Teama PDF

TEAMA și TIMIDITATEA
Hoții de oportunități
Seria
1
ADRIAN NICULESCU
ADRIAN NICULESCU
© 2019, Adrian Niculescu

© 2019, Editura PAVCON
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

NICULESCU, ADRIAN
Teama și Timiditatea - Hoții de oportunități / Adrian
Niculescu - Bucureşti : Pavcon, 2019
ISBN 978-606-9057-14-8
159.9
Comenzi:
AdrianNiculescu.ro 0729.944.044
comenzi@AdrianNiculescu.ro
www.AdrianNiculescu.ro/shop
Editura PAVCON, tel.: 031-100.80.70

0723.26.90.40
office@pavcon.ro
www.pavcon.ro
Editor: Constantin Pavel

Coperta: Petru Carvaci
Foto copertă: Christiann Koepke (Unsplash)
ISBN 978-606-9057-14-8
ADRIAN NICULESCU
Editura PAVCON
Bucureşti, România, 2019
www.AnMotivational.ro
În septembrie 2017 am decis să fac o pagină, separată de
Facebook, unde să urc video-uri în care discut cu oamenii, le
ridic moralul și îi motivez, îi ridic de jos.
Nu mi-am putut imagina că va ajunge pagina numărul 1 din
România pe partea de motivare. Am video-uri cu peste 5 mili-
oane reach-uri și zeci de mii de share-uri.
Am început să primesc mesaje, românii au pornit să mi se
destăinuiască, să îmi scrie problemele lor cele mai întunecate,
cele mai intime și cele mai apăsătoare. Simțeam că nu îi pot
ajuta fizic pe toți, așa cum mi-aș dori. Răspundeam la mesaje
zilnic, ore întregi în care îi compătimeam, le dădeam soluții.
Sute de mesaje prin care îmi mulțumeau că le-am schimbat
viața. Că și-au salvat căsnicia, că și-au recăpătat încrederea
în ei, că s-au apropiat de copiii lor, că au renunțat la sinucideri,
droguri și multe altele.
După opt luni, am decis să lansez unica PLATFORMĂ MOTI-
VAȚIONALĂ din România. Acolo am structurat, pe module,
toată informația.
Module unde ofer soluții, dau chei, căi de rezolvare, prezint
cazuri reale, expun faptele prin care și eu am trecut și explic
pas cu pas cum am reușit eu să trec peste toate problemele.
Gelozie, Despărțire, Anturaj, Depresie, Înșelat, Modul pentru
părinți, pentru românii din Diaspora, pentru Motivare, pentru
planul profesional și multe altele…
Mesajul general pe care îl trans-

mit este:
“Am nevoie nu de aprecierile

voastre, am nevoie ca voi să în-
cepeți să vă apreciați pe voi înșivă,
să deveniți autentici și puternici, eu
doar vă arăt că și voi puteți!”.
Un refuz
NU te doboară
Când eram tânăr, nu cred că exista o teamă mai

mare decât frica de refuz. Iar când ești adolescent
și simți primii fiori ai iubirii, lucrurile devin mi-
nunate și, în același timp, înspăimântătoare. Nu
mă puteam gândi decât la fata de care mă îndră-
gostisem și nu știam cum să îi atrag atenția, deși,
în același timp, îmi era spaimă de cum va reac-
ționa când aveam să îi mărturisesc sentimentele
mele. Ce e drept, ținteam destul de sus, fata de
care vorbesc era mai în vârstă decât mine – și nu
mai zic că era și mai înaltă. Nu vorbea decât cu
băieți din clasele mai mari și se vedea de pe atunci
că era în căutarea unui anturaj mai matur, cu care
să se simtă mai confortabil. Privind în urmă, se
poate vedea clar că urma să comit o greșeală, că
Seria „Adrian Niculescu“
5
TEAMA și TIMIDITATEA Adrian Niculescu
lucrurile nu aveau să iasă așa cum mă gândeam

eu. Dar cum puteam înțelege pe atunci lucrurile
acelea? Până la urmă, nu știi să te ferești de foc
până nu te arzi.
Dacă mă gândesc mai atent, sunt bucuros că
am găsit curajul să o abordez, în ciuda scenariilor
pe care mi le construisem. Am decis, într-un mo-
ment nebunesc, să risc totul și m-am dus să îi cer
prietenia. Din păcate, am făcut-o în curtea școlii,
în văzul tuturor. Bineînțeles, fata m-a refuzat, iar
lumea mea s-a prăbușit. Nu m-a ajutat nici că res-
tul colegilor s-au prăpădit de râs și, pentru o pe-
rioadă, am fost subiectul de glume al școlii, pentru
că știm cât de cruzi pot deveni copiii uneori. Nor-
mal că acest lucru m-a marcat foarte tare. Mult
timp m-am blestemat că am făcut greșeala de a o
aborda, că nu mi-am văzut de treabă. Ce nu pu-
team vedea atunci era că marea greșeală o comi-
sesem după ce am fost refuzat. Ok, fata nu era de
nasul meu, dar faptul că m-am dus la ea n-a fost
o eroare în sine. Mi-am încercat norocul și nu a
ieșit așa cum dorisem.
Din păcate un astfel de moment, oricât de ne-
vinovat, de stupid, ar părea, te poate afecta pen-
6
tru foarte mult timp și exact asta am pățit și eu.

Am invitat teama în viața mea și din acel moment
lucrurile au stat mult mai rău. Așa se întâmplă
de cele mai multe ori, mai ales la o vârstă fra-
gedă, eșecurile tind să lase răni adânci și cica-
trici peste care nu putem trece ușor.
Știu că poate ți se pare o exagerare, că un ase-
menea episod nu merită să lase o amprentă așa
de tare asupra unei vieți, dar exact asta s-a întâm-
plat. Din acel moment am prins o teamă necon-
trolată nu atât de fete, ci mai ales de interacțiunea
cu ele. Nu mai eram în stare să abordez pe nimeni,
creierul meu reda la nesfârșit filmulețul refuzului
usturător pe care îl suferisem și de atunci evitam
pur și simplu să mai fiu rănit. Îmi dezvoltasem un
mecanism de autoapărare care mă proteja de ast-
fel de momente, cel puțin așa îmi spuneam, dar
în realitate problema era că ratam niște experiențe
de viață prin care orice om trebuie să treacă.
Motivul pentru care îți mărturisesc acest lucru
este că primesc foarte multe mesaje, mai ales de
la tineri care se confruntă, la rândul lor, cu această
problemă. Fie că vorbim de o timiditate excesivă
7
sau de o teamă de refuz, poate cauzată de expe-

riențe anterioare, ideea este că acești adolescenți
realizează că au o problemă în a comunica direct
cu persoana pentru care nutresc sentimente, iar
acest lucru îi doboară.
Eu îi înțeleg foarte bine, pentru că am fost în
locul acela blestemat, m-am confruntat cu acest
dușman nenorocit care este teama. Eu am numit
acest sentiment „hoțul de fericire“, pentru că
exact așa se manifestă. Îl și văd, un omuleț mic,
negru, care rânjește de fiecare dată când te simte
ezitant, care își freacă mâinile la gândul că te va
face să mai ratezi o șansă de a te simți împlinit.
Este un dușman foarte greu de combătut, pentru
că se hrănește cu putere din tine, practic tu ești
bateria lui. Temerile tale, ezitările, sentimentele
puternice, frica de a fi rănit, îl alimentează și îți
susură în ureche să nu riști, să nu iei vreo decizie,
să aștepți. Iar după ce te face să rămâi doar cu re-
gretele, atunci va fugi la loc în colțul lui și va aș-
tepta următoarea oportunitate să îți facă rău.
Prin așa ceva trec și tinerii care îmi caută aju-
torul și de aceea nu râd de ei, nu îi iau la mișto,
8
nu cred că exagerează, pentru că știu cât de greu

este să înfrângi omulețul cel nemernic.
Teama de respingere poate părea un reflex de
autoapărare, dar nu este așa, este doar o expresie
a fricii pe care o simți, dar nu o înțelegi. Este ușor
să îți croiești alibiuri, motive pentru care să nu în-
cerci să treci peste timiditatea ta și să vezi, de fapt,
cum stau lucrurile.
Eu nu pot judeca pe nimeni, pentru că exact
asta am făcut și eu. M-am convins că nu este bine
să mai vorbesc cu fetele, că nu sunt bun de nimic.
Mă certam mereu pentru faptul că nu am văzut
asta la timp și am căpătat o teamă mare de respin-
gere. Îmi spuneam mereu că este vina mea, că nu
sunt în stare să vorbesc nimic bun, că scot pe gură
doar prostii. Momentul acela din curtea școlii mă
obseda și îmi spuneam mereu că niciodată nu o
să mai fiu atât de prost.
Poate vei zice că încerc să par o victimă, dar la
vârsta aceea suferința și umilința erau mari și în
sufletul meu începuseră să crească teama, frica de
eșec și nu doar când venea vorba de a relaționa
cu fetele. Adevărul e că începusem să mă întreb
9
dacă voi reuși să fac ceva util cu existența mea,

dacă viața mea are vreun rost. Nu e o glumă, orice
eșec la acea vârstă îți poate da gânduri negre. Ado-
lescența e perioada când totul este posibil, când
totul este nou, dar și înspăimântător, iar experi-
ențele pot fi foarte dure, mai ales dacă nici cele-
lalte aspecte ale vieții tale nu te ajută să te echili-
brezi.
Bineînțeles că nu dau vina pe fata respectivă,
nu era obligată să accepte propunerea mea doar
pentru că o plăceam. Nici măcar n-a fost rea sau
nepoliticoasă, m-a refuzat și atât. Probabil că a râs
cu prietenele ei, au glumit o perioadă pe seama
mea, dar nimeni n-o putea acuza pentru asta.
Problema era la mine, eu nu realizam că, de
fapt, nu aveam nicio șansă de la început și că nu
avea rost să mă chinuiesc pentru asta. M-ar fi aju-
tat ca cineva să îmi explice toate acestea, să îmi
arate că nu am greșit cu nimic, că, dimpotrivă,
mi-am urmat inima, însă nu de fiecare dată acest
fapt aduce lucruri bune. Viața nu este un film
american în care băiatul bun câștigă mereu, dar
trebuie să vezi că, până la urmă, rănile se vin-
10
decă, cicatricile nu se mai văd și în față pot apă-

rea noi oportunități.
Bineînțeles, este foarte greu să vezi toate aceste
lucruri când ești tânăr și suferi. Viața ta pare că se
năruieşte în jurul tău și încerci să te agăți de orice
pai, de orice element care să împiedice de la pră-
buşire realitatea pe care ți-ai construit-o. Acest
lucru se aplică și la băieți și la fete, suferința este
la fel de mare, sentimentul de alienare e la fel de
prezent.
Trebuie să știi să gestionezi foarte bine situația
și exact asta încerc eu să fac: să le arăt celor care
n-au cu cine să comunice, care se simt margina-
lizați și speriați de perspectiva de a se deschide în
fața cuiva, că nu au motive de teamă. Frica este
doar în capul lor, o barieră peste care pot trece.
Au numai de câștigat și de învățat, indiferent de
ceea ce se întâmplă. Nimănui nu-i place să i se
zică nu, dar acest lucru chiar nu e o tragedie.
În plus, nu trebuie să fii singur, tu cu gândurile
tale. Aici, un rol important îl pot avea părinții, cei
care pot simți primii schimbările care apar în com-
portamentul tânărului. Știu, e aiurea să vorbești
11
cu mama despre problemele în amor, te simți pe-

nibil. Ea te-a crescut, pe românește te-a șters la
fund când erai mic; cum să te duci s-o întrebi care
e secretul pentru a vorbi cu fetele? De multe ori
îți este și ție rușine să recunoști acest lucru, mai
ales dacă te lauzi mereu în fața prietenilor cu suc-
cesele tale imaginare în fața sexului opus.
Ar mai fi tatăl, dar și aici lucrurile stau rău.
Dacă ești băiat și stai cu tatăl tău la un meci, poate
chiar și la o bere, dacă ai noroc de niște părinți
mai relaxați, cum poți să strici acel moment? Să
vii tocmai când te simți mai bărbat cu discuții de
genul: „Tată, m-a respins nu știu ce fată, cum să
vorbesc cu ea, că mă sperie?”. Nu se face așa ceva,
nu? Nu mai zic că, în cazul fetelor, e total exclus
să vorbească aşa ceva cu tatăl. De multe ori, până
la căsătorie, nici nu trebuie să știe ce se întâmplă
în viața ta personală. Mulți bărbați probabil nici
nu vor să afle ce fac fetele lor și cu cine.
Ei bine, asta e o greșeală mare, pe care o fac
mulți părinți și sfatul meu pentru ei este să fie
mult mai atenți cu copiii lor. Știu, de multe ori
aceștia se feresc de ei, se ascund, părintele devine
12
„dușmanul”, dar nu pot fi acuzați de asta. Așa

funcționează lucrurile și, dacă ești părinte, trebuie
să îți amintești cum erai și tu la vârsta lor. OK,
erau alte vremuri, poate alte preocupări, cu sigu-
ranță alte mentalități, dar unele lucruri chiar nu
se schimbă de la o generație la alta. Sentimentul
acela de singurătate, poate chiar de disperare,
după ce ai fost respins, va avea aceeași intensitate.
Copilul simte tot supărare, frustrare, nesiguranță.
Sunt sentimente cu care orice adolescent se con-
fruntă și întâlnim multe cazuri în care astfel de
trăiri pot conduce un copil în situații extreme. Așa
că e datoria ta de părinte să încerci să-l faci să se
deschidă, să îi arăți că nu e singur, că are un prie-
ten în tine. Mai mult decât orice, prietenii sunt
foarte importanți în acest moment. Degeaba are
în jur un anturaj cu care se distrează sau cu care
își petrece mult timp, uneori are nevoie de cineva
cu care să vorbească, de cineva care să îl înțeleagă
cu adevărat și nimeni de vârsta lui n-o s-o facă.
Dacă, însă, ai construit de-a lungul timpului o
relație de încredere cu copilul tău, dacă l-ai tratat
ferm, dar cu respect, și i-ai arătat că, deși tu ești
13
„șeful”, ești dispus să și asculți ce are de zis, atunci

sunt șanse mari să te privească aidoma unui prie-
ten. Cineva cu care poate comunica, cineva care
să fie capabil să îl ajute să înțeleagă obstacolele pe
care le înfruntă. Și atunci lucrurile vor evolua
mult mai ușor și pentru părinte, și pentru copil.
De aceea îi sfătuiesc pe părinți să fie atenți la
stările emoționale ale copiilor, să înțeleagă când
ceva îi deranjează. Da, probabil că majoritatea pro-
blemelor cu care acesta se confruntă sunt puerile,
ca părinte simți că nu mai ai răbdare pentru toate
prostiile adolescenței, dar nu uita că și tu ai trăit
tot felul de „drame” în tinerețe. Și poate că n-ar fi
stricat ca măcar unul dintre părinți să te ghideze
la greu.
Eu, unul, aș fi avut nevoie, mai ales după ce in-
cidentul din curtea școlii m-a afectat mai mult
decât mă așteptam. Cum, însă, mi-era rușine să
vorbesc cu cineva, cu atât mai puțin cu părinții
mei, care aveau și multe alte probleme pe cap, de
multe ori trebuia să gestionez singur sentimente
și stări cu care nu mă confruntasem și care mă
frustrau. Stăteam în fața oglinzii și mă înjuram de
14
unul singur pentru frica de fete pe care o căpăta-

