Introducere

Statisticile medicale arată că din ce în ce mai mulţi oameni suferă de afecţiuni

degenerative ale articulaţiilor.
Una dintre cele mai comune articulații de tratat ce se întâlnesc în cabinetele de recuperare
medicală este articulația umărului. Fiziokinetoterapeuții au nevoie de un pachet de cunoștințe
aprofundate în ce privește anatomia și biomecanica articulației umărului pentru a evalua și creea
un program de tratament eficient pentru pacientul cu disfuncție.
Știm că articulația umărului este una complexă, și cu importanță deosebită în activitățile
zilnice. Aproximativ 10% din populația adultă va experimenta episoade dureroase la nivelul
umărului. Durerea la acest nivel este a 3-a cea mai des întâlnită durere musculoscheletală,
depășită doar de durerea lombară și cervicală (Cailliet 1981).
Tratamentul recuperator se recomandă a se face individualizat, în funcție de gradul și
gravitatea afecțiunii, caracteristicile și capacitatea pacientului de a susține un program
recuperator, vârsta acestuia. Susținerea tratamentului se va face cu ajutorul unei echipe
multidisciplinare, alcătuite din: medic specialist în recuperare medicală, fiziokinetoterapeut,
neurolog, neurochirurg, medic specialist în balneologie, medic de familie, dietetician, specialist
în terapie ocupațională, specialist în terapie vocațională și recreațională.
Principala componentă a programului recuperator adresat pacientului patologic, dar și
posttraumatic, va fi reprezentată de kinetoterapie, susținută de alte forme de tratament fizical
(electroterapie, terapii manuale etc).
Conceptul de reabilitare vizează acționarea prin toate mijloacele terapeutice, astfel încât
bolnavul să ajungă în cea mai bună stare fizică, mentală si materială. În realizarea dezideratelor
recuperării moderne si eficiente a pacienților cu afecțiuni degenerative ale umărului,
kinetoterapia alături de fizioterapie, reprezintă pionul central.
Este importantă educația populației în privința prezentării la recuperare încă de la primele
episoade de durere, astfel recuperare fiind spontană și fără complicații. Desigur, acest lucru nu se
întâmplă, majoritatea persoanelor apelează la fiziokinetoterapeut într-un stadiu destul de târziu,
iar recuperarea poate dura de la 2 săptămâni până la 1 lună, sau chiar mai mult. Reprezintă un
factor de importanță majoră prezentarea la timp la recuperare pentru ca afecțiunea să nu devină
cronică.
Protocolul de reeducare a umărului afectat constă în două componente major, și anume,
flexibilitate și forță sau rezistență. Flexibilitatea este primul component al programului de
reeducare constând în recuperarea amplitudinii de mișcare, stabilizarea sau întărirea musculară
1
statică și stretchingul dinamic. Desigur acestea din urmă fiind dovedite în lipsa durerii. În ce
privește forța, aceasta constă în exerciții formate din contracții izometrice și izotonice împotriva
unor rezistențe.
Am ales această temă pentru a evidenția rolul important pe care îl are kinetoterapia în
vederea recuperării umărului în urma afecțiunilor degenerative. Prin intermediul acestei
proceduri, putem recâștiga stabilitatea și mobilitatea pierdută, refacând în același timp și forța
musculară, care intervine în acțiunea umărului.

2
 Capitolul I. Anatomie funcțională și biomecanică

"Umărul este cea mai mobilă articulaţie, având poate cea mai imperfectă coaptare a
suprafeţelor articulare. Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un sistem de structuri
capsulotendinoase de mare eficienţă morfofuncţională, care în majoritatea stau la baza
disfuncţionalităţii umărului" (V. Papilian,1992)

I.1 Structura osoasă

Membrul superior este format din patru segmente: umăr, braț, antebraț și mână. Fiecare
din aceste segmente prezintă câte un schelet osos. Astfel, la nivelul umărului se descriu centura
scapulară (clavicula și omoplatul), scheletul brațului este format din humerus, la nivelul
antebrațului se găsesc cubitusul și radiusul. Scheletul osos al mâinii este format din 27 oase
așezate pe trei rânduri: 8 sunt oasele carpiene, 5 oase metacarpiene, 14 falange.
Clavicula este un os lung, pereche, subțire, având forma literei “S”, situat în poziție
transversală între extremitatea superioară a sternului (anterior) și omoplat (posterior). Se descriu
două curburi: una internă (cu concavitate posterior) și a doua externă (cu concavitate anterior).
Clavicula este turtită în sens cranio-caudal ceea ce face ca osul să prezinte două fețe (una
superioară și una inferioară), două margini (una anterioară și una posterioară), două extremități
(una internă și alta externă). (V. Papilian,1992)
Reprezintă singura legătură osoasă pe care extremitatea superioară o are cu toracele.
Datorită formei acesteia și faptului că este fixată la fiecare capăt de ligamente ferme și puternice,
iar protecția exterioară este oferită doar de piele, clavicula fiind un os superficial, aceasta
reprezintă un risc major de fracturare.

Capătul lateral este recunoscut ca fiind capul acromial, și cel medial ca fiind capul
sternal. Repere proeminente osoase sunt observate pe fața superioară și inferioară ce includ
tuberculul deltoidian, conoid, linia trapezoidală, tuberozitatea costală și șanțul subclavicular. Aceste
structuri au funcție ca fiind locuri de inserție a structurilor moi.

3
 Fig. I.1 Scapula, vedere posterioară.

1. Procesul coracoid.
2. Acromion.
3. Cavitatea glenoidă.
4. Fosa infraspinoasă.
5. Spina scapulei.
6. Fosa supraspinoasă.

După „Ludwig Ombregt, A

system of Orthopaedic Medicine,
2013”

Scapula sau omoplatul, reprezintă piesa osoasă cu formă triunghiulară, sub forma unei
aripi, ce se situează în porțiunea postero-superioară a trunchiului și corespunde ca proiecție de la
primul spațiu intercostal la cea de-a 8 –a coastă.

Este formată dintr-o margine laterală și una medială, un unghi inferior și un unghi
superior. În partea superioară aceasta prezintă un proces coracoid anterior și un proces
acromial postero-superior.

Procesul acromial este extinderea laterală a unei creste osoase cu poziție postero-
superioară denumită spina scapulei. Tot în partea laterală se află și cavitatea glenoidă a scapulei
ce reprezintă suprafața articulară a scapulei cu humerusul. Deasupra și sub fosa glenoidă se află
două proeminențe osoase numite tuberculul supraglenoid și infraglenoid. Zona anterioară a
scapulei delimitată de marginea laterală și medială este denumită fosa subscapulară, iar zona
posterioară este împărțită în fosa supraspinoasă și infraspinoasă datorită prezenței spinei.

Aceste informații au relevanță în această lucrare datorită relației lor cu sistemul muscular
ce activează la nivelul umărului. (V. Papilian,1992)

Humerusul este un os pereche lung care realizează singur scheletul brațului. Capul
articular al humerusului cu scapula se numește cap humeral și este delimitat de restul osului prin
colul anatomic și colul chirurgical. Între aceste două delimitări se află două tuberozități
cunoscute ca fiind tuberculul mic și tuberculul mare pe care se inseră o parte din musculatura
umărului. Între acești doi tuberculi se formează un canal denumit șantul bicipital. La aproximativ
jumătatea humerusului pe partea laterală se află tuberozitatea deltoidiană.

4
 Fig. I.2 Humerus

După „Ludwig Ombregt, A system of

Orthopaedic Medicine, 2013”

I.2 Sistemul ligamentar și articulațiile.

,,Clasic, umărului i se descriu 5 articulaţii, dintre care 3 reale (scapulohumerală,

acromioclaviculară şi sternoclaviculară) şi 2 false, numite şi suprafeţe de alunecare
(scapulotoracică şi bursa seroasă subacromiodeltoidiană). Conceptul de centură scapulă
înglobează articulaţiile sternoclaviculară, acromioclaviculară şi scapulotoracică.” (Ion Stroescu
cu colaborarea Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta- Recuperarea Funcţională,
Editura Medicală,Bucureşti,2000).
Mișcarea la nivelul centurii scapulare este slabă în toate direcțiile și este sub forma unei
alunecări combinată cu rotație. Centura scapulară, are două articulații, la ambele capete ale
claviculei, una sternoclaviculară și alta acromioclaviculară. Mișcarea la nivelul centurii scapulare
este slabă în toate direcțiile și este sub forma unei alunecări combinată cu rotație.

Articulația glenohumerală este o articulație de tip “ball-and socket” între fosa

glenoidă și capul humeral. Există o remarcabilă relație geometrică între aceste două extremități,
ce este responsabilă de mobilitatea considerabilă a articulației, dar de asemenea este un factor ce
predispune la instabilitate articulară. În primul rând, capul humeral de formă sferică se
articulează cu o mică superficială fosă a scapulei, numai 25-30% din capul humeral este acoperit
de fosa glenoidă. În al doilea rând suprafețele osoase ale articulației sunt incongruente (fosa
glenoidă aproximativ plată iar capul humeral rotund). Cu toate acestea, congruența este
restabilită prin diferența de grosime a cartilajului; cartilajul glenoidal se dovedește a fi mai gros la
periferie și subțire central iar cartilajul articular humeral este de o grosime mare central și subțire
periferic. Această așezare și structură conferă un contact uniform între capul humeral și cavitatea
glenoidă de-a lungul mișcărilor efectuate la acest nivel.
5
 Fig. I.3 Articulația glenohumerală,
capsula articulară și ligamentele superior -
1, inferior -3 și medial -2

După „Ludwig Ombregt, A system of

Orthopaedic Medicine”, 2013

Labrumul glenoidal este o structură fibroasă ce formează un inel în jurul periferiei

glenoidei. Se comportă ca un punct de ancorare pentru ligamentele capsulare și pentru capul lung
al mușchiului biceps. Contribuie în continuare la stabilitatea articulației prin creșterea
profunzimii/adâncimii fosei glenoide, extinderea zonei de suprafață și acționând ca o structură
portantă de rezistență a capului humeral.

Membrana sinovială a capsulei articulare este în principal atașată de labrum acoperindui

suprafața interioară. Formează un manșon intra-articular și inter-tubercular în jurul tendonului
lung al bicepsului.

Porțiunea fibroasă a capsulei este foarte laxă și are mai multe adâncituri în funcție de
poziția brațului. La capătul caudal, formează adâncitura axilară ce permite elevația normală a
brațului. În această zonă se formează adeziuni destul de des.

Capsula articulară este mare, și într-o măsură abundentă. Capacitatea ei este mai mare
decât cea a capului humeral, pentru a permite o amplitudine completă și liberă de mișcare.

În porțiunea anterioară a capsulei sunt prezente trei întăriri locale, și anume ligamentele
glenohumerale superior, medial și inferior. Aceste ligamente, contribuie împreună cu mușchii
subscapular, supraspinos, infraspinos și rotundul mic la stabilizarea articulației.

Tendoanele mușchilor supraspinos, infraspinos, rotund mic și subscapular prin virtutea

asocierii lor cu capsula și ligamentele glenohumerale, printr-o contracție selectivă a acestui
manșon de mușchi, pot regla tensiunea în aceste ligamente, producând ligamente dinamic active.

Mecanismul de glisare suprahumeral constă în arcul coracoacromial pe de o parte și

porțiunea proximală humerală acoperită de manșonul rotatorilor și de tendonul bicepsului de
cealaltă parte. Ambele părți sunt separate de bursa subacromială ce poartă rol de suprafață
articulară. Este de o importanță mare contactul și transferal de greutate între manșonul rotatorilor
și arcul coracoacromial pentru buna și normala funcționalitate a umărului.

6
 a. Articulaţia sternoclaviculară (o diartroză) este mobilă aproximativ în toate direcțiile și
aproape toate mișcările scapulei și ale brațului sunt asociate cu mișcări la nivelul acestei
articulații. Este deasemena conectată prin ligamente, și un menisc intra-articular ce se atașează
ferm și divide capsula în două cavități. Permite următoarele mişcări: ridicarea-coborârea
claviculei (trapez, sternocleidomastoidian, capul clavicular şi, respectiv, marele pectoral, deltoid,
subclavicular), proiecţia înainte şi înapoi a claviculei (marele pectoral, deltoid, subclavicular,
respectiv trapez şi sternocleidomastoidian ) şi circumducţia.

Fig. I.4 Articula ia

sternoclaviculară

După „Ludwig Ombregt,

A system of Orthopaedic
Medicine, 2013”

Mecanismul de glisare/alunecare al scapulei pe torace este asigurat de dințatul anterior și

de subscapular ce se interpun între scapulă și toracele anterior. Scapula este capabilă să efecueze
mișcări normale de alunecare, rotație și înclinare. Această mobilitate este o necesitate absolută
pentru funcționare normală a articulației umărului; orice afecțiune a oricărei dintre structuri din
acest mecanism rezultă în durerea la mișcarea brațului sau scapulei.

b. Articulaţia acromioclaviculară (o artrodie) permite mişcări de alunecare de mică

amplitudine. Aceasta este singura legătură dintre claviculă și scapula. Conține un disc care de
regulă are o largă perforație pe centru. Capsula este mai densă în porțiunile superioară,
anterioară și posterioară decât pe suprafața interioară. Stabilitatea anteroposterioară este
controlată de ligamentele acromioclaviculare, iar stabilitatea verticală de către ligamentele
coracoclaviculare și anume conoid și trapezoid.
c. Articulaţia scapulotoracică (o sisartroză) face joncţiunea între faţa anterioară a
scapulei şi muşchiul subscapular şi între faţa externă a coastelor şi muşchii intercostali. Între
cele două feţe se întinde marele dinţat, care delimitează interseratosubscapular şi spaţiul
intereseratotoracic.
Mişcarea pe care o permite această articulaţie este o basculare de 45 0 a scapulei;
ridicarea scapulei (îndepărtarea de coloana vertebrală)- prin trapez, romboid, angular, şi
coborârea scapulei (adducţia)- prin trapez, dinţatul mare, dorsalul mare.
d. Articulaţia scapulohumerală (o enartroză) în care sunt posibile toate mişcările cu
mare amplitudine.

7
 Ligamente extracapsulare.

Ligamentul coracoacromial originar din porțiunea laterală a procesului coracoid se

îndreaptă lateral și în sus spre vârful acromionului. Formează împreună cu acromionul și capul
clavicular, arcul coracoacromial. Acesta oferă o protecție puternică articulației de-a lungul căreia
manșonul rotatorilor își desfășoară mișcarea de alunecare. Schimbări la acest nivel sunt asociate
cu disfuncții a manșonului rotatorilor dar aceste disfuncții mai sunt asociate și cu formele diferite
ale acromionului. În mod clasic există trei tipuri de acromion, plat, curbat și în formă de cârlig.
Se pare că există o legătură între prezența acromionului în formă de cârlig și prevalența
leziunilor coifului, deși un acromion de această formă și o leziune a coifului rotatorilor pot fi
ambii o consecință a vârstei.

Fig. I.5 Elementele extracapsulare

1. Ligamentul coracoacromial
2. Ligamentul trapezoid
3. Ligamentul conoid

După „Ludwig Ombregt, A

system of Orthopaedic Medicine,
2013”

Ligamentul trapezoid provine din aspectul superior al procesului coracoid și se inseră

pe aspectul inferio-lateral al claviculei.

Ligamentul conoid se dispune medial de trapezoid , ambii formează o jumătate de con, și

oferă claviculei capacitate de a se rota de-a lungul propriului ax în momentul ridicării brațului.

I.3 Localizarea burselor la nivelul umărului

Este important de reținut că există doar o singură bursă la acest nivel. Însă din motive
clinice se disting două porțiuni: una profundă, subacromială și alta superficială. Cea profundă nu
poate fi palpată însă cea superficială este la distanță de un deget. Bursa permite celor două
suprafețe cu care intră în contact, o mișcare de alunecare în sigurață, fără a produce leziuni.
Inflamată, bursa devine compromisă la edeme și aderențe și poate cauza durere și deficit
funcțional considerabil.

8
 Fig. I.6 Bursa subdeltoidiană.

1. Acromion.
2. Muschiul supraspinos.
3. Muschiul deltoid.
4. Bursa subdeltoidiană.
5. Clavicula.
6. Humerus.
7. Scapula.

După „Ludwig Ombregt, A

system of Orthopaedic Medicine”,
2013

Bursa subcoracoidă, se situează între porțiunea superioară a tedonului mușchiului

subscapular, gâtul scapulei și baza procesului coracoid. Ea este acoperită de marele pectoral. În
cazul inflamării, putem avea limitare izolată de rotație externă. De vreme ce prin această mișcare
se produce stretching pe musculatura în cauză, se va transmite o JENARE pe bursa inflamată și
va provoca un spasm a mușchiului pectoral mare.

I.4 Sistemul musculo-tendinos

Organizarea musculaturii umărului este destul de complicată, iar modalitățile de

acțiune a diferiților mușchi în diferite situații sunt încă departe de a fi perfect cunoscute.
Eliberarea membrelor superioare odată cu trecerea la bipedism a contribuit la complexitatea
acestor activități. În continuare vor fi prezentate câteva aspecte ale activității unor dintre
mușchii umărului, așa cum apar ele într-o serie de studii mai recente.
Dintre multele proprietăți și caracteristici ale mușchilor, există patru care sunt considerate
importante pentru studierea funcției și a relațiilor de transmitere a forței: structura, factorii ce
privesc inserțiile, relația mușchiului cu articulația și raportul intermuscular, mai exact poziția lor
de-alungul trecerii pe lângă structurile musculare învecinate.

Prima caracteristică fiind structura, nu se referă doar la aspectul secțional al unui mușchi,
dar și la relația fibrei musculare la atașarea de tendon. Structura unui mușchi este direct
relaționată cu modul de tensionare a acestuia. De regulă cu cât structura fibroasă a musculaturii
este mai mare cu atât mușchiul generează mai multă forță. Creșterea structurală a mușchiului este
o adaptare biologică ce rezultă din creșterea lucrului mecanic asupra mușchiului.

Supraîncărcarea musculară este ingredientul esențial pentru influențarea schimbărilor

hipertrofice musculare. Adaptarea la o suprasarcină a musculaturii duce la o capacitate mai mare
a mușchiului de a genera tensiune. Hipertrofia musculară ca raspuns la supraîncărcare, apare ca
un rezultat a măririi fibrelor musculare.
9
 Mușchiul trapez. Are o formă triunghiulară cu baza la coloana vertebrală și vârful la
humerus.

Originea:

– linia nuchală superioară;

– protuberanța occipital externă;
– ligamentul nuchal;
– procesele spinoase ale vertebrelor c7-t12;
– ligamentul supraspinos toracal.

Inserția:

– superioare: se realizează la nivelul treimii laterale a marginii posterioare și a feței

superioare a claviculei;
– Mijlocii: ajung până la marginea posterioară a acromionului și a spinei
omoplatului;
– Inferioare: se întind până la nivelul marginii posterioare a spinei omplatului.

Raporturi: cu pielea, fața anterioară a planurilor musculare subiacente.

Acțiune: are rol în ridicarea umărului prin fibrele superioare, și în coborârea lui prin
fibrele mijlocii și inferioare, precum și accesor în mișcarea de flexie și abducție a brațului. Cea mai
mare activitatea a lui este înregistrată mișcarea de abducție a brațului.

Fig. I.7 Mușchiul trapez

După „James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

10
 Mușchiul marele pectoral

Origine:

– Fasciculul superior: pe jumătatea medială a marginii anterioare a claviculei;

– Fasciculul mijlociu: fața anterioară a sternului și cartilajul articular al primelor 6
coaste;
– Fasciculul abdominal: de pe teaca dreptului abdominal.

Inserție: se inseră printr-un tendon comun pe creasta tuberculului mare al

humerusului.
Inervație: din nervii pectoral medial anastomozat cu nervul pectoral lateral.

Acțiune: prin partea superioară realizează flexia brațului având un maximum de activitate
de 115°. Capul sternal nu participă la flexie, este esențial în mișcarea de abducție. În rotația
internă cu rezistență acționează tot capul clavicular. (Sbenghe, T., 2007).

Fig. I.8 Mușchiul pectoral

După „James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

Mușchiul marele dorsal

"Marele dorsal este un extensor puternic şi un adductor al braţului. Rolul lui de rotator
intern este încă controversat (Basmajin îl consideră rotator în mişcarea liberă, dar Sousa şi
Colab neagă acest rol). În mişcarea cu rezistenţă este sigur un extensor, adductor şi rotator
intern; participă şi la colaborarea humerusului (Ito şi Colab.)" (Sbenghe, T., 2007).

Originea:

– Fața externă a ultimelor trei sau patru coaste;

– Apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale și lombare;
– Pe creasta sacrală mediană;
11
 – Pe 1/3 posterioară a buzei externe a crestei iliace;

Inserție: fibrele se direcționează spre axilă sub forma unor fascicule musculare superioare
(orizontale), mijlocii (oblice în sus și în afară) și inferioare (verticale). Toate cele trei fascicule
converg și se inseră terminal, printr-un tendon, la nivelul porțiunii supero-interne a humerusului.

