Sunteți pe pagina 1din 6

Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

Mihai Iovănel și Christian Moraru


în dialog
Corectitudinea politică între realitate și fetiș

Mihai Iovănel: Un spectru bântuie Statele Unite ale Americii: este oconservatorilor români. Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Nicolae Ma-
spectrul corectitudinii politice (PC). Am ales, într-o versiune ușor de- nolescu, Eugen Simion, Dan C. Mihăilescu – toţi acești intelectuali
formată, acest citat bine-cunoscut ca început al discuţie noastre publici, aflaţi în poziţii dominante instituţional sau măcar foarte vi-
dintr-un motiv elementar: în România, așa-zisa „corectitudine poli- zibile în câmpul cultural autohton, au simţit în forme repetate ne-
tică” a fost problematizată fără întrerupere, încă din anii 90, ca o va- voia de a se război cu corectitudinea politică nord-americană,
riantă de „comunism american”. Primele vești despre existenţa PC invocând de regulă ca suport comparativ stalinismul represiv din
au ajuns în România în primul cincinal postcomunist. În 1994, Horia- anii ʼ50.
Roman Patapievici publica în revista „22” articolul „Comunismul Christian Moraru: Daca exista o discuţie a acestui subiect în Româ-
american”, din care citez: „[a]șa cum orice organism viu conţine în nia, cei pe care i-ai numit sunt nu doar participanţii la ea, ci și cei
mod natural germenii cancerului, tot așa și orice societate secretă care au dat și dau tonul, fie acesta și unul fals, provenit atât din ne-
continuu agenţii propriei distrugeri. Între acești agenţi patogeni, is- cunoașterea problemei în cauză cât și dintr-un evident parti-pris
pita comunismului (sau nazismului: pentru mine e același lucru) care ar trebui analizat și psihanalizat. De fapt, nu de o discuţie e
este latentă în orice societate. Întocmai cum sufletele sunt ispitite vorba, ci de un atac – și mi-e teamă că acest element nu e absent
de Nefârtat, la fel sunt societăţile ispitite de recuzita magică a co- nici din invitaţia altminteri lăudabilă lansată de Euphorion, în care
munismului. […] [A]gentul patogen s-a travestit în haine dragi men- PC e deja considerată, pe alocuri explicit, nu atât un subiect cât o
talităţii americane, și anume în straiele luptei împotriva tuturor ameninţare și o ţintă de lovit. În orice caz, observaţiile tale și nu mai
discriminărilor, ale luptei pentru drepturile tuturor minoritarilor; s- puţin citatele pe care le dai sunt într-adevăr un bun de plecare pen-
a deghizat, adică, în corectitudinea politică. Corectitudinea politică tru aceasta dezbatere. Ea mi se pare urgentă și potenţial clarifica-
este, în fond, comunismul american” (Horia-Roman Patapievici, „Co- toare pentru confuzia teribilă care persistă încă în Romania, dar și
munismul american” [1994], în Politice, ediţia a V-a, Editura Huma- în ţări europene precum Franţa, în jurul conceptului de PC și, mai
nitas, București, 2008, pp. 124-125). ales, în jurul realităţii pe care acesta îl acoperă sau, mai exact, se
Patapievici vorbea din auzite, instigat de discuţia cu o presupune că îl acoperă.
„profesoară americană”. Deloc mai substanţială era informaţia lui Putem, de fapt, pleca în mai multe direcţii. Dar cea mai ur-
Cristian Tudor Popescu, care semna în 1998 articolul „Americii i s-a gentă – și drumul cel mai scurt, tocmai datorită ignoranţei la care m-
urât cu binele,” un text inspirat de o scurtă vizită în Statele Unite. am referit – ne duc la o concluzie deja implicită (și justă) în succinta
Reportajul jurnalistului român părea un scenariu distopic SF, care ar introducere istorică pe care o faci problemei. Această concluzie
merita poate citat pe larg datorită clișeelor privind, de pildă, comu- poate fi formulată ca un banc Radio Erevan de pe vremuri: da, un
nitatea LGBT, prezentată în tonuri apocaliptice. Amintesc însă aici spectru bântuie, dar nu Statele Unite, ci Romania, și nu e spectrul
doar concluzia: „[c]eea ce se practică acum în SUA pe plan social PC, ci acela al unui detestabil „urechism” în „literatura” pe aceasta
este un soi de «comunism» cu ciudate reflexe familiare celor care au temă. Amatorismul celor care se simt obligaţi să se pronunţe pe
trăit în anii ’50 în Est. […] America […] se împotmolește în acest de- acest subiect este pe cât de evident, pe atât de penibil. El este parte
mocratism «comunist» împins la absurd” (Cristian Tudor Popescu, dintr-o simptomatologie mai largă de inadecvare și defazare inte-
„Americii i s-a urât cu binele”, în Timp mort, Polirom, Iași, 1998, p. lectuală a generaţiei sau generaţiilor care au supravieţuit comunis-
190). Astfel de experienţe mai mult sau mai puţin frugale au fost mului și care nu au decât reperele și limbajul acelui sistem pentru
amplificate prin surse cel puţin tendenţioase, precum cartea lui Ed- a respinge ceea ce nu înţeleg și nu cunosc. Neînţelegerea și necu-
ward Behr O Americă înfricoșătoare, tradusă în 1999, nu întâmplă- noașterea rezultate de aici îi face să se simtă lăsaţi în urma de o is-
tor, la Editura Humanitas. To cut a long story short, situarea torie grăbită și ingrată. Nu insist asupra acestui aspect, despre care
corectitudinii politice în paradigma simbolică a comunismului ro- s-a vorbit – ai făcut-o și tu, în Ideologiile literaturii în postcomunismul
mânesc a devenit în ultimele două decenii un clișeu ritualic al ne- românesc. Să mai adaug, pentru că tot am pomenit cartea ta din

