
noţiune de SEMNIFICAŢIE mai complexă decât cea a semnelor zise şi Univoce pe care o
foloseşte de fapt LOGICA ARGUMENTĂRII.
Efortul de interpretare, trădează o intenţie adâncă prin a învinge distanţa sau printr-o
îndepărtare culturală cu scopul să îl lege pe cititor de/un text devenit străin; astfel că se va
incorpora sensul textului în înţelegerea prezentă pe care oricine o poate avea prin puterea proprie.
Sensul cuvântului Hermeneutica vine (şi) de la Aristotel din lucrarea „Despre interpretare”
χέρμένειάς, dar în opera lui Aristotel acest termen de χέρμένειάς nu se limitează doar la alegorie,
se referă la orice discurs care semnifică.
Discursul SEMNIFICANT este de fapt χέρμένειάς adică „interpretează” realitatea în
măsura în care se spune CEVA despre ALTCEVA. În discurs există χέρμένειάς deoarece
ENUNŢAREA e o captare a textului/ realului şi nu este o extragere de impresi venite din lucruri.
II) Ontologia înţelegerii lui Heidegger – se instalează în planul ontologic al fiinţei finite,
regăsind astfel în aceasta, înţelegerea ca pe un mod de a fi şi nu doar pe un mod de a cunoaşte.
Paul Ricoeur vorbeşte astfel de
a) „Cercetăriile logice” ale lui Husserl
b) „Fiinţă şi timp” Heidegger
Întrebare:

Cum se poate ajuta fenomenologia lui Husserl dacă se pune problema hermneuticii în
termeni de ontologie?
Pentru a răspunde la întrebare ne raportăm la ceea ce a reuşit Husserl să facă, adică a
desemnat SUBIECTUL ca pe un pol de intenţii pe care le poartă în sine, corelându-l nu numai cu
natura ci şi cu câmpul semnificaţiilor.

1
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

Astfel că fenomenologia poate apărea ca o CONSTATARE a Obiectivismului, fenomenele

sunt corelatele vieţii intenţionate, adică unităţiile de semnificaţie ieşite din ea.
Câmpul de semnificaţii va vorbi despre subiectul care CUNOAŞTE, este ANTERIOR
obiectivităţii ÎNAINTE de obiectivitate a fost ORIZONTUL lumii.
Ce înseamnă Ontologie?
ONTOLOGIE – όυτος este participiul trecut al verbului είμι = a fi , la cazul Genitiv, iar
λογίά = învăţătura despre ...
Teremenul a fost creat în secolul al XVII-lea de către Rudolf GOCLENIUS luând naştere şi
DISCIPLINA FILOSOFICĂ care vorbeşte despre
a) Fiinţă lucruri, proprietăţi, procesee, fapte – categorii în care se împart
b) Existenţă
„fiinţa ceea ce există” – Aristotel
Întrebare:

Căutăm în LIMBAJ indicii care confirmă că Înţelegrea este un mod de a fi?

Răspuns:

1. SUBIECTUL care se interpretează pe sine, interpretând semne nu mai este un Cogito, este
un Existent care descoperă prin exegeza propriei sale vieţii că este aşezat în fiinţă înainte de
a se întemeia şi de a se poseda pe sine
Hermeneutica devine Interpret.
2. În planul semnatic, înţelegerea ontologică se exprimă prin limbaj.
3. Prin Exegeză: Textul are mai multe sensuri
Sensurile se întrepătrund
Sensul spiritual este transferat de la sensul istoric la cel literal
(exegeza) se foloseşte de obiectivare şi fixare
Exemplu:

Prin „Simbolica Răului” (spre finalul referatului voi da mai multe detalii), simbolul este
orice structură de semnificaţie în care semnul direct, primar, literal, desemnează un alt sens –
indirect, secundar, figurat, - care nu poate fi sesizat decât prin mijlocirea celui dintâi.
În „Simbolica Răului„ se propune un cuvânt simbolic şi i se atribuie acestui cuvânt un
simbol mai retras.
Simbolica reprezintă orice cuprindere a realităţii, însemne, începând cu percepţia
ajungându-se la mit, prin extensie la artă şi ştiinţă ca să se ajungă la reducerea simbolurilor la
analogie.

