Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
2
Capitolul I. Anatomie funcțională și biomecanică
"Umărul este cea mai mobilă articulaţie, având poate cea mai imperfectă coaptare a
suprafeţelor articulare. Acest neajuns morfologic este suplinit printr-un sistem de structuri
capsulotendinoase de mare eficienţă morfofuncţională, care în majoritatea stau la baza
disfuncţionalităţii umărului" (V. Papilian,1992)
Membrul superior este format din patru segmente: umăr, braț, antebraț și mână. Fiecare
din aceste segmente prezintă câte un schelet osos. Astfel, la nivelul umărului se descriu centura
scapulară (clavicula și omoplatul), scheletul brațului este format din humerus, la nivelul
antebrațului se găsesc cubitusul și radiusul. Scheletul osos al mâinii este format din 27 oase
așezate pe trei rânduri: 8 sunt oasele carpiene, 5 oase metacarpiene, 14 falange.
Clavicula este un os lung, pereche, subțire, având forma literei “S”, situat în poziție
transversală între extremitatea superioară a sternului (anterior) și omoplat (posterior). Se descriu
două curburi: una internă (cu concavitate posterior) și a doua externă (cu concavitate anterior).
Clavicula este turtită în sens cranio-caudal ceea ce face ca osul să prezinte două fețe (una
superioară și una inferioară), două margini (una anterioară și una posterioară), două extremități
(una internă și alta externă). (V. Papilian,1992)
Reprezintă singura legătură osoasă pe care extremitatea superioară o are cu toracele.
Datorită formei acesteia și faptului că este fixată la fiecare capăt de ligamente ferme și puternice,
iar protecția exterioară este oferită doar de piele, clavicula fiind un os superficial, aceasta
reprezintă un risc major de fracturare.
Capătul lateral este recunoscut ca fiind capul acromial, și cel medial ca fiind capul
sternal. Repere proeminente osoase sunt observate pe fața superioară și inferioară ce includ
tuberculul deltoidian, conoid, linia trapezoidală, tuberozitatea costală și șanțul subclavicular. Aceste
structuri au funcție ca fiind locuri de inserție a structurilor moi.
3
Fig. I.1 Scapula, vedere posterioară.
1. Procesul coracoid.
2. Acromion.
3. Cavitatea glenoidă.
4. Fosa infraspinoasă.
5. Spina scapulei.
6. Fosa supraspinoasă.
Scapula sau omoplatul, reprezintă piesa osoasă cu formă triunghiulară, sub forma unei
aripi, ce se situează în porțiunea postero-superioară a trunchiului și corespunde ca proiecție de la
primul spațiu intercostal la cea de-a 8 –a coastă.
Este formată dintr-o margine laterală și una medială, un unghi inferior și un unghi
superior. În partea superioară aceasta prezintă un proces coracoid anterior și un proces
acromial postero-superior.
Procesul acromial este extinderea laterală a unei creste osoase cu poziție postero-
superioară denumită spina scapulei. Tot în partea laterală se află și cavitatea glenoidă a scapulei
ce reprezintă suprafața articulară a scapulei cu humerusul. Deasupra și sub fosa glenoidă se află
două proeminențe osoase numite tuberculul supraglenoid și infraglenoid. Zona anterioară a
scapulei delimitată de marginea laterală și medială este denumită fosa subscapulară, iar zona
posterioară este împărțită în fosa supraspinoasă și infraspinoasă datorită prezenței spinei.
Aceste informații au relevanță în această lucrare datorită relației lor cu sistemul muscular
ce activează la nivelul umărului. (V. Papilian,1992)
Humerusul este un os pereche lung care realizează singur scheletul brațului. Capul
articular al humerusului cu scapula se numește cap humeral și este delimitat de restul osului prin
colul anatomic și colul chirurgical. Între aceste două delimitări se află două tuberozități
cunoscute ca fiind tuberculul mic și tuberculul mare pe care se inseră o parte din musculatura
umărului. Între acești doi tuberculi se formează un canal denumit șantul bicipital. La aproximativ
jumătatea humerusului pe partea laterală se află tuberozitatea deltoidiană.
4
Fig. I.2 Humerus
Porțiunea fibroasă a capsulei este foarte laxă și are mai multe adâncituri în funcție de
poziția brațului. La capătul caudal, formează adâncitura axilară ce permite elevația normală a
brațului. În această zonă se formează adeziuni destul de des.
Capsula articulară este mare, și într-o măsură abundentă. Capacitatea ei este mai mare
decât cea a capului humeral, pentru a permite o amplitudine completă și liberă de mișcare.
În porțiunea anterioară a capsulei sunt prezente trei întăriri locale, și anume ligamentele
glenohumerale superior, medial și inferior. Aceste ligamente, contribuie împreună cu mușchii
subscapular, supraspinos, infraspinos și rotundul mic la stabilizarea articulației.
6
a. Articulaţia sternoclaviculară (o diartroză) este mobilă aproximativ în toate direcțiile și
aproape toate mișcările scapulei și ale brațului sunt asociate cu mișcări la nivelul acestei
articulații. Este deasemena conectată prin ligamente, și un menisc intra-articular ce se atașează
ferm și divide capsula în două cavități. Permite următoarele mişcări: ridicarea-coborârea
claviculei (trapez, sternocleidomastoidian, capul clavicular şi, respectiv, marele pectoral, deltoid,
subclavicular), proiecţia înainte şi înapoi a claviculei (marele pectoral, deltoid, subclavicular,
respectiv trapez şi sternocleidomastoidian ) şi circumducţia.
7
Ligamente extracapsulare.
1. Ligamentul coracoacromial
2. Ligamentul trapezoid
3. Ligamentul conoid
Este important de reținut că există doar o singură bursă la acest nivel. Însă din motive
clinice se disting două porțiuni: una profundă, subacromială și alta superficială. Cea profundă nu
poate fi palpată însă cea superficială este la distanță de un deget. Bursa permite celor două
suprafețe cu care intră în contact, o mișcare de alunecare în sigurață, fără a produce leziuni.
Inflamată, bursa devine compromisă la edeme și aderențe și poate cauza durere și deficit
funcțional considerabil.
8
Fig. I.6 Bursa subdeltoidiană.
1. Acromion.
2. Muschiul supraspinos.
3. Muschiul deltoid.
4. Bursa subdeltoidiană.
5. Clavicula.
6. Humerus.
7. Scapula.
Prima caracteristică fiind structura, nu se referă doar la aspectul secțional al unui mușchi,
dar și la relația fibrei musculare la atașarea de tendon. Structura unui mușchi este direct
relaționată cu modul de tensionare a acestuia. De regulă cu cât structura fibroasă a musculaturii
este mai mare cu atât mușchiul generează mai multă forță. Creșterea structurală a mușchiului este
o adaptare biologică ce rezultă din creșterea lucrului mecanic asupra mușchiului.
Originea:
Inserția:
10
Mușchiul marele pectoral
Origine:
Acțiune: prin partea superioară realizează flexia brațului având un maximum de activitate
de 115°. Capul sternal nu participă la flexie, este esențial în mișcarea de abducție. În rotația
internă cu rezistență acționează tot capul clavicular. (Sbenghe, T., 2007).
"Marele dorsal este un extensor puternic şi un adductor al braţului. Rolul lui de rotator
intern este încă controversat (Basmajin îl consideră rotator în mişcarea liberă, dar Sousa şi
Colab neagă acest rol). În mişcarea cu rezistenţă este sigur un extensor, adductor şi rotator
intern; participă şi la colaborarea humerusului (Ito şi Colab.)" (Sbenghe, T., 2007).
Originea:
Inserție: fibrele se direcționează spre axilă sub forma unor fascicule musculare superioare
(orizontale), mijlocii (oblice în sus și în afară) și inferioare (verticale). Toate cele trei fascicule
converg și se inseră terminal, printr-un tendon, la nivelul porțiunii supero-interne a humerusului.
Mușchiul deltoid.
Originea:
Inserții:
12
Raporturi: exern cu pielea, intern acoperă mușchiul supraspinos, mic rotund, mare rotund,
subscapular. Anterior, formează cu marginea superioară a mușchiului pectoral mare, șanțul delto-
pectoral în care se găsește vena cefalică și ramura acromială din artera toraco- acromială:
Acțiune: fascicolul anterior este un flexor puternic, participă la ridicarea brațului (peste
90°) și la rotația internă, fascicolul mijlociu este abductor, iar cel posterior este extensor și rotator
extern al humerusului.
Este alcătuit din două capete, unul lung și unul scurt, ce se unesc într-un tendon în traseul
inferior.
Origine:
Inserții:
Acțiune: Bicepsul brahial participă la flexia braţului cu rezistenţă (cotul întins). Abducţia
cu rezistenţă activează ambele capete ale bicepsului (Furlani); acţionează şi la adducţia cu
13
rezistenţă, dar numai capul scurt. Nu are rol în rotaţie. Bicepsul menţine braţul în abducţie dacă
acesta este rotat extern, iar antebraţul supinat; dacă braţul este rotat intern, iar antebraţul pronat,
bicepsul nu poate participa la abducţie.