sem. Mă gândeam la una din potențialele mele
cuceriri (cel puțin în capul meu) și repetam cum
aș putea să le agăț. Și oricât de mult m-aș fi mințit
că sunt un tip cool, că n-au cum să reziste șarmu-
lui meu, în momentul decisiv dădeam bir cu fu-
giții. Îmi aminteam cât de rău mă simțisem când
toată lumea râsese de mine și mă arătase cu de-
getul, de cuvintele neinspirate care îmi ieșiseră pe
gură și mă convingeam că sunt praf, că nu am
nicio șansă. Sigur, n-ar fi stricat ca cineva să mă
îndrume în acele momente, să aibă răbdare și să
îmi explice că nu e nimic în neregulă cu mine.
Așa că îi sfătuiesc pe tinerii care trec prin expe-
riențe asemănătoare să nu respingă din start ideea
de a discuta cu părinții despre temerile lor. Dacă
simți că se poate vorbi cu ei, atunci încearcă, fă-o,
nu se dărâmă lumea. Ba dimpotrivă.
E adevărat că adesea nu e ușor să faci asta și
părinții sunt una dintre cauzele pentru care inviți
alături de tine pe acest mic omuleț nenorocit nu-
mit teamă. Dar despre asta vom vorbi mai detaliat
în paginile care urmează.
15
Sunt sigur că cei mai tineri dintre cititorii mei,

mai ales băieții, vor să audă cum am reușit, totuși,
să îmi depășesc frica și să cuceresc o fată. Pentru
că s-a întâmplat și această „minune” până la urmă.
În primul rând, conștientizează că ai o pro-
blemă, dar nu te feri de asta. Nu este nicio rușine
și sunt foarte mulți care trec prin aceste lucruri,
chiar dacă majoritatea se dau viteji în fața priete-
nilor. Stai liniștit, de cele mai multe ori lăudăroșii
își vor pierde vocea dacă îi pui în fața unei fete.
Nici n-o să mai știe ce să facă, o să fugă cu coada
între picioare, deci nu trebuie să te gândești că ai
tu o problemă în mod deosebit.
Apoi, trebuie să descoperi o altă cale prin care
să te faci remarcat, prin care poți să transmiți ce
simți. Primii pași sunt cei mai înspăimântători,
așa este, de aceea, dacă ești la fel de speriat cum
eram eu, nu încerca chiar atunci să abordezi fata
direct. Nu avem manuale de instrucțiuni pentru
astfel de situații, așa că tot ce poți face este să în-
cerci să controlezi ce ține de tine.
Ei bine, pentru mine scrisul a fost salvarea, a
fost modul prin care am reușit să îmi dobor teama.
16
Mi-am dat seama că dacă reușeam să trec de prima

barieră, a interacțiunii directe, lucrurile aveau să
fie mult mai ușoare. Nu mă mai bâlbâiam sau
roșeam penibil sau cine știe ce altă grozăvie. Eram
mult mai relaxat, tupeist și puteam să rezolv lu-
crurile mult mai ușor dacă spuneam vreo prostie.
Era ca și cum repetam la oglindă și pentru prima
dată controlam lucrurile. Cuvintele veneau natu-
ral, puteam să abordez diferite teme de discuții
fără să mă simt inconfortabil.
Nu uita că acest lucru e mult mai ușor în ziua
de astăzi, practic rețelele sociale au devenit prin-
cipalul mod de comunicare, mai ales printre ado-
lescenți. Așa că primul pas este ușor de făcut, dar
bineînțeles că nu trebuie să te oprești aici. Acum
va trebui să îi arăți celei pe care vrei să o impre-
sionezi că nu își pierde timpul dacă vorbește cu
tine. Asta depinde doar de tine, de modul în care
știi să găsești un topic menit să o atragă, să o fas-
cineze, să vrea să te cunoască.
Eu am vrut să arăt că sunt un tip cu care se
poate comunica, cu care se poate relaționa. Dacă
o fată simte că ai inteligență emoțională, că ai
17
multe de oferit, atunci va deveni interesată și va

dori să te cunoască.
Dacă ești timid, atunci scrisul este salvarea ta,
este modul prin care poți să scapi de toți demonii
și să exprimi exact ce simți, fără să te încurci. Nu
trebuie să asculți vocea aceea interioară care îți
spune că ești un ratat, că n-ai nicio șansă, că te faci
de râs. Nu te gândi că cea pentru care ai senti-
mente va râde de tine și de încercările tale. Multe
dintre scenariile care se derulează în acel moment
în capul tău nu sunt adevărate, chiar nu ai nimic
de pierdut. Singurul eșec adevărat apare dacă nu
încerci, dacă lași viața și șansele să treacă pe lângă
tine. Nu ești un terminat, poți oferi valoare, doar
că trebuie să alegi să o faci. Uneori chiar este atât
de simplu.
Așa că, nu ezita, fii rege pe teritoriul tău. În
scris poți să îți găsești curajul, poți controla tu eve-
nimentele, nu ai niciun motiv să îți fie frică. Gă-
sește stilul care te caracterizează, care te avanta-
jează cel mai tare. Și, mai ales, nu căuta subiecte
banale, încearcă să o provoci, să o faci să gân-
dească, să îi pui mintea la contribuție. Copilării și
18
banalități poate să împărtășească cu oricine, mai

mult ca sigur însă că va reține dacă discuțiile cu
tine o vor fascina. Atunci sigur o să dorească să te
cunoască și în persoană.
Deci, ai mediul perfect în care să te desfășori,
acum rămâne ca tu să descoperi „magia” din tine.
Și dacă vei reuși, o să vezi că nu te va mai speria
nici contactul direct.
La mine exact așa a fost. După ce am văzut că
fetele sunt atrase de stilul meu, mi-am dat seama
că mă speriasem ca prostul, că totuși risc să pierd
mai mult dacă nu fac nimic. OK, exista șansa ca
în continuare să primesc refuzuri, dar până la
urmă, care era problema? Dispărea lumea? Nu
mai găseam femei pe globul ăsta pământesc?
Așa că, după ce mi-am făcut singur curaj, am
abordat direct o fată care îmi plăcea, am părut
sigur pe mine (deși nu eram, îți dai seama că tre-
murau chiloții pe mine) și am plecat cu numărul
ei de telefon. Nu a râs nimeni, nu s-a uitat amu-
zată la mine, din contră, totul a fost foarte bine și
natural. Și de atunci nu m-am mai uitat în spate,
trecusem de un baraj important. Au mai urmat
19
eșecuri, am mai înfruntat refuzuri, dar nu mi-a

mai fost frică de ele.
Un lucru la care trebuie să fii atent îl constituie
alegerea partenerei sau partenerului cu care vrei
să fii. Știu că nu sună prea bine, dar există anumite
limite, nu toată lumea e „de nasul tău”. Poate
sună ciudat, dar așa stau lucrurile. Nu zic să te
mulțumești cu puțin, din contră, dar nu te baza
numai pe atracția fizică atunci când te gândești să
abordezi pe cineva, pentru că de multe ori acest
aspect poate fi înșelător. Trebuie să descoperi ce
anume te-ar făcea să îți dorești o relație mai pro-
fundă cu cineva, ce trăsături vrei să aibă persoana
de lângă tine. Poate un anume tip de partener nu
ți se potrivește și de aceea nu ai succes. Și nu uita
că o relație presupune mai mult, așa că te poți
trezi lângă cineva care, de fapt, nu te satisface.
Eu sunt cel mai bun exemplu. Se vedea din
avion că nu aveam nicio șansă la fata respectivă,
doar eu am refuzat să accept asta. Din păcate,
viața nu funcționează doar cum vrem noi, așa că
s-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple.
De aceea, alege cu grijă, pentru că un refuz sau
20
mai multe te pot demoraliza rău și pot trezi omu-

lețul nenorocit din tine.
Și fie că ne place sau nu, intervine și aspectul
social. Poate când ești mai tânăr acest lucru nu
este atât de vizibil, dar pe măsură ce anii trec, o
să descoperi că dacă vei avea succes în viața pro-
fesională, lucrurile vor sta bine și în celelalte as-
pecte. Știu, o să zici că Adrian e ahtiat după bani,
că doar asta visează, dar chiar nu este așa. Un sta-
tut bun îți poate aduce siguranță, încredere în
tine, te face să nu-ți mai fie frică. Dacă ești un om
de succes, nu ai motive să fii timid. Nu zic să devii
prea încrezut sau arogant, dar atunci vei desco-
peri că nu va mai trebui să îți faci griji când vei
aborda pe cineva. Și nu zic să te lauzi cu succesul
sau banii tăi, nu acesta e scopul, să epatezi, spun
doar că te vei dopa cu încredere, te vei aprecia
mai mult și acest aspect se va vedea în atitudinea
ta.
Dacă vei descoperi în tine puterea ta interioară,
dacă vei putea să găsești forța de a te iubi pe tine
înainte de orice, atunci vei descoperi că viața este
un pic mai ușoară. Nu e deloc simplu, nimic nu
vine fără luptă, dar la final vei fi mulțumit și feri-
21
cit de ceea ce ai realizat. Nu îți va mai fi frică de

refuz și, la fel de important, nu te vei mai teme
nici de faptul că poți rămâne singur, o altă pro-
blemă pe care am întâlnit-o des, la mulți dintre cei
care mă contactează.
22
Trăiește pentru tine,
nu pentru alții
Când insist pe faptul că fiecare om trebuie să

muncească intens, să fie independent financiar și
mulțumit de viața profesională, gândul îmi zboară
la una dintre persoanele pe care am încercat să le
ajut. Parcă o și văd, o tânără domnișoară, drăguță,
încă tânără, genul de persoană pe care o privești
cu admirație pe stradă și te gândești ce bine este
să fii în pielea ei, să nu ai nicio grijă.
Dar uite că aparențele chiar pot înșela, iar tânăra
avea în spate o poveste tristă, din păcate destul
de des întâlnită în ziua de azi. Poate vei recu-
noaște evenimentele pe care vreau să ți le poves-
tesc, poate te vei identifica, pe alocuri, cu eroina
noastră. Poate chiar îi trăiești povestea și nu mai
speri la un final fericit.
23
Ca orice tânără pentru care viața se prezintă ca

un mister romantic ce stă să fie descoperit, și
domnișoara în cauză și-a făcut planuri mari, obiec-
tive pe care voia să le atingă. „Viața e atât de
scurtă, de ce să nu o trăim în fiecare zi la maxi-
mum”, era dictonul după care se ghida în viață,
una dintre maximele acelea pe care le întâlnești
pe Facebook, alături de poze de oameni fericiți,
aflați în vacanțe prin diverse locuri exotice. Poate
fata noastră nu avea totul pus la punct, nu știa să
spună cum avea să realizeze toate dorințele pe
care și le pusese, dar era pregătită să îmbrățișeze
tot ce avea viața să îi arunce în față.
Așa că și-a găsit un job bun, nu foarte bine plă-
tit, dar care îi plăcea și, în plus, îi permitea să se
ocupe și de alte activități care îi aduceau satis-
facție. Pentru ca basmul să fie perfect, la locul de
muncă – nu îl precizez, pentru că nu are prea
mare relevanță – avea să își cunoască și marea iu-
bire.
Un bărbat bine făcut, inteligent, cuceritor. Era
mai mare ca ea, dar nu cu mult, nu era genul acela
de relație. Tocmai asta o fascina, faptul că bărba-
24
tul era matur și un om de succes, deși era doar cu

câțiva ani mai în vârstă. Era total diferit de ceea
ce era obișnuită, cu tot felul de puști care voiau să
o impresioneze cu o mașină mai cool sau un tele-
fon mai tare, dar care în realitate nu aveau nimic
de oferit. Acest gen de oameni o obosea și nu știa
cum să mai fugă de ei. Căuta ceva mai profund,
mai real și, la prima privire, dorința i-a fost înde-
plinită.
Alături de el a cunoscut clipe minunate, expe-
riențe deosebite. A început să descopere lumea,
să călătorească, pentru că iubitul ei avea posibi-
lități, să fie o răsfățată, așa cum îi stă bine unei fete
frumoase. Trăia pe propria piele ceea ce vedea pe
rețelele de socializare la alte fete, când privea cu
invidie viața frumoasă pe care acestea o duceau.
Așa că s-a lăsat dusă de val, a renunțat la tot pen-
tru iubire, s-a mutat cu alesul ei și totul a fost mi-
nunat. Din păcate, visele frumoase se pot trans-
forma, uneori, în coșmaruri.
Încet, dar sigur, lucrurile au început să se schim-
be. Iubitul ei muncea mult, dar câștiga bine și îi
spusese că nu e nevoie să mai lucreze și ea, că va
25
avea el grijă de tot. La început era fericită, se tre-

zea târziu, lenevea, se plimba prin oraș, prin mall-
uri, mergea la film. Nu putea spune că îi e refuzat
ceva. OK, nu exagera, pentru că nici iubitul nu era
milionar, dar dacă dorea să meargă la un salon
sau să își cumpere ceva, nu i se refuza nimic.
Cu toate acestea, trăind în această bulă, a înce-
put să se îndepărteze de viața de dinainte. Părinții
ei erau fericiți pentru ea, dar nu locuiau în același
oraș și o vizitau rar. Nici cu amicele ei nu prea mai
găsea timp să se vadă des, așa cum dorea. Viața
poartă pe fiecare pe drumul lui, unele prietene
aveau deja o familie, altele aveau o carieră fru-
moasă, dar solicitantă.
Mai existau ieșiri în oraș, la câte o cafea sau
într-un bar, dar din ce în ce mai rar. Amicele mă-
ritate ieșeau, în general, cu soții lor, cele single își
creaseră alt grup de prietene, la muncă sau în alte
cercuri, așa că, de cele mai multe ori, comunicau
online, dar tot mai rar apucau să se întâlnească
față în față.
Nici cu iubitul ei lucrurile nu mai mergeau așa
de bine. El muncea din ce în ce mai mult, așa că
26
era de multe ori obosit. În weekend-uri nu mai

ieșeau atât de des, la film sau la restaurant, uneori
el muncea chiar și acasă, așa că stătea numai în
fața calculatorului. Serile târzii la birou s-au lun-
git, timpul petrecut împreună a scăzut. Partenerul
ei a devenit din ce în ce mai distant, mai iritat, nu
mai avea răbdare și o repezea aproape la fiecare
discuție. Luna de miere se terminase demult.
Toate acestea nu s-au petrecut repede, pentru
că tânăra noastră poate ar fi reconsiderat unele lu-
cruri. Așa, însă, s-a complăcut în această situație,
sperând că starea se va remedia, că este doar o pe-
rioadă mai proastă, că odată ce iubitul ei va re-
zolva problemele la muncă, se va relaxa și viața
va redeveni frumoasă.
Bineînțeles că acest lucru nu s-a mai întâmplat,
din contră, zilele au devenit din ce în ce mai rele.
Iubitul a devenit tot mai indiferent față de ea, și
chiar nervos atunci când încerca să vorbească cu
el. Nimic nu îi mai convenea și scandalurile ve-
neau de la sine. De multe ori simțea că bărbatul
își varsă toate frustrările lui pe ea, că era doar un
sac de box. Nu și la propriu, din fericire, dar vio-
27
lența verbală devenise un fapt la ordinea zilei,

