Tomate – importanta, particularitati botanice,

tehnologii de cultivare
Autor: Dana Lazareanu | Publicat pe 26.02.2018, actualizat la 02.09.2019, in Casa si gradina

Tomatele sunt plante erbacee anuale, originare din America Centrala si de sud, cultivate
pentru valoarea lor alimentara. De la tomate se consuma fructele ajunse la maturitate
fiziologica dar si cele care nu ajung in aceasta faza, in stare proaspata sau conservata.
Fructul de tomata este consumat in stare proaspata in salate sau in preparate culinare
precum: supe, ciorbe, sosuri, fiind baza pentru peste 125 feluri de preparate culinare.
Tomate – date generale
1.
1.
1. Importanta culturii de tomate
2.
1. Originea si aria de raspandire a tomatelor
3.
1. Particularitati botanice si biologice
4. Relatiile cu factorii de mediu
Tehnologia de cultivare a tomatelor
1.
1.
1. Tehnologia cultivarii tomatelor in camp liber
2.
1. Tehnologia cultivarii tomatelor in solarii
3.
1. Tehnologia cultivarii tomatelor in sera
4. Tehnologia cultivarii organice a tomatelor
Tomate – date generale
Importanta culturii de tomate
Importanta alimentara
O mare cantitate si varietate de tomate se foloseste la prepararea conservelor: suc,
pasta, bulion, diverse sosuri, faina de tomate.
Din punct de vedere chimic tomatele au urmatoarea compozitie: substanta uscata 4-9 %,
zaharuri 2,5 –4,5 %, celuloza 0,25 –0,90 %, hemiceluloza 0,1 –0,2%, substante proteice
brute 0,6 –1,5 %, lipide 0,25 – 0,35 %, acizi totali (exprimati ca acid citric) 0,6 – 1,0 %,
cenusa 0,5 – 0,6 %, vitamine, pigmenti, substante pectice s.a.
 Vitaminele care se gasesc in tomate, au la 100 grame de fructe proaspete, urmatoarele
valori: vitamina A 0,8-0,9 mg, complexul de vitamine B 0,12-0,13 mg, vitamina C 20-60
mg, vitamina PP 0,10-0,25 mg s.a.
Tomatele au o valoare energetica de 190 kcal la un kilogram. O valoare alimentara au si
fructele verzi care se folosesc la prepararea muraturilor.
Importanta agrotehnica
Tomatele prefera terenurile legumicole insorite, fertile si irrigate. Acestea pot fi
cultivate in diverse sisteme si tipuri de cutluri: in camp sau in spatii protejate, in sisteme
intensive si industriale, sau in cele sustenabile si de tip gospodaresc, in ogor propriu sau
in succesiuni si asociatii de legume pentru recolta timpurie sau mai tardiva.
Importanta economica si sociala
In comparatie cu alte culturi legumicole, cutlura de tomate asigura venituri destul de
mari, raportate la cheltuielile de productie.
Rentabilitatea recoltei este asigurata de vanzarile timpurii si extratimpurii, care asigura
recuperarea cheltuielilor din perioadele cu varf de sezon, mai putin favorabile economic.
Fructele de tomate sunt destul de perisabile, dar exista metode tehnologice noi care
asigura transport pe distante mari fara deterioarea fructelor.
Principalii factori de risc
Avantajele si dezavantajele cutlurii de tomate trebuie calculate si in functie de factorii
de risc.
Principalele pericole cu probabilitate ridicata sunt:
 Varsta necorespunzatoare a rasadului la plantare care determina intarzierea
culturii si a recoltei
 Plantarea unui rasad necorespunzator va duce la goluri in cultura
 Brumele tarzii, care pot distruge partial sau total cutlura iar cele timpurii opresc
vegetarea plantelor si distrug complet fructele de pe planta
 Atacul bolilor si daunatorilor dintre care cele mai agresive sunt mana, patarea
bruna, patarea alba si daunatori precum gandacul de Colorado, afidele
Atentie!
Anii ploiosi favorizeaza atacul de boli iar cei secetosi atacul daunatorilor!
Originea si aria de raspandire a tomatelor
Tomatele cultivate provin din specia salbatica Lycopersicon esculentum var.cerasiforme,
originara din zonele inalte ale Muntilor Anzi.
Specia de tomate a migrat acum 500 de ani in urma in Mexic in zona platourilor inalte
unde s-au dezvoltat mai multe soiuri. Astfel ca, specii de tomate se gasesc in regiunile
muntoase ale Anzilor, Ecuator, Bolivia si insulele Calapagos.
In Europa, tomatele au fost aduse de catre spanioli dupa cucerirea Americii, fiind
raspandite in Spania, Portugalia, Italia. La sfarsitul sec al XVI au fost introduse si in Marea
Britanie, ulterior fiind raspandite in tarile de jos, Germania si Austria.
Observate inca din 1498 de catre Cristofer Columb, tomatele erau utilizate ca plante
ornamentale si medicinale, din cauza continutului foarte mare in solanina si a mirosului
neplacut.
Primele culturi comerciale in Europa apar la sfarsitul secolului al XIX- lea si inceputul
secolului al XX- lea. La sfarsitul secolului al XVII-lea, tomatele incep sa fie cunoscute si in
Statele Unite ale Americii, unde au fost aduse din Europa de catre colonistii europeni.
In Rusia, tomatele se pare ca erau cunoscute din secolul al XVII-lea, dar ca legume numai
din secolul al XVIII-lea. In China si Japonia ajung in secolul al XVI-lea, odata cu cartoful.
In Filipine, precum si in alte tari asiatice, tomatele ajung dupa prima calatorie a lui
Magelan.
In Romania, tomatele au fost introduse in secolul XX, dupa ce a fost introdusa metoda
producerii rasadurilor pe paturi incalzite cu biocombustibil de catre gradinarii bulgari si
sarbi.

Astfel ca, la jumatatea secolului XX tomatele se gasesc pe toata suprafata globului, acolo
unde sunt conditii de cuultivare.
Suprafetele cultivate cu tomate sunt in continuua expansiune, acestea ocupand 3,1
milionae de ha in 1991 si peste 3,3 milioane de hectare in 2000.
In Romania, suprafata cultivata cu tomate a crescut spectaculos in perioada 1938-1980,
de circa noua ori, adica de la 8,4 mii ha la 74,6 mii ha. In aceeasi perioada, productia
medie a crescut de la 6,25 t/ha, in 1938, la 13,88 t/ha, in 1980.
Dupa 1980, suprafata scade continuu, ajungand, in 1989, la circa 52 mii ha, dar productia
medie a crescut la circa 15,6 t/ha. Incepand din 1990, suprafata cultivata cu tomate a
scazut pana la 40-45 mii ha; in anul 2001, aceasta a inregistrat 45,5 mii ha. Corespunzator
acestei suprafete s-a realizat o productie de circa 758 mii tone; productia medie a fost de
16,7 t/ha.
Particularitati botanice si biologice
Sistematica genului Lycopersicon
Specia Lycopersicum esculentum apartine genului Lycopersicon, care face parte din
subfamilia Solanaceae.
In complexul esculentum sunt incadrate 6 specii din care 3 au fructe colorate si 3 au
fructe verzi. Speciile cu fructe colorate sunt: L. esculentum Mill., L. pimpinellifolium
(Jubl.) Mill., L. cheesmanii Riley, iar cele cu fructe verzi sunt urmatoarele: L.
parviflorum, L. chmielewskii si L. hirsutum Humb. and Bonpl.
Complexul peruvianum cuprinde numai doua specii, cu fructe verzi, L. chilense Dun si L.
peruvianum (L) Mill. Acestea sunt deosebit de importante in lucrarile de ameliorare, ca
surse de germoplasma pentru rezistenta la boli, daunatori, seceta, saruri s.a.
Elemente de botanica si biologie
Tomatele, in conditii de cultura, sunt plante anuale, desi in zonele de origine se
comporta ca plante perene.
Acestea au aspect ierbos si se lemnifica in zona tulpinii principale sau a radacinilor, in a
doua perioada a ciclului de viata.
Radacina
Tomatele au un sistem radicular puternic dezvoltat atat in stratul lucrat al solului cat si
in adancime, ceea ce inseamna ca planta are nevoie de o cantitate mare de apa, dar
rezista si la secete prelungite.
Radacinile pot fi dezvoltate si prin transplantarea rasadului, moment in care se fasoneaza
radacinile, stimulandu-se ramificarea.
Sistemul radicular al tomatelor mai poate curpinde si radacini adventive, ce pornesc de la
tulpina, daca sunt acoperite cu sol si au umiditatea corespunzatoare.
Tulpina
In tinerete plantele de tomate prezinta o tulpina erbacee si erecta, la unele soiuri cu
habitus mai redus, cand pozitia erecta se mentine pe toata perioada de vegetatie.
In stadiile mai avansate de dezvoltare tulpina cade la pamant si devine taratoare.
Astfel transformate plantele de tomate, asigura o timpurietate mai mare a recoltei.
