Sunteți pe pagina 1din 24

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR


MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR PUBLICE

POLUAREA
AERULUI

Masterand,
Bujbă Ana-Maria
Anul II, sem. I

Craiova
2011
CUPRINS

Cuprins..................................................................................................................3
Introducere.............................................................................................................4
I. Poluarea aerului..................................................................................................6
1.1. Compoziţia normală a aerului..............................................................................6
1.2. Surse de poluare a aerului ...................................................................................7
1.3. Clasificarea surselor de poluare...........................................................................8
Dreptul internaţional...........................................................................................................9
1.4. Metale grele şi influenţele lor asupra sănătăţii omului......................................10
Mercurul............................................................................................................................10
Plumbul.............................................................................................................................10
Cadmiul.............................................................................................................................11
Petrolul..............................................................................................................................11
II.Schimbări climatice. Încălzirea globală şi efectul de seră...............................15
2.1. Gazul cu efect de seră........................................................................................16
Gazul carbonic. (CO2)......................................................................................................16
Metanul.(CH4) .................................................................................................................16
Oxidul de azot. (N2O) ......................................................................................................16
Ozonul stratosferic. (O3) ..................................................................................................17
Clorofluorocarbonele (CFC) ............................................................................................17
2.2. Poluarea de fond................................................................................................17
Dioxidul de carbon............................................................................................................18
2.3. Zone critice pe teritoriul ţării sub aspectul deteriorării stării de calitate a
atmosferei.................................................................................................................18
Zone critice sub aspectul poluării atmosferei ..................................................................18
2.4. Poluarea de impact............................................................................................20
2.4.1. Extreme climatice şi manifestări ale schimbărilor climatice pe teritoriul României.
...........................................................................................................................................21
2.4.2. Progrese în implementarea prevederilor Protocolului de la Kyoto şi ale Convenţiei
cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice....................................................22
2.5. Consecinţe.........................................................................................................23
Bibliografie:.........................................................................................................25

3
INTRODUCERE

Încă de la apariţia sa pe Terra, homo sapiens a influenţat mediul natural în


sensul dorit de el, pentru a-şi asigura protecţie, hrană, căldură, deci supravieţuirea şi
dezvoltarea. Dacă la început impactul a fost neglijabil, datorită numărului redus de
indivizi şi adaptării cvasianimalice la mediu, treptat, efectele s-au amplificat.
Din secolul al XVIII-lea, industrializarea a intervenit din ce în ce mai puternic
în mediul natural, deteriorându-l prin exploatarea resurselor naturale şi prin
prelucrarea lor prin diferite tehnici, prin intensificarea traficului şi creşterea
demografică.
Impactul omului asupra naturii s-a materializat prin1:
• modificarea radicală a peisajului geografic prin lucrări de mari
proporţii, ca : bazine, lacuri de acumulare, îndiguiri, desecări, extracţii la zi
• exploatarea puternică a resurselor materiale, ale solului şi ale
subsolului, precum şi a resurselor energetice
• modificarea climei in sensul aridizării ei, prin transformări
negative în structura învelişului vegetal şi în special prin defrişări
• schimbarea structurii ecosistemelor peste limitele de refacere ale
lor
• distrugerea unor numeroase specii de plante şi animale prin
deteriorarea, schimbarea sau distrugerea ecosistemelor în care fuseseră adaptate
• schimbarea compoziţiei atmosferei, apelor, solului, prin deversări
de diverse produse
• alterarea fondului genetic natural al vieţuitoarelor, în sensul
scăderii capacităţii de adaptare, refacere şi reproducere.
Se aruncă anual în atmosferă milioane de tone de agenți poluanţi. Numai în anul
1980 s-au aruncat 110 milioane t SOx, 59 milioane tone particule în suspensie, 69
milioane t NOx, 194 mil t CO2, 53 mil t hidrocarburi. Efectele s-au manifestat asupra
stării de sănătate a populaţiei, scăderii cantităţii şi calităţii produselor agricole,
edificiilor, resurselor de apă.
La unii poluanţi – efectele negative se resimt după un timp îndelungat, cum ar fi
: efectul de seră, distrugerea stratului de ozon şi ploile acide, cauzate de acumulările de
dioxid de carbon, freoni, oxizi de azot, de sulf.
Dioxidul de carbon, CH4, NOx, freonii permit radiaţiei solare să străbată
atmosfera, să ajungă pe Pământ, dar nu mai permit reîntoarcerea energiei termice în
spaţiul cosmic.
Dintre toate gazele menţionate, CO2 se află în cantitatea cea mai mare, fiind
emis din procese de ardere în industrie, motoare, consumul casnic, vulcani. Instalaţiile
1
Răuţă C.; Cîrstea S. Prevenirea şi combaterea poluării solului. Editura Ceres, Bucureşti, 1982
4
de ardere şi gospodăriile particulare generează cam 30% din total CO2 emis. Se
apreciază că CO2 este implicat în proporţie de aproximativ 50% în efectul de seră.
Efectul de seră a produs creşterea temperaturilor medii anuale pe glob de la 140
C în anul 1880, la 150 C în 1980, previziunile pentru anul 2050 fiind de minim 170,
maximum 200 C.
În România, s-au emis în atmosferă numai în 1989, 72 mil tone CO2, 41 mil
tone pulberi, 1,3 mil tone SO2, 0,45 mil tone NOx.
Sunt necesare măsuri severe în toate domeniile (industrie, transporturi,
agricultură, casnic) dublate de legislaţie în concordanţă cu prevederile ecologice
internaţionale, pentru diminuarea emisiilor poluante.

5
I. POLUAREA AERULUI

Învelişul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii


esenţiali ai existenţei vieţii pe pământ. Dintre componenţii aerului, oxigenul este
indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, fenomenul de oxidare reprezentând
principala sursă de energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în
asimilaţia clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului
azotului în natură.