16 4/ 2019
Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

2017, că, amândoi, în calitate de critici – și alţii împreună cu noi, bă- C.M.: Absolut. Am definit mai demult cultura – și asta se aplica în
nuiesc – înţelegem că metodologia critica desuetă care încă domină mod eminent și culturii române – ca o operaţiune de cover-up. Ceea
în Romania, și care include fetișizarea esteticului, a „judecăţii de va- ce unele culturi sau unele culturi în anumite momente istorice as-
loare” bazate pe prezumţia de „puritate” a acestei categorii, este și cund – iar aceasta ascundere sistematică și cvasi-maniacală ajunge
ea un component al simptomatologiei la care mă refer. Sper să dez- să le caracterizeze și în fond să le genereze – este exact acest lucru,
voltăm acest punct de-a lungul acestei conversaţii pentru că, în Ro- anume ceea ce le-a făcut realmente posibile, adică, și doar aparent
mânia, argumentul anti-PC s-a extins de-al lungul și de-a latul paradoxal, prezenţa celuilalt. Celălalt nu e obligatoriu periferic într-
umanioarelor și a ceea ce se cheamă „cercetare” (research), în sen- o cultură, ci poate ocupa o poziţie centrală genetic vorbind. Institu-
sul că, de pildă, interesul critic pentru literatura scrisă de femei, ho- ţional, este tocmai invers, și așa a stat situaţia de-a lungul întregii
mosexuali și alte categorii minoritare sau pentru felul în care modernităţi, care a marginalizat, la nivelul instituţiilor ei naţionale,
femeile, homosexualii, și respectivele categorii sunt reprezentate în în fel și chip pe cei și cele percepute ca diferit, altfel, inferior etc. În
literatură este pus pe seama „influenţei PC” și astfel minimalizat, cultura critică română, argumentul estetic a cauţionat tocmai igno-
deligitimat, etc. Mai trebuie amintit, de asemenea, că PC este si- rarea, intenţionată sau nu, a rolului creativ al celuilalt, fie că vorbim
mţită (și „re-simţită” în sensul de resented) la rândul ei ca „influenţă de componenta etnică, de clasă, de regiune, de orientarea sexuală
americană”, care acuză se ascunde adesea în tiradele la fel de în- și așa mai departe. Înainte și după prăbușirea comunismului, insti-
ăcrite dar la fel de amuzante ca reflex automat împotriva „globali- tuţiile culturale românești în general au fost agresiv implicate în
zării”. Deci, Mihai, conservatorismul de care vorbești trebuie cover-up-ul despre care vorbesc, și e mai puţin important dacă ac-
„dez-abstractizat” și numit, clar și direct, în termenii care de fapt îl torii implicaţi în această poveste – povestea originară a culturii ro-
constituie și îl definesc. Acești termeni includ o panoplie noţional- mane și a altora – își dau seama de asta sau nu. Pe scurt, nu e de
ideologică care include elemente de sexism, șovinism, rasism, etc. mirare că, de facto, femeile sunt încă excluse (pentru ca despre asta
Am vorbit cândva de retorica fascistoidă care le animă pe toate. e vorba) din diferite structuri instituţionale, nu mai vorbesc din con-
Asta a indignat. La rândul meu, rămân șocat că retorica în cauză nu ducerea acestora. Această situaţie reflectă, încă o dată, rămânerea
indignează. Mă întreb pe ce lume trăim dar, în același timp, sper că mai generală în urmă despre care vorbeam. Mă gândeam însă că
această opacitate sau indiferenţă publică va dispărea odată cu slă- nu toate generaţiile de intelectuali din Romania sunt la fel de mar-
birea poziţiei oligarhice pe care o ocupă în cultura româna de azi cate de acest comportament discriminant și multiplu revolut. Ce pă-
așa-zisele elite aparţinând generaţiei sau generaţiilor pomenite mai rere ai?
sus. M.I.: E adevărat, nu toţi intelectualii români sunt captivi în limbajul
M.I.: Într-adevăr, conservatorismul trebuie dez-abstractizat, inclu- anticomunist care se intersectează cu vehemenţa anti-PC. Trebuie
siv confruntându-l cu contextele lui performative și instituţionale. menţionat că, după 1989, timp poziţia conservatoare la care ne-am
Este o coincidenţă, de pildă, că Academia Română este condusă de referit nu a fost lipsită de replici venite chiar din interiorul câmpu-
un istoric aflat într-o paradigmă naţionalistă revolută, care pare să lui cultural din România. Amintesc aici în primul rând revista „Ob-
descindă direct din Bălcescu; de un istoric care în apariţiile lui pu- servator cultural”, lansată în 1999, care, în articolul-program
blice pare mai interesat de lupta cu Tuhutum decât de starea teri- „Pentru refacerea coerenţei culturale naţionale”, semnat de Ion
bilă a cercetării din România? Este o coincidenţă că unul dintre Bogdan Lefter, indica drept strategie generală „o «ideologie» cultu-
vicepreședinţii Academiei declară senin că românii ar fi „cei mai rală în sensul cel mai larg al cuvântului”, care ar putea fi configu-
vechi și cei mai drepţi slujitori ai Crucii”? Este o coincidenţă că nici rată „prin termeni precum postmodernism, poststructuralism și
un scriitor, lingvist sau istoric de etnie maghiară nu apare în com- studii culturale, europeism și proamericanism, antinaţionalism, an-
ponenţa Academiei? Este o coincidenţă că un număr ridicol de mic tifundamentalism și antiortodoxism, liberalism și multiculturalism,
de femei fac parte din Academie (trei femei dintr-un total de 82 de prodemocraţie și corectitudine politică”. Tot așa, e poate aici locul
membri titulari)? Este o coincidenţă că în Comitetului Director al potrivit să amintesc, în legătură cu aceeași revistă și cu mesajul unei
Uniunii Scriitorilor din România nu se afla nici o femeie? Este o co- întregi generaţii, reflectat și în eseul lui Lefter, că în 2003 ai publicat
incidenţă că Uniunea Scriitorilor îl are ca director de Programe In- în „Observator cultural” un articol care a făcut vâlvă, „«Modelul Căr-
terne pe autorul unei cărţi care proclamă inferioritatea intelectuală tărescu» versus «modelul Patapievici»”. Înscenai acolo o antiteză
a femeilor și a diverse articole care omagiază figuri de legionari și exemplară între Pururi tânăr, înfășurat în pixeli, volumul lui Cărtă-
vorbesc despre superioritatea rasei germane? Este o coincidenţă că rescu, și Omul recent de Patapievici, care trasa, în fond, opoziţia din-
USR are ca director de programe externe un autor care cerea să se tre unii, dacă nu majoritatea termenilor enumeraţi de Lefter și, între
acţioneze „dur și fără cruţare” împotriva „nemuncii și acţiunii so- altele, retorica anti-PC și constelaţia de atitudini politice reacţio-
ciale dizolvante a celor câteva sute de mii de ţigani care-și bat joc de nare, câteodată fascistoide, de care vorbești. Cum ai vedea astăzi
noi, în ţara în care ei n-au clădit nici măcar un bordel”? Nu întâm- această antiteză?
plător m-am referit la Academie și USR: ele sunt principalele – dar C.M.: Opoziţia pe care o identificam în articolul respectiv și în clari-
nu singurele – focare instituţionale ale luptei împotriva PC. Se vede ficările pe care le-am făcut ulterior tot în „Observator” în răspuns,
treaba că au ce apăra, nu crezi? în principal, la atacul lui Andrei Pleșu mi se pare și azi reală. Ea era

