Marii dregatori

– in T.R.:-primul dregator in ierarhia dregatorilor era banul, initial era ban de , apoi ban al Craiovei, avea
in competenta sa armata, administratia si jurisdictia zonei din dreapta Oltului. Putea pronunta pedeapsa cu
moartea(ca si domnul) si avea in subordinea sa un sistem de subalterni care se numeau banisori.
-logofatul- in ambele tari romane , era seful cancelariei domnesti si purtatorul marelui sigiliu cu care erau
intarite actele domnesti.
-vornicul- conducator al slujbasilor curtilor domnesti, iar in T.R competenta sa se extindea doar asupra
zonei din stanga Oltului, pentru ca in dreapta, atributiile sale erau exercitate de ban. In Moldova erau doi vornici,
vornicul Tarii de Sus si marele vornic al Tarii de Jos, acesta din urma fiind primul dregator in ierarhia dregatorilor din
Moldova. In Moldova, vornicii erau si conducatorii armatelor din tinuturile respective.
- postelnicul- sfetnicul de taina al domnului , cel care avea in grija relatiile externe ale tarii si care era si
traducatorul domnului.
- spatarul - comandantul cavaleriei , iar in timp de razboi a intregii armate. In Moldova, domnul Ieremia
Movila a infiintat dupa model polonez o dregatorie similara denumita hatmanul care a preluat atributiile militare ale
vornicilor.
- vistiernicul- cel care se ocupa de strangerea veniturilor tarii(taxe si impozite) si asigurarea mijloacelor
finacniare neceseare pentru intretinerea ostii si a curtii domnesti, iar dupa instaurarea dominatiei otomane, pentru
plata haraciului.
-Din secolul XVIII-lea, cand veniturile tarii erau separate de veniturile personale ale domnului, apare un
dregator nou, camarasul - gestiona camara domneasca(veniturile personale ale domnului).
- Alti mari dregatori erau paharnicul (avea in grija pivnitele domnesti) si comisul ( ingrijea grajdurile
domnesti).
Dintre boierii care nu faceau parte din sfat: armasul (execturoul sentintelor penale pronuntate de domn),
shatrarul( ingrijea corturile domnesti pe timp de razboi), pitarul (aproviziona cu grane curtea domneasca) si aga
(comandantul dorobantilor si pedestrini, comandantul garzii domnesti).

INSTITUTIILE DE DREPT PRIVAT

Prima si cea mai importanta institutie este PROPRIETATEA.

Caracteristic Evului Mediu, este faptul ca proprietatea in general si proprietatea asupra pamantului , in
special, au o structura ierarhizata, divizata si complexa caracterizata prin imbinarea formei de stapanire devalmasa cu
stapanirea personala. Ca si prin coexistenta mai multor forme de proprietate, in functie de titularul dreptului de
proprietate, fiecare din aceste forme are un regim juridic deosebit, in functie de pozitia sociala a titularului. Prin
urmare, proprietatea in feudalism nu este o proprietate absoluta, ci este o proprietate divizata, legea tarii consacrand
in acest sens un dominium eminens (care apartine domnului), un dominum utile (care apartine boierilor si celorlalti
proprietari) si un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care acestia le lucrau.

Dominium eminens- dreptul de proprietate al domnului asupra intregului teritoriu al tarii , drept pe care
domnul il exercita in calitatea sa de reprezentant al statului feudal si varf al ierarhiei feudale, cu alte cuvinte:
dominium eminens este domeniul public al statului feudal si nu se confunda cu proprietatea domneasca care este
domeniul privat al domnului, cuprinzand mosiile pe care domnul le stapaneste ca mare proprietar feudal alaturi de
ceiilalti boieri.

