Curs 5

Normele privind relatiile de munca : A doua categorie fundamentala de norme de conduita la nivelul
obstilor satesti sau teritoriale sunt normele referitoare la relatiile de munca, obstea fiind o comunitate de munca
bazata asa cum am vazut pe stapanirea devalmasa asupra pamantului. Indeletnicirile fundamentale la nivelul obstilor
satesti(teritoriale) erau agricultura si cresterea vitelor si ca atare normele referitoare la relatiile de munca se impart la
randul lor in: - norme specifice organizarii procesului muncii agricole

- norme care reglementeaza activitatea de crestere a vitelor.

In prima categorie se includ normele referitoare la repartizarea campului de cultura intre membrii obstei,
stabilirea modului culturii pt fieacare lot, timpul de desfasurare a fiecarei activitati agricole, precum si distribuirea
produselor obtinute pentru consumul propriu si pentru fondul de rezerva al obstei.

A doua categorie contine normele referitoare la pornirea turmelor, la impartirea produselor turmelor
comune, la stabilirea locurilor si a perioadelor de pasunat.

Ulterior pe masura adancirii procesului de specializare a muncii, alaturi de indeletnicirile fundamentale

care se desfasurau in comun, apar si alte indeltniciri economice: mestesugurile - carora li se dedicau unii dintre
membrii obstei, astfel incat aceste activtiati economice nu se mai desfasurau in comun , ci in mod individual.

Norme referitoare la statutul persoanelor: in aceasta materie, principiul fundamental este acela al
egalitatii intre membrii obstei, egalitate care decurge in mod firesc din stapanirea devalmasa asupra pamantului si din
participarea tuturor membrilor obstei la munca in comun. Evidentierea unor membri ai obstei , in special in cadrul
Sfatului oamenilor buni si batrani sau ca ai alesi ai obstei, aveau la baza calitatile personale ale celor in cauza( vitejia,
experienta de viata, etc) si nu criterii de natura economica.

Norme referitoare la familie, succesiuni si obligatiuni:

- In perioada obstei arhaice, familiile care compuneau obstile satesti sau teritoriale erau familii mici,
compuse din parinti si copii, iar in cadrul acestora functiona principiul deplinei egalitati in drepturi a sotilor, din care
decurgea obligatia reciproca de sprijin si totodata egalitatea sotilor in privinta exercitarii puterii parintesti . Exista de
asemenea si obligatia reciproca de intretinere intre parinti si copii. Casatoria se incheia prin liberul consimtamant al
sotilor, insotit de binecuvantarea religioasa, iar divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti, intre acestia existand
deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

-In ceea ce priveste materia succesiunilor, descedentii aveau adevarata vocatie succesorala egala la
mostenirea defunctului fiind totodata recunoscut si dreptul de mostenire al sotului supravietuitor.
 -In ceea ce priveste materia obligatiilor, toti membrii obstei aveau deplina capacitate de a incheia
conventii, acestea fiind libere de formalismul specific dreptului roman. Ceea mai importanta conventie era vanzarea,
care sub influenta bizantina devenise o vanzare consensuala translativa de proprietate. O alta conventie larg
raspandita era schimbul avand in vedere caracterul natural al economiei in acea perioada.

Norme referitoare la raspundere si procedura de judecata: membrii obstei raspundeau pt faptele ilicite
cauzatoare de prejudicii, iar aceasta raspundere ca si solutionarea conflictelor dintre membrii obstei se realiza potrivit
sistemului solidaritatii rudelor, potrivit legii talionului, si potrivit sistemului compozitiunii voluntare, se manifesta si in
cazul in care un membru al obstei savarsea o fapta ilictia cauzatoare de prejudicii impotriva unei persoane , parte din
alta obste sateasca. In ceea ce priveste activitatea procesuala, instantele erau comune pentru pricinile civile si penale si
anume judele si sfatul oamenilor buni si batrani. Aceste instante aveau dreptul de aplica sanctiuni membrilor obstei,
pana la excluderea din obste a celor vinovati. In ceea ce priveste materia probelor, apar probe fundamentale pentru
practica juridica romaneasca, cum ar fi juramantul cu brazda si proba cu juratori, ele fiind in acelasi timp si un
argument perenturiu privind continuitatea poporului roman.

Aparitia relatiilor de productie de tip feudal, aparitia primelor formatiuni politice feudale romanesti si
formarea statelor feudale romanesti

In sec VIII dupa Hr, se incheie etnogeneza poporului roman, afirmandu-se din pct de vedere etnic ca un
popor cu identitate proprie prin apelativul “roman” pentru a se desemna, apelativ care era justificat atat prin traditia
colonistilor romani cat si prin traditia autohtonilor geto-daci de locuitori ai unor teritorii care facusera parte din
Imperiul Roman. Semnificativ este faptul ca popoarele vecine ii denumeau pe romani prin apelativele valahi , bolohi,
olahi, denumiri prin care aceste popoare ii desemnau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman, ceea ce inseamna o
recunoastere indirecta a originii romanice a poporului romanesc.

