Sunteți pe pagina 1din 18

EUROPA CENTRALĂ

În cadrul Europei Centrale se pot diferenţia trei unităţi cu particularităţi distincte:


Europa Central-Nordică, Europa Centrală-Alpină şi Europa Centrală - Carpato-Dunăreano-
Pontică.

EUROPA CENTRAL-NORDICĂ
Se suprapune Câmpiei Germano-Polone (desfăşurată între culoarul Rhinului şi
cumpăna de ape Vistula-Niemen-Nipru), dar şi podişurilor din partea sudică (Lysa Gora) sau
estică (Lublin), precum şi masivelor hercinice diseminate în arealul câmpiei pe teritoriul
Germaniei. În sud, se sprijină pe masivele patrulaterului ceho-morav (Munţii Metalici, Munţii
Sudeţi), respectiv ale sectorului nord-estic al Carpaţilor.
Include teritoriul Germaniei şi Poloniei.
Relieful dominant este de câmpie, podişuri şi masive vechi, intens peneplenizare.
Se remarcă morfogeneza glaciară care a afectat, sub forma gheţarilor de calotă, cea
mai mare parte a unităţii lăsând ca forme de referinţă valurile de morene şi depresiunile de
excavaţie.
Climatic, regiunea este spaţiul de interferenţă între influentele vestice, oceanice,
specifice părţii de vest şi cele ale climatului temperat continental, tipic manifestate în est;
influenţele scandinavo-baltice venite dinspre nord cu cele temperate moderate, persistente în
sud. Relieful, relativ uniform, creează condiţiile propagări maselor de aer în corelaţie cu
acţiunea sezonieră a centrilor barici de referinţă (Anticiclonii Siberian şi Azorelor, Ciclonul
Islandez).
Întreaga reţea hidrografică (alimentată de pe versanţii nordici ai Munţilor Carpaţi sau
Metaliferi) se orientează spre nord, descărcându-se în Marea Baltică şi Marea Nordului
(Niemen, Vistula, Oder, Elba). Predomină tipul de alimentare pluvio-nival.
Se remarcă de asemenea numeroasele acumulări lacustre din depresiunile
intermorenaice şi de excavaţie (lacurile mazuriene) ce definesc peisajul părţii de nord-est.
Biogeografic, unitatea se caracterizează prin extensiunea largă a pădurilor de foioase.
Fagul pătrunde spre est până în zona centrală a Poloniei. Climatul mai aspru şi latitudinea mai
ridicată permit prelungirea pădurilor de conifere ale taigalei în partea nord-estică a colinelor
din Mazuria.

1
Fauna are ca reprezentant relevant zimbrul, rezervaţia Bialowieska din estul Poloniei
fiind unică în Europa prin fondul genetic al acestei specii, dispărută în secolele trecute din alte
zone, inclusiv din Carpaţii romaneşti. Alte specii sunt ursul, cerbul, căprioara, lupul,
mătăsarul, alunarul, ciocănitoarea, păstrăvul, lostriţa, mreana, cleanul.
Solurile, formate în condiţiile unui climat umed şi răcoros, sunt predominat
spodosoluri (podzoluri, soluri brun acide), soluri gleice şi lacovişti (hidromorfe).
Cambisolurile şi argiluvisolurile se extind îndeosebi în partea vestică a câmpiei.
Resursele naturale sunt constituite din terenurile agricole (cu predominanţa păşunilor
şi fâneţelor, de mare productivitate în vest), resursele forestiere, zăcămintele de cărbune din
bazinele Sileziei superioare şi inferioare, Lublin, Cotbus, Berlin-Halle-Bieterfield, Polonia şi
Germania deţinând mari rezerve. Sunt prezente zăcăminte de uraniu în masivele hercinice
germane, sare, petrol şi gaze (între Weser şi Labe), fier (Harz, Pădurea Turingiei, Radom,
Kielce); cupru, plumb (Lublin, Harz).
Populaţia are o repartiţie neuniformă în teritoriu. Astfel, partea nord-estică a Poloniei
are densităţi reduse (10-20 loc/km2), în vreme ce partea centrală ajunge la 50 loc/km2, iar
anumite zone fertile din centru şi vest ajung la 100 loc/km 2. Bazinele carbonifere, arealele
industrializate, zonele urbanizate depăşesc 200 loc/km2 (sudul Poloniei, Berlin).
Din punct de vedere al naţionalităţilor, acest spaţiul geografic aparţine aproape în
exclusivitate germanilor şi polonezilor cu variate interferenţe etnice (prusace, lituaniene).
Se remarcă preponderenţa urbanului şi a populaţiei ocupată în servicii în vest şi a
urbanului şi ruralului expresiv în est.
Oraşele actuale au la origine situurile antice în sud-vest (Colonia - Köln) sau oraşele
medievale.
Polarizarea majoră a teritoriului se realizează prin intermediul celor doi poli de
referinţă: Berlin şi Varşovia.
Acestora li se adaugă centre polarizatoare secundare: Hamburg, Cracovia, Szczecin
(transfrontalier), Köln, Frankfurt, Dresda.
Ca aglomeraţii se evidenţiază Ruhr-Rhein, Silezia superioară, Baltică (Szczecin-
Gdansk), Hanovra-Bremen-Hamburg, Leipzig, Halle.
Economia Europei Central-nordice se remarcă prin nivelul diferit de dezvoltare în
Germania şi Poloniei. Germania, beneficiind de resurse mai bogate, de o forţă de muncă mai
numeroasă şi o tradiţie îndelungată şi-a dezvoltat puternic industria. În Polonia, datorită
reminiscenţelor vechii strategii economice comuniste de dezvoltare a tuturor ramurilor,
economia este una mixtă, aflată în restructurare.

