PARTEA I: PRINCIPII DE BAZĂ ÎN TOXICOLOGIE

CAPITOLUL 1
TOXICOLOGIE: CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Introducere
De la naşterea sa în evul mediu până la maturizarea şi fundamentarea sa ca o
disciplină distinctă şi separată în secolul XXI, toxicologia a fost concepută de la
început ca o ştiinţă aplicată. Câmpul ei de cercetare încorporează numeroase abordări
comune şi pentru alte discipline, cum ar fi chimia sau biologia. În mod particular,
toxicologia a evoluat pe baza aplicaţiilor chimiei clinice şi analitice, aplicaţii centrate
pe identificarea substanţelor chimice şi analiza fluidelor corporale.
Primii toxicologi moderni erau de fapt chimişti, cu pregătire specializată în
metode de separare anorganice, care au inclus tehnicile cromatografice. Ulterior,
specialiştii în chimie analitică au pus la punct cromatografia în strat fin şi gaz
cromatografia. Pe măsură ce instrumentele au evoluat şi tehnologia s-a perfecţionat a
fost utilizată în arsenalul analitic şi cromatografia lichidă de înaltă performanţă în
scopul izolării unor cantităţi precise de compuşi din mixturi complexe de o deosebită
importanţă toxicologică. În plus, aplicaţiile specifice biologiei (microbiologia,
genetica şi metodologia culturilor celulare) au pătruns în domeniul toxicologiei,
exercitându-şi major influenţa. Azi toxicologia a „înflorit”, dând naştere multor arii
specializate, unele amintind cu greu de originile lor ancestrale (Collins, 2006).

1.2. Tipuri de toxicologie

1.2.1. Toxicologia generală
Toxicologia generală implică studii de expunere la agenţi chimici, biologici
sau fizici şi consecinţele acestora asupra sistemelor biologice. Însă, această definiţie a
fost înlocuită de descrieri ale domeniilor care reflectă interese mult mai specializate
din cadrul toxicologiei. Dezvoltarea metodologiei avansate în ceea ce priveşte

1
biotehnologia, necesitatea cercetărilor tot mai intense, şi aplicaţiile legale ale
toxicologiei au făcut necesare definirea mult mai exactă a disciplinei, care să includă
domeniile de interes din ce în ce mai vaste ale acesteia. Drept rezultat au apărut mai
multe definiţii care descriu mai amănunţit disciplina numită toxicologie.

1.2.2. Mecanismele toxicologiei

Cunoaştera mecanismelor toxicologiei implică identificarea cauzei toxicităţii
unei substanţe chimice la nivelul unei celule, ţesut sau organ. Deci toxicitatea unei
substanţe chimice poate fi clasificată şi exprimată în relaţie cu mecanismul său de
toxicitate, locul său de acţiune, zona ţintă sau organul cel mai afectat de activitate
toxică. O expresie similară, privind mecanismul de acţiune, este aplicată şi în studiile
farmacologice. Prin urmare aspectul legat de mecanisele toxicologiei urmăreşte să
determine bazele biochimice, fiziologice sau organice ale efectelor unui agent toxic
asupra sistemelor biologice.

1.2.3. Funcţia de reglare a toxicologiei

Acest aspect al toxicologiei se corelează cu dogma administrativă asociată cu
potenţiala expunere la agenţi toxici întâlnită în mediu înconjurător, ocupaţional şi
domestic. Această arie defineşte, direcţionează şi specifică proporţia în care individul
poate veni în contact cu un toxic sintetic sau natural şi trasează, pentru păstrarea
acestei balanţe, limitele normale sau cel puţin accesibile intervenţiilor terapeutice.
Liniile de bază sunt trasate de agenţi ale căror jurisdicţii şi atribuţii sunt stabilite de
către autorităţile federale, statale sau locale.

1.2.4.Toxicologia descriptivă şi toxicologia clinică

Toxicologia descriptivă este un domeniu care încearcă să detalieze agenţii
toxici şi aplicaţiile acestora. Aria descriptivă s-a dezvoltat în principal, ca o punte de
legătură între universul ştiinţific şi capacitatea de înţelegere a publicului larg asupra
acestui domeniu, în special în condiţiile în care a devenit necesar pentru o serie de
sectoare non-ştiinţifice să cunoască importanţa toxicologiei.

