Sunteți pe pagina 1din 14

POLITICA BUGETARĂ

Conţinutul şi evoluţia politicii bugetare a Uniunii Europene


1) Bugetul Uniunii Europene se deosebeşte fundamental de bugetele naţionale ale
statelor comunitare deoarece, pe de o parte, instituţiile publice (armata, poliţia, justiţia,
sănătatea şi educaţia) se află în responsabilitatea statelor membre şi sunt finanţate din
bugetele naţionale, iar pe de altă parte, cheltuielile cu instituţiile administraţiei europene
(Comisia, Parlamentul, Consiliul, Curtea de Justiţie) sunt reduse.
2) Problemele bugetare ale comunităţii europene au cunoscut de-a lungul existenţei sale,
numeroase controverse legate de rezolvarea următoarelor chestiuni:
- CEE trebuie sau nu să aibă resurse financiare proprii;

- care din instituţiile CEE: Parlamentul, Comisia, Consiliul să deţină controlul

asupra bugetului;
- dezechilibrele din bugetul comunitar.
3) În primii ani de funcţionare a comunităţilor europene s-a urmărit consolidarea
sistemului financiar european acţionându-se în trei direcţii principale:
a. Unificarea instrumentelor bugetare. Cele trei comunităţi europene: CECO -
1951 şi EURATOM-1957, dispuneau de bugete, proprii, iar după fuziunea lor în anul
1965 au mai rămas doar două instrumente bugetare: bugetul general şi bugetul operaţional
CECO până în anul 2002, când Tratatul CECO a devenit neoperaţional, Comisia
asigurând condiţiile ca aceste fonduri să aibă o existenţă distinctă. Aceasta înseamnă că
încasările ce provin din gestiunea patrimoniului CECO vor reprezenta încasări la
bugetul general şi vor fi utilizate pentru finanţarea cercetărilor în domeniile cărbunelui şi
oţelului;
b. Creşterea autonomiei financiare. Până în anul 1970 bugetul comunitar a avut
două surse de venituri: prelevările CECO şi contribuţiile statelor membre. Din anul
respectiv a fost instaurat regimul resurselor proprii, iar finanţarea a avut în vedere, în
principal, politicile comune precum FEOGA şi FEDR;
c. Realizarea echilibrului instituţional în exercitarea putem bugetare prin
armonizarea atribuţiilor instituţiilor comunitare. în prezent, puterea bugetară este
împărţită între Parlament şi Consiliu. Parlamentul are putere de decizie în ceea ce priveşte
cheltuielile bugetare ne obligatorii, poate respinge bugetul şi accepta modul de
execuţie al acestuia.
Situaţia a fost cu totul alta în deceniile 8 şi 9 ale secolului XX. Parlamentul fiind ales
prin sufragiu universal, şi-a asumat responsabilitate mai mare în domeniul bugetar, fapt ce a
determinat apariţia şi instaurarea unei tensiuni politice între Parlament şi Consiliu,
concretizată în: întârzieri în adoptarea bugetului, respingerea bugetului de către Parlament,
recurgerea la arbitrajele Curţii de Justiţie etc. Neînţelegeri au apărut şi ca urmare a faptului
că nu au fost corect stabilite câmpurile de acţiune ale puterii legislative şi puterii bugetare.
Clarificări şi modificări importante în planul sistemului financiar şi bugetar au avut
loc după cel de-al treilea val al integrării, 1986 (Spania şi Portugalia) şi adoptarea Actului
Unic.
4. Reformele sistemului financiar şi bugetar european au fost iniţiate de J.Delors şi au constat
în:
1. modalitatea de stabilire a Plafonului total al resurselor proprii, pentru toate
categoriile, ca procent din FNB.al.UE şi nu în funcţie de TVA, ca până atunci;
2. introducerea planificării financiare anuale însoţită de o dublă plafonare a
cheltuielilor: plafonarea plăţilor din bugetul anual care nu poate depăşi plafonul global
exprimat ca procent din PNB-ul UE (care este de 1,27%) şi plafonarea fiecărei
cheltuieli la un nivel fixat pentru fiecare an.
Reforma sistemului financiar-bugetar al UE s-a concretizat în adoptarea a două
pachete de măsuri:
1. Pachetul Delors 1, adoptat de Consiliu în anul 1988, a limitat cheltuielile pentru
agricultură, a căror creştere a fost plafonată la 74% din creşterea PIB-ului mediu pe UE; au
fost dublate alocaţiile consacrate fondurilor structurale; a fost constituită cea de a patra
resursă pentru finanţarea noilor cheltuieli, fondată pe PNB-ul fiecărei ţări.
2. Pachetul Delors 2, adoptat în anul 1992, redistribuie resursele în favoarea
programelor structurale şi a creat Fondul de coeziune.
Pentru bugetul comunitar rămâne şi în prezent o mare provocare: constituirea
resurselor necesare susţinerii financiare solicitate de procesul de lărgire a UE către Est.
La o mărime dată a bugetului alocarea unor resurse bugetare mereu mai mari pentru
restructurarea economiilor din ţările din Centrul şi Estul Europei care au aderat sau care vor
adera la Uniunea Europeană afectează o serie de ţări membre ale UE (Spania, Portugalia,
Grecia, Irlanda) care nu au finalizat până în prezent procesele de restructurare şi modernizare
a economiilor lor naţionale. De aceea, finanţiştii europeni privesc cu puţină îngăduinţă
extinderea Uniunii Europene către Centrul şi Estul Europei, fie şi numai prin prisma
necesarului suplimentar de fonduri structurale.

