Sunteți pe pagina 1din 17

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Fizică
Specializarea: Metode fizice aplicate în kinetoterapie și recuperare medicală

COXARTROZA

Studentă,
Ciobanu Ioana Alexandra
Grupa: K2
IAȘI 2014

1
Cuprins

I. Testarea clinică musculoarticulară a șoldului


I.1. Bilanțul articular...................................................................................3
I.2. Bilanțul muscular..................................................................................4
II. Aspecte generale
II.1. Definiție................................................................................................7
II.2. Incidența.................................................................................................7
II.3. Etiopatogenie........................................................................................7
II.4. Clasificare..............................................................................................7
II.5. Anatomie patologică..............................................................................8
II.6. Simptome...............................................................................................8
II.7. Semne radiologice..................................................................................8
II.8. Evoluție și prognostic............................................................................8
III. Tratamentul artrozei.....................................................................................................10
IV. Program kinetoterapeutic.............................................................................................11
V. Concluzii......................................................................................................................15
Bibliografie..................................................................................................................16

2
I. Testarea clinică musculoarticulară a șoldului

I.1. Bilanțul articular

Articulația coxofemurală este o enartroză cu 3 grade de libertate, ca și umărul, dar cu


mobilitate mai redusă decât acesta, deoarece ea este structurată în aceeași măsură și pentru
stabilitate, și pentru mobilitate.

Mișcările șoldului făcute cu genunchiul flectat sunt mai ample cu 20-30° decât cele cu
genunchiul întins. De asemenea, la șold, diferențele dintre mișcările active și cele pasive sunt
mai mari decât la alte articulații.

1. Flexia activă se face de la 0 (poziția de start) la 90 (genunchi întins) și ajunge la 125°


(genunchi flectat), iar cea pasivă atinge 145-150°.

Poziția de preferat este în decubit dorsal sau, mai rar, în decubit lateral, cu partea de testat în
sus. Goniometrul se plasează pe creasta iliacă, paralel cu axa lungă a trunchiului (pe linia
medioaxilară), și brațul mobil de-a lungul coapsei, către condilul lateral.

2. Extensia cu genunchiul întins este de 15-20°, iar cu el flectat nu depășește 10°. Extensia
pasivă atinge 30°.

Poziția preferabilă pentru testare este decubitul ventral.

Flexia-extensia se realizează pe un ax transversal în plan sagital.

3. Abducția are valori variabile în funcție de modalitatea de testare. Amplitudinea medie


este de 45°.

Măsurarea standard se execută din poziția de decubit dorsal, cu genunchiul întins. Brațul
fix al goniometrului se plasează orizontal pe o linie paralelă cu linia celor două spine iliace
antero-superioare, iar brațul mobil, pe fața anterioară a coapsei, spre mijlocul patelei.

Se măsoară abducția și din decubit lateral, și din decubit lateral, și din decubit dorsal, în
acest ultim caz executându-se însă o abducție asociată cu flexia genunchiului, ceea ce dă o
amplitudine de 50°-60°.

4. Adducția este imposibilă din poziția anatomică zero, cu membrele pelviene aliniate unul
lângă altul. Pentru aprecierea acestei mișcări membrul opus trebuie abdus, măsurarea
făcându-se în același fel ca și în cazul abducției.Valoarea amplitudinii este de 30°.

5. Rotația internă are o amplitudine de 35°-45°, mai mare în cazul celei pasive.
Există mai multe poziții pentru testarea rotațiilor, printre care una este:

3
- din șezând sau culcat , cu genunchiul la marginea patului, flectat la 90°. Este
important ca spina antero-superioară, linia de mijloc a rotulei și feței dorsale a
gleznei, precum și spațiul dintre degetele II și III să fie aliniate. Goniometrul se
fixează pe rotulă , cu brațul fix așezat perpedicular pe podea sau orizontal, în cazul în
care măsurătoarea pornește de la 90°; brațul mobil, de-a lungul gambei, care se mișcă
spre înafară.

6. Circumducția este rezultanta tuturor celorlalte mișcări ale șoldului, având o amplitudine
mai mică decât cea a umărului. Poziția funcțională de imobilizare este de flexie de 15°,
abducție de 5°, iar poziția de repaus articular este în flexie de 30°, abducție de 30° și
rotație externă.