2
 Spre exemplu, studierea metalelor în mediu (toxicologia metalelor) a devenit o
disciplină destul de populară în rândul specialiştilor în toxicologie care au încercat să
determine rolul acestora în mediul înconjurător. Toxicologia clinică poate fi de
asemenea considerată o disciplină descriptivă, deşi agenţii toxici cu aplicaţii clinice
fac de asemenea obiectul altor arii ale toxicologiei.
Tabelul 1.1 defineşte şi alte ramuri descriptive ale toxicologiei. Recent această
disciplină s-a îmbogăţit cu alte domenii vast descriptive, printre care amintim studiul
apoptozei, transducţiei semnalului mediată de receptor, expresiei genice, proteomicii,
stresului oxidativ şi nu în ultimul rând toxicogenomicii (Aaradema, MacGregor,
2002).

Tabelul 1.1 Alte ramuri descriptive ale toxicologiei

Domeniu Definiţia
Toxicologia genetică Încorporează principii ale biologiei
moleculare cu aplicare în cadrul ştiinţelor
legale, cum este cazul testării ADN, utilizată
ca probă în procedurile judiciare sau,
studiază agenţii toxici care intervin în
funcţiile normale ale genelor
Toxicologia ocupaţională Examinează evenimentele asociate expunerii
la toxice la locul de muncă
Toxicologia in vitro Dezvoltarea tehnicilor de obţinere a
culturilor celulare ca alternativă la testarea
efectelor toxicelor pe animale; o definiţie
curentă ar fi metode alternative la
toxicologia aplicată pe animale, care descrie
mai precis aplicabilitatea metodelor in vitro
Toxicologia analitică Proceduri şi metode chimice şi biochimice
asociate cu identificarea, analiza şi
detectarea substanţelor toxice în diferite
probe
Toxicologia dezvoltării Studiul substanţelor toxice şi potenţialele lor
efecte asupra reproducerii biologice şi
embriogenezei
Imunotoxicologia Studiul substanţelor toxice şi efectele lor
potenţiale asupra imunităţii
Neurotoxicologia Studiul substanţelor toxice şi efectele lor
asupra funcţiilor şi activităţilor sistemului
nervos

3
 1.3. Termenii uzuali şi nomenclatura
Definiţia clasică a toxicologiei a fost înţeleasă în mod tradiţional ca studiul
xenobioticelor, ştiinţa substanţelor toxice, şi se referă în mod particular la
interacţiunea dintre agenţii exogeni şi sistemele biologice. În scopul precizării
nomenclaturii, toxicele, compuşii şi medicamentele sunt denumite adesea agenţi sau
substanţe. Deoarece asemenea agenţi induc efecte nedorite sunt denumiţi de regulă
toxice. Consecutiv, toxicologia implică expunere fiziologică internă şi externă la
toxice şi interacţiunea toxicelor cu organismul. Treptat termenul a evoluat cu
includerea mai multor substanţe chimice sau clase de agenţi aparent necorelaţi. Ceea
ce transformă o substanţă chimică într-un toxic este prin urmare, legat în apecial de
durata expunerii, doza (sau concentraţia), calea de expunere şi mai puţin de stuctura
chimică şi compoziţia produşilor. În consecinţă, aproape orice agent are potenţial
toxic, şi devine astfel obiectul de studiu al toxicologiei extinse ( Fostel et al, 2005,
Barile, 2008).

1.4. Aplicaţiile toxicologiei

1.4.1.Cercetările în toxicologie
1.4.1.1. Aplicaţii academice
În mediul academic, cercetătorii din domeniul toxicologiei examinează sferele
de interes toxicologic larg în cadrul laboratoarelor. Preocupările academice includ
toate domeniile de interes pentru sănătatea publică în care progresul este dictat de
înţelegerea ştiinţelor toxicologice şi implică elucidarea mecanismelor şi teoriilor
toxicologice clinice şi descriptive. Metodele de cercetare au fost modificate pentru a
răspunde unor întrebări specifice ridicate de interacţiunea dintre problemele
toxicologice şi sănătatea publică.

1.4.1.2. Aplicaţii industriale

Cercetătorii toxicologi angajaţi în testarea toxicologică din industria
biotehnologică şi farmaceutică sunt cei care realizează testarea toxicităţii- testarea
înainte de lansarea pe piaţă a substanţelor chimice şi medicamentelor cu potenţial
4
toxic. Testarea preclinică din industria farmaceutică implică realizarea trialurilor de
Fază 1 pentru a testa toxicitatea agenţilor candidaţi, care au fost supuşi testărilor
chimice şi biochimice în scopul introducerii lor ca potenţiali agenţi terapeutici.
Procedurile de testare a toxicităţii includ atât protocoale de cercetare in vitro cât şi
studii pe animale.

