Curs 3

Probleme static nedeterminate la întindere şi compresiune

Se întâlnesc adesea în practică sisteme cu un mare nr. de legături şi la care nr. total de ecuaţii de
echilibru este mai mic decât nr. de necunoscute.
Aceste sisteme se numesc static nedeterminate sau hiperstatice.
A A A

P P P

N1 N1 N1
N2 N2
N2 N3
P P N3
N4 P
a) b) c)

Figura 1. Sisteme cu un nr. mare de legături

În figura 1-a este reprezentat un sistem static determinat sau isostatic, în figura 1-b un sistem
hiperstatic de gradul 1 iar în figura 1-c un sistem hiperstatic de gradul 2.
Gradul sistemului este egal cu nr. de necunoscute ce defineşte nr. de ecuaţii de echilibru.
Pentru a rezolva un astfel de sistem este necesară formarea unui nr. de ecuaţii suplimentare egal cu
gradul sistemului. Aceste ecuaţii reflectă particularităţile legăturilor impuse sistemului deformat şi se numesc
convenţional ecuaţii de deplasări.
Pentru sistemele din figura 1 ecuaţiile deplasărilor trebuie să exprime condiţia ca nodul A al sistemului
deformat să fie comun tuturor tijelor.

Eforturi unitare datorate dilatărilor împiedicate

Alungirea unei bare dintr-un material cu un coeficient de dilatare  , supusă la o variaţie de

temperatură uniformă t  t1  t0 este:

     t      t1  t0  (10)

Această alungire se produce în bare izolate sau în sisteme static determinate.

În sistemele static nedeterminate, dilatările sunt total sau parţial împiedicate, fapt care duce la
producerea unor eforturi unitare în bare. Se consideră bara rezemată între doi pereţi rigizi (figura 2).

N N

 

Figura 2. Bară solicitata din cauza dilatărilor împiedicate

 Ecuaţia deplasării se scrie punând condiţia ca alungirea produsă de dilatare să fie echivalentă cu
scurtarea produsă de forţa de reacţiune N:

N 
     t  (11)
EA

Rezultă:

N  E  A    t (12)

iar efortul unitar datorat dilatării împiedicate este:

  E    t (13)

În cazul în care o bară încărcată axial cu o sarcină P este supusă unei variaţii de temperatură t ,
atunci alungirea totală, conform metodei suprapunerii efectelor este:

P
       t (14)
EA

S-au considerat astfel cele două deformaţii independente deoarece modulul de elasticitate E variază
puţin cu temperatura, iar coeficientul  nu depinde practic de  . Pentru oţel la t  300  400 C trebuie să
se tină seama că E depinde de t.

Diagrame de eforturi în bare drepte

Bare solicitate la încovoiere. Eforturi în bare. Convenţii de semne.

Se consideră cazul particular al barelor solicitate de forţe ce intersectează axa barei, deci nu produc
momente de răsucire. Deoarece toate forţele pot fi descompuse după două direcţii perpendiculare, rezultă că
sistemul de forţe este cuprins în general în două plane perpendiculare. Dacă bara admite plane principale de
inerţie (ce conţin axele principale de inerţie) atunci direcţiile după care se proiectează sistemul de forţe se
aleg după axele principale de inerţie.
Se presupune cazul acţiunii forţelor într-un singur plan. În consecinţă forţa tăietoare este dirijată după
axa principală ce determină planul forţelor, forţa normală este dirijată după a axa barei , iar vectorul moment
încovoietor este dirijat după a doua axă principală (figura 3-a). Aceşti vectori s-au obţinut în urma reducerii
sistemului de forţe exterioare la centrul secţiunii. Schematic o astfel de grindă cu aplicarea metodei secţiunii,
este prezentată în figura 3-b.
P2 P3
P2 P3 T
M
 N N
H1
H1 M
P1 T V2
P1 V2
V1 V1
a)
P2 P3 P2 T P3
H1  H1 M M
N N
V1 P1 V2 V1 P1 T V2

b)
Figura 3. Grindă solicitată la încovoiere
 Pentru calculul eforturilor N, T, M intr-o secţiune oarecare în bară se determină iniţial reacţiunile din
punctele de legătură.
Pentru studiul variaţiei eforturilor de-a lungul barei se adoptă anumite convenţii de semne şi anume:
Forţa axială este considerată pozitivă când produce întinderea barei, deci pe faţa secţiunii din dreapta
forţa axială este pozitivă când este dirijată înspre stânga şi invers pentru faţa din dreapta secţiunii (figura 4-
a).
Forţa tăietoare se consideră pozitivă când produce o alunecare corespunzătoare unei rotiri a feţelor
laterale în sensul acelor ceasornicului. Deci pe faţa din dreapta forţa tăietoare pozitivă este dirijată de jos în
sus şi invers pe faţa din stânga (figura 4-b).
Momentul încovoietor se consideră pozitiv când produce o curbură pozitivă barei raportată la un
sistem de axe drept (figura 4-c). Deci pe faţa dreaptă momentul este pozitiv când roteşte în sensul acelor de
ceasornic.
+T +M +M
+N +N

+T
a) b) c)

Figura 4. Convenţii de semne

În figura 5 sunt reprezentate sensurile pozitive ale celor trei eforturi pe ambele feţe ale unei secţiuni.