Origine:
Inserții:
14
Fig I.12 Mușchiul rotund mare
Origine:
Inserții:
– Urmează un traiect lateral, în sus, trecând posterior față de articulația scapulo-humerală;
– Se inseră pe fațeta inferioară, posterioară a marelui trohanter humeral.
Raporturi: este acoperit de mușchiul deltoid, el acoperă capul lung al tricepsului. La
origine este situat imediat lângă rotundul mare, de care apoi se depărtează formând un spațiu
triunghiular.
Acțiune: este un rotator în afară a brațului.
Inervația: este dată de nervul micului rotund, ram colateral din nervul axilar.
Mușchiul supraspinos
Origine:
– Are originea în fosa suprasapinoasă a scapulei;
– Pe fascia cu caracter de aponevroză ce acoperă mușchiul.
15
Inserții:
– Fibrele se orientează anterior și lateral, trecând peste articulația scapulo- humerală;
– Se inseră printr-un tendon la nivelul feței superioare de pe mare trohanter
humeral;
Raporturi: mușchiul este acoperit de trapez și acoperă fosa supraspinoasă și capsula
articulației umărului.
Acțiune.
a) Asupra articulației scapulohumerale :
– este abductor al brațului, ajutând deltoidul în acțiunea sa, în paralizia acestuia îl
poate înlocui parțial;
– are rolul unui ligament active, menținând capul humeral în cavitatea glenoidă;
b) Asupra capsulei articulare: inserându-se și pe capsulă, o ferește să fie prinsă între
suprafețele articulare în mișcările din articulația umărului.
Inervația: este dată de nervul suprascapular, ramură colaterală a plexului brahial
Supraspinosul, face parte dintre rotatori, are o acţiune cantitativă şi nu una calitativă,
adică măreşte forţa mişcării de adducţie.
Absenţa lui slăbeşte abducţia, dar nu o suprimă. "Nu este starter-ul mişcării de abducţie,
cum a fost considerat (Van Linge, Mulder, Basmajian)" (Victor Papilian-Anatomia omului
,Vol.I.,1992)
Mușchiul infraspinos
Origine:
– În fosa subspinoasă;
– Prin 3 capete, superior, mijlociu și inferior.
16
Inserții:
Mușchiul subscapular
Inserții: fibrele converg lateral într-un tendon ce aderă strâns de capsula articulației
scapulohumerale și se inseră pe tuberculul mic al humerusului.
Raporturi: fața posterioară acoperă fosa subscapulară; fața anterioară se aplică parțial pe
torace, iar în rest se desprinde de acesta și ia parte la formarea peretelui posterior al axilei.
Ca urmare va fi în raport cu conținutul axilei, în special cu vasele și nervii din această
regiune. Raporturile tendonului sunt următoarele: posterior cu capsula articulației de care este
separate de bursa subscapulară; anterior este încrucișat de biceps și coracobrahial de care se află
separate printr-o bursă seroasă independent de articulație.
Acțiune: este un rotator înăuntru al humerusului și deci antagonist al infraspinosului,
rotundului mic și porțiunii scapulare a deltoidului, de asemenea și adductor, când brațul este
17
ridicat. În plus, menține capul humeral în cavitatea glenoidă, având și acțiune protectoare
asupra capsulei.
Inervația: provine din nervul subscapular.
Cele mai multe afecțiuni ale articulației scapulo-humerale sunt de tip mecanic
degenerativ. Pentru a putea înțelege modul de formare și cum se manifestă afecțiunea, trebuie să
știm în primul rând din ce sunt formate articulațiile ce compun complexul scapulo-humeral și ce
funcții au acestea în raport cu musculatura. Din acest punct de vedere vom trata acest subcapitol.
Articulațiile ce compun centura scapulo-humerală sunt:
– Articulația sternoclaviculară;
– Articulația acromioclaviculară;
– Articulația glenohumerală.
Pe lângă aceste articulații „adevărate” mai sunt 2 așa zise articulații “false” sau suprafețe
de alunecare:
– Scapulo-toracică;
– Subacromio-deltoidiana (bursă seroasă).
Cavitatea glenoidă este mărită de un burelet glenoidian, dar nici aşa nu acoperă capul
humeral. Capsula cu întăriturile ei ligamentare (ligamentul coracohumeral, cele trei ligamente
glenohumerale), ca şi tendoanele fuzionate ale subscapularului, supraspinosului şi rotundului mic
creează un puternic aparat de suspensie pentru membrul superior. Mobilitatea glenohumerală nu
este responsabilă de toată amplitudinea de mișcare a brațului, la care contribuie și celelalte
articulații și, în primul rând, articulația scapulotoracică.
a. Flexia glenohumerală este de 600, adică aproape o treime din totalitatea acestei
mișcări. Există o flexie anatomică, ce se realizează în plan sagital și o flexie funcțională,
realizată într-un plan perpendicular pe planul scapular, adică o flexie combinată cu o adducție
de 300.
b. Extensia se realizează prin trecerea brațului posterior de planul frontal al corpului. Și
aici se diferențiează o extensie anatomică și una funcțională, care continuă planurile de
mișcare ale flexiei.
c. Abducția se realizează în plan frontal (anatomică), prin îndepărtarea brațului de corp
și atinge 900 (la restul de 900 ajungându-se prin celelalte articulații). Există și abducție
funcțională, care face un unghi de 300 cu planul frontal și se realizează în planul scapulei.
18
Abducția orizontală sau transversală se execută în plan perpendicular pe planul frontal.
Abducţia are ca muşchi principali: fibrele mijlocii ale deltoidului (rădăcina principală C5,
nervul circumflex) şi supraspinosul (rădăcina principală C5, nervul suprascapular). Când se
exercită o rezistenţă puternică intervine şi lungul biceps. La abducţia peste 90 0 intervin, de
asemenea, trapezul superior şi marele dinţat.
Pentru bilanţul analitic se palpează contracţia fasciculului acromial al deltoidului și a
supraspinosului în fosa supraspinoasă. Subiectul fiind în poziţie aşezat, se comandă abducţia
braţului (cu palma în pronaţie) şi apoi se aplică o contrarezistenţă la nivelul cotului.
,,Exerciţiile reeducative de abducţie activă se fac în decubit, dacă abducţia este mult redusă,
sau în poziţia așezat, dacă mişcarea este parţial posibilă. Kinetoterapeutul exercită apoi o
contrarezistenţă deasupra coatelor, în timp ce subiectul ridică ambele braţe în abducţie. Se fac
apoi exerciţii de abducţie cu contrarezistenţă progresivă la instalaţia de scripeţi şi cu
haltere”(V. Papilian, 1992).
d. Adducția este de aceleași tipuri ca și abducția mișcare executându-se în aceleași
planuri, dar în sens invers. Adducţia are ca muşchi principal marele pectoral (inervaţie
pluriradiculară C6-D1, nervul superior şi inferior al marelui pectoral), iar ca muşchi accesoriu,
fibrele anterioare ale deltoidului.
Cuplul romboid-marele rotund şi lungul triceps-marele dorsal au de asemenea o
componentă adductoare. Pentru bilanţul analitic se palpează marele pectoral la inserţiile sale
pe marginea externă a jgeabului bicipital, pe faţa anterioară a sternului şi a primelor şase
cartilaje costale şi pe marginea anterioară a claviculei, apoi se testează adducţia activă şi
contrarezistenţa. (V. Papilian,1992)
„Exerciţiile reeducative de adducţie activă se fac din poziţia așezat sau din decubit cu
braţul în abducţie de 900. Contra rezistenţă se aplică pe faţa internă a cotului. Ulterior, se fac
exerciţii de adducţie-retropulsie (ceea ce face să intervină muşchii interscapulari cu
mobilizarea articulaţiei scapulo-toracice): din decubit ventral, subiectul duce mâna la spate
până la fesa de partea opusă. Acelaşi exerciţiu se execută apoi cu arcuri sau la instalaţia de
scripeţi”. (V. Papilian,1992)
e. Rotația internă și cea externă au o singură componentă, discutată la bilanțul articular.
Rotaţia internă are ca muşchi principal subscapularul (rădăcina principală C6; nervul
subscapular) şi marele rotund (rădăcina principală C6 ; nervul marelui rotund); ca muşchi
accesorii contribuie la mişcare marele dorsal, iar abducţia asociată a omoplatului este realizată
de marele dinţat şi micul pectoral. Pentru bilanţul analitic, exerciţiile reeducative folosesc
aceeaşi poziţie ca pentru rotaţia externă, fireşte, cu mişcările inverse.
19
Ridicarea umărului are ca muşchi principali fasciculul superior al trapezului (rădăcina
C1-C2; nervul spinal) şi unghiularul omoplatului sau levator scapular (rădăcina C3-C4; nervul
unghiularului şi romboidului). Pentru bilanţul analitic, din decubit ventral cu fruntea sprijinită
pe masă, se verifică contracţia fasciculelor superioare ale trapezului la nivelul cefei; bolnavul
apropie umărul de cap, liber, apoi contra unei rezistenţe aplicate pe suprafaţa superioară a
umărului. Exerciţiile reeducative se fac în ortostatism, se cere subiectului să apuce obiectele
situate la o distanţă egală cu suma lungimii membrului superior respectiv, plus capacitatea de
antepulsie a umărului. (V. Papilian,1992)
Retropulsia umărului şi adducţia omoplatului au ca muşchi fasciculul mijlociu al
trapezului (rădăcina C1-C4 ; nervul spinal), romboizii (rădăcina C4-C5; nervul colateral din
plexul brahial comun al unghiularului şi accesoriu marele dorsal). Pentru bilanţul analitic al
trapezului mijlociu, se aşează subiectul în decubit ventral, cu braţul în abducţie de 90 0 şi
antebraţul atârnând la marginea mesei. Se recomandă o adducţie a omoplatului (fără
participarea articulaţiei scapulo-humerale).