4 / 2019 17
Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

concluzia unei analize care trecea, cu succes, cred, dincolo de su- deea Iancu recită la Botoșani un text feminist care reciclează pole-
prafaţa la care distincţiile dintre cei doi autori se observă mai puţin. mic (sau metapolemic) vechiul vers al lui Ianuș: „Eu sunt tipa pe care
Un contrast clar există, dar la nivelul forţelor care animă textele aţi hărţuit-o, tipa pe care aţi numit-o curvă, prostituată/ Persoană,
celor doi autori, nu la acela al consonanţelor și alianţelor tactice de persoană, persoană/ Eu sunt tipa pe care o urâţi, aș fi trebuit să fiu
conjunctură în interiorul frontului intelectual constituit în jurul fos- băiat, astfel aș fi lângă voi/ Şi dacă un poet ejaculează pe faţa unei
tului președinte Băsescu. Cărtărescu rămâne emblematic pentru un femei este artă/ Şi dacă un poet f...e o femeie în timp ce doarme
mod de a gândi și face literatură care mută marginalul la centru, un este artă, nu viol/ Îmi pare rău, nu sunt poemul victimei pe care îl
mod insurgent si, la urma urmelor, incorect prin raportare la o va- așteptaţi/ Îmi pare rău nu sunt poeta europeană, cool, nu sunt tipa
rietate de tradiţii, dogme, cutume, etc. – și e poate timpul să subli- care spune la microfon: eroul este un bărbat/ Nu sunt poemul care
niez că, dacă ţinem neapărat să vorbim despre o cultură și o să te excite, nu sunt în poemul în care să mă forţezi/ Nu am scris
literatură orientată deliberat spre PC (cum Lefter, spre deosebire suficient de bine pentru tine, România, nu am fost suficient de cu-
de mine, o face), corectitudinea politică reprezintă în realitate o minte pentru tine, România/ Nu am spus nimănui România/ Nu ţi-
auto-orientare incorectă, justă, disidentă (dissenting), opoziţională am lăudat suficient violul România, nu ţi-am slăvit eroii România,
și deloc mainstream, într-un câmp cultural altfel dominat de optici, nu ţi-am citit scriitorii România/ În numele Tatălui și al Fiului și al
ideologii, și fenomene „majoritare”, „tipice”, „normale” și normali- Sfântului, Amin, Amin, Amin a spus curva/ A spus prostituata, a spus
zante. Revenind la „modul” optzecist, el are în spate deja o istorie. mama și fiica/ Îmi pare rău, nu m-am sinucis România, îmi pare rău
Întrebarea este însă, așa cum sugerezi, cum a evoluat el, ce mai re- nu sunt strofa ta preferată despre sex,/ Poemul despre viol ești tu,
prezintă el astăzi pentru autorii și autoarele generaţiei și pentru li- România, poemul despre hărţuire ești tu România, poemul despre
teratura contemporană. Este el în continuare insurgent și incorect abuz ești tu, România/ Îţi introduc penisul meu lung și negru în pân-
în sensul de mai sus? Răspunsul meu e afirmativ doar în ceea ce pri- tec, România/ Mai știi? Aplaudaţi. Aplaudaţi. Aplaudaţi…/ Nu sunt
vește unii dintre scriitorii afirmaţi în anii ʼ80. Alţii au ieșit din joc sau, pornografia ta, România, nu voi aștepta întinsă să-mi faci felul/ Nu
mai rău, au involuat, specializându-se chiar în aceasta retorică anti- sunt gluma ta despre viol, în literatură nu se discută despre asta, în
PC fără obiect (pentru că, în și ca realitate, PC nu există, un punct familie nu se discută despre asta/ Şi noi fetele așa murim și tu Ro-
asupra căruia trebuie să revenim). În fine, îmi pare bine să constat mânia spui mereu: poetul, poetul, poetul”.
că Lefter nu face parte din această categorie. Cât despre articolul lui Ei bine, dacă Marius Ianuș fusese apărat în „România literară”, de
din 1999, programul de acolo se suprapunea cu programul estetic și această dată revista-fanion a Uniunii Scriitorilor o pune la punct pe
politic al generaţiei mele, dar cele două nu sunt identice. Există ase- poeta care avusese imprudenţa „impardonabilă” de a scandaliza cu