Fig. I.9 Mușchiul marele dorsal

După „James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

Mușchiul deltoid.

Este format din 3 fascicule ce acoperă în totalitate articulația umărului.

Originea:

– La nivelul 1/3 externe a marginii anterioare a claviculei, prin fibre tendinoase și

musculare;
– pe buza inferioare a marginii posterioare a spinei omoplatului, printr-o aponevroza
triunghiulară;
– Pe marginea laterală a acromionului, prin mici aponevroze.

Inserții:

– Fasciculele anterioare ce provin de la inserția claviculară se orientează oblic dinainte spre

înapoi;
– Fasciculele mijlocii, acromiale, se așează vertical;
– Fasciculele posterioare, scapulare, oblic dinapoi spre înainte;
– Inserția se face la nivelul humerusului sub inserția pectoralului mare pe tuberozitatea
deltoidiană.

12
 Raporturi: exern cu pielea, intern acoperă mușchiul supraspinos, mic rotund, mare rotund,
subscapular. Anterior, formează cu marginea superioară a mușchiului pectoral mare, șanțul delto-
pectoral în care se găsește vena cefalică și ramura acromială din artera toraco- acromială:

Inervația: provine din nervul axilar, C5-C6.

Acțiune: fascicolul anterior este un flexor puternic, participă la ridicarea brațului (peste
90°) și la rotația internă, fascicolul mijlociu este abductor, iar cel posterior este extensor și rotator
extern al humerusului.

Fig.I.10 Mușchiul deltoid

După „Travell & Simons,

Myofascial Pain and Disfunction”,
1999

Mușchiul biceps brahial

Este alcătuit din două capete, unul lung și unul scurt, ce se unesc într-un tendon în traseul
inferior.

Origine:

– Capul scurt, la nivelul vârfului procesului coracoidian printr-un tendon comun cu al

mușchiului coracobrahial;
– Capul lung, la nivelul tuberculului supraglenoidian al omoplatului, precum și pe cadrul
glenoidian;

Inserții:

– Tendonul capului lung, urmează un traiect prin interiorul articulației scapulo-humerale,

fiind astfel extrasinovial;
– Inserția celor două capete se face la nivelul tuberozității radiale.

Acțiune: Bicepsul brahial participă la flexia braţului cu rezistenţă (cotul întins). Abducţia
cu rezistenţă activează ambele capete ale bicepsului (Furlani); acţionează şi la adducţia cu
13
rezistenţă, dar numai capul scurt. Nu are rol în rotaţie. Bicepsul menţine braţul în abducţie dacă
acesta este rotat extern, iar antebraţul supinat; dacă braţul este rotat intern, iar antebraţul pronat,
bicepsul nu poate participa la abducţie.

Inervație: nervul musculo-cutan.

Fig. I.11 Mușchiul biceps brahial

(cap lung și scurt)

După “James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

Mușchiul rotund mare.

Origine:

– La nivelul unghiului inferior al omoplatului;

– La nivelul jumătății inferioare a marginii axilare a omoplatului;
– Pe fața profundă a fasciei infraspinoase.

Inserții:

– Fasciculele se orientează în sus, anterior și lateral;

– Se inseră pe creasta micului trohanter humeral.
Raporturi: posterior cu marele dorsal și porțiunea lungă a tricepsului; anterior cu marele
dorsal, subscapular și coracobrahial; inferior cu peretele posterior al axilei.

Inervația: nervul toracodorsal din plexul brahial.

Acțiune: rotundul mare a avut mult timp o acţiune controversată. Nu participă la

mişcările libere decât când braţul este în hiperextensie (în spatele corpului) pentru abducţie. Dacă
se opune rezistenţă mişcărilor, rotundul mare intră în acţiune pentru rotaţia internă, adducţie şi
extensie.

14
 Fig I.12 Mușchiul rotund mare

După „Travell & Simons, Myofascial

Pain and Disfunction”, 1999

Mușchiul rotundul mic

Origine:

– Pe fața posterioară a omoplatului în vecinătatea marginii laterale a acestuia;

– Fața profundă a fasciei infraspinoase.

Inserții:
– Urmează un traiect lateral, în sus, trecând posterior față de articulația scapulo-humerală;
– Se inseră pe fațeta inferioară, posterioară a marelui trohanter humeral.
Raporturi: este acoperit de mușchiul deltoid, el acoperă capul lung al tricepsului. La
origine este situat imediat lângă rotundul mare, de care apoi se depărtează formând un spațiu
triunghiular.
Acțiune: este un rotator în afară a brațului.
Inervația: este dată de nervul micului rotund, ram colateral din nervul axilar.

Fig I.13 Mușchiul rotund mic

După „Travell & Simons, Myofascial

Pain and Disfunction”, 1999

Mușchiul supraspinos

Origine:
– Are originea în fosa suprasapinoasă a scapulei;
– Pe fascia cu caracter de aponevroză ce acoperă mușchiul.
15
 Inserții:
– Fibrele se orientează anterior și lateral, trecând peste articulația scapulo- humerală;
– Se inseră printr-un tendon la nivelul feței superioare de pe mare trohanter
humeral;
Raporturi: mușchiul este acoperit de trapez și acoperă fosa supraspinoasă și capsula
articulației umărului.
Acțiune.
a) Asupra articulației scapulohumerale :
– este abductor al brațului, ajutând deltoidul în acțiunea sa, în paralizia acestuia îl
poate înlocui parțial;
– are rolul unui ligament active, menținând capul humeral în cavitatea glenoidă;
b) Asupra capsulei articulare: inserându-se și pe capsulă, o ferește să fie prinsă între
suprafețele articulare în mișcările din articulația umărului.
Inervația: este dată de nervul suprascapular, ramură colaterală a plexului brahial
Supraspinosul, face parte dintre rotatori, are o acţiune cantitativă şi nu una calitativă,
adică măreşte forţa mişcării de adducţie.
Absenţa lui slăbeşte abducţia, dar nu o suprimă. "Nu este starter-ul mişcării de abducţie,
cum a fost considerat (Van Linge, Mulder, Basmajian)" (Victor Papilian-Anatomia omului
,Vol.I.,1992)

Fig.I.14 Mușchiul supraspinos

După „James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

Mușchiul infraspinos

Origine:
– În fosa subspinoasă;
– Prin 3 capete, superior, mijlociu și inferior.
16
 Inserții:

– Fibrele se orienteaza lateral, trec peste articulația glenohumerală și converg într-

un tendon ce se inseră pe fațeta mijlocie a marelui trohanter al humerusului.

Raporturi: este acoperit de trapez, deltoid și piele: acoperă fosa infraspinoasă și

articulația scapulohumerală, lateral răspunde marelui și micului rotund.
Acțiune: mușchiul este rotator în afară al humerusului, cu eficiență mai mare atunci
când brațul a fost, în prealabil, rotat înăuntru. Este un tensor al capsule articulare și menține în
același timp în contact oasele în articulația scapulohumerală. Mușchiul dispune de o bursă
seroasă situată între tendonul propriu și capul humeral.
Inervația: este dată de nervul suprascapular.

Fig. I.15 Mușchiul infraspinos

După “James A. Portfield și Carl de

Rosa, Mechanical Shoulder Disorders”,
2004

Mușchiul subscapular

Origine: în fosa subscapulară;

Inserții: fibrele converg lateral într-un tendon ce aderă strâns de capsula articulației
scapulohumerale și se inseră pe tuberculul mic al humerusului.
Raporturi: fața posterioară acoperă fosa subscapulară; fața anterioară se aplică parțial pe
torace, iar în rest se desprinde de acesta și ia parte la formarea peretelui posterior al axilei.
Ca urmare va fi în raport cu conținutul axilei, în special cu vasele și nervii din această
regiune. Raporturile tendonului sunt următoarele: posterior cu capsula articulației de care este
separate de bursa subscapulară; anterior este încrucișat de biceps și coracobrahial de care se află
separate printr-o bursă seroasă independent de articulație.
Acțiune: este un rotator înăuntru al humerusului și deci antagonist al infraspinosului,
rotundului mic și porțiunii scapulare a deltoidului, de asemenea și adductor, când brațul este

17
 ridicat. În plus, menține capul humeral în cavitatea glenoidă, având și acțiune protectoare
asupra capsulei.
Inervația: provine din nervul subscapular.

I.5 Biomecanica articulațiilor umărului

Cele mai multe afecțiuni ale articulației scapulo-humerale sunt de tip mecanic
degenerativ. Pentru a putea înțelege modul de formare și cum se manifestă afecțiunea, trebuie să
știm în primul rând din ce sunt formate articulațiile ce compun complexul scapulo-humeral și ce
funcții au acestea în raport cu musculatura. Din acest punct de vedere vom trata acest subcapitol.
Articulațiile ce compun centura scapulo-humerală sunt:
– Articulația sternoclaviculară;
– Articulația acromioclaviculară;
– Articulația glenohumerală.
Pe lângă aceste articulații „adevărate” mai sunt 2 așa zise articulații “false” sau suprafețe
de alunecare:

– Scapulo-toracică;
– Subacromio-deltoidiana (bursă seroasă).
Cavitatea glenoidă este mărită de un burelet glenoidian, dar nici aşa nu acoperă capul
humeral. Capsula cu întăriturile ei ligamentare (ligamentul coracohumeral, cele trei ligamente
glenohumerale), ca şi tendoanele fuzionate ale subscapularului, supraspinosului şi rotundului mic
creează un puternic aparat de suspensie pentru membrul superior. Mobilitatea glenohumerală nu
este responsabilă de toată amplitudinea de mișcare a brațului, la care contribuie și celelalte
articulații și, în primul rând, articulația scapulotoracică.
a. Flexia glenohumerală este de 600, adică aproape o treime din totalitatea acestei
mișcări. Există o flexie anatomică, ce se realizează în plan sagital și o flexie funcțională,
realizată într-un plan perpendicular pe planul scapular, adică o flexie combinată cu o adducție
de 300.
b. Extensia se realizează prin trecerea brațului posterior de planul frontal al corpului. Și
aici se diferențiează o extensie anatomică și una funcțională, care continuă planurile de
mișcare ale flexiei.
c. Abducția se realizează în plan frontal (anatomică), prin îndepărtarea brațului de corp
și atinge 900 (la restul de 900 ajungându-se prin celelalte articulații). Există și abducție
funcțională, care face un unghi de 300 cu planul frontal și se realizează în planul scapulei.

18
Abducția orizontală sau transversală se execută în plan perpendicular pe planul frontal.
Abducţia are ca muşchi principali: fibrele mijlocii ale deltoidului (rădăcina principală C5,
nervul circumflex) şi supraspinosul (rădăcina principală C5, nervul suprascapular). Când se
exercită o rezistenţă puternică intervine şi lungul biceps. La abducţia peste 90 0 intervin, de
asemenea, trapezul superior şi marele dinţat.
Pentru bilanţul analitic se palpează contracţia fasciculului acromial al deltoidului și a
supraspinosului în fosa supraspinoasă. Subiectul fiind în poziţie aşezat, se comandă abducţia
braţului (cu palma în pronaţie) şi apoi se aplică o contrarezistenţă la nivelul cotului.
,,Exerciţiile reeducative de abducţie activă se fac în decubit, dacă abducţia este mult redusă,
sau în poziţia așezat, dacă mişcarea este parţial posibilă. Kinetoterapeutul exercită apoi o
contrarezistenţă deasupra coatelor, în timp ce subiectul ridică ambele braţe în abducţie. Se fac
apoi exerciţii de abducţie cu contrarezistenţă progresivă la instalaţia de scripeţi şi cu
haltere”(V. Papilian, 1992).
d. Adducția este de aceleași tipuri ca și abducția mișcare executându-se în aceleași
planuri, dar în sens invers. Adducţia are ca muşchi principal marele pectoral (inervaţie
pluriradiculară C6-D1, nervul superior şi inferior al marelui pectoral), iar ca muşchi accesoriu,
fibrele anterioare ale deltoidului.
Cuplul romboid-marele rotund şi lungul triceps-marele dorsal au de asemenea o
componentă adductoare. Pentru bilanţul analitic se palpează marele pectoral la inserţiile sale
pe marginea externă a jgeabului bicipital, pe faţa anterioară a sternului şi a primelor şase
cartilaje costale şi pe marginea anterioară a claviculei, apoi se testează adducţia activă şi
contrarezistenţa. (V. Papilian,1992)
„Exerciţiile reeducative de adducţie activă se fac din poziţia așezat sau din decubit cu
braţul în abducţie de 900. Contra rezistenţă se aplică pe faţa internă a cotului. Ulterior, se fac
exerciţii de adducţie-retropulsie (ceea ce face să intervină muşchii interscapulari cu
mobilizarea articulaţiei scapulo-toracice): din decubit ventral, subiectul duce mâna la spate
până la fesa de partea opusă. Acelaşi exerciţiu se execută apoi cu arcuri sau la instalaţia de
scripeţi”. (V. Papilian,1992)
e. Rotația internă și cea externă au o singură componentă, discutată la bilanțul articular.
Rotaţia internă are ca muşchi principal subscapularul (rădăcina principală C6; nervul
subscapular) şi marele rotund (rădăcina principală C6 ; nervul marelui rotund); ca muşchi
accesorii contribuie la mişcare marele dorsal, iar abducţia asociată a omoplatului este realizată
de marele dinţat şi micul pectoral. Pentru bilanţul analitic, exerciţiile reeducative folosesc
aceeaşi poziţie ca pentru rotaţia externă, fireşte, cu mişcările inverse.

19
 Ridicarea umărului are ca muşchi principali fasciculul superior al trapezului (rădăcina
C1-C2; nervul spinal) şi unghiularul omoplatului sau levator scapular (rădăcina C3-C4; nervul
unghiularului şi romboidului). Pentru bilanţul analitic, din decubit ventral cu fruntea sprijinită
pe masă, se verifică contracţia fasciculelor superioare ale trapezului la nivelul cefei; bolnavul
apropie umărul de cap, liber, apoi contra unei rezistenţe aplicate pe suprafaţa superioară a
umărului. Exerciţiile reeducative se fac în ortostatism, se cere subiectului să apuce obiectele
situate la o distanţă egală cu suma lungimii membrului superior respectiv, plus capacitatea de
antepulsie a umărului. (V. Papilian,1992)
Retropulsia umărului şi adducţia omoplatului au ca muşchi fasciculul mijlociu al
trapezului (rădăcina C1-C4 ; nervul spinal), romboizii (rădăcina C4-C5; nervul colateral din
plexul brahial comun al unghiularului şi accesoriu marele dorsal). Pentru bilanţul analitic al
trapezului mijlociu, se aşează subiectul în decubit ventral, cu braţul în abducţie de 90 0 şi
antebraţul atârnând la marginea mesei. Se recomandă o adducţie a omoplatului (fără
participarea articulaţiei scapulo-humerale).
„Pentru exerciţiile reeducative, subiectul stând în picioare, cu mâinile unite la ceafă şi
trunchiul uşor flectat, efectuează retropulsia umerilor şi adducţia omoplaţilor. Acelaşi exerciţiu
se face apoi cu exercitarea unei contrarezistenţe de către kinetoterapeut, la nivelul feţei
posterioare a braţelor”(V. Papilian, 1992).

Fig.I.16 Flexia și extensia la nivelul

glenohumeral

După „James A. Portfild ș Carl de Rosa,

Mechanical Shoulder Disorders, 2004”

20
 Capitolul II. Elemente de fiziopatologie în afecțiunile degenerative ale
umărului

Există multe tipuri de țesuturi la nivelul complexului articular al umărului ce pot fi

potențiale surse de durere. În plus, coloana cervicală, structurile viscerale cum ar fi cel cardiac și
pulmonar și o parte din cel abdominal, toate acestea sunt capabile de a genera durere la nivelul
umărului. Odată ce durerea referită de la viscere este înlăturată, putem afirma că durerea provine
de la structurile umărului.

Denumirea specifică afecțiunilor țesuturilor umărului este periartrita scapulo-humerală.

Ea este încadrată în reumatismul abarticular fiind o afecțiune heterogenă. Reprezintă cea mai
frecventă afecțiune a umărului.

Definiție - Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale
umărului și limitare a amplitudinii de mișcare, cauzate de afectarea structurilor periarticulare:
tendoane, capsulă, ligamente, mușchi, burse sinoviale. Din acest motiv PSH este încadrată în
reumatismul abarticular.

Afectarea articulară propriu-zisă se limitează mai ales la articulațiile acromioclaviculară și

sterno-claviculară, articulația scapulo-humerală neajungând, de obicei, prin ea însăși să determine
disfuncționalități.

În PSH, examenul radiografic evidențiează un aspect normal al articulației scapulo-

humerale.

II.1 Efectele imobilizării asupra țesuturilor conjunctive

Este important în a înțelege răspunsul țesutului conjunctiv la traumatism, vârstă și

schimbări adaptive. Știm că imobilizarea este puțin tolerată la nivelul umărului, deoarece sunt
prezente multe articulații și structuri moi. De fapt, imobilizarea umărului poate conduce uneori la
schimbări ireversibile și la o pierdere permanentă a funcției, într-o anumită măsură.

Efectul nociv al imobilizării prelungite și efectul pronunțat al neutilizării țesutului

conjunctiv rezultă în schimbări structurale a acestor părți.

21
 Spre exemplu, ca un rezultat al imobilizării, fibrele ligamentelor devin dezorganizate
total și își pierd structura lor paralelă. Drept rezultat, ligamentele devin mai slăbite și sunt mai ușor
de deformat atunci când se aplică o tensiune. Țesutul fibros începe să invadeze țesutul conjunctiv
și apoi aderă de suprafața cartilajului articular în lipsa mișcării articulației.

Proprietățile tuturor părților moi din jurul unei articulații precum membrana sinovială,
capsula articulară, ligamente, tendoane, zone de inserție (periost), sunt advers afectate odată cu
inactivitatea și imobilzarea. Rezultatul este acela că țesutul nu mai poate atenua compresiunea,
tensiune și starea de forfecare, astfel el devine susceptibil lezionării și inflamației.

Odată cu schimbări la nivel de țesut conjunctiv, țesutul muscular își pierde din volum și
funcția lui normal este alterată. În mai puțin de 2 săptămâni masa musculară începe să scadă
datorită pierderii de miofibrile, iar enzimele oxidative necesare activității mitocondriale încep să
se reducă. Așadar forța și capacitatea oxidativă (necesară rezistenței musculare) a corpului
muscular scade.

Relativa atrofie musculară întâlnită atât de des la indivizii sedentari a devenit o

îngrijorare majoră. Pierderea de țesut muscular combinată cu schimbări scheletale ce se petrec
de-a lungul vieții determină corpurile noastre să nu mai poată face față la forțele aplicate
articulațiilor în timpul activităților zilnice obișnuite.

II.2 Clasificarea afecțiunilor degenerative ale umărului

a) Tendinita rotatorilor:

Este cea mai des întâlnită suferință de cauză locală a articulației umărului. Dintre cei 4
mușchi care formează grupul mușchilor rotatori ai umărului și care se inseră pe capul humeral
(supraspinos, infraspinos, subscapular, rotund mic), tendonul mușchiului supraspinos este cel
mai des afectat. Cauzele tendinitei supraspinosului, ca și ale celorlalți mușchi rotatori, sunt mai
ales de ordin traumato-mecanic. În evoluție, după edem și hemoragie se pot produce fibrozări și
apoi calcificări. Bursita subacromială poate acompania acest sindrom.

Sindromul de impingement/comprimare a tendoanelor rotatorilor apare la persoanele care

practică diverse sporturi ce presupun un stres mecanic repetat cum ar fi, baseball, tenis, înot și
alte profesii similare.

22
 Pacienții își pot leza acut tendonul supraspinos prin cădere pe brațul întins sau ridicarea
de obiecte grele. Cei de peste 40 de ani sunt foate susceptibili la această suferință.

Fig II.1 Sindromul de impingement/

comprimare a tendoanelor rotatorilor

(Bibliografie electronică)

Tablou clinic:

– Durere instalată brusc sau insidios, localizată de-a lungul marginii anterioare a
acromionului sau difuză, iradiată uneori la bursa subdeltoidiană; durerea este exacerbată
de mișcare;
– Limitarea mișcărilor fiziologice;
– Sindrom de supraspinos: dureri în partea de sus a umărului la mișcările de abducție, rotație
internă și ridicare contra unei rezistențe;
– Sindrom de biceps lung: dureri la mișcările combinate de abducție, extensie și rotație externă.

b) Tendinita calcificată:

Această afecțiune este caracterizată prin depozitarea sărurilor de calciu, îndeosebi

hidroxiapatită în tendoane. Mecanismul exact al calcificării nu este cunoscut, dar poate fi inițiat
de ischemia sau degenerarea tendonului.