In virtutatea calitatii sale de titular al lui dominium eminens, domnul exercita urmatoarele prerogative:

-> drept de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii,

-> domnul culege mostenirile vacante , robii si mosiile( ramasi fara stapani prin decesul proprietarului lipsit
de mostenitori) revenind domnului

->domnul lua in stapanire si “res nulius”(bunurile nimanui), care puteau fi de doua categorii:

- terenuri pustii- nu au apartinut niciodata vreunui proprietar

- terenuri pustiite(res delericte)- sunt cele care au apartinut unui proprietar insa au fost parasite sau
abandonate de catre acesta.

–> domnul putea incuviinta feudalilor sa desprinda anumite portiuni de teren din terenurile pustii si pustiite
si sa intemeieze noi asezari, ele se numeau slobozii( datorita scutirilor de dari pe care domnii le acordau localitatii cu
ocazia infiintarii ei).

–> domnul putea sa ia in stapanire terenurile confiscate de la boierii hicleni( condamnati pt infractiunea de
tradare), exista si reversul medaliei( domnul putea sa acorde darii domnesti fie boierilor pt dreapta si credincioasa
slujba, fie manastirilor in scopuri pioase).

–> domnul acorda anumitor feudali, boieri sau manastiri, imunitati feudale cu privire la mosiile sau
domeniile pe care acestia le stapaneau.

–> domnul incuviinta toate actele de transfer avand ca obiect proprietatea pamanturilor si robilor, ocazie cu
care partile actului respectiv dadeau domnului un cal sau o cupa din metal pretios, adica faceau ceea ce se numeste
“darea calului, cupei”.

–> domnul putea sa exercite dreptul de pradalica (preadalica), adica dreptul de retract asupra donatiilor
facute, domnul putea sa renunte la acest drept de retract introducand in hrisovul de talie domneasca, formula
sacramentala “pradalica sa nu fie!”, iar beneficiarul donatiei facea darea calului sau darea cupei.

–> domnul avea dreptul de a percepe dijme, bir si munci(cele trei forme ale rentei feudale) in folosul
domniei.

Dominium utile- apartinea in principal boierilor si celorlalti feudali si taranilor liberi. In mod corespunzator,
avem doua forme :-marea proprietate feudala

- proprietatea taraneasca

Marea proprietate feudala este o proprietate completa asupra robilor si pamantului si o prorietate
incompleta asupra taranilor dependenti. S-a constituit anterior intemeierii statelor feudale romanesti de sine
statatoare prin acapararea pamanturilor obstei si aservirea membrilor obstei de catre unii dintre alesii obstei. Situatie
care s-a continuat la nivelul feudalismului timpuriu, la nivelul cnezatelor, voievodatelor si tarilor, conduse de cnejii,
voievoziii si juzii romani(embrionul viitoarei clase). In sens juridic originar anterior intemeierii este mostenirea. Dupa
intemeierea acestui mod juridic originar, i s-au adaugat si moduri juridice derivate- dania domneasca pt crendicioasa si
dreapta slujba si dania particulara, vanzarea, schimbul si infratirea pe mosii. In paralel cu aceste cai juridice marii
proprietari feudali si-au extins proprietatile si pe cai nejuridice( prin cotropire, acapararea violenta a pamanturilor
taranilor si deposedarea acestora contra vointei lor). In functtie de titularul sau , marea proprietate feudala imbraca 3
forme:- proprietatea domneasca, boiereasca si manastireasca.

Proprietatea domneasca cuprinde bunurile personale ale domnului , care ii apartineau acestuia, ca oricarui
alt membru al clasei feudalilor si pe care domul le avea inca inainte de a accede la tron. Acestor bunuri li se adaugau
achiizitiile facute dupa inceperea domniei pe diverse cai juridice, apoi imbunatatirile realizate din initiativa proprie si
pe cheltuiala proprie si in sfarsit: anumite venituri care i se concedau pe timpul exercitarii domniei si care erau
separate de vistieria tarii, formand camara domneasca.

