Oancea Mihaela

Grupa 3

Cooperarea judiciară în materie penală

Cooperarea judiciară în materie penală se bazează pe principiul recunoașterii reciproce a

hotărârilor și a deciziilor judiciare și include măsuri de apropiere a legislațiilor statelor membre
în mai multe domenii. Tratatul de la Lisabona a creat o bază mai solidă pentru dezvoltarea unui
spațiu de justiție penală, prevăzând totodată noi competențe pentru Parlamentul European.

Obiective – Eliminarea treptată a controalelor la frontieră pe teritoriul UE a facilitat considerabil

libera circulație a cetățenilor europeni, dar a permis și infractorilor să acționeze mai ușor la nivel
transnațional. Pentru a combate flagelul reprezentat de criminalitatea transfrontalieră, spațiul de
libertate, securitate și justiție (SLSJ) cuprinde măsuri de promovare a cooperării judiciare între
statele membre în materie penală. Punctul de plecare îl constituie principiul recunoașterii
reciproce. Au fost adoptate măsuri specifice pentru a combate criminalitatea transnațională și
pentru a garanta că drepturile victimelor, suspecților și deținuților sunt protejate peste tot în
Uniune. 1
Tratatul de la Lisabona permite legiuitorului european să adopte măsuri privind:
a) instituirea unor norme şi proceduri care să asigure recunoaşterea, în întreaga Uniune, a tuturor
categoriilor de hotărâri judecătoreşti şi decizii judiciare;
b) prevenirea şi soluţionarea conflictelor de competenţă între statele membre;
c) sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie;
d) facilitarea cooperării dintre autorităţile judiciare sau echivalente ale statelor membre în
materie de urmărire penală şi executare a deciziilor;
e) stabilirea de norme minime cu privire la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domenii
ale criminalităţii de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau
impactul acestor infracţiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună;
f) încurajarea şi sprijinirea acţiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalităţii.
g) structura, operaţiunile, domeniul de acţiune şi obiectivele Eurojust şi Europol .
Noile prevederi sunt de natură să afecteze dreptul penal substanţial şi procesual european
într-o manieră limitată. În timp ce art. 31 al fostului TUE (ante Lisabona) începea cu cuvintele:
„acţiunea comună în domeniul cooperării judiciare în materie penală vizează, printre altele...”
indicând caracterul non-exhaustiv al listei ce urma, art. 82, 83 şi 87 TFUE sunt elaborate într-o
manieră limitativă, ceea ce indică faptul că lista problemelor pentru care sunt conferite
competenţe Uniunii (de acţiune şi legiferare) este una exhaustivă. În plus, paragrafele de început
ale art. 82 şi 83 stabilesc o condiţie limitativă pentru acţiune la nivel european, respectiv
dimensiunea transfrontalieră.
Aceste limitări sunt balansate de prevederi care permit Consiliului UE, în unanimitate şi
cu consimţământul Parlamentului European, să extindă lista problemelor în care poate interveni
în viitor, dacă este cazul. Pe de altă aparte, prevederile referitoare la atribuţiile Eurojust şi
1
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/155/cooperarea-judiciara-in-materie-penala
 Oancea Mihaela
Grupa 3

Europol sunt elaborate într-o manieră non-exhaustivă: „aceste atribuţii pot include...” În plus, art.
83(2) TFUE clarifică o problemă controversată care a apărut atunci când în 2003 şi 2005 au fost
adoptate două decizii-cadru care solicitau introducerea de sancţiuni penale în domeniul protecţiei
mediului înconjurător.
Cele două decizii-cadru au fost declarate invalide de către Curtea de Justiţie. În prima
hotărâre, Curtea a subliniat că dreptul penal nu se încadrează, în principiu, în sfera competenţei
Comunităţii. Cu toate acestea, Curtea a acceptat faptul că există o competenţă implicită a
Comunităţii legată de un temei juridic specific şi că aceasta poate să adopte măsuri adecvate cu
caracter penal, cu condiţia să existe necesitatea combaterii încălcărilor în ceea ce priveşte
punerea în aplicare a obiectivelor Comunităţii, iar măsurile respective să urmărească asigurarea
deplinei eficienţe a politicii comunitare în cauză. În a doua hotărâre, Curtea a constatat că
stabilirea tipului şi a nivelului sancţiunilor penale ce trebuie aplicate nu se încadrează în sfera
competenţei Comunităţii.
Astăzi, art. 83(2) TFUE permite legiuitorului european să adopte directive prin care se
pot stabili norme minime referitoare la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domeniul în
cauză, în cazul în care „apropierea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale
statelor membre în materie penală se dovedeşte indispensabilă pentru a asigura punerea în
aplicare eficientă a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de
armonizare”.2

2
Tudorel Ștefan – Cooperarea judciară în materie penală p:4-5