In Epoca feudalismului timpuriu(s IX-XIV) la nivelul obstilor satesti au avut loc o serie de transformari care
au dus la inlocuirea vechii egalitati dintre membrii obstei cu o stratificare sociala de tip feudal si au determinat aparitia
relatiilor de productie de tip feudal. Pe fondul dezvoltarii fortelor de productie din randurile membrilor obstei si mai
ales dintre alesii obstei s-au ridicat anumite varfuri ale societatii care profitand de pozitia lor, au acaparat teritoriul
obstilor subordonandu-le si formand aristrocatia entitatilor statale de tip feudal si apoi formarea clasei feudalilor.
Existenta acestei stratificari sociale feudale precum si a productiei feudale este oglindita intr-un document de o valoare
exceptionala pt istoria feudalismului timpuriu “Dimploma Cavalerilor Ioaniti”(1247). In aceasta diploma se vorbeste
despre Maiores Terre( clasa nobililor feudali aflata in curs de formare) apoi Rustici Valahi(taranii independenti aflati la
celalalt pol al societatii feudale) si totodata se arata ca taranii independenti erau tinuti sa indeplineasca fata de mai
marii pamanturilor: venituri, foloase si slujbe.( adica cele 3 forme ale rentei feudale, renta in bani, produse si munca).
 Aparitia formatiunilor politice de tip feudal: formarea relatiilor de productie de tip feudal si stratificarea
societatii au dus la aparitia contradictiei fundamentale a societatii feudale si au determinat formarea entitatilor
prestatale de tip feudal. Acest proces s-a declansat in secolul IX si a continuat in sec X, cand pe intregul teritoriu locuit
de romani se constituie cnezate, voievodate, tari (formatiuni prestatale de tip feudal). Termenul generic pentru
desemnarea acestor entitati este termenul de “tara” sau terrmenul de “campulung” , termeni prin care odinioara erau
desemnate uniunile de obsti sau confederatiile de obsti. Ceea ce este semnificativ este faptul ca limba romana este
singura limba romanica in care termenul de “tara” nu a intrat cu sensul material de pamant, ci cu sensul de formatiune
politica, organizatie de tip statal. Pentru sensul material de pamant ,avem un alt termen “pamant” tot latinesc, venind
de la “pavimentum”. Aceasta denumire generica de tara era completata cu diversi alti termeni care identificau
formatiunile prestatale de tip feudal dupa diverse criterii, anume :

-criteriul geografic ( ex: Tara Hategului),

- criteriul etnic (ex: Tera Vlahorum),

- criteriul etnico-geografic (ex: Tara Brodnicilor),

-criteriul persoanei conducatorului (ex: Tara lui Litovoi).

In afara acestor termeni generici, in vocabularul limbii romane au patruns si termeni de sorginte vizigota si
slava, anume “cnezat”( de sorginte vizigot) si termenul de “voievodat”(origine slava). Unii autori au considerat ca data
fiind existenta termenilor acestora in vocabularul roman, aceste institutii nu sunt institutii originale romanesti, ci ca au
fost preluate din dreptul slav. Analizand comparativ cele doua institutii in dreptul romanesc, respectiv in dreptul slav,
vom constata substantiale deosebiri de fond, astfel in ierarhia feudala slava , termenul de “cneaz” e sinonim cu
“principe”, iar termenul de “voievod”=”duce”. Voievodul este subordonat cneazului si nu are atributiuni jurisdictionale,
dimpotriva in ierarhia feudala romaneasca, voievodul este mai mare peste o confederatie de cneji si continua pe un
plan superior atributiile judecatoresti ale cnejilor.

Formarea statelor feudale romanesti de sine-statatoare: Formatiunile prestatale de tip feudal exercitau
functiile interna si externa specifice oricarei organizatii de tip politic. Functia interna insemna tinerea in ascultare a
taranimii dependente, iar functia externa insemna apararea impotriva invaziilor straine. In acest sens ne spune
Diploma Ioanitilor, formatiunile prestatale de tip feudal dispuneau de un “aparatus belicus”, adica forte militare aflate
in slujba stapanilor feudali, doar ca majoritatea formatiunilor prestatale de tip feudal se aflau sub dominatie straina,
feudalii romani fiind vasalii unor feudali straini, iar potrivit sistemului feudal de vasalitate, trebuiau sa plateasca tribut
suzeranilor lor, ori la un moment dat pe fondul dezvolatarii economice, puterea eco-politica a feudalilor romani creste
suficient de mult astfel incat acestia nu mai sunt dispusi sa imparta cu feudalii straini veniturile tinuturilor lor, acesta
fiind contextul in care feudalii romani isi reunesc fortele, renuntand la o parte din prerogativele pe care le exercitau
asupra feudelor lor in favoarea unuia dintre ei care devine mare voievod si domn si astfel iau nastere statele feudale
romanesti de sine-statatoare, rezultand faptul ca acest proces are cauze interne, fiind rezultatul unui fenomen intern
de feudalizare si nu rezultatul unui descalecat al unei interventii externe asa cum in mod clar a aratat Nicolae Balcescu,
care referindu-se la acest proces ,spunea ca niste stapani de state asa mici precum Maramuresul si Fagarasul nu
puteau avea suficienta putere pentru a cuprinde asemenea provincii precum Tara Romaneasca , respectiv Moldova:
“Feudalitatea nu se putu introduce in aceste tari cu acesti domni”—feudalitatea fiind rezultatul unui proces intern, nu
rezultatul unor factori externi

Formarea legii tarii, a dreptului nostru feudal nescris.