Proprietatea boiereasca – s-a constituit prin mostenire si prin danie, mostenirile erau intarite de catre
domni si se numeau “ocina, bastina,demina”, iar dania sau miluirea domneasca se acorda pentru servicii militare
aduse domnului pentru indeplinirea sau dregatorii in aparatul de stat, in exercitarea obligatiilor care reveneau
supusilor domnului potrivit raportului juridic de vasalitate. Pana in prima jumatate a sec XV, beneficiarul daniei
domnesti avea asupra bunului donat doar un drept temporar, limitat la durata vietii domnului si uneori si a fiilor
acestuia, insa din a 2-a jumatate a sec XV-lea, beneficiul daniei domnesti devine ereditar, iar dreptul de retract se
exercita doar in cazul neindeplinirii de catre boier, obligtiile decurgand din raportul juridic de vasalitate.

Proprietatea manastireasca- s-a constituit dupa intemeiere, din daniile facute de catre credinciosi(danii
facute de domni, boieri, prelati si chiar tarani) in scopuri pioase si pentru a fi trecut in cumelnicul bisericii si pomeniti
impreuna cu familiile lor in cadrul slujbelor religioase care se efectuau. Aceste donatii aveau caracterul unor donatii cu
sarcina, manastirea donatara fiind obligata sa nu instraineze daniile primite si sa utilizeze veniturile mosiilor ce au fost
donate in scopuri caritabile sau de binefacere, sub sanctiunea intoarcerii daniei, adica a revocarii donatiei primite,
pentru neindeplinirea sarcinii.

Indiferent de titularul sau, marea proprietate feudala avea o structura bipartita( se impartea in doua
categorii: rezerva feudala si loturile date in folosinta taranilor aserviti, cu mentiunea ca si rezerva feudala era cultivata
tot prin munca taranilor aserviti care aveau obligatia de a presta renta in munca) .

O institutie extrem de importanta care insotea marea proprietate feudala este institutia imunitatilor
feudale.

Imunitatile feudale se acordau prin hrisov domnesc si ofereau, titularului lor, dreptul de administrare
politica, de judecata si de comanda militara asupra populatiei din domeniile respective, totodata dreptul de a percepe
anumite venituri in folosul lor (taxe si impozite pe circulatia bunurilor si persoanelor), dreptul de a face comert,
precum si scutire de plata oricaror dari catre domnie. Din examinarea continutului imunitatilor feudale=> boierii si
manastirile investite cu imunitati se bucurau de o anumita independenta politica, in sensul ca dregatorii domnesti nu
aveau dreptul de a patrunde pe domeniile respective, functiile statului pe acele mosii fiind realizate prin intermediul
aparatului propriu de slujitori ai acestor feudali. Aceste imunitati au aparut in primele decenii de dupa intemeiere,
cand puterea politica si economica a feudalilor era foarte mare , uneori superioara celei a domnului, astfel incat ei
erau in masura sa solicite si sa obtina consacrarea si pe plan juridic a privilegiilor lor de a conduce si sub aspect politic
domeniile pe care le aveau in proprietate. Acest sistem al imunitatilor feudale s-a putut consacra si extinde dupa
intemeiere si datorita faptului ca statul feudal, aflat pe atunci la inceputurile sale, nu dispunea de un aparat de stat
bine organizat, astfel incat pentru realizarea functiilor statului era necesara utilizarea aparatului propriu de slujitori de
care dispuneau marii feudali. In hrisoavele domnesti de acordare a imunitatilor feudale, exista doua categorii de
formule: o formula concentrata( in T.R. ” sa ii fie de ocina si de ohaba”, in Moldova” sa ii fie uric cu tot venitul”) si o
formula detaliata , evolutia fiind aceea de la cea concentrata la cea detaliata.