greu de suportat.
Între timp, a descoperit și niște mesaje de la
alte femei în telefonul lui, cu atât mai mult cu cât
el nici măcar nu mai făcea efortul de a se ascunde.
Când îi cerea socoteală, râdea ironic și îi spunea
că e nebună, că e geloasă degeaba și că dacă nu îi
convine modul de viață pe care el i-l asigură,
poate să își ia bagajul și să plece.
Și de ce n-a făcut-o, Adriane? O întrebare sim-
plă, logică, de bun simț. Tânăra noastră a realizat
că niciodată nu luase în calcul acest scenariu, se
trezise pur și simplu prizonieră într-o viață nefe-
ricită, care nu îi mai oferea decât suferință și la-
crimi. Când a început să se gândească mai serios
la asta, a descoperit crudul adevăr. Trecuseră ani
buni în care ea nu mai făcuse nimic și perspecti-
vele nu erau deloc bune. A început să se întrebe
ce s-ar face dacă ar pleca, din ce ar trăi, cine ar
ajuta-o. Era obișnuită să fie susținută și chiar dacă
nici financiar iubitul nu o mai răsfăța ca înainte,
tot nu se putea plânge din acest punct de vedere.
De fapt, viața ei depindea aproape în întregime
28
de situația lui, iar ea a descoperit cu amărăciune

că nu se considera capabilă să schimbe ceva în
acest sens.
Așa că a înghițit în sec și a mers înainte, în ciuda
faptului că se simțea ca o cârpă. Cu toate acestea,
îndura umilințele, suporta infidelitățile din ce în
ce mai frecvente și se bucura de rarele momente
când mai primea atenție de la partener.
Când a apelat la mine s-o ajut, teama ei cea mai
mare era să nu fie părăsită, pentru că nu știa cum
ar fi putut trăi decent fără sprijinul partenerului.
Era conștientă de dependența ei, de faptul că îi
oferă putere iubitului, dar deja se obișnuise cu sti-
lul ăsta de viață, îi era foarte greu să se desprindă.
Dacă o să te întreb cine este principalul vinovat
de această situație, o să îmi răspunzi din prima că
partenerul s-a comportat ca un nenorocit, că ea a
lăsat totul pentru el, pentru ca apoi să fie tratată
ca ultimul om.
Bineînțeles că așa e, dar, în același timp, nimeni
n-a forțat-o să facă această alegere. Ești conștient
de asta, da? OK, ești tânără și îndrăgostită, dar nu
trebuie niciodată să te lași total în seama altcuiva,
29
pentru că viața tinde să schimbe lucrurile și nu o

va face mereu în bine.
Sunt multe cazuri similare cu cele ale tinerei
prezentate, foarte multe persoane mi-au scris fix
legat de aceeași problemă. Nu este vorba doar de
femei, dar ele sunt principalele victime în acest
caz. Nu le pot spune decât un singur lucru: nu vă
puneți toate ouăle într-un singur coș. Poate că
multora n-o să le placă ce zic, dar viața nu se re-
zumă doar la o relație, doar la o persoană. Nu vă
lăsați ademeniți de faptul că un partener vă poate
oferi totul, pentru că trebuie să veniți și voi cu
ceva concret.
Până la urmă, nu este vorba neapărat de ferici-
rea partenerului, ci pur și simplu vei fi mai împli-
nit dacă îți vei controla propriul destin. Tânăra de
care am povestit se simțea inferioară, nu credea
că poate să ofere ceva de valoare. În sinea ei, nu
mai era vorba de iubire, de o relație sănătoasă, ilu-
zia se spulberase, se gândea deja la modul de trai,
la existență. Când depinzi de cineva, financiar și
nu numai, riști să ajungi în situația de a nu mai
crede în tine. Exact asta i s-a întâmplat și ei. Stă-
30
tuse atât de mult închisă între patru pereți, încât

se îndobitocise, nu mai se credea capabilă de nimic.
Poate sună dur ce spun, dar asta a fost greșeala
ei, nu s-a ocupat de relațiile din trecut și a pierdut
legătura cu lumea. Nu a căutat nici să facă ceva
productiv, să aibă o ocupație, ceva care să ofere
valoare, și atunci i-a lăsat toată puterea partene-
rului. Așa cum spuneam și în cartea despre gelo-
zie, această alegere este o greșeală mare, pentru
că iubitul ei a simțit nesiguranța partenerei și a
profitat la maximum, făcând tot ce dorea, conti-
nuându-și viața de desfrâu fără teama că va păți
ceva.
Tocmai de aceea am un răspuns la numeroa-
sele mesaje care îmi spun: „nu pot să îl las, că nu
am bani“ sau „îl iubesc, ce dacă mă bate sau mă
înșală sau mai știu eu ce?“. Găsiți-vă curajul, aveți
o singură viață și o irosiți! Este greu, dar nu im-
posibil. Dacă nu ai curajul să ieși din asemenea
momente dificile, dacă vei lăsa teama să te con-
ducă, nu vei putea să găsești fericirea niciodată,
iar viața ta se va transforma într-o capcană din
care nu vei mai scăpa.
31
Dacă îți spun toate acestea nu este pentru că

vreau să te descurajez sau că doar eu știu care este
calea cea bună. Nu sunt vreun magician, nu sunt
nici vreun psiholog. Nu sunt aici să îți iau banii
fără să îți dau vreun răspuns clar, mai mult, să te
las în ceață. Nu spun că psihologii asta fac neapă-
rat, iar dacă tu crezi că te ajută, atunci chiar te rog
să mergi să vorbești cu unul dintre ei. Eu pot doar
să îți împărtășeșc experiența mea, ce am descope-
rit pe propria piele și cum am reușit să mă ridic
dintr-o situație care de multe ori părea fără ieșire.
Mereu am considerat că oamenii care au reușit în
viață, cei cărora nu li s-a oferit nimic pe tavă, sunt
cele mai bune exemple de urmat. Rămâne să de-
cizi dacă mă consideri și pe mine unul dintre ei...
32
Teama te însoțește de mic
S-ar putea să zici: „Adriane, toată lumea trece

prin chestii nasoale, ce te face pe tine expert?“
Răspunsul este simplu, propria mea viață. Eu nu
vorbesc din cărți, nu vin cu cuvinte elaborate, nu
exprim lucruri care sună foarte bine, dar despre
care, în realitate nu știu nimic. Eu am experimen-
tat aproape tot ce are viața mai rău de oferit. Du-
rere, frică, gelozie, disperare, toate acestea au fost
prezente alături de mine încă de mic. Problemele
prin care a trecut familia mea m-au pus în niște
situații umilitoare de multe ori. Am fost foarte
sărac, am avut zile când nu știam ce sau dacă o să
mănânc, nu știam cum o să merg mai departe.
Vorbesc de probleme adevărate, care atunci când
te lovesc, te fac să te întrebi cu adevărat ce rost are
să mai lupți. Ai vrea să fugi undeva departe, să
33
lași toate dificultățile în spate, dar din păcate lu-

crurile nu funcționează așa în viață.
Așa că am avut multe de îndurat, dar niciodată
n-am cedat. Și până la urmă, când viața mi-a ofe-
rit șansa pe care o așteptam, dar la care nu mai spe-
ram, n-am ezitat. Nu m-am lăsat doborât de teamă,
deși o aveam mereu în suflet. Această otravă apare
mereu când ești în fața unei decizii importante,
când viața ta se poate schimba în bine. Nu întot-
deauna vedem avantajele pe care o schimbare
majoră le poate avea în viața noastră, pentru că
frica, de multe ori, ne facem să ezităm ori să luăm
decizii proaste. Declarăm că urâm rutina, dar în
sinea noastră o preferăm pentru că este familiară,
este mereu cu noi. De multe ori privim cu invidie
pe cei care au avut curaj în viața profesională sau
personală și au reușit. Inventăm multe motive
pentru care noi nu avem banii sau mașina sau
partenerul de viață al cuiva. Nu am avut noroc,
nu ne-a văzut nimeni valoarea, viața e nedreaptă.
Și chiar dacă și motivele acestea pot avea impor-
tanța lor, de cele mai multe ori teama și indecizia
noastră ne fac să ratăm oportunitățile care se ivesc.
34
Și eu am făcut asta, dar m-am trezit până nu a

fost prea târziu și viața mea s-a schimbat în bine.
De aceea sunt aici, să te ajut să nu faci aceleași
greșeli, să te conving că trebuie să lupți pentru
orice ți se oferă și să nu te lași doborât de frică.
Eu, unul, m-am săturat de prezența omulețului
hidos, așa că l-am luat la șuturi și mi-am luat o
greutate de pe suflet. Din acel moment, teama a
prins frică de mine.
Dacă ți se pare că sună a aroganță, te înșeli. Și
tu poți face același lucru, nu e un secret. Ai exem-
plul meu, care mi-am întors viața complet. Am
reușit în viața profesională, am câștigat bani
mulți, am o casă frumoasă, mi-am clădit o familie
la care nici nu visam, sunt binecuvântat și din
acest punct de vedere, și mi-am făcut părinții
mândri, i-am putut ajuta să aibă o bătrânețe
liniștită, după ani de probleme.
De aceea am decis să ajut oamenii să depășească
problemele cu care se confruntă, viciile care îi ma-
cină. Am reușit, de multe ori, să motivez pe cei
care au apelat la mine și după aceea mi-au mul-
țumit. De aceea ești și tu aici.
35
Nu a fost, însă, ușor să ajung în acest moment.

Ce nu realizăm noi, decât foarte târziu, este că
multe din problemele noastre apar de mici, iar
teama este poate cea mai importantă dintre ele.
Ne cuprinde când suntem copii și nu ne mai dă
drumul decât foarte târziu. Iar mulți dintre noi nu
își dau seama că au în suflet un tovarăș nedorit
de ani de zile, care are prostul obicei să apară în
momentele cele mai nepotrivite. Copil fiind, ex-
perimetezi senzațiile la o intensitate mai mare și,
pentru că nici nu ai cum să le analizezi logic, ră-
mâi în subconștient cu tot felul de temeri, care se
manifestă când ți-e lumea mai dragă.
Fără să vrea, părinții reprezintă prima mare
sursă de frică din viața ta, mai ales dacă provii
dintr-o familie cu probleme. Multe necazuri se
manifestă în acești ani și mulți dintre părinți nu
realizează acest lucru. Nu e nevoie să cerți des co-
pilul, să țipi la el sau să îl lovești, ca să bagi teama
în el. Poți să te porți foarte bine cu cel mic, dar
dacă atmosfera în casă este încărcată, atunci, fără
să vrei, o să-i transmiți și copilului tău o senzație
permanentă de frică, de nesiguranță.
36
Părinții mei s-au purtat frumos cu mine, nu m-au

pedepsit decât atunci când meritam, nu m-au bă-
tut, deci, din punctul ăsta de vedere, am fost no-
rocos. Traume au existat, însă, chiar și fără să vrea
sau să își dea seama. Țin minte și acum când avea
loc câte un scandal și, din păcate, au fost perioade
pline de astfel de elemente negative. Am mai po-
vestit că părinții mei au pierdut casa din cauza
datoriilor la cămătari. Au fost ani plini de frus-
trări, de griji financiare, de sărăcie. Toate aceste
evenimente nu aveau cum să nu afecteze viața de
familie și oricât ar fi încercat ei să fie echilibrați,
să se abțină, exista mereu ceva, un fitil care de-
clanșa scandalul.
Tata era foarte nervos, stresat, așa că de multe
ori își vărsa frustrările în casă, în scandaluri nu-
meroase cu mama. Nu era un om violent, nu se
ajungea la violență fizică, dar vocea lui puternică
răsuna amenințător de fiecare dată. Nu știu dacă
simțeam frica mamei sau mi-o închipuiam eu, dar
toată această tensiune mă afecta mult, chiar dacă
ei nu realizau asta, sau poate ajunseseră în punc-
tul în care nici nu mai conta așa tare. Erau zile când
37
parcă așteptam să se declanșeze teroarea, înfrigu-

rat. Simțeam mereu o apăsare, o atmosferă încăr-
cată și știam că trebuie doar o scânteie ca să ardă
tot. De multe ori, tensiunea acumulată era mai
mare și anticiparea mai rea ca oricând. Așa că
ajungeam să prefer să se pornească mai repede
scandalul, ca să se mai elibereze din acea stare de
frică acumulată.
Cred că sunt mulți cei care au trecut prin astfel
de experiențe, probabil chiar mai rele, așa că o să
înțeleagă despre ce vorbesc. Ideea este că de mic
poți fi hrănit cu teamă, cu insecuritate, iar aceste
lucruri pot rămâne alături de tine toată viața. Și
riști să faci aceleași greșeli, pentru că așa ai văzut
tu, acesta a fost exemplul care ți s-a oferit și așa
crezi că se reglează lucrurile. Nu e o regulă, însă
foarte mulți dintre noi repetă greșelile părinților,
pentru că nu recunosc că au crescut cu frică și așa
o transmit mai departe. Sunt reflexe vechi de care
nu scapi ușor.
Eu nu mi-am acuzat părinții, viața i-a încercat
destul și au reacționat cum au putut ei mai bine.
Nu am vrut să fiu prea aspru cu ei, mai ales că am
38
învățat din erorile lor. În plus, să nu uităm că ei

au crescut, practic, într-o altă lume. Cei mai tineri
dintre noi probabil nu își închipuie ce diferite erau
lucrurile înainte de anii 2000, după explozia adusă
de tehnologie. Erau cu totul alte mentalități, alte
valori. Părinții noștri au crescut după cu totul alt
set de reguli și nu trebuie să uităm asta. Erau
vremuri când se urma cu sfințenie exemplul im-
pus de cei de dinainte. Erau și alte metode de
educație și chiar dacă nu toate erau rele, existau
capitole care nu ajutau copilul, din contră, impri-
mau și mai mult teama în viața lui.
Eu n-am fost cel mai silitor elev, dar nici cel mai
slab. Eram un copil normal, cu preocupări speci-
fice vârstei mele, iar școala nu intervenea mereu
în prioritățile mele. Asta nu însemna că o negli-
jam.
Cum nu aveam mereu 10 pe linie, părinții se
gândeau mereu să mă motiveze, dar din păcate
nu alegeau mereu cele mai bune moduri. Metoda
preferată era cea a comparației. Parcă o și aud pe
mama pufnind nemulțumită când considera că
nu am învățat suficient la o materie sau că nu m-am
39
implicat suficient la temele pe care aveam să le

fac. „De ce nu poți să fii și tu ca fiul vecinei, el
mereu vine cu note bune acasă, mereu se laudă
maică-sa. Nu pierde timpul aiurea ca tine. O să
facă ceva cu viața lui, nu ca tine. O să ajungi pe
drumuri, dacă nu faci ceva să te aduni”. Asta când
nu îl lăuda mereu pe fratele meu, care era mai
bun la învățătură, în timp ce eu eram „oaia nea-
gră”.
Bineînțeles că mama dorea ce e mai bun pentru
mine, nu mă îndoiesc de asta. Încerca, prin meto-
dele pe care le cunoștea și care, la rândul lor, fu-
seseră folosite în cazul ei, să mă îndrume pe calea
cea bună. Din păcate, nu își dădea seama că băga
frica în mine de fiecare dată, şi nici eu nu reali-
zam, la momentul respectiv. Nu era vorba de
teama de pedeapsă, de corecția pe care o primești
dacă nu ești cuminte. Era vorba de frica cea mai
perversă, cea care te face nesigur, care te duce în
punctul în care te îndoiești de tine, în care nu te
consideri bun de ceva.
Mereu mă simțeam umilit când fratele meu era
ridicat în slăvi, inclusiv de bunici, în timp ce eu
40
eram întotdeauna desconsiderat. Strângeam din