La plantele mature tulpina, are o grosime de 3 cm si este acoperita cu perisori scurti,
maciucati si glandulosi, in amestec cu perisori tectori simpli lungi si ascutiti. Tulpina are
cresteri diferite, in functie de soi, determinate si nedeterminate.
O planta cu tipul de crestere nedeterminata prezinta o tulpina principala care poseda in
apex un mugure vegetativ, ce ii asigura o crestere continua (nedeterminata).
La tomatele cu crestere determinata, dupa formarea unui numar de 3-5 inflorescente, in
apex se diferentiaza o inflorescenta care stopeaza cresterea axului tulpinii.
Frunza
Tomatele au un sistem foliar bogat prin numarul si suprafata frunzelor. Frunza este
simpla, petiolata, alterna, cu limbul puternic sectat in segmente de forme si marimi
diferite.
O frunza de tomata, prezinta la nivelul limbului un ax provenind din nervura principala. In
acelasi plan, de o parte si de alta se gasesc segmentele care confera limbului un aspect
imparipenat compus.
Limbul se termina cu o foliola mare si prezinta, in mod altern, opt foliole de aproximativ
aceeasi marime.
Frunzele tomatelor sunt de diferite nuante de verde.
Floarea
Florile tomatelor sunt actinomorfe, hermafrodite, grupate in inflorescente, cimoase,
simpodiale, simple sau compuse, extraxilare.
Inflorescenta poate fi simpla, cu un singur ax, sau ramificata, cu mai multe brate, in
functie de genotip sau de interactiunea acestuia cu conditiile de mediu.
Florile se prind de axul inflorescentei prin pediceli, articulati, de unde se produce
desprinderea fructelor de pe ciorchine.
Floarea este un caliciu format din 5 sau 10 sepale unite, iar corola este alcatuita din 5 sau
10 petale unite.
Androceul este alcatuit din 5-10 seminte cu filament foarte scurt, libere, unite la baza cu
tubul corolei.
Gineceul este format din 2-7 carpele unite, cu un ovar superior care strabate tubul
staminal si se termina cu un stigmat, capitat, lipicios, care de regula nu depaseste nivelul
anterelor. Structura florala prezinta autogamie ridicata.
Fructul

Recolta tomatelor este formata din totalitatea fructelor ajunse la maturitate intr-un ciclu
de vegetatie.
Fructul de tomata este o baca carnoasa si zemoasa de forma, marime si culoare variabile.
Forma poate fi sferica, ovala, turtita, marimea mare, mijlocie sau mica, culoarea
galbena, portocalie, rosie de diferite nuante.
Samanta
Samanta de tomate este de dimensiuni mici, de culoare galbena cenusie, reniforma,
comprimata, de 2-4 mm diametru, matasos paroasa. Numarul de seminte variaza in
functie de soi, marimea fructului si conditiile de polenizare/fecundare si poate fi de la
150 la 300 seminte.
Relatiile cu factorii de mediu
Tomatele ca oricare alta specie, pentru realizarea unor productii variate necesita
anumite conditii de mediu considerate optime.
In general, se considera ca aceasta specie tolereaza variatiile largi ale conditiilor de
mediu, avand o plasticitate ecologica mare chiar un grad de rusticitate in comparatie mai
ales cu celelelalte plante din aceeasi familie.
Temperatura
Plantele de tomate sunt influentate de temperatura din aer si sol. Temperatura solului
influenteaza germinatia si dezvoltarea sistemului radicular. Temperatura optima realizarii
procesului de germinatie este cuprinsa intre 20-25 grade Celsius.
Crsterea maxima a radacinilor se produce la temperaturi curpinse intre 15-190C si 25-
290C, in functie de soi.
Temperaturile cu valori mai mici de 5-6 grade Celsius, determina incetarea functiilor
radacinii iar cele sub 0 grade Celsius, distrug complet radacinile.
Temperatura aerului
In ceea ce priveste temperatura atmosferica tomatele au nevoie de o anumita
temperatura in faza diurna si nocturna.
De retinut!
Temperaturile sub 9-10 grade Celsius sunt daunatoare plantelor iar temperaturile de
minus 1-3 grade Celsius, determina inghetarea si distrugerea tesuturilor plantei.
Cercetarile au demonstrat ca florile se dezvolta mai rapid in cazul temperaturilor mai
ridicate.
Fecundarea florilor se realizeaza in procent maxim la temperaturi ce variaza in jur de 20-
22 grade Celsius in timpul zilei si 15-20 garde Celcius in timpul noptii.
De retinut!
Cele mai nefavorabile temperaturi sunt cele mai mari de 26 grade Celsius noaptea si
peste 40 grade Celsius ziua, precum si cele mai mici de 10 grade Celsius.
Lumina
Lumina, desi poate avea riscuri majore in caz de insuficienta nu are acelasi grad de
importanta ca temperatura.
In faza de rasad cultura paote fi compromisa daca nu primeste suficienta cantitate de
lumina deoarece rasadul se alungeste considerabil. Un alt moment cand cantitatea de
lumina primita de plante este foarte importanta este reprezentata de momentul
infloritului si legarii fructelor care pot fi puternic afectate mai ales la cutlurile de sera in
perioada de iarna, daca nu primesc suficienta lumina.
Aceste efecte negative pot fi diminuate daca se alege corect schema de cultivare,
desimea si se aplica lucrari in verde care regleaza habitusul si foliajul plantelor.
Tabel preluat din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion
Ionescu de la Brad, Iasi, Vol. III
Apa
Apa este deosebit de importanta pentru realizarea productiilor mari. Desi nu are
implicatii majore precum lumina, apa determina calitatea majoritatii proceselor de
crestere si dezvoltare.
Valorile optime ale umiditatii variaza in functie de fenofaze.
Astfel ca, se disting doua mari perioade: prima, pana la formarea fructelor si a doua,
dupa formarea fructelor.
Prima perioada necesita o umidtiatte de 60% iar cea de a doua o umiditate de 80%.
Tomatele sunt sensibile la excesul de apa din sol care provoaca asfixierea plantelor, iar
daca aceasta este prelungita apar carente cum ar fi cea de fosfor, azot, magneziu si este
afectata vigoarea plantei si se diminueaza recolta.
Stresul hidric poate interveni in perioada de crestere si dezvoltare a plantelor
determinand variatii ale cantitatii de apa de la valori maxime la valori minime.
In faza infloritului si caderii florilor stresul hidric poate conduce la avortarea florilor si
diminuarea fructelor.

De asemenea, in perioada maturarii fructelor, excesul de apa si al umiditatii in sol, dupa

o perioada secetoasa, determina craparea fructelor, fermentarea rapida.
S-a observat in timp, ca fructele maturate in conditii reduse de umiditate a solului au
calitati gustative mai bune datorita acumularii in cantitate mai mare a substantei uscate
solubile.
Solul
Tomatele prefera soluri mijlocii, nisipo- lutoase, luto-nisipoase, bogate in humus, fertile,
bine structurate cu un drenaj bun, profund, cu apa freatica in profunzime si cu un nivel al
ph- ului cuprins intre 5.5 si 7.0.
In cazul culturilor infiintate prin semanat direct solul trebuie sa permita o foarte buna
pregatire a substratului germinativ si sa aiba fertilitate ridicata. Cele mai bune soiuri sunt
cernoziomurile si solurile aluviale.
Elemente nutritive
Tomatele se dezvolta si rodesc bine pe soluri bogate in substante fertilizante: N total
0,12%, P2O5 mobil 1,5-20 mg la 100g sol, K2O schimbabil 12-15 mg la 100g sol, la care se
adauga elementele nutritive din cantitatea de 5-6% humus.
Tomatele au cerinte mari fata de N, K medii fata de Mg si scazute fata de P.
Aerul
Cantitatea de oxigen de la nivelul radacinilor si dioxidul de carbon devin importante in
momentul modificarii cantitatii si calitatii tomatelor.
Niveul de oxigen poate fi diminuat in cazul solurilor tasate, grele sau cu exces de apa.
Bioxidul de carbon este un component esential al aerului, cu importanta esentiala in
fotosinteza. Reglarea acestui factor este posibila, mai ales, la culturile din sere. Pentru
tomate s-a demonstrat ca o crestere a concentratiei de CO2 la valori de pana la 0,09 –
0,14% determina o sporire semnificativa a fotosintezei si ca urmare si o crestere si
dezvoltare superioara. Din aceasta cauza, “fertilizarea” cu CO2 este o practica curenta la
culturile din sera.
Soiuri
In tara noastra se gasesc peste 70 de soiuri, hibrizi si populatii locale de tomate. La nivel
global, sortimentul de tomate este mai variat, astfel incat, sa satisfaca cerintele pietei
actuale de pe tot globul.
In mod constant apar soiuri noi si sunt excluse cele care nu mai fac fata exigentelor
actuale.
