Sunteți pe pagina 1din 1

Beatrice Bernath: părerea mea = operă de artă, manual de conceptie grafică

tipografică, atractiv, cu conținut serios și totodată amuzant.


Un volum ce l-ai dori pe hârtie la tine acasă - inspirat.

Gabriela Garlonta: Îmi amintește de George Bacovia care s-a născut" într-o țară
tristă, plină de umor."

Helena Bob: Am citit-o. Surprinzătoare ca formă și ideatică, inovatoare, de un


experimentalism debordant. Felicitări autorului!

Cavalerul Fericirii, Ciprian Vestemean: Trebuie să spun că acest material este o


carte ireală, scrisă în altă lume adusă din viitor... dar iată că noi ne putem
bucura de ea ceea ce este aproape irealizabil!

Daniel Caimac: Înșiruiri abracadabrante de gânduri expuse pe tipar, într-un ritm


disonant și sinusoidal în trăiri. Concluzia este la liber lăsată cititorului prin
confesiunea autorului.
Prin urmare, emoția este ascunsă într-o sferă inexpugnabilă, o redută mai veche a
fostelor trăiri.
Poezia se simte, nu se spune.
Iar când sclipirea cuvântului însuflețește penița, ei bine, atunci poezia trăiește.
Cuvântul trăiește, de fapt, așa cum i-a fost dat de La început (a fost cuvântul).

Antonia Handrea: Am fost reticenta la inceput, dar după a început să-mi placa.

Corina Finta: In ziua de azi, cand tot este prea banal parcã, trebuie sã iesi din
tipare, sã fii "ciudat". Autorul te pune sa gandesti citindu-i poeziile si te
supune unui experiment atent pus la punct. Dacã experimentul lui/ei a reusit, va
las pe voi sa descoperiti :) Lectura plãcutã

Bianca Oancea: Volumul este o comemorare a fatalității ”tristei țări”, dar cred că,
cel mai bine se observă în ”e vremea roșului perfect”; transpunerea în prezent a
”roșului perfect” ar fi cu adevărat un gest fatal.
De altfel, volumul mi s-a părut provocator, am apreciat că deși primul impact este
cel vizual, adică partea de colaje și de ilustrații, mesajul este imposibil de
ignorat, iar imaginile doar facilitează ridicarea la suprafață a textului.
Cuvintele parcă plutesc pe râurile ce împrejmuiesc ”trista țară”. Diversitatea
stilistică este o bună reprezentare a abolirii ”tristei țări”, în care oamenii s-au
reunit în favoarea aceluiași scop, din nevoia de a-și afirma unicitatea și
propriile nevoi. Fontul variat al textului nu face ansamblul să fie mai puțin
omogen și nici nu împrăștie semnificațiile poeziilor în mai multe direcții, ci le
ține legate de trecutul care le-a inspirat, de prezentul în care pot fi expuse
publicului și de viitor, până în anul 2069 și mai târziu.

Mălin Dumitru: Teribilisme de doi bani. Unde-i cântecul, unde-i simțirea, unde-i
trăirea, unde-s dogoarea și sfâșierea!?

Kathi Bar: Foarte interesant. Cred ca autorul sau autoarea ar putea face un blog în
care poate să utilizeze mai mult intermedialitatea.