Tendonul supraspinos este cel mai des afectat deoarece este frecvent comprimat și are un
aport sanguin redus atunci brațul este în abducție. Afecțiune se instalează de obicei după vârsta
de 40 de ani. Calcificarea tendonului poate fi asemănătoare unei inflamații acute, producând
durere bruscă și severă în umeri. Ea poate fi asimptomatică sau fără legătură cu simptomatologia
bolnavului.

23
 Fig II.2 Tendinita
calcifică a umărului

(Bibliografie
electronică)

c) Tendinita bicpitală:
(Bibliografie
Reprezintă inflamaţia capului lung al acestuia şi are loc ca urmare a unor electronică)
activităţi ce
implică mişcări repetitive ale braţului deasupra capului: înotul, voleiul, baschetul, tenisul,
vopsitul de tavane etc.

Tendinita capului lung al bicepsului nu apare de obicei singură. Ea este însoţită de o serie
de alte leziuni care crează dezechilibre în buna funcţionare articulară:

– rupturi ale coafei sau manșetei rotatorii;

– artroza umărului;
– rupturi ale labrumului (inelul cartilaginous care înconjoară glena);
– instabilitate umăr.

Tablou clinic:

– durere la nivelul umărului anterior, accentuată de încercarea de ridicare a braţului

deasupra capului;
– discomfort resimțit ca o „greutate” în umăr și în brat;
– uneori o senzație de pocnitură (data de luxarea tendonului din culisa bicipitală);
– în rupturile de tendon lung al biccepsului, apare o ameliorare semnificativă a
simpotmatologiei (dispare practice zona imflamată), însă concomitant, prin coborârea

24
 masei musculare pe fața anterioară a brațului, apare semnul lui „Popeye Marinarul”
(tumefacție specifică sub piele).

Examenul radiologic este normal sau prezintă osteofite la nivelul tuberozităților.

Fig II.3 Tendinita bicipitală (Bibliografie electronică)

a) durere la nivelul umărului anterior; b) aspectul de tumefacție dat de ruptura

bicipitală față de aspectul normal al bicepsului; c) tumefacţia specifică –
semnul lui „Popeye Marinarul” dată de coborârea musculaturii rupte.

d) Capsulita retractilă (adezivă):

Capsulita retractilă poate fi urmarea suferinței tuturor componentelor articulației umărului,

artritelor inflamatoare, diabetului zaharat, imobilizărilor prelungite. Numită adesea și umărul
înghețat, capsulita retractilă este caracterizată prin durere și reducerea mișcărilor umerilor, de
obicei în absența unei suferințe intriseci a acestuia. Totuși, capsulita retractilă poate urma unei
bursite sau tendinite de umăr, sau poate fi asociată cu o boală pulmonară cronică sau infarct
miocardic. Imobilizarea prelungită a brațului contribuie la apariția capsulitei adezive, iar distrofia
simpatico-reflex este considerate a fi un factor patogenic. Capsula umărului este îngroșată și
poate apărea un infiltrat inflamator cronic moderat și fibroză. Se caracterizează prin durere
spontană, la palpare, și prin reducerea amplitudinii mișcărilor în articulație.

25
 Fig II.4 Capsulita
retractlă

a) incipientă
b) avansată

(Bibliografie
electronică)

Tablou clinic: apare mai frecvent la femei, după a 5-a decadă de viață, evoluează în 3
faze:

– durere și redoare, instalate insidios și care cresc progresiv în intensitate;

– durere mai puțin severă, dar redoare marcată;
– sunt limitate mișcările de abducție și de rotație externă.

II.3 Aspecte clinice ale PSH

Definiție: Periartrita scapulo-humerală (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin

durere, redoare și impotență funcțională a umărului, asociate în diverse grade, determinate de
procese patologice, care interesează țesuturile periarticulare (tendoane, burse) și, în unele cazuri,
capsula articulară.

Periartrita scapulo-humerală este una dintre suferințele cele mai frecvente pentru care
bolnavul se adresează medicului. Este întâlnită la ambele sexe, la subiecți învârstă activă, cu
incidență maximă la cei peste 40 de ani. Termenul de periartrită, care subliniază faptul că sunt
interesate structurile periarticulare este în unele cazuri, necorespunzător realității, nefiind vorba
de un proces inflamator.

PSH are cinci forme clinico-anatomo-funcționale, relativ bine conturate:

a) Umărul dureros simplu;

b) Umărul acut hiperalgic;
c) Umărul mixt;
d) Umărul blocat;
e) Umărul pseudoparalitic.
26
 Kinetoterapia are particularități în funcție de forma clinico-anatomo-funcțională, motiv
pentru care acesta trebuie temeinic cunoscută.

a) Umărul dureros simplu

Are la bază tendinita, bursita sau tenosinovita, putând prezenta clinic, un stadiu acut care
evoluează pre subacut, urmat de un stadiu terminal, apoi de vindecare.
 Stadiul acut: necesită imobilizare în poziție de repaus (pentru detensionarea tendonului
afectat), cu brațul la 35°-45° în abducție, cu o pernă mică sub axilă și susținut de o eșarfă.
În timpul nopții abducția este menținută cu o pernă, brațul se sprijină și el pe o pernă
(pentru a creea o ușoară flexie). De cele mai multe ori, asocierea rotației externe aduce un
plus de ameliorare a durerilor. În acest stadiu nu se execută mișcări în umărul afectat. Se
pot încerca contracții izometrice în membrul superior afectat, cu rezistență opusă de
mâinile asistentului, care face priză distală, se cere contracție izometrică a diverșilor
mușchi ai umărului. Deoarece datorită durerilor există tendința de a menține umărul
ridicat, se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare bazate pe izometrie („relaxare-
opunere”/ „hold-relax”, și tehnica de „stabilizare ritmică”)
 Stadiul subacut: permite începerea mobilizării scapulo-humerale, dar prin mișcări pasive
apoi pasivo-active și active asistate.
Stadiul terminal: este dominat de următoarele obiective: refacerea forței musculare, a
stabilității și a mișcării controlate a umărului. Sunt permise toate mișcările, accentul punându-se
pe cele active cu rezistență, pentru creșterea forței musculare. Exercițiile pentru refacerea
stabilității și controlului mișcării sunt foarte importate. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și
de recuperare”, Tudor Sbenghe)

b) Umărul acut hiperalgic

Deobicei are ca substrat o tendinită calcifiantă în puseu imflamator sau o migrare de

elemente calcifiate în bursa subacromiodeltoidiană. Nu există în acest caz decât o singură
atitudine kinetologică: imobilizarea absolută a brațului în abducție de 70° și ușoară flexie.
După amendarea fenomenelor algice, se va tatona suportabilitatea începerii mobilizărilor
(deci dacă procesul imflamator este pe cale de dispariție) și se va iniția un program de
kinetoterapie ca pentru umărul dureros simplu (stadiile acut și subacut). („Kinetologie,

27
profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor Sbenghe)

c) Umărul mixt

Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tendosinovitică sau bursitică
și o limitare a mișcării prin contractură musculară antalgică în rotatori, flexori sau/și abductorii
umărului.
Limitarea mișcării în umărul mixt nu se datorează numai durerii, ca în formele pecedente,
ci este și o redoare reală, structurală, care nu dispare sub anestezie locală. Este entitatea care
apare cel mai des în serviciile de kinetoterapie, alături de umărul blocat. Alegerea atitudinii
kinetoterapeutice este dificilă, deoarece se va oscila între atitudinea față de umăr dureros și cea
adoptată în fața unui umăr cu mobilitatea limiată. În general se va începe cu programul indicat în
cazul umărului dureros simplu, faza subacută. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și de
recuperare”, Tudor Sbenghe)

d) Umărul blocat

Constituie o suferință frecvent întâlnită, care începe sub formă de dureri moderate ale
umărului cu exacerbări nocturne, dar a cărui evoluție, de obicei lentă, se face către o limitare
progresivă a mișcărilor. Cu timul durerea dispare total, dar mobilitatea articulației
scapulohumerale este complet sau aproape complet abolită, realizându-se aspectul de umăr
blocat, bolnavul are dificultăți mari în efectuarea unor gesturi cotidiene, ca și în executarea unor
profesiuni manuale.
În acest tip particular de periartrită scapulohumerală, substratul anatomic îl reprezintă
leziunile inflamatoare ale capsulei glenohumerale, cu evoluție către fibroză (capsulita retractilă).
La examenul obiectiv se constată că toate mișcările articulației sunt mult reduse, atât cele
active, cât și cele pasive. Prin urmare, nu este vorba de o limitare a mișcărilor prin durere, ci prin
leziuni ale capsulei, care limitează în special abducția și rotația externă (este un blocaj mecanic,
care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui obstacol material).
Evoluția este îndelungată, în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate
persista câteva luni; cu timpul însă, uneori după șase luni, alteori după un an, umărul începe să se
libereze și majoritatea bolnavilor își recuperează în întregime mobilitatea. („Kinetologie,
profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor Sbenghe)
28
 e) Umărul pseudoparalitic

Rezultă din ruptura întinsă, spontană sau traumatică a tendoanelor mușchilor rotatori. Se
traduce clinic printr-o impotență funcțională a brațului, ridicarea activă la verticală fiind
imposibilă, în contrast cu păstrarea mișcărilor pasive.
Această impotență funcțională persistă și după ce durerea, intensă inițial, a diminuat
spontan sau în urma tratamentului analgezic sau antiinflamator. Prin urmare, nu este vorba de o
limitare dureroasă a mișcărilor, ci de o gravă compromitere a mobilității active, datorită rupturii
calotei rotatorilor.

II.4 Examenul clinic al umărului

Inspecția regiunii umărului poate pune în evidență modificări a formei exterioare a

regiunii. În afecțiunile reumatice cu localizare la nivelul articulației scapulohumerale se poate
constata ștergerea reliefului regiunii umărului din cauza atrofiei de inactivitate a mușchiului
deltoid. Se mai pot observa fixări ale brațului în poziții vicioase (anchiloze)
La inspecție examinăm comparativ aspectul morfologic al umerilor, membrelor
superioare și coloanei vertebrale din față, din spate și profil (poziții antalgice, contractură sau
atrofia unor grupe musculare, tumefacții, echimoze).
Studiul atitudinilor antalgice ne poate sugera diagnosticul, astfel:
– un umăr supraridicat (în repaus sau la tentative de abducție) ne impune să investigăm
ipoteza unei leziuni sau rupturi ale tendonului supraspinos;
– un subiect care se prezintă cu brațul în abducție și rotație internă, cu cotul flectat și
susținut de mâna sănătoasă și cu regiunea cranio-cervicală înclinată de partea umărului
dureros, ne sugerează existența unei bursite acute subdeltoidiene, semnalate uneori și
printr-o tumefacție ovoidă și roșeață locală subacromială;
– amiotrofia mușchilor subspinos și supraspinos sugerează leziunea nervului suprascapular.

La palpare recunoaștem în prealabil reperele anatomice normale ale umărului, așadar:

– superior palpăm articulația acromioclaviculară;
– anterior: șanțul deltopectoral în care palpăm apofiza coracoidă și pliul axilar anterior;
– posterior: unghiul omoplatului și spina omoplatului care se continuă cu fața inferioară a
acromionului;
– extern: fața superioară a acromionului și marginea sa externă;
– infero-intern: în axial partea superioară a diafizei humerale.
29
 Examenul mobilității: atât mișcările active, cât și cele pasive ale brațului se realizează în
articulația scapulohumerală, amplitudinea acestor mișcări fiind mărită prin intermediul
articulațiilor centurii scapulare dar și de bascularea scapulei pe peretele posterior al toracelui.
Bilanțul global al umărului se va efectua prin câteva teste:
– ducerea mâinii la gură sau pe cap evaluează antepulsia și adducție;
– ducerea mâinii la ceafă explorează abducția și rotația externă;
– ducerea mâinii la spate, interscapular, evaluează retropulsia, adducția și rotația internă;
– ducerea mâinii pe vertex explorează antepulsia, abducția și rotația externă.

Căutăm existența și localizarea punctelor dureroase musculo-tendinoase și articulare;

palparea sistematică a anumitor zone de elecție permite diagnostic topografic algezic, așadar:
– cercetăm zona de inserție humerală a mușchiului supraspinos, palpând trohiterul imediat
sub marginea antero-externă a acromionului (cu brațul în retropulsie și rotație internă,
pentru a evidenția mai bine tendonul);
– palpăm peretele axilar posterior (mușchii marele dorsal, marele rotund și subscapular);
– palpăm la nivelul tuberculului mare humeral, punctele de inserție a celor trei mușchi
posteriori ai calotei rotatorilor (subspinos, subscapular și rotund mic);
– tendinita mușchiului supraspinos dă o durere care este percepută pe fața medio-laterală a
brațului, zona maximă de sensibilitate fiind exact sub acromion.

Examen radiologic: diagnosticul periartritei scapulo-humerale este un diagnostic clinic,

examenul radiologic neavând un raport esențial din acest punct de vedere. Nu este mai puțin
adevărat că examenul radiologic trebuie efectuat oricărui bolnav cu periartrita scapulo-humerală.
Ar fi o mare greșeală să se înceapă un tratament și să se efectueze infiltrații oricărui bolnav cu
dureri ale umărului, înainte de a ne convinge, printr-un examen radiologic, de integritatea
extremităților humerale, excluzând o artrită sau o artroză.
La unii bolnavi examenul radiologic evidențiază osteoporoza extremității superioare a
humerusului, acest lucru se constată în periartrite de lungă durată, mai ales la cei cu umăr blocat;
uneori se recomandă prezența geodelor, în special în zona din vecinătatea marii tuberozități. În
umărul blocat examenul radiologic nu evidențiază calcifierile amintite. În acest caz este utilă
artrografia prin care se constată o capacitate articulară mai scăzută (pot fi injectați numai câțiva
milimetri de substanță de contrast și 15-20 ml ca într-o articulație normală) și o reducere a
imaginii artrografice.
Artrografia este utilă și pentru diagnosticul de ruptură a calotei rotatorilor – prezența
substanței de contrast (injectată intraarticular). În țesuturile moi periarticulare, mai ales în bursa
30
subacromiodeltoidiana are semnificația unei soluții de continuitate în capsulă și în calota
rotatorilor.

II.5 Evoluție și prognostic

Evoluția umărului dureros simplu este favorabilă, vindecarea producându-se în câteva

săptămâni sau cel mai mult în câteva luni fie spontan, fie în urma tratamentului. Uneori însă
durerea se poate agrava, umărul dureros simplu devenind umăr dureros acut, hiperalgic.
Uneori evoluția spontană spre vindecare necesită 1-2 ani. La umărul blocat evoluția este
îndelungată; în lipsa unui tratament adegvat, blocajul umărului poate persista câteva luni; cu
timpul însă, uneori după 6 luni, umărul începe să se elibereze și majoritatea bolnavilor își
recuperează în întregime mobilitatea.
Perioadele de exacerbare a durerilor pot să dureze de la câteva zile până la câteva
săptămâni. La umărul dureros acut evoluția este uneori trenantă, durerile acute durând mai multe
luni și nevrozând bolnavul; cel mai adesea, după câteva săptămâni durerile diminuă treptat în
intensitate, până ce dispar complet. Subliniem caracterul recidivant al umărului dureros acut.
Evoluția PSH de cele mai multe ori se termină obișnuit în câteva săptămâni, după care bolnavul
își poate relua ocupațiile. Uneori rămâne o senzație de jenă deșteptată de oboseală sau de frig și
umezeală.

Prognostic. Evoluția poate fi de multe ori îndelungată (câteva luni), prognosticul este în
general favorabil, obținându-se în urma unui tratament precoce, complet și susținut de
recuperarea totală a acestei articulații și realizarea mișcărilor mai complexe și dificile.
Totuși prognosticul poate fi nefavorabil în următoarele situații:
– sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulației (rupturi musculare, tendoane,
bure, filete nervoase);
– afectarea simultană a ambelor articulații scapulo-humerale bolnave;
– vârstă înaintată la care: modificările degenerative sunt importante; riscul rupturii
manșonului rotatorilor; riscul rupturii manșonului rotatorilor este mai mare; pot exista
leziuni similare și la alte articulații (șold, genunchi); se asociază de multe ori o patologie
multiplă (caracteristică vârstnicului); se impune o politerapie (existentă ulcerului peptic
împiedică adnimistrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicații
cardiovasculare contraindică fizioterapia etc.).
– anumite forme clinice de periartită scapulo-humerală; exemplu: tendinită calcifiantă
(datorită prezintei microcalcifierilor insensibile) evoluează cronic, cu numeroase perioade
31
 de exacerbare;
– administrarea tardivă a tratamentului; în formele evoluate de PSH, diversele mijloace
terapeutice nu sunt suficiente.

Tratamentul dietetic constă într-un regim alimentar hiposodat ca urmare a tratamentului

cu antiinflamatoare nesteroidiene.
Evoluția stării psihice. Evoluează în puseuri declanșate de un stres psihic sau de alți
agenți etiologici, pe un fond de acalmie ce se reduce progresiv pe măsură recidivării puseurilor.

II.6 Diagnostic diferențial

Diagnosticul se face urmându-se următorii paşi:

– istoricul de boală a pacientului evidenţiază tipul de activitate, respectiv de traumatism
suferit de pacient, momentul şi caracteristicile simptomelor.
– examinarea pacientului de către medic va oferi o serie de informaţii cu privire la
localizarea şi gradul de leziune. Printr-o serie de manevre se va aprecia gradul de mişcare
a umărului atât pasiv cât şi activ. Sunt multe teste implicate în aprecierea patologiei de
umăr.

Durerile umărului sunt determinate de 3 tipuri de suferințe:

a) afecțiuni ale structurilor umărului, de regulă unilaterale (în afara formelor clinice ale
PSH: artroza glenohumerală, umărul “Milwaukec”, osteonecroza aseptică a capului
humeral, artrita septică, artrita tuberculoasă, tumorile primitive (osteosarcomul,
mielomul) sau secunda-re (metastazele osoase), distrofia simpatică reflexă, traumatismele
umărului, guta, pseudoguta);
b) afecțiuni ale umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare, de regulă bilaterale
(poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, polimiozita, artrita psoriazică, fibrozita);
c) afecțiuni ale unor organe situate la distanță, durerea fiind referată la nivelul umărului
(nevralgia cervicobrahială, discopatii cervicale, sindromul Pancoast-Tobias, afecțiuni
biliare (litiaza) și afecțiuni cardiace (coronariene).
Primele două tipuri de suferințe sunt determinate de leziuni intrinseci ale umarului, iar cel
de-al treilea tip de leziuni extrinseci.

32
 II.7 Teste specifice umărului

a) Testul Speed, numit și testul bicepsului

Scop: pentru a identifica suferința tendonului capului lung al bicepsului la nivelul culisei
bicipitale.
Tehnică:
– poziția pacientului: pacientul în ortostatism sau șezând cu umărul afectat la 60-90° flexie,
cotul întins și antebrațul în supinație;
– poziția terapeutului: ortostatism pe partea afectată, cu o mână stabilizează umărului
pacientului în timp ce cealaltă mână este plasată pe fața anterioară a porțiunii distale a
antebrațului.
Acțiune: pacientul este rugat să mențină poziția membrului superios în timp ce terapeutul
aplică presiune în jos pe membru.
Testul este considerat pozitiv dacă se resimte durere la nivelul culisei bicipitale și se
poate afirma prezența unei tendinite sau tenosinovite. O durere mai profundă și mai tăioasă poate
implica și o leziune la nivelul relației cu labrumul.

b) Testul Yergason

Scop: pentru a identifica o leziune la nivelul tendonului capului lung al bicepsului.

Tehnică:
– poziția pacientului: ortostatism sau șezând cu membrul superior în poziție anatomică;
– poziția terapeutului: stând pe partea afectată, examinatorul ia antebrațul și flexează cotul
la 90° lăsând antebrațul în pronație.
– cotul este stabilizat cu o mână, ținând cealaltă mână pe partea dorsală a mâinii
pacientului. Aceasta din urmă este necesară pentru a contracara mișcarea de supinație.
Acțiune: pacientul mișcă antebrațul în supinație împotriva rezistenței.
Testul este considerat pozitiv în momentul în care durerea se reproduce.

c) Testul Jobe (cănii goale)

Scop: pentru a detecta prezența unei tendinite a supraspinosului.