+T

+M +M
+N +N

+T
Figura 5. Eforturi pozitive într-o bară

Definiţiile eforturilor N, M, T pentru faţa din dreapta secţiunii sunt:

Forţa axială într-o secţiune a unei bare este egală cu suma algebrică a tuturor forţelor exterioare
(inclusiv reacţiunile) care acţionează asupra barei la stânga secţiunii (exemplu: figura 3 N  H1 )
Forţa tăietoare într-o secţiune este egală cu suma algebrică a proiecţiilor pe normala la axa barei a
tuturor forţelor exterioare (inclusiv reacţiunile) care acţionează asupra barei la stânga secţiunii (exemplu:
figura 3: T  V1  P1  P2 ). Momentul încovoietor într-o secţiune este egal cu suma algebrică a momentelor
tuturor forţelor şi cuplurilor exterioare (inclusiv reacţiunile) care acţionează la stânga secţiunii, în raport cu
centrul de greutate al acesteia. Ţinând seama de convenţia de semne, eforturile se pot calcula cu forţele şi
cuplurile din dreapta secţiunii (exemplu figura 3 N  P3  cos  , T  V2  P3  sin  ).

Relaţii diferenţiale între eforturi

Se consideră un element dx dintr-o bară solicitată prin sarcini distribuite normal pe axă (figura 6).
 p
p = f(x) T
M M+dM
x dx dx T+dT

Figura 6. Bară solicitată prin sarcini distribuite normal pe axă

Ecuaţiile de echilibru ale elementului considerat sunt:

T  p  dx   T  dT   0 (15)

 dx 
2

M   M  dM   T  dx  p  0 (16)
2

Dacă  dx   0 rezultă:
2

dT
 p (18)
dx

dM
T (19)
dx

adică:

d 2 M dT
  p (20)
dx 2 dx

Astfel, forţa tăietoare este derivata momentului încovoietor în raport cu abscisa grinzii. Derivata forţei
tăietoare este sarcina distribuită sau densitatea de sarcină exterioară p. Ecuaţiile obţinute conduc la o serie de
concluzii legate de diagramele de variaţie a forţelor tăietoare şi a momentelor încovoietoare. Astfel, dacă
sarcina este uniform repartizată atunci T are o variaţie liniară, iar M o variaţie pătratică. Dacă bara este
încărcată cu forţe sau momente concentrate, sarcina distribuită este 0 în intervalul dintre punctele de
aplicaţie. În consecinţă T=ct, iar M este o funcţie linară de x.
În punctul de aplicaţie a unei forţe concentrate, graficul funcţiei T va prezenta un salt egal cu valoarea
forţei exterioare concentrate, iar graficul funcţiei M va prezenta un punct unghiular (discontinuitatea
derivatei).

Construcţia analitică a diagramelor de eforturi

Pentru a construi analitic diagramele de eforturi se stabilesc funcţiile:

N  N  x  ; T  T  x  ; M  M  x  care se reprezintă grafic. Pentru fiecare dintre aceste diagrame se
consideră axa absciselor paralelă cu axa barei şi amplasată sub schiţa barei. Valorile N şi T pozitive sunt
reprezentate la scară deasupra abscisei, iar valorile negative sub abscisă. Pentru momente convenţia este
inversă.

Exemple de trasare a diagramelor

1. Bară simplu rezemată, încărcată cu o sarcină concentrată (figura 7).

Expresiile reacţiunilor sunt:
 b a
V1  P  ; V2  P  (21)
 

Se notează cu 1,2,3....punctele caracteristice ale barei, puncte de legătură şi puncte de aplicaţie ale
forţelor. Se alege o secţiune la o distanţă oarecare x faţă de reazemul 1. Forţa tăietoare în secţiune este egală
cu suma proiecţiilor pe normală a forţelor din stânga secţiunii, deci:

b
Tx  V1  P  (22)

P
a b
1 3 2

x V2
V1
x x´


Pb
 (+)
P  a (–)



(+)
ab
M max  P 

Figura 7. Bară simplu rezemată încărcată cu sarcină concentrată

Se observă că forţa tăietoare este constantă pentru toate valorile lui x cuprinse în intervalul 1-3, deci:

Tx  T13 (23)

