Cursul 10

Institutie tipic feudala care nu are corespondent in dreptul modern si care este o institutie extrem de
complexa, intrucat reuneste trasaturi ale succesiunilor, rudeniei si contractelor, fiind vorba despre INFRATIREA PE
MOSIE.

Infratirea in sens GENERAL:

-este o institutie larg raspandita la multe popoare aparuta in perioada descompunerii comunei primitive si
care s-a mentinut pana in feudalismul tarziu.

-aparitia este strans legata de slabirea legaturilor gentilice din perioada descompunerii comunei primitive,
legaturi care aveau la baza rudenia de sange.

-sentimentul de izolare al indivizilor i-a facut pe acestia sa incerce sa inlocuiasca legaturile bazate pe legatura
de sange prin infratire, care era conceputa ca o invoiala formala de ajutor reciproc insotita de o procedura constand in
amestecarea catorva picaturi diin sangele celor care se infrateau.

Aceasta procedura este expresia unui evident simbolism judiciar, in sensul ca rudenia prin infratire se dorea a
fi un substitut al rudeniei de sange, o imitatie a rudeniei de sange, prin amestecul artificial al sangelor celor ce se
infrateau.

De-a lungul timpului conceptia, ritualul si efectele infratirii s-au schimbat sub aspectul spiritualizarii
lordatorita influentei exercitate de aparitia statului si raspandirea religiei crestine.

In imperiul Roman si pe teritoriul provinciei romane Dacia, era practicata infratirea intre peregrini interzisa
ulterior de imparatul Deocletian printr-o constitutiune imperiala data in anul 285 d. Hr.

In oranduirea feudala apare infratirea de arme intre cavaleri, creata in scopul de a isi acorda sprijin reciproc in
infaptuirea faptelor de arme, a faptelor de vitejie.

Ritualul infratirii se spiritualizeaza, in sensul ca formele pagane sunt inlocuite cu forme crestine. In cazul
infratirii intre boieri, amestecul sangelui este inlocuit cu o slujba religioasa la biserica insotita de impartasirea din
aceeasi paine, iar in cazul infratirii intre tarani se pastreaza amestecul artificial al sangelui , insa crescatura pentru
sange se face in forma de cruce.

Una dintre formele de infratire intre tarani este infratirea haiduceasca care se realiza in scopul luptei
impotriva exploatarii de tip feudal.

Dupa aparitia statului feudal apare infratirea pe mosie, care spre deosebire de toate formele anterioare de
infratire se realizeaza printr-un act scris, dat de cancelaria domneasca in care se consemneazaz declaratia de infratire
data in fata domnului si a Sfatului domnesc.

Infratirea pe mosie se deosebeste de celelalte forme anterioare de infratire si prin efectele sale! Ea genereaza
,nu doar efecte personale nepatrimoniale( forma specifica de rudenie) , ci si efecte patrimoniale cu privire la anumite
bunuri asupra carora cei infratiti constituie anumite drepturi, acesttea fiind scopul principal al infratirii pe mosie. Orice
bunuri puteau forma obiectul infratirii, atat bunuri mobile cat si imobile, insa in 90% din cazuri, obiectul infratirii il
reprezenta pamantul.

Doua forme:

-toti cei infratiti isi uneau ocinele

-infratirea se realiza doar pe ocina uneia dintre parti

Conditia de a fi proprietarul unei mosii era absolut esentiala pentru a se putea constitui o infratire pe mosie.
In actul de infratire se stabilea de la bun inceput cui apartineau ocinele asupra carora se realizase infratirea.

In prima forma: sunt doua momente: momentul unirii ocinelor si momentul asezarii celor infratiti pe ocinele
astfel unite.

In cea de a doua forma, este doar un singur moment: momentul asezarii celor infratiti.

Din punct de vedere al modului in care se constituie raporturile de infratire, sunt infratiri de doua feluri:

-infratire directa: intre toti participantii la actul infratirii

-indirecta: cel care constituie infratirea nu intra in raportul de infratire, ci doar aseaza ca frati alte persoane
pe ocina/ocinele sale.

Infratirea care se realizeaza prin unirea ocinelor este intotdeauna directa. Efectele juridice produse de
aceasta forma constau in formarea unei stari de coproprietate intre cei infratiti care anterior erau proprietari exclusivi
ai unor mosii si acum devin coproprietari asupra mosiilor unite. Ei stapanesc in coproprietate mosiile unite in cote
indivize egale si nu proportionale cu suprafata terenului adus in infratire.

Infratirea prin asezarea ocinelor putea fi directa sau indirecta, in aceasta ultima situatie cel care constituie
infratirea nu dobandeste o cota indiviza din mosia sau ocina asupra careia se realizeaza infratirea , ci doar cei asezati
ca frati pe ocina respectiva devin coproprietarii in cote egale ai acelei ocini.