2
Agricultura reflectă condiţionările de ordin climatic şi pedogeografic, secara, cartoful,
sfecla de zahăr, orzul, ovăzul, inul, plantele furajere fiind culturile cele mai răspândite. Pe
primul loc se situează detaşată creşterea animalelor, datorita păşunilor şi fâneţelor extinse.
Ovinele, porcinele (Germania ocupă locul IV pe glob) completează structura subramurii,
diversificându-o. Polonia este specializată în creşterea cailor.
Industria regiunii se impune prin nivelul ridicat al dezvoltării sectoriale, prin
automatizare şi robotizare. Germania ocupa locul al II-lea după SUA în ceea ce priveşte
producţia industrială, având dezvoltate toate ramurile. Industria energetică valorifică
zăcămintele de cărbuni inferiori din partea estică a ţării, cele de uraniu, cantonate în masivele
hercinice vechi, potenţialul hidroenergetic al râurilor. Pentru satisfacerea consumului importă
petrol şi gaze. Metalurgia are tradiţii vechi în regiunea Ruhr (Bochum, Duisburg, Dortmund,
Leipzig, Berlin) dar şi în Silezia inferioară şi superioară (Nova Huta, Katowice, Chorzow).
Cărbunele cocsificabil propriu este asociat minereului de fier importat din Suedia, Franţa,
Canada, Liberia în cadrul unei siderurgii performante. Germania este una din marile
producătoare de mijloace de automobile la Wolfsburg (Wolkswagen), Russelheim (Opel),
Köln (Ford), Stuttgart (Daimler-Benz) şi München (BMW). Se produc nave la Rostok,
Hamburg, Bremen, Kiel, Szczecin, Gdansk; material rulant, aparatură optică (Jena, Dresda,
Berlin), mecanică de precizie, maşini agricole, etc. Industria chimică, textilă, alimentară a
materialelor de construcţie au o competitivitate deosebit de ridicată.
Turismul beneficiază de un potenţial atractiv, natural şi antropic, extrem de variat,
permiţând desfăşurarea tuturor tipurilor şi formelor. Poziţia geografică şi climatul mai răcoros
reduc însă ponderea turismului litoral. Predomină turismul recreativ şi cel cultural. Ca regiuni
turistice de rezonanţă europeană menţionăm Valea Rhinului, Carpaţii polonezi, litoralul baltic.
Transporturile sunt foarte bine dezvoltate. Partea vestică şi centrală a regiunii,
aparţinând Germaniei, deţine o densă reţea de autostrăzi, căi ferate şi aeroporturi. Pentru
optimizarea transportului fluviatil au fost construite canalele Kiel, Rhin-Main-Dunare.
Transporturile maritime sunt facilitate de larga deschidere la Marea Baltică şi Marea
Nordului, fiind servite de infrastructuri portuare complexe (Gdansk, Gdynia, Szczecin,
Rostok, Lubeck, Hamburg). Germania deţine o densă reţea de aeroporturi cele mai mari fiind:
Frankfurt, Munchen, Dusseldorf, Berlin, Hamburg.
Comerţul înregistrează valori ridicate datorită unor intense schimburi internaţionale
realizate cu celelalte ţări UE, cu ţările limitrofe (Rusia, Ucraina, Norvegia, Danemarca), dar şi
cu alte state din America (SUA, Canada, Brazilia, Argentina) Asia (China, Japonia) sau
Africa. Germania importă minereuri, combustibili, produse agricole şi exportă o mare

3
varietate de mărfuri industriale de înaltă calitate. Exportul Poloniei constă în produse agricole
(cereale, cartofi, carne) cărbuni, cherestea iar importul în maşini şi utilaje, petrol şi gaze etc.
Balanţa sa comercială este deficitară.

Diferenţieri regionale:

Litoralul german la Marea Nordului:


Relieful este de campie joasa, strabatuta de o bogata retea hidrografica: Ems, Weser,
Elba. Linia tarmului este sinoasa, golfurile protejate si estuarele fluvilor favorizand aparitia
porturilor: Emden, Wilhemshaven, Bremerhaven, Cuxhaven. In apropierea tarmului apar
numeroase insule (foste cordoane litorale - Insulele Frisice).
Economie este mixtă, agricultură intensivă (creşterea animalelor, plante furajere,
legume, orz, secară), pescuit dezvoltat, industria performanta - prelucrătoare şi navală. Marile
orase (Hamburg), dar si statiunile din insule (Sylt) atrag numerosi turisti.
Regiunea se caracterizeaza si prin intensul trafic de mărfuri şi prin transporturile
variate si performante - rutiere, fluviale, maritime.
Centrele polarizatoare principale sunt: Hamburg şi Bremen (mari porturi - situate pe
Elba, respectiv Weser).

Axa Rhenană: se suprapune spaţial sectorului german al culoarului Rhinului (Rhinul


mijlociu) respectiv Masivului Şistos Renan.
Se caracterizează printr-o intensă activitate de transport fluvial, feroviar, rutier.
Este dezvoltată agricultura prin cultura plantelor şi creşterea animalelor.
Regiunea deţine un potenţial turistic ridicat.
Este una dintre cele mai tipice regiuni industriale ale Europei incluzând bazinul Ruhr
cu o puternică industrie extractivă (a cărbunelui), industrie energetică, metalurgie, industrie
chimică, constructoare de maşini.
Aici se conturează un viitor megalopolis cuprinzând oraşele: Duisburg, Bochum,
Essen, Dortmund - pe râul Ruhr; Wupertal, Sollingen - pe râul Wupper; Düsseldorf, Köln,
Bonn, Mainz, Karlsruhe (la graniţa cu Franţa) - pe Rin.
Unul dintre cele mai importante oraşe ale Germaniei - Frankfurt (situat pe râul Main
afluent al Rinului) este poziţionat în estul acestei regiuni. Axa Main (Mainz, Frankfurt,
Würzburg) este importantă şi datorită faptului că asigură legătura între Rin şi Dunăre -
canalul Ludwig – între oraşul Bamberg (pe Main) şi Kelheim (pe Dunăre).