Formula concentrata a fost specifica perioadei in care imunitatile aveau un caracter general, aproape toti
feudalii erau investiti cu imunitati, iar continutul imunitatii nu era restrictionat, formula dezvoltata apartinand unei
epoci mai recente, unde imunitatile dobandesc un caracter exceptional, doar anumiti feudali erau investiti cu
imunitati, iar imunitatile nu mai aveau un caracter nelimitat , ci erau restrictionate astfel incat era nevoie de o
precizare amanuntita a activitatilor care urmau a fi scoase din competenta dregatorilor domnesti si acordate
titularului imunitatii. In general imunitatile acordate manastirilor foloseau formula detaliata pentru ca acestea au
inceput sa fie acordate intr-o epoca mai tarzie, cand imunitatea incepe sa devina o exceptie. Centralizarea puterii de
stat in mana domnului si dezvoltarea aparatului de dregatori au dus treptat la restrangerea imunitatilor feudale ,
dregatorii domnesti preluand de la marii proprietari feudali exercitiul drepturilor politice pe domeniile acestora din
urma. In acest context, drepturile de judecata ale boierilor sunt limitate la litigii marunte, ca urmare a dezvoltarii
comertului, dreptul boierilor de a percepe taxe pe circulatia bunurilor si a persoanelor este ingradit si in final
desfiintat, de asemenea este suprimat dreptul de comanda militara al boierilor asupra locuitorilor de pe domeniile lor,
pentru ca in final, imunitatile feudale sa fie complet desfiintate.

Proprietatea taraneasca- prezinta caracteristici diferite, dupa cum ne raportam la proprietatea taranilor
liberi grupati in obsti, sau proprietatea taranilor liberi care nu fac parte din obsti. Obstea libera avea un teritoriu
structurat in 3 categorii de terenuri: vatra satului( continea gospodariile membrilor obstei, aflata in proprietatea
persoanala a acestora) , capul de cultura( impartit in loturile cultivate de membrii obstei, fiind proprietatea personala
a membrilor obstei), terenurile care au ramas in stapanirea devalamasa a membrilor obstei( pasuni, paduri, fanete,
ape), fiecare membru al obstei putand cu acordul conducerii obstei sa desprinda o anumita parte din teren, sa le
amenajeze prin munca proprie, dandu-le o destinatie economica noua. Munca incorporata in terenurile respective
reprezenta temeiul juridic al trecerii accestor terenuri din stapanirea devalmasa in proprietatea personala a titularului
si a familiei sale. Cea mai veche desprindere din fondul devalmas a fost locul de case si gradina , au urmat apoi loturile
din campul de cultura , celelalte terenuri amenajate din stapanirea devalmasa. In cadrul evolutiei istorice a obstilor
libere, tendinta a fost aceea de extindere a suprafetelor aflate in proprietatea personala a membrilor obstei, in dauna
suprafetelor ramase in devalmasie. Cu toate acestea, pana la asfarsitul feudalismului, obstea a pastrat un drept
superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al obstei. Expresia juridica a acestui drept superior de
supraveghere si control este numit “dreptul de potimis/ precumparare si rascumparare” pe care membrii obstei il
exercitau in urmatoarea ordine legala de preferinta: mai intai rudele si apoi vecinii. Daca un membru al obstei doreste
sa vanda un teren aflat in hotarul obstei , el trebuie sa isi faca cunoscuta intentia in public la 3 targuri succesive. In
cazul in care vreun membrru al obstei doreste sa isi ecercite dreptul de precumparare, sau preemptiune, el are
preferinta la pret egal, in caz contrar terenul poate fi vandut la pretul cu care s-a facut oferta sau la un pret superior
unui strain de obste, numai ca aceasta vanzare nu este o vanzare pura si simpla , ci este o vanzare afectata de conditia
rezulutorie, anume – niciun membru al obstei sa nu isi exerctie dreptul de rascumparare in termen de un an de la data
la care a luat cunostinta despre operatiunea juridica a vanzarii, pentru ca daca isi exercita dreptul de rascumparare, el
intoarce cumparatorului pretul platit si devine titularul dreptului de proprietate asupra terenului , asigurand pastrarea
terenului in cadrul obstei.