ETAPELE SAU TREPTELE MANTUIRII

    In general, treptele principale comune sunt urmatoarele:

    a.Pregatirea ranasterii omului sau a salasuirii lui Hristos, sau aharului in
el.Pregatirea aceasta are diferite forme.Pregatirea celor ce s-au botezat in ziua Pogorarii
Duhului Sfant a inceput prin cuvintul Sfantului Petru, care le-a facut cunoscut pe
Hristos.Acest cuvant a provocat in ei "strapungerea inimii" si dorinta de a se mantui prin
alipirea la Hristos.La pocainta pentru viata de pana atunci ii indeamna si Sfantul Apostol
Petru.Intrebarea lor: Ce sa facem?,rasarea din constiinta trezita in ei ca fara Hristos nu
exista pentru ei scapare din perspectiva mortii vesnice.De abia dupa aceea s-au botezat.
    Pregatirea lui Saul a fost provocata de aratarea nemijlocita a lui Hristos si a continuat
prin rugaciune si prin legatura ce a luat-o cu Anania, un ucenic al Apostolilor. Famanul
reginei din Etiopia a simtit trebuinta sa se boteze prin cuvantul diaconului Filip,care a
trezit in el credinta in Hristos. Atat Saul cat si famenul s-au botezat in urma acestei
pregatiri.
    Chiar apostolii s-au pregatit pentru primirea Sfantului Duh prin petrecerea vreme de
trei ani langa Iisus si prin rugaciunea timp de trei zile in foisorul de sus din Ierusalim.
Aderentii unor secte cred ca insasi pregatirea aceasta e totul si numai primesc Botezul sau
il reduc la o simpla ceremonie,prin care fac cunoscuta "convertirea" lor interioara si
anterioara.
    Diadoh al Foticeii face deosebire intre lucrarea harului asupra omului in faza de
pregatire a renasterii lui intre cea care incepe cu renasterea.Deosebirea este ca inainte de
renastere harul lucreaza din afara sufletului asupra lui,iar prin renastere se salasuieste in
el insusi.Dimpotriva, satana lucreaza pana la Botez in launtrul sufletului,iar din acel
moment lucreaza din afara lui.Aceasta se poate intelege asa, ca pana la botez omul simte
indemnuri sa iasa din carapacea egoismului sau,dar nu poate sa realizeze aceste
indemnuri.Din momentul Botezului, harul lui H ristos intareste atat de mul hotararea
omului de a sparge inchisoarea egoismului sau, incat el reuseste de fapt sa faca
aceasta.Avand in vedere ca pregatirea aceasta are ca scop deschiderea omului pentru
Hristos, in cazul copiilor din familiile crestine aceasta deschidere e asigurata de ambianta
familiilor lor.
    S-ar pute spune ca inainte de Botez sufletul e miscat de har,de ambianta ce iradiaza din
Biserica. In omul astfel pregatit Hristos Se poate salasui prin Botez in insusi sufletul lui.
Inainte de Botez, asupra lui lucreaza Duhul lui Hristos cu deosebire prin cuvantul unui
credincios care-L are pe duhul in sine,care face parte din Biserica. Desigur lucrarea
aceasta nu e numai o lucrare prin cuvant. ci si prin convingerea celui ce vorbeste, prin
viata lui predata lui Hristos.De aceea Nichita Stithatul pune slujba cuvantului pe trapta a
patra,cea mai inalta a vietii duhovnicesti, prima fiind purificarea de patimi, a doua,
contemplarea lui Dumnezeu prin fapturi, a treia, salasuirea Sfintei Treimi in
suflet.Cuvantul de chemare la Hristos, ca sa creeze o stare launtrica de pregatire in cei ce
nu s-au alipit inca Lui,trebuie sa porneasca astfel din plinatatea Bisericii, in care se
traieste moartea cu Hristos si arvuna Invierii Lui.Ca urmare, pregatirea omului se face
langa Biserica, sub puterea lui Hristos care iradiaza din ea si e o pregatire in vederea
intrarii omului in Biserica.
 b. A doua treaptă este renaşterea omului în Hristos prin Taina botezului. Cu
aceasta începe îndreptarea propriu-zisă, care constă, pe de o parte, în curăţirea de păcatul
strămoşesc şi de celelalte păcate săvârşite până la botez, iar pe de alta, în sălăşluirea
harului lui Hristos în el, inclusiv harul virtuţilor teologice, ceea ce marchează începutul
unei noi vieţi, în care omul simte dorinţa vie de a se uni cu Hristos şi de a umbla „întru
înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4). Acum începe viaţa cea întru curăţie a omului din puterea lui
Hristos sălăşluit în el, tot aşa cum viaţa întru săvârşirea păcatului, imprimat ca o puternică
virtualitate în fiinţa lui, se datora legăturii în care trăia cu satana, duşmanul lui
Dumnezeu. Aşa începe o viaţă nouă în om, o viaţă orientată spre evitarea păcatelor şi spre
săvârşirea binelui, sau a voii lui Hristos, o înaintare cu Hristos în relaţia de iubire
nesfârşită. Diadoh al Foticeii spune: „Satan e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie să
lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul
sufletului, adică în minte”. Şi „sălăşluindu-se în noi alungă păcatul”. „Dar nu trebiuie să
ne mirăm că după Botez gândim iarăşi cele rele împreună cu cele bune. Căci baia
sfinţeniei şterge pata noastră rămasă de pe urma păcatului, dar nu preschimbă acum
putinţa voinţei noastre de a se hotărî în 2 feluri şi nici nu opreşte pe draci să ne
războiască” (Cuvânt ascetic, cap. 78, Filocalia).
c. A treia treaptă face vizibil progresul creştinului în viaţa cea nouă în Hristos,
arătându-L pe Hristos prezent în viaţa şi în faptele lui încât acum el poate spune: «De
acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos este Cel ce trăieşte întru mine» (Gal. 2, 20). Acum se
arată cu adevărat creşterea în virtute şi îndeosebi în iubire, ceea ce dă un sensibil avânt
urcuşului duhovnicesc spre desăvârşire, care poate fi realizat, pe de o parte, prin
împlinirea poruncilor, iar pe de alta, prin urmarea de către unii a sfaturilor evanghelice.
Hristos sălăşluieşte în altarul fiinţei noastre, aducându-se jertfă ca Arhiereu Tatălui ceresc
pentru noi, ca să ne întărească în chip neştiut şi pe noi, ca să alăturăm jertfa fiinţei noastre
la jertfa Lui, ca să renunţăm şi noi la noi înşine pentru a intra în dialog cu Tatăl prin El,
precum a intrat El prin jertfa Lui ca om în acest dialog cu Tatăl şi cu noi. Smereniei Lui
trebuie să-i răspundă smerenia noastră, pentru realizarea taine întâlnirii cu El în iubire.
Locul în care se află El ca Arhiereu este încăperea cea mai dinăuntru, cea mai ascunsă şi
mai curată a inimii, pentru că numai aceea poate fin în modul cel mai uşor sensibilizată şi
deschisă lui Dumnezeu. De la Hristos sălăşluit în noi la Botez ne vine puterea deschiderii
spre Dumnezeu. De la Arhiereul care Se jertfeşte acolo în focul iubirii de Dumnezeu şi de
noi, ne vine puterea să alăturăm, cu o căldură din căldura Lui, jertfa noastră la jertfa Lui,
renunţarea noastră la noi înşine, pentru ca această jertfă a noastră să fie luată de El
împreună cu noi înşine şi mistuită de focul aceleiaşi iubiri de Dumnezeu.