Întreita Slujire a lui Hristos în Biserică şi ierarhia bisericească

Pentru restaurarea naturii omeneşti în plenitudinea ei dinainte de păcat, era necesară

lumincarea minţii omului prin învăţătura cea adevărată şi deplină, prin refacerea legăturii
harice cu Dumnezeu, adică prin redobândirea harului, şi prin întărirea şi susţinerea
omului în această legătură. Datorită acestui fapt, Mântuitorul îşi îndeplineşte opera Sa
mântuitoare sub întreit aspect: ca profet sau învăţător, ca arhiereu şi ca împărat,
continuându-şi această operă şi după înălţarea Sa la cer, în Biserică, prin Duhul Sfânt. Ca
profet, învaţă, aducând Revelaţia divină desăvârşită despre fiinţa şi voia lui Dumnezeu şi
despre mântuire; ca arhiereu, reface prin jertfa răscumpărătoare legătura omului cu
Dumnezeu; ca împărat, învinge puterile răului, conducând pe om la menirea lui cea
adevărată. De obicei, cele trei aspecte ale operei mântuitoare sunt numite: trei chemări,
trei slujiri, trei dregătorii, trei misiuni, trei demnităţi. Cu largă circulaţie sunt numirile:
chemare profetică, slujire arhierească, demnitate împărătească, deşi toate sunt şi slujiri
şi demnităţi.
Aceste trei slujiri sunt cele mai înalte demnităţi ce există în viaţa omenească, însă
dintre oameni nimeni nu le are pe toate, nimeni nu este deodată şi proroc, şi preot şi
împărat, ele fiind unite numai în Mântuitorul Iisus Hristos şi fiecare în gradul cel mai
înalt. Iar viaţa şi activitatea Mântuitorului constau în împlinirea întreitei Sale slujiri. În
centrul operei mântuitoare stă slujirea arhierească a lui Iisus Hristos, prin care se reface
legătura harică a omului cu Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu. Căci chemarea
profetică, luminând prin învăţătură, pregăteşte sufletul pentru primirea împăcării, iar
demnitatea împărătească dăruieşte harul împăcării şi desăvârşeşte pe credincioşi.
Dacă numele de Iisus înseamnă Mântuitor, numele de Hristos înseamnă uns, şi
întrucât unşii VT erau profeţii, preoţii şi regii, acest nume arată tot întreita demnitate a
Mântuitorului, în chip deosebit de a celorlalţi unşi, ca fiind uns al lui Dumnezeu prin
Duhul Sfânt. (Isaia 61, 1; Luca 4, 18).
Biserica se mentine si inainteaza in planul vietii care se hraneste din sfintenia,din
indumnezeirea si din invierea lui Hristos.Dar aceasta,nu numai intrucat Il are in ea pe El
ca ipostas divin intrupat si deci ca trup ipostaziat in Dumnezeu ,jertfit si inviat o data
pentru toti, iradiind din El puterea de jertfa si puterea de inaintare spre inviere, ci si
intrucat Hristos Insusi continua sa fie in ea Arhiereul care Se ofera pe sine ca jertfa in
continuare, Invatatorul care Isi propaga invatatura despre sine si despre mantuirea in Sine
si Conducatorul nostru spre mantuire. Hristos dupa ce a exercitat intreita Sa slujire,
inainte de a fi dat fiinta Bisericii, exercita aceasta slujire si in Biserica sa. El nu e capul
Bisericii numai intrucat e ipostasul divin, devenit ipostas al umanitatii si intrucat Se
mentine in oameni cu trupul Lui jertfit,inviat si inaltat, ci si intrucat continua sa exercite
si sa sustina in ea cele trei slujiri mantuitoare ale Lui in Biserica. De calitatea Lui de cap
tine si faptul ca ne conduce, ne lumineaza si Se ofera in continuare ca jertfa pentru ca sa
ne conduca prin toate acestea, prin cunostinta si prin viata de jertfa, spre inviere si spre
viata de veci in El.
Hristos, ca ipostas divin purtator al umanitatii noastre jertfite si inviate, nu ramane
pasiv in Biserica, ci in lucrarea Sa de Invatator, de Arhiereu si Imparat. In aceasta intreita
slujire, El nu are Biserica drept obiect, ci i se adreseaza ca unei partenere libere,chemate
la libertate si la relatia iubitoare cu Sine. Caci Biserica este alcatuita din persoane
inzestrate cu libertate si chemate la libertate si la iubire netrecatoare. In calitatea de
partenera, Biserica pe de o parte primeste invatatura, jertfa si conducerea Lui, pe de alta,
raspunde la ele in mod liber si pozitiv ca la o chemare, invatand, jertfindu-se si
conducand ea insasi, sau paticipand la slujirile Lui de Invatator, Arhiereu si Imparat.Prin
Continuarea intreitei Sale slujiri in Biserica, Hristos intretine cu Biserica si cu fiecare
madular al ei un dialog progresiv in care nici El, nici Biserica, nici madularele ei nu sunt
intr-o stare pasiva. Acesta e sensul preotiei imparatesti a credinciosilor chemati sa
vesteasca bunatatile lui Hristos si sa se fereasca de poftele trupesti.