pumni de umilință și frustrare și încercam mereu
să fiu mai bun, dar tocmai această pripeală mă
făcea să greșesc în continuare. Nu mai simțeam
nicio plăcere să învăț, ajunsesem să urăsc anumite
materii doar pentru că nu le prindeam așa repede
și mi-era frică de momentul când o să mă prezint
iar în fața familiei și o să văd acele priviri deza-
măgite sau, la fel de rău, pline de resemnare. Cele
care spuneau că nu se așteptaseră niciodată la
ceva mai bun de la mine. „Nu ți-am zis, dragă,
atât poate Adrian, săracul, măcar fra-su să facă
ceva. Adrian e vai de capul lui”.
Părinții nu realizează întotdeauna cât de rău
pot afecta aceste comparații încrederea unui copil
în forțele proprii. Nu toți suntem la fel de buni,
de talentați, dar asta nu înseamnă că există cineva
prost, fără valoare. Mereu am considerat că școala
este menită să te facă să descoperi ce îți place, ce
ți se potrivește. Pe lângă noțiunile care trebuie pre-
date fiecărui copil, școala și profesorii trebuie să
îndemne copilul spre ceea ce îl atrage și să aibă
răbdare să vadă la ce excelează el.
41
Asta le spun și părinților, nu vă grăbiți, nu să-

riți cu gura pe copil din start. Este imposbil să nu
se priceapă la ceva. Poate nu e bun la matematică,
dar e un bun desenator. Poate îi place să citească
mult și, în timp, să se orienteze spre scris. Sau
poate cifrele îl fascinează și atunci matematica
este vocația lui. Sunt foarte multe posibilități, tot
ce trebuie să faceți e să aveți răbdare și să îl încu-
rajați. Dacă este dezamăgit de notele lui, încercați
să îi arătați că nu sunteți supărat, dar că trebuie
să tragă mai tare pentru el însuși, în primul rând,
nu pentru a demonstra neapărat ceva părinților.
Iar în timp, va descoperi ce îl atrage și va alege în
consecință.
Nu spun să îl menajezi mereu pe copil, să îi faci
toate poftele, dar a-l compara cu altcineva nu
ajută. Să arunci mereu în față realizările altcuiva,
doar pentru a scoate în evidență lipsurile lui, este
o metodă prin care îl vei descuraja și umple de
teamă, în același timp. Va fi ghidat de dorința de
a te impresiona, dar va uita plăcerea de a învăța,
de a descoperi singur. Se va hrăni cu teamă și
fundația pe care se va clădi personalitatea lui va
42
avea multe goluri, care se vor umple cu nesigu-

ranță și teamă.
Mai ții minte când te certau părinții să mănânci
tot din farfurie? „Dacă nu iei și legumele, te îm-
bolnăvești, ajungi la doctor, mănâncă tot, că altfel
ne supărăm”. Un exemplu banal, dar care poate
induce și el o frică în sufletul copilului. Nu uita
că cei mici sunt foarte rezistenți, dar și fragili, în
același timp, iar la vârsta aceea se construiește
personalitatea lor.
Când vorbim de școală, nu avem cum să sărim
peste „contribuția” profesorilor. Eu consider că la
școală e un alt mediu în care un copil prinde teamă,
frică de viață.
Nu este obligatoriu ca profesorii să fie cauza,
de multe ori, copiii cei mari pot să îi terorizeze pe
cei mai mici, mai slabi. Fenomenul bullying-ului
este întâlnit peste tot și rolul unui profesor este să
nu neglijeze acest aspect, pentru că cei mai ne-
ajutorați nu au unde să se ducă să fie ajutați. De
rușine, mulți nu le spun părinților ce pățesc, așa
că viața lor devine un calvar, cu consecințe nefaste
în viitor. Cu atenție și grijă, aceste drame se pot
43
evita și copiii pot ieși din școală fără a avea teamă

să se apere, să vorbească atunci când simt că sunt
nedreptățiți, să nu stea cu capul plecat de teamă
tot restul vieții.
Revenind la profesori, aceștia pot avea un efect
mare asupra unui copil, iar eu pot vorbi din expe-
riență. Școala m-a afectat mult, tocmai pentru că
nu am fost deloc protejat în fața cadrelor didac-
tice. Pentru că majoritatea erau mai în vârstă, o să
dau vina pe mentalitatea lor îmbătrânită, de tip
comunist, care îi învățase că un copil nu trebuie
niciodată încurajat, ci dimpotrivă, trebuie certat,
îndemnat să creadă că nu este îndeajuns de bun.
Înțeleg că nu trebuie să lași un copil să se culce pe
o ureche, oricine e dator să încerce să își depă-
șească limitele, să devină mai bun. E bine să
ambiționezi un copil, fiindcă așa va dori să se
corecteze, dar nu să-l pui la pământ, să îl umi-
lești. Când un profesor îți spune că nu ești bun,
că nu vei face nimic în viață, și face asta în fața tu-
turor, te vei simți ca ultimul om, de parcă locul
tău nu este printre colegii tăi, ești un ciumat care
trebuie ascuns.
44
Nu exagerez, nu caut să îmi vărs frustrările

acumulate în trecut, dar ca mine sunt sigur că au
fost mulți tineri care s-au simțit puși la pământ de
profesorii care îi tratau ca pe niște ratați. Oare câți
oameni au ezitat în fața unei șanse mari în carieră,
nu au avut încredere că pot face ceva de succes și
au preferat să se mulțumească cu puțin? Poate nu
ți se pare posibil, dar această frică își are originile
și în acele momente. Atunci ți-a rămas în cap că
nu ai valoare, că nu ești în stare de nimic.
Cum poți avea pretenții să găsești un lider prin-
tre oameni care toată viața au fost învățați că nu
sunt îndeajuns de buni? Și ne mai mirăm că mulți
români sunt ezitanți, temători, speriați de provo-
cări? Mereu își amintesc de faptul că doar unii
erau lăudați, în timp ce alții erau mereu la coadă,
indiferent de ce făceau. Așa că, s-au învățat să stea
în banca lor, chiar dacă, probabil, potențialul lor
era mult mai mare. Dar acesta s-a pierdut, dobo-
rât de teama uriașă de eșec provocată de „educa-
ția” de tip vechi.
Rolul unui profesor e să te atragă spre învăță-
tură. Eu, fiind mai rebel, după ce am auzit de
45
atâtea ori că nu știu nimic, că sunt prost, că o să

ajung pe străzi, că o să fiu boschetar și alte gro-
zăvii, ajunsesem să urăsc unii profesori și mate-
riile pe care le predau. Mult mai târziu am realizat
că tot mie îmi făceam rău. Dar nu mai suportam,
mă ambiționasem să nu mai fac nimic, din prin-
cipiu. Dacă părinții sau vreun profesor mi-ar fi ex-
plicat că e bine să învăț, că educația mă va ajuta
mult în viitor, poate că școala m-ar fi atras mai
tare, ar fi devenit provocarea care trebuia să fie,
nu corvoada de care voiam să scap. În loc ca cei
mici să fie atrași către activitățile școlare, erau
goniți cu critici și atitudini negative. Probabil că
lucrurile se schimbă în zilele noastre, dar pentru
mulți dintre noi e cam târziu.
În plus, mentalitatea servilă a românului, pen-
tru că nu pot să o numesc altfel, este prezentă in-
clusiv la școală, iar profesorii contribuie din plin
la acest lucru. De multe ori aud, de la oamenii
care mă caută, că în cele mai multe școli sunt fa-
vorizați copiii oamenilor cu bani. Primesc mai
multă atenție, sunt mai protejați, în general se
bucură de avantajele conferite de statutul lor.
46
Nimic nu poate fi mai rău pentru un micuț decât

să vadă că un coleg este favorizat doar pentru că
părinții lui sunt mai avuți. Din start se va simți
exclus, inferior, va învăța că nu valorează la fel de
mult ca celălalt. Poate învăța mai mult, poate trage
mai tare, dar tot va vedea că profesorul îl va cri-
tica și îl va da exemplu pozitiv pe celălalt, chiar
dacă nu e la fel de înzestrat. Poate acest lucru îl
va ambiționa, dar foarte probabil se va simți rău
și îi va fi frică de faptul că și-a dezamăgit părinții,
că nu e la fel de bun ca elevul cu bani.
Ca un copil sărac și eu am simțit această dife-
rență. Îmi amintesc cum un profesor ne privea pe
câțiva dintre noi – parcă pe mine mai mult ca pe
alții – ca pe niște ciumați, mereu disprețuitor,
mereu cu o grimasă pe chip. Pot să jur că atunci
când știam lecția era mai nefericit, de parcă mă
ambiționam să îi stric părerea pe care deja și-o
construise despre mine. Îmi imaginez cum se în-
treba el ce mai vrea și săracul ăsta de la el, oricum
îl așteaptă un viitor de vânzător la un butic sau
căpșunar pe undeva prin Spania sau Italia. În
schimb, dacă nu îmi făceam tema ori mă prindea
47
cu vreo întrebare la care nu știam răspunsul, un

zâmbet mare i se întindea pe chip și mă anunța,
cu o voce în care se citea satisfacție, că am luat
nota 4. Apoi se întorcea spre ceilalți nefericiți pe
care îi luase în vizor. Nu o să vin să spun că m-a
vânat în mod special, dacă știam lecția luam nota
meritată, dar întreaga lui atitudine spunea că nu
vrea să aibă de-a face cu mine, mă disprețuia. Și
asta doar pentru că eram un copil sărac, fără po-
sibilități. Nu eram un geniu, vreun elev olimpic,
dar nu eram slab la învățătură, pur și simplu eram
ca ceilalți. Dar din cauza situației familiei mele,
nu vedea nimic bun pentru mine. Poate mă vedea
în vreo bandă de cartier sau la colț de stradă, cu
droguri de vânzare. Ori la furat în străinătate,
oricum nu avea nicio așteptare de la mine. În
schimb era foarte mieros și amabil cu câțiva copii
din familii cu bani, bine îmbrăcați, ai căror părinți
poate și veneau cu câte o atenție. Poate nici nu re-
aliza ce făcea sau cum atunci când acei copii ve-
neau fără temă făcută găsea mereu scuze sau îi
asculta dintr-o lecție pe care aceștia o știau și le
salva nota. Nu știu dacă vreunul a luat vreodată
48
un 4, deși nu învățau mai mult şi nici nu erau mai

inteligenți. Nu știu dacă profesorul mai trăiește,
dar mă gândesc uneori ce i-aș spune dacă l-aș mai
întâlni pe stradă. Probabil l-aș saluta și i-aș mul-
țumi, deoarece disprețul cu care m-a tratat a con-
tribuit la dorința mea de a reuși. Sunt curios dacă
ar mai zâmbi ironic.
Sunt mulți astfel de profesori și copiii nevoiași
nu au nicio șansă. Vor crește învățând că sunt ce-
tățeni de rang inferior, că nu numai că n-au nicio
șansă la o viață împlinită, dar nici măcar nu o
merită. Locul lor este mereu la coadă, în timp ce
privilegiații vor avea parte de tot ce e mai bun. Ce
dacă cel sărac e mai isteț, nu contează asta, iar
profesorii pot fi primii care îl fac să se îndoiască
de el. Nu spun că peste tot e la fel, dar știu multe
cazuri de oameni care au trecut prin asta.
Sper ca profesorii să realizeze ce impact pot
avea asupra tinerilor, mai ales că aceștia sunt la
vârsta la care conștientizează multe lucruri, când
învață cum funcționează lumea. Mulți ajung să
crească în depresie, convinși că existența lor nu
le va aduce nimic bun, vor fi învinși din start,
49
îndoctrinați. Nu folosesc acest termen gratuit,

exact asta se întâmplă, suntem îndoctrinați să cre-
dem ce e mai prost despre noi, în timp ce alții trec
prin viață convinși că li se cuvine tot.
Totuși, eu nu îi port pică acelui profesor și nici
altora ca el. Umilințele la care am fost supus nu
m-au doborât, din contră, m-au făcut să vânez
orice șansă și am ajuns să gestionez teama, să nu
o las să mă definească. Nu am avut nevoie de
nicio facultate pentru a învăța asta, lipsurile,
sărăcia m-au educat destul de bine.
50
Ai grijă, teama apare
când nu te aștepți
Un alt lucru pe care nu l-am învățat la școală e

că teama poate apărea de unde nici nu te aștepți,
te poate surprinde și atunci efectele sunt la fel de
devastatoare. Uneori, cauzele nu sunt la fel de
profunde ca cele pe care le-am prezentat până
acum. E de ajuns un moment, o traumă, un episod
care poate părea nesemnificativ, pentru a deveni
vulnerabil, a te deschide în fața fricii. Cele mai
mici decizii pe care le iei pot să conducă la efecte
dintre cele mai dramatice. Nu încerc să te sperii,
nu vreau să te fac să te îndoiești de orice și să nu
îți mai trăiești viața, dimpotrivă. Îți zic doar să ai
grijă la ce faci și, pe cât posibil, nu te pune în si-
tuații pe care nu le stăpânești.
Cred că toți am încercat diverse lucruri la tine-
rețe, nu-i așa? Degeaba îți spune lumea ce este
51
bine sau nu, tu știi cel mai bine și nu te dai înapoi

de la nimic. Un prieten de-al meu a pățit-o rău,
însă, într-o astfel de situație.
S-a întâmplat în urmă cu mai mulți ani. Un amic
ne invitase la el, pentru o seară „ca între băieți”.
Normal că nu urma să stăm doar să ne uităm la
vreun meci la televizor sau să discutăm politică.
Gazda noastră avea pregătită o surpriză pentru
noi, ceva care să facă seara mult mai frumoasă și
să ne aducă bunadispoziție. Nu cred că trebuie să
ghicești ca să îți dai seama la ce anume se gândise
prietenul nostru. Tocmai ce procurase „marfă de
calitate” și era foarte nerăbdător să o încercăm
împreună.
Poate că ceea ce spun acum te deranjează, dar
nu am de gând să mă ascund sau să te menajez.
Da, am consumat iarbă, nu cred că e ceva șocant
în asta. Sunt șanse mari ca mulți dintre cei care
citesc aceste rânduri s-o fi făcut-o la un moment
dat, măcar din teribilism sau ca să nu pară păm-
pălăi în fața prietenilor. Poate din curiozitate,
poate la o petrecere sau la mare, când distracția
este în toi. Cred că toți am auzit lecția, iarba nu e
52
precum drogurile sintetice, nu e nocivă ca heroina.