mănări și compatibilităţi clare, dar ele se pot formula numai re- aceleași cuvinte care lui Ianuș îi fuseseră apărate invocându-se au-
troactiv. Din nou, eu nu aș folosi termenul de PC în aceasta discuţie tonomia estetică.
pentru a nu lăsa impresia ca PC există ca o entitate separată de pra- La prima vedere, interpretarea acestei anecdote reale ar
xisul cultural și care l-ar putea „determina” sau orienta intenţional părea că pretinde o cheie melancolică: iată că după 20 de ani stăm
pe acesta din urmă. Oricum, senzaţia mea e că intervenţia de acum mai rău decât la sfârșitul primului deceniu postcomunist etc. etc.
20 de ani a lui Lefter, dincolo de terminologia ei problematică, a fost Dar, de fapt, lucrurile au evoluat în bine. Sigur, reacţiunea este la
necesară, pozitivă și curajoasă, chiar dacă nu a condus imediat la locul ei în instituţiile de serviciu (le-am amintit deja). Dar, spre de-
schimbările cerute acolo și chiar dacă membrii generaţiei ʼ80 nu au osebire de anii ʼ90, când provocările la adresa reacţiunii veneau din
fost în avangarda procesului care, am impresia, eventual a dus la interiorul unei elite relativ restrânse de intelectuali liberali (Mano-
transformări care nu pot fi ignorate în pofida reacţiilor conserva- lescu, Lefter ș.a.), în ultimii ani s-a realizat o democratizare, o am-
toare și reflexelor instituţionale care continuă să fie hegemonice. plificare cantitativă și calitativă a celor care participă la conversaţii
Dar mă întreb care e părerea ta în aceasta privinţă, pentru că te nu- pe aceste teme. Aceste conversaţii se duc în bună parte pe platfor-
meri printre cei implicaţi în acest proces, așa cum chiar invitaţia lan- mele de socializare, nu mai depind de vechile reviste pe hârtie. Și
sată de Euphorion indică, fie și aluziv. nici nu mai depind de vechile surse de informaţii (bibliotecile din
M.I.: În mod clar, programul lui Lefter are o importanţă istorică ce România – la fel de proaste azi ca întotdeauna – sau xeroxuri pro-
trebuie arhivată ca atare. curate de „afară”). Amintesc ca exemplu elocvent ofensiva concep-
În ce privește progresul... recurg la o mică fabulă exemplificatoare, tuală, desfășurată la un nivel teoretic ridicat, a comunităţii LGBT în
amplasată pe două paliere temporale. Primul moment are loc în momentul așa-numitului Referendum pentru Familie din 2018.
2000, când Inspectoratului de Poliţie al jud. Brașov trimite o adresă Pe de altă parte, repet, istoria intelectuală a acestui progres nu este
către Uniunea Scriitorilor din România, cerând să-i fie pusă la dis- completă și de fapt nu poate fi înţeleasă fără gesturile emancipa-
poziţie identitatea reală, numărul de telefon și adresa lui Marius toare făcute în anii ʼ90 de generaţia optzecistă (pe lângă Lefter i-aș
Ianuș. Acesta publicase o poezie à la Allen Ginsberg, intitulată „Ro- mai aminti aici – într-o enumerare deloc exhaustivă – pe Alexandru
mânia”, care cuprindea versurile „,îţi introduc penisul meu lung și Mușina, pe Magda Cârneci și, evident, pe Cărtărescu, a cărui lucrare
negru/ în gură, România”. Poetul fusese reclamat la poliţiei de un din 1999 Postmodernismul românesc a fost dinamită pentru toate
grup de cetăţeni vigilenţi. Nicolae Manolescu a replicat prompt prin formele de anistorism provincial anchilozat din România) și de „no-
două articole, „Poezia și codul penal” și „Greaţa ideologică”, ambele uăzeciști” (Lefter ar zice că sunt „doar” un al doilea val optzecist )
publicate în „România literară”, în care punea lucrurile la punct. precum Andreea Deciu, Ion Manolescu și Caius Dobrescu.
Al doilea moment se petrece la începutul lui 2018, când poeta Me- C.M.: Detaliile pe care le dai sunt foarte relevante pentru că ele do-

