Sunteți pe pagina 1din 4

Troia

Astăzi, este numele unui sit arheologic, localizarea tradiţională a Troiei homerice, în turcă Truva,
la Hisarlık ( [arată locaţia pe o hartă interactivă] 39°58′N 26°13′E) în Anatolia, aproape de
coastă, în Provincia Çanakkale de astăzi, în nord-vestul Turciei, la sud-vest de strâmtoarea
Dardanele sub Muntele Ida.

Un oraş nou, Ilium a fost fondat pe acest loc în timpul domniei împăratului roman Augustus. A
înflorit până la fondarea Constantinopolului, şi a intrat treptat în declin în perioada bizantină.

În anii 1870 arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături în zonă. Alte cercetări au
adus la iveală existenţa a mai multe oraşe, construite succesiv unul peste altul. Unul dintre
primele oraşe (Troia VII) este de obicei identificat cu Troia homerică. Această identitate este
disputată, însă situl a fost identificat cu succes ca fiind locul unde s-a aflat oraşul numit Wilusa
în textele hittite; Ilion (care provine din Wilion scris cu digamma) ar fi transliterarea grecească a
acelui nume.
Cuprins
[ascunde]

Troia I–V

Primul oraş a fost fondat în mileniul al III-lea î.Hr. În timpul Epocii Bronzului, a devenit un oraş
comercial înfloritor, localizarea sa permiţând un control complet asupra strâmtorii Dardanele,
prin care orice navă trebuia să treacă pentru a ajunge din Marea Egee în Marea Neagră.

Troia VI

Troia VI a fost distrusă în jurul anului 1300 î.Hr., probabil în urma unui cutremur. A fost
descoperit doar un singur vârf de săgeată din această perioadă, şi nicio rămăşiţă umană.

Troia VII
Stratul arheologic cunoscut sub numele de Troia VIIa, datat, pe baza stilurilor ceramicii, de la
mijlocul, sau sfârşitul secolului al XIII-lea î.Hr., este considerat cel mai probabil candidat pentru
oraşul descris de Homer. Se pare că a fost distrus de un război, şi există urmele unui incendiu.
Până la săpăturile din 1988, problema era că Troia VII părea a fi un fort din vârful unui deal, nu
oraşul de dimensiunile descrise de Homer, dar cercetări ulterioare, care au dus la descoperirea
unor întărituri ale oraşului, sugerează un oraş de dimensiuni considerabile.

Au fost descoperite unele rămăşiţe umane în case şi pe străzi, şi, în apropiere de întăriturile
dinspre nord-vest, a fost descoperit un schelet uman cu răni la craniu şi o mandibulă ruptă. Trei
vârfuri de săgeată din bronz au fost descoperite, două în fort şi unul în oraş. Totuşi, doar o mică
parte din oraş a fost excavată, iar descoperirile nu sunt suficiente pentru a indica un război, sau
un dezastru natural drept cauză a distrugerii oraşului.

Troia VIIb1 (aprox. 1120 î.Hr) şi Troia VIIb2 (aprox. 1020 î.Hr) par să fi fost distruse de incendii.

Troia IX

Ultimul oraş de pe acest sit arheologic a fost Iliumul elenistic, fondat de romani în timpul
domniei împăratului Augustus, a fost un oraş comercial important până la desemnarea
Constantinopolului drept capitală a Imperiului Roman în secolul al IV-lea. În perioada bizantină,
oraşul a intrat în decil, şi, în cele din urmă, a dispărut.

Campanii arheologice
Schliemann

Odată cu dezvoltarea istoriei critice moderne, Troia şi Războiul Troian au fost considerate ca
fiind nişte legende. Totuşi, în cursul a două campanii arheologice, (1871-1873 şi 1878/1879),
arheologul german Heinrich Schliemann a făcut săpături pe o colină numită de către turci
Hisarlik în apropiere de oraşul Chanak (Çanakkale) în nord-vestul Anatoliei. Aici, el a descoperit
ruinele mai multor oraşe antice, datând de la Epoca Bronzului până în perioada romană.
Schliemann a considerat oraşul homeric Troia ca fiind unul dintre acestea, —iniţial Troia I, apoi
Troia II— această identificare fiind în cea mai mare parte acceptată la acea vreme.