„Pentru exerciţiile reeducative, subiectul stând în picioare, cu mâinile unite la ceafă şi
trunchiul uşor flectat, efectuează retropulsia umerilor şi adducţia omoplaţilor. Acelaşi exerciţiu
se face apoi cu exercitarea unei contrarezistenţe de către kinetoterapeut, la nivelul feţei
posterioare a braţelor”(V. Papilian, 1992).
20
Capitolul II. Elemente de fiziopatologie în afecțiunile degenerative ale
umărului
Definiție - Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic caracterizat prin dureri ale
umărului și limitare a amplitudinii de mișcare, cauzate de afectarea structurilor periarticulare:
tendoane, capsulă, ligamente, mușchi, burse sinoviale. Din acest motiv PSH este încadrată în
reumatismul abarticular.
21
Spre exemplu, ca un rezultat al imobilizării, fibrele ligamentelor devin dezorganizate
total și își pierd structura lor paralelă. Drept rezultat, ligamentele devin mai slăbite și sunt mai ușor
de deformat atunci când se aplică o tensiune. Țesutul fibros începe să invadeze țesutul conjunctiv
și apoi aderă de suprafața cartilajului articular în lipsa mișcării articulației.
Proprietățile tuturor părților moi din jurul unei articulații precum membrana sinovială,
capsula articulară, ligamente, tendoane, zone de inserție (periost), sunt advers afectate odată cu
inactivitatea și imobilzarea. Rezultatul este acela că țesutul nu mai poate atenua compresiunea,
tensiune și starea de forfecare, astfel el devine susceptibil lezionării și inflamației.
Odată cu schimbări la nivel de țesut conjunctiv, țesutul muscular își pierde din volum și
funcția lui normal este alterată. În mai puțin de 2 săptămâni masa musculară începe să scadă
datorită pierderii de miofibrile, iar enzimele oxidative necesare activității mitocondriale încep să
se reducă. Așadar forța și capacitatea oxidativă (necesară rezistenței musculare) a corpului
muscular scade.
a) Tendinita rotatorilor:
Este cea mai des întâlnită suferință de cauză locală a articulației umărului. Dintre cei 4
mușchi care formează grupul mușchilor rotatori ai umărului și care se inseră pe capul humeral
(supraspinos, infraspinos, subscapular, rotund mic), tendonul mușchiului supraspinos este cel
mai des afectat. Cauzele tendinitei supraspinosului, ca și ale celorlalți mușchi rotatori, sunt mai
ales de ordin traumato-mecanic. În evoluție, după edem și hemoragie se pot produce fibrozări și
apoi calcificări. Bursita subacromială poate acompania acest sindrom.
22
Pacienții își pot leza acut tendonul supraspinos prin cădere pe brațul întins sau ridicarea
de obiecte grele. Cei de peste 40 de ani sunt foate susceptibili la această suferință.
(Bibliografie electronică)
Tablou clinic:
– Durere instalată brusc sau insidios, localizată de-a lungul marginii anterioare a
acromionului sau difuză, iradiată uneori la bursa subdeltoidiană; durerea este exacerbată
de mișcare;
– Limitarea mișcărilor fiziologice;
– Sindrom de supraspinos: dureri în partea de sus a umărului la mișcările de abducție, rotație
internă și ridicare contra unei rezistențe;
– Sindrom de biceps lung: dureri la mișcările combinate de abducție, extensie și rotație externă.
b) Tendinita calcificată:
Tendonul supraspinos este cel mai des afectat deoarece este frecvent comprimat și are un
aport sanguin redus atunci brațul este în abducție. Afecțiune se instalează de obicei după vârsta
de 40 de ani. Calcificarea tendonului poate fi asemănătoare unei inflamații acute, producând
durere bruscă și severă în umeri. Ea poate fi asimptomatică sau fără legătură cu simptomatologia
bolnavului.
23
Fig II.2 Tendinita
calcifică a umărului
(Bibliografie
electronică)
c) Tendinita bicpitală:
(Bibliografie
Reprezintă inflamaţia capului lung al acestuia şi are loc ca urmare a unor electronică)
activităţi ce
implică mişcări repetitive ale braţului deasupra capului: înotul, voleiul, baschetul, tenisul,
vopsitul de tavane etc.
Tendinita capului lung al bicepsului nu apare de obicei singură. Ea este însoţită de o serie
de alte leziuni care crează dezechilibre în buna funcţionare articulară:
Tablou clinic:
24
masei musculare pe fața anterioară a brațului, apare semnul lui „Popeye Marinarul”
(tumefacție specifică sub piele).
25
Fig II.4 Capsulita
retractlă
a) incipientă
b) avansată
(Bibliografie
electronică)
Tablou clinic: apare mai frecvent la femei, după a 5-a decadă de viață, evoluează în 3
faze:
Periartrita scapulo-humerală este una dintre suferințele cele mai frecvente pentru care
bolnavul se adresează medicului. Este întâlnită la ambele sexe, la subiecți învârstă activă, cu
incidență maximă la cei peste 40 de ani. Termenul de periartrită, care subliniază faptul că sunt
interesate structurile periarticulare este în unele cazuri, necorespunzător realității, nefiind vorba
de un proces inflamator.
Are la bază tendinita, bursita sau tenosinovita, putând prezenta clinic, un stadiu acut care
evoluează pre subacut, urmat de un stadiu terminal, apoi de vindecare.
Stadiul acut: necesită imobilizare în poziție de repaus (pentru detensionarea tendonului
afectat), cu brațul la 35°-45° în abducție, cu o pernă mică sub axilă și susținut de o eșarfă.
În timpul nopții abducția este menținută cu o pernă, brațul se sprijină și el pe o pernă
(pentru a creea o ușoară flexie). De cele mai multe ori, asocierea rotației externe aduce un
plus de ameliorare a durerilor. În acest stadiu nu se execută mișcări în umărul afectat. Se
pot încerca contracții izometrice în membrul superior afectat, cu rezistență opusă de
mâinile asistentului, care face priză distală, se cere contracție izometrică a diverșilor
mușchi ai umărului. Deoarece datorită durerilor există tendința de a menține umărul
ridicat, se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare bazate pe izometrie („relaxare-
opunere”/ „hold-relax”, și tehnica de „stabilizare ritmică”)
Stadiul subacut: permite începerea mobilizării scapulo-humerale, dar prin mișcări pasive
apoi pasivo-active și active asistate.
Stadiul terminal: este dominat de următoarele obiective: refacerea forței musculare, a
stabilității și a mișcării controlate a umărului. Sunt permise toate mișcările, accentul punându-se
pe cele active cu rezistență, pentru creșterea forței musculare. Exercițiile pentru refacerea
stabilității și controlului mișcării sunt foarte importate. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și
de recuperare”, Tudor Sbenghe)
27
profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor Sbenghe)
c) Umărul mixt
Este asocierea dintre un umăr dureros de origine tendinoasă, tendosinovitică sau bursitică
și o limitare a mișcării prin contractură musculară antalgică în rotatori, flexori sau/și abductorii
umărului.
Limitarea mișcării în umărul mixt nu se datorează numai durerii, ca în formele pecedente,
ci este și o redoare reală, structurală, care nu dispare sub anestezie locală. Este entitatea care
apare cel mai des în serviciile de kinetoterapie, alături de umărul blocat. Alegerea atitudinii
kinetoterapeutice este dificilă, deoarece se va oscila între atitudinea față de umăr dureros și cea
adoptată în fața unui umăr cu mobilitatea limiată. În general se va începe cu programul indicat în
cazul umărului dureros simplu, faza subacută. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și de
recuperare”, Tudor Sbenghe)
d) Umărul blocat
Constituie o suferință frecvent întâlnită, care începe sub formă de dureri moderate ale
umărului cu exacerbări nocturne, dar a cărui evoluție, de obicei lentă, se face către o limitare
progresivă a mișcărilor. Cu timul durerea dispare total, dar mobilitatea articulației
scapulohumerale este complet sau aproape complet abolită, realizându-se aspectul de umăr
blocat, bolnavul are dificultăți mari în efectuarea unor gesturi cotidiene, ca și în executarea unor
profesiuni manuale.
În acest tip particular de periartrită scapulohumerală, substratul anatomic îl reprezintă
leziunile inflamatoare ale capsulei glenohumerale, cu evoluție către fibroză (capsulita retractilă).
La examenul obiectiv se constată că toate mișcările articulației sunt mult reduse, atât cele
active, cât și cele pasive. Prin urmare, nu este vorba de o limitare a mișcărilor prin durere, ci prin
leziuni ale capsulei, care limitează în special abducția și rotația externă (este un blocaj mecanic,
care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui obstacol material).