Aceasta institutie genereaza efecte juridice atat in materia succesiunii cat si in materia proprietatii.

In materia succesiunii, infratirea pe mosie este utilizata in urmatoarele cazuri:

-in T.R.- se infrateau fetele cu baietii pentru a li se asigura si fetelor vocatie succesorala la proprietatile
ereditare

- proprietarul unei mosii care nu avea mostenitori sau avea doar fete , recurgea la o infratire directa cu
alte persoane pe mosiile unite sau la o infratire indirecta a fetelor cu fiii altor persoane pe mosia sa.

-prin infratire puteau fi chemate la mosie, in concurs cu fiii, si alte persoane pe care fiii le excludeau de la
mostenire, rezultatul fiind modificarea ordinii succesorale in favoarea acelor persoane pe care fiii le-ar fi exclus de la
mostenire si pe care constituientul infratirii dorea sa le favorizeze.
 In materia proprietatii, infratirea este alaturi de contractele translative de proprietate, unul dintre modurile
de dobandire a proprietatii, intrucat in actul de infratire se putea prevede ca transmiterea dreptului de proprietate
celor infratiti se realizeaza ipso iure si nu in mortis causa. O dovada in acest sens o reprezinta si posibilitatea utilizarii
clauzei rezervati domini( clauza de rezerva a propr) asupra bunurilor aduse in infratire, in sensul ca proprietatea
asupra acestor bunuri trece asupra celor infratiti la moartea proprietarului( titularului).

O alta forma de transmitere a proprietatii era transmiterea imediata, insa nu pura si simpla , ci cu sarcina
stabilindu-se in acest sens anumite obligatii ale acelor infratiti fata de cei care le transimisesera averea.

Infratirea intre boieri era utilizata in vederea asigurarii pastrarii bunurilor in cadrul acelorasi familii, iar
infratirea dintre boieri si tarani care se realiza pe ocinele acestora din urma, avea ca efect dobandirea de catre boieri a
calitatii de ruda, in raport cu taranii cu care se infratisera si de vecini in raport cu ceilalalti membri ai obstei, dandu-le
posibilitatea sa isi exercite dreptul de protimis si sa isi ia in proprietate toate terenurile din hotarele obstei, astfel
infratirea boierilor cu taranii se transforma intr-un instrument indirect de aservire a obstilor satesti/teritoriale.

Dispozitiile de drept penal din Legea Tarii:

-pastreaza o serie de reminescente ale vechiului sistem al razbunarii private, insa pe masura centralizarii
statului feudal, interventia statului in solutionarea pricinilor penale a crescut treptat.

-este consacrata in mod fatis discriminarea in fata legiii penale, in functie de categoria sociala careia ii
apartineau faptuitorul si victima, in sensul ca aceleasi fapte si aceleasi pedepse erau apreciate si respectiv aplicate in
mod diferit in raport cu statutul social al victimei si infractorului.

-este aplicat pe scara larga si principiul rascumpararii pedepselor prin plata unor sume de bani sau remiterea
unor vite sau mosii, sistem care evident ii favoriza pe cei bogati.

-infractiunile erau denumite “vini” de la vina si se imparteau in functie de gravitatea lor, in 2 categorii:

-vini mari

-vini mici

- cea mai grava infractiune era hiclenia insemnand incalcarea de catre boieri a obligatiei care o aveau fata de
domn in virtutea raportului juridic de vasalitate. Pedeapsa era in mod invariabil moartea si confiscarea averii, bunurile
confiscate de la boierii hicleni fiind atribuite boierilor credinciosi pentru dreapta si credincioasa slujba, precum si
manastirilor.

-o alta infractiune grava era neascultarea denumita” osluc”, constand in nerespectarea in sens larg a
poruncilor domnesti si neindeplinirea de catre taranii aserviti a obligatiilor pe care le aveau fata de stapanii feudali,
aceasta infractiune era pedepsita cu moartea sau cu o amenda in vite si confiscarea averii.
 -infractiunile indreptate asupra persoane(vini mari) , cea mai importanta era omuciderea sanctionata cu
moartea potrivit legii talionului, pedeapsa insa care putea fi rascumparata cu amenda in bani si ocine. Se aflau si
infractiunile de lovire, considerate vini mici si erau sanctionate cu amenda in vite denumita” gloaba”.

-infractiunile indreptate asupra religiei si moralei, toate considerate vini mari si sanctionate in mod invariabil
cu moartea ( erezia, violul, sacrilegiul, bigamia, adulterul). In cazul adulterului, in plus, zestrea femeii adulterine intra
in proprietatea barbatului.

-infractiunile indreptate impotriva infaptuirii justitiei, acesta intrand in vini mici, dintre care mentionam:
marturia mincinoasa(limba stramba) si sperjurul sanctionate cu insemnarea cu fierul rosu, apoi denuntul calomnios,
denumit sudalma cea mare, fapta sanctionata cu aceeasi pedeapsa care s-ar fi aplicat celui denuntat daca denuntul s-
ar fi dovedit intemeiat.