Ea se supune conducerii Lui si si-o insuseste, conducand ea insasi in acelasi duh de
iubire madularele sale personale si acestea conducandu-se unul pe altul si invatandu-se si
indemnandu-se la jertfa. Precum Hristos este activ in aceste slujiri, asa este activa si
Biserica Sa in impartasirea de ele. Hristos ar putea ramane pasiv numai cand invatatura,
jertfa si conducerea s-ar putea desprinde de Persoana Lui, cum se intampla intr-o anumita
masura acolo unde i se da lui Hristos un loctiitor, sau unde fiecare membru al Bisericii
socoteste ca se poate invata si conduce el insusi intr-un mod divergent de altii, fara a avea
pe Hristos ca invatator si conducator unic al lor. Dar daca Hristos este Fiul lui Dumnezeu
cel intrupat, El este prin Sine lumina, invatatura, jertfa si conducerea. Iar la acestea
participa toti cei in care El este salasluit in chip unitar.In unitatea lor de credinta, de
intelegere, de participare la jertfa, se arata ca Hristos Insusi ramane naimpartit in toti,
activ ca invatator, ca arhiereu si ca imparat.
Hristos invata Biserica Sa in continuare, luminand-o in intelegerea cuvintelor Lui si
lucrarii Lui mantuitoare in contextul fiecarui timp.Pe de alta parte o faxe partasa acestei
slujiri, indemnand launtric madularele ei prin Duhul Sfant sa se invete unele pe altele.
Chiar in exercitatea acestui indemn, El este invatatorul suprem.Caci el a indemnat pe
Apostoli sa duca invatatura de la obarsie sau cuvantul Lui si cuvantul despre El tuturor
neamurilor. El a indemnat apoi pe misionarii din orice timp sa-L faca cunoscut ca
Mantuitor in toata lumea.El indeamna pe parinti sa-l faca cunoscut copiilor si pe toti
credinciosii sa comunice unii altora credinta lor in El si sa-si lamureasca intelesurile
Persoanei si lucrarii Lui Mantuitoare. Toata Biserica e invatata de El si invatatoare prin
participarea la slujirea Lui invatatoreasca. Cei ce culeg mai mult din mana invataturii Lui,
sau sorb mai mult din apa vie a acesteiinvataturi, daruiesc mai mult altora.
In exercitarea slujirii de Invatator, se pune in relief continuu si calitatea ei profetica.
Caci ea de duce prin propovaduirea Bisericii la trepte tot mai apropiate de omul-
modelcare este Hristos si de relatiile de dreptate, de fratietate si de delicatete umana, care
vor domni in Imparatia cerurilor, unde va fi umanul in forma lui deplin realizata.
La fel Hristos ne calauzeste pe toti cu putere spre o legatura mai deplina cu Sine si
spre unirea cu El in Imparatia cerurilor,dar ne da si noua putere sa ne calauzim unii pe
altii in aceasta directie. Sau biruieste impreuna cu noi pornirile inferioare si demonice
care tind sa ne tina departe de El prin tot felul de greutati puse in calea straduintei noastre
de apropiere de El, de implinire a voii Lui.El este Imparat, dar si noi suntem chemati sa
ne impartasim de puterea Lui imparateasca,biruind aceste porniri si piedici,pentru a
ahunge sa imparatim impreuna cu El, nemaifiind stanjeniti de lanturile naturii, ale
pacatului si mortii. „Daca staruim in rabdare, (care e si putere), vom fi imparati impreuna
cu El”
Prin slujirea de Arhiereu in Biserica, Hristos Isi infatiseaza neincetat trupul Sau jertfit
Tatalui,dar o data cu aceasta ne infatiseaza si pe noi ca jertfe benevole de buna mireasma,
din puterea trupului Sau jertfit de care noi ne impartasim. Prin aceasta, El nu aduce jertfa
numai pentru Sine, sau numai corpul Sau personal, ci si corpul Sau tainic in launtrul
caruia se afla trupul Sau personal.
In cazul Sau este o identitate intre jertfitor si jertfa,ceea ce inseamna ca Insasi
Persoana Sa e jertfa benevola, ca jertfa e persoana care se jertfeste,ca nu se poate distinge
intre pasivitatea jertfei si spontaneitatea jertfitorului, ca nu se poate separa intre starea
pasiva a jertfei si dispozitia activa a jertfitorului.Acelasi este activ ca jertfitor si pasiv ca
jertfa, mai bine zis, primitor al starii de jertfa.
La aceasta stare de jertfa continua si de jertfitor continuu ne atrage Hristos si pe
noi.El nu ne jertfeste ca obiecte, ci ne atrage la o autojertfire ca subiecte, la o autodaruire
activa si la o ramanare in ea, impartasindu-ne de starea Lui de jertfa, in care El, de
asemenea, nu este obiect pasiv, ci daruitor. Impartasindu-ne deci de jertfa Lui, nu ne
impartasim numai de jertfa, ci si de jertfitor. Prin aceasta devenim noi insine nu numai
jertfe, ci si jertfitori sau preoti ai jertfei noastre in acest sens restrans.