Tehnică
– poziția pacientului: ortostatism sau așezat pe pat;
33
 – poziția terapeutului: stând pe partea afectată cu fața la pacient.
Acțiune: umărul este ridicat pasiv la 90° în planul scapulei, și dus în rotație internă totală
cu antebrațul în pronație în așa fel încât policele este îndreptat în jos. Terapeutul stabilizează
scapula cu o mână și plasează cealaltă în porțiunea superioară a antebrațului. Este aplicată o
presiune în jos în ce pacientul încearcă să mențină poziția. Testul este repetat apoi cu brațul în
rotație externă, cu policele orientat în sus.
Reproducerea durerii fără senzația de slăbiciune sugerează un conflict al supraspinosului
sau tendinită în timp ce o durere combinată cu slăbiciune sugerează o rupture parțială sau totală.

d) Testul Neer

Terapeutul stabilizează partea superioară a scapulei în timp ce mobilizează membrul în

abducție (unii autori consideră flexia ) pasivă cu brațul în rotație internă maximală. Acest lucru
adduce coiful rotatorilor sub arcul acromio-clavicular, având loc presarea lui între trohiter și
acromion.
Reproducerea durerii indică afectarea structurilor testate și anume: supraspinos, tendonul
lui al bicepsului. În acest caz testul este considerat pozitiv.

e) Testul Hawkins

Terapeutul poziționează pacientul cu umărul și cotul în flexie de 90°. Din această poziție
imprimă o rotație internă forțată (se poate mobiliza și spre abducție orizontală). Are loc conflict
între trohiter și ligamentul coracoacrimal prinzând tot țesutul moale existent între ele.
Reproducerea durerii determină un rezultat pozitiv.

f) Testul Yocum

Pacientul așează mâna pe umărul opus și ridică cotul fără să ridice umărul, având loc un
conflict între trohiter și ligamentul coracoacromial. Terapeutul poate opune rezistență ridicării
cotului producând conflict cu articulația acromioclaviculară. Transformându-se astfel într-un test
izometric ce depistează tendinita supraspinosului.
Reproducerea durerii afirmă pozitivitatea testului.

34
 g) Testul Patte

Evaluează integritatea muşchiului infraspinos şi constă în poziţionarea pacientului cu

braţul la 90° de abducţie în plan scapular, antebraţul flectat la 90°, pacientul fiind rugat să se
opună mişcării de rotaţie internă aplicate de către examinator.
Testul este considerat pozitiv dacă pacientul nu se poate opune.

h) Testul „lift-off„ Gerber

Are rolul de a evalua integritatea tendonul muşchiului subscapular şi constă în

poziţionarea mâinii pacientului în dreptul coloanei lombare şi îndepărtarea acesteia către
posterior. Testul se consideră pozitiv dacă pacientul nu poate executa mişcarea.

II.8 Bilanțul articular

În sens strict, bilanțul articular reprezintă măsurarea amplitudinilor de mișcare în

articulații, pe toate direcțiile de mișcare. În sens mai larg, odată cu executarea acestor măsurători
se fac și alte aprecieri asupra respectivei articulații (mișcări anormale, temperature crescută,
creșterea de volum, etc.), observații la care se va adăuga examnul radiologic.
Fără a necesita o îndemânare deosebită, totuși executarea corectă a măsurătorilor cere o
oarecare experiență, care se capătă după testări repetate și se referă la aprecierea imitei maxime
reale a unei mișcări, la aproximarea unghiului articular când măsurarea se face fără goniometru
sau la corecta așezare a goniometrului, când se recurge la el.
Acuratețea măsurătorilor este în funcție și de obiectivul or. Pentru orientarea unui
examen clinic general se pot admite variații de 8°-10°, iar pentru unele mișcări, chiar mai mult.
În cazul testărilor pentru alcătuirea unui program de kinetoterapie în vederea recuperării unui în
vederea recuperării unui deficit functional este nevoie de mai multă precizie., erorile nedepășind
5°-8°. Dacă este vorba de măsurători utilizate în cadrul unor studii și cercetări, nu se admit erori
peste 3°. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor Sbenghe)

Flexia

Definiție: mișcarea anterioară a brațului într-un plan sagital.

Valoarea normală: 180°
Poziția inițială: subiectul în șezând sau ortostatism, cu membrul de testat în poziție
35
anatomică.
Poziția finală: subiectul ajunge cu brațul pe lângă ureche.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului plasat la nivelul articulației scapulo-humerale pe partea laterală;
– brațul fix urmărește epicondilul lateral humeral, paralel cu linia medio-axilară a
trunchiului;
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței laterale a brațului, urmărind epicondilul
lateral humeral.
Poziția examinatorului: de aceeași parte a membrului.

Extensia

Definiție: mișcarea posterioară a brațul în plan sagital.

Valoarea normală: 50°-60° pasiv, 90° activ (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul în șezând, ortostatism, decubit ventral, cu membrul de testat în
poziție anatomică.
Poziția finală: poziție inițială cu brațul dus posterior la amplitudine maxima.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului plasat la nivelul articulației scapulo-humerale, pe partea laterală;
– brațul fix urmărește epicondilul lateral humeral, paralel cu linia medio-axilară a
trunchiului;
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței laterale a brațului, urmărind epicondilul
lateral humeral.
Poziția examinatorului: de aceeași parte a membrului.

Abducția

Definiție: mișcarea de departare a brațului de corp executată în plan frontal.

Valoarea normală: 180°
Poziția inițială: subiectul șezând sau ortostatism cu membrul superior de testat în poziție
anatomică.
Poziția finală: poziție initial, brațul ajunge în unghi de 90° față de trunchi.
Poziția goniometrului:
– centru goniometrului se plasează pe fața posterioară a articulației scapulo-humerale, în
centrul acesteia;
36
 – brațul fix pe linia laterală a trunchiului;
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a brațului, urmărind mediusul. În
cazul prezenței cotului în valg, se urmărește olecranul.
Poziția examinatorului: în spatele membrului testat.

Adducția

Definiție: mișcarea de apropiere a brațului de corp (revenire din abducție).

Valoarea normală: adducția pură este imposibilă de realizat din cauza trunchiului. Ea se
poate asocia cu flexia umărului sau cu extensia acestuia. În continuare este prezentată măsurare
adducției din poziția de abducție de 90°, în acest caz amplitudinea maximă fiind de 90°;
Poziția inițială: subiectul în șezând/ortostatism, brațul în unghi de 90° față de trunchi.
Poziția finală: brațul pe lângă corp.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului se plasează pe fața posterioară a articulației scapulo-humerale, în
centrul acesteia;
– brațul fix pe linia laterală a trunchiului;
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a brațului, urmărind mediusul. În
cazul prezenței cotului în valg, se urmărește olecranul.
Poziția examinatorului: în spatele membrului testat.

Rotație externă

Definiție: mișcarea care se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul
capului humeral.
Valoarea normală: 80°-90° (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu brațul în abducție de 90°, cotul flectat la
90°, antebrațul în pronație, palma privește spre cap.
Poziția finală: în decubit ventral, antebrațul deplasează cranial.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului se plasează la nivelul articulației cotului pe partea posterioară;
– brațul fix urmărește mediusul, rămâne în această poziție pe tot parcursul mișcării
(perpendicular pe braț);
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a antebrațului, urmărește
mediusul.
37
 Poziția examinatorului: de aceași parte cu membrul de testat.

Rotație internă

Definiție: mișcarea care se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul
capului humeral.
Valoarea normală: 90°-95°
Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu brațul în abducție de 90°, cotul flectat la
90°, antebrațul în pronație atârnă în afara mesei, perpendicular pe sol.
Poziția finală: antebrațul se deplasează caudal.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului se plasează la nivelul articulaței cotului, pe partea posterioară;
– brațul fix urmărește mediusul, rămâne în această poziție pe tot parcursul mișcării
(perpendicular pe braț);
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a antebrațului, urmărește
mediusul.
Poziția examinatorului: de aceași partea cu membrul de testat.

Abducția orizontală

Mișcarea se face în plan transversal a membrului superior cu brațul în abducție de 90° și

deplasarea spre înapoi a acestuia.
Poziția de testare: șezând, brațul în abducție la 90°. Goniometrul se așează cu brațul
fix superior pe linia mediană a umărului și brațul mobil pe linia mediană laterală a brațului.

Adducția orizontală

Mișcarea spre înainte în flexie-adducție. Poziția de testare este asemănătoare ca în

abducția orizontală.

II.9 Bilanțul muscular

Alături de bilanțul articular, cel muscular face parte din principala „semiologie” a
specialității de medicină fizică și recuperare medicală.
38
 Bilanțul muscular (testing muscular) reprezintă un sistem de tehnici de examen manual
pentru evaluarea forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare. De reținut că orice evaluare
a stării mușchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice nu mai intră în cadrul
acestul bilanț clinic muscular. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor
Sbenghe)
Scopul bilanțului muscular este de a ajuta la stabilirea corectă a diagnosticului funcțional,
la elaborarea unui program corect de recuperare, evaluarea rezultatelor în urma aplicării lui sau
la determinarea tipului unor intervenții chirurgicale de transpozitii tendinomusculare.

Cotarea bilanțului muscular:

Forța 0 Zero Mușchiul nu realizează nici o contracție evidentă.

Forța 1 Schițată Reprezintă sesizarea contracției prin palparea lui sau a
tendonului. Pentru musculatura profundă nu se sesizează
diferența dintre f0 și f1.
Forța 2 Mediocră Capacitatea mușchiului de a mobiliza segmentul in amplitudine
completă doar cu eliminarea gravitației. Pentru aceasta se
utilizează planuri de alunecare.
Forța 3 Acceptabilă Reprezintă forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă împotriva gravitației, fără alte mijloace
rezistive.
Forța 4 Bună Este forța unui mușchi capabil să mobilizeze segmentul în
amplitudine completă și împotriva unei rezistențe cu valoare
medie.
Forța 5 Normală Mușchiul este capabil să mobilizeze segmentul pe toată
amplitudinea de mișcare, împotriva unei rezistențe maxime,
aplicate pe segmentul de mobilizat, cât mai distal.

Flexia umărului

Muşchi principali: deltoid anterior, coracobrahial, biceps brahial (capul lung).

Muşchi accesori: trapez superior.
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit heterolateral, cu braţul de testat susţinut.
39
 Stabilizarea: se realizează la nivel scapular.
F1: deltoidul anterior se palpează pe faţa anterioară a umărului, coracobrahialul este un
muşchi profund şi se palpează pe faţa internă a braţului în 1/3 superioară, medial faţă de bicepsul
brahial, bicepsul brahial se palpează în partea de mijloc a braţului, pe faţa anterioară.
F2: din decubit heterolateral, cu braţul susţinut de examinator, subiectul execută flexia
braţului.

Poziţia antigravitaţională: subiectul înşezând/ ortostatism, cu braţul de testat în poziţie

anatomică.
F3: din poziţia antigravitaţională, execută activ flexia braţului fără rezistenţă, până la 90°.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în treimea distală a braţului la
jumătatea cursei de mişcare. Stabilizarea se face la nivelul umărului.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: ridicarea umărului homolateral,adducţia orizontală a braţului, extensia
trunchiului.
Extensia umărului

Muşchi principali: deltoid (fasciculele posterioare), rotundul mare, marele dorsal, triceps
brahial (capul lung).
Muşchi accesori: subspinos, rotundul mic.
Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu braţul de testat susţinut, cotul poate fi
flectat (în situaţii patologice) sau extins.
Stabilizarea: se realizează la nivel scapular.
F1:
 deltodiul posterior se palpează pe faţa posterioară a umărului;
 tricepsul brahial se palpează în 1/3 superioară a braţului, pe faţa posterioară;
 rotundul mare se palpează sub axilă, pe marginea laterală a omoplatului.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută extensia braţului.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în şezând sau decubit ventral, cu braţul de testat în

poziţie antomică, cotul poate fi flectat (în situaţii patologice) sau extins.
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută activ extensia braţului fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a braţului la
jumătatea cursei de mişcare.

40
 F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: rotaţia trunchiului de aceeaşi parte, înclinarea trunchiului de aceeaşi parte,
flexia trunchiului, ridicarea umărului, adducţia omoplatului.

Abducția

Muşchi principali: deltoidul (fasciculele mijlocii), supraspinos.

Mușchii accesori: mușchiul deltoid anterior și posterior, marele dințat.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.
F1:
 deltodiul mijlociu se palpează pe faţa laterală a umărului;
 supraspinosul se palpează deasupra spinei omoplatului.
F2: Din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută abducţia braţului.

Poziţia antigravitaţională: șezând, cu braţul de testat în poziţie antomică.

F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută activ abducţia braţului fără rezistenţă,
până la 90°.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a braţului la
jumătatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: ridicarea umărului, rotaţia externă a braţului, înclinarea trunchiului de partea
opusă, flexia umărului.

Adducția umărului

Muşchi principali: subspinos, subscapular, pectoralul mare, rotundul mare, marele dorsal.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu braţul de testat înafara mesei, în abducţie de
90°.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.
F1: subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă, tendonul pectoralului mare se palpează
pe faţa anterioară a toracelui.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută adducţia braţului.

Poziţia antigravitaţională: menţionăm că pentru această mişcare nu există poziţie

41
antigravitaţională realizabilă (subiectul ar trebui poziţionat cu capul în jos), de aceea se adoptă
poziţia finală a abducţiei umărului, din şezând.
F3: din această poziţia, subiectul execută adducţia braţului, împotriva unei rezistenţe
uşoare, în 1/3 distală a braţului. Examinatorul se plasează în spatele pacientului.
F4: respectând aceeaşi poziţie subiectul execută adducţia braţului, împotriva unei
rezistenţe medii în 1/3 distală a braţului.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: înclinarea trunchiului de partea homolaterală, coborârea omoplatului.

Rotația externă

Muşchi principali: subspinos, deltoid posterior, rotund mic

Poziţia fără gravitaţie: subiectul în şezând/ortostatism braţul lipit de trunchi, cotul flectat
la 90°, antebraţul în prono-supinaţie.
Stabilizarea: se realizează în 1/3 distală a braţului, pe partea postero-laterală.

F1:
 deltoidul posterior se palpează pe faţa posterioară a braţului, în 1/3 proximală;
 subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă.
F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia externă a umărului.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral,braţul abdus la 90°, antebraţul

atârnând în afara mesei, în prono-supinaţie.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută rotaţia externă a umărului (deplasarea
antebraţului în sens caudal), fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a antebraţului la
jumătatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: adducţia omoplatului, ridicarea omoplatului

Rotația internă

Muşchi principali: pectoral mare, marele dorsal, rotund mare.

Muşchi accesori: subscapular, deltoid anterior.
42
 Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit ventral, cu membrul superior în afara mesei,
cu cotul extins.
Stabilizarea: se realizează la nivelul omoplatului.
F1:
 tendonul pectoralului mare se palpează pe faţa anterioară a toracelui;
 rotundul mare se palpează pe marginea axilară a omoplatului.
F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia internă a umărului.

Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit ventral, braţul abdus la 90°, antebraţul

atârnând în afara mesei, în pronosupinaţie.
F3: din poziţia antigravitaţională subiectul execută rotaţia internă a umărului (deplasarea
antebraţului în sens caudal), fără rezistenţă.
F4: respectând aceeaşi poziţie, se opune o rezistenţă uşoară în 1/3 distală a antebraţului la
jumătatea cursei de mişcare.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică
Substituţii: abducţia omoplatului, coborârea omoplatului.

43
 Capitolul III. Mijloace fizioterapeutice utilizate în recuperarea poliartritei-
scapulo-humerale

Tratamentul fizical-kinetic se va adresa cu aceleași mijloace specifice, dar cu

metodologie diferită în funcție de substratul fizio-patologic al durerii și a impotenței funcționale.
Cel mai frecvent diagnostic care se întâlnește în durerea localizată la umăr este cel de
periartrită scapulo-humerală și se poate afirma că, de multe ori, se face abuz de acest diagnostic.
Este necesar de subliniat că înaintea aplicării oricărui tratament fizical-kinetic este
necesară o examinare foarte atentă a bolnavului și stabilirea diagnosticului pozitiv pe baza
substratului etio-patogenetic exact determinat.
În general, se poate admite că la vârsta medie, indiferent de utilizarea excesivă sau nu a
brațului, coiful rotatorilor este întotdeauna mai mult sau mai puțin deteriorat. Această uzură
normală este favorizată de unele activități fizice profesionale sau nu, traumatisme locale, sau
microtraumatisme repetate.

III.1 Electroterapia

Electroterapia reprezintă o formă de terapie, care utilizează stimularea electrică pentru a

ajuta organismul să se vindece şi să se recupereze după ce a fost vătămat. Mulţi specialişti
consideră că electroterapia poate menţine durerea sub control şi contribuie la accelerarea
procesului de vindecare. Electroterapia utilizează diferite forme de curent electric în scop
profilactic, curativ şi de recuperare.
După forma de curent, electroterapia utilizează:
 curenţi de joasă frecvenţă (0-1000 Hz);
 curenţi de medie frecvenţă (1000-60.000 Hz);
 curenţi de înaltă frecvenţă (150.000 Hz-30.000 MHz).

Curentul electric reprezintă deplasarea dirijată a sarcinilor electrice. Intensitatea

curentului electric se referă la cantitatea de sarcină electrică ce străbate secţiunea considerată în
unitatea de timp; şi se măsoară în amperi.
Sarcinile electrice în mişcare pot fi purtate între două puncte date, de electroni, ioni sau o
combinaţie de ioni şi electroni. Producerea curentului electric este determinată de existenţa unei
tensiuni electrice între cele două puncte (între care se deplasează sarcinile). Tensiunea în cauză

44
poate fi dată de o sursă electrică existentă în circuitul electric considerart.
Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi alternativ. Curentul
electric continuu a fost şi este foarte frecvent utilizat în terapeutică, aplicarea sa fiind numită
galvanizare, după numele lui Galvani, cel care a făcut pentru prima dată renumitele sale
experimenţe în secolul XVIII-lea. Curentul electric alternativ se caracterizează prin frecvenţă
(numărul de cicli/stimuli realizaţi pe unitatea de timp). Dacă mişcarea sarcinilor electrice se face
numai într-un singur sens, este vorba de curent continuu, iar dacă sensul de deplasare alternează
în timp, curentul se numeşte curent alternativ.
Contraindicațiile generale ale electroterapiei: pacemaker, sarcină, nu se aplică în zona
precordială sau fața anterioară a gâtului, ochi, regiunea epifizară la copii, în epilepsie, fracturi
recente, plăgi, leziuni dermatologice, regiuni în care sunt încorporate piese metalice de
osteosinteză, endoproteze, sterilete, stări hemoragice locale sau tromboze venoase superficiale și
profunde.

III.1.1 Curentul continuu (galvanic)

Curentul continuu este dat de curentul galvanic care la aplicarea lui asupra organismului
va determina efecte polare la nivelul electrozilor şi efecte interpolare produse în regiunea
cuprinsă între cei doi electrozi. El este plicat sub forma galvanizărilor, ionogalvanizărilor şi bai.
Prezintă efecte analgezice, apărute mai ales la nivelul polului pozitiv, efect vasodilatator şi
hiperemiant, efect asupra sistemului circulator.
Pentru efecte locale pe articulaţii sunt indicate galvanizările şi galvanoionizările cu
novocaină aplicate transversal, galvanizările cu salicilat de sodiu sau fenilbutanoză pentru
combaterea imflamaţiilor articulare.
Aplicaţiile sub formă de bai galvanice sunt:
 celulare: ascendente (member superioare-polul pozitiv, member inferioare-polul negativ),
descendente (member superioare-pol negative, member inferioare-pol pozitiv). Cel
aplicat descendent determină. Asupra aparatului circulator, creşterea afluxului sanguin,
iar cel ascendent, creşterea circulaţiei venoase de la nivelul membrelor inferioare;
 3-2-1 celulare: cu diverse orientări ale curentului (ascendent, descendent).
Temperatura apei trebuie să fie de 34-37 grade, iar intensitatea de 10-25 mA. Curentul
galvanic are contraindicaţii în cazul pacienţilor cu boli ale pielii, afecţiuni cardiace, exzeme,
supuraţii, sensibilitate cutanată.

45
 III.1.2 Curenți de joasă frecvență

Curenţii de joasă frecvenţă reprezintă impulsuri cu o frecvenţă de pană la 1000 Hz, au

efecte excitomotorii asupra fibrelor nervoase şi a ţesutului muscular (prin electrostimulări cu
impulsuri dreptunghiulare, triunghiulare, exponenţiale, trapezoidale) şi efecte antalgice realizate
prin: TENS, TRABERT.
Impulsurile dreptunghiulare (“rectangulare”) se caracterizează printr-un front ascendent
perpendicular pe linia izoelectrică, un platou orizontal (paralel cu acesta) şi un front descendent,
tot perpendicular. (Fig a.)
Impulsurile tringhiulare se caracterizează prin “temporizarea” insensităţii de excitare sub
formă de pante liniare oblice ascendente şi descendente mai lungi sau mai scurte. Cu cât este mai
lungă durata impulsului, cu atât este panta mai lină; cu cât este mai scurt impulsul, cu atât panta
este mai abruptă. Din combinarea impulsurilor dreptunghiulare cu cele triunghiulare, rezultă
impulsurile trapezoidale. Pantele ascendente şi descendente pot fi liniare sau curbe. (Fig b.)
Dacă panta ascendentă capătă forma unei curbe convexe de formă specială care
corespunde unei funcţii matematice exponenţiale, impulsul capătă denumirea de „impuls
exponenţial”; acesta este utilizat selectiv în electrostimularea musculaturii total denervate. (Fig
c.)