I.2. Bilanțul muscular

1. Flexia

Mușchiul: iliopsoas
De stabilizat: pelvisul
Poziția FG: decubit heterolateral, cu coapsa de testat pe o placă sau susținută, cu genunchiul
extins.
- f1: palpare practic imposibilă, fiind un mușchi profund;
- f2: flexia coapsei, genunchiul fiind menținut întins;
Poziția AG: a) decubit dorsal, cu șoldul și genunchiul extinse;
b) din șezând, cu gamba atârnată.
- f3, din poziția AG (a): se ridică membrul inferior, genunchiul extins;
- f4 și f5 , din pozițiile (a) sau (b): rezistență pe fața anterioară a coapsei în treimea
inferioară.

2. Hiperextensia
Mușchiul: fesierul mijlociu
De stabilizat: pelvisul și coloana lombară
Poziția FG: decubit heterolateral, cu susținerea copasei de testat și genunchiul flectat la 90°.
- f1: palparea simplă în centrul fesei;
- f2: hiperestenisa coapsei;
Poziția AG: decubit ventral, cu genunchiul flectat la 90°.

4
- f3: hiperextensia coapsei;
- f4 și f5: rezistență pe fața posterioară a coapsei în treimea inferioară;

3. Abducția
Mușchii: fesierii mijlociu și mic, și tensorul fasciei lata
De stabilizat: pelvisul
Poziția FG: decubit dorsal, cu genunchiul extins
- f1: palpare pentru fesierii mijlociu și mic, lateral de articulație, sub creasta iliaca;
- f2: abducția coapsei (cu genunchiul extins) prin alunecare pe planul patului ( sau prin
susținere de către testator);
Poziția AG: decubit heterolateral: șoldul și genunchiul de sprijin, flectate; șoldul și genunchiul
membrului de testat, extinse.
- f3: se ridică membrul inferior complet întins;
- f4 și f5: rezistență pe fața laterală a treimii inferioare a coapsei.
Substituție prin: - flexia laterală a trunchiului;
- rotația externă cu flexie a șoldului.
4. Adducția
Mușchii: adductorul mijlociu și cel lung.
De stabilizat: pelvisul
Poziția FG: decubit dorsal, cu ambele membre inferioare în abducție, cu șoldurile și genunchii
extinși.
- f1: palpare pe fața medială a coapsei;
- f2: se adduce membrul inferior prin alunecare pe pat (sau prin susținere de către tastator);
Poziția AG: decubit homolateral: membrul de deasupra este susținut în abducție de către tastator;
șoldurile și genunchii, în extensie.
- f3: se adduce membrul inferior, depășind linia de simetrie;
- f4 și f5: rezistența se aplică pe fața medială a coapsei.
Substituție: în decubit dorsal, prin rotație internă a șoldului; în decubit lateral, prin rotație internă
și flexie.
5. Rotația internă
Mușchii: fesierul mic și mijlociu, tensorul fasciei lata.
De stabilizat: femurul, deasupra genunchiului.

5
Poziția FG: decubit dorsal, cu șoldul flecat la 90°, genunchiul la 90° și membrul netestat extins;
- f1: palparea;
- f2: se rotează intern coapsa, mișcând ca pe un levier, în afară, gamba și piciorul;
Poziția AG: șezând, cu gamba atârnată la marginea patului
- f3: se mișcă spre lateral gamba;
- f4 și f5: rezistență pe fața laterală în treimea distală a gambei.
Substituție prin: adducție cu flexia șoldului.
6. Rotația externă
Mușchii: obturatorul intern și cel extern, piramidalul, fesierul mare.
De stabilizat: femurul, deasupra genunchiului
Pozițiile: ca la rotația internă, mișcările în sens opus
Palparea primilor șase rotatori se face în grup, posterior de marele trohanter.
Substituție prin: abducție cu flexia șoldului.