4
Litoralul baltic:
Include faţada la Marea Baltică a Poloniei şi Germaniei.
Este o regiune cu numeroase porturi importante dar şi cu industrie dezvoltată
-constructoare de maşini, chimică, alimentară (conserve de peşte).
Activităţile comerciale şi de transport sunt intense; turismul este bine dezvoltat.
Principalele oraşe sunt: Gdańsk, Gdynia, Sopot (turism - importanta staţiune litorală),
Szczecin, Rostock, Lübeck, Kiel.

Regiunea berlineză :
Are ca centru polarizator metropola cu acelaşi nume spre care gravitează partea estică
a Germaniei (inclusiv oraşele Postdam, Frankfurt am Oder), dar şi vestul Poloniei (în cadrul
regiunii transfrontaliere). Prezintă o densitate ridicată a populaţiei.
Activităţile industriale, comerciale, culturale şi turistice sunt intense. Agricultura este
de tip periurban - axată pe legumicultură, creşterea păsărilor şi bovinelor pentru lapte. Se
remarcă industria electronică şi electrotehnică, chimică, metalurgică. Căile de transport sunt
dense, variate, moderne. Turismul este bine dezvoltat, în special cel cultural şi de tranzit.

Germania de sud-est (Sudetă):


Regiunea de sud-est a Germaniei are ca repere şi centre polarizatoare oraşele Leipzig
şi Dresda spre nord si oraşul Nürnberg spre sud.
Exista câteva centre polarizatoare secundare: Zwickau, Jena, Cottbus.
Economia este bine dezvoltată, cu ramuri industriale de mare tradiţie - optică,
electronică, textilă. Agricultura este mixtă, fiind dezvoltate în egală măsură cultura plantelor
dar şi creşterea animalelor. Se evidenţiază turismul cultural.

Mazuria :
Cuprinde partea nord-estică a Câmpiei Germano-Polone.
Regiunea este dominată peisagistic de formaţiunile glaciare (morene, depresiuni de
excavaţie) şi de reţeaua celor peste 10.000 lacuri de mici dimensiuni.
Peisajul are valenţe turistice remarcabile (păduri, lacuri, faună cinegetică, vestigii
medievale). Este intens împădurită, cu densitate redusă a populaţiei şi oraşe puţine.

5
Centrul de gravitaţie major este Varşovia, fiind iar oraşul Bialystok din extremitatea
estică a regiunii este centru polarizator secundar.
Industria este dezvoltată în principal la Varşovia, în restul teritoriului predominând o
economie forestieră şi creşterea animalelor.
Regiunea prezintă o densitate mai redusă a căilor de transport.

Silezia superioară: este situată în sudul Poloniei şi include podişul Lysa Gora, dar şi
versantul nordic al Carpaţilor polonezi.
Resursele subsolului sunt bogate (cărbuni, neferoase, sare, petrol, gaze naturale) şi se
află la baza industriei metalurgice, chimică, constructoare de maşini. Agricultura se bazează
pe creşterea animalelor. Turismul este bine dezvoltat, în special cel montan (Zakopane –
cunoscută staţiune pentru sporturi de iarna).
Densitatea populaţiei este ridicată (peste 150 loc/km2), iar numărul oraşelor şi
aglomeraţiilor urbane este ridicat.
Principalul centru polarizator este Cracovia, secondat de Wrocław, Katowice,
Czestockowa, Bielsco-Biala.

EUROPA ALPINĂ

6
Este o regiune compactă, masivă. Include întregul lanţ alpin, dar şi Prealpii din vest -
nord-vest, piemonturile sudice (Piemont) şi podişurile nordice (elveţian, bavarez şi austriac).
Limitele sale sunt fie tranşante (către vest - Culoarul Rhonului şi sud-est - Câmpia Padului),
fie greu sesizabile, în nord, unde podişul elveţian sau bavarez se insinuează între structurile
hercinice învecinate. Fundamentul este unul mozaicat, alcătuit preponderent din formaţiuni
sedimentare, cutate în neozoic, din autohtonul cristalin apărut la zi în ferestre tectonice
(Engadine, Mont Blanc), respectiv din flişul şi molasa terţiară aflate in structura podişurilor
nordice.
Relieful regiunii se impune în primul rând prin altitudinile sale cu numeroase vârfuri
de peste 4 000 m, culmi prelungi şi ascuţite şi prin masivitatea sistemului montan. Se remarcă
energia mare de relief, lungimea şi declivitatea versanţilor, forma de canion a văilor, prezenta
unei puternice glaciaţiuni cuaternare şi a gheţarilor actuali - inclusiv subterani, prezenţa
carstului din Dolomiti sau Vercors. Lipsa depresiunilor interne rămâne o caracteristică
majoră a morfologiei Alpilor, areale cu aspect depresionar apărând doar la confluentele
hidrografice.
Climatul este influenţat de poziţia relativ sudică în cadrul continentului, de altitudine
şi orientarea principalelor culmi. Partea de vest şi nord, aflată sub influenţa maselor de aer
oceanic, este mai umedă, cea estică este mai aridă, continentală, iar cea sudică resimte
impactul climei mediteraneene. Altitudinea impune o etajare verticală vizibilă de la
subtropical, în baza versantului sudic, la temperat, subalpin (rece moderat) şi alpin (rece -
glaciar) pe crestele înalte.
Alpii nu sunt traversaţi integral de nici o vale deşi aici îşi au originile numeroase
râuri. Se remarcă cele de pe versantul nordic cu o reţea mai bine organizată şi mai densă,
unde îşi localizează obârşiile Rhinul, Rhonul, Innul, Enns, Salzach. Râurile versantului sudic
sunt colectate de Pad . Lacurile cele mai numeroase au origine glaciară sau glaciar-tectonică.
Se remarcă lacurile elveţiene (cca. 1 000, între care: Boden, Leman, Zurich, Neuchatel,
Lugano etc.), dar şi cele de pe versantul italian (Como, Garda, Maggiore).
Din punct de vedere biogeografic se observă o etajare a vegetaţiei, îndeosebi pe
versantul sudic unde, în zona de racord cu piemontul vegetaţia este una mediteraneană. În
Alpii Piemontezi ea prezintă o varietate de specii (stejar de pluta, cedrii, chiparoşi). Urmează
etajul stejarului, fagului, coniferelor (Pinus silvestris), subalpin (jneapan, ienupar,
rhododendron) şi alpin (cu muşchi, licheni, turbării). La partea lui superioară apare roca la zi
şi gheţarii.