18 4/ 2019
Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

vedesc încă o dată că practica estetica și comportamentul public co- perspective de lectură exclusiviste sau limitate și, mai larg vorbind,
dificate expeditiv drept PC au, ca să spunem așa, caracter „organic”, injustiţii istorice reale comise, în special de-a lungul modernităţii,
inerent social. Cu alte cuvinte, ele sunt grassroots, provin „de jos”. în lumea întreagă, nu doar în SUA. E vremea să recunoaștem că
Nu sunt o modă, efect de globalizare uniformizatoare și nici rezul- aceasta lume cuprinde și România. „Elitele” la care te referi nu pot
tatul unui „import” de mentalitate, de „comunism american” etc. accepta acest lucru pentru că în aceasta lume valorile care asigura
M.I.: À propos de presupusul import al PC-ului din Statele Unite, nu chiar statutul „elitist”, capitalul de prestigiu și autoritate al persoa-
pot să nu remarc că, spre deosebire de majoritatea celor citaţi de nelor în cauză, au fost de mult compromise sau în cel mai bun caz
noi aici, tu te afli, Christian, în poziţia de a putea vorbi despre scena obligate să coexiste alături de alternative. Iată de ce numele enu-
universitară nord-americană din interior. Ești profesor de engleză merate mai sus sunt actualmente efectiv interesate în izolarea cul-
la University of North Carolina, Greensboro, ai publicat și editat vo- turii române. Numai într-o Românie insulară valorile anacronice și,
lume la edituri de vârf și ai fost implicat așadar în chipul cel mai di- în interiorul criticii literare, ignorarea problematicii culturale a ce-
rect în conversaţia academică din ultimele două-trei decenii privind luilalt și, mai larg, a construcţiei identitare a subiectului, a ceea ce în
statutul deţinut de humanities în lumea actuală – o lume supusă fond discursul literar reprezintă (este și semnifică), poate fi perpe-
unor mutaţii profunde pe care neoconservatorii le-au codificat prin tuată.
sintagma infamantă de „corectitudine politică” sau – pentru a-l M.I.: Pentru că ai amintit critica literară, aș vrea să ne întoarcem la
aminti și pe Harold Bloom, de asemenea foarte influent în Româ- o temă pe care ai introdus-o deja – aceea a fetișizării esteticului în
nia – prin aceea de „școala resentimentului”. Pe de altă parte, ești critica generaţiei lui Simion și Manolescu. După cum a arătat de
avizat și în privinţa contextului românesc: deși te-ai stabilit în Sta- pildă Alex Goldiș în Critica în tranșee, lozinca șaizecistă a autonomiei
tele Unite în anii 90, ai continuat să publici și să reacţionezi – în pu- esteticului este extrem de reducţionistă și de hibridă în același timp,
blicaţii ca „Observator cultural” sau „A(l)titudini” – la ceea ce se fiind mai mult o tactică de a ocoli realismul socialist decât o metodă
petrece aici. Așadar, cum arată „spectrul” corectitudinii politice din sau o practică coerentă. Dar aceasta tactică a adus disciplinei pier-
perspectiva ta? Și cum vezi obstinaţia elitelor intelectuale neocon- deri metodologice pe termen lung, mai ales după ce a continuat să
servatoare formate în comunism și reproduse în postcomunism de fie cultivată după 1989 – e drept, nu de toată lumea – cu aceleași in-
a codifica reţeaua de transformări din lumea de azi sub eticheta de coerenţe de dinainte.
„comunism american”? Pe de altă parte, problema nu este una strict românească.
C.M.: E greu de răspuns în spaţiul de care dispunem la asemenea După cum știi prea bine, în Statele Unite s-a tot discutat în ultimii
întrebări și în genere la întrebările propuse de Euphorion, care ţin ani despre recuperarea esteticului după pauza de aproape 50 de ani
nu numai de întregi istorii intelectuale, dar și de istorii atât de dife- adusă de „hermeneutica suspiciunii” (sau critique), paradigma do-
