1

1. Paraliteratura, prin definiţie, reprezintă literatura preferată de publicul larg, aproape fără
discernământ estetic, o literatură de consum ce se află la periferia creaţiei literare propriu-
zise.

2. Paraliteratura, în cuprinsul ei, vizează genuri literare devorate cu uşurinţă de public.Printre

acestea se numără următoarele: genul politest, naraţiunea de suspans denumită şi thriller şi,
nu în ultimul rând, aproape toate formele literaturii imaginarului, de la fantasy, aflat încă în
faşă, până la genul science fiction, a cărui nume indică un produs de import, aparent lipsit de
tradiţie în afara spaţiului anglofon.
Genul science fiction se caracterizează prin prezenţa elementelor supranaturale; opera de
ficţiune a unui autor literar individual, textul este amplu, cu o structură elaborată, de tip
romanesc, prezentând mărci personale şi in planul imaginarului, şi la nivel stilistic.
Exemplele care încadrează genul science fiction încep de la literatura pentru copii, precum
Alice in Ţara Minunilor a lui Lewis Caroll, până la The Phantom Church and Other Stories
from Romania de Florin Manolescu. ,,Specificul american al science fiction-ului a apărut în
ciuda faptului că principalele sale influenţe au fost europene, începând cu Jules Verne, poate
cea mai importantă forţă care, cu ale sale voyages extraordinaires, a condus la acceptarea
acestui nou tip de literatură, concentrându-şi aproape în întregime scrierile asupra
schimbărilor aduse de tehnologie în ceea ce priveşte explorarea Pământului şi a sistemului
solar; şi continuând apoi cu H.G. Wells, „Jules Verne-ul englez”, care, prin „scrierile sale –
romanțuri ştiinţifice”, a fost un pionier al romanului science fiction de idei şi care exprimă
îngrijorările sociale şi descrie modul în care vor schimba omenirea tehnologia şi ştiinţa.”1
Genul poliţist este acel tip de paraliteratură care stârneşte interesul unui număr important
de persoane, întrucât acesta captează atenţia cu uşurinţă, te introduce, în calitate de cititor,
într-o lume a misterului în care descoperirea adevărului este cheia, identificându-te
involuntar cu detectivul care nu renunţă la cazul său nicicum. ,, Nu lipseşte suspansul, dar
mai importante sunt psihologia şi atmosfera, ceea ce încetineşte uzura inevitabilă în romane
bazate pe o tehnică în permanentă evoluţie, spre a nu vorbi de schimbarea tipului de
criminalitate investigată. Dintre romanele poliţiste clasice, e de prevăzut că acelea cu Maigret
1
http://www.srsff.ro/2011/06/james-gunn-science-fiction-ul-in-lume/
 se vor învechi cel mai greu, tocmai dat fiind obiceiul comisarului de a intra în papucii unei
realităţi care, chiar şi devenită istorică, rămâne interesantă.”2

3. Speciile specifice categoriilor de paraliteratură sunt romanele, fie cele poliţiste, fie romanele
science fiction.
Temele abordate in romanele science fiction sunt diverse. Prin urmare, povestea poate
descrie o societate extrem de neobişnuită(spre exemplu o civilizaţie extraterestră sau o
societate dintr-o dimensiune paralelă spaţio-temporală) şi reacţia locuitorilor la o descoperire
care, pentru cititor, este binecunoscută, de pildă, Căderea nopţii de Isaac Asimov. O societate
neobişnuită este şi cazul unei societăţi aflate în trecutul foarte îndepărtat, ca in cazul seriei
Războiul Stelelor.
Romanul poliţist se caracterizează prin suspans, traseul anamnetic care domină mintea
autorului si detectivul care se ocupă cu elucidarea misterului. În romanul poliţist clasic
precum cel al Agathiei Christie, moartea este adesea invizibilă, deşi cadavrele nu lipsesc.
Cadavrul este un declanşator al acţiunii în dublu sens: narativ (oferă detectivului prilejul sa
intervină şi, prin asta, să înceapă povestea) şi instrumental (oferă, prin urmele criminalului,
explicaţia prezentă in secvenţa finală).
Trăsăturile comune specifice acestor două tipuri de romane ale literaturii de consum sunt
pe de o parte întinderea vastă a acestora, dar care urmăresc un fir narativ principal,
accentuând suspansul si interesul pentru cititorii săi, iar pe de altă parte omiterea detaliilor
exacerbate care sunt, de regulă, caracteristici ale altor tipuri de romane, precum romanul
realist, romanul psihologic, romanul experienţei.

4. Ficţiunea memoriei reprezintă felul in care sensul amintirilor pot fi schimbate cu ajutorul
triumfului creaţiei şi a instoriei subiective, de regulă întâlnită în sfera romanelor psihologice
şi subiective.
De exemplu, romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război al lui Camil
Petrescu prezintă cu success dramele care îi fulgerau mintea personajului-narator, Ştefan
Gheorghidiu, în contextul intrării României în Primul Razboi Mondial. Din statutul său de
sublocotenent in armata română, discuţia de la popotă despre fidelitate, declanşează memoria
afectivă a lui Gheorghidiu cu privire la evoluţia relaţiei sale cu soţia sa, Ella. Cititorul

2
http://www.romlit.ro/romanul_poliist2
cunoaşte o versiune subiectivă a iubirii dintre cei doi, personajul principal fiind copleşit şi de
evenimentele care au loc pe front. Astfel, ficţiunea memoriei poate fi un element cheie în
naraţiunea subiectivă ce construieste romanul camilpetrescian, intrucât teoarea generată de
război pare că se instalează şi în conştiinţa lui Gheorghidiu atunci când vorbeşte despre
relaţia de cuplu cu Ella.