7
Fauna este corelata cu vegetaţia. Se remarcă unele specii (urs, lup, marmota alpină)
care şi-au redus mult efectivele urmare a umanizării turistice.
Solurile sunt foarte variate: rendzine şi terra-rossa mediteraneene, brun-gălbui
montane, brune-cenuşii, brune, brune-acide, podzoluri, litosoluri.
Resursele naturale limitate de cărbuni, fier, cupru sunt localizate în Alpii Savoiei.
Poseda un potenţial hidroenergetic apreciabil. Alpii deţin păduri extinse cu o rezervă mare de
material lemnos conservată datorita funcţiei ei ecologice şi peisagistice şi pajişti fertile cu o
utilizare pastorală. Cea mai importantă categorie de resurse sunt cele turistice valorificate la
cote superioare în întreaga regiune.
Populaţia este redusă în spaţiul montan datorită unor condiţii naturale improprii. În
piemonturile şi podişurile periferice densităţile cresc mult. Regiunea este locuită de cca.
15 000 000 persoane ceea ce determină o medie a densităţii de 60 loc/km 2. Mai numeroase
sunt satele de versant însorit, aşezările de confluente, din pasuri şi trecători.
Oraşele sunt situate la periferie: Salzburg, München, Valence, Lyon, Marseille,
Torino, Como, Udine, Klagenfurt, Lugano. Tipică este absenţa marilor oraşe din interiorul
regiunii, doar 8 depăşind 100 000 locuitori şi nici unul 500 000. Predomină oraşele de contact
morfologic, fiecare având o arie proprie de influenţă în munte.
Se conturează o polarizare inelară, asimetrică, cu deversare exterioară pe aliniamentul
jalonat de oraşele Torino - Aix en Provence - Grenoble - Chambery - Geneva - Lausanne -
Luzern - St. Gallen - Salzburg - Graz - Udine - Verona. Unele mari centre de polarizare se
află în afara regiunii. Astfel, Viena polarizează partea nord-estica a Alpilor, München, podişul
bavarez, Milano Alpii Lombarzi etc. Există şi o serie de centre polarizatoare interne cum ar fi
Grenoble, Lugano, Innsbruck, Klagenfurt, Bolzano.
Economia este bazată pe turism. Regiunea reprezintă cel mai extins domeniu turistic
european, loc de afirmare al turismului montan. Se remarcă specializarea în turismul de iarnă.
Există numeroase staţiuni celebre.
Alpii sunt vizitaţi de peste 50 milioane turişti anual, cu 300 milioane înnoptări.
Infrastructura lor posedă peste 3 milioane locuri de cazare, 12 000 skilifturi, 405 000 km
căi de transport. Austria şi Elveţia, ţări eminamente alpine, încasează din turism 12-15
mld., respectiv 8-10 mld. USD anual.
Industria s-a dezvoltat sub forma micilor întreprinderi care valorifică resursele
locale (minereuri, lemn, piatra de construcţie) sau prelucrând, cu mâna de lucru mai
ieftină materii prime aduse din alte regiuni. În prezent se remarcă podişul elveţian (Zurich,
Luzern, Basel) unde se produc ceasuri, motoare electrice, produse farmaceutice, coloranţi,

8
textile, alimentare (lactate). În interiorul munţilor se produce hidroenergie iar pe seama ei,
în Elveţia, Austria şi Franţa s-a afirmat industria aluminiului.
Agricultura este de tip pastoral, cu o frecvenţă mai consistentă în Savoia, Tirol şi
podişul elveţian. Culturile ocupa suprafeţe modeste în podişurile Bavariei, Austriei şi
piemonturile italiene. Se cresc ovine, bovine şi caprine.
Căile de comunicaţie sunt relativ dense în raport cu numărul aşezărilor. Regiunea
dispune de o reţea modernă de căi de transport rutiere, autostrăzi şi drumuri rapide cu
numeroase tuneluri. Căi ferate electrificate asigură conexiuni între cele două faţade,
nordică şi sudică a Alpilor (Graz-Klagenfurt-Udine; Brener-Bolzano) etc.
Comerţul are particularităţi derivate din caracterul „de absorbţie" al regiunii
condiţionat de consumul turistic. Elveţia şi Austria exportă produse industriale, chimice,
locomotive, produse lactate şi importă combustibili, fructe, vinuri, porţelanuri. Franţa şi
Italia susţin industria turismului producător de devize cu brânzeturi, bunuri de consum,
echipament turistic etc.

Diferenţieri regionale:

Alpii Francezi:
Sunt caracterizaţi prin masivitate, înălţime ridicata, văi adânci.
Exista forme de relief spectaculoase - carst în Savoia Înaltă (Vercors, Belledone), gheţari
montani numeroşi (Mer de Glace).
Clima prezintă nuanţe mediteraneene în sud, oceanice în vest. În masivele înalte se
remarcă o evidenta etajare climatică. Pe valea Rhonului bate Mistralul.
Principalele râuri sunt colectate de Rhon: Ain, Fier, Isere, Durance. Se remarca lacurile
glaciare şi tectonice - Annecy.
Exista numeroase oraşe - staţiuni: Grenoble, Modane, Chambery, Aix-les-Bains, Annecy,
Chamonix, Albertville.
Economia este bazata pe turism, servicii.
Principalele centre urbane (functii complexe - administrative, economice, sociale) sunt:
Grenoble, Chambery, Annecy. Acestea împreună cu oraşul elveţian Geneva, formează o axă
polarizatoare („Şanţul Alpin”) de mare importanţă pentru regiune.

