01.11.

2012 isdr curs 4

Un alt contract este contractul de munca, care este o specie de locatium operarium ( locatiune de serviciu ).
Aceasta la randul ei este una din formele pe care le imbraca contractul de locatiune. Contractul de munca e contractul
prin care un miner isi inchiriaza forta de munca patronului minei. Cel care ia initiativa inchirierii fortei de munca se
numeste locator, iar patronul mine se numeste conductor.

Problema care se pune in acest caz este aceea a suportarii riscului in contract. Riscul in contract e sistemul
potrivit cu care una dintre partile contractancte trebuie sa-si execute obligatia, desi cealalta parte contractanta nu si-o
mai poate executa fara vina sa. In contractele sinalarmatice, regula este ca riscul se suporta de debitorul obligatiei
imposibil de executat. Aceasta regula a functionat in dreptul roman vechi, astfel incat riscul era suportat de catre
locator, in situatia in care acesta, din motive ce nu ii erau imputabile nu putea munci. Ulterior, in dreptul roman clasic,
riscul in contractul de locatiune e preluat de conductor, care trebuie sa-l plateasca pe muncitor si pentru perioada in
care el nu poate sa munceasca din motive ce nu ii sunt imputabile.Or, in tripticele din Transilvania, in contractele de
munca exista o clauza speciala in care muncitorul accepta sa nu fie platit pentru zilele in care nu poate munci, intrucat
mina este inundata. Este o derogare importanta de la normele dreptului roman clasic, care se explica prin discrepanta
de pozitia economica dintre partile contractante.

Tot in tripticele din Transilvania, exista 4 contracte de vanzare ( 3 au ca obiect sclav, iar al 4-lea are ca obiect o
parte dintr-o casa ). Constatam ca spre deosebire de vanzarea romana, care este consensuala si care genereaza efecte
prin simplul acord de vointa al partilor cu privire la obiect si la pret, vanzarile au o forma diferita. Ele contin clauze
distincte, pentru generarea efectelor vanzarii. Spre pilda, avem o clauza de cumparare, o declaratie referitoare la pret,
o clauza distincta pentru obligatia de garantie pentru edictiune, vitii si o declaratie a garantilor.

Tot in ceea ce priveste forma vanzarii, constatam ca in triptice, vanzarile sunt semnate nu numai de martori,
ci si de parti si garanti. In dreptul roman, sub acest aspect, actele se incheie in doua forme :

- In forma obiectiva – semnate numai de catre martori ( pur romane, specifice ep. vechi )

- In forma subiectiva – semnate numai de catre parti ( de origine greaca, specifice ep. Postclasice )

Faptul ca in triptice, actele sunt semnate si de catre martori si de catre parti à suntem intr-o etapa de
tranzitie, de la forma obiectiva, veche, romana la forma subiectiva, specifica partii orientale a Imperiului Roman.

Intr-o alta tablita cerata, operatiunea juridica a vanzarii se realizeaza atat prin mancipatiune, cat si prin
contractul consensual, numai ca examinand mancipatiunea, constatam ca niciuna dintre conditiile de forma si de fond
nu este indeplinita.

Unii au spus ca pentru mai multa siguranta, partile ar fi recurs si la mancipatiune si la contractul consensual
pentru realizarea aceleiasi operatiuni juridice.

Altii au precizat ca mancipatiunea este lunga, insa efectele vanzarii se produc in virtutea contractului
consensual.