6
I. Aspecte generale coxartroza

II.1. Definiție

Coxartroza este o afecțiune cronică, degenerativă a șoldului. Numită și artroza coxo-


femurală sau artroza șoldului, reprezintă localizarea reumatismului cronic degenerativ la nivelul
șoldului. În timpul mersului sunt momente de sprijin unipodal în care presiunea este de patru ori
mai mare pe o articulație coxo-femurală, decât în fazele stațiunii bipodale, fapt ce favorizează
apariția coxartrozei.

II.2. Incidența

Apare mai frecvent la vârstnici (peste 50 – 60 de ani) şi în special la femei, la care


predomină net diversele forme de displazie congenitală de şold (anexe), dar şi la tineri sau copii
(malformaţii ale articulaţiei coxofemurale, după administrare îndelungată de corticoizi).

Formele secundare se manifestă în general mai precoce (între 40 şi 60 ani), decât formele
primare (după 60 ani).

II.3. Etiopatogenie

Există doua forme de coxartroză mai frecvent întâlnite și anume:

a) senilă, numită şi ,,nowus coxae senilis”, datorită involuţiei senescente a articulaţiei, dar la
care întâlnim şi alţi factori, mai frecvent metabolici (obezitate, diabet) sau profesionali
(ortostatism prelungit) etc;

b) forma traumatică, care este explicată fie printr-un traumatism major (fractură de sold etc.) –
si mai putin prin acţiunea unor microtraumatisme, fie prin unele anomalii congenitale
preexistente – luxaţii sau subluxaţii congenitale, coxa plana, coxa vara, coxa valga.

II.4. Clasificare

a. Coxartroze primitive (idiopatice): reprezintă 40% – 50% din coxartroze; apar pe un


șold fără anomalii morfologice, la vârsta de 50 – 60 de ani, uneori în cadrul unei boli artrozice
generale.

b. Coxartroze secundare: cu alterarea mecanicii articulare (modificări congenitale,


modificări dobândite ale articulaţiei şoldului);

Reprezintă 50% – 60% din coxartroze; în coxartrozele secundare procesul degenerativ


este consecința suprasolicitării funcționale a articulației. Într-un anumit procent putem stabili că
la originea coxartozei se află o luxație congenitală de șold sau o subluxație. Marea majoritate

7
însă au la origine o displazie coxofemurală simplă, o formă minoră de subluxație. Intervenția
chirurgicală cât mai precoce permite si o recuperare mai bună. În cazurile avansate din punct de
vedere kinetic, se intervine mai puțin la nivelul șoldului și mai mult în problemele ridicate de
supraponderabilitate. Printre cauzele de apariție se mai numără: malformații coxo-femurale
(sold-femur) din diferite boli, afecțiuni ce distrug cartilajul articular, traumatismele (fracturi,
luxații), etc.

II.5. Anatomie patologică

Coxatroza presupune modificări ale cartilajului (distrofie, eroziune), modificări de formă


(prin turtire), modificări de structură (chiste şi scleroză). Se asociază cu formarea de osteofite şi
fibrozarea capsulei, dar şi scăderea cantitativă a lichidului sinovial ceea ce duce la o scădere a
lubrifierii. Toate aceste modificări determină alterări profunde ale capului femural şi ale
cotilului, care nu mai au o captare articulară, din aceasta cauză urmând distrugerea cartilajului
articular şi, în ultimă instanţă, deteriorarea articulară, cu rezultat imediat în cele două funcţii
principale ale articulaţiei şoldului: stabilitatea şi mobilitatea.

II.6. Simptome

Indiferent de etiologia coxartrozei, ea prezintă câteva semne comune, astfel că într-o


coxartroză avasată decompensarea poate fi algică, inflamatorie, statică, musculară și dinamică.
Durerea este declanșată de modificările de la nivelul structurilor articulare, datorită contracturilor
musculare, tendinitelor mușchilor de forță. Durerea este inițial mecanică – apare la pornire, apoi
permanentă, mai intensă la urcatul și coborâtul scărilor. Poate fi proiectată pe fața anterioară a
coapsei spre genunchi.

II.7. Semne radiologice

Examenul radiologic este foarte edificator pentru coxartroză. Se observă cum procesul de
deteriorare articulară începe la cei doi poli ai articulaţiei coxo-femurale – superior şi inferior –
care sunt şi zonele de solicitare maximă – şi fundul cotilului. Se vor observa osteofitoza,
osteoporoza uneori geodică şi osteoscleroza cu îngroşarea sprâncenei cotiloide şi subţierea liniei
interarticulare.