Evoluția este îndelungată, în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate
persista câteva luni; cu timpul însă, uneori după șase luni, alteori după un an, umărul începe să se
libereze și majoritatea bolnavilor își recuperează în întregime mobilitatea. („Kinetologie,
profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor Sbenghe)
28
e) Umărul pseudoparalitic
Rezultă din ruptura întinsă, spontană sau traumatică a tendoanelor mușchilor rotatori. Se
traduce clinic printr-o impotență funcțională a brațului, ridicarea activă la verticală fiind
imposibilă, în contrast cu păstrarea mișcărilor pasive.
Această impotență funcțională persistă și după ce durerea, intensă inițial, a diminuat
spontan sau în urma tratamentului analgezic sau antiinflamator. Prin urmare, nu este vorba de o
limitare dureroasă a mișcărilor, ci de o gravă compromitere a mobilității active, datorită rupturii
calotei rotatorilor.
Prognostic. Evoluția poate fi de multe ori îndelungată (câteva luni), prognosticul este în
general favorabil, obținându-se în urma unui tratament precoce, complet și susținut de
recuperarea totală a acestei articulații și realizarea mișcărilor mai complexe și dificile.
Totuși prognosticul poate fi nefavorabil în următoarele situații:
– sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulației (rupturi musculare, tendoane,
bure, filete nervoase);
– afectarea simultană a ambelor articulații scapulo-humerale bolnave;
– vârstă înaintată la care: modificările degenerative sunt importante; riscul rupturii
manșonului rotatorilor; riscul rupturii manșonului rotatorilor este mai mare; pot exista
leziuni similare și la alte articulații (șold, genunchi); se asociază de multe ori o patologie
multiplă (caracteristică vârstnicului); se impune o politerapie (existentă ulcerului peptic
împiedică adnimistrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicații
cardiovasculare contraindică fizioterapia etc.).
– anumite forme clinice de periartită scapulo-humerală; exemplu: tendinită calcifiantă
(datorită prezintei microcalcifierilor insensibile) evoluează cronic, cu numeroase perioade
31
de exacerbare;
– administrarea tardivă a tratamentului; în formele evoluate de PSH, diversele mijloace
terapeutice nu sunt suficiente.
32
II.7 Teste specifice umărului
Scop: pentru a identifica suferința tendonului capului lung al bicepsului la nivelul culisei
bicipitale.
Tehnică:
– poziția pacientului: pacientul în ortostatism sau șezând cu umărul afectat la 60-90° flexie,
cotul întins și antebrațul în supinație;
– poziția terapeutului: ortostatism pe partea afectată, cu o mână stabilizează umărului
pacientului în timp ce cealaltă mână este plasată pe fața anterioară a porțiunii distale a
antebrațului.
Acțiune: pacientul este rugat să mențină poziția membrului superios în timp ce terapeutul
aplică presiune în jos pe membru.
Testul este considerat pozitiv dacă se resimte durere la nivelul culisei bicipitale și se
poate afirma prezența unei tendinite sau tenosinovite. O durere mai profundă și mai tăioasă poate
implica și o leziune la nivelul relației cu labrumul.
b) Testul Yergason
d) Testul Neer
e) Testul Hawkins
Terapeutul poziționează pacientul cu umărul și cotul în flexie de 90°. Din această poziție
imprimă o rotație internă forțată (se poate mobiliza și spre abducție orizontală). Are loc conflict
între trohiter și ligamentul coracoacrimal prinzând tot țesutul moale existent între ele.
Reproducerea durerii determină un rezultat pozitiv.
f) Testul Yocum
Pacientul așează mâna pe umărul opus și ridică cotul fără să ridice umărul, având loc un
conflict între trohiter și ligamentul coracoacromial. Terapeutul poate opune rezistență ridicării
cotului producând conflict cu articulația acromioclaviculară. Transformându-se astfel într-un test
izometric ce depistează tendinita supraspinosului.
Reproducerea durerii afirmă pozitivitatea testului.
34
g) Testul Patte
Flexia
Extensia
Abducția
Adducția
Rotație externă
Definiție: mișcarea care se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul
capului humeral.
Valoarea normală: 80°-90° (Sbenghe).
Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu brațul în abducție de 90°, cotul flectat la
90°, antebrațul în pronație, palma privește spre cap.
Poziția finală: în decubit ventral, antebrațul deplasează cranial.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului se plasează la nivelul articulației cotului pe partea posterioară;
– brațul fix urmărește mediusul, rămâne în această poziție pe tot parcursul mișcării
(perpendicular pe braț);
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a antebrațului, urmărește
mediusul.
37
Poziția examinatorului: de aceași parte cu membrul de testat.
Rotație internă
Definiție: mișcarea care se execută în jurul unui ax vertical, care trece prin centrul
capului humeral.
Valoarea normală: 90°-95°
Poziția inițială: subiectul în decubit ventral cu brațul în abducție de 90°, cotul flectat la
90°, antebrațul în pronație atârnă în afara mesei, perpendicular pe sol.
Poziția finală: antebrațul se deplasează caudal.
Poziția goniometrului:
– centrul goniometrului se plasează la nivelul articulaței cotului, pe partea posterioară;
– brațul fix urmărește mediusul, rămâne în această poziție pe tot parcursul mișcării
(perpendicular pe braț);
– brațul mobil paralel cu linia de mijloc a feței posterioare a antebrațului, urmărește
mediusul.
Poziția examinatorului: de aceași partea cu membrul de testat.
Abducția orizontală
Adducția orizontală
Alături de bilanțul articular, cel muscular face parte din principala „semiologie” a
specialității de medicină fizică și recuperare medicală.
38
Bilanțul muscular (testing muscular) reprezintă un sistem de tehnici de examen manual
pentru evaluarea forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare. De reținut că orice evaluare
a stării mușchiului cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice nu mai intră în cadrul
acestul bilanț clinic muscular. („Kinetologie, profilactică, terapeutică și de recuperare”, Tudor
Sbenghe)
Scopul bilanțului muscular este de a ajuta la stabilirea corectă a diagnosticului funcțional,
la elaborarea unui program corect de recuperare, evaluarea rezultatelor în urma aplicării lui sau
la determinarea tipului unor intervenții chirurgicale de transpozitii tendinomusculare.
Flexia umărului
Muşchi principali: deltoid (fasciculele posterioare), rotundul mare, marele dorsal, triceps
brahial (capul lung).
Muşchi accesori: subspinos, rotundul mic.
Poziţia fără gravitaţie: decubit heterolateral, cu braţul de testat susţinut, cotul poate fi
flectat (în situaţii patologice) sau extins.
Stabilizarea: se realizează la nivel scapular.
F1:
deltodiul posterior se palpează pe faţa posterioară a umărului;
tricepsul brahial se palpează în 1/3 superioară a braţului, pe faţa posterioară;
rotundul mare se palpează sub axilă, pe marginea laterală a omoplatului.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută extensia braţului.
40
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Substituţii: rotaţia trunchiului de aceeaşi parte, înclinarea trunchiului de aceeaşi parte,
flexia trunchiului, ridicarea umărului, adducţia omoplatului.
Abducția
Adducția umărului
Muşchi principali: subspinos, subscapular, pectoralul mare, rotundul mare, marele dorsal.
Poziţia fără gravitaţie: decubit dorsal, cu braţul de testat înafara mesei, în abducţie de
90°.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, partea superioară.
F1: subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă, tendonul pectoralului mare se palpează
pe faţa anterioară a toracelui.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută adducţia braţului.
Rotația externă
F1:
deltoidul posterior se palpează pe faţa posterioară a braţului, în 1/3 proximală;
subspinosul se palpează în fosa infraspinoasă.
F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia externă a umărului.
Rotația internă
43
Capitolul III. Mijloace fizioterapeutice utilizate în recuperarea poliartritei-
scapulo-humerale
III.1 Electroterapia
44
poate fi dată de o sursă electrică existentă în circuitul electric considerart.
Curentul electric este de două tipuri: curent electric continuu şi alternativ. Curentul
electric continuu a fost şi este foarte frecvent utilizat în terapeutică, aplicarea sa fiind numită
galvanizare, după numele lui Galvani, cel care a făcut pentru prima dată renumitele sale
experimenţe în secolul XVIII-lea. Curentul electric alternativ se caracterizează prin frecvenţă
(numărul de cicli/stimuli realizaţi pe unitatea de timp). Dacă mişcarea sarcinilor electrice se face
numai într-un singur sens, este vorba de curent continuu, iar dacă sensul de deplasare alternează
în timp, curentul se numeşte curent alternativ.
Contraindicațiile generale ale electroterapiei: pacemaker, sarcină, nu se aplică în zona
precordială sau fața anterioară a gâtului, ochi, regiunea epifizară la copii, în epilepsie, fracturi
recente, plăgi, leziuni dermatologice, regiuni în care sunt încorporate piese metalice de
osteosinteză, endoproteze, sterilete, stări hemoragice locale sau tromboze venoase superficiale și
profunde.