Altii au spus ca din eroare, partile ar fi utilizat termenul de mancipatiune si ca, in realitate, ele au dorit sa
faca o traditiune.
 Toate aceste opinii au in vedere cercetarea problematicii prin utilizarea metodei metafizice. Daca analizam
insa aceasta chestiune, observam ca la un punct al evolutiei in dreptul roman vanzarea e consensuala, generatoare de
obligatii. Vanzarea romana nu transmite proprietatea, ci creeaza in sarcina vanzatorului obligatia de a transmite linistita
si utila posesiune a bunului ( quaquam posesiones tradem ), obligatie pe care vanzatorul si-o indeplineste printr-un act
ulterior si distinct de contractul de vanzare care i-a dat nastere. La celalalt capat al evolutiei avem vanzarea din dreptul
nostru feudal nescris ( din legea tarii ), care sub influenta dreptului bizantin devenise o vanzare consensuala, translativa
de proprietate. Constantam ca mancipatiunea e un mod de dobandire a proprietatii, iar contractul consensual este un
contract generator de obligatii à imprejurarea ca in tripticele din Transilvania se alatura mancipatiunea contractului
consensual nu trebuie privita ca o anomalie, ci ca o perioada de tranzitie de la vanzarea consensuala generatoare de
obligatii la vanzarea consensuala translativa de proprietate.

Din cercetarea formelor actelor continute in triptece, a elementelor si efectelor, precum si a conditiei juridice
a partilor care le-au incheiat, se desprinde concluzia ca ele nu sunt conforme intrutotul, nici exigentelor dreptului civil
roman, nici exigentelor dreptului gintilor si nici cutumelor locale( si ele au o fizionomie aparte, specifica, de natura sa le
confere identitate proprie ca acte juridice de drept daco-roman, pentru ca ele nu fac altceva decat sa ilustreze sinteza
juridica daco-romana, care a avut loc la nivelul provinciei romane Dacia).

Organizarea sociala si normele de conduita in perioada cuprinsa intre retragerea aureliana ( 271/275 ) si
secolul VIII d. Hr.

Perioada Obstei Arhaice

Aceasta epoca coincide cu un proces foarte important, in spatiul carpato-danubiano-pontic, à procesul

etnogenezei romanesti ( formarea poporului si a limbii romane) .

Retragea aureliana a insemnat doar retragerea armatei romane si unui mic numar de persoane care erau
strans legate de institutiile politice ale statului roman, insa majoritatea populatiei daco-romane a ramas pe loc si pe
fondul decaderii vietii urbane s-a reintors la formele traditionale de organizare sociale ( obstile satesti / teritoriale ).

Chiar si dupa 271, Imperiul a continuat sa exercite un control foarte strict si eficace asupra romanitatii nord-
dunarene, zona care nu a fost abandonata de facto de Imperiul Roman. Mai mult, teritoriul dintre Dunare si mare a
continuat mult timp sa faca parte din Imperiu, mai intai in cadrul provinciei Moesia si apoi ca o provincie separata
( Scitia ).

In ceea ce priveste popoarele migratoare, care dupa sec III d. Hr. Patrund pe teritoriul de la N de Dunare, ele
au exercitat o dominatie pur nominala, de la distanta, concretizata in perceperea unui tribut si cateva atacuri de jaf,
insa migratorii se aflau in stadiul de organizare sociala al comunei primitive si ca atare ei nu au putut sa organizeze
dpdv politic teritoriul locuit de daco-romani si au sfarsit prin a fi asimilati de catre daco-romani, pentru ca acestia le
erau superiori si sub aspect democratic si sub aspectul gradului de civilizatie.

Aceasta perioada coincide cu etnogeneza romaneasca. Aceasta este un proces extrem de complex, care s-a
derulat in 2 etape.

1. Prima etapa, care a durat pana in sec. VI d. Hr., este etapa romanizarii si formarii populatiei daco-romane

2. A doua etapa este etapa formarii poporului Roman ca un popor cu o identitate proprie, care s-a derulat
intre sec. VI-VIII.

Romanizarea e o sinteza etnica dintre autohtonii geto-daci si colonistii romani, sinteza care presupune si
formarea unei limbi noi, cu caracter latinofon. Dar totodata romanizarea este si o sinteza institutionala atat la nivelul
institutiilor politice, cat si la nivelul institutilor juridice.