Datorită fenomenelor naturale dar şi activităţilor umane, în societatea modernă,


aerul a suferit modificări majore concretizate fie în schimbarea concentraţiei unor
compuşi naturali ai atmosferei, fie în pătrunderea unor elemente străine acestui mediu
(substanţe radioactive, substanţe chimice rezultate din activităţi omeneşti), aerul
devenind astfel "groapa de gunoi" pentru toate gazele sau deşeurile gazoase pe care le
produc vieţuitoarele2.

1.1. Compoziţia normală a aerului

Compoziţia normală a aerului cuprinde (în vol. % atmosferă uscată): azot


78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze
reprezintă peste 99,99% din compoziţia aerului. Restul de circa 0,01% este alcătuit din
alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La acestea se
adaugă proporţii variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%).
22
Răuţă C.; Cîrstea S. Prevenirea şi combaterea poluării solului. Editura Ceres, Bucureşti, 1982
6
Din punct de vedere sanitar prezintă importanţă oscilaţiile în concentraţie ale
oxigenului şi bioxidului de carbon, substanţe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la
nivelul plămânului.
Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin
scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la
nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 şi CO2) şi a procesului de
oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie,
gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parţiale.
Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporţie de 0,03% nu produce
tulburări manifeste decât în situaţiile în care este împiedicată trecerea gazului din
sângele venos în alveola pulmonară şi eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt
fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parţială a CO2 din aer creşte atât
de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Iniţial apare o creştere a CO 2 din
sânge (hipercapnie) mai puţin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită
autointoxicării organismului. Pe măsură ce creşte concentraţia în aerul atmosferic,
intervine şi solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parţiale crescute; la
autointoxicare se asociază intoxicaţia exogenă. Primele tulburări apar în jurul
concentraţiei de 3% manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respiraţiei),
apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii şi circulatorii însoţite de fenomene
legate de dezechilibrul acido-bazic.

1.2. Surse de poluare a aerului

Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepţional


poluări importante ale atmosferei3. Cea mai comună dintre poluările naturale este
poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate
de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de
poluare care pot influenţa şi asupra sănătăţii populaţiei, în apropierea unor zone aride
sau de deşert. În anumite condiţii meteorologice s-au semnalat transporturi masive de
praf de sol până la distanţe apreciabile de locul de producere.
De asemenea, între sursele naturale de poluare putem menţiona erupţiile
vulcanice, emanaţiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de
descompunere în sol a substanţelor organice, incendiile din păduri etc.
Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulţirea acestora constituind
cauze pentru care protecţia aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane.
Aceste surse sunt o urmare a activităţii omului, progresul societăţii, în primul rând
procesul de industrializare şi urbanizare, având drept fenomen de însoţire poluarea
mediului – implicit şi poluarea aerului.

3
Tumanov, S. Calitatea aerului, Editura Tehnică, Bucureşti,1989
7
1.3. Clasificarea surselor de poluare

După origine sursele de poluare se împart în surse naturale şi surse antropice.


În rândul surselor de poluare naturale includem vulcanismul; furtunile de praf şi nisip;
radioactivitatea terestră; procesele de descompunere a materiilor organice şi animale,
autoaprinderea maselor vegetale; descărcările electrice din timpul furtunilor;
cutremurele care prin distrugerea diferitelor clădiri; uraganele.
Sursele antropice sau antropogene includ totalitatea activităţilor omeneşti care
alterează proprietăţile aerului. Aceste activităţi pot fi grupate în câteva categorii:
industria, mijloacele de transport, încălzitul casnic.
După mobilitate sursele de poluare se împart în : surse mobile (mişcătoare)
alcătuite din mijloacele de transport şi surse staţionare care includ centrale,
termocentrale, instalaţii etc. După regimul de funcţionare (sau de activitate) sursele
de poluare se împart în: surse continue în cazul cărora emisia poluantă este continuă şi
constantă (centrale termoelectrice); surse instantanee în cazul cărora emisie poluantă
are loc în interval scurt de timp, după care încetează (cum este cazul exploziilor, al
avariilor industriale).
După modul de existenţă al poluanţilor aceştia se pot împărţi în două grupe:
poluanţi primari – care sunt emişi direct în atmosferă din surse identificate sau
identificabile - şi poluanţi secundari (sau derivaţi) care sunt produşi în aer prin reacţia
a două sau mai mulţi poluanţi sau prin reacţie cu anumiţi constituenţi ai aerului.
Poluarea atmosferică a cunoscut o importantă creştere odată cu dezvoltarea
industrială, iar în ultimele decenii se constată o îngrijorătoare extindere a acesteia cu
consecinţe deosebit de grave la nivel planetar. Astfel, au apărut fenomene ce au efecte
devastatoare atât asupra mediului cât şi asupra sănătăţii oamenilor. Este vorba despre:
efectul de seră, ploile acide, smogul, distrugerea stratului de ozon.
Efectul de seră este produs în mare măsură de bioxidul de carbon (CO 2).
Efectul pe care CO2 îl are asupra atmosferei se compară cu cel produs de geamurile
unei sere: ele permit razelor solare calde să intre, dar nu lasă excesul de căldură să fie
radiat în spaţiu. Pe lângă efectul de seră, bioxidul de carbon mai are un alt efect:
încălzirea globală ale cărei efecte deşi nu sunt lămurite în întregime, are ca tendinţă
generală, înteţirea furtunilor tropicale, masive deşertificări, creşterea nivelului mării,
datorită extinderii apei, pe măsură ce aceasta se va încălzi.
Ploile acide sau ”ploile care ucid” sunt precipitaţii cu Ph sub 5,6, în unele zone
industrializate ale Europei, ajungându-se şi la 2,6, adică o aciditate mai mare decât a
oţetului.
Smogul este un termen care desemnează amestecul de fum şi ceaţă. Există două
tipuri de smog: a) cel care este rezultatul în principal a dioxidului de sulf, numit şi
„smogul londonez”, care în 1952, între 5 şi 8 decembrie, a avut ca urmare 4000 de
decese; b) cel care este rezultatul hidrocarburilor nearse, provenite din gazele de
eşapament ale autovehiculelor şi oxizi de azot, numit şi „smog de Los Angeles”. La