9
Alpii şi podişul Elveţiei:
Regiunea cuprinde o unitate muntoasă înaltă şi un podiş clasic.
Se remarcă peisajul alpin spectaculos si puternica modelare glaciară. In zona de podiş
nivelarea este pronunţată şi sunt numeroase formele glaciare - lacuri (peste 200), morene,
depresiuni.
Pe versantul nordic se observă o etajare a fenomenelor biopedogeografice.
Densitatea populaţiei este scăzută în spaţiul montan.
Economia este performanta, deşi Elveţia nu este membra a Uniunii Europene si nici nu
dispune de resurse energetice sau metalurgice importante (hidrocarburi, minereuri feroase,
etc.). Agricultură se bazează pe creşterea animalelor. Industria se remarca prin ramuri de
mare prestigiu: mecanică fină, ceasuri şi electronică. Exista numeroase staţiuni turistice
cunoscute. Serviciile, mai ales cele financiar, bancare sunt foarte dezvoltate. Infrastructură de
transport bine dezvoltată şi la standarde ridicate.
Centre polarizatoare sunt: Lausanne, Berna, Zurich.

Alpii şi Podişul Bavariei :


Altitudinile maxime sunt apropiate de 3000 m - Vf. Zugspitze (2963 m). Podişul are o
altitudine medie de cca. 600 m.
Reţeaua hidrografică este foarte bogată, râurile având debite bogate şi o mare importanţă
hidroenergetică. Majoritatea au o direcţie de scurgere nord - sud şi sunt afluenţi ai Dunării:
Iller, Lech, Isar, Inn.
Exista de asemenea importante lacuri glaciare: Ammer, Wurm, Chiem.
Densitatea populaţiei este scăzută în regiunea montana şi ridicată în podiş.
Economia este variata si performanta, landul Bavaria fiind unul dintre cele mai dezvoltate
ale Germaniei. Industrie se remarca prin hidroenergie, metalurgie, construcţii de maşini.
Agricultură este specializată în creşterea animalelor (bovine). Ca tip de turism se evidenţiază
cel recreativ cu pondere crescută în sectorul montan (celebra statiune Garmisch -
Partenkirchen) şi cel recreativ şi cultural în podiş.
Centru polarizator este oraşul München (situat pe valea raului Isar), unul din cele mai
importante centre urbane, economice, culturale ale Germaniei.
Al doilea oraş al regiunii este Augsburg, important centru industrial. Restul oraşelor sunt
mici şi prezintă importanţă turistică in principal: Friedrichshafen, Rosenheim, Traunstein.

10
Alpii şi Podişul Austriei:
Prezintă diferenţieri mai mici intre munte si podiş, datorita trecerii mai lentă înspre formele
joase, popularii mai mari a spaţiului montan.
Economie se bazează pe turism (în primul rând montan, pentru sporturi de iarna, dar si
cultural), creşterea animalelor, mică industrie. Căile de comunicaţie sunt dense şi moderne.
Regiunea resimte o dublă polarizare: internă (Innsbruck) şi externă (Salzburg, Viena,
Klagenfurt, Graz). Există numeroase staţiuni: Kitzbuhel, Krimml, Radstatt, Villach etc.

Alpii şi Piemontul Italian:


Este o regiune extinsă, cuprinzând tot versantul sudic al Alpilor.
Contactul între munte şi piemont este variat (brusc - în est; centru şi vest).
Se remarcă influenta climatului mediteranean în zonele joase si etajarea climatică în munti.
Reţeaua hidrografică este bogată, principalele râuri fiind: Dora Baltea, Ticino, Adda,
Oglio, Mincio, Adige, Piave, Tagliamento (afluenti ai Padului).
Densitatea populaţiei este mai mare in culoarele de vale. Orasele sunt mici: Aosta, Como,
Lecco, Riva, Trento, Bolzano, Merano, Belluno, Gemona.
Polarizarea este exercitata de marile orase din afara regiunii, din Piemont - Torino, din
Campia Padului - Milano, Padova, Udine.
Industria este puţin dezvoltată. Turism practicat este preponderent recreativ.

11
EUROPA CARPATO - DUNĂREANO - PONTICĂ
Această regiune are limite neclare, bazate în mare parte pe graniţele unor state, situate
între cei doi poli majori de influenţă politică, economică şi militară ai continentului,
Comunitatea Europeană (puterea militară fiind exercitată prin intermediul NATO) şi URSS
(iniţiatoare a Pactului de la Varşovia).
Include fostele ţări socialiste Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Republica
Moldova, precum şi nord-estul Austriei (bazinului Vienei – aproximativ un sfert din suprafaţa
ţării) şi extremitatea vestică a Ucrainei (Transkarpatia, nordului Bucovinei şi sudul
Basarabiei). Aceste ţări s-au aflat timp de aproape 50 ani sub influenţa Moscovei, abia în anii
90 manifestandu-şi aspiraţiile europene. Intrarea în Uniunea Europeană are loc in 2004 -
Cehia, Slovacia şi Ungaria şi în 2007 - România.
Limitele regiunii se suprapun culoarului Nistrului spre est, sectorului românesc şi
sârbesc al Dunării, spre sud, bazinului Vienei, spre sud-vest, masivelor hercinice racordabile
Carpaţilor spre vest şi culmile înalte carpatice, spre nord.
Din punct de vedere geografic regiunea se axează pe lanţul carpatic la care se ataşează
spre exterior o serie de unităţi morfologice învecinate precum Patrulaterul Ceho-Morav în
nord-vest, Podişul Moldovei spre est, insula hercinică dobrogeană spre sud-est şi o parte din
bazinul Dunării.
Relieful este elementul fizico-geografic care îşi pune cea mai puternică amprentă
asupra peisajului. Cuprinde lanţul carpatic cu trăsături specifice (varietate litologică şi
structurală, tipurile de relief cele mai mozaicate), podişuri extinse, extra (Podişul Boemiei,
Podişul Moldovei, Podişul Dobrogei, Podişul Getic) şi intra carpatice (Podişul Transilvaniei,
Dealurile de Vest, masivele muntoase de mică altitudine panonice) şi câmpii reprezentative
interne (Câmpia Panonică) sau externe (Câmpia Romană).
În acest spaţiu se manifestă şi se interferează toate influenţele climatice ale
continentului. Carpaţii Orientali (româneşti) reprezintă un obstacol orografic pentru
influentele climatului continental excesiv est european sau oceanic, specific vestului Europei.
Aici se atenuează, până la dispariţie influentele scandinavo-baltice (pătrunse până la mijlocul
Culoarului Siretului) dar şi cele submediteraneene, ajunse în Podişul Mehedinţi sau Munţii
Banatului.
Europa Centrală, cu excepţia unor suprafeţe restrânse din nord-vest (tributare Elbei)
sau est - sud-est (drenate direct în Marea Neagră) este o regiune dunăreană. Fluviul Dunărea
îşi suprapune o mare parte din bazinul său acestei regiuni, excepţie făcând afluenţii dreapta
care aparţin regiunii alpine sau celei balcanice. Densitatea medie a reţelei hidrografice