Curentul continuu este dat de curentul galvanic care la aplicarea lui asupra organismului
va determina efecte polare la nivelul electrozilor şi efecte interpolare produse în regiunea
cuprinsă între cei doi electrozi. El este plicat sub forma galvanizărilor, ionogalvanizărilor şi bai.
Prezintă efecte analgezice, apărute mai ales la nivelul polului pozitiv, efect vasodilatator şi
hiperemiant, efect asupra sistemului circulator.
Pentru efecte locale pe articulaţii sunt indicate galvanizările şi galvanoionizările cu
novocaină aplicate transversal, galvanizările cu salicilat de sodiu sau fenilbutanoză pentru
combaterea imflamaţiilor articulare.
Aplicaţiile sub formă de bai galvanice sunt:
celulare: ascendente (member superioare-polul pozitiv, member inferioare-polul negativ),
descendente (member superioare-pol negative, member inferioare-pol pozitiv). Cel
aplicat descendent determină. Asupra aparatului circulator, creşterea afluxului sanguin,
iar cel ascendent, creşterea circulaţiei venoase de la nivelul membrelor inferioare;
3-2-1 celulare: cu diverse orientări ale curentului (ascendent, descendent).
Temperatura apei trebuie să fie de 34-37 grade, iar intensitatea de 10-25 mA. Curentul
galvanic are contraindicaţii în cazul pacienţilor cu boli ale pielii, afecţiuni cardiace, exzeme,
supuraţii, sensibilitate cutanată.
45
III.1.2 Curenți de joasă frecvență
50
III.3 Kinetoterapia
Ergoterapia urmăreşte că, prin muncă sau orice altă ocupaţie la care participă bolnavul,
să îi restaureze sau să îi mărească performanţele, să îi faciliteze învăţarea acelor sarcini şi funcţii
esenţiale pentru adaptarea sa socială, pentru a reduce sau a corecta disfuncţiile, şi pentru a
promova sau menţine starea de sănătate. La bolnavii cu afecţiuni ale sistemului locomotor terapia
ocupaţională îşi propune să corecteze disfuncţiile motorii determinate de boală şi de inactivitate.
La baza activităţii de terapie ocupaţională este evaluarea bolnavului, care cuprinde:
– performanţa activităţilor curente zilnice, de autoîngrijire;
51
– adaptarile terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutătoare, orteze sau proteze;
– abilitatea senzoriomotorie şi componentele sale: integrarea neuromusculară şi senzorială.
Prima etapă a evaluării stabileşte deficitul funcţional prin bilanţ articular şi testing
muscular, în a două etapă, evaluarea performanţelor bolnavului în activităţile de fiecare zi, pe
baza unei fişe cu posibilitatea de a stabili scoruri:
– modul de alimentare (cum mănâncă, cum bea);
– igienă personală (spălat pe mâini, pe faţă, igienă gurii);
– toaletă personală (pieptănat, curăţat unghiile, ras etc.);
– îmbrăcat – încălţat;
– comunicări funcţionale (utilizarea echipamentului de scris, citit, scris la maşină,
computer);
– activitate casnică (planificarea şi prepararea mişcării, deschiderea şi închiderea de
containere,
– curăţenie, spălat rufe, făcut patul);
– manipularea de obiecte (ceas, bani chei);
– adaptarea la sarcini (iniţiere, integrarea informaţiilor, învăţarea, rezolvarea problemelor);
– accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea mutărilor, efectuarea
modificărilor, controlul medilui modificat);
– prevenţie (siguranţă, conservarea energiei, protecţie articulară, ajutătoare mecanice);
– educaţie (program la domiciliu, istruirea familiei).
Tehnicile terapiei ocupaţionale pentru bolnavii reumatici, necesare de recuperare profilat,
cuprind:
– tehnici de adaptare: activităţi cotidiene în locuinţa, în dormitor, în bucătărie, în baie etc.,
pentru care se poate amenaja un gen de microlocuinta, unde bolnavii se adaptează la
gestică uzuală şi unde se fac adaptările la obiectele utilizate la domicilui în funcţie
derestantul funcţional al bolnavului. Asemenea compartimente se organizează în spitale.
– tehnici ocupaţionale: prin practicarea unor meserii sau a unor activităţi de divertisment,
în cadrul unui compartiment organizat în unităţi speciale de recuperare. Ele pot cuprinde
tehnici de baza: ceramică, ţesut, împletituri, tâmplărie, mecanică, instalaţii etc. Sau
tehnici complementare: gravură, marochinărie, cartonaj, legătorie etc. (în funcţie mai ales
de spaţiile disponibile), sau tehnici de expresie: desen, pictură, marionete.
52
Capitolul IV. Obiective și metode kinetoterapeutice în recuperarea PSH
Ca în orice traumatism, durerea este primul simptom care apare, ea însăşi reprezentând
un factor de limitare a fiziologiei normale a umărului. Indolaritatea reprezintă primul obiectiv
important şi constă în combaterea durerii şi a imflamaţiei. Pentru combaterea durerii şi a
procesului imflamator este necesar repaus articular.
De asemeanea, pentru îndepărtarea durerii, se administrează medicaţie antiinflamatoare şi
antialgică. Acest tip de medicaţie este administrată atunci când durerea are intensităţi mari.
Pentru combaterea durerii se mai aplică crioterapia, care determină o hiperemie activă,
scade viteza de conducere pe nerv, scade activitatea receptorilor cutanaţi (efect antalgic), scade
spasmul muscular. Alte proceduri cu rol antalgic şi antiimflamator sunt: parafina, ultrasunetele şi
undele scurte.
Tratament igienico-dietetic: repaus segmentar în cazuri de rupturi musculare sau
tendinoase. Repausul articular se face pe plan tare, în poziția funcțională a articulației respective.
În ceea ce privește dieta, bolnavilor li se recomandă un regim alimentar bogat în proteine,
53
vitamine, săruri minerale, grasimi.
Fiind articulația cea mai mobilă, care are rolul să poziționeze mâna, orice limiare a
mișcărilor este greu suportată de bolnav. Îl va împiedica în exercitarea activităților profesionale
și chiar în activitățile uzuale zilnice. De aceea refacerea mobilității, reprezintă obiectivul central
al recuperării umărului posttraumatic. Acest obiectiv se atinge cu ajutorul posturărilor,
mobilizărilor pasive, autopasive, exerciții tip Codman, mobilizări active libere și a posturilor,
tracționărilor, scripetoterapie, hidrokinetoterapie, mobilizări analitice, masaj. („Kinetoterapia în
recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia Roșulescu)
54
a) Adoptarea unor posturi:
Flexie - pacientul în decubit dorsal cu brațul ridicat în flexie maximă și genunchii flectați,
se va așeza un sac de nisip pe braț pentru a menține poziția și a câștiga grade de
mobilitate;
Extensie – pacientul în decubit dorsal cu membrul superior în afara patului cu un sac de
nisip prins pe braț iar altul așezat pe partea anterioară a umărului;
Abducție – pacientul șezând pe un taburet lângă o masă, se așează brațul pe masă cu cotul
flectat la 90°.
Mobilizările umărului se vor efectua până la pragul dureros pentru a menține structurile
articulare elastice.
Datorită durerilor acute, pacientul va avea tendința de a menține umărul ridicat fiind o
poziție antalgică, se recomandă aplicarea tehnicilor de relaxare din cadrul tehnicilor de facilitare
neuromusculară proprioceptivă (tehnica de relaxare-opunere și stabilizare ritmică).
Se realizează mobilizări pasive la nivelul articulațiilor sternoclaviculare,
acromioclaviculare, scapulotoracice, scapula-humerale.
Mobilizarea articulației sternoclaviculare: pacientul în decubit dorsal, cu brațele pe
lângă corp: terapeutul face priză cu pulpa degetelor pe claviculă, imprimând o mișcare în jos a
capătului intern.
Mibilizarea articulației acromioclaviculare: pacientul în decubit dorsal cu antebrațul pe
abdomen: priză cu pulpa degetelor pe claviculă, contrapriză pe scapulă, mobilizare în sus și în
jos cu mâna de pe claviculă.
Mobilizarea articulației scapulotoracice: pacientul în DD. Terapeutul se apleacă, iar cu
propriul stern fixează umărul; ambele mâini apucă prin laturile cubitale marginea spinală a
omoplatului, trăgând spre înafară (abducția scapulei).
Mobilizarea articulației scapulohumerale: are la bază două tehnici de bază și anume:
alunecarea și tracțiunea.
Alunecare caudală: pacientul în șezând, cotul și cele 2/3 distale ale brațului pe o masă
(brațul abdus): priză pe capul humerusului, contrapriză dedesubt în axilă. Se apasă în jos.
Alunecare cranială: pacientul în decubit dorsal, antebraț flectat cu palma pe stern. Priza la
nivelul cotului, contrapriză pe umăr în 1/3 interior. Alunecarea se face prin împingerea în
sus a brațului (cu mâna de pe cot).
Alunecare posterioară a capului humeral: pacientul șezând, cotul flectat cu palma pe
55
umărul opus; din spatele pacientului terapeutul apasă cu sternul pe scapulă. Mâinile
reunite fac priză pe cot și împing humerusul în ax de cot spre umăr. Scop: întinderea
ligamentului coracohumeral.