8
efectele amintite, pe lângă fum şi ceaţă au contribuit şi ceaţa şi amplasarea obiectivelor
industriale în văi adânci şi depresiuni în care se manifestă frecvent fenomene
meteorologice cum sunt calmul şi inversiunea termică (care duce la acumularea în
concentraţii periculoase a poluanţilor).
Distrugerea stratului de ozon. Ozonul are formula chimică O3, este o formă de
oxigen care se formează prin bombardarea (de către razele ultraviolete provenind de la
soare) a moleculelor obişnuite de oxigen (O2); rezultatul este descompunerea
moleculelor de oxigen, în atomi liberi de oxigen. Dintre aceşti atomi liberi unii se
recombină cu O2 şi generează O3 (ozonul) care are o proprietate pe care oxigenul cu
doi atomi nu o are, anume aceea de a absorbi razele ultraviolete. De aici rezultă că
ozonul are un dublu rol de a proteja oxigenul din straturile inferioare şi de a opri razele
ultraviolete în drumul lor spre suprafaţa pământului.

Dreptul internaţional4

Convenţia privind poluarea atmosferică transfrontieră pe distanţe lungi, semnată


la Geneva, la 13 noiembrie 1979, este socotită ca o convenţie-cadru, deoarece
stabileşte obligaţiile cu caracter general pentru statele părţi. Astfel, statele s-au obligat:
să ia măsuri pentru limitarea, şi în măsura posibilului, reducerea în mod treptat şi
prevenirea poluării atmosferice pe distanţe lungi; să elaboreze pe baza schimbului de
informaţii, consultaţii şi activităţi de supraveghere, politici şi strategii pentru
combaterea poluanţilor atmosferici şi a dejecţiilor; să promoveze schimburile de
informaţii asupra politicilor lor, a activităţilor lor ştiinţifice şi măsurile tehnice din
acest domeniu.
Convenţia privind protecţia stratului de ozon adoptată la Viena, la 22 martie 1985
are ca temeiuri o serie de constatări şi principii .Obligaţiile stabilite de Convenţie au atât
caracter general (ex. "părţile vor lua măsurile necesare pentru a proteja sănătatea umană şi
mediul înconjurător împotriva efectelor adverse care rezultă sau ar putea rezulta din

4
A.I.Duşca, Dreptul mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti,2009

9
activităţile umane care modifică sau ar putea modifica stratul de ozon" -) cât şi obligaţii
specifice (ex. cooperarea în domeniul juridic, ştiinţific şi tehnic).

1.4. Metale grele şi influenţele lor asupra sănătăţii omului

Mercurul

Unii compuşi ai mercurului precum sublimatul coroziv (HgCl2) este cunoscut


de mult timp ca fiind toxic.
O toxicitate mare o au compuşii organomercurici, ca metilmercurul şi
dimetilmercurul CH 3Hg şi (CH 3) 2Hg.
Compuşii metilmercurici provoacă aberaţii cromozomiale, trec prin placenta din
corpul mamei în cel al fătului, afectează celulele nervoase ale creierului provocând
grave afecţiuni - ca orbire, deteriorarea coordonării nervoase, anomalii psihice, moarte.
Mecanismul chimic al acestor procese pare a consta în afinitatea mare a mercurului
faţă de sulful din moleculele proteice, ceea ce afectează tranzitul de ioni prin
membrane, activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor, etc.
Mercurul este singurul metal care se găseşte în toate cele trei medii majore –
apă, sol, atmosferă. Sursele de mercur sunt naturale şi din activitatea umană. Mercurul
este folosit mai ales în industria chimică la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor
pesticide şi fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectanţilor.
La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonă de sodă sunt deversate
circa 200 gr. de mercur. O pare din acest produs rămâne şi în soda care se foloseşte şi
în unele ramuri ale industriei alimentare.
O altă sursă de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili.
Anual în urma acestui proces în atmosferă nimeresc circa 5000 tone de mercur.
Contaminarea cu mercur are un caracter global şi afectează atât mediul terestru
cât şi cel acvatic. Mediul natural conţine o anumită cantitate de mercur la care
vieţuitoarele s-au adaptat în decursul evoluţiei. Dar datorită activităţii umane nivelul
global al contaminării cu mercur este în creştere. Cea mai mare parte a Hg provenit din
activitatea umană se degajă în atmosferă, prin migrare şi transformare el ajunge în
mediul acvatic, unde se acumulează mai ales în organisme sub forma unor produşi
foarte toxici. Intoxicaţii cu mercur se produc frecvent în urma utilizării fungicidelor
organomercurice.
Cercetările efectuate arată că toxicitatea mercurului este diminuată de către
seleniu. Seleniul duce la scăderea nivelului de mercur din organe şi schimbă legarea sa
de către proteinele solubile. Efectul are loc datorită competiţiei între Se şi Hg pentru
grupele SH ale proteinelor.

Plumbul

10
Anual pe pământ se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb. Plumbul (Pb)
cunoscut oamenilor datorită compuşilor adăugaţi benzinei pentru a-i creşte cifra
octanică – pătrunde în organism nu doar din aer ci şi din apă şi alimente. Deşi este
cunoscută toxicitatea sa, plumbul este folosit în mai multe scopuri: ţevi pentru
circulaţia apei, cutii de conserve, email etc. Intoxicaţia cronică cu Pb se numeşte
Saturnism şi se manifestă prin: tulburări renale, nervoase etc.

Cadmiul

Are o puternică acţiune toxică asupra organismelor vii. Este letal pentru
spermatozoizi. Cadmiul pătrunde în organism prin hrană şi prin suprafaţa corpului şi
se acumulează selectiv în diferite ţesuturi, unde se leagă parţial de moleculele proteice.
În apele dulci concentraţia de Cd este mai mare decât în mări. În apele marine
concentraţia este mai mare în apele de coastă.

