Pe planeta Pământ, un lac este o întindere de apă stătătoare, mai mare decât balta,

închisă între maluri, uneori cu scurgere la o mare sau la un râu, dar nefiind alimentată

sau conectată cu apa oceanelor. De cele mai multe ori lacurile au apă dulce. Totuși,
denumirile de lac sau mare date diverselor întinderi de apă stătătoare nu respectă întru
totul această definiție. Uneori se ține cont și de felul de apă, sărată sau dulce, sau
de mărimea întinderii de apă. Astfel, Marea Caspică și Marea Moartă sunt de fapt lacuri
(fără ieșire la ocean), dar care au apă sărată. Alteori denumirile au un caracter arbitrar,
care ține mai mult de tradiție decât de definițiile acceptate ale termenilor, ca de exemplu
în cazul Mării Galileei din Israel care după toate definițiile este un lac, neavând ieșire la
ocean și fiind format din apă dulce. Pe satelitul Titan s-a dovedit existența unor lacuri de
metan lichid cum ar fi Punga Mare sau Ligeia Mare.[1]
Cele mai multe lacuri se găsesc la latitudinile mari ale emisferei nordice. Mai mult de
jumătate (60%) din lacurile lumii sunt cuprinse în teritoriul Canadei. În Europa recordul
este deținut de Finlanda, unde se află nu mai puțin de 187.888 lacuri, din care 60.000
au dimensiuni apreciabile.
La unele lacuri se constată fenomenul de heliotermie.
Din cuvântul lac (latină lacus) provine termenul lacustru, care:

 în ecologie este un mediu ambient a unui lac.

 în geologie este un mediu sedimentar a unui lac.
 în ihtiologie, descrie o populație de pești care completează ciclul vieții în interiorul
lacurilor