rite între ele de la o regiune și ţară la alta. Apoi, pentru că tot am minantă în Occident. Aceasta a făcut critică ideologică sub diverse
vorbit despre generaţii, să le reamintim încă o dată. Ar fi o eroare să firme, fără să integreze însă vechile judecăţi de valoare în aborda-
ne imaginăm că a trăi în mai multe lumi deodată sau că a naviga pe rea literaturii. Sigur, de multe ori nostalgia după estetic (în SUA iden-
apele geoculturale dintre ele îi determină pe toţi participanţii la tificată ca New Aestheticism) este reacţionară, dar sunt și puncte
această experienţă inter-culturala să vorbească cu aceeași voce. Alt- ale discuţiei extrem de pertinente. (Pentru o expunere/sinteză, ar
fel zis, ce spun eu aici e probabil foarte diferit de ceea ce ai fi aflat merita poate să fie tradusă aici cartea lui Joseph North Literary Cri-
de la cineva ca fostul meu profesor de la Indiana, Matei Călinescu. ticism: A Concise Political History). Doar că în România nu există o ast-
În fine, ca să-ţi răspund totuși la ce m-ai întrebat, va trebui să sim- fel de dialectică între lectura ideologică și cea estetică. Dimpotrivă,
plific, pe cât posibil. Ai sugerat deja tu însuţi că nu poate fi vorba de noi am avut parte de o hegemonie a autonomiei esteticului. Și avem
un import academic de vreme ce fenomenul în România secolului parte în continuare. În contexte conversaţionale curente apar tot
21 e de masă, „din popor”, așa cum se reinventează și reorganizează timpul lamentaţii cu privire la argumentele critice care ar veni „din
acest corp politic în era digitală. Aș repeta, la rândul meu, că nici nu afara esteticului”. Chiar întrebările care orientează ancheta de faţă
poţi importa ceva ce nu există ca atare. PC nu este o „filozofie poli- – o iniţiativă, să observ și eu, excelentă, care într-adevăr merită sa-
tică” articulată astfel, nu e un obiect care se predă sau se discută în lutată ca atare – se fac ecoul unor îngrijorări de asemenea fel și su-
universitate și nici un „obiectiv” pentru îndeplinirea căruia cei ce-l gerează, într-un fel nu excesiv de subtil, cam în ce parte s-ar afla
urmăresc se întâlnesc în secret în back rooms în care tai fumul de „adevărul” într-o cultură „conservatoare” precum cea română (cine
ţigară cu cuţitul. PC este – în măsură în care „este” – un fel de flatus decide că așa stau lucrurile? de unde vine prezumţia privind acest
vocis, o fantomă noţională care capătă trup și devine un fetiș empi- conservatorism?) – de partea unui „estetic” care nu se încurcă în
ric în discursul de dreapta, fie în mediile populare (în SUA), fie prin- chestiuni „impure” precum genul, rasa sau sexualitatea și trata-
tre jurnaliști, scriitori și universitari (în România). Ca o regulă mentul lor în cultura și societatea româneasca de ieri și de azi. Dar
generală, îl numesc ca atare, vorbesc despre el cei ce nu știu despre un astfel de estetic oare ce înseamnă? O analiză formală insensibilă
ce vorbesc. Iar aceasta vorbărie cultural vorbind agramată – de-abia la conţinut? O analiză insensibilă la orice conţinut care depășește ni-
ea „resentimentară” – atribuie realitate ideologică (efect asupra velul simbolurilor generale și al temelor „mari” precum viaţa (în ge-
conștiinţelor) unei ficţiuni reacţionare. Ceea ce există cu adevărat neral) și moartea (în general)? De ce ar fi reprobabilă
este o preocupare etică, nu doar strict politică, pentru anumite pro- problematizarea critică a unui text literar prin introducerea unor
bleme și o orientare, o practică activistă a criticii și muncii intelec- coordonate ideologice? Un poet care ar mai scrie astăzi folosind re-
tuale în general interesate nu numai în a discuta, dar și în a corecta torica literară a lui Octavian Goga ar stârni râsul. De ce forme ideo-