Alunecarea circumferențială: pacient în șezând pe un taburet cu atebrațul pe masă, cotul
flectat la 90° și brațul abdus la 50°. Priză dublă pe brat, executându-se circumducții.
Tracțiune axială: pacientul în decubit dorsal, priza deasupra cotului, prin care se trage în
jos brațul. Cealaltă mână a terapeutului ține rezistența în axilă. Mâna pacientului se
prinde de toracele asistentului, care în punctul maxim de tensiune își rotește trunchiul în
afară, în același timp trăgându-l înpoi. Scop: întinderea capsulei posterioare, a
ligamentului glenohumeral superior cu lărgirea spațiului subacromial prin coborârea
capului humeral. („Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia
Roșulescu)
Tracțiunea înafară a capului humeral: pacientul în decubit dorsal, cu brațul ridicat la 90°,
fizioterapeutul cu mâinile reunite în priză pe braț în 1/3 superioară trage înafară, în timp
ce cu umărul împinge înăuntru 1/3 inferioară a brațului. Scop: decoaptare articulară și
întindere pe capsula posterioară. („Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor
reumatologice”, Eugenia Roșulescu)
Trunchiul aplecat în față la 90°, cu brațul sănătos sprijinit pe o masă, brațul afectat atârnă
liber. În mână o greutate sau un săculeț prins de antebraț și se vor executa mișcări de pendulare
utilizând și trunchiul dacă e cazul. Rezultă o mișcare autopasivă cu tracțiuni în ax desprinzându-
se capul humerusului de manșonul rotatorilor și de ligamentul coracoacromial.
56
e) Mobilizări active libere pentru creșterea mobilității:
Sunt executate de pacient, fără ajutor, pe toate direcțiile de mișcare cu/fără baston, la
spalier, cu mingea medicinală, la perete, etc.
Se realizează pe toate grupele de mușchi ale membrului superior, centurii și gâtului (cu
exceptția mișchilor/ tendoanelor lezate). Încep de la extremitatea distală, urcând spre umăr.
Prezintă efect trofic și circulator bun.
58
a) Exerciții pentru musculatura scapulară:
Bascularea anterioară a umărului: pacient în decubit dorsal, membrul superior pe lângă
corp, ține în mâini capetele unei corzi a unui sistem de scripeți cu contragreutate. Se execută
extensia simultană simetrică a membrului superior bilateral, mobilizând greutatea. Umerii vor fi
împinși anterior.
Bascularea posterioară a umărului: același monaj de scripeți, dar pacientul este în
decubit dorsal.
Bascularea internă a scapulei: pacient în șezând cu mâinile împreunate la spate. Mâna
memrului superior sănătos presează mâna membrului superior afectat care caută să opună
rezistență.
Bascularea externă a scapulei: pacientul în decubit dorsal cu brațele la genunchi, ține în
mâini capetele unei corzi care trece pe după tălpi, genunchii ușor flectați; se extind genunchii-
tracționarea în jos a memrului superior.
Flexia brațului: pacient șezând, în mâini ține mânere care se unesc prin intermediul
corzilor în spatele pacientului pe un scripete mobil cu contragreutate.
Extesia brațulu: pacient șezând, cu brațele la orizontală, coatele flectate, mâinile
împreunate la nivelul feței, se trage în lateral, încercând îndepărtarea coatelor.
Abducția brațelor: pacient în șezând, cu ambele membere superioare în abducție:
asistentul se opune la adducția membrului superior sănătos, dar și la abducția membrului superior
afectat: contracția abductorilor se realizează pentru a crea un punct fix trunchiului, pentru a
permite travaliul adductorilor opuși.
Adducția cu rotație internă a brațului: din șezând, gambele „în atârnat”, mâinile în
sprijin pe masă de o parte și de alta a șezutului. Cu sprijin pe mâini se ridică fesele de pe masă.
Rotația externă a brațului: membrul superior afectat se sprijină cu mâna pe giroplan (sau
roata de reeducare a mâinii). Terapeutul imprimă o mișcare de rotație a giroplanului în sensul
rotației interne a membrului superior; rotatorii exterior caută să se opună. („Kinetoterapia în
recuperarea afecțiunilor reumatologice”, Eugenia Roșulescu)
59
Capitolul V. Tehnici de reeducare în afecțiuni degenerative ale
umărului
Orice activitate de studiu presupune că după alegerea temei de cercetare, cel care
realizează studiul să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema.
Documentarea constituie o etapă indispensabilă care furnizează informaţii despre fondul de bază
al disciplinei şi toate datele recent apărute în publicaţiile periodice.
Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi şi mijloace utilizate în desfăşurarea
studiului. Pe baza acestor informaţii sistematizate şi valorificate, a fost stabilit întregul proces de
recuperare.
Pentru buna desfăşurare a studiului, am utilizat următoarele metode :
1. Metoda documentării;
2. Metoda anchetei;
3. Metoda observaţiei;
4. Metoda măsurării (explorarea şi evaluarea subiecţilor);
5. Metoda înregistrării rezultatelor, a prelucrării lor şi înregistrării grafice;
1) Metoda documentării
Orice activitate de studiu presupune că: după alegerea temei de studiu, cel care realizează
studiul să se oprească mai întâi asupra materialelor bibliografiei care tratează tema.
Documentarea constituie o etapă indispensabilă care furnizează informaţii despre fondul de bază
al disciplinei şi toate datele recent apărute în publicaţiile periodice. Informaţiile necesare pentru
desfăşurarea experimentului au fost extrase din publicaţiile de specialitate (traumatologie,
kinetoterapie, anatomie şi biomecanică). Studiul acestor materiale a ajutat la găsirea unor căi şi
61
mijloace utilizate în desfăşurarea experimentului. Pe baza acestor informaţii sistematizate şi
valorificate a fost stabilit întregul proces de recuperare.
2) Metoda anchetei
A fost utilizată pentru obţinerea datelor necesare anamnezei, cu rol foarte important în
structurarea programelor de tratare-recuperare. Această metodă a contribuit într-o mare măsură la
cunoaşterea condiţiilor care au dus la degenerarea articulației umărului, la culegerea informaţiilor
despre suferinţe, direct de la subiecţi. S-a discutat cu fiecare pacient în parte, atenţia îndreptandu-
se asupra următoarelor aspecte: date personale, dinamica evoluţiei afecţiunii, condiţiile şi cauzele
care au generat-o, precum şi mijloacele de tratament administrate pană în momentul luării în
observaţie. Datele obţinute au fost înregistrate în fişele individuale.
3) Metoda observației
4) Metoda măsurării
62
Cunoaşterea gradului de mişcare al unei articulaţii sau a valorii forţei unui muşchi de a
executa mişcarea unui segment este absolut necesară atât în stabilirea unui diagnostic funcţional
cât şi în evaluarea eficacităţii tratamentului.
Pentru evaluarea deficitului funcţional s-a utilizat „Scala Analog Vizuală”, care
presupune identificarea intensității durerii. Acest proces a fost efectuat o dată la examinarea
primară a pacientului și apoi pe parcursul tratamentului în funcție de modul de evoluție a
acestuia.
Scala analog vizuală reprezintă un instrument ce permite pacientului să-și exprime
durerea marcând intensitatea acesteia de-a lungul unui segment pe care sunt plasate niște imagini
cărora le sunt atribuite niște semnificații ușor percepute de către pacient. Tot cu același scop, și
în funcție de capacitatea de răspundere a pacientului, s-a utilizat și „Scala numerică de evaluare a
durerii”, care este gradată de la 0-10, după cum urmează:
63
conversație cu efort.
9 Incapacitate de a vorbi, plans cu geamăt, Cele mai puternice analgezice
incontrolabil, aproape delir. sau parțial eficiente
10 Incontinență. Durerea poate provoca moartea. Cele mai puternice analgezice
sau parțial eficiente
De la aprecierile rezultatelor parţiale din fişe s-a trecut la compararea datelor înscrise în
centralizatoare, de unde s-au extras elementele pentru analiza statistică şi pentru reprezentarea
grafică. De la rezultatele din înregistrările statistice, s-a trecut la explicaţii bazate pe descrierea şi
analiza dinamicii înregistrărilor în evoluţia lor.
Interpretarea rezultatelor trebuie să fie completată cu informaţiile domeniului, cu
iconografia şi imagistica comparativă a diferitelor etape prin care a trecut cercetarea.
Pentru reprezentarea grafică au fost folosite diagrama şi poligonul de frecvenţă.
Reprezentarea grafică s-a bazat pe tabelele analitice alcătuite cu datele şi valorile prezente în
fişele de observaţii.
64
V.5 Subiecții
65
V.5.1 Prezentarea fişelor pacienţilor şi măsurătorile efectuate
Vârstă: 44
Gen: M
Anamneza: pacientul acuză dureri de intensitate crescută, difuze, la nivelul umărului drept.
66
Combaterea durerii şi imflamaţiei;
Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.
67
(V.N.-80-90°) Ev. finală 90°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. intermed. F3
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
68
internă Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Vârstă: 33
Gen: M
Anamneză:
69
Examenul clinic obiectiv a pus în evidenţă următoarele elemente:
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare cu
disconfort ce corespunde cifrei 2 pe SAV.
