Există nenumărate exemple de opinii conform cărora

muzica are un substrat emoțional, ceea ce face ca

aceasta afirmație sa fie considerată uneori un fapt evident.
Cu toate acestea muzica nu are în mod necesar un
substrat emoțional. Asta nu este același lucru cu a afirma
că muzica poate fi ințeleasă exclusiv logic; intuiția este
considerată necesară, dar intuiția nu este o emoție.
Argumente în favoarea acestui punct de vedere sunt:
 comunicarea și experiența unei emoții sunt lucruri
diferite. Muzica poate crea o emoție în ascultător; asta
nu înseamna că muzica a comunicat o emoție.[2] Muzica
duce la experiența unei emoții doar în mod indirect, prin
imaginație. De exemplu, muzica are un efect mic asupra
acelor oameni care, deși au sentimente și emoții ca
toate ființele umane, nu au multă imaginație. [3][4][5]
 combinarea filozofiei cu poezia produce un sofist.
Limbajul poetic, dar nu și cel filozofic, este imprecis.
[6]
 Atunci când se încearca să se stabilească ce fel de
emoții sunt transmise și cum, se pot face puține afirmații
clare. Muzica nu este intrinsic “emotivă” mai mult decat
limbajul uman este intrinsic poetic.
 analogia muzicii cu limbajul poate fi dusă numai până
la un anumit punct, deoarece “cuvintele” și “frazele”
muzicale nu au un sens. De exemplu, exact aceeasi
compoziție vocală este percepută ca “tristă” sau
“veselă” în funcție de text. Dintr-o limbă necunoscută
pot fi percepute intonația, ritmul și dinamica, adică
precis componente principale ale muzicii. Muzica ar
putea fi considerată ca ceea ce rămâne din limbaj
atunci când cuvintele sunt necunoscute. Din acest punct
 de vedere muzica este o componentă esentială, alături
de limbaj, a unei civilizații.
 analogia dintre muzica și limbaj este frecvent întalnită,
dar ea nu explică totuși ce este muzica, doar cu ce se
aseamănă. În contrast, în spiritul lui Pitagora, muzica ar
putea fi văzută ca legătura între armonia universală și
cea umană (cele trei ”muzici” au fost numite musica
instrumentalis, musica mundana și musica humana de
Boethius).
Muzica se adresează imaginației.[7]
În esență muzica este incapabilă sa „exprime” ceva, fie un
sentiment, o atitudine, o stare psihică, un fenomen
natural, etc. „Exprimarea” nu a fost niciodată o trăsătură
intrinsică a muzicii.[8]