Dacă ești atent, nu ai cum să devii dependent și,
în general, îți dă o stare de pace, de mulțumire.
Nu „îți rupe creierii”, așa că pericolul nu e unul
foarte mare.
Nu mă înțelege greșit, nu îndemn la consum
de droguri, sunt împotriva activităților de acest
gen. Spun doar care este impresia generală, mo-
tivul pentru care multă lume încearcă marijuana.
Cei mai mulți probabil consumă de câteva ori,
după care se maturizează și perioada „rebelă”
rămâne doar o amintire de care se amuză cu prie-
tenii. Nici eu nu eram un consumator în adevă-
ratul sens al cuvântului, nici amicul meu nu era
obișnuit cu marijuana, dar am zis că, pentru o
seară, este OK.
Am avut parte de o senzație foarte ciudată. Nu
o să stau acum să vorbesc despre efectele consu-
mului de iarbă, dar o să punctez că la un moment
dat nu mai eram la „volanul” corpului meu. Îmi
amintesc cum încercam să îmi controlez emoțiile,
gândurile, dar totul se învârtea în capul meu. Nu
reușeam să port o conversație până la capăt, nu
53
puteam să mă concentrez, mă simțeam de parcă

pluteam, dar nu la modul plăcut. Mi-am dat sea-
ma că în momentul în care aș fi încercat să mă
ridic de pe scaun, probabil nu mi-aș fi păstrat
echilibrul și aș fi riscat să cad și să mă fac de râs.
Am realizat că îmi cam depășisem limitele și cu
ultimele puteri am anunțat că urma să mă duc să
mă culc. Știam că dacă reușesc să mă întind, chiar
dacă la început o să se învârtă camera cu mine, lu-
crurile vor fi mai bine după ce voi reuși să adorm.
Amicul cu care venisem părea să se simtă mai
sigur pe el și a râs puțin de mine. În plus, a conti-
nuat să mai consume, deși nici el nu era obișnuit
cu așa ceva. Țin minte că i-am spus că poate nu ar
strica să se oprească și să pună punct serii. Bineîn-
țeles că a râs și mi-a transmis, prietenește, în timp
ce trăgea cu poftă din țigară, să mă duc la culcare.
Ceea ce am și făcut.
Prietenul meu s-a forțat să rămână treaz și asta
a provocat o reacție la care niciunul dintre noi nu
s-a gândit. A suferit un atac de panică atât de pu-
ternic încât nu și-a mai revenit niciodată în între-
gime de atunci. Nu exagerez, nu inventez exemple
54
doar ca să te impresionez. Ceva a cedat în creierul

lui, nu știu exact ce s-a întâmplat, ce reacție chi-
mică sau emoțională s-a produs. Cine știe ce a
simțit, ce l-a speriat în asemenea fel, ideea este că
viața lui s-a schimbat definitiv în rău.
Au urmat sesiuni întregi la psiholog, trata-
mente, nimic nu a funcționat, cel puțin nu la mo-
dul în care să îl readucă la normal. Atacurile de
panică au continuat să apară, iar din băiatul în-
crezător, amuzant, plin de viață, nu a rămas decât
o umbră. Un om temător, speriat să mai trăiască,
o persoană slabă, care nu își mai poate controla
viața. Nu îl judec, nu vreau să arunc vina pe el
sau ceva de genul acesta. Mulți ar fi făcut la fel în
aceeași situație și ar fi suferit doar din cauza unei
mahmureli teribile, vreme de câteva zile. Dar în
acest caz, efectele unei alegeri proaste au fost cu
adevărat dramatice. Nu vreau să mă laud, nu știu
ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă retrăgeam la timp,
dar mă bucur că mi-am știut limitele și am acțio-
nat. Când am simțit că mă cuprinde amețeala și
nu mai pot să răspund total de ceea ce fac sau
spun, m-am oprit.
55
E nevoie să te gândești atent atunci când vrei

să faci ceva în viață. Dacă nu ești pregătit, dacă
nu conștientizezi ce te poate aștepta, atunci poți
risca o surpriză nedorită. Și așa se poate insinua
frica în sufletul tău. Nu lăsa teama să te domine,
pentru că din acel moment nu vei mai fi un om
întreg.
Am văzut cu ochii mei cum poate să se trans-
forme un om. Cum depresia, anxietatea, distrug
un suflet, o viață. Omul temător nu mai este ca-
pabil să ia nicio decizie, evenimentele se succed
fără ca el să le mai poată influența. Este doar un
spectator în propria viață și va privi cu amără-
ciune cum șansele trec pe lângă el fără a putea să
profite de ele. Știe că este și vina lui, dar e prea
paralizat de frică pentru a schimba ceva. Asta
pentru că teama lucrează la creier și totul apare
ca imposibil de atins. Orice acțiune va fi blocată
din start de teamă și această stare e foarte greu de
depășit.
56
Și totuși, cum depășim teama?
Acum, după ce am băgat spaima în tine, după

ce am tot vorbit despre cauzele fricii, despre cau-
zele apariției ei, probabil te întrebi când o să te
sfătuiesc și cum să scapi de ea. „OK, ne-a tot zis
Adrian ce poate să meargă rău, dar nimic de bine.
Chiar nu mai este nicio speranță? Și de ce l-am as-
culta pe el? Ce știe el?”
Păi tocmai asta este, știu pentru că am trăit și
eu, am fost jos, am cunoscut toată disperarea și
frica. De aceea lumea are încredere în mine, de
aceea mă caută tot mai mulți oameni. Pentru că ei
văd că nu îi mint, eu nu le servesc „gogoși”. Pe
platforma mea întâlnești doar lucruri adevărate,
evenimente trăite pe pielea mea. Am mai spus-o
și o mai repet, eu nu vorbesc din cărți, nu mă uit
la filme, ca să vin după aceea cu tot felul de teorii.
57
Nu încerc nici să te menajez, să îți spun că lu-

crurile nu sunt așa rele, că totul va fi bine. Nu este
adevărat, nimic nu va fi bine decât dacă tu vei
lupta pentru asta. Nimeni nu îți va da nimic, din
contră, dacă nu ești atent, se vor găsi destui cei
care vor aștepta să calci strâmb pentru a-ți lua
locul. Nu exagerez, dacă nu vei profita de oportu-
nitățile pe care ți le oferă viața, altcineva o va face.
Eu îmi permit să vorbesc pentru că, spre deose-
bire de multă lume, eu am reușit să mă bat cu
teama, am gonit-o, am dat de pământ cu temerile
mele și am ieșit mult mai puternic. Nu e aroganță,
nu e laudă goală, sunt un campion și știu asta. Și
tu o știi, de aceea ești aici, cu cartea mea în mână,
pentru că vrei să afli cum am făcut-o.
Nu a fost ușor, mai ales că am avut totul îm-
potriva mea, ce putea să meargă rău, în general,
s-a întâmplat. Nu am primit nimic de-a gata, dim-
potrivă. Am avut o copilărie destul de liniștită,
până în momentul în care erorile părinților mei
au dus la pierderea casei. Șocul a fost mare, așa
cum probabil îți dai seama. Nu este ușor să fii
smuls din căminul tău și să ajungi, practic, pe
58
străzi. Nu pot să zic că a fost ceva surprinzător,

trăiam într-o stare de tensiune de o perioadă
destul de lungă. Părinții mei erau ca pe arcuri, iar
eu simțeam că ceva nu e deloc în regulă, că ceva
rău avea să se întâmple. Dar știi cum este, nu crezi
că poți ajunge tocmai tu într-o situație dramatică.
Auzi pe la alții că au pățit diverse lucruri rele, îi
compătimești, dar în sinea ta știi că nu are cum să
ți se întâmple și ție. Este imposibil, tu ești mereu
protejat, lucrurile rele le trăiesc întotdeauna alții.
Asta până în ziua când ajungi și tu în lumina re-
flectorului și nu mai ai unde să te ascunzi. În sinea
mea, cred că am știut în ce direcție se îndreaptă
lucrurile, dar le-am ignorat pentru că eram copil
și pentru că, fiind încă naiv, am sperat mereu că
se va ivi o soluție, ceva miraculos care să salveze
familia noastră. Bineînțeles că acest lucru nu s-a
petrecut.
Nu o să stau să îți detaliez decepția pe care am
simțit-o, dezamăgirea, disperarea de a vedea lu-
mea mea perfectă prăbușindu-se în jurul meu. Nu
mai aveam casă și nici familia nu avea să își mai
revină.
59
Din acel moment nu prea m-am mai bucurat

de viață. Am cunoscut doar sărăcie, lipsuri, supă-
rare. Și multă teamă, foarte multă teamă. Îmi ima-
ginam că așa va arăta viața mea de acum încolo,
nu vedeam vreo speranță, vreo cale de ieșire. Cine
să mă vadă, cine să creadă în mine atunci când
nici eu nu prea mai găseam ceva bun?
A trebuit să mă maturizez mult mai repede și
viața mi-a dat niște lecții aspre. Dar le-am învățat
bine, le-am pus la suflet și m-am hrănit cu ambi-
ție. Am învățat o meserie, am tras cu dinții de
fiecare oportunitate și atunci când s-a ivit marea
șansă, am apucat-o cu disperare și nu m-am mai
uitat înapoi.
Știi foarte bine că meseria mea e de hairstylist.
Mă consider unul dintre cei mai buni meseriași
din această țară, dar nu am ajuns ușor în această
poziție, a fost nevoie de multă muncă și de sacri-
ficii. Am învățat singur, m-am perfecționat, n-am
refuzat nicio provocare și m-am bucurat de fie-
care strop de noroc. M-aș fi mulțumit cu puțin
dacă nu îmi depășeam teama și nu aș fi profitat
de una dintre marile oportunități ale vieții mele.
60
Cred că o parte dintre cei care mă cunosc, își

aduc aminte de mine și de la o emisiune televi-
zată, din urmă cu mulți ani. Era vorba de un con-
curs, un reality show, cum sunt denumite acum.
În cadrul acestui show, câțiva specialiști în dome-
niu jurizau mai mulți concurenți, iar câștigătorii
urmau să se dueleze chiar cu maeștrii.
Erau foarte mulți oameni înscriși în acest con-
curs, din toată țara, persoane cu ani de zile de
meserie în spate. Miza era uriașă, puteai să îți cro-
iești un nume, să te faci remarcat pe cea mai urmă-
rită platformă din acel moment, televiziunea.
Gândește-te că eu nu aveam mulți ani de expe-
riență în această meserie și urma să împart scena
cu oameni care profesau de ani de zile, mai pregă-
tiți, gata de orice provocare. Cel puțin așa vedeam
eu lucrurile.
Nu mai conta că știam cât de bun eram sau că
știam de ce sunt capabil. Dacă m-ai fi întrebat, cu
câteva zile în urmă, ți-aș fi spus că mă pricep cel
puțin la fel de bine ca oamenii aceia, dacă nu chiar
mai bine. Munceam foarte mult, stăteam mult
peste program, devoram orice noutate din dome-
61
niu, învățam orice truc, ca să mă specializez. Nici

nu ai cum să reușești, indiferent de ceea ce alegi,
dacă nu te străduiești, nu tragi tare pentru visul
tău.
Dar în acele momente nimic nu mai conta. Aveam
doar o imagine în cap, pe mine coborând pe scări
și împiedicându-mă ca un idiot. Mă și vedeam
căzut pe jos, în timp ce oamenii s-ar fi abținut cu
greu să nu râdă. Parcă le simțeam privirile miloase,
dar în același timp, disprețuitoare. S-ar fi întrebat
ce caută și săracul ăsta aici, a venit să se facă de
râs. Poate că cineva a vrut să ajute un caz social și
l-a chemat și pe nefericitul ăsta. Oricum, trebuie
să existe și un pierzător, așa că cine poate fi mai
potrivit decât acest individ care nu pare capabil
de nimic.
Toate prostiile se învârteau în capul meu, nu
exagerez dacă spun că mă aflam în pragul unei
adevărate crize de panică. Vroiam atât de mult să
las o impresie bună, încât aproape că era să fac
totul praf. Simțeam că mă ia tremuratul, mai ales
când vedeam cum lumea din jurul meu nu părea
afectată. În mintea mea, eu eram transpirat tot, în
62
timp ce restul erau relaxați, gata de a intra pe

scenă și de a „fura“ audiența. Nu aveam cum să
reușesc, nu eram atât de bun și mă hotărâsem să
mă duc la organizatori și să anunț că am o pro-
blemă de sănătate și că e nevoie să mă retrag.
Apoi aș fi rupt-o la fugă, să ies din clădire, să iau
o gură de aer și să revin la viața mea tristă, pentru
că poate doar de asta eram bun. Doream să fug,
să mă ascund și să nu mă fac de râs.
Ai observat și tu că așa se întâmplă de multe
ori când ești pus în fața unei șanse pe care ai aș-
teptat-o de mult timp. Îți dorești mult ceva, iar
când acest lucru se află în fața ta, atunci încreme-
nești, te sperii, rămâi paralizat și nu știi să reacțio-
nezi. Una este să te gândești la ce ai putea să faci
dacă ai avea o oportunitate și alta e să te trezești
față în față cu ea. Nu mai este nimic abstract,
acum totul este pe bune, soarta ta e în propriile
mâini, iar eșecul doare rău.
Nu mai ai unde să te ascunzi și toate lucrurile
bune la care visai, pe care sperai să le faci, toate
planurile tale atârnă de un fir de ață. În cap îți
apare doar ceea ce se va petrece dacă eșuezi, nu
63
și binele pe care ți-l poți face dacă vei izbândi.