Fig a. Fig b. Fig c.

Impulsul dreptunghiular Impulsuri triunghiulare şi exponenţiale Impulsuri trapezoidale

Stimularea nervoasă transcutană (TENS). Metodă netraumatizantă de combatere a

stărilor dureroase acute şi cronice, TENS utilizează curenţi cu impulsuri dreptunghiulare de joasă
frecvenţă furnizaţi de aparate mici, cu unul sau cu două canale de ieşire, prin intermediul unor
electrozi aplicaţi pe tegumentul bolnavilor. Electrozii sunt în formă de placă, din metal sau
cauciuc electroconductor, de dimensiuni diferite, în funcţie de mărimea zonelor tratate, timp de
15 minute. Aceştia se plasează direct pe suprafaţa dureroasă sau în imediata vecinătate a ei. O
confirmare a poziţionării corecte a electroziloreste apariţia senzaţiei de furnicături, înţepături sau
minime vibraţii pe locul dureros tratat. De asemenea, electrozii se pot aşeza pe traiectul rădăcinii
nervoase principale a nervului ce străbate zona.
46
 TENS prezintă contraindicaţii la pacienţii cu hipersensibilitate la curent, sindroame
dureroase de origine talamică, zonele cu iritaţie cutanată.

Curentul Trabert. Este un curent de joasă frecvenţă, curent dreptunghiular, care

realizează două efecte terapeutice fundamentale: efectul analgezic şi hiperemiant. Este cunoscut
ca şi „masaj cu impulsuri excitatorii”. Se aplică cu un strat hidrofil de protecţie foarte gros.
Electrodul negativ se plasează pe locul cel mai dureros, iar cel pozitiv, de obicei proximal de
catod, la numai 3-5 cm distanţă.
Tehnica de lucru: aplicarea electrozilor se face pe zona afectată, pe punctele trigger;
electrozii sunt de aceeași mărime; distanța dintre electrozi nu depășește 5-7 cm; intensitatea
aplicației se stabilește la senzația suportabilă de vibrație, timp de 10 min/ședința.

III.1.3 Curenți de medie frecvență

Curenţii de medie frecvenţă în domeniul medicinii sunt curenţi alternativi sinusoidali cu

frecvenţe cuprinse între 1000 Hz şi 100000 Hz. În terapie sunt utilizate în general aparate care
furnizează curenţi cu frecvenţe cuprinse între 3 şi 10 kHz.
Din categoria curenţilor de medie frecvenţă fac parte curenţii interferenţiali. S-a
constatat că, dacă se folosesc doi curenţi de medie frecvenţă, cu amplitudine constantă, dar cu
frecvenţe diferite şi orientaţi pe direcţii perpendiculare, rezultatul este un nou curent, numit
curent interferenţial de medie frecvenţă, cu amplitudine variabilă în funcţie de direcţia
considerată, şi cu frecvenţa de variaţie a amplitudinii egală cu diferenţa între frecvenţele celor
doi curenţi de origine.
Principalele efecte fiziologice ale curenţilor interferenţiali sunt: decontracturarea, datorită
alternanţei ritmice contracţie-relaxare la nivelul ţesutului muscular; efect vasculotrofic,
hiperemizant, resorbtiv, efect analgetic, determinat de modificarea percepţiei dureroase, prin
scăderea excitabilităţii dureroase. Cel mai specific efect este reprezentat de cel excitomotor de
profunzime.
Utilitatea curenților de medie frecvență ca procedură antalgică apare mai ales în cazurile
în care pielea prezintă o sensibilitate aparte (epitelizarea recentă, hiperestezie prin iritație de nerv
periferic etc.) și nu ar suporta aplicarea curenților de joasă frecvență. Pentru curenții de medie
frecvență, rezistența cutanată scade foarte mult, ceea ce permite aplicații nedureroase, cu
intensități mari și penetrație foarte bună.
Curentul se aplică antero-posterior de articulaţia scapula-humerală, cu polul activ
47
(negativ) pe punctul dureros. Durata de aplicare a curentului este de 15-20 minute. Intensitatea
creşte progresiv, atinge un platou şi apoi, la finalul procedurii scade progresiv. Numărul de
şedinţe este de 6-8, iar dacă este nevoie de perioade lungi de aplicaţie, după 12 şedinţe se face
pauză de circa 14 zile. Contraindicaţiile aplicării curenţilor interferenţiali sunt date de: afecţiuni
febrile de diferite etiologii, tuberculoză activă, neoplazii, stări caşectice, procese imflamatorii
purulente.

III.1.4 Curenți de înaltă frecvență

Aplicarea terapeutică a câmpului electric şi magnetic de înaltă frecvenţă şi a undelor

electromagnetice cu frecvenţe peste 300 kHz (pragul lui Nernst) reprezintă terapia cu înaltă
frecvenţă. Lungimea de undă are mare importanţă, deoarece defineşte domeniile de aplicabilitate
ale curenţilor de înaltă frecvenţă. Aceasta, datorită efectelor fiziologice şi terapeutice
demonstrate şi dovedite în practica medicală de specialitate.
Înalta frecvență este caracterizată de următoarele proprietăți fizice și biologice:
– nu are efect electrolitic și electrochimic;
– nu are efect excitomotor;
– are efect caloric de profunzime (fără a produce încălzirea cutanată) care durează peste 24
ore și care nu solicit termoreglarea;
– produce importante fenomene capacitive (care au și efect non-termice) și inductive (care
au numai efecte termice);
– are efect metabolic de creștere a necesarului de oxigen și a substratului nutritive tisular;
– are efecte asupra circulației generând hiperemie activă, vasodilatație generală, scăderea
tensiunii arteriale;
– are efect sedativ;
– are efect de scădere a tonusului muscular;
– produce echilibrarea pompelor ionice membranare celulare;
– produce echilibrarea și stimularea energiilor celulare;
– are efect antalgic;
– efect antispastic pe musculatura netedă.

Terapia cu ultrasunete (US). Ultrasunetele utilizează curentul de înaltă frecvenţă.

Efectul este acela de încălzire a structurilor profunde, datorită efectului mecanic pe care
ultrasunetul îl transmite structurilor. De asemenea mai prezintă efecte analgetice şi hiperemiante,
efect de elasticizare a tendoanelor. Se foloseşte înainte de şedinţele de kinetoterapie pentru a
48
pregăti elasticitatea ţesuturilor. (datorită repausului postoperator, elasticitatea este diminuată)
US nu se aplică niciodată pe regiunile cu hematoame, pe traiectul vaselor de sânge, sau
pe articulaţii. De asemenea, terapia cu ultrasunete este strict interzisă la persoanele care prezintă
tulburări de coagulare. Traductorul intră în contact cu tegumentul regiunii de tratat, cu ajutorul
unui strat de unguent special, pentru a preveni dispersarea ultrasunetelor în mediu şi astfel se
poate obţine o acţiune mai ţintită. Traductorul se aplică în sens circular pe tegument, în jurul
articulaţiei umărului. Intensitatea ultrasunetelor este: 0,6-0,8 W/𝑐𝑚2 .
Laserterapia. Este o metodă terapeutică non-invazivă care folosește o formă de radiație
electromagnetică în scop terapeutic. Lumina laser transmite energia țesuturilor prin fotoni.
Aceștia sunt absorbiți de cromoforii de la nivelul mitocondriei celulare; efectele fotostimulării se
traduc prin schimbări în sistemul de oxidare/reducere a celulei, cu creșterea sintezei de adenozin
trifosfat; se aplifică astfel capacitatea energetică a celulei, se produce activarea pompei Na/K,
alterarea permeabilității membranare pentru .
Beneficiul terapeutic al laseroterapiei:
– analgezic – ameliorează durerea acută și cronică;
– trofic – crește capacitatea de repararea a țesuturilor;
– stimulează regenerarea și conducerea nervoasă;
– reduce inflamația.
Tehnica de lucru: se stabilesc punctele trigger sau zonele pe care se face aplicația, se
fixează programul și se trece la aplicarea sondei direct pe tegument, în cazul iradierii unor
suprafețe mai largi se folosesc sonde speciale; distanța practică în acest caz este de 5-20 cm.
Ochelarii de protecție pentru pacient și terapeut sunt obligatorii. Numărul ședințelor se fixează în
relație cu răspunsul terapeutic, nedepășindu-se 20.

III.2 Masajul terapeutic

Masajul este o combinaţie de manipulatii, de prelucrări mecanice multlipe, aplicate

sistematic asupra organismului, cu mâna sau cu aparate special construite, în scopuri terapeutice
sau igienice. Aceste prelucrări care se execută în majoritatea cazurilor cu ajutorul mâinilor
(manipulaţii), constau din diferite forme de neteziri, apăsări, frământări, stoarceri, fricţiuni,
vibraţii, scuturări sau lovituri uşoare sau puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie
adaptat la caracteristica anatomică a regiunii, evoluţia bolii, starea generală a bolnavului, sexul,
vârsta şi starea psihică a acestuia.
În timpul masajului pornesc spre sistemul nervos central (SNC) impulsuri nervoase, fie
prin frământări care excită proprioceptorii muşchilor, tendoanelor şi a altor ţesuturi, fie prin
49
impulsuri plecate de la receptorii cutanaţi, în urmă netezirii şi stoarcerii. Aceste impulsuri
aferente, apărute în timpul prelucrării grupelor musculare şi a altor ţesuturi, ajunse la SNC,
măresc excitabilitatea şi întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale. Efectele masajului se
reflectă atât prin senzaţiile obiective imediate ale bolnavului, ca: senzaţia de căldură plăcută în
regiunea supusă masajului, senzaţia de relaxare, de uşurare a mişcărilor cât şi prin modificările
funcţionale imediate sau mai îndepărtate. Putem clasa în două mari categorii modificările
produse de masaj:
Locale:
– calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, altralgii);
– hiperemia locală (reflectată prin ridicarea temperaturii locale, colorarea tegumentului);
– accelerarea circulaţiei locale;
– îndepărtarea stazelor locale;
– accelerarea proceselor de resorbţie.
Generale:
– stimularea funcţiilor aparatului circular;
– ale aparatului respirator (creşterea capacităţii vitale, creşterea schimburilor respiratorii);
– creşterea metabolismului bazal;
– îmbunătăţirea stării psihice;
– îmbunătăţirea somnului;
– îndepărtarea oboselii musculare.

Cercetările lui Sarkisov-Sarazin şi Dekin, arată superioritatea utilizării masajului, atât

pentru îndepărtarea oboselii musculare, cât şi faţă de folosirea odihnei pasive. De asemenea arată
efectele nocive ale masajului prelungit. Indicarea şi aplicarea masajului respectă în general
principiile de baza ale kinetoterapiei (individualizarea, dozarea, antrenarea), în raport cu
afecţiunea pacientului şi cu scopul urmărit prin aplicarea lui.
În concluzie masajul are influenţe pozitive asupra circulaţiei sanguine şi limfatice şi a
elasticitatiii pielii şi a fibrelor musculare. De asemenea un rol deosebit îl are îndepărtarea
produselor patologice din organism, în refacerea mobilităţii articulatiei scapulo-humerale în
periartrită, precum şi a altor articulaţii în alte boli în îmbunătăţirea nutriţiei pielii şi a ţesuturilor
în influenţă psihicului şi în mărirea forţei de activitate a fibrei musculare.

50
 III.3 Kinetoterapia

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce foloseşte ca mijloc specific mişcarea, în

scopul recuperării somato-funcţionale, motrice şi psihomotrice sau al reeducării funcţiilor
compensatorii, în cazul deficienţelor parţial reversibile sau ireversibile. Este o parte importantă
a tratamentului și recuperării pacientului cu poliartrită-scapulo-humerală. Gimnastica medicală
este una dintre formele de aplicare ale kinetoterapiei şi constă din exerciţii, procedee şi metode
speciale organizate şi puse în vederea prevenirii şi corectării deficitelor fizice, organice sau
psihice. Exerciţiul fizic este mijlocul de bază al gimnasticii terapeutice, aceasta constituindu-se,
ca urmare a experienţei practice şi teoretice acumulate.
În cazul articulaţiilor determină şi întreţine forma, condiţionează întinderea suprafeţei
articulare, grosimea cartilajului articular, lungimea şi rezistenţa ligamentelor, a capsulei
articulare în funcţie de tensiunea exercitată la nivelul acestora.
Prin programele de kinetoterapie se urmăreşte recuperarea medicală prin care se refac
anumite funcţii diminuate sau creşte nivelul funcţional în diverse afecţiuni. În cadrul acestor
terapii, fiecare pacient beneficiază de o supraveghere de specialitate din partea unui
kinetoterapeut.
Kinetoterapia dispune de mai multe tipuri de exerciţii care au rolul de a creşte forţa
musculară pentru pacienții cu poliartrită-scapulo-humerală. Toate aceste exerciţii presupun
creşterea progresivă a rezistenţei care se opune unei mişcări. Gimnastica exercită o influenţă
deosebit de binefăcătoare. Aceasta întârzie atrofierea muşchilor, creează condiţii bune pentru
circulaţia sângelui, respiraţie şi metabolism, favorizează păstrarea agilităţii mişcărilor şi
îmbunătăţeşte activitatea nervoasă superioară.
Această mare varietate de mişcări angrenează în efort întreg organimul, ca urmare a
efectuării lor în toate planurile, solicitând în special sistemele osteoligamentar şi muscular.

III.4 Terapie ocupațională

Ergoterapia urmăreşte că, prin muncă sau orice altă ocupaţie la care participă bolnavul,
să îi restaureze sau să îi mărească performanţele, să îi faciliteze învăţarea acelor sarcini şi funcţii
esenţiale pentru adaptarea sa socială, pentru a reduce sau a corecta disfuncţiile, şi pentru a
promova sau menţine starea de sănătate. La bolnavii cu afecţiuni ale sistemului locomotor terapia
ocupaţională îşi propune să corecteze disfuncţiile motorii determinate de boală şi de inactivitate.
La baza activităţii de terapie ocupaţională este evaluarea bolnavului, care cuprinde:
– performanţa activităţilor curente zilnice, de autoîngrijire;
51
 – adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutătoare, orteze sau proteze;
– abilitatea senzoriomotorie şi componentele sale: integrarea neuromusculară şi senzorială.

Prima etapă a evaluării stabileşte deficitul funcţional prin bilanţ articular şi testing
muscular, în a două etapă, evaluarea performanţelor bolnavului în activităţile de fiecare zi, pe
baza unei fişe cu posibilitatea de a stabili scoruri:
– modul de alimentare (cum mănâncă, cum bea);
– igienă personală (spălat pe mâini, pe faţă, igienă gurii);
– toaletă personală (pieptănat, curăţat unghiile, ras etc.);
– îmbrăcat – încălţat;
– comunicări funcţionale (utilizarea echipamentului de scris, citit, scris la maşină,
computer);
– activitate casnică (planificarea şi prepararea mişcării, deschiderea şi închiderea de
containere,
– curăţenie, spălat rufe, făcut patul);
– manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
– adaptarea la sarcini (iniţiere, integrarea informaţiilor, învăţarea, rezolvarea problemelor);
– accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutărilor, efectuarea
modificărilor, controlul medilui modificat);
– prevenţie (siguranţă, conservarea energiei, protecţie articulară, ajutătoare mecanice);
– educaţie (program la domiciliu, istruirea familiei).
Tehnicile terapiei ocupaţionale pentru bolnavii reumatici, necesare de recuperare profilat,
cuprind:
– tehnici de adaptare: activităţi cotidiene în locuinţa, în dormitor, în bucătărie, în baie etc.,
pentru care se poate amenaja un gen de microlocuinta, unde bolnavii se adaptează la
gestică uzuală şi unde se fac adaptările la obiectele utilizate la domicilui în funcţie
derestantul funcţional al bolnavului. Asemenea compartimente se organizează în spitale.
– tehnici ocupaţionale: prin practicarea unor meserii sau a unor activităţi de divertisment,
în cadrul unui compartiment organizat în unităţi speciale de recuperare. Ele pot cuprinde
tehnici de baza: ceramică, ţesut, împletituri, tâmplărie, mecanică, instalaţii etc. Sau
tehnici complementare: gravură, marochinărie, cartonaj, legătorie etc. (în funcţie mai ales
de spaţiile disponibile), sau tehnici de expresie: desen, pictură, marionete.

52
 Capitolul IV. Obiective și metode kinetoterapeutice în recuperarea PSH

Obiectivele recuperării poliartritei-scapulo-humerale:

 combaterea durerii și redorii articulare;
 reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării, deoarece durerea
îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator;
 combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente;
 recuperarea mobilității controlate și a forței musculare;
 refacerea forței musculare;
 refacerea stabilității, mișcării controlate și abilității;
 readaptarea la gestica uzuală, profesională și reintegrarea socială;
 ameliorarea calității vieții.
Remobilizarea articulară reprezintă obiectivul principal al recuperării sechelelor
articulare posttraumatice şi postoperatorii. Mobilitatea articulară se realizează prin mişcări
pasive şi active.
Rolul principal al mobilizării articulare este acela de a dezvolta abilitatea mişcărilor.
Stabilitatea şi mobilitatea umărului sunt cele două concepte contradictorii care explică
complicitatea articulaţiei normale.

IV.1 Combaterea durerii

Ca în orice traumatism, durerea este primul simptom care apare, ea însăşi reprezentând
un factor de limitare a fiziologiei normale a umărului. Indolaritatea reprezintă primul obiectiv
important şi constă în combaterea durerii şi a imflamaţiei. Pentru combaterea durerii şi a
procesului imflamator este necesar repaus articular.
De asemeanea, pentru îndepărtarea durerii, se administrează medicaţie antiinflamatoare şi
antialgică. Acest tip de medicaţie este administrată atunci când durerea are intensităţi mari.
Pentru combaterea durerii se mai aplică crioterapia, care determină o hiperemie activă,
scade viteza de conducere pe nerv, scade activitatea receptorilor cutanaţi (efect antalgic), scade
spasmul muscular. Alte proceduri cu rol antalgic şi antiimflamator sunt: parafina, ultrasunetele şi
undele scurte.
Tratament igienico-dietetic: repaus segmentar în cazuri de rupturi musculare sau
tendinoase. Repausul articular se face pe plan tare, în poziția funcțională a articulației respective.
În ceea ce privește dieta, bolnavilor li se recomandă un regim alimentar bogat în proteine,

53
vitamine, săruri minerale, grasimi.

Tratamentul medicamentos: are ca obiectiv reducerea procesului inflamator, reducerea

durerii, și ca obiectiv maximal, final, remisiunea completă a bolii. Acesta este util în faza acută a
bolii și se asociază întotdeauna cu procedeele fizicale.
– AINS antiinflamatoare nesteroidiene, se introduc imediat în tratament. Se fac infiltrații
locale cu corticoizi. Aspirina este cea mai puțin periculoasă, dar și cea mai puțin activă.
Acționează antipiretic, antalgic și antiinflamator, în doză de 3 – 4/zi
– AIS antiinflamatoare steroidiene, administrate local sau general. Corticoterapia este
indicată când AINS izolate sau în asociere nu dau rezultate. În mod curent se utilizează
prednison în tablete de 5 mg. Corticoterapia nu este un tratament de fond, ci se
administrează numai în circumstanțe speciale, pe cale generală, în caz de febră mare,
anemie severă, deficit ponderal, forme hiperalgice.

IV.2 Programe de kinetoterapie aplicate în recuperarea PSH

Cu excepţia leziunilor minore, majoritatea leziunilor articulare beneficiază de proceduri

„restaurative” medicale. Cu cât un traumatism este mai serios, cu atât necesitatea unei reabilitări
profesionale este mai mare. Primul pas într-o astfel de recuperare este acela de a explica
pacientului faptul că participarea la programul de recuperare este extreme de importantă. Scopul
său nu este numai acela de a recupera parte afectată până la normal sau cât mai aproape de acest
concept într-un timp minim, ci de a preveni deteriorarea posttraumatică a articulaţiei.

