Cursul 11 isdr

Sistemul probator in legea tarii

In dreptul nostru vechi feudal, intalnim atat reguli si mijloace de proba, formate in timpul feudalismului, cat si
forme vechi- ramasite ale oranduirii gentilice, care in conditiile feudale, dobandesc un continut nou ( de clasa) si o forma
noua in sensul ca aplicarea lor este asigurata de forta coercitiva a statului feudal.

Pe sistemul acestor forme feudale.. se explica pe de o parte prin caracterul natural al eco feudale, iar pe de alta
parte prin dainuirea unor forme economice vechi, cum ar fi stapanirea in comun asupra pamantului. Dupa forma lor,
putem imparti probele in doua categorii: - orale

-scrise

Cele mai obisnuite probe in feudalism sunt probele orale, ele reprezentand mijlocul comun de probatiune, in
contextul in care, pe de o parte proprietatile feudale formate anterior statului feudal nu puteau fi demonstrate decat
prin probe orale, iar pe de alta parte slaba cunostinta de carte facea din probele orale o necesitate.

Probele orale sunt:- proba fierului rosu

- Juramantul cu brazda in cap

- Proba cu juratori
- Proba testimoniala
Proba fierului rosu: modul in care era utilizata aceasta proba la solutionarea litigiilor, poate fi constat dintr-un
document medieval care s-a pastrat “registrul de la Oradea” tinut de preotii episcopiei catolice din Oradea intre anii
1208-1235, cuprinzand un nr de 395 de note despre un numar de tot atatea procese solutionate prin administrarea
probei fierului rosu. Cand judecatorul nu putea solutiona pricina, datorita sustinerii probelor contradictorii ale partilor,
sau ale martorilor, el trimitea partile insotite de un pristal la episcopia catolica de la Oradea, pentru a fi supuse probei
fierului rosu, aici se organiza o slujba in biserica , in care era invocata divinitatea pentru ca aceasta sa arate de partea cui
este dreptatea , iar apoi se dadea uneia dintre parti, unui martor sau chezas o bucata de fier rosu pe care acesta trebuia
sa o poarte in mana de la o distanta de 8 la 10 pasi. Apoi mana era bandajata si bandajul sigilat, dupa 8 zile se proceda la
desigilarea si desfacerea bandajului si examinarea mainii, daca rana era vindecata se socotea ca afirmatiile celui supus
probei erau adevarate, iar hot judecatoreasca se dadea in consecinta, daca rana nu era vindecata- se socotea ca cel care
era supus probei a facut o declaratie falsa, atunci daca era parte- pierdea procesul, daca era martor sau chezas- partea
pt care depusese marturie sau garantase- pierdea procesul. Mai erau dovezi de vinovatie si o serie de alte imprejurari,
cum ar fi neprezentarea la termenul fixat pt administrarea probei sau la termenul fixat pentru examinarea mainii sau
violarea sigiliului cu care era sigilat bandajul sau sustragerea de la proba. Examinand pricinile din registrul de la
Oradea,200 dintre acestea au ca obiect faptele de natura a aduce atingere proprietatii feudale. Cei mai multi dintre
acuzati, fiind tarani iobagi sau membrii unor alte categorii sociale inferioare. Aceste persoane erau puse sa tina fierul
inrosit, nu de nobili sau inaltul cler. Chiar si in ipoteza in care un nobil sau un cler , ar fi trebuit sa se supuna probei, el de
regula, desemna o alta persoana- un taran iobag- care sa poarte fierul rosu in locul sau. Din aceasta rezulta ca fierul rosu
era procedura rezervata doar categoriilor sociale inferioare.
Din modul in care se desfasura proba, rezulta ca avea un caracter neconcludent, partinitor si contradicotriu
pentru ca nu se preciza de temperatura pana la care trebuia inrosit fierul, de multe ori rezistenta fizica acelui supus
probei, era esentiala, existau diverse retete care sa limiteze efectele arsurii, toate acestea ilustreaza caracterul de clasa
si caracterul neconcludent al acestui mijloc de proba.