Este ușor să îți dorești ceva, gândindu-te că nu vei
avea probabil șansa să se întâmple, dar ce te faci
dacă ești pus în situația de a obține totul. Poate fi
ceva înfiorător de-a binelea.
Așa că, îmi înțelegi starea de surescitare, nervii
pe care îi aveam în momentele alea. Eram pe
punctul de a decide să abandonez, să mă întorc la
rutina mea atât de obositoare, dar și atât de fa-
miliară.
M-a oprit însă o imagine care mi-a apărut deo-
dată, în minte. O vedeam pe mama, supărată, do-
borâtă de griji. Mi-am amintit de problemele pe
care le avea cu alcoolul și cum, dintr-o femeie
plină de viață, devenise o persoană tristă, lipsită
de putere și de voință. Cum puteam să uit de toate
problemele, de umilințele suportate în ultimii
ani? Aruncam la gunoi munca depusă, momen-
tele în care am strâns din dinți și am mers mai de-
parte, deși eram în pragul depresiei. Am realizat
că teama era aproape să îmi răpească oportuni-
tatea pe care o așteptam de atâta timp. Aceasta
putea fi șansa de a repara o parte din răul care
64
fusese provocat în viața mea. Dacă aveam succes

profesional, aș fi fost capabil să îmi ajut familia,
să îndrept această situație dezastruoasă. Nu pier-
deam nimic dacă încercam, în schimb aș fi fost un
ratat dacă nu profitam de moment.
Știam că sunt alți oameni care așteaptă și ei să
se remarce. Pentru toată lumea, acest concurs era
o rampă de lansare excelentă, iar eu stăteam și
tremuram ca o muiere, ca un om de nimic. Iar
apoi, dacă urma să trec pe stradă pe lângă salonul
cuiva care s-a făcut om datorită acestui concurs,
cineva care poate era mai puțin priceput decât
mine, doar eu aș fi fost vinovat. Eu știam că pot
să am succes, era momentul să o demonstrez. Sau
să fug ca un laș.
Nu pot să îți reproduc toate cuvintele de bine
pe care mi le-am adresat în sinea mea. Nu sunt un
timid, spun lucrurilor pe nume, așa că pot să măr-
turisesc că m-am caracterizat folosind multe cu-
vinte grele. Din prost, cretin și alte asemenea
apelative, nu foarte măgulitoare, nu m-am scos.
Mi-am dat și două palme, pentru că meritam, sin-
cer. Mă consideram un luptător și iată-mă ud tot
65
de emoție, în loc să mă bucur de eveniment. Și

exact asta am realizat, că nu exista motiv de teamă.
Nu plecam la război, nu mă băteam cu balaurii,
nici măcar nu dădeam vreun amărât de examen
la școală. De ce naiba să îmi fie frică? Tot ceea ce
trebuia să fac era să ies pe scenă și să prestez fix
același lucru pe care îl făceam zi de zi. Să muncesc
așa cum știam eu mai bine. Nu era nimic special,
lucram ore întregi, zi de zi, știam tot ce aveam
nevoie, așa că, de ce să mă agit atât? Singura dife-
rență era că trebuia să explic tot ceea ce făceam și
să fiu cât mai natural. Deodată, întreaga situație
nu mai suna atât de înfiorător. Până la urmă, nu
mă omora nimeni, trecusem prin probleme ade-
vărate, chestiuni dramatice, asta era o distracție.
A doua zi urma să mă întorc la muncă și viața
avea să revină la normal. Nu avea rost să mă în-
treb ce pierdeam, pentru că nu aveam ce. Singura
întrebare era ce s-ar fi întâmplat dacă mă remar-
cam și câștigam concursul? Dar pentru asta tre-
buia să mă bag în joc.
Așa că am mers afară, am cumpărat o bere, am
dat pe gât jumătate, am râs puțin de prostiile mele
66
și m-am liniștit. Ba mai mult, m-am înrăit, m-am

dopat cu ambiție. Am văzut cât de mult greșisem
și mi-am zis că nu mă voi mai comporta ca un
fricos și nu mă voi mai desconsidera de pomană.
Din momentul în care am pus mâna pe micro-
fon, toate emoțiile au dispărut de parcă nici nu
existaseră. Nu o să vin acum să zic că mi-am dat
seama de atunci de relația bună pe care o am cu
camera de filmat sau că am descoperit că pot
vorbi ușor în fața oamenilor.
Nu mi-a fost teamă deloc, am fost natural. Am
glumit, am râs, am încercat tot felul de trucuri și
cred că oamenii m-au plăcut nu doar pentru trea-
ba foarte bună pe care o făcusem, dar și pentru
ușurința cu care mă adresam lor. Chiar dacă aveam
în față o profesionistă bună, iar eu nu aveam nici
doi ani de meserie, acest lucru n-a contat în ochii
juriului. Nu am arătat trac, mi-am făcut treaba
foarte bine și, în plus, am distrat lumea. Așa că nu
m-am oprit decât în finală, acolo unde am înfrun-
tat un adevărat maestru. Crezi că am mai ezitat?
De unde, am turuit și acolo, am dat tot ce aveam
mai bun și nu am pierdut. Chiar se uitau oamenii
67
ăia la mine, uimiți de cât de relaxat eram. Probabil

se chinuiau să își dea seama de unde apăruse bă-
iatul ăsta cu gura atât de mare. Nu mi-a mai păsat
de nimic pentru că am realizat că nu avusesem
niciun motiv de teamă. De fapt, frica era unicul
meu dușman, adversarul care se strecurase în su-
fletul meu ca să mă împiedice să ajung acolo unde
știam că îmi este locul.
Astfel, am arătat că sunt unul dintre cei mai
buni stiliști dintre cei care se prezentaseră – și îi
includ aici și pe maeștrii din juriu. Poate că nu
aveam atâta practică în spate, dar eram gata să
muncesc, îmi plăcea ce făceam și învățam foarte
repede. În plus, știam să mă fac plăcut, să comu-
nic cu clientul, un alt atuu important în această
meserie. Acel moment a fost o adevărată rampă
de lansare. Dar mai important decât recunoaș-
terea profesională, am văzut că pot să îmi ating
obiectivele pe care mi le-am propus. Și, mai ales,
am constatat că teama, pur și simplu, nu mă poate
opri. Că această frică se află doar în creierul meu,
este doar o reacție umană, ceva ce poate fi contro-
lat și învins.
68
Nu trebuie să lași teama să te domine. Știu că

nu este ușor să lupți cu șansele potrivnice, uneori
chiar cu propria persoană, ca să îți atingi visele.
Uneori e mai comod să te retragi, să eviți eșecul,
umilința.
Este foarte dureros să vrei ceva, să ai oportu-
nitatea să obții ce dorești și să nu reușești. Poate
fi o dezamăgire mare, o decepție adâncă din care
îți revii cu greu. Așa că poate o să ți se pară mai
ușor să nu încerci deloc. Mai ales dacă simți că nu
ai ce îți trebuie, că poate nu ești cel mai potrivit.
Că e bine să mai aștepți până când lucrurile vor
sta mai bine.
Dar uite un mare adevăr pe care l-am învățat
pe pielea mea: asta nu se va întâmpla. Nu vei avea
o șansă mai bună decât cea pe care o ai în față în
momentul prezent. Mereu vei fi chinuit de în-
doială, de ezitări, până când te vei decide să faci
pasul în față și să lupți. Dacă nu, atunci viața va
fi doar un tren care va trece permanent prin fața
ta, în timp ce stai pe peron și te întrebi de ce nu
oprește să te urci și tu. Dar ideea este să încerci să
sari în el, dacă vezi că nu încetinește pentru tine.
69
Alții fac asta și, chiar dacă există riscul să cadă și

să se rănească, măcar nu vor rămâne cu regretul
de a nu fi încercat. Crede-mă, acest lucru te va
măcina și nu vei putea să ai liniște vreodată, pen-
tru că mereu te vei întreba ce ar fi fost dacă... Dacă
ai fi avut mai mult curaj, dacă ai fi încercat. Cum
ar fi fost să cunoști tu succesul pe care îl vezi la
alții? Să trăiești satisfăcut de viața ta, de ceea ce
ai realizat.
Tot ce trebuie să faci este să găsești ce te moti-
vează cel mai tare, dorința ta cea mai mare. Poate
că sună simplu, dar nu e deloc așa. Pentru mine,
de exemplu, cel mai important a fost să mă reali-
zez din punct de vedere material. Pentru că am
cunoscut sărăcia, lipsurile, mi-am jurat că nu așa
va arăta restul vieții mele. Nu am vrut să repet
greșelile părinților, nu am dorit să am un viitor
care să nu îmi ofere nimic.
Poate că această obsesie m-a și blocat în anu-
mite momente. Frica de eșec, teama de a nu rămâne
în aceeași situație mi-au provocat și mie incerti-
tudine și depresii. Dar atunci când am simțit că e
timpul meu, că este „acum sau niciodată”, nu am
70
ezitat și, de fiecare dată, lucrurile au mers bine,

uneori chiar foarte bine.
De aceea este foarte important să îți stabilești
un target și să îl dorești, poate chiar cu disperare,
dacă este nevoie. Nu spun acum că trebuie să
omori sau să faci cine știe ce grozăvie, Doamne
ferește!, trebuie doar să te pregătești, să muncești
până la epuizare uneori, să tragi de tine mai mult
decât oricine altcineva. Trebuie să realizezi că vor
fi alți oameni care vor vâna aceeași șansă; indife-
rent că vorbim de un beneficiu profesional sau de
iubire, aceleași reguli sunt valabile. Dacă tu nu
ești dispus să mergi până la capăt, dacă nu vei in-
sista, dacă nu vei trage de tine să devii cel mai
bun, atunci altcineva o va face. Ieși din zona de
confort și o să câștigi, teme-te în continuare și nu
vei avea niciodată șansa să îți atingi visele.
Îți garantez că vei simți o satisfacție enormă
dacă vei învinge teama și vei descoperi că, de fapt,
lucrurile sunt mai ușoare decât păreau. Te vei în-
treba de ce te-ai temut atât, practic, fără motiv. O
să capeți încredere în tine, nu vei mai pierde tim-
pul în viitor cu tot felul de întrebări inutile, tocmai
71
pentru că știi că ai tot ce trebuie ca să reușești.

Nici eșecurile nu vor mai constitui o tragedie. Ai
conștiința valorii tale și asta va fi suficient pentru
viitor. O să îți dai seama că lucrurile nu vor merge
mereu în favoarea ta, dar acest fapt nu te va mai
speria. Nu ai de ce, pentru că încrederea pe care
o vei căpăta te va îndemna să mergi mai departe
și să cauți altceva. Iar succesele vor fi mai multe
decât dezamăgirile.
Așa am simțit și eu după concurs. Am terminat
la egalitate cu un maestru, am văzut cu adevărat
ce pot. În sinea mea știam asta, dar nu aveam cu-
rajul să o recunosc. Mă băteam singur, frica mă
ținea jos. Însă, din acel moment, mi-am dat seama
că îmi punea piedică dintr-o prostie. De ce să mă
tem, când lumea era deschisă în fața mea?
De aceea spun că e foarte important să îți dorești
ceva mult, exagerat de mult poate, pentru că atunci
va fi mai ușor să treci peste teamă.
Totul depinde de tine, de modul cum îți contro-
lezi emoțiile, de resursele pe care le găsești ca să
te motivezi. Acesta este, probabil, cel mai impor-
tant lucru. Găsește ceea ce te va face să lupți,
72
agață-te cu disperare, nu renunța, speră până la

capăt. Știu, dacă lucrurile nu vor merge așa cum
îți dorești, atunci te vei simți foarte prost, vei su-
feri, dar undeva în adâncul sufletului vei fi mulțu-
mit că ai încercat. Și, mai mult ca sigur, data
viitoare o să fie mult mai bine.
Chiar dacă mă repet, trebuie să o mai spun: tu
ești stăpânul destinului tău și trebuie să înțelegi
asta. Eu am realizat acest lucru în momentul când
m-am trezit în lumina reflectoarelor, ca să zic așa.
Știam pentru ce lupt și de aceea am căutat în mine
și am găsit curaj. Am impresionat prin atitudinea
și naturalețea mea. Nu am arătat frică și asta a
contat foarte mult. Crezi că dacă mă vedeau că fac
pipi pe mine mă mai băgau în seamă? În cel mai
bun caz m-aș fi transformat într-o glumă bună, o
poveste de spus prietenilor la o ieșire în oraș. Nu
luam fața nimănui dacă mă prezentam speriat,
temător, fără încredere în mine. Exact asta a fost
principala mea calitate. Am dat dovadă de profe-
sionalism, am arătat că atunci când vine vorba de
meserie, mă bat cu oricine, dar doar asta nu ar fi
fost de ajuns. Dacă nu arătam și curaj, nu demon-
73
stram că nu mă pierd ușor, aș fi eșuat și poate vii-

torul meu ar fi arătat altfel, mai puțin plăcut. De
aceea, când îți dorești ceva, nu sta pe gânduri,
dacă ai șansa să obții ceea ce ai visat, lasă totul
deoparte și treci la treabă. Frica o poți controla,
iar la final o să realizezi că te împiedicai de nimic.
Ca să îți dai seama ce înseamnă să îți dorești
ceva cu adevărat, cum poți găsi forța în tine să
treci peste limitele tale, o să îți mai dau un exem-
plu, tot din viața mea. Cum am spus, eu nu vor-
besc decât din experiențele mele și de aceea lumea
apreciază sfaturile mele.
Nu mai revin asupra problemelor cauzate fa-
miliei mele de pierderea casei în favoarea cămăta-
rilor. Am mai arătat cum lumea mea s-a sfărâmat
și am fost forțat să mă maturizez mai repede
decât aș fi dorit. Ce să mai, situația materială m-a
afectat foarte tare, mai ales că nici părinții mei nu
mai găseau soluții de ieșire din această situație.
Nu mă plâng, fiindcă știu că mulți dintre cei
care mă citesc au trecut prin aceleași probleme.
Nu sunt singurul copil care nu a putut să își tră-
iască viața așa cum ar fi trebuit din cauza sărăciei.
74
Să nu știi ce și dacă vei mânca ceva în ziua respec-

tivă. Să asiști neputincios cum familia se destramă
din cauza umilințelor și a certurilor. Ai vrea să
ajuți cu ceva, să nu te mai simți atât de inutil, dar
singurul mod în care poți să îți aduci contribuția
este să nu încurci. Încerci să nu îți superi părinții,
care oricum de-abia mai au timp de tine, pentru
că sunt disperați să rezolve situația. Înghiți în sec
și chiar dacă te simți singur, chiar dacă nu știi în
ce direcție să te mai uiți în căutarea speranței, taci
din gură și înduri. Ești copil, dar nu mai simți de-
mult bucuria acestei vârste. Iar colegii de la școală
îți reamintesc și ei mereu de situația ta. Sunt mai
bine îmbrăcați, mai bine îngrijiți, au de toate, în
timp ce tu nici nu mai visezi să duci o viață nor-
mală. Te uiți cu invidie la hainele lor, la mașinile
cu care sunt aduși la școală, la telefoanele lor etc.
Cum să te trateze la fel, cum să apari în fața lor,
cum să te placă? Din păcate, sunt mulți copii în
această situație, așa că sunt sigur că rezonezi cu
mine.
Când m-am apucat de muncă, aveam un vis în
cap: să ajung să lucrez pe un vas mare, de croa-
75
zieră. Știam pe cineva care reușise asta și își pu-

sese viața pe picioare, iar exact asta așteptam și
eu, o șansă să îndrept lucrurile. Voiam să ies din
cercul vicios în care mă aflam și speram să pot
avea șansa să îmi ajut familia. Mama era deja
prinsă în capcana alcoolului, așa că simțeam că
este de datoria mea să salvez situația.
Când m-am calificat la interviul care mă des-
părțea de cariera pe vas pe care mi-o imaginam,
presiunea pe care o simțeam pe umerii mei a cres-
cut înzecit.
Părinții mei erau despărțiți, viața era grea și
această șansă reprezenta o oportunitate imensă
pentru familia mea. Multe nopți n-am dormit de
supărare, în timp ce visam cu ochii deschiși și
căutam soluții salvatoare, dar de data asta nu mai
puteam să închid ochii din alt motiv. Știam că
viața noastră, a tuturor, depindea de acest inter-
viu. Nu glumesc, exact așa mă simțeam, mai ales
că începusem să văd în ochii celor din jur un sen-
timent pe care îl credeam pierdut: speranță.
Îți dai seama ce gol în stomac simțeam de fie-
care dată când mă gândeam la interviu. Cu cât se
76
apropia momentul, cu atât stăteam ca pe ghimpi.

