Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Facultatea de Fizică
Specializarea: Metode fizice aplicate în kinetoterapie și recuperare medicală

SPONDILOZA
(DORSO-LOMBARĂ)

Studentă,
Ciobanu Ioana Alexandra
Grupa, K2
IAȘI 2015

1
 CUPRINS

I. Anatomia coloanei vertebrale……………………………….3

II. Biomecanica coloanei vertebrale…………………………….3
III. Testarea clinică musculoarticulară
III.1. Bilanțul muscular……………………………,,.4
III.2. Bilanțul articular………………………………4
IV. Aspecte generale……………………………………………..5
V. Tratament…………………………………………………….7
VI. Concluzie……………………………………………………..9
Bibliografie…………………………………………………...9

2
 I. Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală- este alcătuită din 33-34 vertebre și reprezintă segmentul axial al
scheletului trunchiului. Vertebrele sunt dispuse una deasupra alteia și sunt împărțite, după
regiunile cărora le aparțin, în vertebre din următoarele tipuri:

- Vertebre cervicale-7;
- Vertebre toracale-12;
- Vertebre lombare- 5;
- Vertebre sacrale-5;
- Vertebre coccigiene (4 sau 5).

Morfologia vertebrelor diferă de la o regiune la alta a coloanei.

Fiecare vertebră este formată dintr-un corp vertebral și un arc vertebral. Gaura vertebrală este
cuprinsă între corp și arc. Prin suprapunerea vertebrelor se formează un canal în care se găsește
măduva spinării. Arcul vertebral poseda câte trei prelungiri numite apofize.
Măduva spinării este alcătuită din mai multe segmente suprapuse, fiecare dintre ele inervând
schematic un teritoriu muscular (miomer), cutanat (dermatomer), și visceral.
Macroscopic metameria este indicată de locul de origine în succesiune regulată, al perechilor
de nervi spinali. Toate neuromerele funcționează ca un tot sub acțiunea coordonatoare și
controlul centrilor superiori.
Coloana vertebrală prezintă, în plan antero-posterior, 4 curburi fiziologice: lombară, toracală,
sacrală și cervicală. Aceste curburi cresc rezistența, elasticitatea și flexibilitatea coloanei
vertebrale, menținând poziția normală (anatomică) a corpului.

II. Biomecanica coloanei vertebrale

Mişcările coloanei vertebrale indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări complexe în care
intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea uşoarelor deplasări ale
corpurilor vertebrale care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul
articulaţiilor. Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor şi articulaţiile intervertebrale
şi de gradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este compus discul. Ştim că
nucleul pulpos, prin tensiunea lichidului care se află între elementele sale componente, are
propietatea de a fi elastic.
Datorită acestei propietaţi sunt posibile mişcarile coloanei şi sunt înlăturate efectele
dăunătoare ale presiunilor excesive sau ale şocurilor de rahis. Într-o atitudine de flexie forţată,
are loc o apropiere a corpurilor vertebrale – în partea lor anterioară – prin comprimarea parţială a
discului în jumătatea lui anterioară şi prin împingerea uşoară a nucleului pulpos posterior.

3
În extensie, lucrurile se petrec invers. Mişcările sunt posibile prin rolul integral pe care-l joacă
discul intervertebral care formeaza un organ unitar.

III. Testarea clincă musculoarticulară

III.1. Bilanțul muscular

Bilanţul muscular apreciază forţa unui muşchi sau grup de muşchi cu ajutorul unor tehnici
de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel care utilizează o scară de la 5-0.
Scopul acestui bilanţ este multiplu: ajută la elaborarea atât a diagnosticului complet
funcţional, cât şi la precizarea nivelului lezional (măduvă, plex) al bolii neurologice;
determină tipul unor intervenţii chirurgicale de transpoziţii tendomusculare şi conturează
deseori prognosticul funcţional al pacientului.
Forţa 5 (normală) atunci când se poate efectua o mişcare împotriva gravitaţiei pe toată
amplitudinea .
Forţa 4 (bună) capacitatea de a deplasa antigravitaţional un segment împotriva unei
rezistenţe mici.
Forţa 3 (acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat împotriva
gravitaîiei, fără altă rezistenţă. Reprezintă pragul funcţional minim necesar pentru a deplasa
diferit segmentul.
Forţa 2 (mediocră) permite mobilitatea, dar numai dupa eliminarea gravitaţiei.
Forţa 1 (schiţată) nu permite deplasarea segmentului, dar la palpare se percepe contracţia.
Forţa 0 (absentă) când nu se percepe nici o contracţie.