Petrolul

Este un produs indispensabil în special ca o sursă importantă de energie. Însă pe


cât este de necesar pe atât de periculos din punct de vedere ecologic.
Este una din principalele surse de hidrocarburi, care se întâlnesc în sol,
atmosferă şi hidrosferă. În atmosferă hidrocarburile pătrund ca substanţe volatile prin
evaporarea produselor petroliere sau ca rezultat al arderilor industriale. Contribuie
nemijlocit la apariţia smogului. În hidrosferă hidrocarburile ajung din atmosferă, dar în
special în urma scurgerilor de ţiţei.
Se estimează că anual în urma deversărilor petroliere accidentale în oceane
pătrund până la 200 000 tone de ţiţei. Cantităţi şi mai mari provin în urma proceselor
de extracţie, transport şi prelucrare, curăţirea halelor vapoarelor. O mare cantitate
pătrunde în mediul înconjurător prin scurgerile de la rafinării sau terminale petroliere.

Pierderile anuale de produse petroliere, care pătrund în mediul ambiant ajung


până la 5 milioane de tone. În acelaşi timp e demonstrat că o tonă de ţiţei brut acoperă
cu o peliculă fină aproape moleculară o suprafaţă de 12 km 2 de apă.
Din păcate, omul de multe ori subestimează toxicitatea produselor petroliere. În
acelaşi timp savanţii, printre care Blumer deosebesc 2 categorii de efecte toxice: efecte
imediate şi efecte tardive. Efectul imediat se datorează hidrocarburilor. Cele saturate
11
sunt solubile în apă, în concentraţii mici produc anestezie, iar în doze mai mari
moartea animalelor, în special a formelor tinere. Hidrocarburile aromatice (benzenul,
toluenul, naftalenul) sunt şi mai toxice, având şi un efect cancerigen pronunţat.
Efectele toxice tardive sunt mai complexe, producând pe termen lung
grave dezechilibre ecologice.
Formarea peliculei de petrol la suprafaţa apei are un prim efect de scădere a
tensiunii superficiale la interferenţa apă-aer, astfel este perturbată activitatea
numeroaselor organisme planctonice, multe din ele neputând supravieţui. Se modifică
cantitatea de lumină pătrunsă în apă, diminuând fotosinteza algelor. Chiar după
dispariţia peliculei de petrol ele nu vor mai fi în stare să revină la starea iniţială.
Evaporarea în atmosferă a petrolului este destul de intensă, astfel circa 25 % din
pelicula de petrol se evaporă în câteva zile. O altă parte din ţiţei trece in soluţie, iar alta
în organismele marine. De multe ori pelicula de petrol este dusă spre zonele litorale, de
ţărm, invadând plajele şi distrugând toată flora şi fauna adiacentă - un număr
impresionant de crustacee, moluşte, păsări şi animale marine.

1.5. Acţiunea poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei


În cursul unui act respirator, omul în repaus trece prin plămâni o cantitate de
500 cm2 de aer, volum care creşte mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct
proporţional cu acest efort. În 24 ore în mediu omul respiră circa 15-25 m3 de aer.
Luând comparativ cu consumul de alimente şi apă, în timp de 24 ore, omul inhalează
în medie 15 kg de aer în timp ce consumul de apă nu depăşeşte de obicei 2,5 kg, iar cel
de alimente 1,5 kg. Rezultă din aceste date importanţa pentru sănătate a compoziţiei
aerului atmosferic, la care se adaugă şi faptul că bariera pulmonară reţine numai în
mică măsură substanţele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia
sa chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer,
radiaţii, presiune).
În ceea ce priveşte compoziţia chimică distingem influenţa exercitată asupra
sănătăţii de variaţii în concentraţia componenţilor normali, cât şi acţiunea pe care o
exercită prezenţa în aer a unor compuşi străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate
a populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi poluanţi. Aceste modificări se pot traduce
în ordinea gravităţii prin: creşterea mortalităţii, creşterea morbidităţii, apariţia unor
simptome sau a modificării fizio-patologice, apariţia unor modificări fiziologice
directe şi/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenţii poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene
patologice în urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici. Aceste efecte pot fi
rezultatul acumulării poluanţilor în organism, în situaţia poluanţilor cumulativi (Pb, F
etc.), până când încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice
pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau
12
sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere care
pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte
specifice poluanţilor (intoxicaţii cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene,
mutagene şi teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariţia unor îmbolnăviri cu
etiologie multiplă, în care poluanţii să reprezinte unul dintre agenţii etiologici
determinanţi sau agravanţi (boli respiratorii acute şi cronice, anemii etc.).
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi
îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice,
precum şi o sumă de gaze şi vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul şi
substanţele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constituie cea mai
răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a
combustibilului, dar şi din celelalte surse de poluări.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier, la care se
adaugă compuşii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde
determină îmbolnăviri specifice care sunt excepţionale în condiţii de poluare a aerului.
Totuşi poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanţii toxici asfixianţi sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a
ţesuturilor organismului. Dintre poluanţii atmosferici cu efect asfixiant cel mai
important este oxidul de carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ
stabil (carboxihemoglobina) şi împiedică astfel oxigenarea sângelui şi transportul de
oxigen către ţesuturi. În funcţie de concentraţia din aer şi timpul de expunere se
realizează o anumită proporţie de carboxihemoglobină ce depăşeşte 60% din
hemoglobina totală. Intoxicaţia acută este relativ rară, apărând practic numai în spaţii
închise în prezenţa unor surse importante de CO (în încăperi în care sistemele de
încălzit funcţionează defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule etc.).
Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Îndeosebi
este cazul poluanţilor naturali (polen, fungi, insecte) precum şi a prafului din casă,
responsabili de un număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă
acestea se adaugă poluanţii proveniţi din surse artificiale – în special industriale – care
pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleţi sau incompleţi. Pe primul loc din
acest punct de vedere, se găseşte industria chimică (industria maselor plastice,
industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate şi situaţii cu
apariţia unor fenomene alergice in masă, precum cel de la New Orleans din 1958 în
care alergenul a fost identificat în praful provenit de la deşeuri industriale depuse în
holde.
Poluanţi cancerigeni. Există foarte mari dificultăţi în estimarea rolului
poluanţilor atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei
cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor
atmosferici ca agenţi cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost
identificate în aer substanţe cert carcinogene.