Juramantul cu brazda in cap:

-se numeste astfel dupa rolul pe care pamantul il are in desfasurarea acestei probe, cel care jura invoca
pedeapsa pamantului daca ceea ce delcara sub prestare de juramant este neadevarat.
In Moldova cei care se supuneau acestei probe, rosteau juramantul tinand brazda de pamant direct pe cap, se
numeau brazdasi, iar in T.R. si cu precadere in Oltenia- cei care jurau tineau brazda de pamant intr-o traista- se numeau
si traistasi.
Juramantul cu brazda in cap era folosit pt stabilirea hotarelor proprietatii. Cei care jurau se obligau sa arate
adevaratele hotare si inconjurau terenul avand tot timpul asupra lor brazda de pamant. Aceasta proba este de sorginte
geto-daca. La geto-daci pamantul era considerat o zeitate, Zalmoxes- zeitatea pamantului era zeitatea suprema. Era
considerat o divinitate cu puteri purificatoare , atat in sens material, cat si in sens spiritual, el ii ajuta pe cei care spun
adevarul si ii sanctioneaza pe cei care fac declaratii neadevarate. De aci avem si expresiile care s-au pastrat in limba
romana- “sa le fie tarana usoara”, pentru cei mincinosi” sa nu ii mai rabde pamantul”. In cazul jur cu brazda in cap ne
aflam in prezenta unui simbolism judiciar, brazda simbolizeaza divinitate, iar capul semnifica fiinta umana, fiind
considerat cea mai importanta parte a capului. Sub influenta crestina, aceasta proba s-a spiritualizat, locul brazdei de
pamant fiind luat de o evanghelie, dupa formarea statului feudal, proba dobandeste un caracter de clasa, in sensul ca ea
devine o proba rezervata doar categoriilor sociale inferioare.
Pe masura ce proprietatile feudale se dezvolta, boierii si manastirile devin tot mai interesati in utilizarea acestei
probe, in vederea granituirii proprietatilor lor. Ei nu se mai multumesc doar cu martorii intamplatori cu privire la
cunoastreea hotarelor propr si recurg si la martori preconstituiti, este vorba despre copiii de tarani care erau pusi sa
parcurga hotarele proprietatilor feudale si in tot acest timp erau batuti , erau dati de chica si apoi calugariti pentru a tine
minte hotarele respective si a putea depune marturie in cunostinta de cauza intr-un eventual proces de granituire.