In epoca obstei arhaice, la nivelul obstei satesti exista un sistem de reguli de conduita cu caracter obstesc
aplicate si respectate de bunavoie de toti membrii comunitatii, aceste norme nefiind dotate cu sanctiune statala ci cu
una obsteasca. Transformarea acestor norme sociale de conduita in norme juridice a presupus intrunirea cumulativa a
doua trasaturi caracteristice:- un continut de clasa si o sanctiune specifica aplicata prin intermediul unui aparat de
constrangere statala, astfel vechile norme de conduita de la nivelul obstei devin norme juridice alcatuind ceea ce
Nicolae Iorga denumea dreptul propriu unor comunitati satesti libere, totodata apar si noi norme de conduita,
corespunzatoare noilor realitati economice si sociale, categorie din care fac parte normele privind privilegiile nobilimii
si obligatiile taranilor independenti exprimate prin cele 3 forme la rentei feudale, norme care reglementeaza sistemul
relatiilor feudale de vasalitate , precum si cele care vizeaza noua organizare politica a societatii si anume caracterul
ereditar al institutiei cnezatului si caracterul electiv si apoi electivo-ereditar al institutiei voievodale.

In ceea ce priveste forma pe care au imbracat-o aceste norme de drept, este o forma orala, fiind cutume
sau obiceiuri juridice sau ceea ce Dimitrie Cantemir denumea “ius non scriptum”. Prin urmare dreptul nostru feudal
nescris este un drept cutumiar, iar cunoasterea sa a fost posibila pe baza dovezilor scrise interne si externe din
perioada in care acest drept s-a aplicat. Despre izvoarele scrise interne trebuie sa precizam ca sunt Hrisoavele
Domnesti( acte cu caracter individual, de aplicare a dispozitiilor legii tari la cazuri particulare), in ceea ce priveste
izvoarele externe, ele sunt documente emanand de la cancelariile straine si utilizeaza pentru a desemna dreptul nostru
obisnuielnic sintagme ca” volos schizaco, zacon vlaschi sau ius valahicum”, din aceste denumiri rezultand ca strainii
concepeau dreptul nostru ca pe un drept personal avand in vedere caracterul etnic al romanilor, spre deosebire de
straini, romanii au folosit intotdeauna pentru a–si desemna dreptul obisnuielnic sintagma “legea tarii”, adica dreptul
unei formatiuni politice, organizatii de tip statal. Pana la aparitia dreptului feudal scris, legea tarii a fost singurul izvor
de drept, dar chiar si dupa aparitia pravilor bisericesti si apoi laice, legea tarii a continuat sa ramana dreptul comun in
toate materiile.. Procesul istoric de aparitie si evolutie a legii tarii a parcurs mai multe etape:

-perioada obstei arhaice- se formeaza regulile de conduita nejuridice la nivelul obstei satesti sau
teritoriale,

- apoi epoca feudalismului timpuriu, cand aceste norme dobandesc un caracter juridic si se intregesc cu
normele specifice realitatilor eco-sociale
 -perioada formarii statului roman :legea tarii devine un sistem atat de cumprinzator care reglementeaza
intreaga materie a dreptului public si privat.

Trasaturile legii tarii:

Are un caracter unitar pe intregul teritoriul locuit de romani, existand aceleasi norme juridice, aceleeasi
cutume, expresie a conditiilor economice si sociale in care s-a constituit poporul roman la nivelul obstilor satesti sau
teritoriale, expresie a unitatii de limba si etnice a populatiei romanesti. Semnificativ pentru caracterul unitar al legii
tarii, este tocmai utilizarea termenului generic de tara si de lege a tarii pentru a desemna dreptul nostru obisnuielnic in
toate teritoriile locuite de romani.

Caracterul teritorial, imobiliar, principala institutie a dreptului nostru obisnuielnic fiind institutia
proprietatii si cu precadere a proprietatii imobiliare. De altfel caracterul imobiliar al legii tarii rezulta si din denumirea
acesteia, legea tarii, adica legea unui teritoriu organizat din punct de vedere statal. Sub acest aspect legea tarii se
deosebeste de dreptul popoarelor migratoare care au un drept personal.

Caracterul original al acesteia- creatie a poporului roman in conditiile specifice formarii si evolutiei
acesteia, iar influentele exercitate din exterior, de unele popoare migratoare s-au marginit doar la aspectul formal
terminologic, s-au limitat la patrunderea in vocabularul limbii romane a unor dublete pentru termenii originali de
sorginte latine si traca care s-au pastrat si totodata nu au afectat continutul normativ al dreptului nostru feudal nescris.