III.2. Bilanțul articular

Coloana vertebrală prezintă mişcări complexe rezultate din micromişcările cumulate ale
tuturor articulaţiilor intervertebrale: flexia, extensia, înclinare laterală, rotaţia şi circumducţia.
Amplitudinile medii normale pe segmente şi în totalitate, sunt redate de urmatorul tabel:

4
 Segmentul Flexia Extensia Inclinare Rotatia

Cervical 70˚ 60˚ 30˚ 75˚

Dorsal 50˚ 55˚ 100˚ 40˚

Lombar 40˚ 30˚ 35˚ 50˚

Total 160˚ 145˚ 165˚ 120˚

Flexia şi extensia se determină în poziţia ortostatică, plasându-se goniometrul în plan

sagital, pe faţa laterală a trunchiului cu baza distal şi perpendicular pe axa lungă a coloanei.
Nivelul unde se plasează baza goniometrului depinde de segmentul care urmează sa fie studiat.
Rotaţia se poate determina, aşezând subiectul în decubit ventral pe o masă, cu segmentul
vertebral de studiat în afara planului mesei, iar celelalte segmente fixate la masă.

IV. Aspecte generale

Spondiloza este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale.  Aceasta este "distribuită"

pe întreaga coloană din partea inferioară până la partea superioară, și mai frecvent este întâlnită
în regiunea cervicală sau regiunea lombară. Această afecțiune este mai puțin întâlnită în
regiunea toracală.
1. Spondiloza cervicală este o afecţiune degenerativă a coloanei vertebrale, localizată la
nivelul vertebrelor cervicale şi a discurilor intervertebrale.
Survine în general la persoanele cu vârsta peste 40 ani şi evoluează în timp, deşi afectează
ambele sexe în mod egal, la bărbaţi survine mai devreme decât la femei. Apare în urma uzurii
discurilor şi articulaţiilor intervertebrale, e adesea însoţită de reacţii de reparare (osteofite) la
presiuni exercitate asupra nervilor spinali. Spondiloza cervicală poate comprima una sau mai
multe rădăcini nervoase ale coloanei vertebrale cervicale. Poate fi considerată o boală legată de
profesie sau chiar o boală profesională
2. Spondiloza dorso-lombară, reprezintă localizarea procesului degenerativ sau a unei
anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale şi lombare, atât în sectorul
discosomatic cât şi interapofizar; pot exista şi la acest nivel manifestări de osteofitoză
difuză.
Spondiloza dorso-lombară localizată frecvent la nivelul articulaţiilor diartrodiale mobile
care prezintă cartilajul articular ca un element important al articulaţiei. Evoluează în final spre
impotenţă functională articulară.

5
 Este cea mai frecventă suferintă reumatică, incidenţa ei crescând cu vârsta, femeile între
40-60 ani fiind des afectate decât bărbaţii.
Spondiloza dorso-lombară face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii
afectaţi de această boală nu se mai vindecă, doar se încearcă o stabilizare a stării lor de
sănătate. Artroza interapofizară dorso-lombară poate avea un răsunet clinic important datorită
vecinităţii unui element anatomic important, rădăcina nervoasă, de aici frecvenţa nevralgiilor
determinate de atroza interapofizară.
2.1. E
tiopatogenie
Cauza principală a durerii rezidă în modificările degenerative ale articulaţiilor şi
discurilor, cu afectarea structurilor anatomice inervate ale rahisului dorso-lombar.
O pondere mai mare în etiologie o au :
• tulburări de statică rahidiană (poziţii gresite în munca profesională);
• traumatisme vertebrale majore sau minore;
• vârsta înaintată;
• obezitatea;
• solicitări sportive de performanţă.
2.2. E
xamenul clinic – semne subiective şi obiective
Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective şi obiective. Manifestările se concretizează în
sindroame locale şi radiculare. Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii şi un
grad variat de impotenţă funcţională.
Rareori ele pot determina unele complicaţii dintre care cele mai frecvente sunt
sindroamele radiculare.
Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus, în poziţia de decubit pe un plan dur.
Punctele cele mai dureroase sunt cele de la nivelul lui L4-L5 şi L5- S1.
Uneori spondiloza dorso-lombară se poate asocia cu jenă respiratorie şi hipertrofie
compensatoare a musculaturii interscapulare. Sunt posibile de asemenea iradieri dureroase
precordiale care se localizează frecvent.
Simptomatologia este cronică, elementul dominant este durerea care se repercutează
negativ asupra comportamentului staokinetic al bolnavului.
Examenul clinico-funcţional precizează modificările fiziopatologice:
• reducerea elasticităţii ţesuturilor moi;

6
 • reducerea forţei şi rezistenţei unor grupe musculare sau scăderea coordonării lor, cu
disfuncţii de transfer şi mers;
• reducerea mobilităţii coloanei vertebrale.
2.3. E
voluţie şi prognostic
Evoluţia şi prognosticul sunt benigne. Spondiloza dorso-lombară are o evoluţie lentă,
leziunile degenerative ale coloanei vertebrale accentuându-se odată cu vârsta.
Prognosticul e în general favorabil. Una din complicaţii o constituie şi sindroamele de
compresiune medulară, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a
sensibilităţii profunde, iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau
senzitivo-motor.

