Care sunt cele şapte păcate capitale?

Conform Catehismului Bisericii Catolice, cele şapte păcate capitale sunt:

Mândria Zgârcenia Necurăţia Invidia Lăcomia Mânia Lenea
De ce “capitale”?
Un alt Catehism Romano – Catolic explică astfel:
Aceste păcate se numesc capitale, sau de căpetenie, pentru că ele sunt
izvorul multor păcate.
Cine şi când a definit cele şapte păcate capitale?
Lista celor şapte păcate mortale a fost întocmită de Papa Gregorie cel
Mare în secolul VI şi apoi a fost popularizată în Evul Mediu de către Dante,
în lucrarea „Infernul“.
După 1.500 de ani, în Marite 2008, Biserica Catolică a actualizat lista
păcatelor capitale, adăugând şapte noi păcate. Lista a fost publicată în
ziarul Vaticanului, L’Osservatore Romano şi sunt acestea:

Distrugerea mediului înconjurător ;Experimentele stiinţifice a căror natură morală

este discutabilă ;Manipulări genetice care duc la alterarea ADN-ului ;Consumul sau
traficul de droguri ;Injustiţia socială care duce la sărăcie ;Avortul ;PedofiliaIată ce a
spus Preotul Cornel Cadar, consilier cultural al Episcopiei Romano-Catolice de
Iaşi, vizavi de lista înnoită a celor şapte păcate capitale

Trebuie spus că Sfântul Scaun nu a înlocuit lista păcatelor capitale care se cunoaşte
în Biserică. În interviul care a apărut în «L’Osservatore Romano» se vorbeşte de noi
păcate. Se atrage atenţia că există forme noi de păcate. Lucrul acesta Biserica
Catolică l-a mai spus şi cu alte ocazii. Aşadar, Mons. Gianfranco Girotti vorbeşte în
interviu de «noi păcate» şi nu de «păcate capitale». Păcate moderne, în sensul că ele
sunt mai vizibile în zilele noastre, în societatea modernă. De altfel, titlul interviului,
semnat de Nicola Gori, este «Noi forme ale păcatului social». Interlocutorul
aminteşte de păcate în diverse domenii care afectează drepturile individuale şi
sociale: bioetica, drogurile, inegalităţile sociale şi economice, ecologia. În interviu nu
se pomeneşte de păcate capitale. Nu ştiu cum s-a ajuns să se vorbească în presa
românească de păcate capitale. Urmând tradiţia fixată de Sfântul Ioan Cassian şi de
Sfântul Grigore cel Mare, Biserica păstrează în continuare lista celor şapte păcate
capitale. Sunt numite păcate capitale sau de căpetenie pentru că generează alte
păcate. Acestea sunt: trufia, avariţia, invidia, mânia, necurăţia, lăcomia şi lenea.
Conform Catehismului Bisericii Catolice, alături de păcatele capitale sunt păcate
împotriva Sfântului Duh, păcate strigătoare la cer şi păcate străine. Evident, vorbirea
despre păcat îşi păstrează sensul deplin pentru aceia care cred în Dumnezeu. Într-un
asemenea context, păcatul înseamnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, o violare a
legăturii cu el şi cu aproapele. În afara acestui context, păcatul devine eventual
greşeală, eroare sau neatenţie la normele sociale. Asemenea «greşeli» sunt
pedepsite uneori de societate atunci când există legi.