2
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

Simbolul va fi redus la metodologia interpretării.

Limbajul trebuie să aibă ca punct de referinţă existenţa.
Etapa intermediară în drumul spre existenţă este reflecţia, reprezentând legătura dintre
înţelegerea semnelor şi înţelegerea eului de către el însuşi.
Propunere:

Prin alăturarea limbajului simbolic şi înţelegerea eului de către el însuşi se ajunge la

EXISTENŢA HERMENEUTICĂ.
Orice interpretare îşi propune să învingă distanţa dintre o epocă culturală îndepărtată căreia
îi aparţine textul şi interpretul însuşi.
Depăşind acestă distanţă şi redevenind contemporan cu textul, exegetul îşi poate însuşi
sensul acestuia astfel că dintr-un sens străin face unul propriu care va fi al lui – (a se verifica atunci
când căutăm un cuvânt sau o definiţie străină nouă şi apelăm la tot felul de traduceri, dicţionare, ne
vom lovi tocmai de această problemă şi într-un final ne vom face propria noastră traducere,
interpretare).
Extindem spre o hermeneutică unde sensul devine explicit/implicit, (devine) o înţelegere a
eului de către sine însuşi, pe calea ocolită care este înţelegerea celuilalt.
Problemă:

COGITO defineşte statutul prin încercarea îndoielii, este un adevăr inutil

este un adevăr care nu poate fi verificat, există în sine
avem de-a face cu un statut al fiinţei – EXISTENŢA
actul fiinţei – OPERAŢIE DE GÂNDIRE
Cogito = exist = gândesc, dar pentru Paul Ricoeur A EXISTA = A GÂNDI = exist doar dacă
gândesc.

Reflecţia este însuşirea efortului strădaniei de a exista, dorinţa noastră de a fi prin operele
care ne confirmă.
Reflecţia este simpla însuşire a actului de a exista, printr-o critică a acţiunilor şi a actelor
care sunt semnele faptului de a exista.(Jean NABERT).
COGITO devine reflecţie prin filosofie şi va trebui să fie contrariul acesteia
conştiinţa reflecţiei nu este conştiinţa eului.
Prin ontologia cunoaşterii nu putem atinge fiinţa interpretată decât în mişcarea însăşi a
interpretării.
Problemă:
1. Desfiinţarea problematicii clasice a subiectului ca şi conştiinţă
2. Nepunerea în drepturi a problematicii existenţei ca dorinţă
Filosofia rămâne o hermeneutică – o lectură a sensului ascuns în textul sensului aparent.

3
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

Prin hermeneutică se înţelege – o misiune care să arate că existenţa nu ajunge la cuvânt, la