V. Tratament

Kinetoprofilaxia primară este indicată indiferent de vârstă, sex sau pregătire fizică
anterioară. Obiectivele specifice sunt legate de predispoziţia unor persoane pentru afectarea
patologică a coloanei vertebrale în general (obezi, femei gravide).
Scopul tratamentului constă în:
• scăderea greutăţii corporale;
• tonifierea musculaturii paravertebrale, fesiere, abdominal;
• corectarea unor modificări ale coloanei vertebrale prin însuşirea de posturi corecte şi
aliniament al corpului.
Tratamentul este adaptat formelor clinice şi se realizează prin mijloace ortopedice,
medicamentoase, balneofizioterapice şi kinetice.
Tratamentul funcţional are ca scop promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei, de
armonizare a curburilor fiziologice şi de tonifiere a musculaturii paravertebrale.
Obiectivele recuperării sunt:
• combaterea durerilor;
• combaterea retracturilor şi a redorilor;
• stabilizarea procesului de artroză;
• recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale;
• promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei;

7
 • armonizarea curburilor fiziologice;
• tonifierea musculaturii paravertebrale;
• crearea unui comportament igienic şi ergonomic pentru a proteja coloana.
Balneofizioterapia are cele mai largi recomandări,cu cele mai eficiente rezultate.
Mijloacele cele mai folosite sunt:
• electroterapie (galvanizări, ionizări cu novocaină,histamină, curenţi cu impulsuri, curenţi
diadinamici, curenţi interferenţiali de medie frecvenţă, curenţi de înaltă frecvenţă -ultrasunetul,
ultrascurte);
• termoterapie ( băi cu abur);
• balneoterapie ( împachetări cu parafină, băi cu iod, împachetări cu nămol).
Tratamentul prin masaj
Pentru masaj bolnavul este aşezat în poziţie ventrala pe un pat de masaj, întotdeauna se
pune o perna sub abdomen pentru ca musculatura şi coloana să fie cât mai relaxante.
Se începe cu netezire cu ambele palme pornind de la partea inferioară a feselor, muschii
paravertebrali,lombari pîna la coastele false, iar a doua netezire se face pe părţile laterale cu
terminaţia T12.
Kinetoterapia – se fac mişcări pasive, extensia coloanei şi mişcări active – bolnavul se
aşează în sezut, face flexia toracelui în faţă, flexia laterală stângă şi dreaptă. Mobilizarea
articulaţiilor este absolut indispensabilă în tratamentul artrozelor.
Exerciţii pentru mobilizarea coloanei dorsale:
• din poziţie cvadripedă, ridicarea în extensie maximă a membrelor inferioare
(alternativ), concomitent cu flectarea membrului superior din cot.
• din pozitie cvadripedă , bolnavul aruncă braţele brusc înainte şi lateral.
Exerciţii pentru mobilizarea coloanei lombare.
• din decubit ventral se efectuează repetate extensii ale membrelor inferioare cu genunchii
în extensie.
• din poziţie şezând, cu genunchii flectaţi se efectuează flexii anterioare ale trunchiului
urmate de redresări, membrele superioare fiind extinse.
Terapia ocupaţională
Terapia ocupaţională este o formă de tratament care foloseşte mijloace şi metode specifice
pentru a dezvolta, ameliora sau reface capacitatea de a desfăşura activităţile necesare vieţii
individului, de a compensa disfuncţii şi de a diminua deficienţe fizice.

8
 VI. Concluzie

Spondiloza dorso-lombara face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii afectați
de această boală nu se mai vindecă, doar se încearcă o stabilizare a stării lor de sănătate.

Bibliografie

Oprean O, Spondiloza, lumbago, sciatica, Editura Medicală, București, 1963;

Sbenghe T., Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare,
Editura Medicală București, 1987;

https://ro.scribd.com/doc/31798118/proiect-spondiloza;
https://www.google.ro/search?
q=spondiloza&espv=2&biw=1366&bih=667&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ei=SzU9VcWhE
dLnaL7YgOAO&ved=0CAYQ_AUoAQ.