PROPRIETATILE SI CLASIFICAREA MECANISMELOR AFECTIVITATII

CLASIFICARE

 Trairile afective primare(1) – nota lor distinctiva este ca sunt predominante

de activitate structurala subcorticala, mai putin constientizata, efectele produse
sunt foarte intense, dezorganizate.
 Trairile afective complexe(2) – echilibrare intre functionalitatea corticala si
subcorticala; gradul de constientizare este mai mare. Efectele acestor stari
afective vor fi mai putin organizate.
 Trairile afective superioare(3) – predomina activitatea scoartei cerebrale, se
afla sub controlul rationalitatii; gradul de generalizare este cel mai inalt.

(1) Trairile afective primare – in ordinea complexitatii lor sunt:

 Tonul afectiv al senzatiei – rezonanta afectiva pe care o produc o serie de

fenomene de natura cognitiva. O serie de caracteristici, insusiri ale
obiectului(marime, culoare) au nu doar o valoare cognitiva, ci si una afectiva,
generand intrarea in functiune a unor mecanisme de natura afectiva. Tonul
afectiv al senzatiilor este un acompaniament al tuturor mecanismelor psihice de
ordin cognitiv; nu este prea bine constientizat de individ.
 Afectivitatea de provenienta organica – generata de cele 2 stari existentiale
ale individului, de echilibru sau dezechilibru: sanatate sau boala fizica sau
psihica. Ea intra in functiune cand o serie de organe se ciocnesc in
functionalitatea lor, rezultand dezechilibre. Cercetarile au evidentiat ca exista o
coloratura specifica a acestor trairi afective in functie de organul afectat, de
boala individului. De exemplu cardiopatiile creeaza o stare de alarma afectiva,
tulburarile gastro-intestinale produc moleseala, hepatita produce stari euforice.
 Forma tipica a trairilor afective primare o constituie afectele, care sunt
fenomene afective simple, primitive, impulsive, cu manifestari violente de
scurta durata(cu o aparitie brusca, cu o manifestare impetuoasa; ex.: mania,
frica, groaza, spaima). O caracteristica a afectelor o reprezinta faptul ca desi au
suportat influente socio-culturale sunt foarte apropiate de biologic. Sunt
insotite de o expresivitate foarte bogata ce se manifesta direct, instantaneu.
Atat afectul cat si exteriorizarea sa este mai putin controlata de individ. Gradul
de constientizare este foarte scazut. Afectele nu scapa total controlului
constient, prin intermediul angajarii in alte activitati.

(2) Mecanisme afective complexe – presupun o anumita echilibrare:

 Emotiile curente – au o manifestare de scurta durata, o intensitate destul de

mare. Specific lor este faptul ca sunt provocate de o serie de caracteristici ale
obiectului cu care subiectul actioneaza si ca ele au un caracter situativ.
Desfasurarea lor este contradictorie, tumultoasa sau calma. De asemenea,
 acestea se caracterizeaza prin faptul ca sunt orientate destul de bine spre un
obiect. Sunt mult mai variate, diferentiate ca afectele, in numar foarte mare;
ex.: bucuria, tristetea, simpatia sau antipatia, etc. Se manifesta mai rafinat in
conduita individului in functie de o serie de tipare socio-culturale.
 Emotiile superioare – se diferentiaza de primele deoarece sunt legate de o
activitate desfasurata de individ. De aceea, gruparea lor se realizeaza in functie
de activitatile in interiorul carora se dezvolta: activitati interne – emotii interne,
activitati estetice – emotii estetice. Coincidenta dintre modul lor de manifestare
si solicitari duce la cristalizarea lor. Conflictul dintre asteptarile subiectului si
caracterul inedit al situatiei genereaza socul emotional. Deoarece emotiile
constituie punctul de varf(?) al acestor grupe de mecanisme afective, s-au
formulat cateva probleme.

        Dispozitii afective – stari difuze cu o intensitate variabila, cu o durabilitate

relativa. Individul nu constientizeaza cauzele generarii dispozitiilor, de unde
rezulta posibilitatile individului de control sunt mai limitate. Daca se
permanentizeaza devin trairi de caracter. De exemplu, firile taciturne, inchise,
blazate provin din repetarea dispozitiilor negative.

3. intra 2 forme: sentimentele si pasiunile. Specific acestora este ca ele sunt centrate
pe persoana.