        

8
      

II.8. Evoluţie şi prognostic

Coxartroza, odată instalată, are un caracter progresiv. Duce la deformarea bazinului,


scurtarea membrului inferior, alterarea şi a celeilalte articulaţii coxo-femurale prin
suprasolicitare, la împiedicarea mersului şi imobilizarea individului. Dintre toate artrozele, ea are
caracterul cel mai ireversibil şi cel mai invalidant, de unde şi prognosticul rezervat.

În ceea ce priveste etapele de instalare a afecțiunilor degenerative la nivelul șoldului,


acestea sunt:

- Etapa I - în care sunt prezente modificări patologice congenitale sau apărute, dar nu
sunt leziuni la nivelul articulației. La acest nivel coxartroza primitivă este reversibilă ;

- Etapa II - este etapa apariției leziunilor minime (stadiul preartrozic, cu leziuni posibil
reversibile) ;

- Etapa III – modificări anatomice cu repercursiuni asupra funcției articulației


caracteristice pentru stadiul de artroză coxo-femurală cu expresie radiologică bine definită.

9
II. Tratamentul artrozei

Remediile terapeutice utile în tratamentul artrozei sunt de natură diversă; în general cele
mai bune rezultate se obţin cu o abordare „integrată” ce ţine cont de diversele posibilităţi de
intervenţie.

1. Măsuri igienice şi dietetice:

 redimensionarea duratei activităţilor solicitante (ridicarea greutăţilor,


ortostaţiunea şi mersul prelungit, parcurgerea suprafeţelor accidentate);
 adoptarea unor posturi mai puţin nocive;
 corectarea eventualelor dismetabolisme, tulburări vasculare şi endocrine;
 protejarea mai bună a articulaţiei expuse prin: folosirea unor echipamente de
protecţie; utilizarea încălţămintei convenabile.
2. Terapia farmacologică (sistemică şi locală);

3. Ortezarea;

4. Tratamentul chirurgical:

 Intervenţiile chirurgicale non-protetice;


 Intervenţiile chirurgicale protetice.

                       

10
        

      

5. Programul complex de recuperare balneofizicală şi kinetoterapeutică.

Termoterapia are acțiune analgetică și decontracturantă. Ea constă în nămol, parafină,


infraroșii, băi calde sărate, sulfuroase, termale, naturale.

Kinetoterapia ameliorează funcția musculară, tonifică inserțiile și în general nutriția cartilajului.


Ea constă în exerciții pasive și active și în cele din urmă active cu rezistență.

Masajul este foarte important în artroze, căci tonifică mușchii și ameliorează circulația în
țesuturile periarticulare. Masajul combate atrofiile musculare care pot contribui la uzura
articulațiilor

Balenoterapia constituie un important factor terapeutic în artroze.

11
III. Program Kinetoterapeutic

Un program kinetoterapeutic trebuie întotdeauna inclus în orice schemă terapeutică a


artrozei; orientarea programului se face în funcţie de stadiul clinico-anatomo-funcţional al bolii.
Mişcarea dozată şi controlată oportun, este indispensabilă pentru menţinerea lubrefierii
articulare, încetinind limitarea progresivă a amplorii mişcărilor articulare şi conservarea
troficităţii musculare.

a. Obiectivele programului de recuperare:

 calmarea durerii;
 prevenirea instalării redorii articulare;
 prevenirea instalării atitudinilor vicioase ale şoldului;
 corectarea poziţiei bazinului cu menţinerea unei funcţionalităţi cât mai bune a coloanei
lombare;
 recuperarea funcţională a articulaţiei coxofemurale;
 refacerea stabilităţii;
 refacerea mobilităţii;
 refacerea controlului muscular dinamic pentru mers-coordonare, echilibru, abilitate
(evitându-se astfel mersul şchiopătat);
 reeducarea mersului;
 protejezarea articulaţiei şoldului în decursul anilor.
b. Evaluarea stării funcţionale

 cadru antropometric, punând în evidenţă atitudinea vicioasă în flexum, rotaţia externă a