13
Putem clasifica substanţele cancerigene prezente în aer, în substanţe organice şi
substanţe anorganice.
Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt
hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc.
Cel mai răspândit este benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât
şi mobile. Ia naştere în timpul arderii, se volatilizează la temperatura ridicată şi
condensează rapid pe elementele în suspensie. Substanţa cancerigenă este cunoscută
de multă vreme, iar prezenţa în aer indică un risc crescut de cancer pulmonar. Efecte
cancerigene se atribuie şi insecticidelor organoclorurate precum şi unor monomeri
folosiţi la fabricarea maselor practice.
Mai sunt incriminaţi ca agenţi cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum şi
nitrosaminele în aer putând fi prezenţi precursorii acestora (nitriţii şi aminele
secundare).
Dintre poluanţii cancerigeni anorganici menţionăm azbestul, arseniul, cromul,
cobaltul, beriliul, nichelul şi seleniul. Mai frecvent întâlnită în mediul industrial,
prezenţa lor în aer a fost semnalată şi în zonele din apropierea industriilor.
Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai periculos decât se presupunea cu
câţiva ani în urmă şi a cărui prezenţă a fost demonstrată atât în atmosfera urbană cât şi
în plămânii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populaţia urbană
neexpusă profesional.

14
II.SCHIMBĂRI CLIMATICE. ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ ŞI
EFECTUL DE SERĂ

De foarte multă vreme în atmosferă există concentraţii naturale de gaze cu efect


de seră, cum ar fi vaporii de apă, gazele carbonice, metanul şi oxizii de azot5. Razele
cu lungime scurtă de undă, numite lumina vizibilă a soarelui, pot traversa aceste gaze,
încălzind atmosfera, oceanele, suprafaţa planetei şi organismele vii. Energia calorică
este răspândită în spaţiu în formă de raze infraroşii, adică de unde lungi. Acestea din
urmă sunt absorbite în parte de gaze cu efect de seră, pentru a se reflecta încă odată de
suprafaţa Pământului. Din cauza acestui fenomen natural, numit “efect de seră”
temperatura medie anuală la suprafaţa pământului se menţine la 15° C. Acesta e ceea
ce noi numim un climat normal.

Activitatea umană constituie cauza aruncării în atmosferă a unei cantităţi mari de gaze
cu efect de seră, mai ales a gazului carbonic, a oxizilor de azot, a metanului şi a
clorofluorocarbonilor (CFC).
Conform concluziilor numeroaselor comitete internaţionale de cercetare
ştiinţifică, sporirea efectului de seră a declanşat o nouă încălzire planetară de o
amploare nemaiîntâlnită pe parcursul istoriei. Ele descriu şi argumentează fenomenul
noii încălziri globale, a schimbării climei, a reîncălzirii climatului şi a efectului de seră
accelerat.
5
“S.O.S.! Natura în pericol!” – Stelian Ţurlea; editura Politică, Bucureşti 1997

15
2.1. Gazul cu efect de seră

Gazul carbonic. (CO2)

Conţinutul atmosferic de gaz carbonic (gazul cu efect de seră de provenienţă


antropică cel mai frecvent,) a crescut până la 25% de la debutul revoluţiei industriale
(pe parcursul a 1700 de ani.) cu o frecvenţă de 280 părţi la milion până la 350 părţi la
milion. Eliminările de gaz carbonic de origine antropică au condus la sporirea cu 55%
a potenţialului efectului de seră. Gazul carbonic (CO2) este unul din principalele
subproducte ale arderii tuturor combustibilelor fosile. Circa 90% a energiei
comercializate pe plan mondial este produsă de către combustibile carbonice: pacura,
cărbunele brun, gazul natural şi lemnul. Cu fiecare an zeci de miliarde de tone de CO2
sunt astfel eliminate în atmosferă. Circa 2 miliarde de tone de gaz carbonic
suplimentar este atribuit fenomenului despăduririi, inclusiv incendierii pădurilor.
Potrivit raportului dezvoltării statului Canada (1991), 108 milioane de tone de carbon
sunt eliminate anual în Canada. Astfel, pentru fiecare canadian revin 4 tone de CO 2
eliminat anual în atmosferă. Canada nu este întrecută decât de Statele Unite în ceea ce
priveşte producerea de CO2 pe cap de locuitor. Aproape jumătate din gazul carbonic de
origine antropică este absorbit de plantele terestre şi fotoplanctonul oceanic, restul se
adaugă la cel atmosferic.
Notă: Emisiile de CO2 sunt prezentate în unităţi de greutate, în general în tone.
Uneori valoarea dată corespunde numai greutăţii carbonului, uneori greutăţii totale a
gazului carbonic, carbonului şi oxigenului conţinut. De exemplu, 6 miliarde de tone de
carbon emis anual echivalează cu 22 miliarde de tone de gaz carbonic. Pentru a
transforma carbonul în CO2 înmulţiţi cu 3,66 şi invers.

Metanul.(CH4)

Emisiile de CH4 contribuie cu aproape 15% la creşterea potenţialului efectului


de seră. Metanul este principalul component al gazului natural ars de către utilajele de
încălzit. El provine de la descompunerea vegetală: câmpurile inundate de orez,
mlaştinile, gazele de baltă, aparatul digestiv al numeroaselor animale, în special
bovinele şi termitele, arderile anaerobe (descompunerea vegetaţiei în lipsă de O2). CH4
provine în egală măsură de la scurgerile conductelor de gaze, de la centrele de
tratament, de la instalaţiile de stocaj şi de la minele de carbune, de la materiale
organice în descompunere (cum ar fi produsele alimentare aflate in depozite).
Cercetătorii sunt alarmaţi că o nouă încălzire a climei va antrena eliberarea unei părţi
din CH4 natural acumulat în cantităţi mari sub gheţari şi în calotele polare, provocând
astfel efectul de retroacţiune. Altfel spus reîncălzirea climei va avea un efect de
creştere.