1.4.2. Toxicologia de reglare

Cercetătorii din acest domeniu sunt în general angajaţi în agenţii administrative
guvernamentale, drept consultanţi guvernamentali şi în probleme industriale, ori ca
reprezentanţi ai concernelor industriale. În această poziţie ei sancţionează, aprobă şi
monitorizează utilizarea substanţelor chimice trasând reguli şi limite de utilizare.
Principiile majore sunt implementate cu ajutorul legilor încorporate jurisdicţiei
specifice federale, statale sau locale care le conferă acestor agenţii autoritatea. Prin
urmare, prin aceste acte normative, agenţiile pot determina responsabilii de
producerea, procurarea, distribuţia, marketingul şi nu în ultimul rând, eliberarea şi
înlăturarea substanţelor chimice în rândul populaţiei (Abraham, Reed, 2002).

1.4.3. Toxicologia legală

Specialiştii din acest domeniu integrează tehnici specializate în scopul
detectării compuşilor ca parte integrantă a mixturilor, uneori combinaţii toxice
necunoscute, care intră în contact accidental sau deliberat cu persoanele. Iniţial
ştiinţele legale au profitat de aplicabilitatea principiilor metodelor chimice de
separare pentru a identifica anumite substanţe în fluidele corporale. Ulterior
specialiştii acestui domeniu au aplicat principiile biologice ale interacţiunii antigen-
anticorp în stabilirea paternităţii. Cu ajutorul principiului grupelor de sânge şi
excluderea eventualelor contribuţii paterne la fenotipul urmaşilor, putem exclude un
anumit individ ca posibil tată al unui copil.
Interacţiunea antigen-anticorp a devenit ulterior baza metodelor imunologice
enzimatice (ELISA, EMIT), utilizate azi pentru detectarea cu mare specificitate şi
sensibilitate a medicamentelor în fluidele biologice. Metodele radioimunologice

5
(RIA) utilizează reacţii antigen-anticorp similare, adăugând liganzi radiomarcaţi drept
indicatori. Separarea ADN şi tehnicile de secvenţializare au înlocuit azi, aproape în
totaliate, testele de paternitate tradiţionale prin excludere. Aceste metode stau de
asemenea la baza includerii sau excluderii probelor juridice în cazurile penale sau
civile.

1.4.4. Toxicologia clinică

Specialiştii în toxicologie clinică au evoluat într-un domeniu diferit de cel al
colegilor lor din toxicologia legală. Aceştia sunt interesaţi de identificarea,
diagnosticarea şi tratamentul stărilor patologice sau bolilor care au rezultat din
expunerea terapeutică, ilicită sau din mediu la anumite toxice sau medicamente. Prin
expunere se înţelege de regulă, riscul individual de a veni în contact cu un toxic, dar
această noţiune poate fi extinsă şi spre includerea riscului populaţional.

1.5. Clasificarea agenţilor toxici

Clasificarea agenţilor toxici este o sarcină extrem de laborioasă, dacă luăm în
considerare numărul mare şi complexitatea compuşilor chimici prezenţi în domeniul
public. Disponibilitatea unei mari varietăţi de substanţe chimice, medicamente şi
agenţi fizici alături de complexitatea efectelor lor toxicologice şi farmacologice, oferă
posibilitatea ca un singur agent să fie încadrat în mai multe categorii. Chiar compuşii
cu structuri sau acţiuni toxicologice similare pot fi grupaţi alternativ în conformitate
cu activitatea şi starea lor fizică. Modalitatea de realizare a sistemul următor de
clasificarea este în general acceptată deoarece reuşeşte să surprindă natura complexă
a toxicelor.