IV.2.1 Refacerea mobilității

Fiind articulația cea mai mobilă, care are rolul să poziționeze mâna, orice limiare a
mișcărilor este greu suportată de bolnav. Îl va împiedica în exercitarea activităților profesionale
și chiar în activitățile uzuale zilnice. De aceea refacerea mobilității, reprezintă obiectivul central
al recuperării umărului posttraumatic. Acest obiectiv se atinge cu ajutorul posturărilor,
mobilizărilor pasive, autopasive, exerciții tip Codman, mobilizări active libere și a posturilor,
tracționărilor, scripetoterapie, hidrokinetoterapie, mobilizări analitice, masaj. („Kinetoterapia în
recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia Roșulescu)

54
 a) Adoptarea unor posturi:
 Flexie - pacientul în decubit dorsal cu brațul ridicat în flexie maximă și genunchii flectați,
se va așeza un sac de nisip pe braț pentru a menține poziția și a câștiga grade de
mobilitate;
 Extensie – pacientul în decubit dorsal cu membrul superior în afara patului cu un sac de
nisip prins pe braț iar altul așezat pe partea anterioară a umărului;
 Abducție – pacientul șezând pe un taburet lângă o masă, se așează brațul pe masă cu cotul
flectat la 90°.

b) Prin mobilizări pasive:

Mobilizările umărului se vor efectua până la pragul dureros pentru a menține structurile
articulare elastice.
Datorită durerilor acute, pacientul va avea tendința de a menține umărul ridicat fiind o
poziție antalgică, se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare din cadrul tehnicilor de facilitare
neuromusculară proprioceptivă (tehnica de relaxare-opunere și stabilizare ritmică).
Se realizează mobilizări pasive la nivelul articulațiilor sternoclaviculare,
acromioclaviculare, scapulotoracice, scapula-humerale.
Mobilizarea articulației sternoclaviculare: pacientul în decubit dorsal, cu brațele pe
lângă corp: terapeutul face priză cu pulpa degetelor pe claviculă, imprimând o mișcare în jos a
capătului intern.
Mibilizarea articulației acromioclaviculare: pacientul în decubit dorsal cu antebrațul pe
abdomen: priză cu pulpa degetelor pe claviculă, contrapriză pe scapulă, mobilizare în sus și în
jos cu mâna de pe claviculă.
Mobilizarea articulației scapulotoracice: pacientul în DD. Terapeutul se apleacă, iar cu
propriul stern fixează umărul; ambele mâini apucă prin laturile cubitale marginea spinală a
omoplatului, trăgând spre înafară (abducția scapulei).
Mobilizarea articulației scapulohumerale: are la bază două tehnici de bază și anume:
alunecarea și tracțiunea.
 Alunecare caudală: pacientul în șezând, cotul și cele 2/3 distale ale brațului pe o masă
(brațul abdus): priză pe capul humerusului, contrapriză dedesubt în axilă. Se apasă în jos.
 Alunecare cranială: pacientul în decubit dorsal, antebraț flectat cu palma pe stern. Priza la
nivelul cotului, contrapriză pe umăr în 1/3 interior. Alunecarea se face prin împingerea în
sus a brațului (cu mâna de pe cot).
 Alunecare posterioară a capului humeral: pacientul șezând, cotul flectat cu palma pe
55
 umărul opus; din spatele pacientului terapeutul apasă cu sternul pe scapulă. Mâinile
reunite fac priză pe cot și împing humerusul în ax de cot spre umăr. Scop: întinderea
ligamentului coracohumeral.
 Alunecarea circumferențială: pacient în șezând pe un taburet cu atebrațul pe masă, cotul
flectat la 90° și brațul abdus la 50°. Priză dublă pe brat, executându-se circumducții.
 Tracțiune axială: pacientul în decubit dorsal, priza deasupra cotului, prin care se trage în
jos brațul. Cealaltă mână a terapeutului ține rezistența în axilă. Mâna pacientului se
prinde de toracele asistentului, care în punctul maxim de tensiune își rotește trunchiul în
afară, în același timp trăgându-l înpoi. Scop: întinderea capsulei posterioare, a
ligamentului glenohumeral superior cu lărgirea spațiului subacromial prin coborârea
capului humeral. („Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia
Roșulescu)
 Tracțiunea înafară a capului humeral: pacientul în decubit dorsal, cu brațul ridicat la 90°,
fizioterapeutul cu mâinile reunite în priză pe braț în 1/3 superioară trage înafară, în timp
ce cu umărul împinge înăuntru 1/3 inferioară a brațului. Scop: decoaptare articulară și
întindere pe capsula posterioară. („Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor
reumatologice”, Eugenia Roșulescu)

c) Prin mobilizăi autopasive:

– Automobilizare cu membrul superior sănătos: mâna prinde 1/2 inferioară a antebrațului:

se execută autoflexia, autoabducția, autoadducția;
– Din ortostatism, cu fața la spalier la o distanță de o lungime de membrul superior: se
apucă bara la nivelul umerilor, se flectează treptat genunchii, rezultă autoflexia;
– Din lateral-autoabducția;
– Montaje cu scripete.

d) Exerciții tip Codman:

Trunchiul aplecat în față la 90°, cu brațul sănătos sprijinit pe o masă, brațul afectat atârnă
liber. În mână o greutate sau un săculeț prins de antebraț și se vor executa mișcări de pendulare
utilizând și trunchiul dacă e cazul. Rezultă o mișcare autopasivă cu tracțiuni în ax desprinzându-
se capul humerusului de manșonul rotatorilor și de ligamentul coracoacromial.

56
 e) Mobilizări active libere pentru creșterea mobilității:

Sunt executate de pacient, fără ajutor, pe toate direcțiile de mișcare cu/fără baston, la
spalier, cu mingea medicinală, la perete, etc.

IV.2.2 Refacerea forței musculare

Refacerea şi menţinerea forţei şi rezistenţei musculare reprezintă unelele dintre

obiectivele fundamentale ale programelor de kinetoterapie şi sunt elemente componente ale
asistenţei medicale prin care este posibiliă obţinerea stabilităţii active a umărului (asigurată de
aparatul musculo-tendinos).
Refacerea forței musculare se obține prin tonifierea musculaturii responsabile de
mișcările umărului în toate planurile de mișcare, prin mobilizări activo-pasive, pasive,
scripetoterapie, exerciții active cu încărcare, masaj de tonifiere, exerciții izometrice și izotonice.

a) Exerciții statice, izometrice:

Se realizează pe toate grupele de mușchi ale membrului superior, centurii și gâtului (cu
exceptția mișchilor/ tendoanelor lezate). Încep de la extremitatea distală, urcând spre umăr.
Prezintă efect trofic și circulator bun.

b) Exerciții cu rezistență pentru tonifierea musculaturii scapulare și glenohumerale:

Tonifierea musculaturii scapulare:

Bascularea anterioară a umărului (atepulsia): este realizat de micul pectoral.

Exercițiu: pacientul șezând, cu membrul superior de-a lungul corpului în rotație externă și
antebrațul supinat. Terapeutul face priză pe fața anterioară a umărului și pe fața dorsală a mâinii,
executând contrarezistențe. Pacientul execută în ordine: extensia pumnului, extensia membrului
superior și antepulsia umărului.

Bascularea posterioară a umărului (retroducția): este realizată de fasciculul inferior al

trapezului.
Exercițiu: pacientul în decubit ventral, cu brațul întins pe lângă corp, cotul extins, mâna
57
cu palma în jos pe masă. Terapeutul aplică prizele pe umăr și la nivelul articulației pumnului,
opunându-se extensiei pumnului și ridicării mâinii și antebrațului de pe planul mesei ca și
retroducției.

Tonifierea musculaturii glenohumerale:

Flexia brațului: realizată de deltoidul anterior, pectoral mare, biceps brahial,

coracobrahial. Exercițiu: pacientul în șezând, cu membrul superior pe lângă corp, antebraț în
supinație, mâna ținând o ganteră. Se execută flexii pumn-cot-scapulo-humeral.
Extensia brațului: realizată de marele dorsal, deltoidul posterior, mare și mic rotund,
triceps brahial, pectoral mare. Exercițiu: pacient în DHL cu membrul superior în moderată flexie
scapula-humerală, cot extins, antebrațul în supinație, pumnul și degetele flectate. Terapeutul
opune rezistență pe fața posterioară a 1/3 inferioară a brațului și pe fața dorsală a pumnului și
mâinii. Pacientul execută extnsia degetelor, pumnului, scapula-humerală.
Adducția brațului: realizată de marele pectoral prin fascicolul mijlociu. Exercițiu: pacient
în decubit dorsal, membrul superior în abducție orizontală și cu o ganteră în mână, execută flexia
mâinii, cotului și apoi adducție oriontală.
Abducția orizontală a brațului: realizată de deltoid (fascicolul posterior) și de toți
mușchii extensori ai brațului. Exercițiu: pacient șezând, cu brațul suspendat în chingă la 90°,
addus. Se execută abducția orizontală cu contrarezistență.
Rotația externă a brațului: realizată de subspinos, micul rotund, spraspinos. Exercițiu:
pacient șezând, cu membrul superior întins pe masă, în față și antebrațul pronat. Se execută
rotație exterioară cu supinație contrarezistenței. („Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor
reumatologice”, Eugenia Roșulescu)

IV.2.3 Refacerea stabilității, mișcării controlate și abilității

Se obține prin aplicarea terapiei ocupaționale și a ergoterapiei, acest mijloc de recuperare

fiind indicat în limita tipului lezional și a posibilității funcționale a pacientului, să se realizeze
încă de la începutul programului de recuperare, desfășurându-se paralel cu celelalte metode
descrise mai sus.
Refacerea stabilității se realizează prin: sporturi terapeutice (inot, tenis de masă/camp,
volei, baschet), terapie ocupațională (lustruit, șlefuitde suprafețe vertical/orizotale, etc.),
kinetoterapie (exerciții pentru musculatura scapulară, scapulo-humerală).

58
 a) Exerciții pentru musculatura scapulară:
Bascularea anterioară a umărului: pacient în decubit dorsal, membrul superior pe lângă
corp, ține în mâini capetele unei corzi a unui sistem de scripeți cu contragreutate. Se execută
extensia simultană simetrică a membrului superior bilateral, mobilizând greutatea. Umerii vor fi
împinși anterior.
Bascularea posterioară a umărului: același monaj de scripeți, dar pacientul este în
decubit dorsal.
Bascularea internă a scapulei: pacient în șezând cu mâinile împreunate la spate. Mâna
memrului superior sănătos presează mâna membrului superior afectat care caută să opună
rezistență.
Bascularea externă a scapulei: pacientul în decubit dorsal cu brațele la genunchi, ține în
mâini capetele unei corzi care trece pe după tălpi, genunchii ușor flectați; se extind genunchii-
tracționarea în jos a memrului superior.

b) Exerciții pentru musculatura scapulo-humerală:

Flexia brațului: pacient șezând, în mâini ține mânere care se unesc prin intermediul
corzilor în spatele pacientului pe un scripete mobil cu contragreutate.
Extesia brațulu: pacient șezând, cu brațele la orizontală, coatele flectate, mâinile
împreunate la nivelul feței, se trage în lateral, încercând îndepărtarea coatelor.
Abducția brațelor: pacient în șezând, cu ambele membere superioare în abducție:
asistentul se opune la adducția membrului superior sănătos, dar și la abducția membrului superior
afectat: contracția abductorilor se realizează pentru a crea un punct fix trunchiului, pentru a
permite travaliul adductorilor opuși.
Adducția cu rotație internă a brațului: din șezând, gambele „în atârnat”, mâinile în
sprijin pe masă de o parte și de alta a șezutului. Cu sprijin pe mâini se ridică fesele de pe masă.
Rotația externă a brațului: membrul superior afectat se sprijină cu mâna pe giroplan (sau
roata de reeducare a mâinii). Terapeutul imprimă o mișcare de rotație a giroplanului în sensul
rotației interne a membrului superior; rotatorii exterior caută să se opună. („Kinetoterapia în
recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia Roșulescu)

59
 Capitolul V. Tehnici de reeducare în afecțiuni degenerative ale
umărului

V.1 Scopul și obiectivele studiului

Scopul studiului de reabilitare a pacienţilor cu afecțiuni degenerative este acela de a

restaura funcţionalitatea membrului sau a membrelor afectate prin metode fizical-kinetice
eficiente.
Obiectivele precum: combaterea durerii, combaterea inflamaţiei, refacerea mobilităţii,
refacerea echilibrului muscular, tonifierea musculaturii, refacerea stabilităţii şi refacerea
abilităţilor trebuie urmărite şi îndeplinite de către fiziokinetoterapeut prin metode şi mijloace
specifice kinetoterapiei şi fizioterapiei, dar într-o anumită măsură şi de către pacient care îşi
doreşte ca membrul afectat să fie funcţional la capacitatea sa maximă dinaintea afecţiunii.

V.2 Ipoteza de lucru

Pentru efectuarea studiului s-a plecat de la dorinţa de a realiza o evaluare a eficienţei

metodelor fizical-kinetice utilizate în reabilitarea umărului în urma afecțiunilor degenerative,
încercând astfel să răspund la întrebarea: un program fizical-kinetic, corect alcătuit, poate asigura
recuperarea integrală a funcţionalităţii umărului afectat?

V. 3 Locul desfăşurării studiului şi condiţii de bază materială

Locul desfăşurării studiului este reprezentat de Baza de Tratament Balnear a hotelului

Nicolina T.B.R.C.M. Studiul s-a desfăşurat în perioada august 2018-mai 2019. Selectarea şi
prezentarea pacienților cu afecţiunile specifice temei mele de dizertație a fost aprobată de către
managerul şi directorul hotelului Nicolina, respectiv bazei de tratament.
În cadrul staţiunii Nicolina T.B.R.C.M, pacienţii beneficiază, cu ajutorul biletelor
decontate de CNAS, de program recuperator timp de două săptămâni, având acces la sălile de
kinetoterapie, fizioterapie, masaj, parafină, băi galvanice, bazine şi căzi cu sulf, adaptate în
funcţie de tipul afecţiunii.
Sala de fizioterapie este dotată cu următoarele aparate: BTL 5000 (laser, ultrasunet,
curenţi), BTL SHORTWAVE (unde scurte), Magnetodiaflux (plăci, bobine), BTL
LYMPHASTIM (drenaj limfatic). BTL a fost fondată în 1993. Astăzi este între primii cinci
60
producători de aparatură medicală din lume. Începută în 1997, activitatea firmei BTL România
Aparatură Medicală, s-a orientat către oferirea unor produse de calitate, cu parametri de vârf.
Sala de kinetoterapie este dotată cu: aparate de gimnastică, spaliere, bănci de gimnastică,
scripeţi, bicicletă ergometrică, bandă de alergare, pat profesional masaj, mingi medicinale, benzi
elastice, gantere de diferite dimensiuni, saltele, bastoane, haltere, saci cu nisip, suluri de corecţie
etc.
Baza de tratament dispune de medici profesionişti specializaţi în balneoclimatologie şi
reumatologie, de kinetoterapeuţi, fiziokinetoterapeuţi, asistenţi medicali, maseuri. Este locul
ideal pentru performanţă în recuperare, oferind servicii de excelenţă în domeniul recuperării
fizical-kinetice la cel mai înalt grad de profesionalism.

V.4 Metode de studiu alese

Orice activitate de studiu presupune că după alegerea temei de cercetare, cel care
realizează studiul să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema.
Documentarea constituie o etapă indispensabilă care furnizează informaţii despre fondul de bază
al disciplinei şi toate datele recent apărute în publicaţiile periodice.
Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi şi mijloace utilizate în desfăşurarea
studiului. Pe baza acestor informaţii sistematizate şi valorificate, a fost stabilit întregul proces de
recuperare.
Pentru buna desfăşurare a studiului, am utilizat următoarele metode :
1. Metoda documentării;
2. Metoda anchetei;
3. Metoda observaţiei;
4. Metoda măsurării (explorarea şi evaluarea subiecţilor);
5. Metoda înregistrării rezultatelor, a prelucrării lor şi înregistrării grafice;

1) Metoda documentării

Orice activitate de studiu presupune că: după alegerea temei de studiu, cel care realizează
studiul să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema.
Documentarea constituie o etapă indispensabilă care furnizează informaţii despre fondul de bază
al disciplinei şi toate datele recent apărute în publicaţiile periodice. Informaţiile necesare pentru
desfăşurarea experimentului au fost extrase din publicaţiile de specialitate (traumatologie,
kinetoterapie, anatomie şi biomecanică). Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi şi
61
mijloace utilizate în desfăşurarea experimentului. Pe baza acestor informaţii sistematizate şi
valorificate a fost stabilit întregul proces de recuperare.

2) Metoda anchetei

A fost utilizată pentru obţinerea datelor necesare anamnezei, cu rol foarte important în
structurarea programelor de tratare-recuperare. Această metodă a contribuit într-o mare măsură la
cunoaşterea condiţiilor care au dus la degenerarea articulației umărului, la culegerea informaţiilor
despre suferinţe, direct de la subiecţi. S-a discutat cu fiecare pacient în parte, atenţia îndreptandu-
se asupra următoarelor aspecte: date personale, dinamica evoluţiei afecţiunii, condiţiile şi cauzele
care au generat-o, precum şi mijloacele de tratament administrate pană în momentul luării în
observaţie. Datele obţinute au fost înregistrate în fişele individuale.

3) Metoda observației

În orice activitate observaţia constituie contemplarea intenţionată a unui subiect,

document, fenomen sau proces, în vederea cunoaşterii ştiinţifice a acestora, prin înregistrarea şi
preluarea datelor obţinute.
Observaţia, în general, a stat la baza activităţii de înregistrare a datelor, a ajutat ca în
funcţie de particularităţile fiecărui subiect să se poată elabora programe de recuperare
individualizate. Această metodă a creat posibilitatea stabilirii programelor de recuperare
individualizate pentru fiecare pacient în parte, care au fost cauzele care au produs modificări faţă
de parametrii normali, ca şi efectele lor asupra datelor investigate. De asemenea, a ajutat la
obţinerea informaţiilor cu privire la modificările care apar în timpul desfăşurării programelor de
recuperere, la comportamentul subiecţilor şi la răspunsul lor la aplicarea programelor de
kinetoterapie.

4) Metoda măsurării

Rezultatele examenului funcţional au fost obţinute pe baza:

a) evaluării deficitului funcţional;
b) bilanţului articular al umărului (capitolul II.8)
c) bilanţului muscular al umărului. (capitolul II.9)

62
 Cunoaşterea gradului de mişcare al unei articulaţii sau a valorii forţei unui muşchi de a
executa mişcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea unui diagnostic funcţional
cât şi în evaluarea eficacităţii tratamentului.

a) Evaluarea deficitului funcțional

Pentru evaluarea deficitului funcţional s-a utilizat „Scala Analog Vizuală”, care
presupune identificarea intensității durerii. Acest proces a fost efectuat o dată la examinarea
primară a pacientului și apoi pe parcursul tratamentului în funcție de modul de evoluție a
acestuia.
Scala analog vizuală reprezintă un instrument ce permite pacientului să-și exprime
durerea marcând intensitatea acesteia de-a lungul unui segment pe care sunt plasate niște imagini
cărora le sunt atribuite niște semnificații ușor percepute de către pacient. Tot cu același scop, și
în funcție de capacitatea de răspundere a pacientului, s-a utilizat și „Scala numerică de evaluare a
durerii”, care este gradată de la 0-10, după cum urmează:

Tabel V.1. „Scala numerică de evaluare a durerii”

Scor Simptomatologie Conduită terapeutică
0 Fără durere. Nu necesită medicație
1 Iritare minoră-ocazional, accese minore Medicație la nevoie
dureroase.
2 Iritare-ocazional, accese puternice dureroase. Medicație la nevoie
3 Iritare suficientă cât să distragă atenția. Analgezice de intensitate
moderată
4 Durerile pot fi ignorante dacă pacientul este Analgezice de intensitate
implicat în muncă, dar continuă să distragă moderată
atenția.
5 Durerea nu poate fi ignorată mai mult de 30 de Analgezice de intensitate
minute. moderată
6 Durerea nu poate fi deloc ignorată, dar se pot Analgezice puternice
continuă munca sau activitățile sociale.
7 Capacitate dificilă de concentrare, durerea Analgezice puternice
interferă cu somnul. Munca este continuă cu efort
8 Activitate fizică sever limitată. Citire și Analgezice puternice

63
 conversație cu efort.
9 Incapacitate de a vorbi, plans cu geamăt, Cele mai puternice analgezice
incontrolabil, aproape delir. sau parțial eficiente
10 Incontinență. Durerea poate provoca moartea. Cele mai puternice analgezice
sau parțial eficiente

Fig.V.1 A – Scala numerică de identificare a durerii

B – Scala analog vizuală

După “R K Portenoy, Pain management: Theory

and practive”, 1996

5) Metoda înregistrării rezultatelor obținute, a prelucrării lor și reprezentării grafice

De la aprecierile rezultatelor parţiale din fişe s-a trecut la compararea datelor înscrise în
centralizatoare, de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică şi pentru reprezentarea
grafică. De la rezultatele din înregistrările statistice, s-a trecut la explicaţii bazate pe descrierea şi
analiza dinamicii înregistrărilor în evoluţia lor.
Interpretarea rezultatelor trebuie să fie completată cu informaţiile domeniului, cu
iconografia şi imagistica comparativă a diferitelor etape prin care a trecut cercetarea.
Pentru reprezentarea grafică au fost folosite diagrama şi poligonul de frecvenţă.
Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele şi valorile prezente în
fişele de observaţii.
64
 V.5 Subiecții

Subiecții studiului au fost selectați în funcție de patologia prezentată și anume periartrită

scapulo-humerală, aceștia fiind în număr de zece, atât de sex feminin cât și masculin, în vederea
prezentării detaliate a programului de recuperare fiind selectați doar trei, vârstele lor fiind de 44,
33 și respectiv 39 de ani.