Oxidul de azot. (N2O)


16
N2O este un oxid de azot, provenit de la arderea combustibilului fosil, utilizarea
îngrăşămintelor azotate, incinerarea arborilor şi reziduurilor de plante. Gazul
contribuie la sporirea efectului de seră cu circa 6%. Acest gaz este la fel cunoscut sub
numele de “gaz înveselitor”.

Ozonul stratosferic. (O3)

În atmosferă, la o înălţime foarte înaltă, ozonul creat natural apare ca un ecran


de protecţie împotriva razelor ultraviolete. În troposferă, ozonul e un subproduct al
reacţiilor poluantelor atmosferice, al industriilor şi al automobilelor eliminat în
prezenţa luminii solare. Ozonul troposferic reacţionează cu ţesuturile vegetale şi
animale provocând efectul de seră. Contribuţia ozonului stratosferic la sporirea
efectului de seră se apreciază la 8%.

Clorofluorocarbonele (CFC)

Este un produs chimic care răreşte stratul de ozon constituind în egală măsură
un gaz cu efect de seră în creştere. Savanţii nu sunt siguri de efectele reale produse de
CFC asupra schimbării climatului pentru că acţiunea lor de rarifiere a stratului de ozon
poate să conducă la o noua răcire a planetei. Este posibil ca reducând emisia de CFC,
ceea ce e imperativ, să protejăm stratul de ozon, accelerând o nouă încălzire a planetei.
Această problemă demonstrează în ce măsură factorii de mediu sunt legaţi nemijlocit.
În unele acte se regăsesc comparaţii între potenţialul dezvoltării efectului de
seră a diferitor gaze şi a celui produs de CO2. Raportând molecula la moleculă,
potenţialul de creştere a efectului de seră a metanului e de 21 ori mai mare decât a
bioxidului de carbon CO2; a N2O e de 200 ori mai mare decât a CO2; şi a CFC e de
18000 de ori mai mare decât a CO2.

2.2. Poluarea de fond

Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă


direct influenţa surselor de poluare.
Staţiile de supraveghere a poluării de fond se amplasează în zone convenţional
"curate", situate la altitudini cuprinse între 1000 - 1500 m şi la distanţe de minimum 20
km de centre populate, drumuri, căi ferate, obiective industriale. Concentraţiile
poluanţilor din aer şi precipitaţii, măsurate în aceste zone constituie indicatori preţioşi
pentru evaluarea poluării la nivel regional şi global.

17
Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie a început supravegherea
poluării de fond în luna iunie 2000. Numărul parametrilor monitorizaţi la staţia de
poluare de fond Fundata este redus, urmând ca acesta să fie extins în anul 2001 în
limita fondurilor disponibile.

Dioxidul de carbon

Concentraţiile de dioxid de carbon determinate se încadrează în limite normale,


mai mici vara şi mai mari iarna. Creşterea valorilor concentraţiei de dioxid de carbon
din perioada rece se datorează proceselor de combustie de la încălzirea casnică din
zona supravegheată.

2.3. Zone critice pe teritoriul ţării sub aspectul deteriorării


stării de calitate a atmosferei

Zona critică sau zona fierbinte este zona pe teritoriul căreia se înregistrează
depăşiri sistematice ale indicatorilor de calitate a mediului, faţă de normele
standardizate, producându-se deteriorări grave ale stării mediului cu consecinţe asupra
sănătăţii oamenilor, economiei şi capitalului natural al ţării.

Zone critice sub aspectul poluării atmosferei

• Copşa Mică, Zlatna, Baia Mare zone poluate în special cu metale


grele (cupru, plumb, cadmiu), dioxid de sulf şi pulberi în suspensie provenite
din industria metalurgică neferoasă;
• Hunedoara, Calan, Galaţi zone poluate în special cu oxizi de fier,
metale feroase şi pulberi sedimentabile provenite din siderurgie;

18
• Rm. Vâlcea, Oneşti, Săvineşti, Stolnicei, Ploieşti zone poluate în
special cu acid clorhidric, clor şi compuşi organici volatili proveniţi din
industria chimică şi petrochimică;
• Tg. Mureş zona poluată în special cu amoniac şi oxizi de azot
proveniţi din industria de îngrăşăminte chimice;
• Brăila, Suceava, Dej, Săvineşti Borzeşti zone poluate în special cu
dioxid de sulf, sulfură de carbon, hidrogen sulfurat, mercaptani provenite din
industria de celuloză, hârtie şi fibre sintetice.
Obiectivele industriale a căror activitate determină frecvente depăşiri ale
concentraţiilor maxim admise la indicatorii de calitate ai atmosferei sunt:

Bucureşti Platforma chimică Dudeşti, SC Griro SA, Platforma industrială


Pantelimon, centrale electrice de termoficare (CET-uri)
Ploieşti SC Petrotel SA, SC Astra SA, SC Vega SA
Braşov SC Romradiatoare SA; SC Roman SA
Bacău SC Letea SA; SC Sofert SA
Turda SC Cimentul SA; CET Turda
Baia Mare SC Phoenix SA, SC Romplumb SA
Craiova SC Doljchim SA, CET Isalnita
Neamţ Platforma chimica Savinesti-Roznov
Constanţa SC Oil Terminal SA; CET-uri
Cluj SC Terapia SA; SC Carbochim SA
Zlatna SC Ampellum SA
Hunedoara SC Siderurgica SA
Oradea CET-uri
Piteşti SC Arpechim SA
Târgu Jiu SC Romcim SA
Brăila SC Celhart SA
Călăraşi SC Siderca SA
Galaţi SC Sidex SA
Turceni CET
Râmnicu Vâlcea SC Oltchim SA
Reşiţa SC Combinatul Siderurgic SA
Copşa Mică SC Sometra SA
Slatina Platforma industriala Slatina
Slobozia SC Amonil SA
Suceava SC Ambro SA
Turnu Măgurele SC Turnu SA
Târgu Mureş SC Azomures SA
Timişoara CET-uri
Deva CET Mintia; Fabrica de ciment SC Casial SA
Popeşti Leordeni SC Danubiana SA
Brazi SC Petrobrazi SA
19
Oneşti SC Carom SA; SC Rafo SA
Borzeşti SC Chimcomplex SA
Codlea SC Colorom SA
Făgăraş SC Nitramonia SA
Săvineşti Platforma Chimica Savinesti - Roznov
Bicaz SC Moldocim SA
Tasca Fabrica de ciment Tasca
Năvodari SC Petromidia SA; SC Fertilchim SA
Medgidia SC LAFARGE SA
Ocna Mureş SC UPS SA
Paroseni Renel FE Paroseni
Alesd Chistag SC ALCIM SA
Câmpulung Muscel SC ARO SA; SC Cimus SA
Rovinari CET Rovinari
Paroseni CET-uri
Târgovişte SC COS SA
(Date furnizate de MAPM)

2.4. Poluarea de impact

Poluarea de impact este poluarea produsă în zonele aflate sub impactul direct al
surselor de poluare.
Starea atmosferei este evidenţiată prin prezentarea următoarelor aspecte:
poluarea de impact cu diferite noxe, calitatea precipitaţiilor atmosferice, situaţia
ozonului atmosferic, dinamica emisiilor de gaze cu efect de seră şi unele manifestări
ale schimbărilor climatice6.

În reţeaua de supraveghere a poluării de impact au fost efectuate măsurători


privind dioxidul de sulf, dioxidul de azot, amoniacul, pulberile în suspensie, pulberile
sedimentabile şi o serie de poluanţi specifici, stabilindu-se:

6
“Mediul înconjurător – poluare şi protecţie” – Sanda Vişan, Steliana Creţu, Cristina Alpopi; editura Economică, Bucureşti

20
• concentraţiile maxime şi minime pe 24 ore;
• frecventa de depăşire a concentraţiei maxime admisibile (CMA)
pe 24 ore;
• concentraţiile medii anuale.

2.4.1. Extreme climatice şi manifestări ale schimbărilor climatice pe


teritoriul României.

Chiar si cei mai sceptici specialişti recunosc faptul că în ultimul secol s-au
produs schimbări climatice, suprafaţa Pământului s-a încălzit cu 0,3-0,6°, iar ultimii
ani au fost cei mai călduroşi din 1860, de când au început să se înregistreze
fenomenele meteorologice. În ultimii ani au fost înregistrate o mulţime de evenimente
meteorologice deosebite în întreaga lume, precum: valuri de căldură, inundaţii,
uragane, furtuni.
Efectele schimbărilor climatice au fost observate şi în România, cu precădere în
ultimii ani. De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face
treptat, ci brusc, cu variaţii mari de temperatură, iar în anul care tocmai a trecut s-au
înregistrat multe fenomene meteorologice deosebite.
În anul 2000 temperatura medie pe ţară a fost cu 1,8°C mai ridicată decât
normala climatologică (8,3°C). Faţă de valorile medii multianuale, temperaturile medii
ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse între 0 -1°C în centrul ţării şi
între 1-2°C în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperaturile maxime din acest an au depăşit 40°C în sudul ţării, fiind
consemnate în zilele de 4-5 iulie şi 21-22 august. Temperatura maximă anuală a fost
de 43,5°C înregistrată la Giurgiu în ziua de 5 iulie.
Temperaturile minime s-au înregistrat în zilele de 25-26 ianuarie, valorile
acestora fiind sub -25°C în zona montană, pe areale restrânse din nord-vestul, sud-
vestul şi sudul ţării, iar în depresiunile din estul Transilvaniei acestea au scăzut sub
-30°C.
Temperatura minimă anuală a fost de -33,1°C semnalată la Miercurea Ciuc în
ziua de 26 ianuarie. Precipitaţiile căzute pe întreg teritoriul ţării în anul 2000 (430,7
mm) comparativ cu normala climatologică (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar.
Cantitatea anuală de precipitaţii căzută la nivelul întregii ţări a fost cu 33,4%
mai redusă decât cantitatea medie multianuală, abaterile faţă de media multianuală
fiind mai reduse cu 20 - 40% în centrul şi estul ţării şi cu 40 - 60% în vestul şi sud-
vestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie şi septembrie, în care regimul
precipitaţiilor a fost excedentar, în celelalte luni din an precipitaţiile au fost deficitare.
De exemplu: în luna octombrie cantitatea medie de precipitaţii pe ţară a
fost de 3,2 mm. (normala climatologică fiind 38,0 mm). În Oltenia, vestul Munteniei şi
Carpaţii de curbură precipitaţiile au fost inexistente.

21
2.4.2. Progrese în implementarea prevederilor Protocolului de la
Kyoto şi ale Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările
climatice.

