Curs 6

In literatura noastra de specialitate au fost formulate de-a lungul timpului mai multe teorii privind
formarea legii tarii, unele care considerau ca legea tarii e de origine pur romana, altele care considerau ca legea tarii
este de sorginte pur traca, altele care promovau originea daco-romane a dreptului nostru feudal nescris. Toate
acestea plecand de la o cercetare metafizica a fenomenului studiat. Metoda de cercetare stiintifica care urmareste
filiatia ideilor si decelarea originii si etiologiei acestora.) Reprezentantii acestei metode de cercetare considerau ca ori
de cate ori exista o asemanare intre dreptul nostru obisnuielnic si dreptul unor popoare vecine, am fi in prezenta unui
imprumut pe care romanii l-ar fi facut din sistemele respective de drept, de asemenea ori de care ori exista o
asemanare intre institutiile dreptului obisnuielnic si institutiile dreptului roman, ori cutumele geto-dace am fi in
prezenta unor institutii mostenite din dreptul respectiv si doar in institutiile in care autorii in cauza nu le puteau
incadra nici in categoria celor imprumutate , nici a celor mostenite le considerau ca fiind institutii originale ale
dreptului nostru feudal nescris. Nu putem fi de acord cu aceasta metoda de lucru dupa cum nu putem agreea nici
rezultatele acestor metode metafizice, intrucat aplicand cealalalta metoda, metoda dialectica ajungem la concluzia ca
legea tarii este o creatie originala a poporului roman determinata de conditiile materiale de existenta in care s-a
format si a evoluat poporul roman.

Metoda dialectica de cercetare a fenomenelor sociale are in vedere aplicarea unor metode dialectice ale
legii in analizarea proceselor istorice. Una dintre legile dialecticii este legea determinismului care evidentiaza
legatura de la cauza la efect, din aceasta perspectiva putem explica asemanarile dintre dr nostru obisnuielnic cu cel
de sistem de drept al unor popoare cu care poporul roman nu a avut legaturi de-a lungul istoriei sale.

INSTITUTIILE LEGII TARII

DREPTUL PUBLIC

Cea mai importanta institutie este institutia domniei. Domnul este organul suprem al puterii de stat si
varful ierarhiei feudale in cadrul sistemului relatiilor feudale de vasalitate. Domnia este o institutie originala care a
aparut in stransa legatura cu formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare ca o treapta superioara de
evolutie a formatiunilor prestatale de tip feudal. Aceasta institutie nu are un coresp in statele vecine, iar termenul
folosit pentru a o desemna “domn” vine de la lat. Dominus care inseamna stapan, domnul fiind stapanul tarii, avea
pozitia unui sef de stat independent care nu recunostea o autoritate superioara. Institutia domniei s-a cristalizat prin
preluarea unor traditii formate in cadrul entitatilor prestatale de tip feudal ca si prin asimilarea unor trasaturi ale
ierarhiei bizantine care aminteau de organizarea politica romana avand ca fundament ideologic crestinismul ortodox
si contineau premizele necesare pentru centtralizarea puterii de stat si apararea independentei statului. Domnul
purta in continuare si titulatura de mare voievod pentru a sublinia latura traditionala a institutiei si in calitate de mare
voievod era conducatorul suprem al armatei si judecatorul suprem. Ca sef al statului feudal, domnul a vea o serie de
atributiuni de ordin politico-administrativ, militar, judiciar si legislativ, atributiuni ingradite pe de o parte de
dispozitiile legii tarii, pe de alta parte de marii boieri care si ei jucau un rol important in conducerea statului feudal.

Atrib politico-administrative :

-stabilirea impartirii teritorial administrative a tarii

-stabilirea incasarii darilor si a celorlalte prestatii catre domnie

 -numirea si revocarea dregatorilor

-stabilirea emisiunilor monetare

- exercitarea tutelei asupra bisericii prin confirmarea mitropolitului, episcopilor si ecumenilor

-incheierea tratatelor de alianta si comerciale cu celelalte state si declararea starii de razboi sau de pace.

Atributiuni militare: domnul era comandantul suprem, la inceput insa rolul sau se limita la coordonarea in
lupta a steagurilor marilor boieri pentru ca ulterior domnul sa isi infiinteze o armata proprie denumita oastea cea
mica alcatuita din curteni si vasali directi , precum si din tarani liberi recrutati in schimbul unor avantaje de natura
financiara. In vremuri de mare primejdie se ridica la lupta oastea cea mare a tarii care ii cuprindea pe toti barbatii sa
poarte arme inclusiv taranii dependenti.