O alta componenta a etnogenezei romanesti este crestinarea care s-a derulat in paralel cu romanizarea,
astfel incat poporul Roman s-a nascut ca un popor crestin si nu a fost crestinat ulterior, cum s-a intamplat cu celelalte
popoare vecine ( maghiari, bulgari ).

Aceasta etnogeneza s-a derulat la nivelul obstilor satesti/teritoriale, care devin singura forma de organizare a
populatiei daco-romane, astfel incat putem afirma ca obstea este vehicolul cu care poporul roman a aparut in istorie.

Sub aspect terminologic, pentru obste avem un termen de sorginta latina – sat – si un termen de sorginta
traca – catun - . Obste este un dublet, care a patruns in vocabularul lb. romane, pe filiera slava.

Caracterele obstei satesti :

- Caracterul teritorial à obstea este o asociatie de gospodarii familiale, reunite pe baza unui teritoriu
stapanit in comun. Termenul care desemneaza acest teritoriu stapanit in comun de membrii obstei este termenul de
mosie. Mosia este de sorginte traca ( = proprietate ). Pentru partea care revine fiecarui membru al obstei acestui
teritoriu stapanit in comun, avem un cuvant din aceeasi familie de cuvinte – mos. Alaturi de acest termen, a mai
patruns un termen de origine latina – termenul de batran , care vine de la veteranul. Prin alaturarea celor doi termeni
originali latini si cel trac, avem o expresie pleonastica – mos batran. Ca urmare a patrunderii slavilor, apar in lb. Romana
si niste dublete slave : ocina, bastina, dedina – cu sensul de proprietate ereditara, precum si termentul de megies =
membru al obstei.

- Caracterul agrar si pastoral à rezulta din indeletnicirile traditionale ale populatiei daco-romane si apoi
ale populatiei romanesti : agricultura si cresterea vitelor

In mod corespunzator, teritoriul obstei era impartit in doua categorii de terenuri :

1. Campul à terenul arabil

2. Pasunea à in sens larg, cuprindea si padurea à terenul destinat cresterii vitelor

Cea mai mare parte a membrilor se indelenicea cu agricultura, iar un numar restrans de membri se dedicau
cresterii vitelor intr-o forma pastorala specifica poporului roman – transhumanta.

Organele de conducere ale obstilor satesti/teritoriale

Organul suprem de conducere este ADUNAREA GENERALA A OBSTILOR, la care participau toti membrii
majori ai obstii, majoratul fiind stabilit fie in raport cu varsta ( 18/21/25/30 ani ), fie in raport cu data casatoriei.
Adunarea generala se numea tot Obste si era convocata prin viu grai in zilele de sarbatoare la Biserica, iar in celelalte
zile la Casa Obstei. Adunarea Generala a obstei lua cele mai importante decizii pentru viata comunitatii in legatura cu
patrimoniul obstei, organizarea muncii in comun, relatiile de familie, solutionarea conflictelor dintre membrii obstei,
transferul de bunuri si incheierea conventiei si organizarea si intretinerea cultului religios. In cadrul ei, se distingea
sfatul oamenilor buni si batrani, cuprinzand cei mai de baza membrii ai obstei, cei mai respectati, si care aveau
atributiuni judiciare. Totodata existau si anumiti alesi ai obstei, care aveau atributiuni executive, alesi si revocati de
Adunarea Generala a obstei, care le controla activitatea si le stabilea atributiile. Alesii obstei aveau si anumite insemne
ale demnitatii lor si erau imputerniciti sa aplice chiar si anumite sanctiuni acelor membrii ai obstei, care nu le ascultau
dispozitiile. Dintre cei mai importanti alesi mentionam : vornicul/pomolnic, postelnicul ( se ingrijea de Biserica satului ),
logofatul ( stiutor de carte, scria actele obstei ), jitarul ( pazea recoltele ), cel mai important – judele ( numele vine de la
magistratii cu atributiuni executive si judiciare de la nivelul coloniilor si municiilor Daciei ) à seful militar al satului si
dispunea de atributiuni juridsdictionale.