Principiile, regulile şi procedurile bugetare


în elaborarea şi executarea bugetului general al Uniunii Europene se porneşte de la
principiile şi procedurile bugetare naţionale: unitatea, universalitatea, anualitatea,
echilibrul şi specializarea bugetară.
1. Principiul anualităţii Bugetul comunităţii respectă principiul clasic al
anualităţii, care implică relaţionarea operaţiilor bugetare la un exerciţiu anual, pentru a
facilia Comisiei controlul executării operaţiunilor.
Anumite activităţi şi acţiuni din Uniunea Europeană se întind pe mai mulţi ani ceea ce
impune acţiuni bugetare plurianuale, situaţie în care se face apel la credite disociate
compuse din credite de angajament şi credite de plăţi.
Creditele de angajament au rolul de a acoperi în exerciţiul financiar al anului în curs
costul unor operaţiuni şi acţiuni a căror realizare se întinde pe o perioadă mai mare de un an.
Creditele de plăţi au menirea să acopere cheltuielile solicitate de angajamentele anului
în curs sau ale anului anterior, pentru acestea din urmă fiind necesare autorizări bugetare
suplimentare.
Este posibil ca în urma execuţiei bugetare anuale creditele de angajamente să fie mai
mari decât creditele de plăţi, diferenţa reprezentând angajamente restante de lichidat. Ele
sunt rezultatul neconcordanţei în timp între finalizarea angajamen-telor.contractate şi
momentul la care trebuiau făcute plăţile. Se procedează la sistemul reportărîl&r la
credite care necesită, de asemenea aprobări speciale.
2. Principiul unităţii. Bugetul Uniunii Europene este un buget anual, aceasta
însemnând că ansamblul încasărilor şi plăţilor trebuie să se găsească într-un singur
document bugetar, pentru a face mai uşor procesul de urmărire şi control al utilizării
resurselor.
Procesele de adâncire şi lărgire a integrării europene au fost însoţite şi de modificări,
schimbări şi perfecţionări ale sistemelor bugetare în sensul unificării instrumentelor
bugetare. Dacă până în anul 1965 cele trei comunităţi europene: CECO, EURATOM
şi CEE dispuneau de propriile bugete, după aceea, în urma fuzionării celor, trei comunităţi
au funcţionat doar două instrumente bugetare: bugetul general şi bugetul operaţional CECO.
Chiar şi în prezent anumite structuri ale Uniunii Europene dispun de un regim bugetar
parjiculan politica externă şi de securitate, justiţia, afacerile interne, FEDR, agenţiile
europene etc.
3. Principiul universalităţii presupune , că toate încasările bugetare reprezintă o

masă comună care serveşte la finanţarea tuturor cheltuielilor, fără deosebire. Acest
principiu are la bază două reguli: regula non-afectării ceea ce înseamnă că încasările
bugetare să nu fie afectate de dorinţa efectuării unor cheltuieli selectate, precizate expres
şi regula non-contracţiei care înseamnă că nu se acceptă micşorări, reduceri ale
încasărilor sau plăţilor.
4. Bugetul comunitar trebuie să respecte un principiu nou care nu se regăseşte