Tehnologia de cultivare a tomatelor
In momentul actual se cunosc 5 metode de cultivare a tomatelor care asigura fructe
esalonate pe durata unui an. Acestea sunt:
1. Culturi in camp liber (neprotejat): timpurii, prin rasad; de vara, vara-toamna sau
toamna prin rasad; de vara-toamna sau toamna prin semanat direct;
2. Culturi in camp protejat: in tunele joase; in tunele inalte (solarii tunel); in solarii
bloc;
3. Culturi in sere;
4. Culturi in rasadnite: timpurii, de vara sau de toamna;
5. Culturi organice (biologice, ecologice).
Tehnologia cultivarii tomatelor in camp liber
 Sche
ma preluata din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion Ionescu
de la Brad, Iasi, Vol. III
Cultura timpurie prin rasad
Cultura timpurie prin rasad se realizeaza pentru obtinerea fructelor timpurii de tomate
destinate consumului in stare proaspata.
Alegerea terenului
Culturile timpurii de tomate se pozitioneaza pe terenuri plane sau cu o panta usoara
orientate spre sud, adapostite de vanturile si curentii puternici de aer, cu un sol usor si
fertil.
Terenul trebuie sa aiba un sistem de irigatie bine pus la punct, de preferat cel pe brazde.
In cazul cultivarii tomatelor timpurii, acestea pot urma dupa lucerna, leguminoase,
castraveti, verdetutri. Insa, sunt interzise ca premergatoare cartoful si solanaceele
pentru fructe.
Pregatirea terenului
Terenul pe care urmeaza sa fie instalata cultura de tomate timpurii se pregateste inca
din toamna, se desfiinteaza culturile anterioare, se mobilizeaza terenul in vederea
nivelarii de exploatare, se realizeaza fertilizarea de baza si aratura de toamna.

Fertilizarea de baza pentru cultura de tomate timpurii se realizeaza cu gunoi de grajd,

fermentat sau semifermentat, in cantitate de 30-60t/ha, sau cu ingrasaminte chimice pe
baza de superfosfat in cantitate de 400-500 kg/ha (70-90 kg P2O5) si sulfat de potasiu
180-220 kg/ha (90-110 kg K2O).
In cazul solurilor usoare se recomanda sa se administreze doar 50/70% din cantitatea de
ingrasamant in toamna si restul in primavara la definitivarea pregatirii terenului.
Fertilizarea de baza este urmata de aratura de toamna care se realizeaza la 18-30 cm,
cand terenul se lasa in brazda nelucrata pana in primavara.
Primavara inainte cu 2 saptamani de la infiintarea culturii se marunteste solul cu grapa cu
colti si se elimina buruienile. Ulterior se realizeaza lucrarile de pregatire a terenului de
primavara: mobilizarea superficiala, fertilizarea de baza si starter, erbicidarea,
modelarea si marcarea terenului.
Mobilizarea terenului se realizeaza cu grapa cu discuri prin doua treceri perpendicular la
o adancime de lucru de 8-12 cm. In completarea fertilizarii de baza se administreaza
ingrasaminte chimice astfel: superfosfat (100 – 200 kg/ha) si sulfat de potasiu (50 – 75
kg/ha) si celei starter azotat de amoniu (150 kg/ha) sau ingrasamant complex cu
solubilitate ridicata, se realizeaza intre cele doua treceri cu grapa cu discuri sau din
motive organizatorice inaintea lucrarii de mobilizare superficiala a solului.
Erbicidarea se realizeaza numai cu produse chimice.
Pentru infiintarea culturii de tomate timpurii terenul se modeleaza in straturi inaltate, cu
latimea la coronament de 94 sau 104 cm.
Daca plantarea se realizeaza manual, odata cu aceasta opertiune se va realiza modelarea
randurilor si rigolele de plantare.
Infiintarea culturii
Cultura de tomate timpurii se infiinteaza prin rasad produs la ghivece sau cuburi nutritive
ori in palete alveolare.
Epoca de infiintare a culturii de tomate timpurii este conditionata de temperaturile din
aer si sol si de ultima data calendaristica care permite infiintarea unei cuturi timpurii.
Specialistii apreciaza ca epoca de infiintare incepe cand in sol, la 10 cm adancime,
temperatura este de circa 10- 12 grade Celsius, calendaristic la data de 15-25 aprilie in
zonele sudice si cu 15-20 de zile mai tarziu in zonele nordice.
Plantarea rasadurilor de tomate se executa manual sau mecanizat. Inainte de plantare
rasadurile sunt pregatite, se calesc si li se aplica un tratament fitosanitar preventiv.
Rasadurile de tomate sunt plantate cate doua randuri la distanta de 50-80 cm, in functie
de latimea stratului la coronament; intre plante pe rand, distanta variaza intre 25 si 30
cm. Se realizeaza in felul acesta o densitate de 47-57 mii plante/ha.
Lucrarile de ingrijire
Lucrarile de ingrijire in cazul culturii de tomate timpuri au ca scop mentinerea culturii la
standard normale si respectiv realizarea unei recolte timpurii cat mai mari.
In primele saptamani de la plantare se iau masuri de prevenire a ingheturilor care pot
compromite complet cutlura. In acest sens se efectueaza o udare usoara pe toata
suprafata sau udari individuale la planta pentru a nu raci solul in profunzime. Dupa
aceasta operatiune se completeaza golurile cu rasad de aceeasi calitate si marime.
Ulterior se realizeaza doua prasile una manuala si una mecanizata pentru afanarea
solului. Prasilele se vor repeta de 2- 3 ori pentru a preveni aparitia buruienilor si a
mentine terenul mereu afanat.
Buruienile pot fi combatute si chimic cu erbicidele Nabu, Lasso, care se aplica
postemergent cand buruienile sunt in faza tanara si erbicidul Fusila care se aplica cand
buruienile au 3-4 frunze bine dezvoltate pentru a prelua cat mai mult din solutia
erbicida.
La interval de o saptamana de la erbicidare se intervine cu o prasila completa.
Fertilizarea faziala se aplica in 2- 3 reprize cu 1 sau 2 fertilizari cu ingrasaminte la sol si o
fertilizare foliara.
In mod normal, o prima fertilizare se realizeaza cu circa 50-70 kg N/ha, cand se formeaza
fructele din prima inflorescenta. A doua fertilizare se realizeaza la cresterea intensa a
fructelor din a doua inflorescenta, folosindu-se 30-50 kg N/ha + 25-40 kg K2O/ha.
Fertilizarea foliara se recomanda a se aplica in locul celei de-a doua fertilizari la sol sau
ca a treia fertilizari, aplicata la doua saptamani dupa cea de-a doua. Fertilizarea foliara
se realizeaza cu ingrasaminte specifice care contin, in afara de macro si microelemente si
stimulatori de crestere si vitamine, cum ar fi Calmax sau Nutrileaf in cantitate de 5 l/ha,
in 500 l apa.
Ingrasamintele chimice sunt aplicate mecanic la sol la 10-12 cm distanta de randurile de
tomate si la o adancime de 8-10 cm, o data cu prasila mecanica realizata cu ajutorul
cutlivatorului. Daca nu se foloseste cultivatorul ingrasamintele chimice sunt incorporate
in sol printr-o prasila cu sapa.
In timpul vegetatiei cultura de tomate timpurii se iriga in functie de nivelul precipitatiilor
si gradul de aprovizionare al solului cu apa, in jur de 6-7 udari cu norme de 300-400
m3/ha. Aceasta lucrare se realizeaza dupa amiaza astfel incat, solul sa se incalzeasca
pana la venirea noptii si picaturile de apa de pe plante sa se usuce.
Irigarea va tine in limite constante umiditatea in sol si va preveni craparea fructelor.
Pentru a grabi coacerea, se mentine un nivel scazut de umiditate in plantatie.
Combaterea bolilor si daunatorilor este o lucrare esentiala, de importanta ridicata, in
realizarea recoltei de tomate timpurii.
Combaterea patogenilor si daunatorilor se poate face integrat.
Pentru o recolta rridicata de tomate timpuri se cere realizarea unor lucrari speciale de
ingrijire determinate de particularitati biologice ale speciei si cultivarurilor folosite in
cultura.
O lucrare de ingrijire speciala, este instalarea sistemului de sustinere, lucrare obligatorie
in cazul soiurilor de tomate cu crestere nedeterminata. Aceasta lucrare se realizeaza
imediat dupa completarea golurilor, cand terenul este zvantat destul de bine. Sistemul de
sustinere poate fi realizat din araci individuali, spaliere sau pe diferite forme de
sustinere.
O alta lucrare speciala, este copilitul tomatelor. absolut obligatoriu, in cazul culturii de
tomate timpurii cu crestere nedeterminata. Lucrarea se realizeaza cand copilii au cel
mult 5 cm lungime. Copilii se inlatura in totalitate.
Palisatul, o alta lucrare speciala, se realizeaza individual, pentru fiecare planta in parte.
In cazul in care plantele sunt sustinute de araci, palisarea se realizeaza in 2-3 locuri cu
rafie. In cazul in care palisarea se face p spalier planta se leaga cu sfaora, de sarma
spalierului iar un capat al sforii se leaga de baza tulpinii, apoi sfoara se infasoara in jurul
plantei iar capatul ramas liber se leaga cu un nod cu lat, de sarma.