Obstile satesti/teritoriale reprezinta cea mai simpla forma de organizare sociala, dar care nu inlatura
posibilitatea incadrarii in forme mai vaste de organizare sociala. Este vorba despre uniunile de obsti sau confederatiile
de obsti sau obstile de obsti à unirea a doua/mai multor obsti, fie din considerente de natura economica, fie de natura
militara ( spre pilda : obstile de pe valea unui rau care se uneau pentru a exploata mai judicios teritoriul stapanit in
comun sau obstile de pe versantul unui munte, care se uneau pentru a asigurarea unei mai bune aparari in acel
domeniu )

Confederatia de obsti avea un propriu organ de conducere – marele sfat – alcatuit din reprezentati ai obstilor
componente si care avea urmatoarelor atributiuni :

- Rezolvarea problemelor patrimoniale comune

- Solutionarea litigiilor dintre obstile componente

- Stabilirea contributiilor acestora la fondul comunitatii

- Organizarea apararii in comun

! In cadrul confederatiei de obsti, obstile componente isi pastrau deplina autonomie si organe proprii de
conducere.

Normele de conduita de la nivelul obstilor satesti/teritoriale

Fiind o comunitate de munca, normele fundamentale de conduita de la nivelul obstii satesti s-au statornicit
in legatura cu obiectul muncii, precum si in legatura cu procesul muncii. Pe baza acestor norme fundamentale, au fost
elaborate si celelalte norme de conduita de la nivelul obstii satesti/teritoriale.

NORMELE REFERITOARE LA PROPRIETATE

Stapanirea exercitata de membrii obstii asupra teritoriului aflat in hotarul obstei imbraca doua forme :

1. Stapanire devalmasa

2. Stapanire individuala/personala

! Nu trebuie confundate aceste forme de stapanire cu proprietatea comuna si proprietatea privata, pentru
ca cele doua forme de stapanire sunt categorii economice si nu categorii juridice, adica sunt forme de apropriere
( insusire ) a folosintei si au caracterul unor categorii economice.

Se aflau in stapanide devalmasa padurile, pasunile, islazurile, apele, iar in vremea obstei arhaice – turmele
apartinand colectivitatii, fondul de rezerva pentru anii cu recolta slaba si moara satului.

Un corolar al acestei stapaniri devalmase il reprezinta imposibilitatea membrilor obstei de a instraina

terenuri aflate in hotarul obstei, tocmai pentru asigurarea integritatii obstei satesti/teritoriale.

In ceea ce priveste stapanirea persoanala, ea are la baza munca depusa de membrii obstei pentru
amenajarea unor terenuri care anterior s-au aflat in stapanire devalmasa si care prin efectul acestor amenajari
dobandesc o valoare economica noua.

Primul teren care trece din stapanire devalmasa in stapanire personala il reprezitna locul de casa si gradina,
iar semnul material exterior, distinctiv, al faptului ca acest teren nu mai e devalmas il reprezinta gardul. Ulterior,
pamantul de cultura este si el impartit in loturi, atribuit membrilor prin tragere la sorti, dar nu in sistemul
asolamentului ca la geto-daci, ci o data pentru totdeauna. Terenul de cultura se numeste TARINA, iar aceste loturi care
revin prin tragere la sorti membrilor obstilor se numesc SORTI / LOTURI MATCA, pentru ca ele dau dreptul celor care le
stapanesc sa utilizeze si celelalte terenuri aflate in hotarul obstei.

Exista si alte suprafete de teren, pe care membrii obstii le scot din stapanire devalmasa si le introduc in
circuitul agricol, prin defrisari, despaduriri; ele se numesc stapaniri locuresti.

Acest proces de trecere s-a amplificat, dar si in acest context obstea continua sa exercite asupra tuturor
terenurilor aflate in hotarul sau un drept superior de supraveghere si control.