1.5.1.Clasificarea toxicelor în funcţie de utilizare

1.5.1.1. Pesticide
Agenţia Naţiunilor Unite de Protecţie a Mediului (EPA) defineşte pesticidele
ca substanţe sau mixturi de substanţe care au ca scop prevenirea, distrugerea,
combaterea sau atenuarea dăunătorilor. În general, pesticidele sunt clasificate în
funcţie de ţintele lor biologice. Cele patru clase majore de pesticide sunt insectidele,
6
ierbicidele, rodenticidele şi fungicidele. Tabelul 1.2 trece în revistă aceste categorii şi
principalele lor subclase (Acqavella şi colab., 2003). Datorită similitudinilor
fiziologice şi biochimice între speciile ţintă şi organismele mamifere, o toxicitate
inerentă este asociată pesticidelor la nivelul organismelor mamifere. Pe lângă acestea,
în cadrul fiecărei clasificări, compuşii sunt identificaţi în funcţie de mecanismul de
acţiune, structura chimică sau sursele semi-sintetice. Spre exemplu, deşi există multe
categorii de fungicide, toxicitatea acestora la oameni este destul de scăzută, cu
excepţia antifungicelor terapeutice, în special datorită mecanismului lor specific de
acţiune. Similar, agenţii fumiganţi variază de la tetraclorid de carbon la oxidul de
etilenă ei fiind utilizaţi pentru uciderea insectelor, viermilor şi fungilor din sol, ca şi
pentru conservarea depozitelor de cereale, fructe şi legume. Cu toate acestea
toxicitatea lor se limitează la expunerile ocupaţionale întâmplătoare.

Tabelul 1.2 Clasificarea pesticidelor

Clase de pesticide Clasificare în concordanţă cu ţinta

Insecticide Esteri organofosforici
Compuşi organocloruraţi
Esteri carbamaţi
Esteri piretroizi
Derivaţi botanici
Ierbicide Compuşi clor-fenoxi
Derivaţi de bipiridil
Cloroacetanilide
Fosfonometil aminoacizi
Rodenticide Anticoagulante
α-naftil tioureea
Diferite metale, substanţe anorganice, produşi naturali
Fungicide Antifungice utilizate în agricultură, domestice şi
terapeutice

1.5.1.2. Aditivii alimentari şi industriali

Aditivii alimentari şi coloranţii alimentari sunt substanţe încorporate
intenţionat în alimente şi în etapele de procesare alimentară cu scopul modificării,
creşterii sau mascării culorii alimentelor. Ei sunt de asemenea utilizaţi pentru
funcţionalitatea lor care variază de la agenţi de stabilizare, de conservare până la
funcţii de îngroşare sau texturizare a alimentelor. Aditivii industriali şi alimentari fac
7
obiectul toxicologiei alimentare (Lewis,2002; Wolfgang, Johnson, 2002; Reynolds,
2005; Rietjens,Alink, 2006).

1.5.1.3. Agenţii terapeutici

Clasificarea toxicologică a agenţilor terapeutici se bazează pe mecanismele lor
farmacologice de acţiune sau pe organele ţintă ale toxicităţii lor. Câteva referinţe
importante fac legătura cu toxicologia clinică a agenţilor terapeutici prin extensia
detalierii efectelor lor adverse, precum şi a efectelor directe care sunt rezultatul
utilizării excesive.

1.6. Surse de toxine

1.6.1. Surse botanice
Dermatita de contact produsă de iedera otrăvitoare este un sindrom inflamator
acut bine caracterizat. Azi, mulţi compuşi de origine botanică sunt clasificaţi drept
suplimente din plante, sugerând originea lor botanică. Importanţa lor în menţinerea
sănătăţii este de asemenea în strânsă legătură cu originea lor naturală. Însă, până
acum, toxicitatea acestor agenţi este doar puţin cunoscută.

1.6.2. Surse din mediu

Ca rezultat al industrializării, multe substanţe chimice sunt asociate şi
clasificate în concordanţă cu prezenţa lor continuă în mediu, cum ar fi de exemplu
prezenţa lor în apă şi sol. Fenomenul nu se limitează la ţările dezvolatate ci devine o
problemă importantă în ţările aflate în curs de dezvoltare din America de Sud, Asia şi
Africa.
Toxicologia mediului înconjurător este o disciplină distinctă care cuprinde
ariile poluării aerului precum şi ecotoxicologiei. Analiza poluării aerului include
neapărat atât poluarea aerului din exterior cât şi a celui din mediul de locuit sau de
muncă, prezenţa acidului sulfuric atmosferic, problema particulelor aeropurtate,
interacţiunea fototoxicelor cu mediul înconjurător precum şi toxicele detectate în

8
smog. Ecotoxicologia este ramura toxicologiei mediului care investighează efectele
toxicelor din mediu asupra ecosistemelor (Barile, 2008).