Carnitul, o lucrare speciala a culturii de tomate timpurii regleaza timpurietatea recoltei,
influenteaza marimea fructelor, cantitatea recoltei si perioada de vegetatie a plantelor.
Lucrarea consta in inlaturarea varfului de crestere a tulpinii principale dupa a treia sau a
patra inflorescenta, lasand dupa ultima inflorescenta inca 1-2 frunze.
Recoltarea
Fructele de tomate se recolteaza esalonat, pe masura maturarii lor si in functie de
destinatia productiei. Recoltarea se poate realiza cu sau fara peduncul. In cazul in care
tomatele se ambaleaza in ladite pe 2-3 randuri recolatarea se va face fara peduncul, iar
daca fructele se ambaleaza in cofraje recoltarea se va face cu peduncul. Acesta va fi
asezat in sus.

Recoltarea fructelor cu peduncul elimina riscul craparii si imbolnavirii fructelor in zona

caliciala.
La recoltare, fructele trebuie sa aiba cel putin 50-60 g. Productia realizata variaza intre
20 si 30 t/ha, din care 15-20 t/ha, pana la 20-25 iulie, in sudul tarii, sau 15-20 august in
celelalte regiuni. Aceste niveluri de recolta sunt cele minim admise, pentru a asigura
eficienta culturii, dar pot fi si mai mari, ajungand pana la 40 t/ha.
B. Cultura de vara- toamna prin rasad
Cultura de tomate de vara -toamna prin rasad coincide cu ultima decata a recoltarilor din
cultura timpurie si asigura fructe incepand cu data de 1-15 iulie , in functie de zona
geografica.
In functie de destinatia fructelor cultura de vara- toamna satisface atat necesarul de
fructe proaspete cat si pentru prelucrare.
Perioada lunga a conditiilor de mediu favorabile permite realizarea unei esalonari a
culturilor si recoltelor, folosind cultivare si perioade de infiintare potrivite.
Scopul culturii de tomate de vara- toamna este realizarea de productii cat mai mari si de
cea mai buna calitate care sa satisfaca in mod optim exigentele destinatiilor de folosire.
Alegerea terenului
Terenul pentru cultura de vara -toamna a tomatelor se va alege la fel ca la cultura
timpurie de tomate. In cazul industrializarii solul trebuie sa fie uniform ca textura,
structura si fertilitate pentru ca fructele sa fie maturate uniform pe intreaga suprafata a
terenului, mai ales in cazul recoltarii mecanizate.
Cultura de tomate de vara- toamna va urma dupa aceleasi cutluri ca cea timpurie.
Pregatirea terenului
Pregatirea terenului pentru realizarea cutlurii de vara- toamna de tomate se realizeaza
primavara si toamna. Toamna se desfiinteaza culturile anterioare si se executa nivelarea
de exploatare daca este nevoie.
La tomatele de vara- toamna fertilizarea de baza este obligatorie. Aceasta se realizeaza
cu cantitati mai mari de ingrasaminte, perioada de vegetatie fiind mai lunga. Gunoiul de
graj se aplica in cantitati de 50 t/ha. Se evita folosirea gunoiului de grajd pentru culturile
de tomate infiintate pe terenuri colinare, in zone mai reci, deoarece determina o
crestere vegetativa mai viguroasa, sensibilizeaza plantele si intarzie maturarea
fructelor.In cazul culturilor destinate prelucrarii si industrializarii nu se recomanda
fertilizarea organica, pentru ca maturarea sa se realizeze uniform si plantele sa nu se
sensibilizee la atacul bolilor.
La culturile de vara- toamna fertilizarea chimica este obligatorie. Se aplica ingrasaminte
chimice, destinate fertilizarii de baza, toamna, in proportie de 50-75% din cantitatea
planificata: 40-60 kg P2O5 (din superfosfat) si 25-50 kg K2O (din sulfat de potasiu)
Tot toamna se realizeaza si aratura adanca la o adancime de 28-30 cm terenul lasandu-se
in brazda adanca nelucrat peste iarna.
Lucrarile de primavara au ca scop pregatirea patului nutritiv pentru infiintarea culturii.
Terenul este mentinut curat de buruieni, zvantat prin lucrari realizate cu grapa cu colti
reglabili timp de doua saptamani inainte de infiintarea culturii.
Mobilizarea superficiala a solului se realizeaza cu grapa sau cu combinatorul. Intre aceste
lucrari se aplica ingrasaminte chimice din fertilizarea de baza si un ingrasamant starter
sau complex.
O alta lucrare care se realizeaza primavara si are ca scop mentinerea terenului curat de
buruieni este erbicidarea. Aceasta lucrare se realizeaza odata cu pregatirea terenului sau
postemergent. Modelarea terenului se realizeaza la fel ca la cultura de primavara.
Infiintarea culturii se realizeaza cu rasaduri obtinute in rasadnite, sere inmultitor sau
solarii inmultitor. Cantitatea de infiintare a rasadurilor pentru un hectar depinde de
densitatea culturii si are valori intre 150-300 de grame de samanta.
Rasadurile de tomate pot fi obtinute in pat sau in palete alveolare si pot fi repicate sau
nerepicate.  Recomandarea specialistilor este ca rasadurile realizate prin metodele de
mai sus sa fie repicate.
Densitatea rasadului repicat la pat trebuie sa fie de 350-400 fire/m2 si sa nu depaseasca
500-600 fire/m2, pentru a se obtine un rasad de buna calitate.
Rasadurile ce se vor planta in camp deschis la 20-30 mai, obligatoriu se vor obtine in
spatii incalzite, iar cele ce se vor aplica dupa aceasta perioada pot fi produse in spatii
incalzite doar prin radiatia solara.
Rasadul va fi esalonat in interval de 10-15 zile in functie de varsta rasadului, momentul
rasaririi, acesta poate avea intre 50 si 35 de zile. Prima infiintare se va face cu rasaduri
mai in varsta.
Epoca de infiintare a culturii de tomate de vara- toamna incepe de la sfarsitul lunii aprilie
pana la inceputul lunii iunie, pentru o esalonare a fructelor.
In prima parte a perioadei se vor planta rasadurile cu perioada mai scurta de vegetatie
urmand ca in ultimele decade sa se infiinteze rasadurile cu coacere precoce pentru a fi
sigur ca ajung la maturitatea de comercializare. Tomatele de industrializare se planteaza
la mijlocul epocii.
Tehnica plantarii
Plantarea tomatelor de vara -toamna se poate face prin 2 metode, manual si mecanizat.
In cazul in care terenul este amenajat pentru plantarea manuala si irigarea este prin
aspersiune, inainte de plantarea propriu-zisa se realizeaza o udare de aprovizionare cu
250-400 m3 de apa, in functie de umiditatea solului.
La plantarea mecanizata udarea de aprovizionare nu este necesara, dar daca aceasta este
necesara, se realizeaza cu cateva zile inaintea plantarii, pentru ca masina sa poata intra
pe teren.
 Rasadul produs la pat se va planta mai adanc, iar daca este alungit, acesta se va planta
ingenunchiat de-a lungul rigolelor pentru a nu fi taiat de masina in momentul prasilei.
Schemele de plantare si densitatile de plantare se aleg in functie de:
 Tipul de crestere
 Vigoarea plantelor
 Destinatia cutlurii
 Modul de irigare
 Aplicarea unor lucrari speciale de intretinere
 Zona de cultura
La plantele cu crestere nedeterminata se aplica lucrari de palisare, copilit si carnit.
Pe straturile cu latimea la coronament de 50 cm se amplaseaza cate un rand pe mijlocul
stratului, iar pe cele cu latimea de 94-104 cm se amplaseaza cate doua randuri la 70-80
cm sau chiar numai un rand de plante.
Plantele cu crestere determinata pot fi plantate in diferite scheme pe teren modelat sau
nemodelat. In functie de vigoarea cultivarelor, densitatea preconizata variaza intre 28 si
50 de mii buc/ha.
Lucrarile de ingrijire
Lucrarile de ingrijire au rolul de a asigura o crestere optima si o recolta maxima la cel
mai mare standard de calitate.
Principalele lucrari cu caracter general sunt:
 Completarea golurilor
 Irigarea
 Prasitul
 Fertilizarea faziala
 Combaterea bolilor si daunatorilor
Completarea golurilor se va face cu rasad de aceeasi varsta si calitate la 3-5 zile de la
plantare.
Irigarea culturii de tomate de vara- toamna este esentiala pentru succesul cutlurii. Astfel,
prima udare se va realiza simultan sau imediat dupa plantare. La culturile la care s-a
realizat irigarea de aprovizionare, inainte de plantare, udarea se va face la 3-5 zile dupa
plantare.
La prima udare, cantitatea de apa variaza intre 150-250 m3/ha, in functie de umezeala
solului.
In timpul perioadei de vegetatie se executa 9-11 udari cu cantitati de apa cuprinse intre
350-400 m3/ha in functie de lungimea perioadei de vegetatie, zona climatica si
cantitatea de precipitatii.