şoldului; inegalitatea de lungime a membrelor inferioare cu basculare de bazin;
 teste pentru evaluarea mersului;
 teste pentru echilibru si stabilitate;
 testarea efectuarii poziţiei ghemuit (frecvent incompletă prin durere şi redoare articulară
sau imposibilă);
 teste pentru coordonare;
 bilanţul articular la nivelul şoldului şi segmentele subiacente;

12
 bilanţul muscular al muşchilor adductori, psoas, tensor al fasciei lata, pelvitrohanterieni,
fesier mijlociu, muşchiul cvadriceps.
c. Indicaţii metodice

 exerciţiile vor fi selecţionate în funcţie de stadiul evolutiv al bolii, gradul de deficit


funcţional si vârsta bolnavului;
 în timpul exerciţiilor membrul afectat trebuie să fie eliberat de greutatea corpului şi
amplitudinea mişcărilor se stabileşte în funcţie de apariţia durerii;
 dozarea exerciţiilor se face în funcţie de posibilităţile bolnavului, ţinându-se seama de
faptul că în activitatea zilnică obişnuită nu se atinge valoarea maximă a mobilităţii acestei
articulaţii, nici în activitatea de recuperare nu este obligatorie obţinerea indicelor
superiori mai ales în cazurile în care articulaţia este foarte afectată. Poziţiile de execuţie
sunt decubit dorsal, ventral, lateral şi patrupedie.

Contraindicații în aplicarea programelor de recuperare:


1. Ortostatismul prelungit, staționat pe scaun cu picioarele atârnând;
2. Eforturi fizice prelungite cu glota închisă;
3. Efortul anaerob;
4. Exercițiile ce presupun ridicarea greutății mari;
5. Exerciții în care corpul coboară sub orizontala față de trunchi;
6. Schimbările bruște de poziții;
7. Exerciții de bază îngustă de susținere.

d. Mijloace şi tehnici

Posturări; mobilizări articulare; tehnici de facilitare neuro-musculară proprioceptivă, cum


ar fi: alternanţa contracţie izometrică – izotonică, stabilizarea ritmică, tehnica hold-relax;
tonifierea musculaturii flexorilor, extensorilor, abductorilor, adductorilor, rotatorilor şi în special
a cvadricepsului, fesierului mare şi mijlociu; tracţiuni ; elemente din terapia ocupaţională (se vor
utiliza doar acele forme care se execută din şezând şi eventual decubit, bazate pe pedalaj,
giroplane, alunecări pe planşeta cu rotile); elmente din sport fără caracter competitiv: nataţie,
ciclism, schi, călărie.

13
Program recuperator:
Posturări pentru evitatea flexumului:

1. decubit dorsal la marginea patului lăsând membrele inferioare să atârne jos din pat. Atenţie să
nu se lordozeze coloana lombară;

2. decubitul ventral, eventual cu un sac de nisip pe sacru şi o pernă mică sub genunchi;

Posturări pentru evitarea rotaţiei externe:

1. şezând pe sol, genunchii flectaţi, picioarele aşezate cu talpa pe sol, pe o linie în afara
coapselor;

2. în poziţia de şezând pe un scaun cu picioarele pe sol, se caută ca picioarele să se afle cât mai
în afara scaunului, genunchii fiind apropiaţi unul de altul;

3. uneori, pentru noapte, pot fi folosiţi suporţi pentru picioare şi gambe, care obligă membrele
inferioare să rămână în poziţie anatomică blocând tendinţa spre rotaţie externă.