Sentimentele sunt mecanisme afective intense, de lunga durata, relativ stabile,

specific umane, instrumente socio-culturale caracterizate prin stabilitate si
generalitate. Datorita acestor caracteristici sentimentele se transforma in atitudini
afective interne,o persistenta foarte indelungata a atitudinilor afective, chiar in ciuda
unor situatii contradictorii in care ele functioneaza. Sentimentul este o formatiune
psihica foarte complexa, deoarece imbina elemente de natura motivationala, volitiva,
trasaturi de personalitate ce se regasesc imprimate intr-o forma sau alta. Sentimentele
se nasc din emotii, nu orice emotie se poate converti in sentiment, ci doar cele ce se
repeta, au o anumita durabilitate, cele ce rezista la actiunea unor factori perturbatori,
destructivi.

In literatura beletristica a fost studiata dinamica sentimentelor. Se constata ca

un sentiment trece prin 3 mari faze:

1. faza de constituire – asistam la aparitia unor configuratii emotionale ca intr-

un proces de cristalizare;
2. faza de maturizare – intervine o dezvoltare plenara a lui;
3. faza de decristalizare – sentimentul se diminueaza, poate chiar disparea,
aceasta datorandu-se fie satietatii, fie altor situatii ce apar in decursul vietii
individului, situatii cu care se confrunta acesta, deziluzii, etc. Toate acestea
contribuie la cenzura sentimentelor.

S-a incercat o clasificare a sentimentelor in literatura psihologica.

 Unul dintre criteriile cel mai frecvent utilizat este natura emotiilor: sentimente
interne, estetice, morale.

O alta clasificare porneste de la nivelul de dezvoltare al acestor sentimente. Din

acest punct de vedere ele sunt impartite in 2 mari grupe:

1. sentimente bazale, fundamentale, in interiorul carora se desprind 3 tipuri de

sentimente:

        sentimente de bucurie si tristete, ce exprima polaritatea intregii vieti

afective(la baza);

        sentimentul de sine – ce decurge din atitudinea fata de propria persoana a

individului (amorul propriu, stare de inferioritate, etc.)

        sentimente de dragoste si ura – apar din atitudinea fata de altii.

2. sentimente superioare legate de situatia omului de a fi in lume. Ele apar in fata

ambiguitatii destinului. Sunt 2 foarte importante: angoasa si speranta, care sunt
sentimente complexe, decisive, deoarece angajeaza personalitatea in totalitatea ei, cu
experientele ei, cu dorintele ei, cu intreaga fiinta spirituala a omului.

Intre aceste sentimente exista o foarte stransa interactiune cu sens. Aceasta

consecventa de sens se exprima in „lumea lui DA” si „lumea lui NU” – placerea
atrage dupa sine bucuria ce incita dragostea si speranta(sfera lui DA). Durerea duce
la tristete, ce inclina spre ura(sfera disperarii, sfera lui NU).

Ambivalenta sentimentelor – oamenii sunt cuprinsi de sentimente duble,

polare, cu valente contradictorii ce apartin ambelor sfere. Aceste sentimente apar
dintr-un fel de amalgam a tendintelor. El plonjeaza intr-o stare insuportabila,
culminand cu angoasa.

Pasiunile sunt sentimente generalizate, cu o orientare foarte clara, un mare

grad de intentionalitate, stabilitate, antrenand mai mult si mai profund ca sentimentele
intreaga personalitate a omului. Pasiunile reprezinta o maniera originala a constiintei
de a trai legatura cu lumea. Pasiunile au 3 componente fundamentale:

1. ele presupun o reorganizare a intregii personalitatii sub controlul unei tendinte

dominante exclusiviste. Numai tendintele profunde care sunt legate de obiecte
materiale, de parteneri sexuali devin pasiuni. Desi ele sunt exclusive, nu devin
idei fixe, obsesive. Se considera ca obsesiile sunt inhibitoare, astenice, pe cand
pasiunile sunt active si voluntare.
2. idealizarea obiectului – acesta este transformat intr-un cult, transfigurat. Aurul
– Dumnezeu pentru un bazar. Drama pasionatului o reprezinta dialogul dintre
un individ si o prezenta spirituala cvasimistica, deoarece aurul devine pentru
cei pasionati un fel de fiinta.
 3. opozitia traita de individ intre primele 2 componente.

Aceste 3 componente intretin raporturile foarte stranse intre ele. Al doilea il

poate vatama pe primul(cazul sentimentelor religioase). Primul le poate acoperi pe
celelalte doua(diferite forme de avaritie). Al treilea dupa forta sa declanseaza procese
compensatoare de idealizare superioara si o disociere in interiorul subiectului.