Udarile se vor realiza la interval de 7-10 zile si se executa in fazele critice ale cresterii si
dezvoltarii plantelor, respectiv imediat dupa plantare si in fazele de formare si crestere a
fructelor.
Prasitul este o operatiune care se aplica pentru combaterea buruienilor, incorporarea
ingrasamintelor chimice aplicate fazial si aerisirea solului.
Lucrarea de prasila se executa la 2-3 zile de la ultima udare, in special in cazul irigarii
prin aspersiune. Lucrarea de prasila se executa manual de 1-3 ori pe randul de plante si
mecanizat de 3-5 ori. Insa, indiferent de modul de realizare, manual sau mecanizat,
prima prasila se executa la 7-10 zile dupa plantat, cand plantele sunt prinse, buruienile
sunt in faza de rozeta, iar terenul este bine zvantat dupa prima udare.
Fertilizarea faziala se face cu cantitati mai mari cu 25-50% fata de cutlura de tomate
timpurii.
Prima fertilizare faziala se aplica la formarea fructelor, a doua se aplica in momentul
legarii fructelor, iar urmatoarele fertilizari se vor aplica cu ingrasaminte foliare in cazul
tomatelor tarzii.
La culturile destinate industrializarii, in special nepalisate, se aplica doar 2-3 fertilizari
faziale. La prima fertilizare se vor asigura circa 75-80 kg/ha N si 25 kg/ha K2O, iar la a
doua, 25 kg/ha N, 30 kg P2O5 si 25 kg/ha K2O. A treia fertilizare se aplica, de regula, la
soiurile cu crestere nedeterminata, la care nu se urmareste realizarea unei simultaneitati
de maturare a fructelor.
Combaterea bolilor si daunatorilor
Deoarece perioada de vegetatie a tomatelor de vara- toamna este mai lunga, atacul
bolilor si daunatorilor poate fi mai daunator, de aceea se vor combate cu produse
chimice.
Lucrari speciale
In functie de tipul de crestere a soiurilor, de realizarea palisarii, vor fi aplicate anumite
lucrari speciale.
In cazul soiurilor cu crestere nedeterminata se aplica palisarea, copilitul si carnitul iar la
cele cu crestere determinata se dirijeaza vrejurile si se aplica substante bioactive.
Palisatul se efectueaza doar la plantele de tomate cu crestere nedeterminata. Acesta
poate fi realizat pe diferite tipuri de sisteme de sustinere, araci individuali, spalier inalt
simplu, spalier inalt dublu, sistem in piramida, sistem mixt, spalier semiinalt, spalier cu o
sarma, spalier cu 2-3 sarme.
Copilitul, o alta lucrare speciala, se realizeaza doar plantelor palisate, in functie de zona
de cutlura. Astfel ca, in zonele sudice secetoase si calduroase, plantele se formeaza cu
tulpina principala si 2-3 copili. In zonele centrale si nordice, mai racoroase si mai
ploioase, plantele se copilesc radical, indepartandu-se toti copilii. In acest mod se
previne inbolnavirea plantelor, datorita unei bune aerisiri a culturii.
De altfel, copilitul radical asigura o mai buna maturare a fructelor.
Lucrarea speciala de carnire are scopul de a opri cresterea tulpinii si dirijarea
asimilatelor catre fructe, astfel ca, acestea sa atinga dimensiunile normale mai sigur si
mai rapid.
Aceasta lucrare se efectueaza dupa ce planta are 6-10 inflorescente si consta in
suprimarea varfului de crestere la doua frunze dupa ultima inflorescenta. Carnirea
tulpinilor se face atunci cand fructele din ultimele inflorescente trebuie sa aiba peste 1-2
cm in diametru.
Carnitul se poate realiza cu 2-3 saptamani inainte de caderea primei brume.
Recoltarea fructelor
Recoltarea fructelor se realizeaza esalonat in functie de stadiul de maturare. Cu cat
consumul de fructe se face mai tarziu cu atat fructele se culeg mai in parga. In cazul
fructelor destinate prelucrarii, recoltarea se face la maturitatea deplina.
Lucrarea se realizeaza manual in 2-4 reprize, sau mecanizat, folosind diverse combine de
recoltat tomate.
Productia variaza in limite foarte largi, in functie de zona de cultura, tehnologia aplicata,
soi etc. In medie, productia minima care poate asigura rentabilitatea culturii este de 40-
60 t/ha, dar in conditii de tehnologie optima se pot obtine pana la l00 t/ha sau chiar mai
mult.
C. Cultura de vara- toamna sau toamna prin semanat direct
Cultura de vara- toamna prin semanat direct se practica la noi in tara pentru
industrializare.
 Schema
preluata din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion Ionescu de
la Brad, Iasi, Vol. III
Alegerea terenului
Terenul pentru cultura de vara- toamna prin semanat direct trebuie sa fie plan, cu panta
uniforma, cu soluri uniforme ca textura, structura si fertilitate, cu o rezerva scazuta de
seminte sau rizomi de buruieni. Conditia esentiala pentru acest tip de cultura este
instalarea irigatiei prin aspersiune fina care reduce apa stagnanta pe teren.
Pregatirea terenului
Terenul pentru cultura de vara- toamna a tomatelor direct prin seminte se lucreaza
primavara si toamna si prevede maruntirea solului pentru patul germinativ, nivelarea
terenului.
In cazul lucrarilor de toamna nu se aplica ingrasaminte organice la fertilizarea de baza,
iar fertilizarea chimica se realizeaza cu 400-500 kg/ha superfosfat si 100-150 kg/ha sulfat
de potasiu.
Lucrarile de primavara prevad pregatirea patului germinativ in camp, mobilizarea
superficiala a solului cu grapa cu discuri, realizarea fertilizarii starter cu ingrasaminte
complexe.
Urmatoarea lucrare este modelarea terenului in straturi inaltate cu latimea la
coronament de 94 sau 104 cm.
In acest moment se pot aplica insectofungicide pentru prevenirea aparitiei bolilor si
daunatorilor.
Infiintarea culturii
Pregatirea semintei este o operatiune esentiala pentru aceasta metoda de cutlura. Astfel,
semintele se drajeaza sau se tin intr-un gel fluid care contine fertilizanti si substante
stimulatoare care asigura conditii optime pentru rasarirea plantelor.
Cultura se infiinteaza in functie de zona geografica, cand in sol se mentine timp de 5-6
zile o temperatura de circa 10-12 grade Celsius. Calendaristic perioada coincide cu sfarsit
de aprilie, inceput de mai. Schema si densitatea de infiintare a culturii depind de
vigoarea cultivarului si de conditiile naturale si tehnologice.
Pe teren modelat se seamana cate doua randuri pe strat, dispuse la 40-50 cm intre ele,
iar intre seminte (daca sunt drajate) se lasa o distanta de 15-25 cm, asigurandu-se o
densitate de aproximativ 55-100 mii plante/ha. Pe teren nemodelat se recomanda
schema (100+40) x 15-25 cm, adica in benzi de cate doua randuri la 40 cm, cu distanta
intre benzi de 100 cm, iar plantele pe rand sunt dispuse la 15-25 cm, asigurandu-se o
densitate de circa 58-95 mii plante/ha.
Tehnica semanatului
Semanatul se face la 2-2,5 cm adancime si se executa cu masina de precizie cu distributie
mecanica sau pneumatica.
 In cazul semintelor drajate acestea se pot semana bob cu bob realizandu-se astfel de la
inceput densitatea de plante dorita. Norma de samanta variaza intre 1.25 – 1.50 kg/ha.
Lucrarile de ingrijire
Lucrarile de ingrijire in cazul culturii de vara- toamna prin semanat direct sunt aceleasi in
mare parte cu cele aplicate culturii de tomate prin rasad.
Lucrarile prevad afanarea solului, combaterea crustei si distrugerea buruienilor prin
prasile mecanice si manuale. Buruienile pot fi combatute si prin erbicidarea
cu Sencor 0.3 kg/ha.
Prasilele vor fi executate dupa cum urmeaza: prima prasila cand randurile de plante sunt
incheiate si plantele au primele frunze formate.
 Aceasta prima prasila se executa la 2-3 zile dupa o udare sau o ploaie si dupa rarit.
 A doua prasila se executa la 10-15 zile dupa o udare
 Iar a treia prasila la aparitia primelor fructe
Irigarea se poate face prin rigole sau aspersiune.  Prin udare solul se va mentine la o
umiditate constanta cuprinsa intre 70-80% pana la recoltare. Udarile se intrerup in
momentul cand fructele ajung la marimea tipica, imediat inainte de schimbarea culorii
spre galben roz.
Fertilizarea faziala se aplica in functie de tipul de sol astfel: pentru sol cu fertilitate
medie se efectueaza 2 fertilizari faziale.
Prima executata cu cea de-a doua prasila si cea de-a doua efectuata cu un ingrasamant
complex, solubil, in momentul aparitiei primelor fructe odata cu cea de-a treia prasila.