Atributiuni judiciare: erau foarte intinse, el fiind judecatorul suprem al tuturor locuitorilor tarii, putand
pronunta inclusiv pedeapsa cu moartea si confiscarea averii. El putea sa delege atrib sale judiciare dregatorilor sau
putea sa il acorde boierilor si manastirilor cu ocazia investirii domeniilor acestora cu imunitati feudale. Exista insa si
o limita destul de importanta: faptul ca hotararile judecatoresti pronuntate de domn se bucurau de autoritate de
lucru judecat doar pe timpul vietii acestuia, ceea ce inseamna ca domnii urmatori puteau rejudeca procesele si
desfiiintau ori modifica in parte sau in tot hotararile pronuntate de domnii anteriori. Domnul judeca de regula
impreuna cu sfatul domnesc care isi dadea parerea cu privire la fondul pricinii si solutia pronuntata de domn.

Atributiunile legislative: vointa domnului era considerata lege, iar activitatea legislativa a domnului
imbraca forma crisoarelor legislative care apar la sfarsitul sec al XVI-lea si prin care domnul instituia norme cu
caracter general. Din examinarea atrib domnului, rezulta ca aceasta institutie se caracteriza prin confuziunea de
atrib pe care domnul le avea in cele mai diverse domenii.

In ceea ce priveste sistemul succesiunii la tron, el este tot un sistem original romanesc fara corespondent
in statele invecinate si anume sistemul mixt electivo-ereditar. Acest sistem are o straveche traditie, atat pe latura
electica cat si pe latura ereditara : pe lat electiva ( la niv obstilor satesti functiona principiul alegerii celor cu functii
de conducere de catre adunarea generala a obstei) sistemul a fost preluat la nivelul confederatiilor de obsi apoi la
nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal, cand voievozii erau alesti de adunarea cnejilor si juzilor, latura
ereditara este si ea de straveche traditie intrucat inca de la nivelul obstilor satesti sau teritoriale se manifesta
tendinta alesilor obstei de a isi permanentiza pozitiile si de a le transmite cu titlu ereditar , tendinta care este
preluata la nivelul formatiunilor prestatale de tip feudal prin consacrarea caracterului ereditar al institutiei
cnezatului. Din imbinarea celor doua elemente a rezultat acest sistem mixt care potrivt caruia domnul era ales dintre
persoanele care aveau vocatie succesorala la tron, iar persoanele care aveau vocatie succesorala la tron erau acelea
care indeplineau cumulativ 3 conditii:

- “Sa fie din os domnesc”- ruda legitima sau nelegitima, linie directa sau colaterala pana la orice grad, cu
oricare dintre domnii anteriori
- Sa fie roman crestin ortodox
- Sa nu fie mutilat
2 etape: investitura si incoronarea
Investitura insemna alegerea de catre tara()
Incoronarea insemna procedura prin care poporul lua act de alegerea facuta prin aclamatii.
 Acest sistem electivo-ereditar era considerat de starile sociale feudale drept un sistem legiuit intrucat era
consacrat de dispozitiile dreptului nostru obisnuielnic de aceea domnii alesi potrivit acestui sistem era considerati
domni din mila lui Dumnezeu sau unsii lui Dumnezeu. Dimpotriva cei care ajungeau la tron cu incalacarea sistemului
electivo-ereditar erau considerati uzurpatori si denumiti in mod peiorativ “domnisori”. In cadrul functionarii
sistemului electivo-ereditar s-au conturat si anumite mijloace juridice institutionale de influentare fie a laturii
elective(sistemul recomandarii), fie a laturii ereditare (sistemul asocierii la tron).
Legea tarii a cunoscut si regenta exercitata in timpul minoratului domnului de catre mama sa si unul
dintre marii boieri. Sistemul electivo-ereditar prezinta o serie de avantaje in sensul ca el permite accesul la tron al
unor rude mai indepartate dar cu reale abilitati de conducatori, in dauna unor rude mai apropiate incapabile sau
nevarstnice, dar sistemul electivo-ereditar prezinta si inconveniente intrucat el a generat de-a lungul evului mediu
numeroase lupte pentru tron intre diversii pretedenti, unii fiind sprijiniti de o fractiune boiereasca , altii avand si
sprijinul unor puteri straine si toate aceste lupte interne au condus la slabirea tarilor romane si au grabit instaurarea
dominatiei otomane. Dupa instaurarea dominatiei otomane pe fondul disparitiei vechilor familii domnitoare , boierii
au inceput sa conditioneze alegerea domnilor desemnarea de catre candidatii la tron a unui angajament scris prin
care acestia se obligau ca in situatia in care vor fi alesi domni sa respecte privilegiile boieresti, iar acest angajament
scris era denumit de Miron Costin “tocmeala sau legatura”. Tot dupa instaurarea dominatiei otomane, prin
capitulatiile incheiate de tarile romane cu Inalta Poarta se prevederea mentinerea sistemului electivoereditar, doar
ca domnii alesi dupa acest sistem urmau a fi confirmati sau recunoscuti de poarta. Treptat [pe primul plan trece
recunoasterea de catre Inalta Poarta, data de sultan, acoperind viciul juridic al alegerii unei persoane care nu avea
vocatie succesorala la tron , care nu indeplinea cumulativ cele 3 conditii prevazute de legea tarii. Toate aceste
precedente au deschis calea numirii directe a domnilor tarilor romane de catre sultan si aboliriii sistemului electivo-
ereditar in timpul regimului turco-fanariot.
O alta institutie este Sfatul Domnesc – este un organ central care functioneaza pe langa domn si prin
intermediul caruia se asigura participarea boierilor la conducerea statului feudal. Sfatul era compus din
reprezentantii marilor boieri si marilor cleri, el era convocat la datele si locurile fixate de domn si prezidat de acesta.
Numarul membrilor Sf Domnesc varia intre 12 si 25. Principalele atributiuni erau : intarirea alaturi de domn a actelor
de transfer a proprietatii feudale apoi asistarea domnului la judecarea proceselor civile si penale, dandu-si parerea
asupra forului pricinii si acordul solutiei date de domn, garantaraea impreuna cu domnul a respeectarii a actelor
externe ale tarii si cu precadere a tratatelor de vasalitate si atributia de a-l sfatui pe domn in orice alte probleme de
stat atunci cand era consultat. Din examinarea atrib sf domnesc, rezulta ca acesta este un organ de stat cu caracter
consultativ, insa compozitia si atributiile sfatului domnesc nu au fost din totdeauna aceleeasi, ele au cunoscut o
anumita evolutie: in primele decenii de dupa intemeiere pana la sf sec XV-lea, sfatul domnesc era compus numai din
boieri de tara, denumiti in hrisoabe cu termenul de “jupan” (T.R) si “pan” (Moldova). Boierii de tara sunt stapani ai
unor domenii intinse feudale, investiti cu imunitati feudale care dispuneau de slujitori si armate proprii, puterea lor
economica si politica erau atat de mari incat acestia cenzurau activitatea domnului, hotararile erau luate de domn
impreuna cu sfatul domnesc care la epoca respectiva avea un veritabil caracter decizional. Dovada faptul ca numele
boierilor din sfat apareau alaturi de numele domnului in toate hrisoabele domnesti. Mai mult de atat, boierii din sfat
erau garantii indeplinirii de catre domn a obligatiilor asumate si ai respectarii a domnilor urmatori a angajamentelor
luate de domnii anteriori. Dovada in acest sens este prezenta in hrisob( partea finala) a pecetilor personale ale
