OASELE.

STRUCTURA INTERNĂ ȘI
EXTERNĂ. CLASIFICAREA OASELOR

1
 CUPRINS

1. Oasele........................................................................................................................3
2. Structura internă a oaselor.........................................................................................8
3. Structura externă a oaselor........................................................................................9
4. Clasificarea oaselor.................................................................................................10
5. Bibliografie..............................................................................................................11

2
 OASELE

Oasele corpului uman sunt niște piese dure și rezistente, de forme și mărimi foarte
diferite, care alcătuiesc scheletul corpului și fac posibile mișcările noastre. Acestea sunt
compuse dintr-un țesut viu care funcționează în mod constant și unde se depozitează minerale
care le conferă o duritate aparte.

Scheletul reprezintă totalitatea oaselor așezate în poziție anatomică. După forma lor,
oasele se clasifică în:

 oase lungi (humerus, radius, ulnă, femur, tibie, fibulă);

 oase late (parietal, frontal, occipital, stern, scapulă, coxal);
 oase scurte (carpiene și tarsiene).

Există și oase, cum ar fi rotula, care se găsesc în grosimea unui tendon, și oase
alungite, cum ar fi coastele și clavicula, la care predomină lungimea.

3
4
5
 Sistemul osos (scheletul) este alcătuit din 206 oase, conectate între ele prin articulații,
în majoritatea cazurilor. Rolul principal al acestuia este de a suporta greutatea corpului, de a
permite mobilitatea acestuia și de a proteja organele interne.

În general, sistemul osos este împărțit în:

- scheletul cefalic
- scheletul axial (cavitate toracica, stern si coloana vertebrala)
- scheletul apendicular (membrele).

Țesutul osos

Oasele sunt alcătuite din țesut osos, acesta fiind alcătuit din matrice osoasă și osteocite,
osteoblaste și osteoclaste (tipuri celulare). Țesutul osos este bine vascularizat și are o
activitate metabolică intensă. Sistemul osos este un rezervor de calciu fosfat și mulți alți ioni.
Exista doua tipuri de țesut osos:
- țesut osos primar/ imatur: acest tip de țesut este înlocuit cu țesut osos matur, însă sunt
anumite regiuni unde nu se produce schimbarea; în vecinătatea suturilor oaselor late ale
craniului, la nivelul alveolelor dentare. Acesta este caracterizat de un număr scăzut de
elemente minerale și un număr crescut de osteocite.
- țesut osos secundar (matur): este caracteristic adultului. Acesta este bogat în fibre de
colagen.

Țesutul osos se produce prin procesul numit osteogeneza. Aceasta se produce prin:

- osificare de membrană (endoconjunctiva): prin aceasta se formează majoritatea oaselor late
- osificare encondrală (endocartilaginoasa): prin acest tip de osificare se formează majoritatea
oaselor lungi/scurte.
Creșterea osoasă este asociată cu resorbția parțială a țesutului deja format, în acest fel
facilitându-se menținerea morfologiei osului în timpul creșterii.
Remodelarea osoasă este mult mai intensă la copiii mici, însă la adulți se desfășoară
concomitent în multe regiuni ale scheletului, fiind independent de creșterea osoasă.

6
Componentele sistemului osos:

1. Craniul: este compus din opt oase (cutia craniana) si paisprezece (pentru fata).

2. Coloana vertebrală
- reprezintă scheletul axial al trunchiului, având o localizare posterioară și mediană
- este formată din 33-34 de vertebre, dispuse metameric. Exista vertebre: cervicale (în număr
de 7), toracice (12), lombare (5), sacrale (5), coccigiene (4-5).

3. Toracele
- este alcătuit din stern, coaste și vertebre toracice
a) sternul
- este localizat în partea anterioară și mediană a toracelui.
- este împărțit în: manubriu sternal, corpul sternal, procesul xifoid.
b) coaste
- sunt în număr de 12 perechi, care fac legătura între coloana vertebrală și stern.
- coastele sunt formate din os costal și cartilaj costal
- se diferențiază coaste adevărate (se articulează cu sternul prin cartilaj propriu, sunt în număr
de șapte) și coaste false (dintre care primele se articulează cu sternul prin intermediul altor
coaste iar ultimele sunt flotante, nemaiajungând la stern.