Combaterea bolilor si daunatroilor imediat dupa semanat si rasarit in camp, cand se
aplica 2-3 tratamente pana ce plantele formeaza 5-7 frunze. Dupa aceasta faza
combaterea se realizeaza la fel ca la celelalte tipuri de culturi.
Lucrarile cu carater special includ raritul, care se aplica numai daca nu s-a asigurat
distanta corespunzatoare dintre plante pe rand.
O alta lucrare speciala acestui tip de cutlura prevede strangerea vrejilor de pe rand
pentru usurarea activitatilor de ingrijire.
Recoltarea
Recolatrea fructelor de tomate se realizeaza prin aceleasi metode ca la metodele de
cultura prezentate anterior, cand fructele ajung la maturitate biologica.
Recoltarea se poate realiza prin doua metode manual si mecanizat, cu combine speciale,
care au urmatorul flux de operatiuni:
se taie plantele la 2-3 cm sub nivelul solului; plantele cu fructe sunt preluate de un
elevator, care le conduce la un scuturator, ce separa fructele si solul de tulpinile si
frunzele plantei; urmeaza separarea fructelor de sol pe un gratar scuturator; fructele si
eventualii bulgari sau unele frunze ajung la o banda de alegere si sortare, in care se
separa, manual sau cu celule fotoelectrice, fructele corespunzatoare de restul
materialului; fructele sunt conduse spre buncarele de colectare, iar restul materialului
este lasat pe terenul recoltat.   Productia ce se poate obtine in conditiile din tara noastra
variaza intre 20 si 40 t/ha, dar poate ajunge si la 60-80 t/ha.
Tehnologia cultivarii tomatelor in solarii
Cultura tomatelor in solarii se realizeaza in perioada 25 martie 15 aprilie. Exista doua
variante ale acestui tip de cultura:
 ciclul scurt, cu infiintarea culturii in perioada 25 martie – 15 aprilie si desfiintarea
acesteia in intervalul 15-20 iulie;
 – ciclul lung, cu infiintarea culturii in aceeasi perioada ca in ciclul scurt si
desfiintarea acesteia in jurul datei de 15-20 septembrie.
Cultivarea tomatelor se realizeaza conform fluxului tehnologic: pregatirea constructiilor
si a terenului, infiintarea culturii, lucrarile de ingrijire si recoltare.
 Schem
a preluata din: Legumicultura, 2013, Stan N., N. Munteanu, T. Stan, Editura Ion Ionescu
de la Brad, Iasi, Vol. III
Pregatirea constructiilor
Constuctiile se pregatesc pentru cutlura de tomate inca din toamna dupa desfiintarea
cutlurii anterioare si se finalizeaza in primavara prin montarea foliei de polietilena si
ancorarea acesteia.
Pregatirea terenului
Terenul din solar se pregateste pentru cultura de tomate in doua perioade primavara si
toamna astfel: Toamna se realizeaza lucrarile generale de pregatire a solului iar
primavara se realizeaza dezinsectia, fertilizarea si erbicidarea. Dezinsectia solului se face
cu Sinoratox 5G sau 10G in cantitate 25-30 kg/ha sau, respectiv, 10-15 kg/ha ori Galithion
20-25 kg/ha. Urmeaza fertilizarea starter cu azotat de amoniu 200 kg/ha sau cu un
ingrasamant complex NPK 200-250 kg/ha, dupa care se aplica unul din erbicidele Treflan
5 l/ha sau Dual 5 l/ha. Ultima lucrare de pregatire a terenului este modelarea terenului si
marcarea randurilor.
Infiintarea culturii
Cultura de tomate in solar se realizeaza prin rasad repicat in ghivece nutritive sau cuburi
nutritive cu varsta de 55-65 zile. Pentru obtinerea rasadului semanatul se realizeaza in
perioada 10-15 februarie si se repica dupa aparitia primei frunze adevarate.
Plantarea rasadurilor se va face in perioada 25 martie- 10 aprilie in functie de zona si
conditiile meteo.
Schema de infiintare a culturii va fi aleasa in functie de tipul de solar, iar densitatea in
functie de viguarea plantelor, de zona de cutlura si de tehnologia care se va aplica in
continuare.  Astfel, pentru ciclul scurt se folosesc densitati mai mari iar pentru ciclul lung
densitati mai mici.

Plantarea propriu – zisa se va realiza manual astfel incat, bolul de pamant sa poata fi
acoperit cu 1,5-2 cm de sol.
Lucrarile de ingrijire urmaresc stabilirea si mentinerea la nivel constant a factorilor de
microclimat, dirijarea temperaturii in special in perioada plantarii cand aceasta trebuie
sa fie de cel putin 10-12 grade Celsius, in sol si 15-20 grade Celsius in aer si 12-15 garde
pentru inradacinare. Pentru fructificare trebuie sa existe o temperatura in solar de
aproximativ 18-22 grade Celsius, in sol si 20-25 grade Celsius in aer.
Prima lucrare care se aplica culturii de tomate in solar este completarea golurilor cu
rasad de aceeasi varsta si calitate, in primele 5-10 zile de la plantare.
In acest moment se aplica si fertilizarea starter daca nu a fost efectuata la pregatirea
solului.
Irigarea se efectueaza ori de cate ori este nevoie, astfel ca, umiditatea din sol sa fie de
50-60% din IUA, de la plantare pana la aparitia fructelor si de 60-70% din IUA, in perioada
fructificarii. Norma de irigare pentru ciclul scurt este de circa 4000 m3/ha, distribuita cu
10-12 udari si de circa 6000 m3/ha, in ciclul lung, distribuita in 15-20 udari.
Fertilizarea faziala se executa in ciclul scurt de doua ori:  prima, cu ingrasaminte
complexe 200-300 kg/ha, cand leaga fructele din prima inflorescenta, iar a doua, cu
azotat de amoniu 200 kg/ha, in perioada legarii fructelor in a doua inflorescenta. In ciclul
lung se aplica 2-3 fertilizari la sol, primele doua ca la culturile in ciclul scurt, iar a treia
fertilizare o repeta pe a doua, cand leaga fructele in a cincea inflorescenta.
In solar, prasilele se vor executa doar manual, sau manual si mecanizat, de 5-7 ori in
scopul afanarii solului si combaterii buruienilor.
Combaterea bolilor si daunatorilor
Bolile si daunatorii, desi, au un grad mare de incidenta si un spectru asemanator cu cel de
la cutlurile din camp, valoarea pagubelor este destul de ridicata in cazul unor
contaminari.
Lucrarile cu caracter special ce se desfasoara in solar sunt palisarea, copilitul, carnitul,
tratamentele cu substante bioactive si defolierea.
Deoarece in sera se folosesc cultivare cu crestere nedeterminata, palisarea este o
operatiune esentiala. Pentru cultura in ciclul scurt, palisarea se realizeaza pe spalier de
40-50 cm, plantele fiind conduse orizontal pe sarma spalierului, dar se poate efectua si
folosind sistemul de sustinere (palisare) al solarului, conducerea plantelor fiind realizata
pe verticala. In cazul culturilor organizate in ciclu lung, palisarea se efectueaza numai
folosind sistemul de sustinere al solarului.
O alta lucrare care se realizeaza in cultura de tomate in solar este copilitul. Acesta se
realizeaza prin eliminarea tulpinii principale si lasarea a doi copili, care se conduc in
forma de U sau V. Copilitul se efectueaza ori de cate ori este nevoie.
Carnitul se efectueaza la 3-5 inflorescente, pentru culturile realizate in ciclul scurt sau la
8-10 inflorescente, in cazul culturilor din ciclul prelungit.
Tot in cadrul cutlurii de tomate in solar se realizeaza tratamente cu substante bioactive,
care stimuleaza polenizarea si legarea fructelor precum si grabirea maturarii fructelor.
O alta lucrare realizata in solar la cultura de tomate este defolierea care presupune
indepartarea frunzelor bolnave sau ingalbenite de la baza plantelor. Aceasta lucrare se
efectueaza treptat pana la maturarea primelor fructe.
Recoltarea
Recoltarea se realizeaza manual cand fructele au ajuns la maturare. In ciclul scurt de
vegetatie fructele ajung la maturare in perioada 25-30 mai in zonele sudice, sau in
perioada 5-15 iunie, in celelalte zone, iar in cazul culturii in ciclu prelungit, fructele
ajung la maturare cu 5-10 zile mai tarziu. Maturarea fructelor se termina in jurul datei de
30 iunie in ciclul scurt si 15 septembrie in ciclul prelungit. Productia variaza intre 40-50
t/ha, la cultura in ciclu scurt si intre 55-70 t/ha, la cultura in ciclu prelungit.
Tehnologia cultivarii tomatelor in sera
Cultivarea tomatelor in sere are ca scop obtinerea fructelor in perioadele in care acestea
nu se pot realiza in camp, la noi in tara in perioada 1 octombrie – 1 mai.