sens şi la reflecţie decât procedând la o exegeză continuă a tuturor semnificaţiilor care ies la iveală
prin cultură.
Vom descrie problema dublului sens ( ca problemă a hermeneuticii şi ca problemă
semantică).
Sensul multiplu reprezintă un efect de sens, conform căruia o expresie de dimensiuni
variabile care semnifică un lucru, semnifică un alt lucru în acelaşi timp de a-l semnifica pe primul
în sens propriu.
În „Geneza Hermeneuticii” DILTHEY spunea:
a) Numim EXEGEZĂ/ INTERPRETAREA arta de a înţelege manifestăriile vieţii fixate durabil
b) Numim EXEGEZĂ/ INTERPRETAREA arta de a înţelege ceea ce gravitează în jurul
interpetării mărturiilor umane păstrate
c) Numim EXEGEZĂ/ INTERPRETAREA arta de a înţelege manifestările scrise ale vieţii.
Pentru hermeneut textul are sens multiplu.
Întrebare:
Putem vorbi de Deschidere în exegeza biblică?
În orice disciplină hermeneutica se află la joncţiunea dintre linqvistic şi nonlinqvistic dintre
limbaj şi experienţa trăită.
Exemplu:
Un text din cartea Exodului ne poate ajuta în a explica mai bine cele expuse:
• Sens dublu al hermeneuticii odată arată experienţa intinerariul trăit
• Altădată arată mişcarea care reprezintă eliberarea.
La interpretarea unui cuvânt care dă ceea ce porunceşte să fie, dublul sens vizează
descifrarea unei mişcări existenţiale a unei anumite condiţii ontologice a omului, prin mijlocirea
sensului legat de un eveniment care se află în lumea observaţiei istorice.
Dublul sens este o energie care vine din interiorul fiinţei.
Deschidere = a exploda = a spune ceva, a arăta
Sensul mulpiplu poate fi încadra în semantica lexicală, astfel că Saussure vorbea despre
SEMNIFICANT şi SEMNIFICAT.
Întrebare:
Putem încadra polisemia în semantica lexicală?
Polisemia cunoaşte două procese
a) Primul proces îşi are rădăcina în concepţia semnului intenţie cumulativă, este un proces de
expansiune poate merge până la supraâncărcarea de sensuri (cuvinte care semnificând prea
mult ajung să nu mai semnifice nimic) – „focul arde şi încălzeşte”, „apa stinge setea şi
îneacă”.
b) Polisemia reprezintă un proces de limitare exercitat de restul câmpului semnatic.
Un semn nu are, nu este o semnificaţie fixă ci o valoare, în opoziţie cu alte valori; semnul
rezultă din raportul între o identitate şi o diferenţă.
Ceea ce face din limbaj un instrument de cunoaştere e tocmai faptul că un semn poate
desemna un lucru, fără a înceta de a desemna altul; poate avea o valoare expersivă în raport cu al
doilea, trebuie să fie constituit ca un semn al primului.

Semnele se află într-un raport dublu: - unul sintagmatic (care înlănţuie semne
opuse printr-o relaţie in praesentia

4
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

- un raport asociativ care apropie semne

asemănătoare, susceptibile de a fi substituite în acelaşi loc, dar care nu le apropie decât printr-o
relaţie in absentia.
Discursul poate crea ambiguitate, va apărea ca o combinaţie lexicală ne reântoarcem la
problema polisemiei.
Nici un SEM şi nici o categorie semică chiar dacă sunt împrumutate din limba obişnuită, nu
sunt identice cu un LEXEM manisfestat în discurs.
Nu mai există termeni, obiecte ci doar relaţii de conjuncţie şi de disjuncţie în două seme
(masculin/femini), conjuncţie sub o trăsătură unică (genul).
Unităţile pe care le cunoaştem ca lexeme în linqvistica descriptivă şi de care ne folosim ca
de cuvinte, în discurs, aparţin planului manifestării discursului.
Limbajul spune ceva despre fiinţă.
Dacă există o enigmă a simbolismului se află în întregime pe planul manifestării în care
echivocitatea fiinţei se enunţă în cea a discursului.
Ne putem folosi de următoarea „cutie de scule” când vorbim de structuralism:
a) CORPUS – constituit, limitat, mort
b) Să stabilim inventare de elemente şi de unităţi
c) Să plasăm aceste elemente şi unităţi în raporturi de opoziţie
d) Să stabilim o algebră sau o combinaţie a elementelor şi a cuplurilor de opoziţie
Astfel că LIMBA reprezintă aspectul limbajului cae se pretează la „scula de unelte”.
Cuvântul se află în opera lui Paul Ricoeur între structură şi eveniment.
În anul 1943, Louis HJELMSLEV în lucarea „Prologomene la o teorie a limbajului”,
spunea:
- Limbajul este obiectul unei ştiinţe empirice, cuvântul empiric este luat cu sensul său
modern.
- Cuvântul desemnează rolul, primatul observaţiei dar şi subordonarea operaţiilor inductive
faţă de deducţie şi calcul.
- În limbă se distinge o ştiinţă a stărilor sistemului prin linqvistică sincronică aranjarea
elementelor
într-un
ansamblu
simultan
linqvistică diacronică
- Între o stare de sistem nu există teremeni absoluţi ci doar relaţii de dependenţă reciprocă
- Ansamblul semnelor trebuie socotit un sistem închis, pentru a-l putea supune analizei,
astfel că linqvistul lucrează cu un CORPUS finit de texte şi astfel putem insera în discurul
nostru structura care reprezintă o entitate autonomă de dependenţe interne.
Limbajul este o acţiune asupra realităţii şi exprimă acţiunea realităţii asupra gândirii.
Limbajul este şi obiectul unei ştiinţe empirice, este obiect.
Experienţa limbajului descoperă ceva în legătură cu modul lui de a fi care rezistă acestei
reduceri pentru vorbitori limbajul este şi o mediere prin care ne exprimăm şi aducem lucrurile în
exprimare.
A vorbi este actul prin care limbajul se depăşeşte ca semn spre referinţa lui dar şi spre ceea
ce se află în faţa lui.
Putem defini discursul astfel:

5
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

a) Are ca prezenţă un ACT, este de natură evenimentului – a vorbi este un act tranzitoriu şi
trecător
b) Constă dintr-o serie de alegeri prin care anumite semnificaţii sunt selectate dar altele sunt
excluse, aceste alegeri produc combinaţii noi
c) A vorbi inseamnă a spune ceva despre ceva
d) Discursul cuprinde evenimentul, alegerea, inovarea, referinţa, implică şi o anumită maineră
de a desemna subiectul discursului
e) Cineva vorbeşte cuiva (receptor) = există vorbire când un subiect poate relua într-un
act/instanţă sistemul de semne pe care i-l pune la dispoziţie limba aparat
(limbajul/vorbirea) care cuprinde semne
Ceea ce l-a mai preocupat pe Paul Ricoeur în această lucrare1,a fost şi Heidegger cu
problema subiectului.
Problema fiinţei şi „DASEIN” legătura dintre ele se realizează prin COGITO ca adevăr
prim.
„Fiinţa şi timp” începe cu „ în zilele noastre, problema fiinţei a fost uitată”....
Explicaţie:
EGO-ul autentic este realizat de însăşi întrebarea în sine dacă EGO-ul este interpretat în
întrebarea şi afirmarea de sus ca fiind fiinţă.
Există fiinţă prin interogarea asupra fiinţei.
Caut o fiinţă care există nu o fiinţă care gândeşte!
Dacă este să ne raportăm la existenţa fiinţei trebuie să (ne) însuşim şi un existent astfel că
existentul dacă este găsit atunci avem nevoie de un obiect pe care să-l cercetăm tocmai prin
intermediul fiinţei.
Existentul va fi fost numit de Heidegger DASEIN „ înţelegerea este ea însăşi o determinare
a lui Dasein”, 2 se naşte asubiectul şi rezultă că această problmeă a sensului de fiinţă trimite de fapt
la căutarea în sine a DESEIN-ului fiind apoi asociat cu un EGO posibil.
Prin contestarea lui COGITO din gândirea lui Decartes, tocmai în această lucarea „Fiinţă şi
timp” a lui Heidegger, se ajunge la distrugerea ontologiei.
COGITO SUM este rezultatul unei omisiuni esenţiale a ontologiei lui Dasein” spune
Heidegger în lucrarea sa.
Întrebare:
În ce constă această omisiune?
În anul 1938 în lucarea sa „Epoca concepţiilor despre lume”, Heidegger spune că COGITO nu este
un enunţ neştiutor, că acest COGITO aparţine unei perioada a metafizicii pentru care adevărul este
adevărul existenţilor şi duce la uitarea fiinţei”.
Prin metafizica lui Dantes existentul = obiectivitate a unei reprezentări
adevărul = certitudine a reprezentării.
Dar în momentul când apare obiectivitatea apare şi subiectivitatea.
SUBIECTUL nu este EGO = adună lucrurile laolaltă pentru a constitui o bază, nu este
OMUL/EUL.

