Astăzi se împlinesc 140 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi.

Pe numele său adevărat

Ion Nae Theodorescu, își va alege pseudonimul Tudor Arghezi, a cărui origine rămâne
obscură, chiar dacă scriitorul sugerează că ar proveni de la vechiul nume al Argeșului –
Argesis.

Debutează în 1896, cu poezia „Tatăl meu”, în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru
Macedonski. La ședințele cenaclului condus de excentricul poet simbolist îl va cunoaște
pe Grigore Pișculescu, devenit, la rândul său faimos, sub pseudonimul Gala Galaction.
Cei doi au fost legați de o strânsă prietenie de-a lungul vieții. Deși nu părea prea
preocupat de religie, la doar 19 ani intră la mănăstirea Cernica, unde va sta patru ani.
După renunțarea la viața monahală, evident nepotrivită pentru un spirit atât de pătimaș ca
al poetului, se va întoarce la viața literară.

În 1905 i se va naște primul fiu, Eliazar (care va deveni faimos în Franța, ca fotograf și
director de imagine, sub numele de Eli Lotar), iar Arghezi va începe un periplu european,
vizitând Franța, Elveția, Italia. După întoarcerea în România, Arghezi, maturizat, începe o
susținută activitate literară și publicistică în diferite publicații, unele editate chiar de el.

Devine apreciat nu doar ca poet, ci și ca pamfletar și chiar critic de artă. Cu toate astea,
debutul său în volum va veni târziu, abia în 1927, nu întâmplător la un an după ce se
apucase de construcția casei de la „Mărțișor”.

„Cuvinte potrivite” îi va consfinți statutul de cel mai original poet al epocii. A fost urmat
de „Flori de mucigai”, o altă demonstrație de stil, care revoluționează limbajul poetic, așa
cum o făcuse înaintea lui, Eminescu. El va elibera cuvintele de rigorile sintaxei și
îmbogățește lexicul poetic. Astfel, prin lirica sa, publicată mult timp prin periodice,
Arghezi depășește definitiv epoca epigonilor eminescieni, propunând o nouă cale.

În curtea casei sale de la Mărțișor va tipări, la propria mașină tipografică, interesanta

revistă „Bilete de papagal”, al cărei nume era inspirat de papagalul Coco, unul dintre
membrii menajeriei personale, alături de faimosul Zdreanță. Revista, deși avea doar patru
pagini și dimensiuni modeste, va apărea cu intermitențe, din 1929 până în 1945,
reprezentând o adevărată rampă de lansare pentru mulți tineri scriitori ca Emil Botta,
Eugen Ionescu, Geo Bogza.

Arghezi a scris cu egală poftă poezie, teatru, romane, dar și unele dintre cele mai
frumoase poezii pentru copii din literatura noastră.

A fost persecutat, arestat, blamat, dar și adulat ca poet national și ales membru al
Academiei Române. A fost înmormântat alături de soția sa, Paraschiva, și cățelul Zdreanță
în curtea de la „Mărțișor”, casa pe care a construit-o și în care a creat atâția ani. Iar
„Mărțișorul” și-a continuat destinul de izvor de cultură peste ani, devenind Casă
Memorială „Tudor Arghezi-Mărțisor”, administrată de Muzeul

Național al Literaturii Române.

Text scris de Radu Băieșu, redactor și muzeograf, Muzeul Național al Literaturii Române