Tabel V.2 Descrierea subiecţilor

NR. Nume și Gen Vârsta Profesie Diagnostic Data Data ieșirii

prenume intrării la din
tratament tratament

1 S.M. M 44 Zugrav Periatrită scapulo- humerală

umăr drept, sindrom de 01.10.2018
conflict subacromial. 14.09.2018

2 F.P. M 33 Mecanic Periartrită scapulo- humerală 08.10.2018 23.10.2018

umăr drept, tendinită
bicipitală.
3 C.E M 39 Croitor Periartrită scapula-humerală, 03.11.2018 20.11.2018
umăr stâng dureros simplu.
4 E.C. F 30 Medic Periartrită scapulo-humerală, 17.03.2019 04.04.2019
veterinar umăr drept dureros simplu.

5 R.N. M 42 Contabil Periartrită scapulo-humerală, 21.04.2019 08.05.2019

umăr stâng blocat.
6 A.A. F 53 Profesor Periartrită scapulo-humerală, 10.10.2018 25.10.2018
umăr drept blocat/ umăr
„înghețat”.
7 H.B. F 45 Șofer Periartrită scapulo-humerală, 19.03.2019 06.04.2019
umăr drept mixt.
8 M.A. F 40 Profesor Periartrită scapulo-humerală, 11.10.2018 25.10.2018
umăr mixt stâng.
9 S.A. F 58 Avocat Periartrită scapulo-humerală, 12.05.2019 26.05.2019
(pensionat) umăr pseudoparalitic drept.
10 T.D. M 38 Agricultor Periartrită scapulo-humerală, 01.05.2019 15.05.2019
umăr drept dureros simplu.

65
 V.5.1 Prezentarea fişelor pacienţilor şi măsurătorile efectuate

Fişă pacient nr. 1

Nume şi prenume: S.M.

Vârstă: 44

Gen: M

Activitate profesională: Zugrav

Diagnostic: Periatrită scapulo-humerală umăr drept, sindrom de conflict subacromial.

Anamneza: pacientul acuză dureri de intensitate crescută, difuze, la nivelul umărului drept.

- aceste dureri se intensifică în timpul mișcărilor, dar și pe parcursul nopții, ceea ce

determină insomnii;
- deasemenea activitățile zilnice sunt perturbate, pacientul având o meserie de tip manuală;
- este dificil să manipuleze obiectele mai ales când este nevoie de aplicarea de forță;
- în urma interogatoriului am aflat că durerea a debutat în urmă cu 5 zile, în urma unei
activități executate intens în cadrul serviciului.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: mișcarea de abducție limitată, compensarea mișcărilor prin arcuirea

trunchiului sau prin ridicarea umărului, o ușoară cifoză cervico-dorsală;
 Palpare: se remarcă prezența durerii la nivelul articulației umărului drept, în urma palpării
acromionului, ligamentului coracoacromial și în zona capsulei anterosuperioare;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 165°, extensie 60°, abducție 149°, rotație
internă 80°, rotație externă 81°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

66
  Combaterea durerii şi imflamaţiei;
 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.

Tabel V.3. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 165°

Flexia
Ev. intermed. 175°
(V.N. -180°)
Ev. finală 180°

Ev. inițială 60°

Extensia
Ev. intermed. 60°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 60°

Ev. inițială 149°

Abducția
Ev. intermed. 170°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 180°

Ev. inițială 10°

Adducția
Ev. intermed. 25°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 50°

Ev. inițială 80°

Rotația internă Ev. intermed. 85°

67
 (V.N.-80-90°) Ev. finală 90°

Ev. inițială 81°

Rotația externă Ev. intermed. 85°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 90°

(V.N.- valoare normală)

Tabel V.4. Bilanț muscular al umărului drept - evaluarea forței musculare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Ev. intermed. F3
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Adducția Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

68
 internă Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 14.09.2018.

Data ieşirii din tratament: 01.10.2018.

Fişă pacient nr. 2

Nume şi prenume: F.P.

Vârstă: 33

Gen: M

Activitate profesională: Mecanic

Diagnostic: Periartrită scapulo- humerală umăr drept, tendinită bicipitală.

Anamneză:

- Inițial, pacientul s-a prezentat în cadru clinicii cu durerii articulare și disconfort;

- Localizarea durerii a fost imprecisă, însoțită de redoare ce se accentuează în timpul
mișcării;
- Afirmă dificultate în efectuarea anumitor activități zilnice (ADL – activity of daily
living);
- Debutul a fost brusc în urma unor mișcări exagerate cu rezistență mărită.

69
Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: poziție vicioasă a umărului cu retropulsie;

 Palpare: se remarcă prezența durerii la nivelul umărului drept, în urma palpării punctelor
dureroase, anterior la nivelul subacromial, lateral de coracoid și la nivelul deltoidului
anterior;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 135°, extensie 40°, abducție 170°, rotație
internă 85°, rotație externă 80°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională:

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare cu
disconfort ce corespunde cifrei 2 pe SAV.

Tabel V.5. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 135°

Flexia
Ev. intermed. 160°
(V.N. -180°)
Ev. finală 180°

Extensia Ev. inițială 40°

(V.N.-45-60°) Ev. intermed. 50°

70
 Ev. finală 60°

Ev. inițială 170°

Abducția
Ev. intermed. 176°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 180°

Ev. inițială 15°

Adducția
Ev. intermed. 30°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 50°

Ev. inițială 85°

Rotația internă Ev. intermed. 88°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 90°

Ev. inițială 80°

Rotația externă Ev. intermed. 84°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 90°

Tabel V.6. Bilanț muscular al umărului stâng- evaluarea forței musculare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

71
 Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Adducția Ev. intermed. F3

Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 08.10.2018.

Data ieşirii din tratament: 23.10.2018.

Fişă pacient nr. 3

Nume şi prenume: C.E.

Vârstă: 39

Gen: M

Activitate profesională: Croitor

72
Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr stâng dureros simplu.

Anamneză:

- pacient în vârstă de 39 ani se prezintă cu un umăr în stare acută;

- în urmă cu 2 ani pacienta a avut un accident de mașină în care a suferint un traumatism la
nivelul membrului superior și anume la humerus;
- la treimea inferioară a humerusului a suferit o fracutră cominutivă, operată cu material de
osteosinteză;
- fractura s-a recuperat în condiții normale însă pe fondul imobilizării a dezvoltat o capsulă
retractilă cu serioase limitări de mișcare;
- pacientul afirmă că nu a făcut recuperare medicală în urma fracturii;

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se observă un umăr ridicat, cu tendința de a compensa mișcările membrului și o

scolioză dextro-convexă;
 Palpare: la palparea în jurul articulației, pacientul acuză durere în partea antero-medială
și superioară;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 150°, extensie 40°, abducție 145°, rotație
internă 70°, rotație externă 71°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
stâng.
Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV

73
Tabel V.7. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 150°

Flexia
Ev. intermed. 172°
(V.N. -180°)
Ev. finală 178

Ev. inițială 40°

Extensia
Ev. intermed. 51°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 60°

Ev. inițială 145°

Abducția
Ev. intermed. 165°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 177°

Adducția Ev. inițială 15°

(V.N.- 50-60°) Ev. intermed. 30°

Ev. finală 60°

Ev. inițială 70°

Rotația internă Ev. intermed. 83°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 88°

Ev. inițială 71°

Rotația externă Ev. intermed. 79°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 89°

74
Tabel V.8. Bilanț muscular al umărului stâng- evaluarea forței musculare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Adducția Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Rotația Ev. intermed. F3

externă Ev. finală F5

75
 Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în
tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 03.11.2018

Data ieşirii din tratament: 20.11.2018.

Fişă pacient nr. 4

Nume şi prenume: E.C.

Vârstă: 30

Gen: F

Activitate profesională: Medic veterinar

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr drept dureros simplu.

Anamneză:

- pacienta a suferit un accident de circulație care s-a soldat cu o fractură de humerus drept
în 1/3 inferioară operată, apoi a fost imobilizat în aparat gipsat 4 săptămâni;
- datorită imobilizării îndelungate a apărut durere la nivelul umărului drept și limitare de
mișcare.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului drept, pe fața anterioară;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 145°, extensie 30°, abducție 120°, rotație
internă 69°, rotație externă 55°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

76
  Combaterea durerii şi imflamaţiei;
 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.

Tabel V.9. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 145°

Flexia
Ev. intermed. 160°
(V.N. -180°)
Ev. finală 180°

Ev. inițială 30°

Extensia
Ev. intermed. 35°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 120°

Abducția
Ev. intermed. 150°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 175°

Ev. inițială 30
Adducția
Ev. intermed. 35°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 69°

Rotația internă Ev. intermed. 75°

77
 (V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Ev. inițială 55°

Rotația externă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Tabel V.10. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Adducția Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

78
 internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 17.03.2019.

Data ieşirii din tratament: 04.04.2019.

Fişă pacient nr. 5

Nume şi prenume: R.N.

Vârstă: 42

Gen: M

Activitate profesională: Contabil

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr stâng blocat.

Anamneză:

- în februarie 2018 pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală pentru ruptură de coif

rotator stâng operată în februarie 2018, urmată de o imobilizare în orteză pentru 28 de
zile;
- pacientul se prezintă cu durere localizată la nivelul umărului stâng, articulația fiind
caracterizată de limitarea mişcărilor pe toate direcțiile.
Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului stâng, pe fața anterioară;
79
  Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 130°, extensie 30°, abducție 130°, rotație
internă 65°, rotație externă 45°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
stâng.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.

Tabel V.11. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 130°

Flexia
Ev. intermed. 140°
(V.N. -180°)
Ev. finală 170°

Ev. inițială 30°

Extensia
Ev. intermed. 35°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 130°

Abducția
Ev. intermed. 160°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 170°

80
 Ev. inițială 25°
Adducția
Ev. intermed. 35°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 65°

Rotația internă Ev. intermed. 75°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Ev. inițială 45°

Rotația externă Ev. intermed. 65°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Tabel V.12. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Adducția Ev. inițială F2

81
 Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 21.04.2019.

Data ieşirii din tratament: 08.05.2019.

Fişă pacient nr. 6

Nume şi prenume: A.A.

Vârstă: 53

Gen: F

Activitate profesională: Profesor

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr drept blocat/ umăr „înghețat”.

Anamneză:

- pacienta a suferit un accident de mașină în umră cu un an;

82
 - urmare a accidentului a prezentat o fractură cominutivă de rotulă stângă și contuzii la
nivelul umărului drept;
- datorită contuziilor, acuză dureri la nivelul umărului drept, care se intensifică la
mobilizarea acestuia.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului drept;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 100°, extensie 30°, abducție 120°, rotație
internă 55°, rotație externă 50°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.

Tabel V.13. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 100°

Flexia
Ev. intermed. 130°
(V.N. -180°)
Ev. finală 160°

Extensia Ev. inițială 30°

83
 (V.N.-45-60°) Ev. intermed. 35°

Ev. finală 40°

Ev. inițială 120°

Abducția
Ev. intermed. 140°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 160°

Ev. inițială 25°

Adducția
Ev. intermed. 30°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 55°

Rotația internă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 75°

Ev. inițială 50°

Rotația externă Ev. intermed. 65°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 75°

Tabel V.14. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

84
 Extensia Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F2

Adducția Ev. intermed. F3

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 10.10.2018.

Data ieşirii din tratament: 25.10.2018.

85
 Fişă pacient nr. 7

Nume şi prenume: H.B.

Vârstă: 45

Gen: F

Activitate profesională: Șofer

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr drept mixt.

Anamneză:

- pacienta s-a prezentat la medic cu dureri în umărul drept care trenează de aproximativ 4
luni, cu ameliorări temporare ca urmare a tratamentului medicamentos și fizical.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului drept;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 120°, extensie 30°, abducție 130°, rotație
internă 60°, rotație externă 65°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.

86
Tabel V.15. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 120°

Flexia
Ev. intermed. 130°
(V.N. -180°)
Ev. finală 150°

Ev. inițială 30°

Extensia
Ev. intermed. 35°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 40°

Ev. inițială 130°

Abducția
Ev. intermed. 150°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 155°

Ev. inițială 40°

Adducția
Ev. intermed. 42°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 55°

Ev. inițială 60°

Rotația internă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Ev. inițială 65°

Rotația externă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

87
Tabel V.16. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F4

Adducția Ev. intermed. F5

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

88
 Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în
tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 19.03.2019.

Data ieşirii din tratament: 06.04.2019.

Fişă pacient nr. 8

Nume şi prenume: M.A.

Vârstă: F

Gen: 40

Activitate profesională: Profesor

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr mixt stâng.

Anamneză:

- pacienta prezintă un reumatism poliarticular de care suferă încă din tinerețe și duce la
limitarea amplitudinii de mișcare.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului stâng;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 110°, extensie 30°, abducție 120°, rotație
internă 60°, rotație externă 65°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
stâng.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

89
  Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.

Tabel V.17. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 110°

Flexia
Ev. intermed. 135°
(V.N. -180°)
Ev. finală 150°

Ev. inițială 30°

Extensia
Ev. intermed. 35°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 40°

Ev. inițială 120°

Abducția
Ev. intermed. 140°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 160°

Ev. inițială 45°

Adducția
Ev. intermed. 55°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 58°

Ev. inițială 60°

Rotația internă Ev. intermed. 70°

90
 (V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Ev. inițială 65°

Rotația externă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Tabel V.18. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Adducția Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

91
 internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 11.10.2018.

Data ieşirii din tratament: 25.10.2018.

Fişă pacient nr. 9

Nume şi prenume: S.A.

Vârstă: 58

Gen: F

Activitate profesională: Avocat (pensionat)

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr pseudoparalitic drept.

Anamneză:

- pacienta se prezintă la medic cu dureri foarte puternice la nivelul articulației scapulo-

humerale drepte;
- boala apare pe fond de menopauză cu osteoporoză evidențiată radiologic, în urma unei
mișcări bruște de ridicare a brațelor pentru o activitate casnică, soldându-se cu o rupture
partial a coifului rotatorilor;
- ridicarea la vertical este aproape imposibilă în schimb sunt posibile mișcări active.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

92
  Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;
 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului drept;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 100°, extensie 25°, abducție 110°, rotație
internă 55°, rotație externă 60°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.

Tabel V.19. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială 100°

Flexia
Ev. intermed. 125°
(V.N. -180°)
Ev. finală 140°

Ev. inițială 25°

Extensia
Ev. intermed. 30°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 40°

Abducția Ev. inițială 110°

(V.N.- 180°) Ev. intermed. 130°

93
 Ev. finală 150°

Ev. inițială 20°

Adducția
Ev. intermed. 30°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°

Ev. inițială 55°

Rotația internă Ev. intermed. 65°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 75°

Ev. inițială 60°

Rotația externă Ev. intermed. 70°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 75°

Tabel V.20. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Abducția Ev. intermed. F4

94
 Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Adducția Ev. intermed F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 12.05.2019

Data ieşirii din tratament: 26.05.2019.

Fişă pacient nr. 10

Nume şi prenume: T.D.

Vârstă: 38

Gen: M

Activitate profesională: Agricultor.

Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr drept dureros simplu.

95
Anamneză:

- în urma unei căzături pe gheață, pacientul a suferit o fractură de humerus drept, urmat de
aparat gipsat;
- datorită imobilizării îndelungate, a apărut o durere la nivelul umărului drept și limitare de
mișcare.

Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:

 Inspecție: se remarcă hipotrofia musculaturii brațului;

 Palpare: se identifică durere la nivelul umărului drept;
 Bilanț articular: limitarea mobilității: flexie 120°, extensie 35°, abducție 130°, rotație
internă 65°, rotație externă 75°;
 Bilanț muscular: evidenţiază forţa musculară diminuată la nivelul musculaturii umărului
drept.

Obiectivele tratamentului de reeducare funcţională :

 Combaterea durerii şi imflamaţiei;

 Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
 Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
 Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.

Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.

Tabel V.21. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Flexia Ev. inițială 120°

(V.N. -180°) Ev. intermed. 135°

96
 Ev. finală 160°

Ev. inițială 35°

Extensia
Ev. intermed. 45°
(V.N.-45-60°)
Ev. finală 40°

Ev. inițială 130°

Abducția
Ev. intermed. 150°
(V.N.- 180°)
Ev. finală 170°

Ev. inițială 40°

Adducția
Ev. intermed. 45°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 55°

Ev. inițială 65°

Rotația internă Ev. intermed. 75°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°

Ev. inițială 75°

Rotația externă Ev. intermed. 80°

(V.N.-80-90°) Ev. finală 85°

Tabel V.22. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare

Mișcare testată umăr afectat

Ev. inițială F3

Flexia Ev. intermed. F4

97
 Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Adducția Ev. intermed. F4

Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

internă Ev. finală F5

Ev. inițială F3

Rotația Ev. intermed. F4

externă Ev. finală F5

Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în

tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).

Data intrării în tratament: 01.05.2019.

Data ieşirii din tratament: 15.05.2019.

98
 V.6. Planul fiziokinetoterapeutic de recuperare

În continuare vom prezenta programul de recuperare a trei pacienţi din cei descrişi
anterior, prin intermediul mijloacelor fiziokinetice.

Pacient nr. 1: S.M.

Plan fiziokinetoterapeutic: Obiectivele recuperării :

 combaterea durerii
 reducerea inflamaţiei locale
 refacerea mobilităţii
 refacerea forţei musculare
 refacerea stabilităţii articulare

Rezultatele testelor funcționale ale umărului afectat:

Denumire test Rezultat

Testul Speed Negativ
Testul Yergason Negativ
Testul Jobe Pozitiv
Testul Hawkins Pozitiv
Testul Neer Pozitiv
Testul Yocum Pozitiv

I. Programul de etapă:

 Masajul – 15 şedinţe

 Electroterapie – 15 şedinţe

 Kinetoterapie: kinetoterapie activă (3 serii x 10 reptări) – 15 şedinţe

99
II. Programul de ședință

 Masajul: Masajul umărului drept – 15 minute – manevre : efleuraj şi fricţiuni ; efecte:

reducerea edemului, antalgic/decontracturant, efect miorelaxant, creşterea supleţii şi
elasticităţii ;
 Electroterapie:
a) Curent Galvanic (Cl𝐶𝑎2+ ) - 20 minute ; efecte: antialgic, antiimflamator, biotrofic;
b) TENS: hiperalgic, simetric cu polaritate pozitivă, constant; cu cei doi electrozi poziționați
antero-posterior, durată de 15 de minute,

Fig.V.1. Poziţionarea electrozilor (TENS)

 Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr drept, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;

Fig.V.2. Aplicarea laserului pe umărul afectat

100
  USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr drept; efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;

Fig.V.3. Manevrarea traductorului – metoda cinetică

 Kinetoterapie:
a) Mobilizări pasive și manipulări articulare periferice - 10 minute. Se xecută în limita
durerii în toate planurile de mişcare a articulaţiei, cu pacientul în decubit dorsal sau
ventral. Efecte : creşterea mobilităţii, refacerea imaginii kinestezice, efect uşor trofic;

Fig.V.4 Manipulări articulare – Tracțiune în ax Fig.V.5. Coborârea capului humeral

101
b) Decoaptări ale articulaţiei umărului: după primele 1-3 zile de tratament recuperator,
manipulările articulare periferice vor fi însoţite de decoaptări ale articulaţiei umărului, cu
pacientul în decubit dorsal. – 5 minute.
OBS: decoaptarea articulară se mai poate realiza și cu ajutorul ganterelor de 1-2 kg.
Pacientul este așezat în decubit ventral, cu brațul drept flectat la marginea patului și cu
greutatea în mână.

Fig.V.6. Decoaptare articulară Fig.V.7. Decoaptare articulară, cu ajutorul ganterei

c) Schema de facilitare Kabat: sunt utilizate pasiv, de catre kinetoterapeut, determinându-se

astfel limitele de mișcare; activ, prin mișcare liberă, fără rezistență și fără ghidaj; activo-
pasiv, mișcare liberă dar cu ghidaj din partea kinetoterapeutului; activ cu rezistență,
pentru creșterea forței, cu sau fără introducerea unor momente de contracție izometrică pe
parcursul arcului de mișcare. Efect: ameliorarea forței musculare. (Exemplu Fig V.8 –
diagonala 2 : FLEXIE – ABDUCȚIE – ROTAȚIE EXTERNĂ )

102
 Fig.V.8. Diagonala 2 Kabat (flexie)

Exercițiul 1:

Pacientul așezat mobilizează membrele superioare cu ajutorul scripetelui cu accentuare pe brațul

afectat. Se efectuează în limita durerii.

Exercițiul 2:

Exercițiu cu bastonul pentru abducție: pacientul este in ortostatism, mâinile sale prind de
capetele bastonului. Ducerea bastonului spre dreapta și spre stânga determină mișcarea de
abducție a brațului afectat. Pacientul mișcă privirea o data cu capetele bastonului.