în statele europene: cel al echilibrului, adică încasările într-o perioadă trebuie să fie egale
cu cheltuielile aceleiaşi perioade. Este interzis să se recurgă la un împrumut pentru a
acoperi un deficit bugetar. Orice cheltuială suplimentară neprevăzută care intervine în
perioada execuţiei bugetare trebuie să constituie obiectul unei rectificări, prin transferul
de credite de la un post ia altul.
Este deci posibil să apară în perioada execuţiei bugetare diferenţe între venituri şi
cheltuieli, înregistrându-se două situaţii: un excedent bugetar, situaţie frecventă, excedentul
fiind reportat în anul următor şi deficit bugetar, situaţie excepţională ce necesită o rectificare
bugetară prin transferuri de la un post la altul.
Deoarece, de regulă, bugetul general cunoaşte excedente, se utilizează noţiunea de
rezervă negativă, o valoare negativă care este înscrisă în buget şi care va dispărea pe
parcursul exerciţiului bugetar prin viramente de la capitolele ce se vor dovedi excedentare.
Aceasta înseamnă că la elaborarea bugetului pentru anul viitor se prevede finanţarea unor
cheltuieli prin anticiparea de economii ce se vor realiza în cursul exerciţiului, fără ca
aceste capitole generatoare de economii să poată fi identificate în momentul votării
bugetului.
5. Principiul specializării presupune ca fiecare credit să aibă o destinaţie şi un scop
precis, iar încasările să fie urmărite pe surse pentru a identifica eventualele nerealizări şi
a preîntâmpina apariţia de deficite.
În elaborarea, aprobarea şi execuţia bugetară sunt respectate cerinţele procedurii
bugetare, cate presupune implicarea Comisiei, Consiliului de Miniştri şi
Parlamentului. în fiecare an Comisia pregăteşte în avans proiectul de buget, amendat şi apoi
adoptat de Parlament şi de Consiliul de Miniştri. Executarea este în responsabilitatea
Comisiei, iar competenţele Parlamentului şi Consiliului de Miniştri, deşi au suportat
numeroase neînţelegeri şi discuţii până la urmă s-au cristalizat.
Parlamentul hotărăşte pentru aşa numitele cheltuieli neobligatorii, legate de
funcţionarea instituţiilor, iar Consiliul hotărăşte asupra cheltuielilor obligatorii, care se
referă la angajamentele asumate prin Tratat de Uniunea Europeană.
La schiţa de buget propusă de Comisie şt avizată de Consiliu, Parlamentul are dreptul
să propună amendamente şi o returnează Consiliului pentru o nouă lecturare şi avizare, după
care revine la Parlament care, la a doua lecturare, se concentrează pe cheltuielile
neobligatorii.
Acest proces de luare a deciziilor în domeniul bugetar, de către Consiliu şi
Parlament s-a perfecţionat continuu, separându-se atribuţiile celor două instituţii: puterea
legislativă rămâne la nivelul Consiliului, puterea bugetară este împărţită între Parlament şi
Consiliu iar execuţia bugetară cade în sarcina Comisiei.
Structura bugetului Uniunii Europene
Bugetul general al Uniunii Europene este structurat pe secţiuni, titluri, capitole,
articole şi poziţii. Cea mai: importantă componentă este capitolul, acesta fiind cel care
indică competenţa autorităţii bugetare în măsură să poată autoriza anumite viramente de la
un capitol la altul.
În realizarea veniturilor bugetare au fost parcurse două etape: până în anul 1970,
bugetul a fost conceput în întregime pe seama, contribuţiilor directe ale statelor membre,
pentru ca apoi bugetul să fie finanţat prin „resurse proprii” ale Comunităţii, care de fapt
reprezintă veniturile convenite de statele membre să reprezinte resurse comunitare de
drept.
Resursele bugetare proprii aveau următoarea structură:
- taxele vamale asupra bunurilor importate din afara comunităţii, prin aplicarea tarifului
vamal comun;
- prelevările vamale asupra importului de produse agricole (din anul 1995 au fost înlocuite
cu taxele vamale);
- resursa TVA colectată în fiecare din statele membri pe baza unei taxe aplicată
TVA-ului încasat de către fiecare stat membru (1% în 1979,1,4% în 1986,0,75% în 2002 şi
0,5% în 2004).
Această modalitate de determinare a resurselor proprii s-a dovedit a nu fi
adecvată deoarece:
1. Ca urmare a negocierilor multilaterale GATT s-a realizat o reducere a taxelor
vamale asupra importurilor realizate de comunitate ceea ce a condus la diminuarea
contribuţiei acestei resurse la bugetul comunitar;
2. S-au redus treptat importurile de produse agricole ca rezultat al creşterii producţiei