Entuziasmul pe care l-am simțit în momentul
când fusesem anunțat că am fost selectat pentru
interviu se evaporase și în locul lui începuseră
scenariile. În cap îmi rulau toate lucrurile nega-
tive, nu vedeam decât momentul eșecului, faptul
că voi rata și speranțele tuturor se vor nărui. Îmi
și închipuiam privirea deznădăjduită a mamei, iar
gândul că voi rămâne în aceeași stare de sărăcie
nu îmi dădea pace, mă termina. Totul era concen-
trat în acest interviu, iar eu mă simțeam blocat,
supus la o presiune foarte mare. Poate că o mare
parte din această senzație era artificială, prezentă
doar în capul meu, dar nici nu mai conta. Pe de-o
parte de-abia așteptam să se termine odată totul,
să pot să mă decongestionez, dar pe de alta parcă
aș fi prelungit momentul pentru totdeauna. Să
păstrez mixul ăsta de speranță și frică, în locul
dezamăgirii ce avea să vină, invariabil, după
eșecul meu. Și cum să nu o dau în bară când doar
la asta mă gândeam?
Așa că atunci când, în sfârșit, m-am prezentat
la interviu, eram transpirat tot. În fața mea era o
77
domnișoară relaxată, poate chiar puțin plictisită,

cu câteva foi în față. Atitudinea ei, în loc să mă în-
curajeze, să mă liniștească, parcă mai rău m-a agi-
tat. Când m-am așezat pe scaunul din fața ei,
stăteam ca pe ghimpi și am reușit cu greu să mă
stăpânesc.
După ce a citit pe scurt CV-ul meu, pe care îl
avea în față, s-a întors spre mine: „Te rog să îmi
spui câteva lucruri despre tine!”, a cerut cu un
zâmbet politicos. Ochii ei mă studiau și probabil
realizase că am emoții. Cred că încerca să mă facă
să mă simt mai comod, așa că nu m-a grăbit.
Eu am început să turui lecția pe care o învăța-
sem pe de rost, în timp ce domnișoara dădea
aprobator din cap. Mai răsfoia, distrată, foile, iar
din când în când mă întrerupea să mai pună câte
o întrebare. Cu toate că spuneam ceea ce credeam
că vrea să audă, puteam simți că nu era foarte
mulțumită de ceea ce avea în față. Nu era vorba
de CV, ci mai ales de persoana mea, de modul în
care mă prezentam. Asta mă speria mai mult
decât orice, faptul că nu eram capabil să fac o im-
presie bună, deși era momentul cel mai impor-
tant.
78
Și nici măcar nu o puteam acuza pe respectiva

domnișoară de rea voință. M-am pus în pielea ei
și mi-am dat seama de ceea ce vedea. Un tip care
încearcă prea tare, care vorbește mult și repede
pentru a-și masca nesiguranța, care nu pare foarte
pregătit de ceea ce îl așteaptă. Probabil se întreba,
în sinea ei, cât să mai prelungească „agonia”ca să
nu pară neinteresată și să mă trimită, politicos, la
plimbare. Poate că avea alte planuri și eu o reți-
neam, probabil că în fața ei apăruseră deja candi-
dați mult mai siguri pe ei, care știau exact ce
voiau. Ce rost avea să mai piardă timpul cu un tip
așa de banal, care nu spunea nimic?
Gândurile mi se învârteau fără sens prin cap și
oricât mă străduiam, nu reușeam să ies din această
stare. Îmi era frică să mă opresc din vorbit, îmi era
frică să continuu, pentru că nu știam ce să mai zic
să fac o impresie cât mai bună, nici eu nu știam
ce fac. Mi se păruse că lucrurile nu merseseră așa
rău, dar presiunea pe care mi-o pusesem pe umeri
își spunea cuvântul. Eram conștient de crisparea
pe care o proiectam, însă nu știam cum să mai
reacționez.
79
În acel moment a venit salvarea chiar de la in-

terlocutoarea mea, dar nu la modul la care te-ai
aștepta.
După câteva întrebări, observ că se oprește
asupra unei fraze din CV-ul meu, exact cea de
care mă temeam cel mai mult. Domnișoara citește
atent, zâmbește puțin și își ridică privirea spre
mine.
„Scrie aici că știi engleza și germana? Asta este
perfect, pentru că avem nevoie mai ales de cineva
care se descurcă bine în germană.”
Am înghițit în sec, cu greutate, pentru că, dacă
atunci când vine vorba de limba engleză, nu erau
probleme, în schimb nu știam aproape deloc limba
germană. Era doar o informație pe care o adău-
gasem special pe CV, sperând că va ajuta să obțin
interviul. Ceea ce se și întâmplase, așa că era cu
adevărat justiție divină ca fix această informație
să mă distrugă.
„Deci, dacă nu te superi, aș vrea să vorbim puțin
și în germană”, a continuat ea.
În capul meu era vraiște. Tocmai ce fusesem
prins cu minciuna și rezultatul nu putea fi decât
80
unul singur. Tot ce mai puteam să fac era să încerc

să salvez situația, asta dacă mai era posibil.
„Nu stăpânesc așa de bine limba, mai mult în-
țeleg, dar nu pot să spun că o vorbesc bine”, am
recunoscut, cam cu jumătate de voce.
Interlocutoarea mea s-a încruntat puțin și ochii
i-au fugit iar repede pe pagină, de parcă se temea
că ar fi citit greșit.
„Păi cum e până la urmă, cunoști sau nu ger-
mana?”, m-a întrebat și am putut simți în glasul
ei, pe lângă confuzie, un strop de iritare.
În acel moment totul era ruinat. Nu e așa că nu
mai vezi nicio cale prin care aș fi putut să ies cu
fața curată din toată povestea? Nici eu, și îmi era
rușine că fusesem prins cu minciuna. Mă și ve-
deam întors acasă, cu coada între picioare, respins
ca ultimul om. Ratarea mea putea îngropa ulti-
mele speranțe ale familiei mele de a scăpa de
sărăcie, de a ieși din situația grea. Îmi venea să
plâng de ciudă pentru prostia mea, pentru faptul
că nu fusesem în stare să arăt că mă pot ridica
peste condiția mea. Știam că dezamăgirea tuturor,
dar în special a mea, urma să fie foarte mare și
asta mă omora mai mult decât orice.
81
Instinctul îmi spunea să caut o scuză, să îmi cer

iertare, să găsesc o explicație, oricât de stupidă ar
părea. M-aș fi ridicat să plec, să scap de starea asta
de penibil în care fusesem pus. Dar atunci aș fi
ratat tot.
Trebuie să înțelegi că într-un astfel de moment
stăpânirea de sine este totul. Nimic nu e pierdut
până nu începi să crezi și tu acest lucru. Este im-
portant să te agăți de orice șansă, să nu renunți
până la final. Pentru mine, imaginea eșecului, a
dezamăgirii pe care aș fi simțit-o, m-a motivat mai
mult decât orice. Mi-am dat seama că nu știam
cum ar fi arătat viața mea dacă ieșeam pe ușa în-
căperii fără a fi obținut postul. Cu toată frica mea,
am realizat că nu concepeam să nu reușesc. Nu
exista altă variantă, iar creierul meu a respins frica
aceea care mă îndemna să cedez.
Așa că m-am adunat, mi-am îndreptat spatele
și, pentru prima dată de când începuse interviul,
m-am simțit calm, liniștit. Am fost eu, așa cum
trebuia de la început. Pe un ton calm, i-am spus
domnișoarei că sunt un băiat care a înfruntat
multe dificultăți ca să ajungă în acel moment. Da,
82
am mințit când venise vorba de limba străină, dar

asta numai pentru că îmi doream enorm să ajung
pe vas, era visul meu, șansa mea cea mare. Pentru
asta eram pregătit să muncesc mai mult decât
oricine altcineva, să trag mai tare decât orice alt
candidat. Nu avusesem prilejul să stăpânesc ger-
mana, dar acest lucru nu avea să mă împiedice și
aș fi învățat orice limbă era necesară. Cu o sigu-
ranță de care nu m-aș fi simțit capabil cu doar câ-
teva momente în urmă, i-am spus că eu voi ajunge
oricum să îmi văd visul cu ochii. I-am explicat că
voi merge să lucrez pe vapor și dacă ei nu vor dori
să îmi dea o șansă, atunci voi pleca în altă parte și
cineva mă va accepta până la urmă. Dar pierderea
va fi a lor, pentru că eu sunt un om muncitor și
altcineva va beneficia de serviciile mele.
În tot acest timp, domnișoara m-a privit, puțin
surprinsă. Nu se așteptase să vadă și această față
a mea. Deja mă judecase și pusese ștampila pe
mine. Nu mă considera destul de valoros, fuse-
sem prins și cu minciuna, o făcusem să își piardă
timpul. Momentul meu de sinceritate a mișcat-o
însă, a surprins-o și a realizat că se grăbise, că
83
poate totuși lucrurile nu stăteau așa cum crezuse

la început. S-a uitat în ochii mei și a văzut atitu-
dine, hotărâre, și-a dat seama că nu sunt genul
care să mă sperii ușor. Dacă avea dubii că mă pot
descurca într-un mediu așa de stresant cum este
un vas de croazieră, atunci a reconsiderat imediat.
A strâns foile și le-a pus lângă ea, mi-a zâmbit,
de data asta parcă mai cald și mai sincer.
„Păi atunci, eu zic să continuăm interviul”, a
spus și, în momentul acela, m-am relaxat, pentru
că am știut, în sinea mea, că o convinsesem. Parcă
mi se ridicase o greutate uriașă de pe umeri și am
putut, în sfârșit, să comunic ușor, așa cum voiam.
Greul trecuse însă și viața mea intrase pe o direc-
ție mult mai bună.
O să spui iar că mă laud, că este imposibil să
se fi întâmplat chiar așa, dar nu are sens să îți torn
povești degeaba. Așa cum îmi recunosc eșecurile,
tot așa îți spun și cum m-am ridicat. Nu am de ce
să mint, cu atât mai puțin despre acest moment.
Pot să te sfătuiesc să nu minți, dar sunt sigur că
multă lume își umflă CV-ul din dorința de a ob-
ține un job mai bun și de foarte multe ori funcțio-
84
nează. Eu am făcut-o pentru că eram disperat,

voiam neapărat acest post și l-am obținut. Nu însă
din acest motiv, nu faptul că am încercat să trișez
m-a dus acolo unde doream. Din contră, această
dorință prea mare de a impresiona era să mă
elimine de tot, dar determinarea și faptul că am
decis până la urmă să pun toate cărțile pe față,
m-au salvat.
Cel mai mult contează mentalul, modul cum
reușești să te motivezi. Dorința ta cea mai mare
nu trebuie să se transforme în slăbiciune, din
contră, trebuie să te alimenteze cu ambiție, să fie
motorul tău. Vei suferi de anxietate, frică, poate
chiar atacuri de panică atunci când te vei afla în
fața unui test important pentru viața ta. Dar dacă
te vei alimenta cu dorință, dacă ești disperat să îți
atingi obiectivul, atunci vei găsi resursele să depă-
șești orice problemă.
Cel mai important e să treci însă peste teamă,
peste frica de a obține ceea ce îți dorești foarte
tare. De multe ori poate consideri că de fapt nu
meriți această șansă, că de fapt schimbarea este
un lucru rău. Sunt multe motive să te temi, dar
85
cele mai multe sunt doar creații ale creierului tău,

care încearcă să te facă să renunți. Nu asculta
acest lucru, nu lăsa oportunitățile să treacă pe
lângă tine.
Așa a făcut unul dintre cei care m-au căutat să
îi ajut și a regretat enorm. Era un băiat tânăr, care
avea un talent mare la scris. De când era copil își
construia propriile povești, devora cărțile, trăia
practic în lumea lui, unde se simțea foarte bine.
Nu era un tip retras, îi plăcea să socializeze, chiar
dacă nu foarte mult. Întâi am crezut că vrea să mă
întrebe cum să scape de timiditate, dar, în ciuda
faptului că manifesta această trăsătură, nu l-a
oprit să își construiască o viață. Avea prieteni, o
iubită, era un om normal. Din fericire și-a păstrat
și imaginația bogată și, de multe ori, nu se putea
relaxa până nu așternea pe foaie ceea ce îi trecea
prin cap. De fapt, asta era ceva ce făcea frecvent,
își construia în cap o poveste, niște personaje și în
mintea lui o întreagă lume lua contur. Era singu-
rul subiect la care se gândea, fie că se afla la muncă
sau în timpul liber. Undeva, în adâncurile ființei
sale, se derulau tot felul de scenarii, de moduri în
86
care ar putea să spună o poveste. Cum ar putea

evolua un anume personaj, în ce situații se poate
găsi acesta. Până și liniile de dialog erau clare în
mintea lui, nimic nu era lăsat la voia întâmplării.
Cum se relaxa puțin, indiferent de ce făcea, în
capul lui rula un adevărat film.
Mai mult, atunci când se decidea să arate apoi
roadele muncii sale, primea numai aprecieri po-
zitive. Lumea îl îndemna să profite de acest dar
și să încerce să își construiască o carieră de scrii-
tor. Nu este ceva ușor, mai ales în România, dar
nu e imposibil, cu atât mai mult cu cât există mai
multe opțiuni acum.
Cu toate acestea, mereu existau scuze, ba că de
fapt munca nu e atât de bună și trebuie îmbunătă-
țită, ba că nu are posibilitatea să arate cuiva care
se pricepe (un editor, de exemplu) care să îl în-
demne mai departe sau măcar să îi spună că scrie-
rile lui au ceva valoare. Sau nu avea timp, fiind
foarte ocupat cu serviciul. Mereu intervenea ceva,
mereu exista un element care stătea în calea lui.
Realitatea era că băiatului îi era frică și își căuta
motive să nu meargă mai departe. Nici măcar nu
87
exista un motiv anume, ceva care îl îndemna să

nu încerce. Poate că era teama de respingere, de
a afla că, de fapt, imaginația lui nu avea de oferit
nimic demn de a fi luat în seamă. Poate era ne-
sigur, deși mereu îmi spunea că este convins de
valoarea lui. Doar că nu făcea nimic să și demon-
streze acest lucru. Eu am realizat că tânărul era
un tip comod, genul care evită să își asume res-
ponsabilități. Însă această boemie, această lejeri-
tate în comportament, risca să îi facă mai mult rău
decât bine. Ce mă mira era faptul că, la nivel de-
clarativ, visa să dea lovitura, să facă ce îi place și
să trăiască bine din asta. Dar nu ar fi făcut primul
pas nici mort. Teama de succes era prea mare.
Ți se pare o nebunie, nu? Ești sigur că în locul
lui te-ai fi descurcat mai bine. Mereu avem ten-
dința de a ne crede mai buni decât ceilalți. Uite,
prostul ăsta de care povestesc poate face mulți
bani, poate duce o viață mai mult decât liniștită
și tot ce trebuie să facă este să muncească mai
mult, să își asume câteva riscuri în plus. Să iasă
din zona lui de confort și să tragă puțin mai tare.
Tânărul nostru este genul care nu se depășește,
88
deși ar putea s-o facă ușor. Face doar ce este nece-

sar și atât, nu își forțează limitele pentru a fi mai
bun, mai realizat. Ce tolomac, în locul lui ai apuca
șansa cu două mâini, nu-i așa?
Problema este că atunci când ne dorim ceva
foarte tare, suntem expuși la teamă. Durerea și
dezamăgirea suferită în caz de eșec e prea mare.
Dar dacă nu încercăm, dacă nu ne expunem,
atunci regretele vor fi mult mai mari, o otravă care
ne va afecta toată viața.
De aceea trebuie să îți găsești modul prin care
să te motivezi, să te alimentezi cu ambiție și do-
rință.
Cât despre tânărul din povestea mea, am reușit
să îl conving că riscă să irosească un talent pe care
i l-a dat Dumnezeu. I-am explicat că nu trebuie să
asculte de vocile care îl îndeamnă să cedeze, să
fugă fără luptă, să fie un laș. Am înțeles că și-a
luat inima în dinți și a trimis un text cuiva avizat
și acesta l-a îndemnat să continue pentru că se află
pe un drum bun și ar fi păcat să îl irosească. De-abia
atunci a început să realizeze, de fapt, potențialul
său și că a pierdut mulți ani degeaba, când putea
89
să fie mult mai sus. Însă frica de a încerca, de a-și