România este semnatară a Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite pentru


Schimbări Climatice din 5 iunie 1992. Convenţia a fost ratificată de Parlamentul
României prin Legea 24 din 1994, care are ca principal obiectiv stabilizarea
concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă, la un nivel care să prevină orice
dereglare antropogenică a sistemului climatic.
În noiembrie 1996 a fost înfiinţată Comisia Naţionala pentru Schimbări
Climatice, care activează în cadrul Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.
Conform convenţiei, România a hotărât reducerea emisiilor până în anul 2000 la
nivelul anului de referinţă 1989.
România, ca parte semnatarâ a convenţiei, a fost prezentă la negocierile privind
schimbările climatice astfel: la Berlin în 1995, când s-a convenit stabilizarea emisiilor
de gaze cu efect de seră, în anul 2000 la nivelul anului 1989 şi s-au stabilit obiectivele
pe termen mediu şi lung, şi la Kyoto, în 1997, când s-au stabilit datele concrete şi
mijloacele de realizare a obiectivelor.
La Kyoto, în Japonia, 1-11 decembrie 1997, 161 de ţări au finalizat un acord,
denumit "Protocolul de la Kyoto", care stabileşte termenii şi regulile de punere sub
control a gazelor ce determină efectul de seră al Terrei.
Protocolul de la Kyoto, exprimă dorinţa ca până în anul 2012, cantitatea medie
de gaze cu efect de seră (principalele şase gaze) să fie redusă cu 5,2% sub nivelul
înregistrat în anul 1990.
Principalele măsuri ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor Protocolului
de la Kyoto sunt:
• industria va trebui să devină mult mai eficientă din punct de
vedere al consumului de energie, trecând de la utilizarea combustibililor fosili
bogaţi în carbon (cărbune), la combustibili săraci în carbon (gaze naturale) sau
la combustibili alternativi;
• industria energetică, de la extracţie şi până la consum, trebuie
restructurată astfel încât să devină eficientă şi mai puţin poluantă;
• transportul trebuie să se orienteze spre mijloace mai puţin
poluante şi cu consumuri reduse;
• construcţiile să fie eficiente energetic şi să tindă spre utilizarea
surselor de energie regenerabilă;
• echipamentele şi produsele să fie din cele cu consum redus de
energie;
• pădurile vor fi protejate şi chiar vor fi extinse.
Prin Legea nr. 3/2001, România a ratificat Protocolul de la Kyoto privind
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, numărându-se

22
printre primele state care ratifică acest document internaţional, de o importanţă
deosebită pentru problematica schimbărilor climatice.
În anul 2000 a continuat implementarea măsurilor stabilite prin Protocolul de la
Kyoto, care are două obiective de bază:
• respectarea angajamentelor de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră; în cazul României angajamentul prevede o reducere a acestor
emisii cu 8% comparativ cu anul de bază 1989, pentru perioada 2008-2012;
• adoptarea unui set de mecanisme de piaţă, inclusiv pentru permise
de comercializare transferabile şi aplicarea comună a prevederilor, în cooperare
cu alte ţări.
Folosindu-ne de mecanismul permiselor de comercializare transferabile, au fost
perfectate şi sunt în derulare două proiecte comune:
• cu Olanda – activităţi comune de implementare a Protocolului de
la Kyoto în vederea reducerii emisiei de dioxid de carbon prin aplicarea unor
metode de economisire a energiei la Rafinăria RAFO – Oneşti până în anul
2005 (1,85 milioane guldeni).
• cu Elveţia – pentru îmbunătăţirea randamentului energetic la două
centrale termice, în Buzău şi Paşcani, în urma unui acord semnat la 8 ianuarie
1999.

2.5. Consecinţe

Consecinţele efectului de seră s-ar concretiza în: topirea gheţarilor şi creşterea


nivelului apelor mărilor şi oceanelor cu 1-2 m, inundaţii, schimbări climatice (în
regimul precipitaţiilor, al vânturilor), deplasarea zonelor climatice şi de vegetaţie. Vor
fi în pericol teritoriile litorale joase din : Olanda, Thailanda, statele insulare, oraşul
Cairo, unele delte importante (pe Gange, Nil).
Presupunând o topire totală a calotelor de gheaţă numai din Antarctica s-ar
strica nivelul marin cu 6 m, fără a lua în calcul ceilalţi gheţari din Arctica şi din munţi.
Sunt posibile migrări masive ale populaţiei. Va fi afectată puternic şi situaţia
alimentaţiei mondiale deoarece vegetaţia naturală are nevoie de câteva secole pentru
adaptare la noi condiţii de climă. Pădurile aflate la latitudini medii îşi vor restrânge
aria. S-au realizat modele care simulează aceste modele catastrofale cauzate de efectul
de seră.
Dar încălzirea planetei produce şi vaporizarea unei cantităţi mai mari de apă,
formându-se nori, care reduc efectul de seră. În ultimii ani, s-au observat chiar
depuneri suplimentare de zăpadă în Groenlanda, Antarctica şi chiar ierni mai bogate în
precipitaţii în multe zone geografice.
23
Impactul încălzirii globului terestru va fi dificil în special pentru ţările sărace.
Dezvoltarea economică necesită consumul energetic sporit, cantităţi mari de resurse
consumate, investiţii. Ar fi incorect şi practic imposibil să se stopeze industrializarea
acelor ţări slab dezvoltate economic pe motive ecologice. Cooperările internaţionale
pentru alegerea acelor variante tehnologice care să se integreze măsurilor ecologice
sunt, în fapt, singura soluţie a dezvoltării.
Reducerea poluării atmosferice va trebui să plece de la sursa de poluare, deci
retehnologizare în industrie, extinderea automatizării, îmbunătăţirea funcţionării
utilajelor existente, calificarea forţei de muncă, cu alte cuvinte, prevenirea poluării, şi
apoi introducerea de sisteme tehnice şi organizaţionale pentru combaterea poluării.

24
BIBLIOGRAFIE:

1. A.I.Duşca, Dreptul mediului, Editura Universul Juridic,


Bucureşti,2009
2. Răuţă C.; Cîrstea S. Prevenirea şi combaterea poluării solului.
Editura Ceres, Bucureşti, 1982
3. Tumanov, S. Calitatea aerului, Editura Tehnică, Bucureşti,1989
4. “S.O.S.! Natura în pericol!” – Stelian Ţurlea; editura Politică,
Bucureşti 1997
5. “Mediul înconjurător – poluare şi protecţie” – Sanda Vişan,
Steliana Creţu, Cristina Alpopi; editura Economică, Bucureşti
6. Internet

25