agricole comunitare ceea ce a determinat diminuarea veniturilor bugetare pe seama


acestor prelevări vamale;
3. Au stagnat şi veniturile provenite din TVA datorită declinului cheltuielilor pentru
consum efectuate de populaţia din Comunitatea Europeană,
Efectul acestor factori s-a concretizat în apariţia unei adevărate crize bugetare la
mijlocul deceniului nouă al secolului XX.
A fost conceput un nou sistem al veniturilor bugetare bazat pe:
1. principiul creşterii pragului TVA la 1,4% în anul 1986;

2. menţinerea resurselor proprii provenite din taxele vamale şi prelevările la importul

de produse agricole;
3. adăugarea unei resurse noi denumita „a patra resursă” creată pe baza programului
de reformă, cunoscut sub numele de „pachetul Delors”, în anul 1988. Această a patra
resursă rezultă din aplicarea unei rate asupra PNB din toate statele membre, fixată în fiecare
an şi are rolul de a acoperi nivelul total al cheltuielilor înscrise în cadrul unui exerciţiu
bugetar. Ea trebuie să ofere veniturile necesare pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare,
astfel încât volumul total al resurselor să reprezinte maximum 1,2% din PIB-ul Uniunii
Europene. Aceasta a patra resursă a căpătat o mare importanţă şi poziţie în cadrul bugetului
comunitar încât, în anul 2000, spre exemplu, ajunsese să reprezinte 48,3% din veniturile
bugetare.
În ceea ce priveşte cheltuielile din bugetul general, sunt structurate şi ordonate pe şase
secţiuni: Parlamentul European - I, Consiliul - II, Comisia - III, Curtea de Justiţie - IV,
Curtea de Conturi - V, Comitetul Economic şi Social şi Comitetul Regiunilor - VI.
În totalul plăţilor efectuate din buget se constată creşterea finanţării FEOGA -
orientare şi reducerea treptată a finanţării FEOGA - garanţie, precum şi creşterea finanţării
acţiunilor structurale. FEDR, FSE, Fondul de Coeziune, Cercetare şi Administraţie.
Plăţile făcute la secţiunile I,II,IV,V şi VI se numesc plăţi (credite, cheltuielile) de
funcţionare, adică administrative, pe când cele de la secţiunea a IlI-a, Comisia Europeană,
sunt grupate în două categorii: credite (plăţi, cheltuieli) de funcţionare şi au menirea să
acopere Cheltuielile Comisiei cu personalul, clădirile, materialele, publicaţiile, sistemul
informatic, misiuni specifice, pensiile funcţionarilor etc, şi credite operaţionale.
Creditele operaţionale gestionate de Comisia Europeană au următoarele destinaţii:
1. finanţarea agriculturii în cadrul FEOGA, secţiunea garantare;
2. finanţarea acţiunilor structurale: Fondul European de dezvoltare Regională (FEDR),
Fondul Social European (FSE), FEOGA - Secţiunea Orientare; Fondul de Coeziune,
Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP);
3. acoperirea cheltuielilor din domeniul educaţiei (programul Socrates), formării
profesionale (programul Leonardo), audiovizualului (programul media), culturii,
comunicaţii, relaţii sociale, sănătăţii publice;
4. acoperirea cheltuielilor alocate pentru energie;
5. acoperirea cheltuielilor alocate pentru ameliorarea funcţionării pieţei interne;
6. finanţarea programelor de cercetare şi dezvoltare tehnologică;

7. finanţarea cheltuielilor legate de diverse acţiuni de cooperare economică şi financiară

cu ţări terţe;
8. acoperirea cheltuielilor generate de acţiunile în cadrul politicii externe şi de

securitate comună;
9. garanţii şi rezerve (credite neutilizabile în momentul votării bugetului) ce vor fi
folosite pe parcursul exerciţiului bugetar.

Reforma bugetului Uniunii Europene.


