Sunteți pe pagina 1din 1

Concursul Național de creaţie literară ”Vasile Voiculescu” a ajuns la ediția a 32-a

ediție şi va avea două categorii: elevi şi autori de volume de poezie, proză și


publicistică, apărute în perioada 1 septembrie 2019 - 1 septembrie 2020.
Concursul pentru autori consacrați
La secțiunea pentru volume de poezie, proză și publicistică se pot înscrie autori
de volume apărute în perioada 1 septembrie 2019 – 1 septembrie 2020.
Lucrările, publicate în limba română, vor fi trimise prin poștă, pe adresa
menționată mai sus, cu mențiunea: pentru Concursul național de creație literară
„Vasile Voiculescu” – Volume.
În colet, alături de lucrări, se va introduce un scurt CV literar, menţionând
datele de contact şi data apariției volumului. Fiecare autor va trimite 3 exemplare
din volumul cu care participă la concurs, dar un autor nu se poate înscrie decât cu
un singur titlu. Nu sunt admise volume reeditate şi nici autori care au primit la
edițiile anterioare ale manifestării Marele Premiu sau unul din premiile naționale.
Premiile la această categorie sunt: Marele Premiu – 1.500 de lei, acordat de
Consiliul Județean Buzău; patru premii naționale „Vasile Voiculescu” a câte 1.000
de lei fiecare, acordate de Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” – secțiunea
Poezie; Biblioteca Județeană Buzău – secțiunea Proză; Primăria comunei Pârscov –
secțiunea Publicistică; „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române – pentru literatură
cu caracter religios.
Alte premii: Premiul special pentru publicistică (reportaj, interviu, eseu) în
valoare de 800 de lei, acordat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România;
Premiul special pentru debut poezie sau proză – 500 de lei, acordat de revista
`Detectiv Cultural~, București; Premiul special „Lazăr Băciucu”, oferit de familia
Băciucu, pentru cel mai tânăr autor din județul Buzău – 700 de lei; Premiul special
al Asociației Culturale „Renașterea buzoiană” – 500 de lei. Volumele pot fi trimise
la concurs până la 10 septembrie 2020 (data poștei).