Fig.V.9. Exercițiu cu bastonul pentru abducție

103
Exercițiul 3:

Exercițiul cu bastonul pentru flexie: pacientul în ortostatism, prizele pe capetele bastonului.

Pacientul execută mișcarea de flexie-revenire în poziția initială.

Exercițiul 4

Exercițiul cu bastonul pentru extensie: pacientul în ortostatism, prizele pe capetele bastonului,

bastonul fiind aflat în spatele bazinului. Se execută mișcarea de extensie-revenire.

Fig.V.10. Exercițiul cu bastonul pentru flexie (exercițiul 3) și pentru extensie (exercițiul 4)

Exercițiul 5

Pacientul în ortostatism, picioarele ușor depărtate. Se execută mișcarea de abducție a brațului

afectat, cu ajutorul benzii elastice. Mișcarea se face în limitarea durerii.

Fig.V.11 Exercițiul de abducție a brațului, cu ajutorul benzii elastice

104
Exercițiul 6

Pacientul în poziția șezând, cu brațele pe lângă corp, antebrațul flectat la 40° și mâna supinată.
Mâna stângă a asistentului acroșează umărul pacientului, iar propriul antebraț este în contact cu
fața posterioară a brațului subiectului. Cealaltă mână prinde palma pacientului. Asistentul
contrează anteducția umărului, etensia concomitentă a brațului și încercarea de flexie a cotului.

Exercițiul 7

Pacientul în decubit ventral, cu brașul în abducție, cotul flectat la 90°, cu mâna în pronație ținând
o gateră și antebrațul la verticală. Se execută rotația externă a humerusului, până ce gantera
ajunge la orizontală.

Exercițiul 8

Stând cu fața la scara fixa , brațele fixate la treapta de la nivelul șoldurilor ,se execută prinderea
treptelor superioare până la nivelul urechilor. Reverire treapta cu treaptă cu treaptă până la niveul
șoldurilor.

Exercițiul 9

Pacientul în decubit ventral , cu capul pe o pernă si brațele pe lângă corp ,pacientul execută
retropulsia umerilor încercând sa apropie omoplații între ei . Când a ajuns la un punct maxim
menține poziția 10 secunde și apoi coboară umerii.

Exercițiul 10

În ortostatism, cu spatele la perete, picioarele îndepărtate de zid. Se desprinde spatele de perete,

împingând în mâini. (membrele superioare întinse, cu palmele pe zid)

105
Pacient nr. 2: F.P.

Plan fiziokinetoterapeutic: Obiectivele recuperării :

 combaterea durerii
 reducerea inflamaţiei locale
 refacerea mobilităţii
 refacerea forţei musculare
 refacerea stabilităţii articulare

Rezultatele testelor funcționale ale umărului afectat:

Denumire test Rezultat

a) Testul Speed Pozitiv
b) Testul Yergason Pozitiv
c) Testul Jobe Negativ
d) Testul Hawkins Negativ
e) Testul Neer Pozitiv
f) Testul Yocum Pozitiv

a) Testul Speed b) Testul Yergason c) Testul Jobe (cănii goale)

106
 d) Testul Hawkins e) Testul Neer f) Testul Yocum

I. Programul de etapă:

 Masajul – 15 şedinţe

 Electroterapie – 15 şedinţe

 Kinetoterapie: kinetoterapie activă (3 serii x 10 reptări) – 15 şedinţe

II. Programul de ședință

 Masajul: Masajul umărului drept – 15 minute – manevre: efleuraj, fricțiuni. Efecte:

reducerea edemului, antalgic/decontracturant, efect miorelaxant, creşterea supleţii şi
elasticităţii;

 Electroterapie:
a) Curent Galvanic (Cl𝐶𝑎2+ ) - 20 minute ; efecte: antialgic, antiimflamator, biotrofic
b) TENS: hiperalgic, simetric cu polaritate pozitivă, constant; cu cei doi electrozi poziționați
antero-posterior, durată de 15 de minute,
c) Curent interfernțial: 90-100 Hz –antero-posterior umăr drept; efecte: excitomotor,
decontracturant, analgezic, vasculotrofic; durata - 15 minute;

107
  Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr drept, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;
 USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr drept; efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;

 Kinetoterapie:
a) Scheme de facilitare Kabat – 5 minute.
b) Manipulări articulare periferice - 10 minute.

1. 2. 3.
Fig.V.12. Manipulări articulare periferice: 1. Alunecare posterioară a capului humeral; 2.
Abducție cu coborârea capului humeral; 3. Tracțiune în afara capului humeral

Exercițiul 1

Pacientul așezat mobilizează membrele superioare cu ajutorul scripetelui cu accentuare pe brațul

afectat. Se efectuează în limita durerii.

Exercițiul 2

Pacientul șezând pe scaun, genunchii flectați, picioarele ușor depărtate, având câte o ganteră de
1-2 kg în fiecare mână. Acesta execută mișcări de flexie-extensie, bilateral, în limita durerii.

108
După care, din aceeași poziție, pacientul realizează mișcarea de abducție-revenire în poziție
inițială.

Fig.V.13 Exercițiul de flexie-extensie (poziție inițială, executarea mișcării)

Fig V.14. Exercițiul de abducție-revenire

Exercițiul 3

Aceeași poziție inițială ca și în exercițiul anterior, cu excepția faptului ca pacientul are membrele
superioare abduse la 90°. Pacientul realizează mișcări circulare a brațelor, bilateral, concomitent,
109
întrun sens și invers. Aceleași mișcări circulare, pacientul având membrele superioare flectate la
90°.

FigV.15. Mișcări circulare cu brațele în abducție, respectiv în flexie

Exercițiul 4

Aceeași poziție inițială ca și în primul exercițiu. Pacientul se află sprijinit cu palmele pe gymball,
coatele extinse. Se execută mișcarea de rulare a mingii înainte și înapoi.

Exercițiul 5

Din ortostatism, cu brațul lipit de trunchi si antebrațul flectat la 90 o, pacientul prinde banda
elastică fixată la un capăt și efectuează rotația internă trăgând ușor de capătul benzii.

Exercițiul 6

Din ortostatism, cu brațul lipit de trunchi și antebrațul flectat la 90 o, pacientul prinde banda
elastică fixată la un capăt și efectuează rotația externă trăgând ușor de capătul benzii.

110
 Fig.V.16. Rotație internă umăr drept (exercițiul 5), respectiv rotație externă umăr drept
(exercițiul 6)

Exercițiul 7

Pacientul în decubit ventral, cu membrele superioare pe lângă corp, ține în mâini capetele unei
corzi a unui sistem de scripeți cu contragreutate. Se execută extensia simultană a simetrică a
membrelor superioare bilateral, moblizând greutatea. Umerii vor fi împinși anterior.

Exercițiul 8

Pacientul în decubit ventral, membrele superioare pe lângă corp, în mână cu o ganteră, pe care o
ridică de pe planul mesei.

Exercițiul 9

Pacientul în decubit ventral, cu umărul la marginea mesei. Membrul superior atârnă vertical,
având în mână o ganteră. Se execută o abducție orizontală, care se asociază cu adducția
scapulară. Sau flectând cotul, gantera este deplasată vertical prin abducție orizontală.

111
Exercițiul 10

Stând cu fața la scara fixa , brațele fixate la treapta de la nivelul șoldurilor, se execută prinderea
treptelor superioare până la nivelul urechilor. Revenire treaptă cu treaptă până la niveul
șoldurilor.

Pacient nr. 3: C.E.

Plan fiziokinetoterapeutic: Obiectivele recuperării :

 combaterea durerii
 reducerea inflamaţiei locale
 refacerea mobilităţii
 refacerea forţei musculare
 refacerea stabilităţii articulare

Rezultatele testelor funcționale ale umărului afectat:

Denumire test Rezultat

Testul Speed Pozitiv
Testul Yergason Negativ
Testul Jobe Pozitiv
Testul Hawkins Negativ
Testul Neer Pozitiv
Testul Yocum Pozitiv

I. Programul de etapă:

 Masajul – 15 şedinţe

 Electroterapie – 15 şedinţe

 Kinetoterapie: kinetoterapie activă (3 serii x 10 reptări) – 15 şedinţe

112
 II. Programul de ședință

 Masajul: Masajul umărului stâng – 15 minute – manevre: reducerea edemului,

antalgic/decontracturant, efect miorelaxant, creşterea supleţii şi elasticităţii;
 Electroterapie:
a) TENS: hiperalgic, simetric cu polaritate pozitivă, constant; cu cei doi electrozi poziționați
antero-posterior, durată de 15 de minute,
b) Curent interfernțial: 90-100 Hz –antero-posterior umăr stâng; efecte: excitomotor,
decontracturant, analgezic, vasculotrofic; durata - 15 minute;

 Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr stâng, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;
 USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr stâng efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;

 Kinetoterapie:
a) Manipulări articulare periferice: alunecare posterioară a capului humeral, abducție cu
coborârea capului humeral, tracțiune în afara capului humeral. – durată 10 minute.
b) Scheme de facilitare Kabat – 5 minute.

Exercițiul 1: exerciții de tip Codman de pa masa de tratament. (explicat la primul pacient)

Exercițiul 2: exercițiu cu bastonul pentru flexie. (exercițiu explicat la primul pacient)

Exercițiul 3: exercițiu cu bastonul pentru extensie. (exercițiu explicat la primul pacient)

Exercițiul 4: exercițiu pentru refacerea rotației externe. (exercițiu explicat la al doilea pacient)

Exercițiul 5: exercițiu pentru refacerea rotației interne. (exercițiu explicat la al doilea pacient)

Exercițiul 6

Pacientul în decubit dorsal, membrul superior afectat aflat în abducție, flexie și rotație externă și
în mână o ganteră. Se duce membrul superior în poziție verticală, de unde, pentru a lupta contra
gravitației, mușchii adductori și rotatori interni intră în contracție excentrică.

113
Exercițiul 7

Pacientul în decubit ventral, membrele superioare flectate la 90° în afara mesei, cu câte o ganteră
de 1-2 kg în fiecare mână. Pacientul continuă mișcarea de flexie a membrelor superioare
(ajungând la flexie de 180°). Are loc tonifierea musculaturii flexoare.

Fig.V.17 Exercițiu de tonofiere a musculaturii flexoare

Exercițiul 8

Pacientul în decubit ventral pe mingea Bobath, articulația coxofemurală și articulația

genunchiului flectate la 90°, membrele superioare flectate la 90°, cu câte o ganteră în fiecare
mână. Din această poziție inițială, pacientul execută mișcarea de abducție a membrelor
superioare.

Fig.V.18 Mișcarea de abducție a membrelor superioare

114
Exercițiul 9

Pacientul în ortostatism, cu ajutorul unui prosop întins situat la spate prins cu mâinile pacientului
de fiecare capăt al prosopului, execută mișcarea de ridicare și coborâre a prosopului. Terapeutul
este atent ca pacientul să execute corect și să nu compenseze prin ridicarea umărului. Are loc
îmbunătățirea rotației interne a umărului.

Fig.V.19 Exercițiu de îmbunătățire a rotației interne (poziția initial, coborărea, respective

ridicarea prosopului)

Exercițiul 10

Pacientul în ortostatism, membrele superioare în poziție anatomică, ține în mâini o minge

medicinală. Acesta trebuie să ducă mingea în jurul trunchiului, dintr-o parte în alta, într-un sens,
apoi în celălalt. Astfel se realizează mișcarea combinată de abducție, rotație internă și adducție.

115
 FigV.20. Mișcare combinată de abducție, rotație internă și adducție

V.7. Rezultatele studiului și discuții

Kinetoterapia alături de mijloacele asociate, are un rol important în combaterea durerii și

inflamației, dar fiind faptul că uneori perioada de tratament este prea scurtă, rezultatele lasă de
dorit. În cazul nostru, la finalul perioadei de tratament, s-au constat rezultate aproximativ
maxime. Un program de kinetoterapie în cabinetele din România durează 10 zile, însă pentru a
putea atinge efectele dorite un program de kinetoterapie se individualizează și nu doar la
metodele de tratament dar și la durata acestuia.
Un individ ce urmează un tratament ce îi este pregătit special pentru suferința personală,
se recuperează într-un mod armonios. Acesta se recuperează social și profesional nefiind nevoie
de tratament chirurgical. Un ajutor foarte mare pe durata tratamentul a fost faptul că pacienții au
fost instruiți la începutul tratamentului asupra exercițiilor ce urmau să le facă și asupra scopului.
Argumentându-le efectele tratamentului aceștia au dat dovadă de o motivație deosebită.

Tabel V.23. Distribuția subiecților în funcție de vârstă

Nr. crt Subiecți Gen Vârstă Număr total cazuri

1 S.M. M 44
2 F.P. M 33
3 C.E. M 39 5
4 R.N. M 42
5 T.D. M 38
6 E.C F 30
7 A.A. F 53
116
8 H.B. F 45
9 M.A. F 40 5

10 S.A. F 58

Vârsta
60

55

50

45

40

35

30
S.M. F.P. C.E. E.C. R.N. A.A H.B. M.A. S.A. T.D.
Vârsta 44 33 39 30 42 53 45 40 58 38

Grafic V.1. Distribuția subiecților în funcție de vârstă

30-40 ani
40%
40-60 ani 30-40 ani
60%
40-60 ani

Grafic V.2. Frecvenţa afecțiunilor degenerative la nivelul umăruli în raport cu vârsta

117
 În acest subcapitol, am scos în evidență evoluția primilor 3 pacienți, de la începutul
tratamentului recuperator și până la sfârșitul acestuia, evoluția acestora fiind evidențiată cu
ajutorul graficelor.
În urma analizei durerii pe Scala Analog Vizuală, pacienții au dat calificative maxime:
1. Pacientul numărul 1, inițial acuza durerii de gradul 3 iar la final a ajuns la gradul 0 adică
inexistente.
2. Pacientul numărul 2, se clasa inițial la gradul durerii de nivel 2, în final a ajuns la nivelul
0 ceea ce semnifică lipsa durerilor.
3. Pacientul numărul 3, în primă fază afirma că durerea este de nivel 2, pe durata
tratamentul în primele zile durerea a încetat iar în final a ajuns să nu mai existe.

Rolul electroterapiei și a masajul a fost observat în faza acută a tratamentul reușind să

combată într-o măsură mare durerea asociată cu inflamația. În același timp cu efect de stimulare
a țesutului distrus în urma inflamației și utilizării excesive.
Testele funcționale specifice ale umărului au dat dovadă de eficacitate, fiind folosite în
prima etapă a evaluării, dar și pe parcursul tratamentul pentru a analiza eficacitatea exercițiilor;
în cazul în care un exercițiu nu îndeplinea sarcina necesară acesta putând fi înlocuit.

De asemenea, o evoluție deosebită se observă și în cazul testingului articular. Se observă

diferențele dintre testarea inițială și cea finală. Asocierea eficientă a mijloacelor selectate în
vederea atingerii obiectivelor propuse pentru programul de recuperare se concretizează în
rezultatele obținute la testarea intermediară și finală, care evidențiază o creștere a înălțimii
coloanelor în raport cu creșterea amplitudinii de mișcare.

118
 Bilanț articular pacient S.M.
180
160
140
Grade de mișcare

120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 165 60 149 10 80 81
Intermediar 175 60 170 25 85 85
Final 180 60 180 50 90 90

Grafic V.3. Analiza bilanțului articular al pacientului nr. 1

Forța musculară al pacientului S.M.

6
5
Forța musculară

4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 2 2 2 2 2
Evaluare intermediară 4 3 4 4 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5

Grafic V.4. Analiza bilanțului muscular al pacientului nr. 1

În cazul pacientului S.M. se observă o evoluție de 15° a flexiei, 31° abducție, 40°
adducție, 10° rotație internă și 9° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
1 S.M. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.

119
 Bilanț articular pacient F.P.
180
160
Grade de mișcare 140
120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 135 40 170 15 85 80
Intermediar 160 50 176 30 88 84
Final 180 60 180 50 90 90

Grafic V.5 Analiza bilanțului articular al pacientului nr. 2

Forța musculară al pacientului F.P.

6
5
Forța musculară

4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 3 3 2 2 2
Evaluare intermediară 4 4 4 3 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5

Grafic V.6. Analiza bilanțului muscular al pacientului nr. 2

În cazul pacientului F.P. se observă o evoluție de 45° a flexiei, 20° extensie, 10° abducție,
35° adducție, 5° rotație internă și 10° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
2 F.P. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.

120
 Bilanț articular pacient C.E.
180
160
140
Grade de mișcare

120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 150 40 145 15 70 71
Intermediar 172 51 165 30 83 79
Final 178 60 177 60 88 89

Grafic V.7 Analiza bilanțului articular al pacientului nr. 3

Forța musculară al pacientului C.E.

6
5
Forța musculară

4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 3 3 3 2 2
Evaluare intermediară 4 4 4 4 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5

Grafic V.8. Analiza bilanțului muscular al pacientului nr. 3

În cazul pacientului C.E. se observă o evoluție de 28° a flexiei, 20° extensie, 32°
abducție, 45° adducție, 18° rotație internă și 18° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
3 C.E. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.

121
 Rezultatele arată că toți pacienții au înregistrat îmbunatățiri, în ceea ce privește unghiul
de mobilitate articulară. Aceste rezultate depind în mare măsură de tipul afecțiunii, nivelul de
activitate al pacientului, vârsta sau raspunsul la tratamentul fizical-kinetic.

122
 CONCLUZII

În urma prezentului studiu, am desprins următoarele concluzii:

 În cazul recuperării afecțiunilor degenerative la nivelul umărului, fiecare metodă sau

tehnică aplicată ocupă un loc important, toate acestea contribuind la recuperarea
funcţională a umărului afectat.
 În urma aplicării tratamentului, la pacienţii cu periartrită scapulo-humerală, s-au remarcat
progrese considerabile. Astfel, prin aplicarea atât a kinetoterapiei, cât şi a fizioterapiei s-
au îmbunătățit semnificativ mobilitatea articulară şi forţa musculară.
 Obiectivele propuse iniţial au fost atinse în urma aplicării programului fizical-kinetic.
Programul fizical a constat în aplicarea curenţilor de joasă şi medie frecvenţă, a terapiei
cu ultrasunete şi a laserterapiei, toate acestea cu scop antalgic, antiinflamator, stimulator,
decontracturant sau tonifiant (după caz). Programul kinetic a constat în exerciţii pentru
creşterea mobilităţii articulare, exerciţii pentru creşterea forţei şi rezistenţei musculare,
exerciţii pentru refacerea stabilităţii, mişcării controlate şi abilităţii.
 Ipoteza studiului a fost confirmată, dovedindu-se că metodele fizical-kinetice folosite în
planul de recuperare a afecțiunilor degenerative la nivelul umărului, au contribuit eficient
la diminuarea disfuncționalităților existente.
 Prin rezultatele obținute am reușit să subliniez eficienţa metodelor fizical - kinetice
aplicate în reabilitare umărului.

123
 BIBLIOGRAFIE

1) Giovanni Di G., Nicole P., Alberto C., Andrea De V., Atlas of Functional Shoulder
Anatomy, pag 2-227;
2) Ludwig Ombregt, A System of Orthopaedic Medicine 3d edition, pag 39-51;
3) Travell & Simons, Myofascial Pain and Disfunction, 1999, pag 79,81,82,85;
4) James A. Portfield și Carl de Rosa, Mechanical Shoulder Disorders, 2004, pag 99-129;
5) Pamela K. Levangie, Cynthia C. Norkin, Joint Structure and Function; A
Comprehensive Analysis, pag 233-266;
6) John T. Hansen, Netter’s Clinical Anatomy 2nd Edition, pag 293 -346;
7) Robert S. Behnke, Kinetic Anatomy 2nd Edition, pag 35-59;
8) Eugenia Roșulescu, Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, 2009,
editura Universitaria, pag 91-112;
9) Tudor Sbenghe, Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor,
Editura medicală – București 1981;
10) Dr. Clement Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicala București, 1981, pag 73;
11) Sbenghe T. , Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală ,
București 1987, pag 29, 56, 501-502, 503-504;
12) Rodica C., Kinetoterapie, metodica desfășurării activității practice, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2006, pag 124-127;
13) Ion Stroescu, Mihai Negoescu, Marieta Stoicescu, Gizela Drafta- Recuperarea
Funcţională, Editura Medicală, Bucureşti, 2000, pag 111;
14) Rădulecu, A., Electroterapie, Ediția a II-a, Ed. Medicală S.A., București, 2005, pag. 164,
165;
15) Victor Papilian, Anatomia omului ,Vol.I.,1992, pag 138.

124
 Bibliografie electronică

1) http://cadredidactice.ub.ro/balinttatiana/files/2011/03/evaluarea-aparatului-locomotor-
2007.pdf/
2) http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2013/Nr3ro/Rotaru_Popa_pdf.pdf?fbclid=IwAR2G5qe0
3) https://rmj.com.ro/articles/2011.3/RMR_Nr-3_2011_Art
4) https://www.academia.edu/25845235/Periartrita_scapulohumeral%C4%83_um%C4%83r

125