boierilor din sfat alaturi de pecetea domneasca. In aceasta situatie, era firesc in perioada de inceput a statelor
feudale romanesti pentru ca in acea epoca in amintirea marilor boieri era vie memoria faptului ca statele feudale se
constituisera prin unirea feudelor lor asa incat prin prezenta in sfat, precum si prin sistemul imunitatilor feudale,
boierii urmareau apararea vechilor lor pozitii economice si politice pe care le avusesera anterior intemeierii.
 Ulterior pe masura cresterii puterii domnesti , centralizarii statului feudal si restrangerii sistemului
imunitatilor feudale , in sfatul domnesc incep sa patrunda dregatorii domnesti, care erau numiti si revocati de domni
si se aflau sub controlul acestuia, astfel incat la sfarsitul sec XV-lea atat in T.R cat si Moldova, sfatul domnesc era
constituit numai din dregatori. Boierii din sfat nu mai au un rol decizional , ci un rol pur consultativ, ei devin simpli
martori chemati sa ia act de vointa domnului. Dupa instaurarea dominatiei otomane, boierii profita de slabirea
puterii domnesti si reinstaureaza un regim nobiliar acreditand teza ca domnul trrebuie sa asculte de sfat si
conditionand alegerea domnului de tocmeala sau legatura prin care domnul se angaja sa respecte privilegiile
nobilimii.
Cel de al3lea factor major la formarii statului feudal il reprezinta dregatorii. Acestia sunt inalti demnitari ai
statului feudal, numiti si revocati de catre domn, care exercita atributiuni administrative, judiciare si militare in
cadrul aparatului de stat. la origine dregatorii erau slujbasi marunti ai curtilor domnesti care indeplineau anumite
atributiuni legate de persoana domnului , treptat pe masura intaririi puterii domnesti si restrangerii sistemului
imunitatilor feudale, acestia isi sporesc atributiile si patrund in sfatul domnesc preluand in numele domnului
conducerea efectiva a vietii de stat. sistemul dregatoriilor s-a cristalizat in T.R in timpul lui Mircea cel Batran, in
Moldova in timpul lui Alexandru cel Bun, el este asemanator in cele doua tari romane, datorita modelului comun
avut in vedere si anume sistemul dregatoriilor din imperiul bizantin. La investirea in functie, dregatorii depuneau un
juramant, ei nu erau renumerati pentru activitatea pe care o desfasurau dar erau rasplatiti de domni pentru dreapta
si credincioasa slujba, prin acordarea unor mosii sau concedarea unor venituri. Totodata dregatorii puteau in mod
legal sa primeasca daruri de la subalterni, ei erau de doua categorii: marii dregatori( parte din sfatul domnesc) si
ceilalti dregatori mai mici( nu erau parte din sfatul domnesc).
Marii dregatori – in T.R., primul dregator in ierarhia dregatorilor era Banul, initial era ban de , apoi ban al
Craiovei, avea in competenta sa armata, administratia si jurisdictia zonei din dreapta Oltului. Putea pronunta
pedeapsa cu moartea(ca si domnul) si avea in subordinea sa un sistem de subalterni care se numeau banisori. Un alt
mare dregator era logofatul, in ambele tari romane , era seful cancelariei domnesti si purtatorul marelui sigiliu cu
care erau intarite actele domnesti. Un alt mare dregator era vornicul, conducator al slujbasilor curtilor domnesti, iar
in T.R, competenta sa se extindea doar asupra zonei din stanga Oltului, pentru ca in dreapta, atrib sale erau
exercitate de ban. In Moldova erau doi vornici, vornicul Tarii de Sus si marele vornic al Tarii de Jos, acesta din urma
fiind primul dregator in ierarhia dregatorilor din Moldova. In Moldova, vornicii erau si conducatorii armatelor din
tinuturile respective. Alt mare dregator era postelnicul, sfetnicul de taina al domnului , cel care avea in grija relatiile
externe ale tarii si care era si traducatorul domnului. Un alt mare dregator este spatarul, comandantul cavaleriei , iar
in timp de razboi a intregii armate. In Moldova, domnul Ieremia Movila a infiintat dupa model polonez o dregatorie
similara denumita hatmanul care a preluat atributiile militare ale vornicilor. Un alt mare dregator este vistiernicul,
cel care se ocupa de strangerea veniturilor tarii(taxe si impozite) si asigurarea mijloacelor finacniare neceseare
pentru intretinerea ostii si a curtii domnesti, iar dupa instaurarea dominatiei otomane, pentru plata haraciului. Din
secolul XVIII-lea, cand veniturile tarii erau separate de veniturile personale ale domnului, apare un dregator nou,
camarasul, care gestiona camara domneasca(veniturile personale ale domnului). Alti mari dregatori erau paharnicul
(avea in grija pivnitele domnesti) si comisul ( ingrijea grajdurile domnesti).
Dintre boierii care nu faceau parte din sfat: armasul (execturoul sentintelor penale pronuntate de domn),
shatrarul( ingrijea corturile domnesti pe timp de razboi), pitarul (aproviziona cu grane curtea domneasca) si aga
(comandantul dorobantilor si pedestrini, comandantul garzii domnesti)