[modifică] Dörpfeld, Blegen

După Schliemann, situl a fost excavat în continuare de arheologul Wilhelm Dörpfeld


(1893/1894) şi mai apoi Carl Blegen (1932-1938). Aceste săpături au arătat că existau cel puţin
nouă oraşe construite unul peste altul.

[modifică] Korfmann

În 1988 săpăturile au reînceput, fiind efectuate de o echipă de la Universitatea din Tübingen şi


Universitatea din Cincinnati, organizate de profesorul Manfred Korfmann. Problema statutului
Troiei în lumea Epocii Bronzului a reprezentat un subiect de dezbatere aprig disputat între
Korfmann şi istoricul de la Tübingen Frank Kolb în 2001/2002.

În august 2003, după măsurători prin rezonanţă magnetică a câmpiei de la baza fortului, a fost
descoperit un şanţ adânc, care a fost excavat dintre ruinele unui oraş grecesc şi roman ulterior.
Rămăşiţele descoperite în şanţ au fost datate de la sfârşitul epocii bronzului, perioada de timp
în care se presupune că a existat Troia homerică. Korfmann a afirmat că acest şanţ ar fi putut
marca marginile unui oraş mult mai întins decât se bănuise până atunci.

S-au descoperit şi urmele unei bătălii, sub forma vârfurilor de săgeată descoperite în straturi
care datează de la începutul secolului al XII-lea î.Hr.

Korfmann a murit la 11 august, 2005, şi, deoarece licenţa de excavaţii era pe numele său, nu se
ştia cum şi când vor fi reluate cercetările.

[modifică] Pernicka

În vara anului 2006, săpăturile au continuat sub conducerea colegului lui Korfmann Ernst
Pernicka, cu o nouă licenţă.[1]

[modifică] Dovezile hittite

În anii 1920, istoricul elveţian Emil Forrer a afirmat că denumirile de oraşe descoperite în
textele hittite — Wilusa şi Taruisa — ar trebui identificate cu Ilium şi respectiv cu Troia. El a
observat şi că numele unui rege al Wilusei, Alaksandus, menţionat într-unul din textele hittite, e
similar numelui prinţului Alexandros sau Paris din Troia.

Regele hittit Mursili al II-lea a scris, în jurul anului 1320 î.Hr., o scrisoare regelui din Ahhiyawa,
tratându-l ca pe un egal, din care reieşea că Miletul (Millawanda) era controlat de Ahhiyawa, şi
referindu-se şi la un "episod Wilusa" precedent, implicând ostilităţi din partea Ahhiyawa. Acest
popor a fost identificat cu grecii homerici (ahei).

Aceste identificări au fost respinse de majoritatea istoricilor, ca fiind improbabile, sau cel puţin
neputând fi dovedite. Trevor Bryce în 1998 a reluat acest aspect în cartea sa Regatul Hittiţilor,
citând descoperirea unei părţi a aşa-numitei scrisori Manapa-Tarhunda, care se referă la regatul
Wilusa, ca aflându-se dincolo de ţinutul Seha (cunoscut în acea perioadă ca fiind râul Caicus), şi
în apropiere de ţara Lazpa (Insula Lesbos).

Dovezile recente aduc greutate ipotezei că Wilusa se identifică cu Troia arheologică. Textele
hittite menţionează un tunel cu apă la Wilusa, în timp ce un tunel cu apă excavat de Korfmann,
considerat înainte ca fiind roman, a fost datat în jurul anului 2600 î.Hr.
Identificarea Wilusei cu Troia arheologică şi a aheilor cu Ahhiyawa rămân controversate, dar au
câştigat suficientă popularitate în anii 1990 pentru a fi luate serios în seamă.