-insulta- sanctionata cu amenda in vite

-infractiunile indreptate impotriva proprietatii( toate considerate vini mari)- din aceasta categorie faceau
parte : talharia( sanctionata cu moartea prin spanzuratoare la locul faptei), furtul flagrant( sanctionat in acelasi mod),
furtul simplu( sanctionat cu o amenda “duse cu vina”).

In ceea ce priveste sistemul sanctionator consacrat de legea tarii, el cuprindea urmatoarele categorii de
pedepse:

-pedepse fizice: categorie in care intrau si diferitele forme ale pedepsei cu moartea

-pedepse privative de libertate:ocna , inchisoarea, temnita

-pedepsele pecuniare( amenzile) care purtau diferite denumiri: glaobe, duse cu vine

-pedepsele infamante- cele care de natura “trage oprobiul public/dispretul public”- darea prin targ sau
darea pe ulita.

PROCEDURA DE JUDECATA IN LEGEA TARII

Se remarca printr-un caracter unitar al normelor sale juridice pe intregul teritoriu locuit de romani. Existau
urmatoarele instante de judecata:

-la nivelul obstilor satesti: -sfatul oamenilor buni si batrani impreuna cu judele/cneazul

-la nivelul oraselor si tinuturilor:- judetul (T.R.) si oltuzul(Moldova) impreuna cu cei 12 pargari

-la nivelul celorlalte unitati teritoriale: vornicii, pargalanii, banii

-la nivelul marilor subdiviziuni adm teritoriale: in M. cei doi mari vornici, in T.R. –marele ban si marele
vornic(st. Oltului)
 Acestea sunt instante cu competenta generala atat in materie civila cat si penala, existand si instante
specializate care aveau competenta in anumite materii:

-dregatorii domnesti

-boierii si manastirile investite cu imunitati care aveau o competenta de judecata specializata in functie de
intinderea imunitatilor ce fusesera acordate, prevazuta in actul de acordare a imunitatii

-la nivel central avea atributiuni jurisdictionale sfatul domnesc , care judeca pricinile mai grele impreuna cu
plangerile celor nemultumiti de judecata dregatorilor

In varful ierarhiei instantelor de judecata se afla domnul , care avea o competenta deplina, fiind judecatorul
suprem, putand judeca orice princina, in prima si in ultima instanta si putand sa rejudece procesele solutionate de
oricare alta instanta.

Domnul judeca singur sau impreuna cu sfatul domnesc in capitala sau in orice alta localitate, intrucat justitia
feudala este o justitie itineranta.

Nu existau grade sau de jurisdictie, astfel incat hotararile unor instante puteau fi solutionate la aceeasi
instanta sau la o instanta superioara, totodata nu exista autoritate de lucru judecat, ceea ce creea o anumita situatie
de instanta in relatiile judiciare, motiv pentru care legea tarii a creat anumite instrumente menite a pune capat a
prelungirilor nesfarsite a proceselor si limitarii posibilitatii de rejudecare ale acestora.

Una dintre aceste inst este zapeasca, care nu impiedica in mod direct redeschiderea procesului, dar obliga pe
cel care dorea sa redeschida procesul sa depuna in vistieria statului o suma de bani, unele hotarari fiind date cu o
mentiune speciala in acest sens

O alta institutie este fieria, sistemul prin care partea care a castigat procesul, depunde o suma de bani in
vistierie, si in schimb domnul garanteaza ca nu va aproba redeschiderea procesului.

Din secolul XVIII apar si amenzile judiciare care sanctioneaza palca care dorea redeschiderea procesului,
amenzi care in T. R si M se numeau gloabe, iar in Transilvania birsag.

O alta caracteristica este acest sistem al rascumpararii pedepselor, in sensul unei largi posibilitati de a inlocui
pedeapsa aplicata cu plata de catre cel vinovat a unei sume de bani, a unui numar de vite sau chiar a unei mosii.

Se caracteriza si prin faptul ca unele instante nu aveau numai atributiuni jurisdictionale( dregatorii), dar si
atrib administrative – ceea ce inseamna o confuziune de atributii, de asemenea cu unele exceptii- sfatul oamenilor
buni si batrani sau sfatul domnesc- procesul feudal se judeca prin prezenta unui judecator unic, domnul atunci cand
judeca, judeca impreuna cu sfatul , dar lua hotararea singur dupa ce asculta parerea sfatului domnesc.

Justitia feudala, cu exc. Instantelor de la nivelul obstilor satesti, era monopolul clasei feudale.

Conceptia care statea la baza procedurii judiciare era aceea ca judecata trebuie sa se realizeze “dupa lege si
dreptate”, legea insemnand dreptul nostru feudal nescris, iar dreptatea insemnand morala epocii.