4. Pelvis
- pelvisul osos (centura pelvină): forma acestuia este de trunchi de con cu diametrul
transversal mai mare, ca o consecință a ortostatismului. Rolurile pelvisului: susținere si
transmiterea greutății trunchiului în statica și locomoția bipedă, protecția organelor pelvine,
implicat în sarcină și naștere. Exista mai multe tipuri morfologice de pelvis:
a) tipuri pure
- tip ginecoid (este tipul clasic feminin, cu diametrul transversal mai mare decât cel antero-
posterior)
- tip android (tipul clasic masculin, întâlnit însă și la femei)
- tip antropoid (turtit latero-lateral, cu diametrul antero-posterior mare și diametrul transversal
mic, este întâlnit mai adesea la femeile de rasă neagră)
- tip platipeloid (turtit în sens antero-posterior, diametru transversal foarte mare, întâlnit mai
des la femeile de culoare albă, însă este cel mai rar întâlnit tip morfologic pelvin).
b) tipuri mixte

5. Oasele membrelor
- superioare: humerus, radius, ulna, oasele carpiene, oasele metacarpiene, falangele.
- inferioare: femur, rotula, tibie, fibula, oase tarsiene, oase metatarsiene, falange.

7
 STRUCTURA INTERNĂ A OASELOR

Structura internă a oaselor este formată din periost, os compact, os spongios, cartilaj
hialin, măduva roșie și măduva galbenă.

 Periostul este un țesut fibros care învelește osul.

 Osul compact
 Osul spongios
 Cartilajul hialin este un tip al țesutului conjunctiv semidur, elastic și rezistent, care
intră în structura unor componente din corpurile oamenilor și animalelor
 Măduva roșie
 Măduva galbenă

8
 STRUCTURA EXTERNĂ A OASELOR

Structura externă a oaselor cuprinde diafiza, epifizele și metafizele.

 Diafiza este un țesut osos compact.

 Epifizele sunt lame dense de os compact care învelesc osul spongios și care conține
măduva roșie.
 Metafizele sunt părți ale unui os lung ce face legătura între epifiză și diafiză.

9
 CLASIFICAREA OASELOR

1. În funcție de baza compoziției lor:

 Componenta minerală (fosfatul și carbonatul de calciu, împreună cu micile cantități de
fluoruri, sulfați și cloruri) conferă duritate și rigiditate țesutului și rezistență la
compresie.
 Componenta organică (fibre colagene introduse într-o substanță amorfă formată din
structuri proteice - mucoase pluri cardiace) conferă elasticitate oaselor.

2. Oasele reprezintă țesuturi de diferite forme și volum, în strânsă relație cu poziția în

care se află și cu funcția pe care o desfășoară. În baza acestor caracteristici, oasele se
împart în:
 Oase lungi: când lungimea predomină asupra altor dimensiuni;
 Oase plate și largi: când lărgimea și lungimea predomină asupra grosimii;
 Oase scurte: când cele trei dimensiuni sunt aproximativ egale.

3. Țesutul osos se poate forma prin două procedee de osificare:

 Osificare membranoasă: celulele osteoblaste invadează țesutul conjunctiv și își încep
activitatea de producere a matricei osteoide care ulterior va fi miner; această
modalitate este întâlnită, de exemplu, în oasele craniului;
 Osificare condrală (intracartilaginoasă): constă în înlocuirea unui model de țesut
cartilaginos din partea țesutului nou format. Este întâlnită la nivelul membrelor unde
mecanismul intracartilaginos acționează și cu cel membranos pentru formarea
diferitelor parți ale oaselor lungi (diafiza, epifiza, metafiza).

BIBLIOGRAFIE
10
1. https://anatomie.romedic.ro/sistemul-osos
2. http://www.taekwondowtf.ro/wp-
content/uploads/2015/09/anatomie_instructori_2015.pdf
3. https://sistemul-osos.weebly.com/structur259.html
4. https://pregatirefizica.wordpress.com/tag/clasificarea-oaselor/
5. https://dexonline.ro

11