Caracteristicile afectivitatii

Caracteristicile proceselor afective sunt:

Polaritatea proceselor afective – consta in tendinta acestora de a gravita fie in jurul

polului pozitiv, fie in jurul polului negativ, ca urmare a satisfacerii sau
nesatisfacerii trebuintelor, aspiratiilor. De obicei procesele afective opereaza in
perechi: bucurie-tristete, simpatie-antipatie, iubire-ura, etc. Polaritatea se exprima
in caracterul placut sau neplacut al starilor afective, stenic sau astenic (unele
mobilizand sau demobilizand subiectul), incordat sau destins (unele sunt
tensionale altele relaxante).

Intensitatea proceselor afective – indica forta, taria, profunzimea de care dispune

la un moment dat trairea afectiva. Vor fi unele stari afective intense si chiar foarte
intense, altele mult mai sterse. Este in functie de valoarea afectiva a obiectului, de
semnificatia lui in raport cu trebuintele subiectului dar si de complexitatea afectiva
a subiectului. Cresterea intensitatii starilor afective se obtine nu prin repetarea
stimulului (ca la memorie), care ar duce la tocirea afectivitatii, ci pin schimbarea,
amplificarea semnificatiilor afectogene ale obiectului sau persoanei cu care
stabilim relatia. O asemenea crestere a intensitatii trairilor afective trebuie sa se
produca in anumite limite optime, depasirea acestora soldandu-se cu perturbarea
activitatii. De aceea este necesar nu numai un optimum motivational ci si un
optimum afectiv.

Durata proceselor afective – consta in intinderea, persistenta in timp a acestora,

indiferent daca persoana sau obiectul care le-a provocat sunt sau nu prezente. Ele
pot dura un an, doi, toata viata sau numai cateva clipe (ex. frica, groaza, persista si
dupa ce a trecut pericolul; dragostea, ura, pot fi nelimitate).

Mobilitatea proceselor afective – exprima fie trecerea rapida in interiorul aceleiasi

trairi emotionale de la o faza la alta, fie trecerea de la o stare afectiva la alta. In
primul caz este trecerea de la stadiul primar, nespecific, la stadiul secundar,
specific; in cel de-al doilea este vorba de trecerea de la o emotie la un sentiment
sau de la un sentiment de un anumit tip la un altul (ex. de la dragoste la ura si
invers).
Expresiile emotionale si rolul lor

Expresivitatea proceselor afective consta in capacitatea acestora de a se

exterioriza, de a putea fi „vazute”, se realizeaza prin intermediul unor semne
exterioare care poarta denumirea de expresii emotionale.

Cele mai cunoscute expresii emotionale sunt:

Mimica – ansamblul modificarilor expresive la care participa elementele

mobile ale fetei (ex. deschiderea ochilor, pozitiile sprancenelor, miscarile
buzelor, etc.). Prin intermediul mimicii se exteriorizeaza mirare, dezamagire,
tristete, indignare, etc.

Pantomimica – ansamblul reactiilor la care participa tot corpul (ex. tinuta,

mersul, gesturile – mersul sprintar tradeaza bucurie, nerabdare, etc.).

Modificarile de natura vegetativa – amplificarea sau diminuarea ritmului

respiratiei, vasoconstrinctie, vasodilatatie, hipotonusul muschilor, soldate cu
paloare, inrosire, tremuraturi, lacrimi, transpiratie.

Expresiile emotionale nu sunt izolate unele de altele, se coreleaza, se

subordoneaza starilor afective, conduc la formarea conduitelor emotional-
expresive (ex. conduita expresiva a bucuriei – privire agera, sclipitoare, fata
iradiaza tonus, este colorata, tinuta dreapta, etc.).

Expresiile si conduitele emotionale se invata prin imitatie, prin efort. La orbii

din nastere, expresivitatea este saraca, stearsa. Noi le putem dirija sau provoca
voluntar. Le putem simula si pot fi folosite conventional, pentru a le transmite
chiar daca nu le traim in mod real (ex. mimam mirare, bucurie, tristete,
afectiune, suparare, fara a trai intensitatea lor).

Este o conventionalizare sociala a expresiilor, a conduitelor; se codifica in

obiceiuri, reactii prin raportare la context. Au rol de comunicare (facem
cunoscute celorlalti, starea traita de o persoana asa cum dorim).

Au rol de a influenta conduita altora (ex. „x” manifesta frica pentru a nu

ramane singur; manifesta spaima pentru a fi ajutat).

Au rol de contagiune – de a influenta pe altii, de a provoca stari pozitive,

negative colective.

Au rol de accentuare sau de diminuare chiar, a starii traite (radem pentru a ne

exterioriza, plangem pentru a ne descarca).