Programul recuperator se va concentra pe exerciţiile de flexie- extensie, rotaţia internă şi


abducţie a şoldui:

1. decubit dorsal, se flectează şoldul cu şi fără flexie de genunchi, eventual cu ajutorul mâinilor
se trage spre piept genunchiul;

2. din decubit dorsal se flectează trunchiul cu aplecarea acestuia deasupra coapselor, ceea ce
forţează flexia;

3. din decubit dorsal, încercând să se mobilizeze bazinul, se execută abducţii ample ale şoldului
cu membrul inferior întins sau cu genunchiul flectat;

4. în decubit dorsal, pacientul îşi ţine cu mâinile coapsa stângă flectată la piept: kinetoterapeutul
face o priză la nivelul condililor femurali şi execută rotaţia internă şi abducţia; se repetă cu
coapsa dreaptă

5. pacientul în decubit dorsal, cu flexie din şold, genunchi şi gleznă; kinetoterapeutul se opune
mişcării “triplei extensii”

6. din decubit dorsal, contraţii izometrice: încercări de a realiza abducţia şoldului împotriva unei
rezistenţe imobile;

7. decubit dorsal, membrele inferioare întinse, se execută cercuri cât mai ample;

8. din decubit ventral se execută extensii din şold cu şi fără genunchiul flectat la 90°.

14
De preferat cu rezistenţă;

1. din decubit lateral se execută flexii şi extensii forţate, abducţii şi adducţii ale şoldului de
deasupra;

2. pacientul în decubit lateral: se face extensia coapsei în timp ce kinetoterapeutul împinge


înainte bazinul;

3. decubit lateral, membrele inferioare întinse, se ridică cât mai mult posibil membrul
heterolateral, se menţine 3-4 sec. la nivelul maxim atins, apoi se coboară foarte încet. Se repetă
până la oboseală..Se repetă cu celălalt membru.

4. pacientul în decubit heterolateral cu şoldul şi genunchii flectaţii la 90° , kinetoterapeutul


presează faţa laterală a piciorului, gambei şi genunchiului, punând în tensiune fesierul mijlociu,
apoi pelvitrohanterienii;

5. din patrupedie se flectează trunchiul, forţând flexia coxofemurală.

6. stând lateral în faţa oglinzii, braţele pe lângă corp, se încearcă corectarea posturii cifotice, cu
concentrare pe senzaţia kinestezică dată de postura corectă. Se poate face acelaşi lucru din stând
cu faţa spre oglindă.

7. bicicletă ergometrică timp de 5 minute, încărcarea se va face în funcţie de bolile asociate şi de


toleranţa pacientului, dacă nu este posibil se execută bicicleta din decubit dorsal.

Protejarea articulaţiei şoldului

In decursul anilor se va realiza respectând următoarele reguli :

 evitarea statului prelungit în picioare;


 evitarea mersului îndelungat;
 menţinerea unei greutăţi corporale normale;
 odihna, repausul se vor face în decubit şi nu pe fotolii sau scaune.
 evitarea poziţiilor prelungite, fixe, mai ales cele de stând pe scaun.
 utilizarea (corectă) a bastonului de câte ori apare durerea sau imediat ce primele
semne de coxartroză au apărut. Este interzis mersul şchiopătat pentru a se evita
purtarea bastonului;
 evitarea pantofilor cu tocuri înalte;
 executarea în fiecare zi a programului special de gimnastică pentru şold, compus
din exerciţii de mobilizare,echilibru,coordonare şi de tonifiere musculară.

15
IV. Concluzii

De regulă, coxartroza, indiferent de cauza care a produs-o, evoluează pe o perioadă destul de


lungă, de ordinul anilor sau chiar zecilor de ani.

Kinetoterapia vine în ajutorul acesteia vizând să întrețină o bună mobilitate articulară,


generală și o musculatură tonică . O mobilitate mai bună a articulației șoldului mai poate fi
obținută și prin mișcări ușoare, fără încărcare cu greutatea corpului și în cazurile care se pretează
se recomandă mersul pe bicicletă. Mersul pe bicicletă are un dublu rol pozitiv: activează
mișcările articulare și crește forța mușchilor care sunt în general slăbiți prin inactivare. 

16
Bibliografie

Marcu V. , Dan M., Kinetoterapie/Phisiotherapy, Editura Universității din


Oradea, 2006;

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,


Editura Medicală București, 1987;

Drăgoi Mihai, Osteoartrita.Conduită diagnostică și terapeutică. Volumul I. Șoldul-


Coxopatia, Editura Orizonturi Universitare, Timișoara,2008;

www.romedic.ro/displazie-congenitală-de-șold;

www.kinetoterapiaacasa.ro/reumatismul-degenerativ-coxartroză .

17