Sunteți pe pagina 1din 9

Autorizații, acorduri, avize și certificate pentru activitățile

desfășurate cu firma
 By Approd

 March 6, 2017

Pentru a putea desfășura legal o activitate cu firma, acea activitate (cod CAEN) trebuie
să îndeplinească următoarele condiții:

1. Să fie în obiectul de activitate al firmei


2. Să fie autorizată la un sediu sau la terți (în afara sediilor, online)

1. Obiectul de activitate al firmei


Conține activitățile pe care firma le poate desfășura.
Este împărțit în:

 Obiect principal: 1 singur cod CAEN, din care estimezi că vei obține profitul cel
mai mare din firmă
 Obiect secundar: poate conține mai multe coduri CAEN. Poți oricând autoriza
oricare dintre aceste coduri. Pentru codurile CAEN din secundar se presupune
că vei obține profit mai mic decât din obiectul principal.
La SRL, SRL-D si SA aceste activități sunt cuprinse în Actul constitutiv.
Ca să poți desfășura aceste activități este absolut necesar să le autorizezi pe firmă.

1
2. Autorizarea unei activități pe firmă
Autorizarea unei activități înseamnă acordul pe care ți-l dau anumite autorități pentru a
putea desfășura o activitate.
Vei depune la Registrul Comerțului o Declarație de autorizare (Declarația Model 2 sau
3).
Această declarație de autorizare va fi trimisă de Registrul Comerțului spre 4 autorități:

 DSP (Direcția de Sănătate Publică) – fostul SANEPID


 DSV (Direcția Sanitar Veterinară)
 AFM (Administrația Fondului pentru Mediu)
 ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă)
Aceste autorități, după ce iau la cunoştinţă despre activitatea autorizată pe firmă, pot
efectua controale la locul desfăşurării activităţii respective.
De la Registrul Comertului primeşti Certificatul constatator de autorizare.

Clasificarea autorizațiilor și avizelor


2
După înființarea firmei, în funcție de activitățile autorizate e posibil să mai ai nevoie de
următoarele avize, acorduri, autorizații, certificate:

a) Autorizația și acordul de funcționare de la primarie


După înființarea firmei sau după autorizarea unei noi activități, dacă acea activitate o vei
desfășura la unul dintre sediile firmei sau la vreun punct de lucru, vei avea nevoie
de autorizaţia şi acordul de funcţionare, pentru care trebuie să mergi la Primărie.
Autorizația de funcționare

 
Acordul de funcţionare – pentru acordul de funcționare va trebui să indici intervalul
orar între care vei desfăşura activitatea.

3
Aceste documente NU sunt necesare dacă desfășori activitatea în afara sediilor (la
terți, la clienți, pe internet, în piețe, târguri etc).

b) Autorizaţia sanitară și autorizația sanitar-veterinară


Dacă comercializezi produse alimentare (în magazine alimentare sau unităţi de
alimentaţie publică) ai nevoie de autorizaţie de la DSP (SANEPID) dar şi de
la DSV (pentru produsele de origine animală: carne, lapte, ouă şi preparate obţinute din
acestea)
Autorizația sanitară (de la DSP)

4
 
Autorizaţia sanitar-veterinară (de la DSV)

5
c) Avizul de mediu
Autorizaţie separată de la mediu se obţine de la AFM doar pentru anumite activităţi,
care prin desfăşurarea lor au un impact semnificativ asupra mediului (de exemplu:
vopsitoria într-un atelier auto, tăierea şi rindeluirea lemnului, producţia de produse
chimice, etc)

d) Autorizaţia PSI (Prevenirea şi Stingerea Incendiilor)


Autorizaţie separată de la PSI se obţine doar pentru anumite activităţi (producţie în
fabrici, comercializare în mall-uri, cluburi, restaurante, depozite, hoteluri, etc. care se
desfăşoară pe suprafeţe mari și care presupun un număr de angajaţi şi un flux de
personal şi clientelă mare.

6
e) Autorizaţie de funcţionare de la Protecţia Muncii pentru respectarea
disciplinei în muncă
Această autorizație eliberată de ITM, este necesară pentru unitățile de producție cu mai
mulți angajați și cu condiții de muncă care necesită o anumită securitate în muncă.

f) Avizele necesare pentru difuzarea de muzică şi amplasarea unei reclame


luminoase
Aceaste avize sunt necesare doar dacă în unitate se difuzează muzică (în cafenele,
baruri, restaurante, etc.).
Avizul pentru difuzarea de muzică se obține de la Oficiul Român pentru Drepturile de
Autor (ORDA), iar pentru amplasarea unei reclame luminoase este necesar aviz de la
Primărie

g) Certificat de clasificare în domeniul hotelier și turistic


Dacă desfăşori activitate hotelieră sau cazare în pensiuni, case de vacanţă etc. trebuie
să obţii de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP)

7
certificatul privind clasificarea acestor activităţi pe ★(stele) la hoteluri şi ✿ (margarete)
la pensiuni și case de vacanţă.
Certificat de clasificare hotel ★

 
Certificat de clasificare pentru pensiuni
și case de vacanță ✿

8
h) Analize medicale la zi
Personalul care lucrează în magazinele alimentare sau unităţile de alimentaţie publică
trebuie să aibă analizele medicale la zi şi sunt obligaţi să se prezinte la controlul
medical periodic.
Obligatoriu, în fiecare unitate comercială se va ţine evidenţa rezultatelor de la controlul
periodic efectuat de lucrătorii din comerţ sau alimentaţie publică.

În acest articol ți-am arătat care sunt autorizațiile de care ai putea avea nevoie pentru a
desfășura o activitate cu firma, de unde le poți obține și cum arată ele
Avem convingerea că informțiile furnizate o sa îți fie de folos, pentru ca activitatea pe
care o vei desfășura să fie conform legii și să nu îți creeze probleme de nici un fel.

S-ar putea să vă placă și