Proba cu juratori:
-este un mijloc de proba, care prin particularitatile sale contrazice ideil moderne cu privire la dovezi, unii istorici
romani considerau ca aceasta proba este o proba misterioasa si stranie, o procedura grosolana si curioasa si un principiu
absurd de dovedire. Nu este nici pe de parte asa, este adevarat ca in procesul penal prin juramantul lor, juratorii sustin
juramantul uneia dintre parti, aratand ca ea este demna de crezare, prin urmare acest juramant nu are un caracter
obiectiv , ci un caracter subiectiv pentru ca el nu tinde la stabilirea adevarului , ci tinde la stabilirea bunei reputatii a
persoanei. Este un juramant de credibilitate, dimpotriva in procesul civil, judecatorul analizeaza personal faptele si
pretentiile partilor litigante, iar juramantul lor este dat in cunostinta de cauza, un juramant de veridicitate. Pana la
aparitia dreptului feudal scris, proba cu juratori a fost cel mai uzitat mijloc de proba pentru solutionarea litigiilor de orice
fel, motiv pentru ca in dreptul nostruu obisnuielnic era denumita lege.
Institutia juratorilor este o inst romaneasca originala, avand izvor in stravechiul obicei geto-dac a juramantului
pe vetrele regale. Juramantul prestat de un numar de juratori, putea fi combatut printr-un juramant prestat de un
numar dublu de juratori. La origine, juratorii faceau parte din familia celui pentru care jurau, ulterior in feudalism
juratori puteau fi vecini si ceilalti membri ai obstei. Proba era incuviintata de catre domn prin hrisob domnesc, hrisob
prin care se mentiona sintagma e anta lege, partea careia i se incuviintase proba, putea sa accepte sa o administreze ,
caz in care se spunea ca “ia legea”, sau putea sa nu accepte si sa o defere partii adverse. Atunci cand se incuviinta
administrarea probei cu juratori, domnul preciza si numarul de juratori, iar unerori acestia erau desemnati nominal –
juratori pe ravase, juratorii la origine trebuiau sa fie de o seama cu partea pentru care jurau ( sa faca parte din aceeasi
categorie sociala).
Depunerea juramantului de catre juratori, avea un caracter solemn, atat din punct de vedere religios, cat si din
punct de vedere juridic, astfel juramantul se depunea pe Evanghelie, in fata imputernicitului domnesc.
Continutul si forma juramantului trebuiau sa fie identice cu cele ale partii pentru care se depunea acel juramant,
sub sanctiunea anularii probei. In Transilvania erau insa admise si formulari echivalente sau era admisa repetarea
cuvintelor rostite gresit. Daca juramantul era depus conform normelor prevazute de legea tarii , imputernicitul domnesc
consemna desfasurarea acestei probe intr-o carte de juramant ce purta semnaturile si pecetile juratorilor, apoi inainta
aceasta carte de juramant domnului, acesta urmand a hotari asupra solutionarii procesului. Domnul pronunta hot in
sensul celor aratate in juramant, iar partea, care administrase proba, castiga procesul- se considera ca ea s-a apucat de
lege, Daca proba cu juratori nu putea fi administrata, partea careia i se acordase, pierdea procesul.( a ramas de lege).
Partea adversa putea cere contra proba cu juratori- lege peste lege, acesta terebuia sa aduca un numar dublu de
juratori, Daca administra contra proba cu respectarea tuturor formelor impuse de dreptul obisnuielnic, hotararea initiala
era anulata, astfel era data o noua hotarare in favoarea sa. Primii juratori erau globiti( amendati), amenda se numea
gloaba. Numarul maxim admis de juratori era 48, in acest context, daca domnul dorea sa favorizeze una dintre parti, ii
acorda de la inceput nr maxim de juratori a.i . partea adversa sa nu mai poata face contra proba.
Prin proba cu juratori se puteau dovedi orice fel de situatii de fapt si orice de fel de drept( atentie!!b-)) si de
asemenea prin proba cu juratori putea fi combatuta orice alta proba, inclusiv proba cu inscrisuri, de aceea aaa proba cu
juratori era considerata in procedura medievala- regina probelor, pentru ca ea avea cea mai mare forta probanta. Cu
timpul aceasta proba dobandeste un caracter de clasa, in sensul ca juratorii puteau fi recrutati numai din randul
boierilor, ceea ce creaza anumite discriminari pt tarani, in cazul in care acestia aveau litigii cu boieri.
Proba testimoniala( proba cu martori):
-martorii sunt persoane care au cunoscut prin propriile simturi( expris sensius) anumite fapte sau imprejurari
despre care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii procesului, depozitiile lor de martori se dadeau sub
prestare de juramant pe care il depuneau in biserica, iar biserica dadea anateme asupra celor care depuneau marturii
mincinoase.
Forta juridica a probei testimoniale era inferioara a fortei juridice a probei cu juratori, astfel putem observa
faptul ca marturia se dadea si ea sub juramant. Uneori partea careia i se incuviinta proba cu juratori, nu putea aduce la
termen juratorii cei prezenti puteau fi audiati in calitate de martori, potrvit conversiunii in materia probei.
O alta categorie de marotori erau aldamasarii- persoane prezente la incheierea anumitor contracte si care
asistau partile in stabilirea tuturor elementelor dintre ele.
Aldmasul este o institutie juridica pagana care are un dublu caracter:- religiios si unul juridic/
Sub aspect religios, dupa incheierea conventiei , persoanele care asistasera in calitate de aldamasari invocau
divinitatea pentru ca aceasta sa binecuvanteze intelegerea partilor. Invocarea divinitatii se parea in cadrul unui ritual
stravechi, din care in feudalism s-a pastrat doar obiceiul ca aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile contractante,
consumarea aldamasului , adica a vinului insemna incheierea conventiei.
Sub aspect juridic, aldamasarii sunt niste martori preconstituiti, care in ipoteza ivirii unui litigiu in legatura cu
interpretarea si executarea contractului urmau sa depun amarturie privind acel contract , care prin im fusese incheiat in
prezenta lor. Atunci cand intelegerea partilor era consemnata intr-un inscirs se treceau alaturi de numele partilor si
numele aldamasilor , totodata momentele cele mai importante la care acestia asistasera, valoarea aldamasului
consumat si parte care a suportat cheltuiala.
 PROBELE SCRISE
Inscrisurile folosite ca probe in justitie erau de doua categorii: oficiale( emanand de la cancelaria domneasca,
purtand diverste denumiri, dar aveau termenul generic de “hrisov”) si zapise( emanand de la particulari).