1
RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, 1999, Cluj

2
RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, pagina 209, 1999, Cluj

6
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

Heidegger vine şi subliniază că OMUL are esenţă şi sens, COGITO aparţine unei epoci,
aparţine unei lumi cu reprezentare şi tablou.
Dar DASEIN nu se va distruge, are caracterul sinelui.
Acest Dasein trebuie luat întotdeauna în termen de existenţă.
„suntem noi înşine” în cartea lui Heidegger „Fiinţă şi timp” paragraful 12.
„cine” rămâne problematic dar tocmai ca fenomenologia este o hermeneutică si cu ajutorul
acestui „cine”.

„Eu” caracteristică esenţială în DESEIN de aici mergem mai departe prin a spune că
Denumirea desemnează locul/rolul omului în limbaj, fiinţa este adusă în limbaj.
Formarea cuvântului marchează deschiderea fiinţei şi DASEIN devine creatorul limbajului.
COGITO devine moment al gândirii, constituie tradiţia reflexivă.
„ai grijă de sufletul tău” – Socrates
„omul interior se află la articularea lucrurilor exterioare are adevărurile superioare” – Sfântul
Augustin. 3
Ca să închidem în mod glorios spunem că fenomenologia:
a) Semnificaţia care reprezintă teoria descrierii fenomenologiei
b) Subiectul poartă semnificaţia
c) Reducerea reprezintă actul filosofic care face posibilă apariţia fiinţei care este pregătită
pentru semnificaţie
Scopul fenomenologiei este acela de a afirma subiectul, trebuie operat în limbaj, COGITO
trebuie să se manifeste în discurs.

Anexă
Interpretarea sombolisticii răului.
Teologic şi gnostic răul este văzut ca fiinfd păcatuş de la începuturile creaţiei.
Paul Ricoeur spune că răul:
a) Se află afară, este trupul, lucrurile, lumea în care a căzut sufletul
b) Caracterul lumii din care face parte răul
c) Vine din puterea lumii spre ceva
Păcatul mărturisit reprezintă starea de a exista în lume, nefericirea de a exista.
Dacă răul este un lucru şi o lume, atunci apare cunoaşterea.
Dacă răul nu are natură, substanţă, lume (- spun părinţii greci şi latini), nu este de sine
stătător apare o dată cu apariţia omului. 4
Întrebare:
MALLUM ESSE nu pot pune întrebarea, nu pot întreba QUID MALLUM? Pot întreba
UNDE MALLUM FACIAMUS? Dar RĂUL nu este A FI avem un joc sublim
de cuvinte care incă o dată
subliniază caracterul exegezei
este A FACE

3
RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, pagina 218, 1999, Cluj

4
RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, pagina 250, 1999, Cluj

7
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin
Prin simbolul numit Adam, printr-un Om răul a intrat în lume, astfel că păcatul/mallum nu
mai este lumea ci intră în lume.5
UNDE MALLUM FACIAMUS? Prin gândirea sfântului Augustin „Despre liberul arbitru”
(I,1,16,35 şi II, 19, 53) trebuie răspuns astfel după părerea lui Paul Ricoeur: SCIRI NON POTEST
QUOD NIHIL EST = ceea ce nu este nu poate fi cunoscut.
Dar nu putem despărţi AD NON ESE al răului de EX NIHILO al creaturii.

Concluzii:
1. Nu ne permitem să speculăm asupra păcatuşui de la începutul creaţiei ar însemna să ne
întoarcem în Biserica pentru Mărturisirea păcatului
2. Nu avem drept să speculăm asupra răului actual în afară de răul care îl aducem cu/prin noi
în mod conştient
3. Nu avem dreptul să speculăm asupra răului adus cu/prin boi, numai dacă facem referire şi
la istoria mântuirii.

5
RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, pagina 251, 1999, Cluj

8
Referat: Dezbatere şi analiză pe textul “ Conflictul interpretărilor - Eseuri de Hermeneutică” de Paul
RICOEUR
Doctorand: LESIUC Anamaria Cristina fără frecvenţă an I
Titular curs: professor universitar doctor architect IOAN Augustin

BIBLIOGRAFIE

RICOEUR, Paul “Conflictul interpretărilor - ESEURI DE

HERMENEUTICĂ”, Editura Echinox, 1999, Cluj