Într-o secţiune la distanţa x situată în intervalul 3-2, forţa tăietoare este:

a
Tx  V1  P   P  (24)


b
În punctul 3 forţa tăietoare prezintă o discontinuitate de la valoarea pozitivă P  până la valoarea

a
negativă P  , adică P în valoare absolută. Forţa tăietoare Tx fiind constantă rezultă:


Tx  T32 (25)

Momentul încovoietor în secţiunea x este:

b
M x  V1  x  P   x pentru 0  x  a (26)

şi reprezintă ecuaţia unei drepte cu valorile de capăt:
- în punctul 1 pentru x  0, M 1  0
 a b
- în punctul 3 pentru x  a, M 3  P 

Momentul încovoietor intr-o secţiune x cu valori în domeniul 0  x   este:

b
M x  V1  x  P   x  a   P   x  P   x  a  (27)


deci tot ecuaţia unei drepte, cu punctele de capăt:

a b
x  a,  M 3  P 

x  , M 2  0

Pentru intervalul 3-2 era mai comodă scrierea ecuaţiei momentului într-o secţiune la distanţa x faţă
de reazemul 2:

M x  V2  x pentru 0  x  b ce conduce la acelaşi rezultat.

Observaţii
1. În intervalele între forţele concentrate sau între reazeme şi forţele concentrate, forţele tăietoare
sunt constante iar momentele încovoietoare prezintă variaţii liniare.
2. În dreptul forţelor concentrate diagrama forţelor tăietoare prezintă un salt, iar diagrama
momentelor încovoietoare are un punct unghiular.
3. Momentul încovoietor este maxim în secţiunea în care forţa tăietoare trece prin zero şi este nul în
punctele de reazem situate la capetele barei.

Metoda suprapunerii efectelor

În cazul încărcărilor complexe, cu sarcini de mai multe tipuri, se poate aplica metoda analitică, însă în
unele cazuri se ajunge mei repede la rezultat aplicând principiul suprapunerii efectelor. Această metodă
constă în a trasa diagramele T, M pentru fiecare încărcare simplă în parte, după care se trasează diagramele
pentru încărcarea totală prin însumarea algebrică a ordonatelor diagramelor încărcărilor simple în fiecare
punct de secţiune în parte. Ca exemplu se consideră bara simplu rezemată din figura 8 încărcată simetric cu o
sarcină uniform distribuită q şi o sarcină concentrată P. S-au trasat iniţial diagramele forţelor tăietoare Tp şi
Tq , diagrama rezultantă T fiind obţinută prin suma ordonatelor celor două diagrame pentru fiecare punct al
secţiunii.
 P q
1 2
3
/2 /2
P
Tp (+)
2 P P
(–)
q 2 2
Tq (+)
2
(–) q  
P  q 2
T (+)
2
(–) P  q 
2
Mp
(+) (+)
P
4
Mq (+) (+)
q  2
8
M (+) (+)
P   q  2

4 8

Figura 8. Bară simplu rezemată încărcată cu o sarcină uniform distribuită şi cu o sarcină concentrată

În mod analog, diagrama M s-a trasat prin însumarea ordonatelor diagramelor M p şi M q .

Spre a putea aduna ordonatele, una din curbe se desenează deasupra , iar cealaltă sub linia de reper. În
q 
figura 9 este reprezentat cazul când diagramele de momente sunt de semne contrare şi P < .
2
q

P

P  q P
2 (+) 2 (+)
(–)
P (–) q    P
2 2

(+) (+)
q  2 P  

8 4

Figura 9. Exemplu de caz în care diagramele de momente sunt de semne contrare

Eforturi unitare în bare drepte solicitate la încovoiere

Încovoiere pură. Relaţia lui Navier

Prin încovoiere pură se înţelege solicitarea barei având momentul încovoietor constant de-a lungul ei,
deci forţa tăietoare în acest caz este nulă. Condiţiile încovoierii pure pot avea loc pentru sarcini exterioare
diferite. Câteva exemple caracteristice sunt prezentate în figura 10.
 Figura 10. Exemple de solicitare le încovoiere

Încovoierea pură va avea loc numai pe porţiunile de bară în care M  ct. În celelalte porţiuni
solicitarea este denumită încovoiere simplă. Deoarece de-a lungul zonei în care se produce încovoierea pură
momentul încovoietor este acelaşi pentru orice secţiune, în cazul unei bare omogene curbura este peste tot
aceeaşi, deci axa barei se curbează după un arc de cerc. Experimental se dovedeşte că planele secţiunilor în
bară rămân tot plane, insă normale la axa deformată a barei. Este deci aplicabilă în acest caz relaţia lui
Bernoulli.
Deformaţia în încovoierea pură poate fi considerată ca rezultatul rotaţiei secţiunilor drepte plane una în
raport cu cealaltă (figura 11).

Figura 11. Exemplu de încovoiere pură