Armonizarea şi încadrarea politicii bugetare a României în prevederile financiare şi
bugetare comunitare
Începând cu anii 80 regula potrivit căreia bugetul general al Comunităţilor este
echilibrat şi integral finanţat din resurse proprii a început să nu mai funcţioneze, deoarece în
mai mulţi ani cheltuielile au depăşit veniturile estimate. Ca un prim remediu a fost trecerea
la contribuţiile bugetare naţionale.
Cauzele care au declanşat criza financiară au fost: creşterea cheltuielilor comunitare
agricole; expansiunea fondurilor structurale; tendinţa de reducere a încasărilor din taxe
vamale; reducerea încasărilor pe seama taxei vamale aplicată la importul de produse agricole;
creşterea volumului restricţiilor la exportul de produse agricole, reducerea încasărilor din
TVA-ul din ţările comunitare.
Reducerea veniturilor bugetare a generat tensiuni între resursele şi nevoile
comunitare, Instituţiile comunitare au semnat un Acord interinstituţional între
Parlament, Consiliu şi Comisie în care se convine asupra marilor priorităţi bugetare
definite în perspectivele financiare ale Uniunii. Acestea indică amploarea maximă şi
structura cheltuielilor. Ultimul Acord interinstituţional a fost adoptat pentru perioada 2000-
2006 şi defineşte perspectivele financiare pe şapte rubrici principale: agricultura, acţiuni
structurale, politici interne, acţiuni externe, cheltuieli administrative, rezerve şi ajutor
pentru pre-aderare. Totodată, a fost adoptat un cadru financiar indicativ pentru o Uniune
cu 25 de membri şi chiar 25+2 membri, ataşat Acordului interinstituţional şi care
cuprinde valorile bugetare anticipate solicitate de procesul extinderii.
Acceptarea acquis-ului comunitar de către România. România acceptă acquis-ul
comunitar privind Capitolul 29 "Prevederile financiare şi bugetare", în vigoare la data de 31
decembrie 2000.
România va continua armonizarea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar şi
dezvoltarea infrastructurii instituţionale necesare implementării acestuia, astfel încât
procedurile bugetare folosite în Uniunea Europeană să poată fi aplicate direct în România,
la data aderării la Uniunea Europeană.
România solicită un aranjament tranzitoriu privind plata contribuţiei integrale la
bugetul Uniunii Europene, deoarece este în situaţia de a avea nevoie, încă din primul an ca
membru al Uniunii Europene, de poziţia de beneficiar net în relaţia cu bugetul general al
Uniunii Europene. România solicită ca formula şi durata aranjamentului tranzitoriu să fie
negociate ulterior, în funcţie de rezultatele negocierilor la alte capitole.
România este pregătită să examineze în continuare dezvoltarea acquis-ului în
domeniul prevederilor financiare şi bugetare, intrat în vigoare după 31 decembrie 2000 şi să
informeze sistematic Conferinţa pentru aderare sau Consiliul de Asociere cu privire la
legislaţia şi măsurile de implementare adoptate pentru aplicarea noului acquis sau dacă va
fi cazul, cu prţyire la dificultăţile care ar putea apărea în preluarea noului acquis.
Sistemul bugetar în România.
Cadrul legal general de desfăşurare a procesului financiar şi bugetar în România este
asigurat prin Constituţia României, Legea privind finanţele publice nr.72/1996, Legea
privind finanţele publice locale nr.189/ 1998, cu modificările şi completările ulterioare, legile
bugetare anuale (respectiv Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale
de stat), legile speciale privind înfiinţarea fondurilor speciale, care se aprobă ca anexe la
legile bugetare anuale şi prin alte acte normative specificei
Elaborarea bugetului din România este realizată de către Ministerul Finanţelor Publice
pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite. în scopul îmbunătăţirii
procedurilor bugetare, au fost realizate următoarele progrese:
- îmbunătăţirea managementului cheltuielilor publice, prin extinderea bugetului
pe bază de programe la un număr de 13 ordonatori principali de credite, dintr-un număr total
de 53;
- faţă de un număr de 11 fonduri speciale care au funcţionat în anul 2000, în bugetul

de stat au fost incluse 7 fonduri speciale, ceea ce conduce la simplificarea şi creşterea


transparenţei procedurilor bugetare;
- creşterea autonomiei locale, prin descentralizarea unor servicii publice şi

finanţarea acestora din bugetele locale.


Elaborarea şi prezentarea proiectului de buget se bazează pe reguli şi principii noi,
care se circumscriu următoarelor scopuri:
- realizarea previziunilor multianuale a veniturilor şi cheltuielilor bugetare;

- extinderea finanţării pe bază de programe;


- restructurarea cheltuielilor bugetare, în raport cu resursele şi priorităţile strategice

ale fiecărui domeniu de activitate.