4 / 2019 19
Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

logice la fel de perimate ca „Dăscăliţa” (misoginismul, sexismul, ho- biectul uman este construit (prezentat) în configuraţii care interpe-
mofobia, naţionalismul, rasismul etc.) nu ar deregla un text literar lează pe criticul însuși în calitate de instanţă etică. Altfel spus, cum
și din punct de vedere estetic? mă raportez la o operă, cum o „trăiesc” și interiorizez depinde în
C.M.: Acestea sunt întrebări-cheie, dar ele, împreună cu atâtea al- bună măsură de cum „simt” (mai clar în engleză: how I feel about)
tele, nu s-au pus încă în cultura critica din România. De ce? Între al- ceea ce e în ea, în măsura, firește, în care autorul (sau autoarea) nu
tele, și pentru că formalismul estetist, istoric vorbind modalitatea instituie formal, prin ironie, satiră etc., o distanţă critică între el (sau
analitică românească by default, ca să zic așa, stă la baza felului în ea) și reprezentarea sexistă, xenofobă sau antisemită incriminată.
care literatura română a fost și este încă citită și evaluată, și nu e Lipsa acestei distanţe e clară la un scriitor de genul Eminescu, ca să
greu de înţeles că cei implicaţi în aceste operaţii la modul estetist de nu mai vorbesc că un asemenea interval etic e anulat, la „poetul na-
care tot vorbim aici nu au nici un interes în dezbaterea acestor pro- ţional”, atât dinăuntrul cât și dinafara operei, unde jurnalismul co-
bleme, cum spun, fundamentale. Estetismul a generat atât „cano- roborează devastator suspiciunile provocate de textele în sine.
nul” literar cât și pe cel critic – i-a produs pe criticii înșiși, ierarhia de Și o observaţie finală, la acest capitol, despre „originali-
reputaţii și structura de autoritate care constituie ceea ce numim tate”, dar tot în contextul problematicii atât de importante a repre-
critica românească modernă și în care variaţiile metodologice pe zentării. În critică, PC este acuzată de clișeism, de regurgitarea
linia genealogică Maiorescu – Călinescu – Manolescu sunt, din per- acelorași locuri comune și repetitivitate, când, dimpotrivă, studiile
spectiva estetismului cu pricina, neglijabile. Nu e deloc întâmplător culturale focalizate pe elemente de gender, sex, clasă, rasă și alţi pa-
că autorul cu care de fapt modernitatea începe în critica autohtonă, rametri identitari tocmai asta dezvăluie și critică, anume coeficien-
așa cum ai spus cândva – și mă refer la Gherea – a fost exclus din tul de clișeizare a literaturii. Ce altceva sunt rasismele, sexismele și
această structură (asta, în treacăt fie zis, și pentru că Gherea era, șovinismele decât construcţii discursive consistând esenţialmente
ca să folosesc termenul atât de drag lui Călinescu, „alogen”). Dog- în clișee și tratări convenţionale ale femininului, homosexualităţii
matismul estetist e, pe scurt, o formă de supravieţuire în prezent și etc. Iată, din nou, o conexiune directă și profundă dintre conside-
o poliţă de asigurare din perspectiva posterităţii iar pentru deţină- rentele etico-politice și judecata estetică. Acest cordon ombilical,
torii poliţei nu contează că preţul ei este desuetudinea din per- pentru că despre asta e vorba, implică și că opoziţia dintre arta pen-
spectiva lumii mai largi pe care o invocam mai sus. Cu alte cuvinte, tru artă și arta cu teză e una falsă. La fel și distincţia dintre critica
estetismul este, în mod doar aparent paradoxal, expresia unei ati- înţeleasă ca act „pur interpretativ” (descriptiv) și ca intervenţie
tudini politice. El documentează și efectiv pune în scenă o politică a transformatoare (cu implicaţii normative). Criticul conștient de pre-
criticii, e o chestiune de putere, de obţinere și conservare a ei în- caritatea și natura ideologică a acestor pseudoantinomii va fi un cri-
ăuntrul și pe baza unui statu quo epistemologic și cultural. Prezenţa tic-activist care vrea nu doar să înţeleagă – altfel – ci, în siajul acestei
politicului într-o activitate critică pretins-apolitică și dezinteresat- reînţelegeri, să și schimbe, și nu doar felul cum citim literatura ci și
estetică este atestată de politica explicită, conservatoare și ultra- cum ne purtăm unii cu alţii.
conservatoare în care sunt angajate instituţiile cultural românești M.I.: Aș completa ceea ce spui despre excluderile interesate și per-
de astăzi (publicaţii, organizaţii, elemente ale vieţii academice și ad- fide operate de „dogmatismul estetic” cu o observaţie: acţiunea jus-
ministrative) și a căror agendă este încă stabilită, abuziv și retro- tificativă a acestuia (reductibilă la disocierea unui fond estetic
grad, de cei pe care i-ai numit mai înainte, mulţi dintre ei critici universal de un fond politic secundar și irelevant) s-a concentrat în
„esteţi”. România cu precădere asupra scriitorilor reacţionari, de la antise-
Abuzul instituţional merge însă mână în mână cu cel critic. miţii de secol XIX Eminescu și Slavici până la fasciștii interbelici
Când nu e vorba de pura ipocrizie, ca atunci când pretenţia de a ju- (Goga, Radu Gyr, Eliade, Cioran ș.a.). Acestora li s-au găsit tot felul de
deca apolitic nu e decât un paravan pentru o opţiune politică clară, justificări, de la negarea pe formă (Slavici și Eminescu nu erau anti-
estetismul real pornește de la premisa separării necesare a analizei semiţi pentru că antisemitismul din secolul al XIX-lea nu era de fapt
și evaluării operei de consideraţii „extranee” legate de conţinutul antisemitism) până la relativizarea pe fond (mostră de raţionament:
politic-ideologic, de „reprezentare”. Dar chiar estetica, și mă refer calitatea de fascist a lui Goga este cu totul periferică în raport cu
în special la estetica afectelor (aesthetics of affect), a demonstrat clar calităţile lui literare, deci mai bine să nu mai vorbim despre fascism).
că judecata formei literare nu poate ignora ce e înăuntrul acestei Totul combinat cu lamentaţii pe tema „interzicerii” acestor autori
forme, cum această formă acţionează ca atare, formativ, asupra a ceea de forţe oculte, finanţate de Soros sau mai știu de cine. Pe de altă
ce ea tematizează, de exemplu cum sunt reprezentate femeile (sau parte, toţi acești critici adepţi ai autonomiei esteticului nu au in-
bărbaţii) și, în plan mai general, cum este construit subiectul uman vestit o energie comparabilă în absolvirea realiștilor socialiști din
în opera în chestiune. Reacţia estetică este una afectivă – affective anii ʼ50. Nimeni nu s-a arătat interesat să citească criticile aduse de
fallacy a vechilor Noi Critici este ea însăși o fallacy, o iluzie intelec- I. Vitner lui Lovinescu și Călinescu ca argumente la urma urmei
tuală sau, din nou, o postură ipocrită. Critica efectivă e necesarmente demne de discutat; sau să-l ierte pe Vitner pentru cărţile publicate
afectivă. Opera este „simţită” într-un anume fel de critic și trebuie în anii ʼ50 în numele cărţilor excelente publicate din anii ʼ60 încolo.
recunoscut faptul că perceperea și aprecierea ei (how you feel about Raţiunea unor astfel de trasee nu-i câtuși de puţin contingentă.
it) nu au cum să nu fie „colorate” de trăirile interne provocate de Cum bine știm, fascismul își făcuse un întreg program din „autono-
modul în care criticul reacţionează etic la momentele „etice” din po- mia spiritului” și din respingerea factorilor materiali, consideraţi tri-
vestirea sau poemul în discuţie, adică la acele secvenţe în care su- viali, în judecarea „spiritualului” – în timp ce construia politici cât se