depăși limitele, l-a tras înapoi. De acum, însă, de-
pindea doar de el să se ridice deasupra și să tragă
tare pentru a ajunge cât de sus era capabil.
Deci, nu ezita să îți impui obiective mari și
nu ezita să le urmărești. Nu ai nimic de pierdut,
ai doar de câștigat!
Nu pot, însă, să nu te avertizez de un pericol,
un lucru pe care l-am pățit și eu, dar și mulți din-
tre cei care m-au căutat pentru sugestii și sfaturi.
Când am început să lucrez la hotel Interconti-
nental, la salon, am fost incredibil de fericit. Eram
plin de adrenalină, știam că poate fi calea mea de
a scăpa de sărăcie, de situația mizerabilă în care
trăiam. Eram atât de entuziasmat, dar și foarte de-
terminat și decis să fac tot posibilul să îmi demon-
strez valoarea. De aceea, nici nu trebuia șefa să
mă roage ceva, că eu deja răspundeam prezent la
aproape orice. Trebuia să lucreze cineva peste pro-
gram? Adrian era prezent la datorie. Se trezea un
client că nu poate ajunge decât la o anumită oră,
mai târzie? Nicio problemă, Adrian accepta să ră-
mână. Vreun coleg s-a îmbolnăvit sau are o pro-
90
blemă și vrea să își ia un liber? Se poate, pentru

că Adrian nu are concediu, nu îi trebuie zi liberă,
este mereu la muncă. Ajunsesem să stau să fac
curățenie, mergeam să cumpăr lucruri pentru
salon și alte îndatoriri care nu trebuiau să îmi
revină mie, în mod normal, dar pe care le înde-
plineam cu plăcere. Până când oboseala și stresul
au început să mă ajungă. Și atunci am realizat
crudul adevăr. Pentru că mă simțeam recunos-
cător față de șefa mea fiindcă îmi oferise șansa de
a lucra acolo, începusem să îi povestesc despre
trista mea existență. Despre sărăcie, despre situa-
ția familiei mele, faptul că părinții erau despărțiți,
că acest job reprezenta o salvare pentru mine. Am
vrut să îi arăt că se poate baza pe mine, dar șefa
mea a înțeles altfel mesajul. Și-a dat seama că sunt
dependent de slujba mea și că nu voi protesta
prea tare, așa că a început să profite. De aceea, mie
îmi reveneau toate sarcinile pe care ceilalți nu
le-ar fi acceptat sau ar fi ridicat pretenții. Din
păcate, știam că, cel puțin pentru moment, nu
aveam cum să protestez sau să mă opun, mai ales
că eu o obișnuisem cu această purtare.
91
De atunci mi-am învățat lecția și, cel puțin la

serviciu, nu mi-am mai expus problemele, pentru
că șefii pot vedea în asta o șansă de a te domina
total. Iar tu, de teamă să nu pierzi aprecierea lor,
din dorința de a face o impresie cât mai bună, nu
o să protestezi și o să mergi înainte. Eu am făcut-o
o perioadă, până când am ajuns la nivelul care mi-a
permis să nu mai accept orice rahat.
92
Nu te teme de teamă
Poți să vezi nivelul la care am ajuns, profesio-

nal, dar și personal. Nu a fost ușor, nu am avut o
„gâscă cu ouă de aur”, viața mi-a oferit multe în-
cercări grele, dar tocmai asta m-a făcut să fiu
omul care se prezintă în fața ta. Am o carieră
excelentă de hairstylist, în România sunt printre
cei mai buni când vine vorba de meseria mea. O
să zici că iar își dă aere arogantul de Adrian. Dar
nu este așa, pur și simplu știu cât valorez, așa că,
de ce să mă las doborât de critici sau de hateri.
Aceștia vor vorbi, vor arunca cu noroi, pentru că
sunt invidioși, dar și pentru că ei nu concep că un
om poate cunoaște succesul doar prin muncă,
prin forța sa. Vor spune că dacă ei nu au reușit,
atunci e imposibil să o facă altcineva, decât dacă
a beneficiat de vreun avantaj necurat. Dar asta
doar pentru că au impus limitele lor și celorlalți.
93
În sinea lor se știu că nu sunt capabili decât să

privească cu invidie și să dărâme ce au construit
alții, dar se mint singuri. Nu stau eu, însă, să îi as-
cult și nici nu pun la inimă vorbele lor urâte. Nu
îmi pasă, mai ales că sunt mai mulți cei care mă
apreciază și pe care i-am ajutat sau măcar am în-
cercat. Poate nu am reușit mereu, dar nici nu am
întors spatele cuiva.
Nu cred că exagerez dacă spun că sunt singu-
rul speaker motivațional din țara noastră. Nu vreau
să jignesc pe nimeni, dar aceasta este realitatea.
Modestia este bună, dar nu îți nega valoarea, pen-
tru că atunci vei avea de suferit. Recunoaște-ți
meritele și lumea o va face și ea.
Dacă eu am reușit, atunci tu de ce n-ai putea?
Acesta este și mesajul meu. Nu vreau să scot ochii
nimănui cu realizările mele, din contră, vreau să
te conving că și tu poți să reușești. Eu am venit de
jos, păream condamnat, dar uite că nu a fost așa.
Nu am câștigat la loto, nu am avut vreo rețetă ma-
gică, nu am făcut nimic special. Am luptat doar
cu barierele mele mentale, am tras cu dinții să mi
le depășesc. Nu a fost ușor, dar tocmai situația
94
mea materială proastă, lipsurile, sărăcia și foamea

m-au ajutat să găsesc resursele necesare să ajung
acolo unde sunt acum.
De aceea îți tot spun și n-o să mă opresc până
nu vei realiza mesajul meu: nu există ceva ce nu
poți face! De cele mai multe ori, barierele care ne
despart de îndeplinirea viselor noastre ne aparțin.
Noi ne sabotăm, fără să ne dăm seama. De aceea
trebuie să îți stabilești un obiectiv clar și apoi
încearcă să fii mereu mai bun, să gândești pozitiv,
să cauți să dai totul și o să vezi că n-o să ai regrete.
Uneori, viața se pune împotrivă, lucrurile nu vor
merge mereu așa cum sperai, dar ăsta nu este un
motiv să cedezi. Nu o să ai mereu tot ce îți dorești,
dar o să te simți mai bine dacă ai dat tot ce ai avut
mai bun, pentru că oricum lucrurile vor sta mai
bine decât la începutul drumului.
Nu subestima dorința de a reuși. O să ai peri-
oade grele, o să simți că nu mai poți, că te apucă
depresia, că totul e împotriva ta. O să vrei să urli,
să fugi, o să suferi, dar totul e o capcană. La final,
trebuie să găsești încrederea în tine și să învingi
aceste stări. Și atunci vei deveni un învingător.
95
Dacă ți se pare că nu pare ușor, nu te înșeli. Este

foarte dificil, dar până la urmă asta e valabil pen-
tru absolut orice lucru care merită în viață. Fără
luptă, nu vei obține nimic.
Succesul altora poate acționa ca motiv de a te
ambiționa. Nu vorbesc de invidie sau de genul
acela de emoție care te face să îl urăști pe celălalt.
Cineva îmi povestea cum privea cu invidie către
fostul lui coleg de facultate. Cei doi fuseseră amici
buni, petreceau împreună, ieșeau împreună în
oraș, alergau după fete, se îmbătau, ce mai, toate
„nenorocirile” unei vieți „pline“ de facultate. Când
venea vorba de treabă serioasă, însă, amicul nu ne-
glija nimic. Chiar dacă nu avea nevoie de bani, ve-
nind dintr-o familie cu posibilități, tot se angajase
la o firmă importantă, acolo unde făcea practică.
Tipul chiar muncea, în timp ce interlocutorul
meu continua viața tumultuoasă. Mai ieșea și prie-
tenul, dar rar și tot își sfătuia colegul să-l urmeze în
cadrul firmei, pentru că, deși se muncea mult și
plata era subțire, îți formai niște relații importante
și își construiai un CV atractiv. Cei doi discutau
intens, la un pahar de bere, iar tipul meu, deși
96
simțea că prietenul lui are dreptate, nu putea să

își depășească lenea și modul de viață agitat.
Dar, așa cum orice lucru bun ajunge la final,
așa s-a terminat și facultatea. Fiecare a trebuit să
o ia pe drumul lui. Cel care a lucrat, care a făcut
sacrificii, și-a construit o carieră de succes repede,
are mulți bani, o familie frumoasă, este împlinit.
Nu spun că prietenul lui a ajuns rău, pentru că
aș minți. Dar a descoperit cu tristețe că a pierdut
mult timp și că lucrurile puteau sta mai bine, iar
viața lui ar fi putut arăta altfel. Se uită cu jind la
fostul coleg și recunoaște că este invidios.
„Problema este, Adriane, că tipul nu era mai
răsărit ca mine. Nu era mai deștept sau mai des-
curcăreț, dar a știut mai bine ce vrea”, mi-a spus,
cu puțină amărăciune în glas.
„Păi asta contează foarte mult. Să ai un obiectiv
clar în minte, să fii dispus să lupți pentru el. Nu
vreau să te descurajez, dar nici să te mint. A fost
bine că te-ai distrat, dar ai neglijat orice altceva și
asta nu e bine. Te-ai limitat singur”, i-am replicat.
S-a uitat la mine și m-a aprobat. În glasul lui
puteam simți puțină melancolie.
97
„Așa este, mai ales că el m-a întrebat dacă nu

vreau să merg cu el. Mereu spunea că am poten-
țial să fac mult mai mult. Mai râdeam, mai făceam
mișto, dar asta a zis-o de câteva ori...”
„Păi, atunci de ce nu încerci să o iei de la capăt?
Ai un model în față. Poate că ai pierdut mult timp
până acum, dar încă nu e târziu. Poți să îți plângi
de milă, să te uiți cu ciudă la prietenul tău și să îți
spui că și locul tău este acolo. Sau poți să te pui
pe treabă și să faci ceva ca să ajungi acolo!”
Invidia poate fi un sentiment urât, dăunător,
dar asta doar dacă te lași orbit de ea. În schimb, dacă
o folosești constructiv, pentru a vedea unde poți
ajunge, motivându-te cu succesul altora, atunci
nu e nimic rău. De aceea spun mereu, dacă eu am
reușit, atunci nici tu n-ai de ce să te temi. De ce să
nu încerci, de ce să trăiești cu regrete și lipsuri?
Știu că îți va fi dificil, dar poți să bați „sistemul”
doar prin muncă și ambiție. Eu am făcut-o!
Îți e frică, dar n-ai de ce. Teama doar te împiedică
să ajungi acolo unde meriți. Nu fugi de ea, nu te
ascunde, pentru că, de fapt, te ferești doar de
viață și asta e păcat. Privește teama în față și nu
98
ezita. Spune-i că tu ești șeful și o să vezi ce satis-

facție o să simți când o să realizezi că poți trece
peste această barieră mentală. Teama îți va bate la
ușă și depinde doar de tine să i-o trântești în nas.
Nu va mai avea putere în fața ta și, deodată, o să
ai mult mai multe perspective, la care nu visai.
Unii caută să găsească ajutor în terapie. Nu
spun că e ceva rău, dar până la urmă tot de tine
va depinde să te depășești. Dacă nu pricepi că TU
trebuie să lupți, atunci vei da banii degeaba. Nu
e nicio rușine să ceri ajutor, să recunoști că ai o
problemă, dar de tine depinde să te „vindeci”. Con-
centrează-te pe ce dorești cu adevărat, muncește,
NU RATA nicio șansă din cauza fricii și lumea va
fi a ta. Și nu asculta de cei care te vor sfătui că riști
prea mult, că nu ești bun sau alte sfaturi „de bine”.
Nu te lăsa definit de familie, de profesori, de prie-
teni. Toți aceștia pot reprezenta niște modele pen-
tru tine, dar dacă acestea sunt proaste, schim-
bă-le. Eu am refuzat să trăiesc și să repet greșelile
părinților mei și viața mea e mult mai bună.
Te aștept și pe tine lângă mine!
99
CUPRINS
Un refuz NU te doboară .............................................. 5
Trăiește pentru tine, nu pentru alții .......................... 23
Teama te însoțește de mic .......................................... 33
Ai grijă, teama apare când nu te aştepți! ................. 51
Şi totuşi, cum depăşim teama? .................................. 57
Nu te teme de teamă ................................................... 93
100

Teama PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teama PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

TEAMA și TIMIDITATEA

© 2019, Adrian Niculescu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Editura PAVCON, tel.: 031-100.80.70

Editor: Constantin Pavel

Mesajul general pe care îl trans-

“Am nevoie nu de aprecierile

Când eram tânăr, nu cred că exista o teamă mai

Seria „Adrian Niculescu“

lucrurile nu aveau să iasă așa cum mă gândeam

Seria „Adrian Niculescu“

tru foarte mult timp și exact asta am pățit și eu.

Seria „Adrian Niculescu“

sau de o teamă de refuz, poate cauzată de expe-

Seria „Adrian Niculescu“

nu cred că exagerează, pentru că știu cât de greu

Seria „Adrian Niculescu“

dacă voi reuși să fac ceva util cu existența mea,

Seria „Adrian Niculescu“

decă, cicatricile nu se mai văd și în față pot apă-

Seria „Adrian Niculescu“

cu mama despre problemele în amor, te simți pe-

Seria „Adrian Niculescu“

„dușmanul”, dar nu pot fi acuzați de asta. Așa

Seria „Adrian Niculescu“

„șeful”, ești dispus să și asculți ce are de zis, atunci

Seria „Adrian Niculescu“

unul singur pentru frica de fete pe care o căpăta-

Seria „Adrian Niculescu“

Sunt sigur că cei mai tineri dintre cititorii mei,

Seria „Adrian Niculescu“

Mi-am dat seama că dacă reușeam să trec de prima

Seria „Adrian Niculescu“

multe de oferit, atunci va deveni interesată și va

Seria „Adrian Niculescu“

banalități poate să împărtășească cu oricine, mai

Seria „Adrian Niculescu“

eșecuri, am mai înfruntat refuzuri, dar nu mi-a

Seria „Adrian Niculescu“

mai multe te pot demoraliza rău și pot trezi omu-

Seria „Adrian Niculescu“

cit de ceea ce ai realizat. Nu îți va mai fi frică de

Seria „Adrian Niculescu“

Când insist pe faptul că fiecare om trebuie să

Seria „Adrian Niculescu“

Ca orice tânără pentru care viața se prezintă ca

Seria „Adrian Niculescu“

tul era matur și un om de succes, deși era doar cu

Seria „Adrian Niculescu“

avea el grijă de tot. La început era fericită, se tre-

Seria „Adrian Niculescu“

era de multe ori obosit. În weekend-uri nu mai

Seria „Adrian Niculescu“

lența verbală devenise un fapt la ordinea zilei,

Seria „Adrian Niculescu“

de situația lui, iar ea a descoperit cu amărăciune

Seria „Adrian Niculescu“

pentru că viața tinde să schimbe lucrurile și nu o

Seria „Adrian Niculescu“

tuse atât de mult închisă între patru pereți, încât

Seria „Adrian Niculescu“

Dacă îți spun toate acestea nu este pentru că

Seria „Adrian Niculescu“