12
permanentă, regimul scurgerii şi debitul cu oscilaţii normale asigură resurse de apă necesare
dezvoltări regiunii. Apelor de suprafaţa li se adaugă mari resurse subterane cantonate în
zonele pericarpatice şi acvifere de profunzime în bazinul transilvan şi cel panonic, cu mari
rezerve de ape termale.
Biogeografic, Europa Centrală relevă cea mai tipică interferenţă între vegetaţia şi
fauna Europei vestice cu cele eurasiatice, continental-pontice cu cele sud şi sud-est europene,
circumpolare sau alpine. Varietatea biotopurilor explică diversitatea speciilor de plante şi
animale. Carpaţii adăpostesc cea mai mare populaţie de urşi a Europei precum şi numeroase
specii rare, periclitate sau aflate la limită de areal.
Solurile sunt foarte variate, datorită condiţiilor de relief, climă, vegetaţie şi substrat
litologic. Zonalitatea latitudinală este mai puţin expresivă în raport cu cea altitudinală unde, în
câmpiile dunărene se dezvoltă larg molisolurile, solurile halomorfe, psamosolurile şi solurile
hidromorfe, în podişuri argiluvisolurile şi cambisolurile iar în munţi spodosolurile, solurile
organogene sau solurile neevoluate.
Europa Centrală excelează prin fertilitatea solului şi diversitatea condiţiilor
biopedoclimatice care fac posibile forme extrem de variate de exploatare agricolă. Resurse
de petrol din Subcarpaţii româneşti s-au diminuat datorită exploatării îndelungate. Sunt
suplinite de noile zăcăminte din Câmpia Romană, estul Câmpiei Panonice, Platforma Mării
Negre. În Depresiunea Transilvaniei se afla cel mai pur gaz natural din lume. Regiunea
poseda importante zăcăminte de cărbuni (România, Cehia, Slovacia), sare (România, Ucraina
subcarpatică), neferoase (România, Cehia), aur, argint, uraniu, (România, Cehia), bauxită
(Ungaria), piatra de construcţie, nisipuri cuarţoase.
Populaţia regiunii se apropie de 60 milioane locuitori, de unde rezultă o densitate de
cca. 100 locuitori/km2. Valorile cele mai mari se întâlnesc în zonele de contact ale podişurilor
cu câmpiile, în culoarele râurilor, într-o serie de arii urbanizate (Praga, Brno, Bratislava,
Budapesta, Bucureşti, Chişinău, Cernăuţi). Regiunea are patru mari centre polarizatoare, de
ordinul I (Viena, Praga, Budapesta, Bucureşti). Din punct de vedere etnic predomină românii
(peste 25 milioane), urmaţi de unguri, cehi, slovaci, ucraineni. Regiunea este confruntată cu
scăderea numerică a populaţiei datorită soldului natural negativ, a migraţiei tinerilor spre
ţările dezvoltate din vest şi imigraţiei.
Economia se afla tranziţie de la vechiul sistem socialist (excepţie, desigur, Austria,
dar a cărei pondere în regiune este redusă) la cel de piaţă. Se înregistrează mutaţii profunde de
ordin structural şi la nivelul proprietăţii (privatizarea largă a vechilor întreprinderi de stat,

13
retrocedarea pământurilor în agricultură). După 1990 se manifestă o tendinţă de scădere a
ponderii industriei.
Industria energetică se bazează pe termoenergie obţinută în centrale pe cărbune sau
petrol, în hidrocentrale (România şi Slovacia) sau atomocentrale (Cehia, România).
Siderurgia are vechi tradiţii atât în Cehia (Ostrava, Karvina, Kladno), cât şi în Slovacia
(Kosice) sau România (Hunedoara, Reşiţa şi, mai recent Galaţi) ţări cu materii prime mai
bogate. Industria constructoare de maşini domină în Cehia, Ungaria, România.
Industria chimică produce îngrăşăminte, acid sulfuric, produse petrochimice (Râmnicu
Vâlcea, Piteşti, Târgu Mureş, Baia Mare; Ostrava, Praga, Budapesta, Szolnok).
Industria lemnului este mai dezvoltată in Cehia, Slovacia şi România. Materialele de
construcţie (ciment, var, sticlărie, porţelanuri) se fabrică în Cehia (Ceske Budejovice, Sokolov
- renumitele cristaluri de Boemia), România (Bicaz, Târgu Jiu), Slovacia.
Industria alimentară se afirmă în Cehia, Ungaria, România şi Republica Moldova pe o
bază de materii prime animale şi vegetale mai abundentă.
Agricultura trece de asemenea printr-un recul evident derivat din fragmentarea
proprietăţilor, dotarea tehnică insuficientă, îmbătrânirea populaţiei ocupate în ramură.
Agricultura are însă mari resurse de afirmare în România, Republica Moldova şi Ungaria. Se
practică o agricultură mixtă (cereale, plante tehnice, legume, viticultură, pomicultură,
creşterea animalelor). Dintre subramurile specifice menţionăm viticultura in Republica
Moldova, Ungaria (Tokaj) şi România (Murfatlar, Cotnari, Jidvei); cultura hameiului în Cehia
şi a porumbului în România; pomicultura in Republica Moldova, Ungaria, România; creşterea
ovinelor (România şi Republica Moldova) etc.
Turismul este considerat o alternativă de dezvoltare în perioada tranziţiei. România,
Slovacia şi Cehia au un potenţial natural apreciabil, Ungaria resurse atractive antropice. Se
practică un turism mixt (cultural-curativ-recreativ în Cehia (Praga, Brno, Karlovy Vary,
Marianske Lazne), recreativ în Slovacia (Javorina), cultural şi recreativ în Ungaria
(Budapesta, Balaton, Munţii Matra), toate tipurile în România (Bucovina, Valea Prahovei,
Delta Dunării, litoralul Marii Negre, Bucureşti).
Transporturile sunt într-o dezvoltare continuă. Se lărgeşte reţeaua de autostrăzi se
modernizează drumurile naţionale şi judeţene. Reţeaua de căi ferate este relativ densă.
Navigaţia este dezvoltată pe Dunăre (Bratislava, Viena, Budapesta, Galaţi, Brăila fiind porturi
importante). Ea oferă tangenţa cu marea a Slovaciei, Austriei şi Ungariei, ţări fără ieşire la
oceanul planetar. Constanţa rămâne unul din porturile importante ale Marii Negre.
Transportul aerian tinde să se dezvolte îndeosebi pe distante mici şi medii.