In functie de conditiile climatice, de posibilitatile tehnice si de tipul de sera ales,
tomatele pot fi cultivate in tara noastram prin mai multe variante tehnologice, precum,
tehnologia clasica de cutlura, in film de solutie nutritiva, in saci.
Cultura de tomate in sera poate fi organizata in 2 cicluri, ciclul 1 plantele se conduc cu 8-
12 inflorescente iar ciclul II cu 6-8 inflorescente. Pentru cultura in sera se pot folosi
diverse soiuri de tomate adaptate conditiilor specifice de microclimat, lumina si
temperatura.
Pentru infiintarea cutlurii se executa urmatoarele lucrari: pregatirea terenului si a
scheletului serei, infiintarea culturii, lucrarile de ingrijire si recoltare.

Pregatirea terenului si a scheletului serei

In cazul culturii pe sol, operatiunile de pregatire a terenului si a scheletului serei sunt:
evacuarea resturilor vegetale de pe sol, stabilirea si tratarea focarelor de boli si
daunatori, fertilizarea de baza, mobilizarea solului, dezinfectia serei si a solului si
modelarea terenului.
In cazul culturii in sera, realizata in saci, se pregateste stratul nutritiv si se instaleaza
sistemul de irigatie prin picurare.
Cultura tomatelor in sera folosind tehnica filmului nutritiv necesita o pregatire speciala,
astfel: se instaleaza jgheaburile si substratul de cutltura.
Jgheaburile au dimensiuni de maxim 20-30 m, sectiune de trapez, cu o latime de 15-20 m
si o inaltime de circa 7-10 cm. Aceste jgheaburi se aseaza pe un suport cu o panta
uniforma de 1-1,3%. Pe fiecare rand intre plante se aseaza blocurile de vata minerala,
care au latura de 20-25 cm si inaltimea de 7.5 cm.
Infiintarea cutlurii
In functie de metoda de cutlivare folosita, in sol, saci sau jgheaburi cu solutie nutritiva,
cultura se infiinteaza cu rasaduri produse in ghivece nutritive sau in cuburi cu vata
minerala.
Indiferent de metoda de cultura aleasa rasadul trebuie sa aiba 60-65 zile pentru ciclul I si
40-45 zile pentru ciclul II.
In cazul culturilor care au perioada de vegetatie tot anul, culturile se vor infiinta cu rasad
mai in varsta pentu cutlurile infiintate iarna si rasad cu varsta mai mica pentru culturile
infiintate vara. La un hectar de cutlura se folosesc 28-35 mii fire de rasad.
Epoca de infiintare variaza in functie de ciclul de cultura: 20 decembrie –  5 ianuarie,
pentru ciclul I, 10-25 iulie pentru ciclul al II -lea sau 10 iulie – 10 august ori 1-10
decembrie pentru ciclul lung.
Schema de infiintare prevede amplasarea a patru randuri pe traveea de  3,20 m latime
sau opt randuri pe traveea de 6,40 m latime, la distantele 40-80-x 3(7)-40 cm; distanta
dintre plante pe rand variaza intre 35-45 cm, realizandu-se o densitate de 28-35 mii
plante/ha.
Plantarea se realizeaza diferit in functie de meoda de cutlivare aleasa. Astfel, in cazul
culturilor realizate direct pe sol, tehnica se aseamana cu cea de la cultura in solarii. La
culturile infiintate in saci, acestia se uda bine inainte cu cateva zile, iar bolul nutritiv al
rasadului se amplaseaaza intr-o copca in mijlocul sacului. In cazul tehnologiei NFT
rasadurile sunt asezate in mijlocul bolului de vata minerala.
Lucrarile de ingrijire
Cultura de tomate in sera indiferent de tehnologia folosita necesita lucrari de ingrijire
generale si speciale.
Prima lucrare cu caracter general este completarea golurilor, care in cazul cutlurii in sera
se recomanda sa se realizeze pana la 30 de zile de la plantare.
Afanarea solului se realizeaza ori de cate ori este nevoie inainte de mulcire.
Mulcirea se realizeaza cu material specific precum: folia de polietilena, agrotextile, care
permit schimbul de aer.
In cazul culturii de tomate in sera copilitrul se realizeaza total, planta se conduce cu o
singura tulpina, lucrarea se efectueaza saptamanal, concomitent cu dirijarea plantelor pe
sfoara de sustinere.
Polenizarea pentru cutlura de tomate in sere se realizeaza suplimentar atunci cand nu
exista suficienta lumina iar umiditatea solului este prea ridicata.
Carnitul se realizeaza cu scopul de a limita perioada de recoltare, de a grabi cresterea si
maturarea fructelor si de a imbunatati calitatea acestora. Lucrarea se executa cu circa
doua luni inainte de data ultimei recoltari.
In sera, se realizeaza o lucrare speciala, dirijarea factorilor de mediu, care se efectueaza
permanent, de la infiintarea cutlurii pana la ultima recoltare avand ca scop mentinerea
unei luminozitati si umiditati constante.
Fertilizarea culturii de tomate in sera se realizeaza numai pe baza analizelor agrotehnice
si fiziologice. Pentru culturile infiintate in saci sau prin tehnologia NFT fertilizarea se
face prin irigare sau solutie nutritiva.
Pe durata unei perioade corespunzatoare ciclului I se pot consuma urmatoarele cantitati
de elemente nutritive: 425 kg/ha azot, 274 kg/ha fosfor (P2O5), 944 kg/ha potasiu (K2O),
687 kg/ha calciu (CaO) si 134 kg/ha magneziu (MgO).
Irigarea cultruii de tomate in sere se realizeaza prin rigole, aspersie sau picurare, in cazul
culturii infiintate in saci sau module cu turba, iar in cazul cutlurii NFT irigarea se face
prin filmul de solutie nutritiva.
La o cultura pe sol in ciclul I se consuma intre 3400 –4500 m3/ha apa distribuita astfel:
cate 200-300 m3ha in ianuarie si februarie, 300-500 m3/ha in martie, 500-700 m3/ha in
aprilie, 1200-1500 m3/ha in mai si 1000-1200 m3/ha in iunie. In perioada iulie-decembrie
se consuma 3000-4600 m3/ha apa, distribuita astfel: 1000-1500 m3/ha in iulie, 900-1100
m3/ha in august, 500-700 m3/ha in septembrie, cate 300-500 m3/ha in octombrie si
noiembrie si pana la 300 m3/ha in decembrie. Daca se foloseste irigarea prin picurare,
norma de irigare se reduce cu 20-50%.
In zilele insorite cand fotosinteza este la nivel maxim aerul din sera poate fi imbogatit cu
bioxid de carbon, care poate ajunge la nivelul de 0.15-0.20 %.
Pentru combaterea bolilor si daunatorilor care pot fi diversi in culturile de tomate
infintate in sera se foloseste metoda integrata.
Combaterea chimica, folosita ca ultima masura, se va aplica la momentul optim si cu cele
mai eficiente produse, pe baza recomandarilor specialistilor in protectia plantelor.
Recoltarea
La fel ca la celelalte metode de cutlura, recoltarea tomatelor se face esalonat, de 2-3 ori
pe saptamana, la momente de maturare variabila in functie de lungimea perioadei de
timp de la recoltare pana la consum.
La culturile din ciclul I, recoltarea incepe la sfarsitul lunii martie si dureaza circa 90 de
zile, iar la cele din ciclul al II-lea, recoltarea se realizeaza intre sfarsitul lunii septembrie
si sfarsitul lunii noiembrie – inceputul lunii decembrie (60-70 de zile).  Productia, in ciclul
I, poate ajunge pana la 70-100 t/ha, iar in ciclul al II-lea pana la 50-70 t/ha.
Tehnologia cultivarii organice a tomatelor
Metoda organica de cultivare a tomatelor poate fi practicata atat in teren protejat cat si
neprotejat. Cultura organica de tomate se realizeaza pe terenuri convertite la cultura
organica de catre organisme nationale si internationale abilitate.
Acest tip de cultura urmeaza aceleasi etape ca la cultura conventionala: alegerea si
pregatirea terenului, infiintarea cutlurii, lucrarile de ingrijire si recoltarea, insa metodele
si materialele folosite sunt conform normelor agriculturii organice sau altor sisteme
alternative.
In ceea ce priveste pregatirea terenului, desi, in mare parte este asemanatoare cu cea de
la cutlurile traditionale, resturile vegetale se toaca pe loc si raman pe sol in vederea
incorporarii.
Fertilizarea culturilor de tomate organice incepe in toamna si se finalizeaza in timpul
vegetatiei, aceasta variaza in functie de scopul si calitatea solului. Pentru fertilizare se
poate folosi compostul “matur”, care poate fi completat cu cenusa lui Thomas (pentru
fosfor) si magnezie potasica (pentru potasiu). Ca ingrasamant organic se poate folosi si
gunoiul de grajd proaspat sau usor fermentat, aplicat pe solurile mai grele si numai
toamna. Gunoiul de grajd trebuie sa provina de la vite sau porci si sa fie produs in ferma
organica. Daca este din afara fermei nu trebuie sa depaseasca 25 t/ha.