20 4/ 2019
Euphorion Revistă de literatură şi artă / Sibiu

poate de concrete în materie de excludere rasială, sexuală etc. din Enrichissement. Une critique de la marchandise (2017) de Luc Bol-
C.M.: Iată un alt motiv pentru care literatura română, cultura ro- tanski și Arnaud Esquerre, formelor protocroniste și naţionaliste de
mână în general sunt încă un teritoriu necartografiat. Hărţile care critică literară-culturală; din varii complexe (a căror resursă nu este,
există, de la Călinescu la Manolescu, nu te ajută deloc să te orientezi bineînţeles, un simplu psihologism, ci are la bază nenumăraţi para-
pe terenul la care te referi, fie că acesta se numește literatura ani- metri materiali), acestea se închid în propriul sistem naţional, cres-
lor ʼ50 sau literatura scrisă de femei (și judecată aproape exclusiv cându-i artificial prin „ordonanţe de guvern” valoarea nominală –
de bărbaţi) sau literatura marcată de „rasă” (ca și cum acest ele- codificată autarhic ca „valoare estetică”, în afara unui real dialog
ment nu ar exista la scriitorii romani), de homosexualitate, de transnaţional – și respingând orice critică substanţială care ar putea
(dis)abilitate și alte formaţiuni (formations) identitare fără de care, duce la chestionarea sau problematizarea acestei valori.
simplu spus, nu ar exista discurs. Cum ar arăta, de pildă, o hartă În fine, o ultimă întrebare, în legătură directă cu ceea ce
(ghid analitic sau istoric) a filozofiei sau artei românești în care co- am discutat până acum. Cum vezi viitorul humanities din SUA pe ter-
ordonatele principale sunt cele de gen (gender)? Un „Baedeker” al li- men scurt? Cum sunt resimţite presiunile – nu neapărat directe –
teraturii române care ar avea ca traseu principal „animalitatea” sau ale politicilor de tip Donald Trump, Tea Party ș.a.m.d., care se
mediul (ecologicul)? Ar fi acestea „triviale”, neesenţiale în înţelege- adaugă presiunilor economice și care au determinat în ultimele de-
rea autorilor romani mari sau minori? Nici vorbă. Ele ar transforma cenii reducerea poziţiilor de profesor în catedrele de humanities?
critica românească și, poate mai important, ar transforma și felul C.M.: Universităţile americane, atât cele private, care sunt foarte
în care cititorul roman nu doar citește, ci se comportă, acţionează în multe și, larg vorbind, cele mai bune, cât și cele de stat, sunt auto-
social. nome sau mai bine zis relativ autonome, în măsura în care aparţin
M.I.: Mi se pare extrem de important tot ce spui despre intervenţia de un suprasistem economic si politic. În orice caz, ele sunt mult
transformatoare a criticii. De altfel, este un program pe care l-ai for- mai puţin dependente de stat, guvern, administraţii centrale sau lo-
mulat în opera ta începând de la prima carte publicată în SUA, Rew- cale etc. În SUA nu există practic un minister al educaţiei nici la nivel
riting: Postmodern Narrative and Cultural Critique în the Age of Cloning federal, nici la cel al statelor componente, iar organismele guver-
(2001), în care arătai că rescrierea postmodernă nu este o simplă namentale care au în jurisdicţia lor educaţia în colegii și universi-
formă de pastișă relativistă (cum grăiau anumite clișee despre pos- tăţi, și chiar în școli și licee, acţionează, prin lege, cu mult mai puţin
tmodernism), ci un mod concret de a acţiona asupra lumii, de a-i intruziv și „dirijist” decât în Europa. Asta are părţi bune și părţi mai
construi viitorul pornind de la reconstituirea trecutului (de la re- puţin bune. Dar esenţial este că în calitate de profesor universitar
constituirea urmelor șterse în cursul acelor acţiuni de cover-up de ai în America dreptul de a preda ce vrei și cum vrei atâta vreme cât
care ai vorbit mai înainte). De asemenea, mi se pare importantă fer- ţi s-a recunoscut competenţa – iar asta o fac colegii, care sunt și cei
mitatea cu care subliniezi că orice formă de critică nu este completă ce te angajează prin concurs. Aceasta competenţă recunoscută de
fără acele niveluri „ideologice” – gen, rasă, clasă etc. – pe care ade- universitatea și departamentul tău e o premisă fundamentală. În
pţii autonomiei estetice le resping cu furie. Rămâne ca acest model puţine locuri mă simt mai liber decât în munca mea cu studenţii și
pe care îl oferi să fie asumat mai sistematic decât până acum de cri- în ceea ce scriu (iar asta trebuie spus în special celor ce vorbesc din
ticii și scriitorii din România. Sau să fie respins, dar cu argumente auzite despre „dogmatismul” academic american). E adevărat că,
mai bune decât până în prezent. atâta vreme cât fondurile vin din afară și vin pentru anumite do-
Vreau, la rândul meu, să insist și eu asupra a ceea ce nu- menii, programe și proiecte, nici libertatea la care mă refer nu e ab-
mești schimbare și să enunţ, pe scurt, și opinia – cât și speranţa – solută. Dar, din nou, nimeni nu mi-a spus niciodată ce autori să
mea în aceasta privinţă. Probabil că spaima șaizeciștilor (Mano- predau și cum și nici ce să cuprindă cărţile și articolele mele sau pro-
lescu, Simion, Liiceanu) de „corectitudinea politică”, spaima de re- punerile pentru un grant sau altul.
glarea metafizicii textului prin instanţe de practică socială va fi Asta e partea plină a paharului, ca să zic așa. Și, după
depășită cu timpul. Treptat, prin teorii materialiste asupra artei și li- mine, partea cea mai importantă. Partea goală sau în curs de golire
teraturii, va fi depășit însuși fetișismul care stă la baza jocului este- reflectă criza umanioarelor, care e mondială și care îl precedă pe
tic. Debarasarea de fetișism – iată un termen care tot revine în Trump. Această criză este accelerată de tehnologia digitală, dar aici,
dialogul nostru – nu echivalează cu debarasarea pe toate frontu- s-ar putea argumenta, avem de-a face cu un proces inevitabil și
rile de problematizarea estetică: procesul de educaţie va trebui să până la urmă benefic. Mai gravă este intruziunea, accelerată sub
includă evaluarea operelor ca artefacte, să distingă între un pasaj administraţia Trump dar și aceasta mai veche, a unei anumite men-
bine scris și unul prost scris, între un roman bine construit și unul talităţi anti-intelectuale, anti-știinţifice, gregare, cu accente șovinist-
rău construit. Dar convertirea operelor în valoare estetică, adică rasiste și a cărei retorică agresiv-ignară include clișeele anti-PC
într-o falsă universalitate, va trebui să fie identificată ca problema- cunoscute. Acesta e un tip de limbaj pe care anti-elitismul de
tică și corectată. De pildă, prin acţiuni de tip Sianne Ngai, care în dreapta din SUA și pseudo-elitele din România (și ele de dreapta) îl
Our Aesthetic Categories: Zany, Cute, Interesting (2015) reduce adjec- au în comun, iar asta ar trebui să dea de gândit. Dar, în încheiere, să
tivele prin care este evaluată valoarea la jocul contextului, la im- revenim la optimismul tău, pe care îl împărtășesc: nu doar socio-
anenţa procesului istoric. cultural, dar și politic vorbind, zilele acestora par a fi numărate.
Deocamdată însă suntem încă contemporani cu o formă
vetustă de „critică patrimonială” – aplic conceptul, pe care-l preiau

4 / 2019 21