14
Comerţul este favorizat de poziţia centrală a regiunii, dar şi de diversitatea ramurilor
sale economice. Se exportă materii prime, semifabricate, produse agricole şi industriale. Se
importă maşini şi utilaje, combustibili, fructe tropicale, bunuri de consum. Principalii
parteneri sunt ţările din Uniunea Europeana, CSI, ţările arabe, SUA.

Diferenţieri regionale:

Patrulaterul Ceh:
Este un podiş vechi, hercinic, delimitat marginal de munţi asemănători.
Prezintă un climat continental cu influenţe vestice şi amplitudini termice moderate.
Reprezintă un areal de divergenţă a reţelei hidrografice (Elba cu Vltava se îndreaptă spre
Marea Nordului, Odra spre Marea Baltică, Morava spre Dunăre şi Marea Neagră).
Vegetaţia este reprezentată de păduri de foioase în zonele joase şi de conifere în cele mai
înalte. Dintre resursele minerale se exploatează cărbuni, uraniu, plumb.
Popularea regiunii este veche, dar bilanţul demografic este negativ. Urbanizarea ruralului
este un fenomen în derulare.
Centrul polarizator principal este metropola Praga, urmată de Brno şi Plzen.
Industria este bine dezvoltată (metalurgică, constructoare de maşini, chimică, uşoară).
Agricultura este axată pe creşterea animalelor (bovine şi porcine).
Turismul este diversificat: cultural (Praga, Brno), curativ (Karlovy Vary) şi de agrement
în zona montană (Teplice, Liberec).

Munţii Tatra:
Este o unitate distinctă, caracterizată printr-o relativă izolare în lanţul carpatic, prin
masivitate şi altitudine ridicată (Vf. Gerlachovka - 2 655 m). Există o mare diversitate
petrografică: roci sedimentare, cristaline, vulcanice.
Climatul resimte influenţe vestice şi prezintă etajare altitudinală.
Reţeaua hidrografică este densă; există numeroase lacuri glaciare.
Vegetaţia este etajată, la peste 1600 m dezvoltându-se stepa rece, cu arbuşti şi pajişti
alpine. Pădurile ocupă suprafeţe extinse.
Resursele sunt constituite din zăcămintele de cărbuni (Ostrava-Karvina, Kosice) şi
minereuri de fier, cupru, zinc.
Populaţie este mai puţin densă. Aşezări rurale au mărimi diferite, iar oraşele sunt mici şi
mijlocii: Zilina, Presov, Banska Bystrica. Principalul centru polarizator este oraşul Kosice.

15
Bazinul Vienei:
Se ataşează Europei Centrale datorită gravitaţiei spre axa Dunării şi prin rolul jucat de
oraşul Viena în istoria, economia şi cultura acestei regiuni.
Clima este temperat continentală, vegetaţia specifică fiind cea a pădurilor de foioase.
Resursele sunt sărace: materiale de construcţii, terenuri agricole, păduri etc.
Gradul de populare este ridicat (în aglomeraţia vieneză densitatea - 5 000 loc./km2).
Centrul polarizator este Viena. Oraşe importante sunt şi: Linz , St. Polten.
Industria este de tip metropolitan (cu dezvoltarea majorităţii subramurilor).
Agricultura se bazează pe creşterea animalelor (în ferme mici şi mijlocii).
Căile de transport sunt moderne (autostrăzi: Linz-Viena-Budapesta; Viena-Graz-
Klagenfurth etc.), iar turismul cultural este intens.

Câmpia Panonică: se dezvoltă între versantul estic al extremităţii vestice a Carpaţilor


(culmea Carpaţilor Albi din nordul bazinului Vienei) şi cel vestic al Munţilor Apuseni.
Prezintă un relief de câmpie cu o mare orizontalitate, diversificat de intercalarea unor
munţi joşi (Bakony, Mecsek etc.).
Resurse sunt reprezentate de: terenuri agricole, ape termale, petrol, bauxită.
Satele sunt in general mari, compacte. Predomină oraşele mici şi mijlocii.
Principalul centru polarizator este Budapesta (peste 2 milioane locuitori). Importanţă
regională au şi: Gyor, Pecs, Miskolc, Debrecen, Szeged, Arad, Oradea, Satu Mare.
Agricultura este bine dezvoltată bazându-se atât pe cultura plantelor cât şi pe creşterea
animalelor în mari combinate zootehnice.
Industria este concentrată în Budapesta şi oraşele mijlocii, ramuri de referinţa fiind
construcţia de maşini, textilele, produsele chimice şi alimentare.
Budapesta şi lacul Balaton (Siofok, Balatonfured) sunt polii turismului regional, urmaţi de
Oradea (Băile Felix, Băile 1 Mai) şi Bratislava.