Aratul se efectueaza la adancimea de 15-18 cm cu plugul fara cormana, rotosapa sau
grapa cu discuri, astfel incat, brazda sa nu fie rasturnata.
Aceasta opertiune se realizeaza toaman tarziu pentru solurile grele si mijlocii si
primavara pentru solurile usoare.
In cadrul culturii de tomate organice nu este permisa maruntirea excesiva a solului si
lucrarea cu freza. Modelarea terenului se va face in straturi inaltate iar solul se va
acoperi pe coronament cu mulci.
Infiintarea culturii
Pentru cutura de tomate organice se utilizeaza rasad de 35-55 zile, produs la cuburi
nutritive, ghivece nutritive sau la pat, care se planteaza pe randuri sau in cuiburi de 2-3
plante la distante mult mai mari ca la culturile conventionale.
Lucrarile de ingrijire
In ceea ce priveste lucraile de ingrijire, acestea sunt aceleasi ca pentru cultura
conventionala dar se executa diferit.
Prasitul se va realiza doar daca terenul nu este mulcit cu diferite materiale care concura
la conservarea si imbunatatirea structurii solului, sporirea activitatii microbiologice,
evitarea imburienarii, diminuarea imbolnavirii plantelor.
Irigarea se realizeaza cu apa nepoluata iar fertilizarea de baza cu ingrasaminte organice
si preparate cu actiune complexa. De obicei, se efectuează 1-2 fertilizari organice la sol,
cu compost bine maturat sau se folosesc dropsuri (drajeuri) din gunoi de pasare. Ca
ingrasamint foliar se poate folosi un biopreparat lichid din alge (contine potasiu, calciu,
fosfor, magneziu si microelemente) sau zeama de balegar fermentat.
 Plantele de tomate se paliseaza si se conduc in functie de metoda de cutlivare aleasa,
astfel: plante nesustinute pe sol gol, plante nesustinute pe mulci de plastic sau organic,
plante sustinute pe araci individual sau pe spalier pe teren gol sau mulcit.
Combaterea bolilor si daunatorilor difera in totalitate fata de cultura conventionala.
Astfel:
 alternarioza: soiuri rezistente, igiena sanitara, mulcire, buna circulare a aerului,
prevenirea picaturilor de apa pe frunze, rotatia culturilor, produse cuprice;
 mana: soiuri rezistente, igiena sanitara, prevenirea picaturilor de apa pe plante,
palisarea culturii, produse cuprice;
 – septorioza: igiena sanitara, rotatia culturilor, prevenirea picaturilor de apa pe
frunze, antitranspirante, produse cuprice;
 bacterioze: produse cuprice, eliminarea si distrugerea plantelor infectate. Cei mai
importanti dintre daunatori pot fi controlati prin urmatoarele masuri:
 afide: sapun insecticid (sapun de potasiu), favorizarea insectelor pradatoare,
produse din piretru, rotenone;
 gandacul din Colorado: culegerea adultilor, protejarea insectelor folositoare,
tratamente cu produse din piretru, rotenone;
 musculita alba: sapun insecticid, capcane lipicioase de culoare galbena, protejarea
insectelor folositoare, ulei de usturoi, piretru, rotenone.
12 retet de ingrasamant ecologic pentru tomate
Fertilizarea rosiilor este foarte importanta, intrucat acest pas duce la dezvoltarea
armonioasa a plantelor si la recolte bogate. Trebuie stiut ca plantele au nevoie de cel
putin trei elemente de baza: azot, fosfor si potasiu. Pe langa acestea la fel de necesare si
importante sunt: magneziu, calciu, fier, bor, cupru, zinc, mangan. Lipsa sau excesul
unora dintre aceste elemente duce la un dezechilibru, care se rasfrange nedorit asupra
recoltei de tomate.
In cultura ecologica elementele pentru hranirea rosiilor le gasim in propria gospodarie.
Fie ca vorbim de apa de cenusa, cojile de banane sau bicarbonatul de sodiu, acestea sunt
la indemana oricui, ieftine si mai ales benefice pentru plante si sol.
Reteta 1:
Apa de cenusa: se fierb 500 grame de cenusa cu 5 litri de apa timp de 15 minute. Se lasa
la decantat, se scurge apa limpezita si se adauga inca 5 litri de apa de ploaie; se lasa in
soare pana se incalzeste.
Reteta 2:
Urzicile: jumatate de galeata de 10 litri cu urzici crude, fara flori si fara radacini se
acopera cu apa calduta si se lasa aproximativ o saptamana la „dospit“ in soare. Se
strecoara si se foloseste 1 litru de solutie la 10 litri de apa. In plus, optional, se poate
adauga si un pahar de cenusa.
Reteta 3:
Solutie de acid boric: Se amesteca 10 grame acid boric la 10 litri de apa calduta, solutie
cu care se stropesc plantele pe frunze si mai ales pe flori, incepand cu faza de
imbobocire. Solutia intareste sistemul imunitar, stopeaza caderea mugurilor florali, a
rodului. Plantele se stropesc de1-2 ori pe saptamana.
Reteta 4:
Drojdia de bere este un excelent stimulator de crestere. Intr-un borcan de 3 litri se
dizolva jumatate pahar de zahar sau dulceata ori gem mai vechi, adaugam 100 grame
drojdie de bere, se acopera si se lasa la „dospit“ o saptamana. In acest rastimp mixtura
se va transforma intr-un excelent ferment: 1 pahar de „braga“ la 10 litri de apa
„statuta“. Solutia va fi pe placul tomatelor, dar si cel al vinetelor, cartofilor, ardeilor. Se
da jumatate de litru fiecarei plante, direct la radacina sau pe frunze.
Reteta 5:
Foi de ceapa sau usturoi: Intr-o galeata se pun 200 grame foi de ceapa (si sau de
usturoi). Se oparesc cu apa clocotita si se acopera. Dupa ce s-a racit solutia se strecoara.
Se toarna in recipiente separate si se pastreaza la loc intunecat si racoros. Se folosesc 2l
de solutie la 10l apa.
Reteta 6:
Zerul, laptele degresat sau laptele batut, chefirul pot fi folosite ca ingrasamant si ca
remediu anti-boli micotice: 1 litru de lichid, oricare dintre cele enumerate, la 9 litri de
apa, la care mai adauga cate 2-3 picaturi de tinctura de iod la fiecare litru de lichid. Se
stropeste planta in intregime, o data la 7-10 zile.
Reteta 7:
Solutia de bicarbonat de sodiu: 1-2 lingurite la litrul de apa calduta. Plantele se
stropesc pe frunze, dupa care se vor pudra cu cenusa.
Cu aceasta solutie se fertilizeaza rosiile imediat dupa ce au fost copilite, carnite. Cu
alte cuvinte, dupa ce planta de tomate a fost tratata.
Reteta 8:
Cojile de banana, bogate in potasiu si magneziu, se maruntesc bine si se incorporeaza la
radacina. O data la plantare, apoi la fiecare musuroire.
Reteta 9:
Aceasta reteta poate fi folosta cu usurinta ca si ingrasamant „universal”. Intr-o galeata
de 10 litri se pun 2 kg de cenusa, se adauga apa fiarta, se amesteca, se lasa la limpezit;
se strecoara dupa racire, se adauga pana la 10 litri de apa + 40 picaturi tinctura de iod +
10 gr acid boric. Apoi, se ia 1 litru de solutie si se dilueaza in 10 litri apa statuta, apoi se
uda la radacina cam 1 litru pentru fiecare planta.
Reteta 10:
Propriile resturi de tomate. Se pare ca rosiilor le place sa creasca pe propriile resturi.
Asa ca, dupa recoltare, se aleg cele mai sanatoase si curate plante, se usuca, se
maruntesc si se incorporeaza pe locul ales pentru plantarea din anul viitor.
Reteta 11:
O hrana excelenta este si acest amestec de ierburi. Urzici (pentru azot) + tataneasa
(pentru potasiu) + ventricea sau tanacetum (antimicotic) + pelin + coada calului (pentru
siliciu) + verdeata de la morcovi (pentru seleniu) se pun intr-o galeata cam pe ½ , se
adauga apa, se acopera si se lasa pret de 6-10 zile la „fezandat”, la caldura. Apoi se
strecoara, se dilueaza cam 1:5 si se foloseste 1 litru/planta.
Reteta 12:
Se aduna resturile de la ceaiurile baute peste toamna-iarna (frunzele oparite de la ceaiul
negru, verde sau alb) si se utilizeaza in calitate de ingrasamant azotos, incorporat – 500
grame la fiecare metru patrat.
Recolatrea
Recoltarea se efectueaza manual, in functie de conditile de transport si pastrare.
Ambalarea fructelor se face doar in ambalaje noi sau in ambalaje la a doua folosire
dezinfectate si tapetate cu hartie, iar etichetarea se va face conform normelor stabilite
de standard.
Productia la recoltare este, de regula, mai mica decat in cazul culturilor conventionale,
dar poate atinge usor valori de 40-60 t/ha.