70
Ev. finală 60°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
71
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. inițială F2
Vârstă: 39
Gen: M
72
Diagnostic: Periartrită scapula-humerală, umăr stâng dureros simplu.
Anamneză:
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV
73
Tabel V.7. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare
74
Tabel V.8. Bilanț muscular al umărului stâng- evaluarea forței musculare
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. inițială F2
75
Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în
tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).
Vârstă: 30
Gen: F
Anamneză:
- pacienta a suferit un accident de circulație care s-a soldat cu o fractură de humerus drept
în 1/3 inferioară operată, apoi a fost imobilizat în aparat gipsat 4 săptămâni;
- datorită imobilizării îndelungate a apărut durere la nivelul umărului drept și limitare de
mișcare.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.
Ev. inițială 30
Adducția
Ev. intermed. 35°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°
77
(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
78
internă Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Vârstă: 42
Gen: M
Anamneză:
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.
80
Ev. inițială 25°
Adducția
Ev. intermed. 35°
(V.N.- 50-60°)
Ev. finală 45°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
81
Ev. intermed. F4
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. inițială F3
Vârstă: 53
Gen: F
Anamneză:
82
- urmare a accidentului a prezentat o fractură cominutivă de rotulă stângă și contuzii la
nivelul umărului drept;
- datorită contuziilor, acuză dureri la nivelul umărului drept, care se intensifică la
mobilizarea acestuia.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.
83
(V.N.-45-60°) Ev. intermed. 35°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
84
Extensia Ev. intermed. F4
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F2
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. inițială F3
85
Fişă pacient nr. 7
Vârstă: 45
Gen: F
Anamneză:
- pacienta s-a prezentat la medic cu dureri în umărul drept care trenează de aproximativ 4
luni, cu ameliorări temporare ca urmare a tratamentului medicamentos și fizical.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.
86
Tabel V.15. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare
87
Tabel V.16. Bilanț articular - evaluarea amplitudinii de mişcare
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F4
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. inițială F3
88
Observaţii: valorile înregistrate în cadrul testingului sunt luate de la data întrării în
tratament şi la data ieşirii din tratament. De asemenea s-au efectuat și testări intermediare (la
mijlocul perioadei de tratament).
Vârstă: F
Gen: 40
Anamneză:
- pacienta prezintă un reumatism poliarticular de care suferă încă din tinerețe și duce la
limitarea amplitudinii de mișcare.
89
Refacerea mobilităţii articulaţiei umărului;
Creşterea forţei şi rezistenţei musculare;
Refacerea controlului muscular și a stabilităţii articulare.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.
90
(V.N.-80-90°) Ev. finală 80°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
91
internă Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Vârstă: 58
Gen: F
Anamneză:
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacienta descrie o durere stresantă, ticăloasă ce
corespunde cifrei 3 pe SAV.
93
Ev. finală 150°
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Flexia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
94
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. inițială F3
Vârstă: 38
Gen: M
95
Anamneză:
- în urma unei căzături pe gheață, pacientul a suferit o fractură de humerus drept, urmat de
aparat gipsat;
- datorită imobilizării îndelungate, a apărut o durere la nivelul umărului drept și limitare de
mișcare.
Evaluarea durerii pe SAV (scala analog visuală): pacientul descrie o durere sâcâitoare și
disconfort, ce corespunde cifrei 2 pe SAV.
96
Ev. finală 160°
Ev. inițială F3
97
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Extensia
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. intermed. F4
Abducția
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. finală F5
Ev. inițială F3
Ev. inițială F3
98
V.6. Planul fiziokinetoterapeutic de recuperare
În continuare vom prezenta programul de recuperare a trei pacienţi din cei descrişi
anterior, prin intermediul mijloacelor fiziokinetice.
combaterea durerii
reducerea inflamaţiei locale
refacerea mobilităţii
refacerea forţei musculare
refacerea stabilităţii articulare
I. Programul de etapă:
Masajul – 15 şedinţe
Electroterapie – 15 şedinţe
99
II. Programul de ședință
Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr drept, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;
100
USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr drept; efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;
Kinetoterapie:
a) Mobilizări pasive și manipulări articulare periferice - 10 minute. Se xecută în limita
durerii în toate planurile de mişcare a articulaţiei, cu pacientul în decubit dorsal sau
ventral. Efecte : creşterea mobilităţii, refacerea imaginii kinestezice, efect uşor trofic;
101
b) Decoaptări ale articulaţiei umărului: după primele 1-3 zile de tratament recuperator,
manipulările articulare periferice vor fi însoţite de decoaptări ale articulaţiei umărului, cu
pacientul în decubit dorsal. – 5 minute.
OBS: decoaptarea articulară se mai poate realiza și cu ajutorul ganterelor de 1-2 kg.
Pacientul este așezat în decubit ventral, cu brațul drept flectat la marginea patului și cu
greutatea în mână.
102
Fig.V.8. Diagonala 2 Kabat (flexie)
Exercițiul 1:
Exercițiul 2:
Exercițiu cu bastonul pentru abducție: pacientul este in ortostatism, mâinile sale prind de
capetele bastonului. Ducerea bastonului spre dreapta și spre stânga determină mișcarea de
abducție a brațului afectat. Pacientul mișcă privirea o data cu capetele bastonului.
103
Exercițiul 3:
Exercițiul 4
Exercițiul 5
104
Exercițiul 6
Pacientul în poziția șezând, cu brațele pe lângă corp, antebrațul flectat la 40° și mâna supinată.
Mâna stângă a asistentului acroșează umărul pacientului, iar propriul antebraț este în contact cu
fața posterioară a brațului subiectului. Cealaltă mână prinde palma pacientului. Asistentul
contrează anteducția umărului, etensia concomitentă a brațului și încercarea de flexie a cotului.
Exercițiul 7
Pacientul în decubit ventral, cu brașul în abducție, cotul flectat la 90°, cu mâna în pronație ținând
o gateră și antebrațul la verticală. Se execută rotația externă a humerusului, până ce gantera
ajunge la orizontală.
Exercițiul 8
Stând cu fața la scara fixa , brațele fixate la treapta de la nivelul șoldurilor ,se execută prinderea
treptelor superioare până la nivelul urechilor. Reverire treapta cu treaptă cu treaptă până la niveul
șoldurilor.
Exercițiul 9
Pacientul în decubit ventral , cu capul pe o pernă si brațele pe lângă corp ,pacientul execută
retropulsia umerilor încercând sa apropie omoplații între ei . Când a ajuns la un punct maxim
menține poziția 10 secunde și apoi coboară umerii.
Exercițiul 10
105
Pacient nr. 2: F.P.
combaterea durerii
reducerea inflamaţiei locale
refacerea mobilităţii
refacerea forţei musculare
refacerea stabilităţii articulare
106
d) Testul Hawkins e) Testul Neer f) Testul Yocum
I. Programul de etapă:
Masajul – 15 şedinţe
Electroterapie – 15 şedinţe
Electroterapie:
a) Curent Galvanic (Cl𝐶𝑎2+ ) - 20 minute ; efecte: antialgic, antiimflamator, biotrofic
b) TENS: hiperalgic, simetric cu polaritate pozitivă, constant; cu cei doi electrozi poziționați
antero-posterior, durată de 15 de minute,
c) Curent interfernțial: 90-100 Hz –antero-posterior umăr drept; efecte: excitomotor,
decontracturant, analgezic, vasculotrofic; durata - 15 minute;
107
Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr drept, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;
USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr drept; efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;
Kinetoterapie:
a) Scheme de facilitare Kabat – 5 minute.
b) Manipulări articulare periferice - 10 minute.
1. 2. 3.
Fig.V.12. Manipulări articulare periferice: 1. Alunecare posterioară a capului humeral; 2.
Abducție cu coborârea capului humeral; 3. Tracțiune în afara capului humeral
Exercițiul 1
Exercițiul 2
Pacientul șezând pe scaun, genunchii flectați, picioarele ușor depărtate, având câte o ganteră de
1-2 kg în fiecare mână. Acesta execută mișcări de flexie-extensie, bilateral, în limita durerii.
108
După care, din aceeași poziție, pacientul realizează mișcarea de abducție-revenire în poziție
inițială.
Exercițiul 3
Aceeași poziție inițială ca și în exercițiul anterior, cu excepția faptului ca pacientul are membrele
superioare abduse la 90°. Pacientul realizează mișcări circulare a brațelor, bilateral, concomitent,
109
întrun sens și invers. Aceleași mișcări circulare, pacientul având membrele superioare flectate la
90°.
Exercițiul 4
Aceeași poziție inițială ca și în primul exercițiu. Pacientul se află sprijinit cu palmele pe gymball,
coatele extinse. Se execută mișcarea de rulare a mingii înainte și înapoi.
Exercițiul 5
Din ortostatism, cu brațul lipit de trunchi si antebrațul flectat la 90 o, pacientul prinde banda
elastică fixată la un capăt și efectuează rotația internă trăgând ușor de capătul benzii.
Exercițiul 6
Din ortostatism, cu brațul lipit de trunchi și antebrațul flectat la 90 o, pacientul prinde banda
elastică fixată la un capăt și efectuează rotația externă trăgând ușor de capătul benzii.