[modifică] Ilionul homeric şi Wilusa istorică


Pentru detalii, vezi articolul Autenticitatea istorică a Iliadeivezi articolele [[{{{2}}}]] şi
[[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]],
[[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Evenimentele descrise în Iliada lui Homer, chiar dacă ar fi bazate pe evenimente istorice care
au precedat compunerea ei cu circa 450 de ani, nu va putea fi niciodată identificată complet cu
faptele istorice sau arheologice, chiar dacă a existat un oraş din Epoca Bronzului în locul numit
astăzi Troia, şi chiar dacă acel oraş a fost distrus de un incendiu sau într-un război în jurul
aceleiaşi date ca cea estimată pentru Războiul Troian.

În situl arheologic nu s-a descoperit nicio inscripţie sau alt obiect care să identifice clar oraşul
din Epoca Bronzului. Acest lucru se datorează probabil planificării fostului fort în timpul
construcţiei Iliumului elenistic (Troia IX), fiind distruse părţile care cel mai probabil conţineau
arhivele oraşului. A fost descoperit un singur sigiliu al unui scrib luvian într-una dintre case,
dovedind existenţa corespondenţei scrise în oraş, însă nu s-a păstrat niciun text. Geografia
Imperiului Hittit aşa cum este cunoscută astăzi indică că acest oraş corespunde oraşului numit
Wilusa. Chiar dacă acest lucru ar fi acceptat, nu reprezintă o dovadă indisputabilă a identificării
cu (W)ilionul homeric.

Numele Wilion sau Troia nu apare în niciun text grecesc din perioada miceniană. Grecii
micenieni din secolul al XIII-lea î.Hr. au colonizat Grecia şi Creta şi abia începuseră incursiunile
în Anatolia, stabilindu-şi un cap de pod în Milet (Millawanda). Wilusa istorică era unul dintre
teritoriile Arzawa, în alianţă cu Imperiul Hittit, iar referinţele scrise la acest oraş sunt de
aşteptat mai degrabă în corespondenţa hittită decât în arhivele palatelor miceniene.

[modifică] Statutul Iliadei

Disputa legată de autenticitatea istorică a Iliadei a fost uneori foarte intens dezbătută. Cu cât se
ştie mai mult depre istoria Epocii Bronzului, cu atât devine mai clar că nu e o problemă de da
sau nu, ci o estimare a cât de multă informaţie istorică există la Homer. Iliada nu este cronica
unui război, ci o poveste de psihologie, furie, răzbunare şi moartea unor eroi individuali, care
presupune cunoaşterea prealabilă a Războiului Troian, pentru a crea cadrul povestirii. Niciun
istoric nu presupune că evenimentele individuale din poveste (multe fiind centrate pe
intervenţia divinităţii) reprezintă fapte istorice; pe de altă parte, puţini istorici pot afirma că
scenariul este complet lipsit de elemente ale perioadei miceniene: este mai degrabă vorba de o
estimare subiectivă a cât de aproape de realitate este opera homerică.

Problema valorii istorice a Troiei lui Homer se loveşte de aceleaşi obstacole cu Atlantida lui
Platon. În ambele cazuri, relatarea unui scriitor antic este văzută de unii ca fiind adevărată, iar
de alţii ca fiind mitologie sau ficţiune. Se pot stabili unele conexiuni între ambele poveşti şi
evenimente sau locuri reale, dar aceste conexiuni sunt subiective şi puternic influenţate de
către cei care le fac.

[modifică] Iliada ca legendă

Unii arheologi şi istorici susţin că niciunul dintre evenimentele prezentate de Homer nu este un
fapt istoric. Alţii acceptă că acestea s-ar putea sprijini pe unele evenimente istorice, dat fără
dovezi suplimentare, nu e posibilă separarea mitologiei se realitate în relatările lui Homer.