Procesul bugetar se desfăşoară, în fiecare an, pe baza unei metodologii elaborate de
Ministerul Finanţelor Publice, în care sunt indicate priorităţile politicii bugetare, etapele şi
regulile procesului bugetar, precum şi principalele formulare ce urmează a fi folosite de
ordonatori pentru prezentarea propunerilor lor. Ministerul Finanţelor Publice analizează şi
evaluează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite şi totodată poartă
negocieri cu aceştia asupra respectivelor proiecte.
Ministerul Finanţelor Publice, beneficiind de consultanţă comunitară a elaborat un
nou proiect al Legii privind finanţele publice menit să aducă îmbunătăţiri semnificative
sistemului de management al fondurilor publice.
Noua structură a proiectului Legii privind finanţele publice prezintă principiile de
bază ale construcţiei bugetare, calendarul bugetar, etapele procesului bugetar, atribuţiile
instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, regulile potrivit cărora se desfăşoară
execuţia bugetară, evidenţiind rolul principal al Ministerului Finanţelor Publice în
managementul bugetar.
Proiectul de buget, elaborat într-un cadru indicativ multianual (3 ani), va fi
documentul de bază care va reflecta orientările şi ţintele politicii bugetare pe termen mediu.
Elaborarea bugetului pe bază de programe şi stabilirea procedurilor de selectare şi
prioritizare a proiectelor de investiţii vor conduce la monitorizarea şi evaluarea mai
eficientă a cheltuielilor bugetare, precum şi la fundamentarea lor pe baza raportului cost-
beneficiu amplificând gradul de predictibilitate a politicii economice.
Parlamentul va fi informat, încă de la începutul anului, asupra contextului
macroeconomic şi asupra obiectivelor politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar în
curs şi pentru următorii 3 ani.
România va continua să acţioneze pentru întărirea capacităţii instituţionale necesare
asigurării unui sistem de monitorizare a achiziţiilor publice şi îmbunătăţirii capacităţii de
gestionare a cheltuielilor publice.
Prin aplicarea noii concepţii bugetare, România va demonstra că are capacitatea de a
prezenta programe de dezvoltare multianuale care includ proceduri de cofinanţare bine
definite şi evaluări tehnice şi economice solide, proceduri pentru selectarea şi prioritizarea
proiectelor de investiţii, evaluarea, monitorizarea şi raportarea rezultatelor acestor proiecte.
Contribuţii la bugetul Uniunii Europene.
Procedurile tehnice de calcul ale contribuţiei la resursele proprii ale bugetului
comunitar nu necesită preluarea în legislaţia naţională şi vor fi direct implicate, la data
aderării.
România acceptă regulile şi metodologia de constituire a bugetului Uniunii
Europene prin sistemul resurselor proprii provenind din taxele şi prelevările agricole,
taxele vamale, cota asupra TVA fi cota asupra PNB.
România va fi în măsură să asigure colectarea resurselor proprii tradiţionale,
calcularea bazelor de TVA şi PNB, precum şi transferul resurselor respective către bugetul
comunitar.
La momentul aderării, România va fi pregătită să participe- la Comitetul Consultativ
al resurselor Proprii (ACOR) şi la Comitetul PNB, alături de reprezentanţii Comisiei şi ai
statelor membre.
România solicită un aranjament tranzitoriu privind plata contribuţiei integrale la
bugetul Uniunii Europene, deoarece este în situaţia de a avea nevoie, încă din primul an ca
membru al Uniunii Europene, de poziţia de beneficiar net în relaţia cu bugetul general al
Uniunii Europene.
România consideră că raportul între fondurile primite de România de la bugetul
Uniunii Europene şi contribuţia sa la bugetul general trebuie să fie similar proporţiilor
aplicate Statelor Membre cu cel mai scăzut nivel al PIB/locuitor din Uniunea Europeană.
Aranjamentul tranzitoriu solicitat se justifică prin eforturile financiare considerabile
ce trebuie făcute în perioada de după aderare, precum şi de faptul că plata integrală, din
momentul aderării, în condiţiile unui nivel redus al PIB/locuitor, sar diminua ritmul de
convergenţă reală - economică şi socială - a României la Uniunea Europeană.
România va organiza simulări periodice privind contribuţia sa la bugetul Uniunii
Europene, la care vor participa instituţiile implicate: Ministerul Finanţelor Publice,
Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, Institutul Naţional de Statistică şi
Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.-
Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală a Vămilor şi prin
Administraţiile fiscale, constituie structura instituţională din România care colectează taxele
vamale şi TVA pentru bugetul de stat.
Direcţia Generală a Vămilor va fi responsabilă de înregistrarea resurselor bugetare
ale Uniunii Europene provenind din colectarea taxelor vamale cuprinse în tariful vamal
comun privind comerţul cu ţările nemembre, colectarea taxelor agricole, precum şi din
colectarea TVA-ului aferent bunurilor importate.
Infrastructura informatică şi de comunicaţii existentă este integrată îhtr-o reţea
naţională, care acoperă în întregime structura organizatorică a administraţiei vamale.
Structurile de supraveghere şi control vamal necesare prevenirii, combaterii şi sancţionării
fraudei în domeniul vamal funcţionează pe întreg teritoriul naţional. De asemenea, a
fost implementat modul de contabilitate în sistem informatizat ASYCUDA. Personalul
vamal existent este inclus într-un sistem permanent de perfecţionare profesională.
Administraţiile fiscale vor fi responsabile cu colectarea şi controlul TVA-ului
aferent bunurilor comercializate lâ intern, prin structuri specializate atât la nivel central cât
şi teritorial.
Institutul Naţional de Statistică cooperează cu Oficiul de Statistică al Comunităţii
Europene 8EUROSTAT) pentru preluarea prevederilor acquis-ului comunitar în domeniul
statisticii şi aplicării Regulamentului Consiliului nr.2223/96/CE.
Programul de acţiune pentru armonizarea statistici este prezentat în detaliu în
documentul de poziţie pentru capitolul 12 „Statistica”.
Coordonarea la nivel central a calculării, colectării» monitorizării şi plăţii corecte a
fondurilor către şi de la bugetul general al Uniunii Europene, precum şi a controlului şi
raportărilor va fi realizată de Ministerul Finanţelor Publice.
În prezent, în România, încasările şi plăţile bugetare se realizează prin Trezoreria
Statului (care are un cont în lei la Banca Naţională ă României, fără comisioane), din cadrul
structurii Ministerului Finanţelor Publice. Instituţiile publice, conform reglementărilor în
vigoare, sunt obligate să deruleze operaţiunile în lei prin conturi deschise la trezoreria
Statului. Operaţiunile în valută ale acestor instituţii sunt derulate prin conturi în valută
deschise la societăţi bancare.
Legea nr.101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României va fi amendată până
la finele anului 2004, astfel încât să permită deschiderea la Banca Centrală a unor conturi
având ca titular Comisia Europeană, conturi din care se vor face operaţiuni fără comisioane.
3. Finanţarea de la bugetul Uniunii Europene. România se aşteaptă să participe, din
momentul aderării, la toate politicile şi programele comunitare finanţate din bugetul
general al Uniunii Europene sau în afara acestuia.
România va fi pregătită să asigure capitalul iniţial de lucru necesar pentru ca sistemul
fondurilor structurale şi de coeziune să poată funcţiona.
Actualele sisteme de gestionare financiară a fondurilor nerambursabile primite de
la Comunitatea Europeană reprezintă baza pentru asigurarea viitoarelor mecanisme de
gestionare a fondurilor comunitare, care se vor derula în România, după obţinerea de către
aceasta a calităţii de Stat Membru.
România va fi pregătită să devină membră a Băncii Europene de Investiţii, la
momentul aderării. Nivelul şi modalităţile de plată ale contribuţiei la capitalul social, la
fondul de rezerve şi la rezervele suplimentare vor fi negociate în concordanţă cu statutul
Băncii Europene de Investiţii.
Banca Naţională a României va fi pregătită să subscrie la capitalul Băncii Centrale
Europene, la momentul aderării. Capitalul subscris va fi calculat şi plătit conform
prevederilor Deciziei Consiliului nr.382/98/CE privind datele statistice ce urmează a fi
utilizate pentru determinarea algoritmului în vederea subscrierii la capitalul Băncii
Centrale Europene şi conform Protocolului nr.18 privind Statutul Sistemului European al
Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene.
O estimare a contribuţiei potenţiale a României la bugetul Băncii Centrale Europene
reprezintă aproximativ 3 procente din capitalul social al băncii (actualmente de 5 miliarde
EURO).