110
Fig.V.16. Rotație internă umăr drept (exercițiul 5), respectiv rotație externă umăr drept
(exercițiul 6)
Exercițiul 7
Pacientul în decubit ventral, cu membrele superioare pe lângă corp, ține în mâini capetele unei
corzi a unui sistem de scripeți cu contragreutate. Se execută extensia simultană a simetrică a
membrelor superioare bilateral, moblizând greutatea. Umerii vor fi împinși anterior.
Exercițiul 8
Pacientul în decubit ventral, membrele superioare pe lângă corp, în mână cu o ganteră, pe care o
ridică de pe planul mesei.
Exercițiul 9
Pacientul în decubit ventral, cu umărul la marginea mesei. Membrul superior atârnă vertical,
având în mână o ganteră. Se execută o abducție orizontală, care se asociază cu adducția
scapulară. Sau flectând cotul, gantera este deplasată vertical prin abducție orizontală.
111
Exercițiul 10
Stând cu fața la scara fixa , brațele fixate la treapta de la nivelul șoldurilor, se execută prinderea
treptelor superioare până la nivelul urechilor. Revenire treaptă cu treaptă până la niveul
șoldurilor.
combaterea durerii
reducerea inflamaţiei locale
refacerea mobilităţii
refacerea forţei musculare
refacerea stabilităţii articulare
I. Programul de etapă:
Masajul – 15 şedinţe
Electroterapie – 15 şedinţe
112
II. Programul de ședință
Terapie Laser: – 5 minute – antero - posterior umăr stâng, punctiform, doza 9.00 J/Cm2,
frecvența: continuă/10 Hz; putere: 200 mW; efect: analgezic, biostimulator, biotrofic;
USS (0,6 W/cm2) – 6 minute - în câmp continuu – antero-posterior umăr stâng efecte:
miorelaxant, elasticizarea tendoanelor;
Kinetoterapie:
a) Manipulări articulare periferice: alunecare posterioară a capului humeral, abducție cu
coborârea capului humeral, tracțiune în afara capului humeral. – durată 10 minute.
b) Scheme de facilitare Kabat – 5 minute.
Exercițiul 4: exercițiu pentru refacerea rotației externe. (exercițiu explicat la al doilea pacient)
Exercițiul 5: exercițiu pentru refacerea rotației interne. (exercițiu explicat la al doilea pacient)
Exercițiul 6
Pacientul în decubit dorsal, membrul superior afectat aflat în abducție, flexie și rotație externă și
în mână o ganteră. Se duce membrul superior în poziție verticală, de unde, pentru a lupta contra
gravitației, mușchii adductori și rotatori interni intră în contracție excentrică.
113
Exercițiul 7
Pacientul în decubit ventral, membrele superioare flectate la 90° în afara mesei, cu câte o ganteră
de 1-2 kg în fiecare mână. Pacientul continuă mișcarea de flexie a membrelor superioare
(ajungând la flexie de 180°). Are loc tonifierea musculaturii flexoare.
Exercițiul 8
114
Exercițiul 9
Pacientul în ortostatism, cu ajutorul unui prosop întins situat la spate prins cu mâinile pacientului
de fiecare capăt al prosopului, execută mișcarea de ridicare și coborâre a prosopului. Terapeutul
este atent ca pacientul să execute corect și să nu compenseze prin ridicarea umărului. Are loc
îmbunătățirea rotației interne a umărului.
Exercițiul 10
115
FigV.20. Mișcare combinată de abducție, rotație internă și adducție
10 S.A. F 58
Vârsta
60
55
50
45
40
35
30
S.M. F.P. C.E. E.C. R.N. A.A H.B. M.A. S.A. T.D.
Vârsta 44 33 39 30 42 53 45 40 58 38
30-40 ani
40%
40-60 ani 30-40 ani
60%
40-60 ani
117
În acest subcapitol, am scos în evidență evoluția primilor 3 pacienți, de la începutul
tratamentului recuperator și până la sfârșitul acestuia, evoluția acestora fiind evidențiată cu
ajutorul graficelor.
În urma analizei durerii pe Scala Analog Vizuală, pacienții au dat calificative maxime:
1. Pacientul numărul 1, inițial acuza durerii de gradul 3 iar la final a ajuns la gradul 0 adică
inexistente.
2. Pacientul numărul 2, se clasa inițial la gradul durerii de nivel 2, în final a ajuns la nivelul
0 ceea ce semnifică lipsa durerilor.
3. Pacientul numărul 3, în primă fază afirma că durerea este de nivel 2, pe durata
tratamentul în primele zile durerea a încetat iar în final a ajuns să nu mai existe.
118
Bilanț articular pacient S.M.
180
160
140
Grade de mișcare
120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 165 60 149 10 80 81
Intermediar 175 60 170 25 85 85
Final 180 60 180 50 90 90
4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 2 2 2 2 2
Evaluare intermediară 4 3 4 4 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5
În cazul pacientului S.M. se observă o evoluție de 15° a flexiei, 31° abducție, 40°
adducție, 10° rotație internă și 9° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
1 S.M. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.
119
Bilanț articular pacient F.P.
180
160
Grade de mișcare 140
120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 135 40 170 15 85 80
Intermediar 160 50 176 30 88 84
Final 180 60 180 50 90 90
4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 3 3 2 2 2
Evaluare intermediară 4 4 4 3 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5
În cazul pacientului F.P. se observă o evoluție de 45° a flexiei, 20° extensie, 10° abducție,
35° adducție, 5° rotație internă și 10° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
2 F.P. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.
120
Bilanț articular pacient C.E.
180
160
140
Grade de mișcare
120
100
80
60
40
20
0
Rotație Rotație
Flexie Extensie Abducție Adducție
internă externă
Inițial 150 40 145 15 70 71
Intermediar 172 51 165 30 83 79
Final 178 60 177 60 88 89
4
3
2
1
0
Rotația Rotația
Flexia Extensia Abducția Adducția
internă externă
Evaluare inițială 3 3 3 3 2 2
Evaluare intermediară 4 4 4 4 3 3
Evaluare finală 5 5 5 5 5 5
În cazul pacientului C.E. se observă o evoluție de 28° a flexiei, 20° extensie, 32°
abducție, 45° adducție, 18° rotație internă și 18° rotație externă.
Bilanțul muscular s-a realizat pe toate mișcările umărului (flexie-extensie, abducție-
adducție, rotație internă-rotație-externă) și se poate afirma că la sfârșitul tratamentului subiectul
3 C.E. înregistrează valori normale în privința tuturor mișcărilor amintite.
121
Rezultatele arată că toți pacienții au înregistrat îmbunatățiri, în ceea ce privește unghiul
de mobilitate articulară. Aceste rezultate depind în mare măsură de tipul afecțiunii, nivelul de
activitate al pacientului, vârsta sau raspunsul la tratamentul fizical-kinetic.
122
CONCLUZII
123
BIBLIOGRAFIE
1) Giovanni Di G., Nicole P., Alberto C., Andrea De V., Atlas of Functional Shoulder
Anatomy, pag 2-227;
2) Ludwig Ombregt, A System of Orthopaedic Medicine 3d edition, pag 39-51;
3) Travell & Simons, Myofascial Pain and Disfunction, 1999, pag 79,81,82,85;
4) James A. Portfield și Carl de Rosa, Mechanical Shoulder Disorders, 2004, pag 99-129;
5) Pamela K. Levangie, Cynthia C. Norkin, Joint Structure and Function; A
Comprehensive Analysis, pag 233-266;
6) John T. Hansen, Netter’s Clinical Anatomy 2nd Edition, pag 293 -346;
7) Robert S. Behnke, Kinetic Anatomy 2nd Edition, pag 35-59;
8) Eugenia Roșulescu, Kinetoterapia în recuperarea afecțiunilor reumatologice, 2009,
editura Universitaria, pag 91-112;
9) Tudor Sbenghe, Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor,
Editura medicală – București 1981;
10) Dr. Clement Baciu, Aparatul locomotor, Editura Medicala București, 1981, pag 73;
11) Sbenghe T. , Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura Medicală ,
București 1987, pag 29, 56, 501-502, 503-504;
12) Rodica C., Kinetoterapie, metodica desfășurării activității practice, Editura Fundației
România de Mâine, București, 2006, pag 124-127;
13) Ion Stroescu, Mihai Negoescu, Marieta Stoicescu, Gizela Drafta- Recuperarea
Funcţională, Editura Medicală, Bucureşti, 2000, pag 111;
14) Rădulecu, A., Electroterapie, Ediția a II-a, Ed. Medicală S.A., București, 2005, pag. 164,
165;
15) Victor Papilian, Anatomia omului ,Vol.I.,1992, pag 138.
124
Bibliografie electronică
1) http://cadredidactice.ub.ro/balinttatiana/files/2011/03/evaluarea-aparatului-locomotor-
2007.pdf/
2) http://www.amtsibiu.ro/Arhiva/2013/Nr3ro/Rotaru_Popa_pdf.pdf?fbclid=IwAR2G5qe0
3) https://rmj.com.ro/articles/2011.3/RMR_Nr-3_2011_Art
4) https://www.academia.edu/25845235/Periartrita_scapulohumeral%C4%83_um%C4%83r
125