În ultimii ani, istoricii au propus ipoteza că relatările lui Homer reprezintă o sinteză a numeroase
istorisiri greceşti mai vechi a diferite asedii şi expediţii din timpul Epocii Bronzului, care au
fuzionat în memoria colectivă a grecilor în timpul Secolelor întunecate greceşti, care au urmat
după prăbuşirea civilizaţiei miceniene. Din acest punct de vedere, nu a existat nicăieri un oraş
numit Troia, numele derivând de la o populaţie numită troies, care se afla probabil în Grecia
centrală. Identificarea colinei de la Hisarlik cu Troia ar fi, prin urmare, mai târzie, ulterioară
colonizării greceşti a Asiei Mici din secolul al VIII-lea î.Hr.

[modifică] Iliada ca fapt istoric

Un alt punct de vedere este că Homer a avut acces la opere epice din cadrul unei tradiţii
neîntrerupte, veche de 500 de ani, din perioada miceniană. La originea poemului ar sta, din
acest punct de vedere, o campanie istorică care a avut loc la începutul declinului civilizaţiei
miceniene. În această periadă a fost adăugat mult material legendar, însă ar trebui să existe
dovezi arheologice sau textuale corespunzând evenimentelor la care se face referire în Iliada.
Un asemenea cadru istoric oferă o explicaţie credibilă pentru cunoştinţele geografice referitoare
la Troia (care totuşi ar fi putut fi obţinute de Homer şi în alt mod, prin vizitarea ruinelor oraşului)
precum şi pentru alte elemente din poem (în special detaliatul Catalog al Navelor). Din punct de
vedre lingvistic, unele versuri ale Iliadei sugerează o vechime mai mare, ele nepotrivindu-se
ritmului decât dacă ar fi fost scrise în greaca miceniană, sugerând o tradiţie poetică întinsă de-a
lungul Secolelor întunecate greceşti. Deşi Homer era ionian, Iliada reflectă geografia cunoscută
grecilor micenieni, dovedind cunoştinţe detaliate legate de continent, dar care nu se întindeau
şi asupra insulelor ionieene din Anatolia, lucru care sugerează că Iliada reproduce o relatare a
unor evenimete transmise prin tradiţie, cărora autorul nu le-a adăugat propriile sale cunoştinţe
geografice.
"Calul Troian" de la situl Troiei
"Calul Troian" de la situl Troiei

[modifică] Turismul

Astăzi, un oraş turcesc numit Truva se află în apropierea sitului arheologic, oraş care s-a
dezvoltat în ultimii ani, datorită turiştilor. Situl arheologic este denumit oficial Troia de către
guvernul turc, şi apare pe majoritatea hărţilor sub acest nume.

Un mare număr de turişti vizitează situl în fiecare an, majoritatea venind cu autobuzul de la
Istanbul sau cu feribotul de la Çanakkale, cel mai apropiat oraş important aflat la circa 50 km
spre nord-est. Vizitatorul vede un sit foarte comercial, cu un cal de lemn mare ,construit ca teren de
joacă pentru copii, apoi magazine şi un muzeu. Situl arheologic însuşi este, aşa cum a afirmat
recent un scriitor, o "ruină a unei ruini", fiind frecvent excavat, şi deoarece metodele
arheologice ale lui Schliemann însuşi erau foarte distructive: în convingerea sa că oraşul lui
Priam s-ar afla în straturile inferioare, a demolat numeroase structuri foarte interesante din
epocile ulterioare, inclusiv toţi pereţii caselor din Troia II. Pentru mult timp, situl a fost nepăzit
sau păzit necorespunzător, şi a fost jefuit temeinic.

[modifică] Troia în legendele ulterioare

Povestea Troiei a fost atât de cunoscută în perioada romană şi cea medievală, încât a fost
folosită ca sursă pentru diferite legende ale originii naţionale. Cea mai cunoscută este fără
îndoială cea a lui Virgiliu în Eneida, care lega pe fondatorii Romei de prinţul troian Aeneas