Podişul Transilvaniei:
Regiunea cuprinde atât Depresiunea colinară a Transilvaniei cât şi masivele carpatice
înconjurătoare.
Deţine resurse naturale importante: sare, gaz metan, minereuri nemetalifere, cărbuni,
păduri. Are un potenţial turistic natural şi antropic important. Se remarcă unele areale cu un
rural tradiţional cum ar fi în „ţările”: Năsăudului, Lăpuşului, Bârsei, Făgăraşului, Loviştei,

16
Haţegului etc. Multe dintre aşezările urbane îşi au origine în antichitate (Napoca, Apullum,
Potaissa) sau în epoca medievală (Bistriţa, Braşov, Sibiu, Deva, Sighişoara, Mediaş).
Agricultura este mixă, bazându-se atât pe cultura plantelor cât şi pe creşterea animalelor.
Industria se află în cea mai mare parte într-un proces de restructurare fiind reprezentată
de: industria metalurgică (Hunedoara, Călan, Câmpia Turzii), constructoare de maşini
(Braşov, Cluj Napoca, Sibiu), chimică (Ocna Mureş, Turda, Târnăveni), lemnului, textilă,
alimentară.
Regiunea dispune de un important potenţial turistic natural şi antropic, formele de turism
fiind diversificate.

Câmpia Română:
Se caracterizează printr-un relief monoton, cu altitudine reduse (300 m în Câmpia Înaltă a
Piteştiului, 10-20 m în Câmpia Siretului Inferior).
Clima este variată, cu un grad de continetalism ce se accentuează de la vest la est. În
partea vestică a Câmpiei Române clima are nuanţe submediteraneene, în partea centrală de
tranziţie şi continentale în est.
Vegetaţia caracteristică este de stepă şi silvostepă, fiind înlocuită în cea mai mare parte de
culturi agricole. Regiunea dispune de resurse de petrol, gaze naturale şi ape termale.
Predomină satele mijlocii şi mari, dezvoltate de-a lungul râurilor şi artere rutiere.
Municipiul Bucureşti este centru polarizator al regiunii. Craiova, Ploieşti, Piteşti, Brăila şi
Buzău au importanţă locală deosebită.
Agricultura este principala funcţie economică, Câmpia Română fiind o importantă
regiune cerealieră. Plantele tehnice şi legumele se cultivă mai ales în vecinătatea marilor
oraşe. Viticultura este specifică regiunilor nisipoase din Câmpia Olteniei. Creşterea
animalelor este o activitate tradiţională importantă în economia regiunii.
Industria este reprezentată prin aproape toate ramurile sale: siderurgie, construcţii de
maşini, chimică, textilă, alimentară aflându-se în plin proces de restructurare.
Turismul se bazează pe potenţialul cultural şi curativ, principala atracţie fiind
reprezentată de Bucureşti şi împrejurimile acestuia.
Căile de transport sunt diversificate şi numeroase dar infrastructura este insuficient
modernizată.

17
Podişul Moldovei:
Este o unitate cu altitudini reduse ce scad de la nord la sud (600-200 m), fragmentată de
culoare de văi largi (Siret, Prut), de depresiuni interioare (Rădăuţi, Jijiei) sau câmpii fluviatile
(Nistrului inferior, Cahul).
Clima este temperat continentală, cu ierni geroase şi veri călduroase, cu influenţe baltice
în partea nordică şi de ariditate în cea mai mare parte a unităţii.
Hidrografia este reprezentată de o reţea densă de râuri colectate Siret şi Prut (tributare
Dunării) şi de Nistru (tributar Mării Negre).
Vegetaţie este reprezentată de silvostepă, modificată în cea mai mare parte de intervenţia
antropică. În partea nordică silvostepa este înlocuită de păduri de stejar şi fag (care îşi are aici
limita estică a arealului său).
Este o regiune în cea mai mare parte rurală, principalele oraşele polarizatoare fiind:
Chişinău (720000 locuitori), Iaşi (320000 loc.) şi Cernăuţi (230000 loc). Alături de acestea, o
polarizare regională este determinată de: Suceava, Vaslui, Bălti, Tighina, Roman, Bacău,
Galaţi, Chilia. Regiune este săracă, defavorizată, cu o economie mixtă, agro-industrială.
Reţeaua de transport este deficitară, accesibilitatea fiind dificilă în unele regiuni.
Dispune de un potenţial turistic cultural deosebit, insuficient valorificat.

Dobrogea:
Asociază cel mai vechi teritoriu, precambrian, din Podişul Casimcei, cu cel mai nou,
cuaternar, al Deltei Dunării (4 340 km2 - peisaj deltaic cu grinduri, ostroave, lacuri, braţe şi
canale de drenaj).
Relieful este de munţi vechi, aplatizaţi la nivelul unui podiş în partea central-nordică şi
podiş tabular cu fragmentare redusă în sud.
Este o regiune cu resurse de subsol diversificate: petrol pe platforma continentală a Mării
Negre, cupru, fier, bentonită, calcare, roci de construcţii; terenuri agricole fertile.
Agricultura este mixtă fiind reprezentată de cultura plantelor (viţă de vie, pomi fructiferi,
cereale) şi de creşterea animalelor.
Centru polarizator este Constanţa, cel mai mare port al Romaniei. Regiunea deltaică este
polarizată de Tulcea. Se mai remarca: Mangalia, Cernavoda, Medgidia.
Industria este reprezentată de ramurile: energetică (centrala nucleară de la Cernavodă), a
materialelor de construcţie, petrochimia, construcţiile de nave, industria alimentară şi textilă.
O componentă principală a economiei regiunii este reprezentată de turism, în principal cel
litoral (Constanţa – Mangalia).

18