DREPTUL FEUDAL SCRIS

Pravilele bisericesti
-datorita ierarhizarii si a rolului de principal factor idelogic in societatea feudala, biserica ortodoxa romana, a
fost in masura sa elaboreze norme de conduita care sa fie aplicate pe intreg cuprinsul tarii prin extinderea autoritatii sale
spirituale si cu ajutorul statului feudal, in scopul consolidarii statului feudal si a centralizarii puterii, domnii erau
interesati sa introduca noi reglementari juridice cu caracter uniform , spre deosebire de obiceiul juridic care prezenta
unele particularitati regionale.
Pravilele bisericesti au avut un caracter oficial , deoarece ele erau intocmite la ordinul domnului sau a
mitropolitului tarii si pe cheltuiala acestuia.
Dispozitiile din pravile erau obligatorii, atat pentru clerici , cat si pentru laici, atat in materie religioasa cat si
juridica, aceasta intrucat in conceptia autorilor de pravile, dispozitiile de drept civil, de drept penal si de drept procesual
tineau tot de domeniul religios. Deoarece biserica ortodoxa romana se afla sub autoritatea spirituala a patriarhiei de la
Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat intru-totul regula potrivit cu care pravilele bisericii ortodoxe
se intocmesc numai dupa izvoare canonice bizantine.
Deoarece procesul crestinarii populatiei daco-romane a inceput inca din timpul dominatiei romane si a continuat
si dupa retragerea aureliana, vocabularul religios al limbii romane este alcatuit in majoritate din cuvinte de sorginte
latina.
Patrunderea slavilor la S Dunarii a insemnat ruperea , astfel incat in feudalismul timpuriu influenta bizantina
s-a exercitat pe filiera slava, astfel limba slavona devine limba oficiala a cancelariei domnesti si a cultului religios ortodox
si totodata limba in care au fost elaborate primele pravile bisericesti, insa limba slavona nu era si limba poporului, era
recunoscuta de un numar foarte mic de initiati si in acest context , incepand din secolul XVI, incep sa fie elaborate
pravilele bisericesti si in limba romana.
Toate pravilele bisericesti au fost la inceput raspandite sub forma de manuscrise, iar din secolul al XVII-lea apar
si pravilele tiparite.
Principalele pravile:
-pravilele de la Targoviste-1452 –Dragomir din porunca domnului Vladislav al T.R.
-pravila de la Putna-1581
-pravila de la manastirea Bistrita- 1618
-pravila de la manastirea Bistrita (Oltenia) -1636
Izvoarele acestor pravile sunt bazililicalele si celelalte texte ale imparatilor bizantini, apoi nomocanoanele
parintilor bisericii si o lucrare foarte importanta- “Sintagma alfabetica a lui Matei Vlastales”-1335 la Salonic.
Principalele pravile romane:
-pravele sfintilor apostoli- Horesi- Brasov -1560-1562 ( pravila de la Eud)- dupa numele localitatii Eud din
Maramures unde a fost descoperit , in podul unei biserici, singurul exemplar din aceasta pravila care s-a pastrat
-pravila aleasa- logofatul Eustrachie-Moldova-1632
-pravila cea mica- tiparita in T.R. din porunca lui Matei Basar 1860- doua editii : una pt T.R prefatata de
mitropolitul Teofil al Tarii Romanesti si una pt Transilvania cu prefata scrisa de mitropolitul Ghenadie al Trans.
 Sub aspectul continutului, pravilele au un caracter eterogen, in sensul ca alaturi de texte juridice exista si texte
din cele mai variate domenii: extrase din lucrari religioase, date istorice despre sinoadele bisericesti si despre parintii
bisericii autori de pravile, tabele de calculare a timpului, crronici si diferite formulare pentru intocmirea unor acte, la
randul lor dispozitiile juridice propriu-zise nu sunt sistematizate pe ramuri si institutii de drept, astfel incat dispozitiile de
drept canonic alterneaza cu cele de drept civil cu cele de drept penal cu cele de drept procesual .Prin continutul lor
mistic si prin discriminarile sociale pe care le consacra , pravilele bisericesti au contribuit la consolidarea relatiilor de tip
feudal, datorita izvoarelor utilizate la elaborarea lor, pravilele bisericesti au marcat inceputul procesului de receptare a
ideilor si institutiilor juridice romane, astfel cum au fost ele adaptate la realitatile feudale ale Bizantului, ca atare din
acest moment influenta romana asupra dreptului nostru s-a realizat pe filiera bizantina.